COALA ALBETII DE MUSCEL Profesor fizic- chimie FRGUA DOBRESCU 2012

Ce putem spune astzi cnd natura pare dezlantuit mpotriva omului ? Cum s reacionm mpotriva caniculelor, a inundaiilor, a uraganelor din ce n ce mai frecvente ? Ce st la baza acestor fenomene ? S existe oare o explicaie tiinific ? E de ajuns s punem totul pe seama efectului de ser, termen devenit de altfel banal, fr s facem nimic altceva ?

S lum un exemplu simplu : dup cum planta exotic fr ser nu ar avea temperatura necesar pentru a se dezvolta n Norvegia, lumea vie aa cum o vedem astzi nu ar fi avut cldura suficient pentru a exista.

i totui, s nu denigrm efectul de ser ! Doar datorit lui lumea vie poate s existe. Este un paradox ? Nu, cci efectul de ser este un fenomen natural i necesar care face ca temperatura medie la sol sa fie de 15C. Fr el, temperatura medie la suprafaa Pmntului ar fi de -18 C, ceea ce ar face viaa imposibil.
S lum un exemplu simplu : dup cum planta exotic fr ser nu ar avea temperatura necesar pentru a se dezvolta n Norvegia, lumea vie aa cum o vedem astzi nu ar fi avut cldura suficient pentru a exista.

i totui, s nu denigrm efectul de ser ! Doar datorit lui lumea vie poate s existe. Este un paradox ? Nu, cci efectul de ser este un fenomen natural i necesar care face ca temperatura medie la sol sa fie de 15C. Fr el, temperatura medie la suprafaa Pmntului ar fi de -18 C, ceea ce ar face viaa imposibil. Marte dispune de un efect de sera extrem de redus, cu o suprafata in mare parte inghetata. Venus are o atmosfera care contine dioxid de carbon in concentratii mari - o temperatura medie la suprafata planetei de 462C

In schimb, accentuarea efectului de ser nu este natural i poate fi nociv oricrei forme de via pe planeta noastr. De mii de ani climatul este fomat din perioade glaciare (reci), dup cum spun specialitii, ce alterneaz cu perioade interglaciare (calde, cum este n prezent). Dar ceea ce este ngrijorator, este faptul ca ncepnd cu mijlocul secolului al XIX-lea (doua sute de ani aproximativ), temparatura a crescut cu 0,4 C pana la 0,8 C. Ar putea fi omul responsabil de aceast crestere ? Experii ce studiaz evoluia climatului la nivel mondial sunt din ce in ce mai convinsi de acest lucru.

Incepnd cu era industrial, activitile umane au dus la o intensificare semnificativ a emisiilor de gaze cu efect de ser n atmosfer. Astfel, n numai 150 de ani, arderea energiilor fosile (carbune, gaze naturale, petrol) i despdurirea au condus la o cretere a dioxidului de carbon emis n atmosfer cu 30%.

Omul a produs n 200 de ani tot att de mult gaz cu efect de ser ct a produs natura n mai multe mii de ani , constata Sylvie Joussaume, climatolog la Laboratorul stiintelor climatului si al mediului din Saclay (Franta). De 400.000 ani, continua ea, emisiile de CO2 nu au fost niciodata mai mari dacat acum. (Cf. Climats, bimestriel dinfos scientifique et technique, n 88, aprilie 2001)

Daca nu se intervine pentru a se limita acest fenomen, profunde transformri climatice sunt previzibile, deoarece temperatura ar trebui s creasc ntre 1,4 C si 5,8 C pn la sfritul secolului (aproximativ pna n anul 2100). Este deci un fenomen ce ne privete pe toi.

Invelisul gazos ce inconjoara globul terestru, alcatuit dintr-un amestec mecanic de gaze, continand vapori de apa si impuritati, se numeste atmosfera. Masa atmosferei reprezinta 1/1 milion din masa planetei. Din aceast mas, 50% se afla pan la inaltimea de 5 km, 90% pan la nlimea de 18 km si 99% pna la inlimea de 36 km.

Pana la nlimea de 20 km, aerul are o compozitie identica. El se compune din: gaze principale i gaze secundare. Gazele principale sunt: azot 78%, oxigen 21% si argon 0,9%. gazele inerte (altele decat argonul) 0,03%. Aceast grupare conine: neon, heliu, kripton, xenon si radon (gaz radioactiv provenit din dezintegrarea mineralelor radioactive). Gazul cu cea mai redus participare la grupa gazelor principale este hidrogenul, provenit din disocierea apei, in stratele inalte ale atmosferei. Gazele secundare totalizeaza un procent de 0,07%. Intre acestea, principalul constituent este dioxidul de carbon, cu un procent de 0,03%. Se adaug oxidul de carbon, metanul, ozonul si alte gaze.

