STRUCTURA ŞI COMPOZIŢIA ATMOSFEREI

Caracteristicile straturilor atmosferice

Troposfera este cea mai joasă pătură a atmosferei şi vine în contact direct cu suprafaţa
Pământului. Temperatura scade treptat, de la o medie de 10° C până spre valori de -50°C.
Gradientul temperaturii este aproximativ 6 – 7° C/km. În troposferă se găseşte cea mai
mare parte a vaporilor de apă. Aici se formează norii, precipitaţiile, ceaţa.
La rândul ei, troposfera se împarte în:
• stratul inferior (0-2 km) sau stratul limită planetar, în care are loc mişcarea turbulentă
a aerului, schimburile active de căldură, transformările importante de fază.
• stratul mijlociu (2-7 km) în care umiditatea scade mult astfel încât masele noroase ce
se formează aici aduc precipitaţii slabe
 stratul superior (7-12 km) în care umiditatea este şi mai scăzută, temperatura
este deja mult sub 0° C şi norii sunt formaţi numai din gheaţă şi nu aduc
precipitaţii.
Zona de tranziţie dintre troposferă şi stratul superior se numeşte tropopauză, unde
temperatura este constantă, aproximativ -50°C.
În straturile inferioare ale stratosferei temperatura este scăzută însă creşte rapid pe
măsură ce altitudinea creşte, atingând la limita superioară valori de 10-20°C. Termenul
de stratosferă sugerează existenţa straturilor. Compoziţia chimică diferă de cea a
troposferei, în primul rând datorită prezenţei ozonului, care se află (aproape) în totalitate
în stratosferă. Acesta este răspunzător pentru încălzirea stratosferei superioare, care are
loc ca urmare a faptului că este caracterizat de existenţei unor linii puternice de absorbţie
a radiaţiei UV şi IR care provine de la Soare. Vaporii de apă sunt în cantităţi reduse. Un
fenomen specific este prezenţa, în jurul altitudinii de 25 km, a unor starturi subţiri de nori
sidefii, formaţi din apă suprarăcită. Gradientul negativ de temperatură (temperatură mai
mare în straturile de la altitudine mai mare) face ca stratosfera să fie relativ stabilă, în
sensul că turbulenţele şi dezvoltarea mişcărilor verticale ale aerului sunt limitate.
Stratosfera este separată de mezosferă prin stratopauză. Regiunea dintre troposferă şi
mezosferă se numeşte atmosfera medie, troposfera este situată în atmosfera joasă iar
mezosfera şi termosfera constituie atmosfera înaltă.
În mezosferă presiunea este de 200 de ori mai mică decât cea de la suprafaţa
Pământului iar temperatura scade rapid cu înălţimea, ajungând la -70°C în apropiere de
80 km, astfel încât în această regiune gradientul vertical al temperaturii este mare. Ca
urmare, dinamica atmosferică este foarte activă, astfel încât vânturile pot atinge valori
foarte mari, de sute de km/h. În partea superioară se întâlnesc norii argintii formaţi din
particule de gheaţă. Mezopauza, zona de tranziţie dintre mezosferă şi termosferă, este o
regiune în care proprietăţile atmosferei, atât în ce priveşte compoziţia cât şi în ce priveşte
desfăşurarea proceselor atmosferice, se modifică esenţial.
 Termosfera este un strat cu proprietăţi mult diferite de cele ale straturilor de
dedesubt, prezentate mai sus. Deoarece radiaţia solară este puternic absorbită la altitudini
mari, temperatura creşte repede, ajungând la 1500°C astfel încât gradientul vertical al
temperaturii este negativ. Compoziţia aerului se modifică radical ca urmare a ionizării
puternice datorate componentei UV din radiaţia solară, ce are ca efect disocierea
moleculelor de O2, CO2, NO şi apariţia gazelor atomice. În plus componenta ionizată,
rezultatul fotoionizării şi al altor procese de ionizare (schimb de sarcină, etc.), devine din
ce în ce mai importantă. Ca urmare, densitatea particulelor încărcate electric creşte cu
înălţimea, componenta neutră devine din ce în ce mai puţin reprezentată iar procesele
atmosferice sunt dominate de componenta ionizată adică de plasma ionosferică. Cel mai
spectaculos exemplu al unui astfel de proces este aurora polară, care are loc în termosfera
joasă (la 100-150 km). Mai puţin spectaculos, însă de o importanţă covârşitoare, este
fenomenul de transmitere a undelor radio la distanţe mari, care are la bază reflecţia
acestora pe diferite straturi ionosferice.
