Circuitul oxigenului,

dioxidului de carbon,
azotului si carbonului
in natura
Ladea Patricia
Clasa a XI- a U
 Circuitul oxigenului în natură
• Circuitele naturale (ale oxigenului,
azotului, carbonului etc.) prezintă o
importanţă deosebită deoarece fac posibilă
menţinerea a numeroase substanţe în
proporţii relativ constante. De reglarea
acestor cicluri, în urma activităţii
oamenilor sau a unor calamităţi naturale,
creează probleme în mediul înconjurător:
se diminuează o anumită rezervă, creşte
concentraţia unor substanţe şi poate
apărea poluarea.
Atmosfera conţine oxigen. În cea mai
mare parte, oxigenul este produs de
plante prin fotosinteză.

• Într-o măsură mai mică, se formează prin

descompunerea vaporilor de apă de către
radiaţiile ultra - violete provenite de la
Soare. Aceste radiaţii duc, de asemenea, la
formarea ozonului, O3, o substanţă care
ecranează radiaţia ultravioletă dăunătoare
şi o împiedică să atingă suprafaţa
Pământului. În cele din urmă, ozonul se
retransformă în oxigen.
 Circuitul oxigenului în natură
• Oxigenul este folosit în respiraţia
plantelor şi animalelor, pentru
descompunerea materialelor organice,
pentru arderea combustibililor fosili şi în
procesul de erodare a stâncilor (reacţii
ale unor roci cu oxigenul). O anumită
cantitate din CO2 – produs prin
respiraţie, în urma descompunerii şi a
arderilor este depusă sub formă de
sedimente (carbonat de calciu) pe fundul
mărilor şi râurilor, dar cea mai mare
parte a sa este folosită în fotosinteză.
Între circuitul oxigenului şi cel al
dioxidului de carbon din natură trebuie
să existe un echilibru: volumul de oxigen
consumat de animale şi oameni trebuie
să fie aproximativ egal cu volumul de
oxigen redat naturii de către plante. În
cazul în care consumul de oxigen creşte,
iar producerea lui scade, echilibrul
biologic se perturbă.
 Circuitul dioxidului de
carbon in natura
❑ Este produs de catabolism al organismelor aerobe. Este transportat de sângele
organismelor superioare ca bicarbonat de sodiu ,iar sub forma compușilor carbaminici
cu hemoglobină de către eritrocit.
Substanța organică se oxidează (ardere completă) prin reacție o exotermică terminată cu
eliminarea de energie (căldură), dioxid de carbon și apă la oxidarea monomerilor, sau
polimerilor de zahăr și de grăsimi, iar la alte substanțe organice, oxizi de metale, etc.
Energia (căldura) poate fi eliberată :
-în timp scurt și la temperaturi înalte, în cazul de ardere simplă;
-lent și treptat, prin procese biochimice catabolice, care au loc pe toată biosfera, ca bază
a metabolismului, de la microb la animal, cu eliminări dozate și controlate de
energie/temperatură (spre exemplu, glicoliza, arderea unei hexoze - zahăr cu 6 atomi de
carbon -
pe Calea Embden-Meyerhoff-Parnas (engleză :Embden-Meyerhoff-Parnas pathway) prin
ruperea enzimatică a hexozei care duce într-un prim stadiu la piruvat, energia fiind preluată
de co-factori: adenozindifosfat ADP care se transformă în adenozintrifosfat ATP și NAD --
>NADH; piruvatul, se va descompune enzimatic (ciclul Krebs) la dioxid de carbon, eliminat
prin respirație și apă).
Dioxidul de carbon este o parte integrantă a ciclului fundamental al vieţii în natură: acesta
este expirat de către oameni şi animale, apoi este utilizat de către plante pentru a le ajuta
să crească; plantele, la rândul lor, eliberează oxigen, de care oamenii depind pentru a
supravieţui.
Dioxidul de carbon din atmosferă este preluat de plantele, algele și protozoarele care
conțin clorofilă - sau sisteme enzimatice surori - care, împreună cu apa și energia solară
resintetizează polimeri zaharide: amidonul, lignina, etc.
 Circuitul azotului
în natură

➢ Circuitul azotului în natură (sau ciclul azotului)

reprezintă procesul de circulație continuă
a azotului în atmosferă, scoarța terestră,
organismele animale și cele vegetale, în decursul căruia
acest element chimic trece prin diverse forme și
combinații chimice. Astfel, de exemplu, azotul poate
exista în stare gazoasă, sau ca nitrat, nitrit, amoniac sau
intra în componența a diverși compuși organici.
Transformările survenite în cursul ciclului azotului pot să
fie parte a unor procese biologice sau nebiologice.

➢ Ciclul biogeochimic al azotului este relativ perfect,

deoarece pe măsură ce acest element este consumat,
mecanisme de feed-back readuc azotul din nou în circuit.

➢ În ecosferă există rezerve practic nelimitate de azot, în

special sub formă moleculară în atmosferă și compuși ai
azotului în sol. Formele azotului accesibile pentru plante
sunt azotații. O sursă de obținere a azotaților
pentru plante o constituie organismele fixatoare de azot
atmosferic. De exemplu, Bacteria radicicola fixează
până la 280 kg azot/ha/an.
 Circuitul azotului
în natură
➢ În procesul de fixare a azotului participă și unele
metale tranziționale, printre care mai frecvente
sunt fierul și molibdenul. După ce sunt înglobați
în protoplasma plantelor, azotații sunt preluați
de animale și incluși în protoplasma acestora de
unde o parte trec în uree, iar alta,
după moartea organismelor, sub
acțiunea bacteriilor se transformă în amoniac.