Dioxidul de carbon prezent n atmosfer a provenit din: eruptiile vulcanice procesele de combustie datorate dezvoltrii industriale (aceast cretere, ce echivaleaz cu doar 0,002% din compoziia atmosferei, a putut totui produce perturbaii n lan, ceea ce probeaz nc o dat fragilitatea echilibrelor Terrei i mai ales ale atmosferei. Cresterea concentratiei dioxidului de carbon din troposfera, de la 0,028% la 0.030%, in ultimul secol a dus la amplificarea efectului de sera, ceea ce a ridicat temperatura medie a atmosferei inferioare, cu 10C, cu urmari vizibile asupra intregului mediu inconjurator. Exista un ciclu natural al dioxidului de carbon, asemanator cu circuitul apei in natura. ntre atmosfera si biosfera: plantele n timpul noptii si animalele tot timpul elimina prin respiratie dioxid de carbon. n timpul zilei plantele asimileaza carbonul din CO2 si, cu ajutorul luminii solare, prin procesul de fotosinteza l transforma n combinatii organice, elibernd oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul este, totusi, limitata.

 ntre atmosfera si hidrosfera: CO2 este un gaz relativ solubil n ap si exist un echilibru al concentraiei CO2 n ap. Oceanele conin dizolvate cantiti imense de CO2, care, n caz ca echilibrul ar fi perturbat, ar putea fi eliminate n atmosfer, ducnd la o perturbaie climatic extrem. Solubilitatea gazelor n ap descreste pe masura ce temperatura apei creste, ca urmare la o ncalzire a oceanelor, eliberarea CO2 n atmosfera este un pericol real. ntre biosfera si litosfera: n trecutul ndepartat, n special n carbonifer, o mare parte a plantelor din flora din epoca au ajuns n pamnt, stocnd n litosfera carbonul din corpul lor sub forma de zacaminte de carbune. De fapt, se considera ca n acea perioada atmosfera terestra continea CO2 n loc de oxigen, iar plantele au transformat atmosfera, oxigenul de acum si lipsa dioxidului de carbon (concentratia actuala de numai 0,03 %) fiind de fapt urmarea acestei activitati. ntre atmosfera si litosfera: actual carbonul este eliberat din litosfera n atmosfera sub forma de CO2 prin activitati antropice (arderea combustibililor fosili). Se considera ca n ultima jumatate de secol au fost emise n atmosfera cantitati foarte mari de CO2 si metan, care, prin efectul de sera au dus la nceperea fenomenului de ncalzire globala.

Cantitatea de vapori de ap pe care o poate conine aerul este n funcie de presiunea de saturaie, care, la rndul ei, depinde de temperatur. Presiunea de saturaie a vaporilor de ap crete repede cu temperatura, astfel c dac la 10 C 1 kg de aer uscat poate absorbi 7,73 g de ap, la temperatura de 30 C poate absorbi 27,52 g. Efectul de ser al vaporilor de ap este ns natural i nu exist nicio posibilitate tehnic de a influena cantitatea de vapori de ap din atmosfer n afar de ncercarea de a reduce temperatura. De remarcat ca evaporarea este reversibil, prin scaderea temperaturii vaporii de ap se condenseaz, efect observat toamna si iarna, cnd scderea anual a temperaturilor determin creterea precipitatiilor. Din cele prezentate, dei vaporii de ap sunt principalul gaz cu efect de ser, nu cu privire la el trebuie luate masuri n cazul nclzirii globale.

Oxidul de carbon este un gaz extrem de stabil, cu timp de rezidenta in atmosfera, foarte mare. El provine in special din activitatea vulcanilor si mai ales din arderi incomplete in industrie, transporturi si alte procese, in special combustii. Gazul metan provine din putrefactii si procese biologice, procentul sau in atmosfera crescand in ultimele secole prin activitatea societatii omenesti. El are un rol in amplificarea efectului de sera si in distrugerea stratului de ozon. Se formeaz prin descompunerea bacterian a materialului organic n condiii anaerobe (n lipsa oxigenului). Surse naturale: - zone mltinoase - animale, de ex. termite (termitele diger lemnul cu ajutorul unor bacterii ce produc metan), rumegtoare Surse antropogene: - Cmpuri de orez - creterea animalelor (bacteriile din stomacul unei vaci produc zilnic aprox. 100 de litri de metan) - gropile de gunoi - exploatarea i transportul gazelor naturale - minele de crbuni - deeurile, reziduurile menajere

Ozonul din straturile superioare ale atmosferei, desi este extrem de necesar pentru viata prin faptul ca reflecta radiatia n ultraviolet a Soarelui, reflecta selectiv radiatia n infrarosu emisa de sol, ceea ce face ca el sa produca un efect de sera. Efectul de sera global al ozonului este greu de estimat exact, ultimele rapoarte ale IPCC.estimeaza acest efect la cca. 25 % din efectul dioxidului de carbon. Ozonul - forma moleculara, cu trei atomi de oxigen, se formeaza mai ales in troposfera inalta si in stratosfera joasa si medie, prin desfacerea moleculei de oxigen in atomi, de catre radiatia ultravioleta. Atomii liberi se vor atasa moleculelor de oxigen formand O3. Ozonul este un gaz foarte instabil la caldura, in troposfera inferioara fiind prezent mai ales pe muntii inalti. Concentratia sa mare in stratul inferior al atmosferei este considerata poluare. Adus la densitate normala, tot ozonul prezent in atmosfera formeaza un strat cu grosime medie de 3 cm, care inconjoara planeta. El este distrus foarte usor de catre clorofluorocarboni (freoni, C.F.C.), compusi chimici utilizati ca agenti de refrigerare, iar in industria cosmeticelor, ca agent de pulverizare pentru sprayuri. Distrugerea stratului de ozon mai este produsa de zborul avioanelor in stratosfera sau in troposfera inalta, de zborul rachetelor, de metan, oxizi de azot si alti poluanti. ,,Gaurile din stratul de ozon " sunt de fapt subtieri consistente ale acelui strat mediu de 3 cm. Prin aceste gauri, radiatia ultravioleta trece suferind un proces de absorbtie mai redus si ajunge la suprafata terestra, intr-o cantitate mai mare. Aceasta crestere a radiatiei ultraviolete este nociva pentru om, putand produce cancere de piele, cataracta, etc. Datorita eforturilor intreprinse de comunitatea internationala in ultimul deceniu, s-a ajuns la o reducere aproape totala a emisiilor de freoni, inregistrandu-se o refacere lenta a stratului de ozon.