În sfârşit, exosfera, stratul ultim al atmosferei, separată formal de termosferă prin
termopauză, este caracterizată de temperaturi foarte mari. Atracţia gravitaţională la
altitudinile corespunzătoare exosferei scade mult, astfel încât particulele de gaz se
împrăştie în spaţiul cosmic, fenomen denumit disipaţie. Componenta neutră este practic
nulă iar densitatea este extrem de mică (distanţa dintre două particule este în jur de 100
km!).
Formarea şi evoluţia atmosferei
La începuturile istoriei sale (cu multe milioane de ani în urmă), Pământul era format
din gaz şi praf solar. În urma ciocnirilor cu meteori sau comete. Încet, încet, metalele
grele (nichel sau fier s-au adunat, formând nucleul planetar, în timp ce elementele mai
uşoare, care conţin carbon, au rămas la suprafaţă. Pe măsură ce masa planetară a început
să crească gazele grele au început să fie captate în procesul de solidificare a rocilor.
Gazele uşoare captate de Pământ, adică metanul, amoniacul şi hidrogenul au rămas la
suprafaţă, formând atmosfera originară a Pământului, complet lipsită de oxigen. Radiaţia
UV emise de Soare, foarte intensă la început, a avut ca efect ruperea moleculelor de
metan sau amoniac şi eliberarea de hidrogen, care, fiind foarte uşor, nu a putut fi reţinut
în atmosferă. Gazele care fuseseră captate sub suprafaţa terestră au început să fie
eliminate, mai ales ca urmare a erupţiilor vulcanice, astfel încât în atmosferă au început
să se acumuleze bioxidul de carbon, azotul şi vaporii de apă. Ca urmare a condensării
acestora din urmă şi a ploilor grele şi de lungă durată s-au format oceanele. Cantităţi mari
de bioxid de carbon au fost astfel îndepărtate din atmosferă şi transportate în roci sau în
apa oceanelor. Prin fotoliza vaporilor de apă şi a CO2 s-a format oxigenul, la început în
cantitate mică. Se crede la ora actuală că viaţa a apărut în oceane sub forma unor tipuri de
bacterii care supravieţuiesc doar în medii lipsite de oxigen. Abia după ce au apărut
primele forme de alge a început acumularea de oxigen în atmosferă, ca produs rezultat în
 urma fotosintezei. În acelaşi timp acelaşi
proces de fotosinteză a dus la scăderea
dramatică a procentului de CO2 şi la
înlocuirea acestuia cu oxigen.

Gazele ce intră în alcătuirea atmosferei sunt menţinute datorită atracţiei gravitaţionale

a Pământului. Pe măsură ce creşte distanţa de la suprafaţa Pământului, forţa de atracţie
gravitaţională scade ceea ce duce la modificări ale compoziţiei, densităţii şi temperaturii
gazelor - apare o stratificare a atmosferei. Pe baza temperaturii aerului, atmosferă poate fi
împărţită în 4 straturi:
- Troposfera – 0 – 15 km altitudine, temperatura scade cu altitudinea;
- Stratosfera – 15 – 50 km altitudine, temperatura creşte cu altitudinea;
- Mesosfera – 50 – 85 km altitudine, temeratura scade cu altitudinea;
- Termosfera – 85 – 500 km altitudine, temperatura creşte cu altitudinea.
Troposfera este cel mai jos strat al atmosferei şi conţine 85% din masa atmosferei.
Funcţie de altitudine, poate fi împărţintă în următoarele zone:
● stratul limită planetar (Planetary Boundary Layer) – zona inferioară a troposferei, de
la 0 la 3 km ce se află în contact direct şi interacţioneză cu suprafaţa terestră.