➢ Altă sursă de amoniac o reprezintă descărcările

electrice din atmosferă și emanațiile vulcanice; o
parte din acest amoniac ajunge în corpul plantelor,
iar altă parte, sub influența bacteriilor se
transformă în nitriți și nitrați. Parțial, nitriții, sub
acțiunea microorganismelor denitrifiante pot
ajunge din nou în atmosferă sub formă de azot
molecular.În prezent, circuitul biogeochimic al
azotului este modificat în parte, datorită
influenței factorilor antropici printre care cel mai
important este poluarea. Procesele industriale de
fixare a azotului atmosferic pentru a
produce îngrășăminte chimice constituie, de
asemenea, o altă cauză de perturbare a circuitului
biogeochimic al azotului.
Circuitul azotului
în natură
➢ Elementul azot este important pentru viata,intrucat
intra in alcatuirea substantelor proteice,materii de
baza ale organismelor vii. Animalele si plantele
superioare nu pot asimila direct azotul din aerul
atmosferic. Plantele au nevoie de saruri sub forma de
saruri solubile pe care plantele le iau din sol.O parte
din NH3 este oxidata sub actiunea unor
bacterii,obtinandu-se in final azotati. Astfel azotul
anorganic ia parte la biosinteza proteinelor vegetale
apoi a celor animale si revine partial in sol.

➢ Azotul atmosferic patrunde in sol pe 2 cai:

➢ 1. Prin dizolvarea unor oxizi de azot cand se formeaza

acidul azotic (HNO3) si acidul azotos (HNO2)

➢ 2. Prin intermediul unor bacterii fixatoare de azot.

Aceste bacterii utilizeaza azotul pentru biosinteza
unor azotati necesari plantelor.

➢ Plantele isi iau azotul necesar din sarurile de amoniu si

azotatii existenti in sol. Dupa moartea animalelor si
plantelor,prin putrezirea acestora sub actiunea
bacteriilor de dezaminare,compusii organici cu azot
sunt degradati pana la amoniac,care este oxidat de
azot care se degaja in aerul atmosferic,realizand
 Circuitul carbonului în natură

✓ Pe Pământ, circuitul carbonului din natură este format

dintr-o serie de schimburi de substanță, care
antrenează carbonul,
între biosferă, atmosferă, hidrosferă și litosferă. Cea mai
mare parte a carbonului din circuit se află sub formă
gazoasă, în special ca dioxid de carbon.

✓ În figura alăturată sunt prezentate fluxurile de carbon

între atmosferă și biosferă, hidrosferă și litosferă.

✓ Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul nopții

și animalele tot timpul elimină prin respirație dioxid de
carbon. În timpul zilei plantele asimilează carbonul din
CO2 și, cu ajutorul luminii solare, prin procesul
de fotosinteză îl transformă în combinații organice,
eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila
carbonul este, totuși, limitată.

✓ Între atmosferă și hidrosferă: CO 2 este un gaz relativ

solubil în apă și există un echilibru al concentrației CO 2 în
apă. Oceanele conțin dizolvate cantități imense de CO 2,
care, în caz că echilibrul ar fi perturbat, ar putea fi
eliminate în atmosferă, ducând la o perturbație climatică
extremă. Solubilitatea gazelor în apă descrește pe măsură
ce temperatura apei crește, ca urmare la o încălzire a
oceanelor, eliberarea CO 2 în atmosferă este un pericol real.
Circuitul carbonului în natură

✓ Între biosferă și litosferă: în trecutul îndepărtat,

în special în carbonifer, o mare parte a plantelor
din flora din epocă au ajuns în pământ, stocând în
litosferă carbonul din corpul lor sub formă de
zăcăminte de cărbune.[1] De fapt, se consideră că
în acea perioadă atmosfera terestră conținea
CO2 în loc de oxigen, iar plantele au teraformat
atmosfera, oxigenul de acum și lipsa dioxidului de
carbon (concentrația actuală de numai 0,03 %[1])
fiind de fapt urmarea acestei activități.[1]

✓ Între atmosferă și litosferă: actual carbonul este

eliberat din litosferă în atmosferă sub formă de
CO2 prin activități antropice
(arderea combustibililor fosili). Se consideră că în
ultima jumătate de secol au fost emise în
atmosferă cantități foarte mari de CO 2 și metan,
care, prin efectul de seră au dus la începerea
Circuitul carbonului în natură

✓ Circuitul carbonului este practic perfect, ca urmare

vitezei sale foarte mari cu care circulă în diverse medii
anorganice și în interiorul biocenozelor prin
intermediul rețelelor trofice. Carbonul reprezintă
elementul biogen primordial, fiind prezent în natură sub
formă de roci calcaroase de origine
biogenă, carbonați minerali și sub formă gazoasă (dioxid
de carbon CO2), această ultimă formă reprezentând calea
de circulație a carbonului anorganic în ecosferă.

✓ Atmosfera conține CO2 în proporție de 320 ppm.

Rezervorul de CO2 din atmosferă se cifrează la 700 x
109 tone, iar cel din hidrosferă la 50.000 x 109 t;
fitobiomasa realizată prin sinteza anuală se estimează
între 30 x 109 t și 150 x 109 t.

✓ La scara întregii ecosfere, producția anuală de materie

organică în stare uscată este apreciată la 164 milioane
tone. Aceasta corespunde la zeci de miliarde de tone de
carbon fixat anual prin procesul de fotosinteză. Cu tot
consumul mare de carbon asimilat de organisme,
cantitatea sa în atmosferă se menține constantă de-a
lungul timpului. Aceasta presupune că în natură mai există
un alt rezervor important de CO 2 care se găsește
în Oceanul planetar.