Compusii halogenati. Dintre acestia fac parte hidrofluorocarburile (freonii), perfluorocarburile (PFC) si hexafluorura de sulf (SF6). De subliniat ca aceste substante, n afara de efectul de sera, au un efect devastator asupra stratului de ozon. SF6-Fluorura de sulf Acesta este un gaz foarte inert la reacii, din acest motiv fiind folosit la instalaiile de nalt tensiune din industria grea, ca gaz de umplere la geamurile cu izolare fonic i la anvelopele de main. SF6 este gazul cu cel mai nalt potenial de producere a efectului de ser. O ton de SF6 polueaz atmosfera ntr-o msur care corespunde cca. 23.900 de tone de CO2. N2O-Protoxid de azot, gaz ilariant Protoxidul de azot este de 300 de ori mai eficient n crearea efectului de ser dect CO2. Se formeaz n principal prin transformarea microbiana a azotului din sol. Producia de N2O intensificat prin influena antropic poate fi explicat prin ptrunderea unei cantiti mai mari de azot n soluri, mai ales prin agricultur, industrie i circulaie rutier. Se descompune prin reacii fotochimice n stratosfer. FCKW-Hidrocarburi fluorurate i clorurate, hidrocarburi complet halogenate Toate FCKW sunt substane pur sintetice (nu exist n natur). Ele nu sunt doar gaze ce produc efectul de ser, ele sunt responsabile mai ales pentru descompunerea stratului de ozon, scutului nostru protector antiUV, din stratosfer. Ca urmare a msurilor luate prin Protocolul de la Montreal concentraiile de FCKW nu au mai crescut, din fericire, din 1996, aflndu-se chiar pe o pant descendent. Surse FCKW aerosoli (n spray-uri), spum i substane izolatoare substane frigorifice la frigidere i instalaii de rcire dizolvani i produse de curare Descoperiri de ultim or, precum cele anunate de cercettorii de la Institutul Scripps de Oceanografie din SUA i de la Centrul Australian de Cercetare a Vremii i Climei, au indicat existena a doi noi compui cu potenial ridicat de producere a efectului de ser: triflorura de azot (NF3) i florura de sulfuril (SO2F2). Triflorura de azot este folosit n industria electronic, la producerea ecranelor de tip LCD, iar florura de sulfuril ca insecticid. Potenialul florurii de sulfuril este de 4.800 de ori mai mare dect cel al CO2.

Activitatea umana n perioada industrializarii a dus la: Emisii de dioxid de carbon ca urmare a arderii combustibililor fosili pentru transporturi, ncalzire, climatizare, producerea curentului electric n termocentrale si n industrie. Cresterea emisiilor de CO2 este agravata de defrisari, care se datoreaza tot activitatii omului, defrisari care reduc cantitatea de CO2 absorbita de plante. Emisii de metan, ca urmare a activitatilor agricole, cum ar fi cresterea vacilor si cultivarea orezului, datorita scaparilor prin neetanseitatile conductelor de transport si distributie a gazului metan precum si datorita utilizarii solului. Emisii de N2O ca urmare a folosirii ngrasamintelor chimice si a arderii combustibililor fosili. Emisii de compusi halogenati datorita utilizarii freonilor n instalatiile frigorifice, n instalatiile pentru stingerea incendiilor si ca agent de propulsie n sprayuri, precum si datorita utilizarii hexafluorurii de sulf ca protectie mpotriva arcurilor electrice. Cresterea concentratiei aerosolilor, ca urmare a activitatilor industriale, de exemplu mineritul la suprafata. De la nceputul revolutiei industriale concentratia de dioxid de carbon a crescut cu 32 %. Aceste niveluri sunt mult mai mari dect cele masurate n cadrul programului Ice Core, si sunt comparabile cu cele atinse acum 20 de milioane de ani. Producerea de CO2 prin arderea combustibililor fosili, a caror ponderi n perioada 2000 - 2004 au fost: arderea carbunelui: 35 % arderea combustibililor lichizi: 36 % arderea combustibililor gazosi: 20 % instalatiile de facla la extragerea si prelucrarea hidrocarburilor: 1 % alte hidrocarburi: 1 % productia de ciment: 3 % alte surse (transport maritim si aerian necuprins n statisticile nationale): 4 % Cele mai mari emisii de CO2 le au Statele Unite ale Americii, urmate de China, Indonezia, Rusia, India si Brazilia. Emisiile de CO2 ale SUA se datoraza economiei sale, mare consumatoare de petrol, iar ale Chinei si Rusiei datorita industriilor.