Modificările temperaturii solului se resimt în atmosferă in circa 1 oră. Este zona în care
se formează fenomenele meteorologice si se acumulează poluanţii Denumire: limba
greacă : tropos - ‘’schimbare’’ - reflectă faptul că la acest nivel au loc toate fenomenele
meteorologice responsabile de vreme. Aerul se mişcă atât pe verticală cât şi pe
orizontală.
Troposfera terestră este un strat atmosferic ce se desfăşoară de la nivelul solului până
la 15 km altitudine (deasupra polilor are 8 km grosime, iar deasupra Ecuatorului 18 km).
● troposfera liberă – stratul următor, schimbările de temperatură la nivelul solului se
resimt mai greu
 ● tropopauza – stratul superior al troposferei, la nivelul căruia se înregistreză
temperaturi de -59oC. Datorită temperaturilor reduse, vaporii de apă îngheţă şi cad înapoi
pe suprafaţa Pamântului. Tropopauza funcţioneză astfel ca o barieră împotriva pierderii
de apă. În lipsa sa, vaporii de apă ar putea ajunge la altitudini mari unde , sub acţiunea
UV ar suferii un proces fotodisociere în O2 şi H2 .
Variaţia temperaturii cu altitudinea în troposferă: - scade cu 6,4 oC la fiecare km şi
ajunge în partea superioara la -59oC Acest comportament se explică prin faptul că:
1) troposfera primeşte căldură de la suprafaţa terestră prin intermediul aerului cald ce
se ridică. Presiunea scade cu altitudinea, astfel încât pe măsură ce urcă, aerul cald se
extinde şi ca urmare se răceşte;
2) troposfera liberă disipă căldura primită spre straturile superioare;
3) troposfera nu absoarbe direct în mod eficient radiaţie solară şi deci căldură
Umiditatea variază invers proporţional cu altitudinea, umiditatea maximă fiind la nivelul
solului.
Stratosfera este stratul dintre troposferă şi mesosferă. Are o structură stratificată, cu
staturi de aer cald la altitudini mari şi straturi de aer rece la altitudini joase.
Stratosfera este situată între 15 km şi 50 km altitudine. La poli începe la 8 km
altitudine, iar la ecuator la 18 km. Stratul dintre stratosferă şi mesosferă se numeşte
stratopauză. În stratosferă, la altitudini cuprinse între 20-30 km se delimiteză o zonă cu
concentraţii de 10 ppm ozon (O3 ) – stratul de ozon.
Variaţia temperaturii cu altitudinea în stratosferă:
- temperatura este constantă în zonele inferioare ale stratosferei - creşte odată cu
altitudinea atingând valori de -1 oC în stratopauză. Acest comportament se explică prin
faptul că:
● În partea superioară, stratul de ozon absoarbe puternic radiaţie UVB şi UVC.
Procesul de absorbţie este însoţit de scindarea O3 în formele sale alotrope: O şi O2
● În zonele mijlocii ale stratosferei, unde nu mai pătrund radiaţii UV, O2 şi O pot
reacţiona pentru a reforma O3 , procesul generând căldură.
● În partea inferioară nu pătrund radiatiile UV, deci nu se absoarbe căldură şi nici nu
se generează căldură prin reacţia de formare a ozonului. Singura sursă de căldură e
tropopauza – temperaturi mai mici.
Compoziţia chimică: - similară cu a troposferei, lipseşte însă apă şi este prezent O3 .
Specific stratosferei este lipsa miscărilor pe verticală a gazelor, ceea ce face posibilă
apariţia straturilor termice.
Viaţa în stratosferă:
Temperaturile mici, radiiaţiile UV şi lipsa apei fac ca stratosfera să fie limita maximă
de altitudine la care se găsesc organisme vii. Bacterille trăiesc în stratosferă pe suprafaţa
particulelor în suspensie. De aceea stratosfera este considerată ca parte integrată a
biosferei. Unele specii de păsări au fost raportate în straturile inferioare ale stratosferei:
 - în 1973 un vultur (Gyps rueppellii) a fost aspirat de motorul unui avion la altitudinea
de 11 552 m
- gâştele sălbatice (Anser indicus) au fost identificate ca zburând deasupra muntelui
Everest.
