Aerul

Proiect realizat de :
-Esanu Robert
-Gurbet Valentina
-Rau Flavius
 Aerul
 Aerul este amestecul
de gaze alcătuind straturile inferioare
ale atmosferei Pământului.
 Compoziția aerului:

După volum, aerul conține:

78.084% Azot (N2)
20.947% Oxigen (O2)
0.934% Argon (Ar)
0.03% Dioxid de carbon (CO2)
 Atmosfera Pământului
 Atmosferă desemnează învelișul de aer sau alte gaze ale
Pământului sau al altui corp ceresc. Atmosfera planetei
noastre este practic 100 % gazoasă, fiind compusă din aer,
conține însă și urme de substanțe solide și lichide find
divizate. Atmosfera este numită uneori și, simplu, „aer”.
 Compoziția atmosferei s-a schimbat de-a lungul celor
aproximativ 2,5 - 2,8 miliarde de ani de când există, de la o
atmosferă primitivă la cea actuală, trecând prin mai multe
faze intermediare, în decursul cărora ea și-a schimbat nu
numai compoziția chimică, dar și alte caracteristici precum
densitate, grosime, transparență și altele.
 Formarea
 Procesele de formare a atmosferei sunt legate de compoziția ei
chimică, care la rândul ei a influențat procesele climatice. În urmă cu
4,56 miliarde de ani, când s-a format globul pământesc, hidrogenul
(H2) și heliul (He) erau deja prezente. Ulterior, datorită densității și
greutății specifice scăzute a acestor două gaze, ele nu au mai putut fi
atrase și reținute de planetă, disipându-se treptat în spațiul cosmic.
 Datorită răcirii lente a Terrei și prin activitatea vulcanică de pe glob au
fost aduse la suprafață diverse gaze, care rezultaseră din reacțiile
chimice ale straturilor interne. De la aceste procese a luat naștere o
atmosferă cu o compoziție de circa 80% vapori de apă, 10% de dioxid
de carbon și 5 până la 7% hidrogen sulfurat. Această combinație de
gaze poate fi și astăzi întâlnită în emanațiile și erupțiile vulcanice.
 Lipsa precipitațiilor din acea perioadă de formare se explică prin faptul
că în ciuda prezenței apei, inclusiv în stare de vapori de apă, suprafața
fierbinte a Pământului nu permitea condensarea acestora.
 Proveniența apei pe pământ este, de fapt, o temă controversată. Prin
scăderea temperaturii atmosferei sub punctul de fierbere al apei, aerul
saturat, adesea chiar suprasaturat cu vapori de apă, a determinat
condensarea apei sub forma unor ploi de scurtă durată. În această
perioadă s-au format, foarte probabil, mările și oceanele.
 Radiația ultravioletă intensă a determinat o descompunere fotochimică a
moleculelor de apă, a metanului și a amoniacului, astfel acumulându-se
dioxid de carbon și azot. Gazele mai ușoare, precum hidrogenul și heliul,
au urcat în straturile superioare ale atmosferei, ulterior disipându-se în
spațiul cosmic, pe când gazele mai grele, ca de ex. dioxidul de carbon, s-
au dizolvat în mare parte în apa oceanelor. Azotul, inert din punct de
vedere chimic în condițiile existente atunci, a rămas neschimbat în
atmosferă, fiind încă înainte cu circa 3,4 miliarde de ani partea
componentă cea mai importantă a atmosferei.
 Oxigenul, care joacă un rol esențial în evoluția și existența vieții pe
Pământ, a apărut sub formă liberă, gazoasă, acum circa 3,5 miliarde de
ani, fiind eliberat datorită activității de fotosinteză a bacteriilor care
descompuseseră substanțele bazate pe grupe cianhidrice.
 Oxigenul format s-a dizolvat în mare parte în apa oceanelor, oxidând
metalele feroase. În urmă cu circa 350 milioane de ani o parte din oxigen
a format prin ionizare în straturile superioare ale atmosferei ozonul,
combinație alotropică a oxigenului ce protejează pământul de razele
ultraviolete. Se consideră că, începând cu acea perioadă și pănâ astăzi,
compoziția aerului atmosferic a rămas relativ stabilă.
 Părți componente
 Troposfera între 0 km deasupra munților înalți și 7 km în zona polară și 17 km
la tropice (inclusiv tropopauza). Ea are o grosime medie de ≈11 km (1/600 din
raza de 6.371 km a Pământului). Dacă se închipuie un Pământ cu diametrul de
1 m, atunci troposfera ar avea o grosime de numai 0,863 mm. Troposfera
constituie aproximativ 90 % din masa totală a atmosferei. Aici, în stratul
inferior al atmosferei, au loc fenomenele meteorologice.
 Stratosfera între 7 - 17 până la 50 km (inclusiv stratopauza)
 Mezosfera între 50 și 80 km (inclusiv mezopauza)
 Termosfera numită și „ionosferă” între 80 și 640 km; denumirea de „termo-”
este legată de creșterea relativ bruscă a temperaturii cu altitudinea, iar cea de
„iono-” de fenomenul de ionizare a atomilor de oxigen și azot existenți, care
astfel devin buni conducători de electricitate și au influență asupra
transmisiilor radio.
 Exosfera între 500 și 1.000 km până la cca 100.000 km, cu o trecere treptată
la spațiul interplanetar.
 Atmosfera mai poate fi subîmpărțită și astfel:
 După procesele fizico-radiologice

Ionosfera
Magnetosfera
Ozonosfera (16 – 50 km)
Hemosfera
 Stratul cu viețuitoare

Biosfera (0 – 20 km)
 După gradul de amestec a gazelor:

Homosfera (0 – 100 km)
Homopauza (100 – 120 km)
Heterosfera (> 120 km)
 După starea aerodinamică:

Stratul Prandtl (cca 0 – 50 m)

Stratul Ekman(cca 50 - 1.000 m)
 împreună, Stratul Prandtl + Stratul Ekman

Stratul atmosferic liber (> 1 km)