Soarele efectueaz o micare de revoluie n jurul centrului galaxiei, cu viteza de 200 km/sec. Soarele a fost n faza initial, rece, o protostea. Prin comprimare gravitationala si cresterea presiunii in interior i-a ridicat temperatura, declanndu-se micri convective n interiorul su. Dupa circa 100 milioane de ani de existen n faza de protostea, acum 4,5 milarde de ani, n interiorul Soarelui s-au declanat reaciile nucleare, moment al aparitiei Soarelui, ca stea pitic galben. Din momentul prezent, reaciile nucleare vor mai putea continua nc 5 miliarde de ani. Dupa aceea, hidrogenul din nucleu va fi tot transformat n heliu, nucleul se va contracta, iar inveliurile exterioare se vor dilata, extinzndu-se pn pe aliniamentul pe care se afl acum orbita planetei Marte, incluznd i spaiul ocupat de planeta noastr, Soarele devenind o stea gigantic roie, faz care va dura aproximativ 1 miliard de ani. In aceast faz se va pierde spre cosmos, jumatate din materia solar, va urma o rcire i o contractare a materiei rmase, Soarele devenind o stea pitic alb. Continuarea procesului de rcire, contractare i cretere a densitii va face ca Soarele s nu mai lumineze, devenind o stea pitic neagr. Soarele emite energie prin radiatii de natura electromagnetica. Din radiatia emisa de Soare in spatiul cosmic, Pamantul primeste a doua miliarda parte, adica 1,37 x 1024 calorii. Intr-o zi si jumatate, Pamantul primeste de la Soare o cantitate de enrgie egala cu toata energia produsa de societatea omeneasca, intr-un an. Compozitia chimica a Soarelui consta din gaze incandescente: hidrogenul ocupand procentul de 50%, heliul, 40%, metalele grele, in stare gazoasa, 10%.

Energia solara este produsa de : - reactiile termonucleare, similare celor produse la explozia unei bombe nucleare cu hidrogen (fuziune) - se produc mai ales in nucleul solar, unde prin unirea a patru nuclee de hidrogen rezulta un atom de heliu si energie emisa ca radiatie gamma. - reactii nucleare de fisiune, asemanatoare celor ce se produc la explozia unei bombe atomice - materia solara se disociaza in atomi ai elementelor simple si particule elementare: electroni, protoni si neutroni. Nucleele de hidrogen (protonii) se misca in interiorul Soarelui, se ciocnesc cu nucleele altor elemente, provocand dezintegrarea (fisiunea) si refacerea (fuziunea) nucleara a materiei solare. In final, intreaga cantitate de hidrogen se va transforma in heliu. Energia solara se transmite in spatiul cosmic prin radiatii electromagnetice, avand Iungimi de unda cuprinzand intreg spectrul electromagnetic, de la razele X, la undele radio. Radiatia electromagnetica nu are nevoie de mediu material pentru a se putea transmite, si se deplaseaza cu viteza de 300.000 km/s (viteza luminii). Pentru razele X si razele ultraviolete de unda scurta, sursa de emisie este coroana solara; pentru spectrul vizibil si domeniul lungimilor de unda ale radiatiei infrarosii, fotosfera; pentru undele radio, cromosfera si coroana. Soarele emite si radiatie corpusculara, cu incarcare electrica, compusa din electroni si ioni, care poarta abia a milioana parte din energia solara, se deplaseaza lent, in comparatie cu radiatia electromagnetica (300-1000 km/s), constituind vantul solar. Vantul solar se propaga pana la distanta la care presiunea sa devine nula, presiunea in spatiul respectiv fiind doar cea a radiatiei cosmice. Acest spatiu pe care Soarele isi exercita influenta prin intermediul vantului solar, se numeste heliosfera.

Efectul de ser este un fenomen natural prin care o parte a radiaiei terestre n infrarou este reinut de atmosfera terestr. Efectul se datoreaz gazelor cu efect de ser care reflect napoi aceast radiaie. Spectrul luminii solare este compus din lumina vizibil, radiaii infrarosii, raze gamma, raze X si radiaii ultraviolete. Cand radiatiile solare ating atmosfera terestra: 25 de procente din energia lor este reflectata inapoi in spatiul cosmic de catre nori si alte particule atmosferice. 20 de procente sunt absorbite in atmosfera ( moleculele de gaz din straturile superioare ale atmosferei absorb radiatiile gamma si X). Radiatia ultravioleta este absorbita de catre startul de ozon, localizat intre 19 si 48 de km peste nivelul marii. Restul, in jur de 50 de procente din totalul radiatiei generate de Soare care ajunge la Terra, in majoritate lumina vizibila, trece prin atmosfera si ajunge la suprafata planetei. Solul, plantele si oceanele absorb in jur de 85% din energia acestei lumini vizibile, restul fiind reflectat in atmosfera, in special de suprafete reflectorizante precum straturile de zapada, gheata sau nisipurile deserturilor. Mai mult, o parte a radiatiei solare absorbita de suprafata terestra incalzeste acele zone, care degaja la randul lor energie sub forma radiatiei infrarosii, cu o lungime de unda mai mare decat cea a luminii vizibile, energie care ajunge si ea in atmosfera. Pe masura ce acesti compusi chimici mentionati anterior (asa-zisele gaze cu efect de sera) absorb caldura degajata de aceasta radiatie infrarosie, ei se incalzesc si incep sa emita la randul lor radiatie infrarosie in toate directiile. O parte se intoarce astfel la suprafata Pamantului, incalzind-o suplimentar si generand ceea ce se numeste efectul de sera, iar o alta parte este in cele din urma eliberata in spatiul cosmic.