Mezosfera este un strat al atmosferei terestre care se desfăşoară între 50 şi 85 km şi
este caracterizată printr-un aer extrem de rarefiat şi prin scăderea rapidă a temperaturii
odată cu creşterea altitudinii. Limita superioară a mezosferei formează mezopauza, zonă
în care se ating cele mai mici temperaturi din atmosferă – 900C. Între 80–105 km a fost
identificat un strat conţinând atomi de Na ne-ionizaţi proveniţi din distrugerea prin
vaporizare şi ardere a meteorilor la intrarea lor în atmosferă. Concentraţia este de
aproximativ 4 x 109 atomi de Na/cm3 , acest strat fiind responsabil de fenomenul de
strălucire nocturnă a atmosferei.
Termosfera este învelişul exterior al atmosferei terestre, care se extinde până la 400-
800 km, şi este caracterizată printr-o rarefiere extremă a aerului. Datorită rarefierii
extreme şi lipsei de miscare a gazelor, această zonă nu este omogenă ci gazele se separă
pe straturi funcţie de masele molare. În apropierea mesopauzei se defineşte turbopauza –
zona a atmosferei sub care gazele se amestecă, iar deasupra căreia gazele se separă în
straturi funcţie de masa molară. Toate straturile atmosferice de sub turbopauză
alcătuiesc homosfera, iar cele de deasupra turbopauzei alcătuiesc heterosfera.
Variaţia temperaturii : Temperatura creşte odată cu altitudinea, ajungând la 2000 °C
spre partea superioară. Compoziţia chimică: - radiaţiia UV cauzează fotoionizarea
moleculelor în ioni şi separarea ionosferei. Ionosfera influenţează propagarea undelor
radio pe Pământ şi este responsabilă de apariţia aurorelor.
Atmosfera este alcătuită, pe verticală, din mai multe straturi
: a. troposfera – este primul strat al atmosferei până la 10 – 12 km înălțime;
concentrează peste 30 % din masa atmosferei; aici are loc poluarea atmosferei, se
formează norii, precipitațiile şi vânturile; este cel mai important strat pentru omenire;
aici au loc fenomenele electrice şi optice: fulgerele, tunetele, curcubeul.
b. stratosfera – 10 – 50 km înălțime; este alcătuită mai ales din ozon – stratul filtru al
razelor ultraviolete – a fost distrus în unele locuri prin creşterea proporției dioxidului de
carbon (CO2) au apărut găuri. Ca urmare, are loc fenomenul de încălzire a climei
Pământului.
c. mezosfera – 50 – 80 km înălțime; stratul de mijloc al atmosferei.
d. ionosfera – 180 – 1000 km înălțime; conține gaze puternic ionizate;
reflectă undele radio, făcând posibile comunicațiile; aici au loc fenomene luminoase –
aurore boreale (în regiunile polare) şi aprinderea meteoriților.
e. exosfera – 1000 – 16000 km înălțime; conține particule extrem de rare de hidrogen.
 5. Culoarea atmosferei Atmosfera este incoloră. Troposfera pare albastră, iar când este
încărcată cu particule de praf sau apă ea pare roşie-violet sau cenuşie-albastră. În
straturile înalte ale atmosferei totul este întunecat, negru, din cauza rarefierii gazelor.
6. Poluarea – omenirea este tot mai preocupată de păstrarea calității aerului. Industria,
automobilele etc, poluează atmosfera eliminând substanțe chimice, praf sau fum. Ca
urmare, stratul de ozon se subțiază sau se produc găuri în acesta
Atmosfera este invelisul gazos al Terrei, ea participand o data cu pamantul la miscarea
de rotatie si la cea de revolutie. Aerul ,,pur” este incolor, inodor, insipid si, drept
consecinta, elastic, compresibil si expansibil.
