FIZICA ATMOSFEREI Subiecte pentru lucrarea L3.

1)

Atmosfera terestr, densitatea atmosferei, masa atmosferei; Atmosfera terestra este un amestec gazos format din mai multe gaze aflate n proportii constante si din cantitati variabile de vapori de apa. Acest nvelis este antrenat de Pamnt ntr-o miscarea de rotatie. Gazul din care este compusa atmosfera se numeste aer. Densitatea atmosferei la suprafata marii este =1.23 kg /m3 . Ea scade foarte repede cu naltimea, ajungnd la naltimea de 5000 m la 0.735 kg /m3 , iar la 10000 m la valoarea de 0.411 kg / m3 . Masa totala a atmosferei se exprima prin relatia:

unde raza Pamntului este RP km = 6370 , iar p0 si g0 sunt presiunea, respectiv acceleratia gravitationala de la nivelul marii. 2) Compoziia atmosferei, azot, oxigen, bioxid de carbon, vapori de ap, ozon, aerosoli, etc; Aerul uscat poate fi consiederat un amestec de gaze ideale n anumite cantitati. Cantitatea unui component gazos "k" continuta n aer poate fi exprimata n mai multe moduri: i) Concentratia volumica v k C , este definita prin raportul dintre volumul componentului gazos si volumul aerului n conditii fizice normale de temperatura si presiune, exprimat n procente. ii) Concentratia masica m k C , definita ca raportul maselor componentului "k" si al masei aerului continute n acelasi volum de amestec (aer).

3)

Stratificarea termic a atmosferei, troposfera, stratul limit planetar, stratosfera, mezosfera, termosfera, exosfera; Troposfera (0-16 km). Troposfera este stratul din apropierea solului aflat n rotatie, ce contine din masa atmosferica si cuprinde 95% din vaporii de apa. Denumirea provine de la cuvintele de origine greceasca tropos (rotatie) si sphaira (sfera). Troposfera este mpartita n : - stratul limita cuprins ntre 0 si 1 km. n acest strat au loc miscari n plan orizontal (advectii), ct si miscari n plan vertical (convectii); - troposfera medie cuprinsa ntre 1-3 km. Aici au loc miscari ale aerului n plan orizontal; - troposfera nalta, zona situata imediat sub tropopauza. Stratosfera (18-32 km), sau sfera stratificata (stratus = strat, l.gr.), corespunde unei zone de 15 km unde temperatura creste progresiv pna la 00C si chiar 100C. n acest strat nu exista vapori de apa si nici curenti verticali. Rareori pot fi ntlniti nori sidefii formati din cristale de gheata. ncalzirea stratosferei se face n general prin statul de ozon format de radiatia ultavioleta ce provine de la Soare, strat care absoarbe radiatia UV ducnd la ncalzirea stratosferei. Mezosfera (ozonosfera) (32-80 km). n acest strat are loc arderea meteoritilor ce intra n atmosfera. Mezosfera se remarca printr-o rarefiere foarte mare a ozonului. Mezosfera prezinta o variatie foarte puternica a temperaturii. Pna la 50 km temperatura scade brusc la valori cuprinse ntre -60-70C. Termosfera (ionosfera) (80-1000 km). n acest strat moleculele de aer sunt rare si sub actiunea radiatiei solare, pot atinge valori mari ale vitezelor. Din acest motiv temperatura cinetica n acest strat poate atinge valori enorme. Termosfera reprezinta stratul celor mai ridicate temperaturi cinetice (thermos = cald, l. gr.). Exosfera (1000 - 3000 km). Este partea superioara a atmosferei unde particulele scapa atractiei gravitationale (exo = exterior, l.gr.). Din acest motiv este numita si sfera de disipatie. Este locul n care au loc interactiile atomilor si moleculelor cu particulele solare si cosmice. Baza exosferei nu este bine definita, dar se considera ca ea se situeaza ntre 500 si 800 km. n exosfera nu mai exista aer. Distanta dintre moleculele de aer creste la 100 km. 4) Tropopauza, stratopauza, mezopauza; Mezopauza. Mezopauza marcheaza o frontiera termica de la care temperatura cinetica ncepe sa creasca cu altitudinea. Stratopauza. Dupa aceasta frontiera temperatura scade cu naltimea si cu concentratia de ozon Tropopauza (tropos = a nceta, a termina; l. gr.) este prima frontiera termica si reprezinta limita dintre biosfera si zonele foarte reci ale atmosferei joase. Aici apare fenomenul de