Acest transfer de caldur creeaz un echilibru, o balan energetic ntre cantitatea total de energie care ajunge la Pmnt dinspre Soare i cantitatea eliberat de planet napoi n spaiu, o balan extrem de important, vital chiar pentru supravieuirea formelor de via de pe Terra.

Elementele responsabile de producerea efectului de ser sunt vaporii de ap, cu o pondere de 36 - 70 % urmai de CO2, cu o pondere de 9 - 26 %, CH4, cu o pondere de 4-9 % si ozonul, cu o pondere de 3 - 7 %. Alte gaze care produc efect de ser, ns cu ponderi mici, sunt protoxidul de azot, hidrofluorocarburile, perfluorocarburile si fluorura de sulf. Capacitatea de reflexie a suprafeelor se numete albedo (A). Valoarea albedoului nu ajunge practic, niciodat la 100%.

Ambalarea posibil a nclzirii climatice este numit de specialiti bomba la carbon. Climatul se poate astfel nclzi cu cteva grade doar n civa ani. Metanul (CH4) este un gaz cu efect de ser de 23 ori mai puternic dect CO2. Se formeaz atunci cnd descompunerea materiilor organice se desfoar n lips de oxigen i sub efect bacteriilor. Solurile umede sunt foarte propice apariiei metanului care este deci, eliberat n atmosfer. Acesta poate genera aprinderea spontana a focului. Dac solul este ngheat, metanul rmne blocat n gheaa sub form de hidrat de metan. Astfel, Siberia este un imens rezervor de metan ( astfel nct poate fi exploatat pe plan industrial). Departamentul studiilor geologice din Statele Unite consider ca acest rezervor ar putea fi echivalent cu tot gazul, tot petrolul i crbunele adunat la un loc. ns, revista Sciences et Vie din Aprilie 2006 evalueaz mai mult spre 1.400 Gt, comparativ la 5.000 Gt pentru ansamblu combustiilor fosile. Dac solul se nclzete, gheaa se topete i, ca efect imediat, eliberarea metanul va nclzi atmosfera. Un alt parametru care poate declana o ambalare, este oprirea circulaiei termosaline, adic circulaia apei din ocean. Oceanul capteaz astzi cam o treime din CO2 produs de activitatea uman. Dac curenii oceanici nceteaz, apele superficiale se vor satura n CO2 i nu mai l vor mai capta precum astzi. Mai grav, cantitatea de CO2 care poate fi absorbit de un litru de apa scade pe msur ce apa se nclzete.

Astfel, mult CO2 ar putea s fie eliberat n atmosfer dac curenii oceanelor n-ar mai circula precum astzi. n plus, acumularea de CO2 n ocean conduce la acidifierea lui, cu efect direct asupra ecosistemului marin. Motoarele circulaiei oceanelor funcioneaz astfel: apa care s-a apropiat de pol se rcete i devine mai dens. n plus, apa mrii care nghea se descotorosete de sarea ei n apa lichid. Gheaa este apa dulce. Astfel, apa mrii n jurul calotelor glaciare se ncarc n sare i devine din nou mai dens. Apa se scufund deci, i alimenteaz pompa: apa cald este aspirat imediat la suprafaa. Apa de la fund urc apoi n zonele tropicale sau ecuatoriale. Dac calota s-ar topi doar oleac, pompa se blocheaz, apa care s-ar scufunda nu ar mai fi apa supra srat care vine de la tropice, ci direct din calot glaciar.

Circulaia thermosalin a oceanelor.

Teoria lui Milutin Milankovi

Studiile efectuate n calotele glaciare( ghea care nu vzuse lumina de 900 000 ani) ne scot la iveal faptul c perioadele glaciare au alternat cu perioadele mai calde i c temperaturile de pe Pmnt au evoluat intre 9 i 22C (Actualmente, temperatura medie pe glob este de 15C). Aceste fluctuaii sunt datorate cauzelor naturale precum variaia orbital a Pmntului n jurul Soarelui, nclinaia axului terestru modificarea activitii solare i erupiilor vulcanice. Modificri ale excentricitii orbitale afecteaz distana Pmnt-Soare. n prezent exist o diferen de numai 3 procente (5 milioane de kilometri) ntre cel mai apropiat punct (periheliu), care se atinge pe aproximativ 3 ianuarie i cel mai deprtat punct (afeliu), care este atins n jurul datei de 4 iulie. Aceast diferen de distan se nsumeaz la o cretere de circa 6 procente a cantitii de radiaii solare primite de Pmnt (iradiere) din iulie pn n ianuarie. Forma orbitei Pmntului se modific de la eliptic (excentricitate ridicat) la aproape circular (excentricitate sczut), ntr-un ciclu care dureaz ntre 90000 i 100.000 de ani. Cnd orbita este eliptic, cantitatea de radiaii primite de Pmnt la periheliu este de mai ridicat cu 20% sau 30% dect la afeliu, rezultnd ntr-o diferen substanial a climatului comparativ cu cel actual.

nclinaie (modificare n deviaia axial)