• ea se mentine in jurul planetei datorita fortei de atractie gravitationala, care scade in
raport de patratul distantei;
• asupra sa actioneaza forta centrifuga, generata de miscarea de rotatie a globului, care
creste proportional cu departarea de axa de rotatie, tinzand sa slabeasca forta de atractie;
grosimea si forma atmosferei este modificata temporar de mareele solare si lunare,
precum si de propriile oscilatii termice periodice (diurne si anuale);
ORIGINEA ATMOSFEREI
• informatiile astronomice indica faptul ca, atmosfera primara a Pamantului sa format
odata cu nasterea Sistemului Solar, acum cca. 4,6 miliarde de ani. Se stie ca, stelele sunt
alcatuite din hidrogen, care are o intensitate a energiei sale foarte mare;
• Prin procesele de fuziune nucleara, atomii de hidrogen se transforma intrun element
mai greu, in heliu; fuziunea nucleara continuand miliarde de ani, hidrogenul se
imputineaza, iar heliul devine dominant;
În conditiile de temperatura ridicata si presiune enorma existente in stele, heliul poate
si el fuziona intr-un element mai greu, in carbon
In interiorul stelelor foarte mari, procesul de fuziune continua pana cand o explozie
puternica, o supernova, adica un prim ,,bum”, spulbera elementele nou formate in spatiul
cosmic, unde se amesteca cu gazele si praful interstelar formand o nebuloasa;
• Sub influenta propriei forte gravitationale, o mare masa a nebuloasei se concentraza
in centrul sau si norul incepe sa se roteasca si sa primeasca o forma elipsoidala;
Concentrarea treptata a gazelor in centrul sau si comprimarea lor duc la cresterea
temperaturii si la declansarea a noi reactii de fuziune, formandu-se astfel, o noua stea. La
periferia norului, resturile gazoase ale nebuloasei, se ciocnesc unele de altele ce duc la
aparitia planetelor.
In campul gravitational si electromagnetic al planetelor se produce o concentratie a
materiei gazoase ramase, luand astfel nastere atmosfera planetelor, ca rezultat al
resturilor gazoase a nebuloasei initiale.
Dupa alte ipoteze, atmosfera terestra a aparut ca urmare a racirii treptate a Pamantului,
cand gazele captive din interiorul fierbinte al planetei, au fost eliminate prin eruptii
vulcanice, izvoare termale si descompuneri chimice, rezultînd vapori de apa (85 %),
dioxid de carbon (10 %) si azot; Atmosfera racindu-se treptat, vaporii de apa s-au
condensat, s-au format norii, din care au cazut precipitatii, in urma carora a luat nastere
invelisul lichid al Terrei - hidrosfera;
Aparand apa, cantitati importante de CO2 se dizolva in apa oceanelor, care astazi este
principalul furnizor de CO2 al atmosferei, iar o parte a dioxidului de carbon a fost fixat in
rocile carbonatice, in calcare (CO3Ca = CaO + CO2). Se poate spune ca, atmosfera
terestra a parcurs o evolutie indelungata, legata de evolutia planetei, modificandu-si
compozitia datorita schimbarilor petrecute la suprafata terestra.
L a p a rt e a i n fe r i o a ra , atmosfera se intrepatrunde cu celelalte invelisuri ale
globului, cu litosfera, hidrosfera, biosfera, intrucat aerul patrunde in crapaturile si porii
rocilor, a solului, in apa, precum si printre organismele vii;
Limita superioara a atmosferei este dificil de trasat, deoarece intre atmosfera si spatiul
cosmic, nu este o limita bine definita, trecerea facandu-se treptat, prin rarefierea din ce in
ce mai mare a particulelor gazoase; Se considera ca, limita superioara a atmosferei -
limita pana la care se manifesta procesele si fenomenele specifice amestecului de gaze
(ex. aurorele polare, care se formeaza in urma ionizarii aerului rarefiat al termosferei,
prin bombardarea moleculelor si atomilor acestuia de catre corpusculii electrizati, de
mare energie, emisi de Soare. Limita superioara a acestor fenomene este situata la circa
1200 - 1800 km.