izotermie ( t = 800C = ct. ). Altitudinea medie a tropopauzei este de 10 km. Deasupra Polilor ea este n jurul a 6 km n timp ce la Ecuator poate ajunge la 18 km. Tropopauza nu este un strat continuu, ea prezentnd 2 trepte: una n zona subpolara si alta n zona subtropicala, unde prezinta o ruptura. Acolo unde exista ruptura dintre troposfera si stratosfera se produc diferente mari de temperatura si presiune si se genereaza vnturi foarte intense, numite curenti jet sau fulger (jetstreams) 5) Magnetosfera, magnetopauza, centurile van Allen; Magnetosfera constituie o imensa capcana magnetica ce prinde diversele particule ncarcate electric ce provin de la Soare sau din spatiul extraterestru. Cea mai mare parte a particulelor captate n magnetosfera provin din cromosfera Soarelui care emite particule ncarcate electric. Acest flux de particule se numeste flux de plasma solara. Fluxul de plasma solara se deplaseaza n spatiul interplanetar cu viteze de la 250 km/s pna la peste 1000 km/s (viteze superalfvenice) determinnd vntul solar. Liniile cmpului magnetic al Pamntului nu sunt simetrice, ele fiind deformate de vntul solar magnetopauza, zona n care influienta cmpului magnetic terestru nceteaza. Termenul de centuri Van Allen se refera m mod special la centurile de radiatii ce nconjoara Pamntul, desi au fost descoperite centuri similare si n jurul altor planete din Sistemul Solar. Centura exterioara. Centura exterioara se ntinde de la o altitudine de 13000-65000 km deasupra suprafetei Pamntului, iar intensitatea maxima este cuprinsa ntre 14.500 si 19.000 km Centura interioara. Centura interioara Van Allen se extinde de la o altitudine de 700-10.000 km deasupra suprafetei Pamntului si contine concentratii ridicate de protoni energetici (a caror energie depaseste 100 MeV) si electroni capturati de cmpul magnetic puternic din regiune. Maximul se gaseste n jurul altitudinii de 2600 km. 6) Stratificarea gravitaional a atmosferei. Omosfera, Eterosfera. Omosfera (atmosfera omogena) se ntinde ntre 0 80 100 km si reprezinta zona n care gazele principale, azotul si oxigenul se constituie ntr-un amestec omogen. De asemenea gazele se gasesc predominant n stare moleculara. O particularitate importanta a omosferei o constituie prezenta formei alotropice a oxigenului, ozonul (oxigen cu molecula triatomica). Eterosfera (care include termosfera si exosfera) se caracterizeaza printr-o asezare stratificata a gazelor n cmp gravitational n ordinea masei lor moleculare si atomice. O caracteristica importanta a eterosferei este disocierea ionica a

gazelor sub influienta radiatiilor solare de unda scurta (raze ultraviolete) 7) 8) Ecuaia hidrostatic; Modele de atmosfere: atmosfera izoterma, atmosfera omogena, atmosfera politropa; Ecuaii hipsometrice.

9)

Geopotentialul, nlimea de geopotential, parametrul de scal al atmosferei; Geopotentialul este definit ca fiind energia potentiala gravitationala a unitatii de masa (energia potentiala specifica) aflata n cmpul gravitational terestru la naltimea z . Aceasta energie este numeric egala cu lucrul mecanic ce trebuie cheltuit pentru a ridica o unitate de masa de la nivelul mediu al marii pna la un punct dat.