Pe msur ce deviaia axial se mrete, contrastul dintre anotimpuri se mrete, astfel c iernile sunt mai geroase, iar verile mai toride, n ambele emisfere. n prezent, axa Pmntului este nclinat cu 23.5 grade fa de planul orbitei Pmntului in jurul Soarelui. Dar aceast nclinaie se modific. n timpul unui ciclu, care dureaz aproximativ 40000 de ani, deviaia axial variaz ntre 22.1 i 24.5 grade. Datorit modificrilor nclinaiei, anotimpurile cum le tim astzi vor deveni mai acute. O nclinaie mai mare nseamn anotimpuri mai severe (veri mai clduroase i ierni mai reci); o nclinaie mai mic nseamn anotimpuri mai blnde (veri cu brize rcoroase i ierni cu temperaturi mai ridicate). Despre verile mai rcoroase se crede c permit zpezii i gheii s dureze de la un an la altul la altitudini ridicate, constituindu-se, eventual, n buci masive de ghea. De asemenea exist feedbackuri pozitive i din partea sistemului climatic, deoarece o Terra acoperit cu mai mult zpad, reflect mai multe energie solar napoi n spaiu, cauznd o rcire adiional.

Precesiune Precesiunea (modificarea orientrii axei rotaionale a Pmntului) altereaz orientarea Pmntului, n concordan cu periheliul i afeliul. Dac o emisfer este ndreptat ctre Soare, la periheliu, acea emisfer va fi n poziie opus la afeliu, iar diferenele dintre anotimpuri vor fi mai extreme. Acest efect asupra anotimpurilor este inversat pentru cealalt emisfer. n prezent, vara n emisfera nordic are loc n apropiere de afeliu. Thomas Stocker de la Institutul de fizica al Universitatii din Berna, Elvetia, susine aceeai idee.

Cercetatorul rus , Vladimir Shaidurov sustine ca incalzirea globala a fost declansata de asa numitul Eveniment Tunguska, meteoritul care a cazut in Siberia la nord-vestul lacului Baikal pe 30 iunie 1908. Acest impact a generat o energie echivalenta cu 15 bombe atomice de o megatona si a aruncat o cantitate enorma de praf in atmosfera. Shaidurov sugereaza ca aceasta explozie ar fi cauzat "o perturbare serioasa a straturilor superioare ale atmosferei, schimbandu-i structura". Pentru a dovedi presupunerea sa in legatura cu evenimentul Tunguska, el sa uitat la datele despre temperatura medie in emisfera nordica din ultimii 1000 de ani. El a gasit ca, dincolo de fluctuatiile inevitabile, a existat o tendinta constanta de scadere usoara a temperaturii pana in dreptul meteoritului. Dupa acest eveniment se poate observa o crestere brusca a temperaturii medii. Aceasta crestere s-a oprit temporar in timpul perioadei testelor nucleare din atmosfera. In plus, Shaidurov a explicat faptul ca nivelurile de dioxid de carbon si de metan, celelalte doua gaze cu efect de sera, nu sunt cauza incalzirii globale, ci sunt efectul. Faptul ca s-ar putea sa fie asa a fost speculat mai demult din cauza ca incalzirea globala pare sa preceada cresterea nivelurilor de dioxid de carbon sau metan. Faptul ca s-ar putea sa fie asa a fost speculat mai demult din cauza ca incalzirea globala pare sa preceada cresterea nivelurilor de dioxid de carbon sau metan.

Shaidurov explica si mecanismul:

"Cresterea medie a temperaturii uscatului si a oceanelor produce o crestere a umiditatii medii. In schimb, aceasta creste capacitatea atmosferei de a asimila dioxidul de carbon (chiar nu exista nici o sursa suplimentare de CO2). Insa cresterea temperaturii oceanului este responsabila pentru o solubilitate mai mica a dioxidului de carbon in apa - prin urmare acesta ajunge in atmosfera. In plus, cresterea temperaturii pe uscat este responsabila pentru raspandirea mlastinilor, cel putin in nordul Rusiei, datorita disparitiei permafrostului. Permafrost este un termen care definete solurile ngheate tot timpul anului la o adncime ntre 20 i 1.500 m. Regiunile de permafrost se afl n inuturile cu climat polar, unde temperatura medie anual nu depete -1 C. Cresterea dimensiunilor si activitatii mlastinilor conduce la o crestere a productiei de metan. Prin urmare, a fost pus in miscare un proces auto-stimulat care conduce la cresterea temperaturii medii a suprafetei Pamantului. Cresterea concentratiilor gazelor cu efect de sera este mai mult o consecinta a incalzirii globale si mai putin un motiv pentru care aceasta are loc." Exista deci un mecanism de feed-back pozitiv: evenimentul Tunguska a schimbat distributia de vapori de apa si cristale de gheata din atmosfera si a declansat incalzirea globala; incalzirea globala produce o crestere a gazelor cu efect de sera precum dioxidul de carbon si metanul, si acestea in schimb contribuie la o crestere suplimentara a incalzitii globale. Insa nivelurile de CO2 si de metan sunt neglijabile comparativ cu cele ale vaporilor de apa. O crestere de numai 1% a vaporilor de apa poate conduce la o crestere a temperaturii medii a Pamantului cu mai mult de 4 grade Celsius. Pana la sfarsitul secolului ne putem astepta la cresteri ale temperaturii cu pana la 7,7 grade Celsius, din cauza efectului de sera, a demonstrat un studiu stiintific realizat de o echipa de cercetatori europeni, informeaza revista germana Die Welt.