Trebuie stiut faptul ca, moleculele, atomii si ionii gazelor din stratele periferice ale
atmosferei, in special ai hidrogenului si heliului, se deplaseaza foarte rapid atingand
viteza critica de 11,2 km/s, viteza la care particulele scapa din campul de atractie al
Pamantului, parasesc atmosfera si patrund in spatiul interplanetar; Aceasta disipare se
produce la altitudinea de 2500-3000 km, numita nivel de disipatie; astfel inaltimea de
2500-3000 km este considerata limita superioara a atmosferei, deoarece la acest nivel
densitatea aerului se apropie de cea din spatiul interplanetar, care este asemeni vidului
perfect;
Teoretic, limita superioara a atmosferei ar fi acolo unde forta gravitationala si cea
centrifuga se echilibreaza; Aceasta se situeaza la 28.000 km deasupra polilor si la
42.000 km deasupra ecuatorului, insa la aceste inaltimi nu putem vorbi de atmosfera,
intrucat aerul este atat de rarefiat, particulele aflandu-se la distante atat de mari unele
de altele, incat pare un vid perfect.
FORMA ATMOSFEREI
• Grosimea atmosferei este diferita in jurul Pamantului, ea prezentand grosimi mai
mari la Ecuator, fiind mai turtita la poli din cauza miscarii de rotatie;
• Atractia exercitata de Soare si Luna determina in masa atmosferei miscari de flux si
reflux (maree atmosferica), schimband periodic dimensiunile acesteia;
Dimensiunile si forma atmosferei sufera modificari in functie de incalzirea si racirea
diferentiata a acesteia, si de presiunea exercitata asupra ei de catre vantul solar, ea fiind
comprimata pe fata luminata de astru si alungindu-se in partea intunecata, primind astfel
o forma ovoida;
Forma atmosferei in straturile inferioare este similara cu cea a Pamantului (elipsoid de
rotatie), insa turtirea ei la poli si bombarea la Ecuator este mai accentuata;
Masa atmosferei
• Calculele stiintifice arata ca, masa atmosferei este de 5,147 x 1015 tone, adica de un
milion de ori mai mica decat masa Pamantului, care este de 5,98 x 1027 tone;
• O data cu cresterea altitudinii, masa atmosferei scade ca urmare a scaderii presiunii si
densitatii aerului;
Ca urmare, 50 % din masa acestui invelis este concentrata sub inaltimea de 5 km, iar
pana la inaltimea de 29 km, este concentrata aproape intreaga atmosfera, adica 97 %.
Structura verticala a atmosferei
• studiile de specialitate au demonstrat ca, pe verticala, atmosfera nu este omogena, ea
fiind alcatuita din mai multe straturi concentrice, cu proprietati fizice si chimice diferite
(temperatura, presiune, umiditate, densitate etc)
pe masura cresterii inaltimii, presiunea si densitatea scad destul de regulat, in timp ce
temperatura inregistreaza ample variatii neregulate, determinate de procesele fizice si
chimice, predominante la diferite inaltimi;
pe baza variatiei temperaturii cu altitudinea, se pot diferentia cinci straturi principale,
adoptate de Organizatia Meteorologica Mondiala, in anul 1951, si anume: troposfera,
stratosfera, mezosfera, termosfera si exosfera;
• intre acestea sa gasesc zone de trecere de la una la alta ca: tropopauza, mezopauza si
termopauza;
TROPOSFERA
• este partea cea mai activa a atmosferei, in care este concentrata cca. 80 % din masa sa
si aproape toata cantitatea de vapori de apa (cca. 90 %);
• aici au loc principalele fenomene atmosferice; aici apar curentii convectivi ascendenti
si descendenti; in troposfera bat vanturile si tot aici au loc procesele de evaporare,
condensare, formarea norilor si a precipitatiilor;
este stratul inferior al atmosferei, care se extinde de la 0 m si pana la inaltimea, la care
temperatura nu mai scade cu altitudinea;
• acest nivel se afla situat la 16-18 km in zona calda, 10-12 km la latitudini mijlocii si