10) Presiunea la nivelul mrii, formule barometrice; Cu ajutorul formulelor Laplace, Laplace-Rullmann si Babinet se rezolva problemele de: - nivelment baric (aflarea diferentei de nivel dintre doua puncte n care sunt cunoscute presiunile si temperaturile); - reducerea presiunii la nivelul marii cnd se cunosc presiunea la o altitudine superioara si temperatura medie a stratului de aer; O astfel de reducere a presiunii la nivelul marii se face n orice statie meteorologica, numai astfel putnd fi comparate presiunile nregistrate la diverse altitudini. - calcul al presiunii la un nivel cnd se cunosc pesiunea la nivelul inferior si temperatura medie a stratului de aer. 11) Izohipse, izoterme; Izohipsele sunt liniile care unesc punctele de acelasi geopotential. Pentru reprezentarea repartitiei presiunii atmosferice la diferite niveluri se foloseste mai mult metoda topografiei barice. Aceasta consta n redarea pe harta a nivelurilor la care se situeaza o anume suprafata izobarica deasupra nivelului marii (topografie barica absoluta) sau deasupra unei suprafete izobarice (topografie barica relativa). 12) Cicloni, talveguri, anticicloni, dorsale, aua barometric; Ciclon, depresiune (minim barometric) perturbatie atmosferica cu presiune scazuta. Izobara exterioara care delimiteaza sistemul este de 1015 mb. Circulatia aerului n jurul centrului este n sensul invers acelor de ceasornic n emisfera nordica si n sensul acelor de ceasornic n emisfera sudica. n stratul de frecare, vntul are componenta orientata catre centru conform gradientului baric. Datorita orientarii vntului catre centrul ciclonului, n partea sa centrala domina

miscarile ascendente. Anticiclon (maxim barometric) cmp de nalta presiune limitat de izobare nchise de forma aproape eliptica sau circulara, unde presiunea creste de la periferie spre centru. Izobara exterioara care delimiteaza sistemul este de 1015 mb. Acest cmp este caracterizat prin vnturi ce se rotesc n jurul unui centru de nalta presiune, de la care aerul diverge orizontal si n care predomina miscarile descendente. Talveg (de joasa presiune) formatiune alungita, de joasa presiune, cu izobare deschise (n forma de V sau U) legate de un ciclon (Fig. 1.8a). Presiunea descreste de la periferie catre o axa (axa talvegului) spre care vnturile converg si care de cele mai multe ori separa doua mase diferite de aer (front). Dorsala (de mare presiune) formatiune alungita de mare presiune, cu izobare (n forma de U) legata de un anticiclon (Fig. 1.8b). Presiunea creste dinspre periferie catre o axa (axa dorsalei) de la care vnturile diverg. O caracteristica a dorsalei de mare presiune este existenta curentilor descendenti, care determina un cer senin. Sa barometrica sau punctul hiperbolic - regiune cuprinsa ntre doi cicloni (sau talveguri) si doi anticicloni (sau dorsale) nconjurnd punctul unde se ntlnesc axele celor doua talveguri si dorsale. 13) Legile radiaiei termice, compoziia spectral a luminii n atmosfear, constanta solar, insolaia;

Spectrul radiatiei solare este cuprins ntre 170 nm si 4000 nm cu un maximum la 475 nm. Spectrului visibil cuprins ntre

lungimile de unda 400-760 nm i revin 50% din totalul radiatiei, spectrului ultraviolet 7% (lungimi de unda <400 nm ), iar spectrului infrarosu 43% (lungimi de unda >760 nm). Distributia spectrala a radiatiei termice, data de formula lui Planck (2.13), este aratata n Fig. 2.1, cu linie nterupta. Aceasta distributie reprezinta radiatia termica a unui corp negru aflat la temperatura de 5800 K (temperatura suprafetei Soarelui)..n afara de radiatie electromagnetica (radiatie termica), Soarele mai emite si o radiatie corpusculara, formata dinfluxuri de ioni, protoni, electroni si neutron. Numim constanta solara intensitatea radiatiei solare n afara atmosferei, la o distanta medie ntre Pamnt si Soare de 149000000 km. ntr-o secunda, sistemul Pamnt-atmosfera primeste de la Soare o cantitate de energie radianta de ordinul lui J 1019 . Variatia distantei Pannt-Soare (147 milioane km la perigeu si 152 mlioane la apogeu) modifica valoare constantei solare cu 3.5%