Consecinele nclzirii cu numai 2 grade Africa: ntre 350 i 600 milioane de oameni fr ap de but, iar producia agricol se va reduce la jumtate, pn n anul 2020. Asia: Un miliard de oameni fr ap, topirea ghearilor din Himalaya, iar producia de orez a Chinei va scdea cu 12%. Australia/Noua Zeeland: Rata mortalitii din cauza cldurii va crete pn la 5.000 de persoane anual. Sudul i estul Australiei vor rmne complet fr ap. Europa: Incendii de pduri frecvente n sud; ari urmat de ploi toreniale care vor provoca inundaii; scade producia agricol n sud, dar crete n nord; scade nivelul apei n pnza freatic. Apar noi boli. America Latin: Aproximativ 77 milioane de oameni vor suporta reduceri de ap, iar pdurile tropicale se vor transforma n savane. Zonele de coast din Guyana i El Salvador vor fi inundate de apele oceanului. America de Nord: Pagube economice importante, din cauza nmulirii furtunilor gen Katrina, dar producii sporite de cereale n Canada, datorit nclzirii vremii. Regiunile polare: Suprafeele acoperite de ghea se vor reduce cu 20%; indigenii vor fi nevoii s-i schimbe modul de via, iar urii polari ar putea disprea. Oceanul planetar: Toate insulele se vor reduce sau vor disprea sub ape, din cauza creterii nivelului apelor. Efectul de sera este un fenomen natural, indispensabil vietii. Chiar daca nu trebuie sa apelam prea usor la unele comparatii, nu este inoportun sa amintim ceea s-a intamplat acum cateva milioane de ani pe planeta Venus,unde un excesiv efect de sera a determinat,progresiv,actuala temperatura de 480 grade si o atmosfera de 90 de ori mai densa decat cea terestra.

Problema nu este a celor 2 grade in plus, daca nivelul anhidridei va atinge 370 de parti la un milion, ci aceea a unei continue cresteri a efectului de sera care, daca nu va fi impiedicat, ar duce Terra, in cateva secole in situatia unei imposibilitati de mentinere a vietii. Scenariile ipotezei "calde"pentru perioada 1989-2050 merg de la o previziune de crestere cu 1,6 grade centigrade a temperaturii medii globale a planetei noastre, la aceea infricostoare de circa 5 grade. Cresterea temperaturii nu va fi aceeasi pe pamant. La Ecuator ar fi mai mica iar la poli mai mare.Toti sunt de acord ca mare parte a cresterii temperaturii ar interveni in lunile de iarna, astfel incat anotimpurile ar tinde sa se uniformizeze. In Italia cresterea temperaturii ar fi aproape dubla fata de Ecuator. In plus, cresterea temperaturii ar dauna mult zonelor urbane. Un plus de caldura, provocat de tevile de esapament, de lipsa de ventilatie, de asfalt si beton sau de dificila patrundere a vantului va face aproape imposibila viata. In plina era glaciara, temperatura medie a Pamantului era cu 6-7 grade mai mica decat cea actuala. O crestere de 4-5 grade ar fi suficienta pentru a topi aproape complet calotele polare, facand sa se ridice nivelul marilor. Aceasta ar creste, prin efectul asa-numitei expansiuni termice, cu aproape 2 metri. Uriasa ridicare a nivelului marii ar produce un lant de efecte catastrofale care ar schimba aspectul fizic al unor regiuni intregi. De exemplu, conform unui raport din noimbrie 1988 al Natural Environmennt Research Council din Marea Britanie, aceasta tara si-ar schimba infatisarea, bucurandu-se de o clima subtropicala, care ar privilegia culturile mediteraneene, cu totul deosebite de cele actuale, ar disparea aproape toate plajele, datorita ridicarii nivelului marii si ar fi necesare cheltuieli enorme pentru costruirea unor diguri care s opreasc apele.

In Italia, Venetia ar fi total sub apa si ar acoperite de mare partile joase ale catorva orase mari. Toate insulele plate, situate doar la cativa metri deasupra nivelului marii, ar disparea inghitite de valuri. Asemanator cu ceea ce s-a spus despre Italia, alte tari ar suferi foarte grave consecinte din cauza ridicarii nivelului mrii. De altfel, cteva din cele mai mari orase ale lumii, construite la gurile unor importante fluvii, ca de exemplu Cairo, Shangai, New Orleans ar fi acoperite de ape. Practic, ar risca sa dispara intreaga Olanda, daca nu se vor cheltui sume colosale pentru a se construi diguri uriase si alte instalatii. Acest lucru este valabil si pentru alte teritorii. Ar creste mult evaporarea si s-ar schimba regimul ploilor din intreaga planeta, cu cele mai multe precipitatii iarna si foarte putine vara. S-ar schimba cursul curentilor oceanici, spre exemplu Curentul Golfului, care a fost totdeauna fundamental pentru Europa centralseptentrionala. Desigur, apele marilor ar deveni mai calde si ar creste evaporarea. Fenomenul ar fi cu atat mai perceptibil in marile relativ inchise, ca Mediterana si, in special Adriatica. Din cauza incalzirii, s-ar extinde mult deserturile, iar seceta ar deveni coplesitoare. Se prevede ca umiditatea solului ar descreste cu aproape 20%, iar culturile agricole ar fi mult mai sarace. Ar disparea multe specii de animale care au nevoie de o temperatura mai putin ridicata. Altele ar trebui sa se adapteze la caldura, nu se stie cu ce rezultate. In ultimele milenii, omul nu a mai vazut sa dispara vreo specie de animale importante si larg raspandite, asa ca perspectiva nu poate decat sa ne ingrijoreze.