6-8 km in zonele polare; • explicatia grosimilor diferite si turtirea troposferei la poli, ceea
ce-i da un aspect de elipsoid de rotatie, se datoreaza miscarii de rotatie a Pamantului, care
la Ecuator determina o forta centrifuga mai mare, fata de latitudinile superioare;
• scaderea temperaturii cu inaltimea are loc, dupa un gradient termic vertical mediu de
0,60C/100 m, valabil pentru toate zonele Pamantului;
 grosimea diferita a troposferei face ca, la limita ei superioara sa se inregistreze
temperaturi de -70…-800C deasupra Ecuatorului si, de -50…-600C deasupra regiunilor
temperate si polare;
in partea inferioara a troposferei, cu precadere iarna si noaptea, pot fi intalnite situatii,
cu durate nu prea mari, in care temperatura aerului ramane neschimbata (izotermie), sau
creste cu inaltimea, in loc sa scada (inversiune termica);
Troposfera este divizata in trei substraturi:
1. troposfera inferioara (intre suprafata terestra si cca. 2000 m altitudine); aceasta
sufera cel mai mult influentele termice si mecanice ale suprafetei terestre; contine cea
mai mare cantitate de vapori de apa si impuritati, dar si fenomenul de poluare;
2. troposfera mijlocie este cuprinsa intre 2 si 6-7 km, suferind slabe influente ale
suprafetei terestre; sunt prezente miscari convective si advective, care asigura o deplasare
si un schimb al aerului;
3. troposfera superioara este situata la peste 6000 m inaltime (influenta suprafetei
terestre este minima);
temperatura scade in troposfera ecuatoriala pana la - 800C, iar in zona polara la -600C;
dinamica curentilor de aer este slaba
TROPOPAUZA - face tracerea intre troposfera si stratosfera, avand o grosime de la
cateva sute de metri la 1-2 km;
• pozitia sa este mai inalta in zona ecuatoriala si, de aici, scade in trepte spre cea
polara;
• in tropopauza, temperatura pe verticala este constanta (izotermie), iar in zona de
inflexiune a sa iau nastere curenti de aer rapizi, acei jet-strems, unul polar si altul
tropical, cu viteze foarte mari, de 200 - 500 km/h;
acesti curenti rapizi de vest au aspectul unor brauri, care inconjoara fiecare dintre cele
doua emisfere, dupa traiectorii ondulate;
STRATOSFERA • se gaseste intre tropopauza si inaltimea medie de 32-35 km, iar
dupa A.Miller pana la 50 km;
• se caracterizeaza prin izotermie, cel putin in partea sa inferioara, unde temperatura
are, in medie, valori de -55…-600 C;
aceasta consecinta a temperaturii pare a fi rezultatul echilibrului ce se stabileste, intre
caldura primita prin radiatie de la strat la strat, dinspre suprafata terestra si cea cedata tot
prin radiatie, straturilor atmosferice superioare;
in partea superioara, temperatura aerului creste, ajungand la 25-30 km, la -450C, iar la
50 km chiar la 00C;
• inversiunea termica si izotermia se opun dezvoltarii curentilor convectivi;
• ca urmare, transportul vaporilor de apa este oprit de acest ,,baraj termic” si, in
consecinta, umiditatea aerului este extrem de redusa (0,01 grame vapori de apa/1 kg aer);
• vaporii de apa care totusi reusesc sa ajunga aici, sublimeaza la inaltimea de 25-30 km
formand norii sidefii;
Stratopauza face trecerea intre stratosfera si mezosfera; se afla in zona in care
temperatura incepe sa scada spre mezosfera;
MEZOSFERA • este cuprinsa intre stratopauza si inaltimea de cca. 80 km;
aerul este foarte rarefiat, avand doar 1016 molecule/cm3 aer;
• difuzia radiatiilor vizibile este slaba, iar cerul pare intunecat si nu albastru, ca in
troposfera;
densitatea aerului, desi este redusa (de o mie de ori mai mica decat la suprafata
terestra), este insa suficienta pentru ca meteoritii - prin frecarea cu aerul - sa se aprinda,
la intrarea lor in mezosfera;
in jumatatea inferioara a mezosferei, gradientul termic vertical mediu negativ se