14) Legea Lambert-Beer;

15) Albedoul, radiaia terestr, bilanul radiativ planetar, ferestre atmosferice;

16) Termodinamica atmosferei, aerul uscat, aerul umed;

17) Mrimi caracteristice aerului uscat si aerului umed, umiditatea;

18) Principiile termodinamicii, calculul energiei interne, entalpiei i entropiei aerului uscat;

Daca principiul I al termodinamicii arata ca ntr-o transformare ciclica, n care U = 0 , lucrul mecanic schimbat de sistem este egal cu caldura schimbata, principiul al doilea introduce o alta marime de stare, numita entropie. Principiul doi limiteaza valabilitatea principiului I n sensul ca daca ntr-o transformare ciclica este posibila transformarea integrala a lucrului mecanic n caldura, nu este posibila si transformarea

integrala a caldurii n lucru mecanic. Noua functie de stare, entropia, arata sensul evolutiei sistemelor termodinamice.

19) Micarea vertical a aerului, gradieni adiabatici, nivel de condensare;

20) Stabilitatea i instabilitatea atmosferei; Dezvoltarea si amploarea miscarilor convective depind de gradul de stabilitate sau instabilitate verticala a atmosferei. Stabilitatea atmosferei pe verticala este conditionata de distributia verticala a temperaturii, deci de gradientul termic vertical. Din punctul de vedere al starii de echilibru se pot ntlni trei tipuri de stratificari: stratificarea instabila, stabila si indiferenta. Sa analizam urmatoarele cazuri. 1) < a . Un volum de aer care se ridica si se destinde adiabatic se va raci mai putin dect mediul nvonjurator, el va ramne mai cald si deci mai putin dens. Fortele hidrostatice tind sa-l duca spre zone din ce n ce mai nalte. Daca n schimb, se initiaza o miscare descendenta, atunci aerul se va ncalzi prin compresie adiabatica mai putin, va ramne mai rece si deci mai dens si va continua sa se miste descendent (v. Fig. 3.2). Atmosfera se afla n conditii de instabilitate de tip convectiv. Aparitia nivelului de condensare are ca efect modificarea gradientului termic vertical. 2) = a echilibrul indiferent. n acest caz, aerul n

miscarea sa adiabatica ascendenta sau descendenta va dobndi temperatura si densitatea aerului din straturile n care ajunge din cauza unui impuls oarecare. Atmosfera se afla n echilibru indiferent. 3) Daca > a particula este n echilibru stabil. n acest caz, un volum ipotetic de aer aflat n miscare adiabatica ascendenta se va raci mai mult dect mediul atmosferic strabatut si va deveni mai dens si deci apare tendinta de ncetinire a ascensiunii. n cazul coborri, gazul se va ncalzi mai mult si va deveni mai putin dens. Apar forte care se opun deplasarii particulei de aer si tind sa readuca particula de aer n pozitia initiala. 21) Clasificarea norilor din troposfer; Desi conditiile de formare a norilor sunt identice, datorita diversitatii lor, norii se clasifica dupa mai multe criterii, cum ar fi naltimea la cere se formeaza, conditiile de formare sau constitutie. Dupa naltimea la care se formeaza, norii se clasifica n:
Mihail Cristea - Introducere n 88 fizica atmosferei