Urmarirea variatiilor de GES, in special de CO2, se face printr-o retea internationala de colectare de probe atmosferice, astazi intarita de tehnici de colectare aeriana deasupra continentelor La nivel mondial, in doisprezece situri diferite, nava stiintifica Marion Dufresne a Institutului francez de cercetare si tehnologie polara recolteaza probe de aer pentru a determina concentratiile diferitelor gaze, mai ales ale carbonului. Dar in total, la nivel mondial, exista aproape o suta de asemenea situri avand aceleasi preocupari. Se poate astfel determina care din tarile lumii produce cel mai mult dioxid de carbon. Daca Omul este responsabil de excesul de GES si de incalzirea climatica, este de datoria noastra sa reducem emisiile de gaze poluante. In acest sens, spun specialistii, ar trebui : - sa se limietze producerea energiei provenita din arderea carbonului fosil si favorizarea productiei de energie proprie precum cea eoliana, solara, nucleara etc. - limitarea emisiilor de GES in principalele sectoare producatoare : industrie, transport, constructii, birouri, agricultura, energie, si gazele frigorigene - protejarea puturilor de carbon natural si intensificarea crearii de complexe de puturi de carbon. Puturile de carbon sunt ecosisteme capabile sa absoarba dioxidul de carbon atmosferic : padurile si oceanele. De-a lungul timpului, mai multe intalniri internationale au avut loc cu scopul de a pune bazele unei politici ferme in favoarea reducerii urgente a emisiilor de GES in atmosfera : - iunie 1992 : s-a semnat Conventia Cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, la Rio de Janeiro , care a avut drept obiectiv stabilizarea concentratiilor de GES la un nivel ce sa impiedice orice perturbare a climatului -Protocolul de la Kyoto (decembrie 1997), ramane o intalnire de referinta. 159 de tari s-au prezentat pentru a semna un protocol ce obliga 38 de tari industrializate sa reduca emisiile de GES cu 5% pana in 2012 fata de nivelul inregistrat in 1990. (Europa a pledat pentru o diminuare notabila a emisiilor de CO2, cu masuri de constrangere, in special era vorba de sanctiuni financiare pentru tarile ce isi depasesc cotele). S-a hotarat atunci ca SUA trebuie sa-si reduca emisiile de GES cu 7%, Uniunea Europeana cu 8% si Japonia cu 6%. Romania a semnat acest protocol alaturi de Uniunea Europeana. Rusia, responsabila de 17,4% din emisiile de GES ale planetei, si China s-au alaturat semnatarilor acestui protocol pe 23 iulie 2001 cu ocazia Acordurilor de la Bonn. Statele Unite, responsabile pentru 36,1% din emisiile de CO2 ale planetei, si-au comunicat refuzul de a semna acest protocol in martie 2001. Dar, cu ocazia Protcolului de la Kyoto, SUA, Canada si Australia au cerut aplicarea unor reguli mai suple, precum posibilitatea de a cumpara permise de emitere de GES de la tarile mai putin poluante sau luarea in considerare a suprafetelor cu padure, ce absorb o parte din CO2.

Conferinta de la Haga din 20 noiembrie 2000 care si-a propus ca obiectiv aplicarea angajamentelor facute pentru reducerea emisiilor de GES si punerea in practica a unor metode de calculare a emisiilor pentru fiecare tara. Sigur, aceste intalniri si dialoguri internationale in acest domeniu nu se opresc aici. Dar intrebarea majora ce se pune si care ar putea servi de concluzie analizei noastre vizeaza o anumita responsabilitate individuala a fiecaruia dintre noi : Ce am putea face noi, eu si dumneavoastra, pentru a proteja viata pe planeta Pamant ? Sa urmarim catava sfaturi simple, practice sugerate de cercetatorii mediului : -In ceea ce priveste deplasarile : sa preferam mersul pe jos sau pe bicicleta pentru distantele mici sa preferam transportul in comun sa cumparam masini mai putin poluante (vehicule alternative electrice) sa efectuam un control regulat al masinilor personale -In privinta energiei : intretinerea instalatiei de incalzire izolarea localurilor reducerea generala a consumului de energie -In privinta deseurilor : trierea deseurilor (reciclarea hartiei, a plasticului si a sticlei) -In privinta apei : evitarea consumului excesiv si fara rost de apa repararea si intretinerea instalatiilor sanitare din locuinte, pentru a evita pierderile de apa Impreuna putem contribui la pastrarea echilibrului naturii si la salvarea ecosistemului. Este suficient sa vrem acest lucru si rezultatele nu se vor lasa asteptate. Aceste perspective ne invita la prudenta, spune Sylvie Joussaume, cu atat mai mult cu cat ideea ca orice schimbare climatica are nevoie de timps ca sa se produca este astazi depasita : schimbarile climatice ar putea sa se accelereze mult mai puternic dacat ne asteptam. (Cf. Les dfis du CEA , in Climats, bimestriel dinfos scientifiques et techniques, n 88, aprilie 2001).
Sa ne gandim la noi si mai ales la generatiile ce vor urma !