mareste, facand ca temperatura aerului sa creasca, de la -40…-500C, cat masoara in
substratul de baza, pana la valori pozitive de 60 - 700C, in substratul de la 50 - 55 km
inaltime;
mai sus de acest nivel, gradientul termic vertical mediu devine pozitiv, iar temperatura
scade cu inaltimea, atingand la limita superioara a mezosferei, valori cuprinse intre - 80
… - 1100C;
• astfel, jumatatea inferioara a mezosferei se caracterizeaza printr-o stratificare termica
de inversiune, iar cea superioara, printr-o stratificare termica directa sau normala;
• mezosfera superioara se caracterizeaza si prin puternice miscari termoconvective;
norii argintii (nori luminosi nocturni) constituie, alaturi de inversiunea termica si
turbulenta intensa, a treia caracteristica importanta a mezosferei;
• datorita inaltimii mari la care se formeaza (circa 80 km), acestia sunt vizibili numai
in intervalele de la inceputul si sfarsitul noptii, cand Soarele aflat sub orizont ii
lumineaza, conferindu-le o stralucire argintie, pe fondul intunecat al boltii ceresti;
• geneza norilor argintii a fost explicata prin prezenta unor cantitati de vapori de apa si
particule fine de cenusa vulcanica la nivelul de 50-55 km din mezosfera, ca si la cel de 25
km din stratosfera, se afla concentratia maxima a ozonului;
• temperaturile ridicate de la aceste niveluri se datoreaza fie degajarii de caldura, in
urma procesului fotochimic al disocierii moleculelor de oxigen, fie prin absorbtia de catre
ozon a radiatiilor ultraviolete;
• temperaturile foarte scazute din mezosfera superioara sunt date de concentratia
foarte scazuta a ozonului de aici si, a slabei absorbtii a radiatiilor solare ultraviolete;
Mezopauza (subtermosfera) - este stratul subtire de aer, situat la inaltimea medie de 80
km, care face tranzitia, intre partea superioara a mezosferei si termosfera.
• se caracterizeaza prin temperaturi negative extrem de coborate (-80…-1100C) si,
prin prezenta episodica a norilor luciosi nocturni in lunile de vara;
 mezopauza a fost identificata concret in epoca sondajelor aerologice moderne, cu
ajutorul rachetelor si satelitilor meteorologici;
TERMOSFERA - reprezinta portiunea atmosferei inalte, situata intre 80 km si 1000-
1200 km inaltime;
• ea incepe acolo unde temperatura aerului, inregistreaza o crestere de la cele mai mici
valori (-80…-1100C) in mezopauza, ajungand treptat la limita superioara a sa, pana la
valori de 2000-30000C;
aceste temperaturi ridicate se datoreaza absorbtiei radiatiilor solare ultraviolete de
catre oxigenul molecular, care se disociaza in doi atomi de oxigen, generand o crestere a
temperaturii:
aceasta portiune a atmosferei (60-700 km), cu gaze partial ionizate se numeste
ionosfera;
IONOSFERA - are o mare importanta pentru comunicarea prin radio pe Terra, datorita
capacitatii stratelor de ioni de a reflecta undele radio;
• undele radio emise de pe suprafata terestra, sunt reflectate de ionosfera inapoi pe
Pamant, permitand transmiterea la mari distante a emisiunilor radio;
• viteza de propagare a undelor radio, este cu atat mai mare, cu cat concentratia ionilor
din stratele ionosferei intalnite este mai ridicata;
Undele radio sunt influentate si perturbate de ciclul activitatii solare, miscarile
Pamantului, eclipsele solare, exploziile atomice, meteoriti etc.;
EXOSFERA - este partea terminala a atmosferei superioare, care incepe acolo unde se
egalizeaza densitatea aerului cu densitatea materiei din spatiul interplanetar;
• este situata intre 1000-1200 km pana la limita superioara a atmosferei;
• este formata din gaze extrem de rarefiate, intrucat distanta medie dintre atomii si
moleculele gazelor atmosferice este de ordinul a 100 km, insa au viteze de deplasare
foarte mari, uneori de peste 11,2 km/s;