- nori superiori, situati la peste 6000 m (Cirrus, Cirrocumulus si Cirrostratus); - nori mijlocii, situati ntre 2000 si 6000m (Altocumulus si Altostratus); - nori inferiori, aflati sub 2000m (Stratocumulus si Stratus); - nori cu dezvoltare verticala (Cumulus si Cumulonimbus). Dupa conditiile de formare, norii pot fi: - nori de convectie termica; - nori de advectie-de alunecare a erului pe suprafete frontale (nori frontali); - nori ondulati (de unda); - nori de orografici (de relief - formati prin convectii dinamice fortate, convectii provocate de diversele obstacole din calea curentilor atmosferici); - nori de radiatie. Clasificarea norilor dupa starea de agregare a apei care se afla n compozitia lor: - nori formati din particule lichide: Stratus, Stratocumulus, Cumulus, Altocumulus; - nori formati din particule solide: Cirrus, 22) Fora de gradient baric, fora de gravitaie, fora de frecare;

Forta de frecare a maselor de aer este complicat de pus n ecuatie. Ea se manifesta n general n statul limita planetar si se datoreaza orografiei dar si viscozitatii fluidelor n care exista un gradient al vitezei de curgere. 23) Fora centrifug, fora Coriolis;

24) Ecuaii de micare;

25) Analiza scalar a ecuaiilor de micare;

26) Miscarea geostrofic, micarea ageostrofica; Aproximatia geostrofica arata echilibrul dintre fortele esentiale ce intervin n cazul circulatiei la scara mare. Circulatia reala se abate n fiecare moment de la echilibrul geostrofic. Abaterea vntului real fata de cel geostrofic poarta numele de componenta ageostrofica a vntului. Miscarea ageostrofica este determinata de forta Coriolissi de forta de frecare. Pentru altitudini mai mici de 1 km frecarea nu mai poate fi neglijata si miscarea aerului este ageostrofica. ntr-un anticiclon miscarea aerului nu mai este paralela cu izobarele, avnd o componenta orientata spre exteriorul anticiclonului, aerul avnd o miscarea centrifuga.

27) Vntul termic;

Teoria vntului termic si gaseste o larga aplicatie n sinoptica, stnd la baza explicarii unor procese importante ale circulatiei atmosferei: - circulatia de altitudine predominant zonala (de la vest catre est); Gradientul termic orizontal mediu este orientat de la polul nord catre ecuator (meridianal), ceea ce face ca vntul termic sa fie orintat de la vest catre est; - cresterea intensitatii circulatiei n troposfera superioara ce este explicata prin faptul ca vntul termic creste cu cresterea grosimii de aer; 28) Circulaia general a atmosferei, cureni jet. Curentii jet sunt curenti de aer relativi ngusti ce se formeaza sub tropopauza la limita maselor de aer cu diferente semnificative de temperatura, cum ar fi intersectia masei de aer rece din regiunea polara cu cea a masei de aer cald din regiunea sudica. Cei mai semnificativi curenti jet sunt: - curentii jet subpolari formati de catre vntul de vest (care bate de la vest catre est) n cele doua emisfere; - curentii jet subtropicali care se formeaza n regiunea tropicala n timpul verii. 29) Dinamica atmosferei

Sa consideram o particula de aer cu parametrii termodinamici de stare (p,V,T ). Dimensiunea particulei poate fi considerata la diferite scari n functie de scopul propus. Se disting urmatoarele scari: 1) scara generala pentru care particula de aer are dimensiuni orizontale de ordinul 1000 4000 km, iar scala timpului este de la saptamni la ani; 2) scara sinoptica n care masele de aer au

dimensiuni orizontale de 100 1000 km, scala de timp fiind de ordinul zile saptamni 3) mezoscara, utilizata n studiul microclimatului n care ntinderea pe orizontala este sub 100 km. Aici timpul are variatii de la ore la o zi. 4) scara aerologica, n care se studiaza evolutia maselor de aer pe durate de la minute la ore, dimensiunea particulei fiind de 10m.