Sunteți pe pagina 1din 13

FACTORII GENETICI AI CLIMEI

Ponderea factorilor respectivi in determinarea conditiilor climatice este variabila de la o regiune la alta. Hotaratoare ramanae insa intotdeauna radiatia solara, in absenta careia ceilalti trei factori n-ar mai putea actiona.

Factorii climatologici radiativi


Include toate fluxurile de energie radianta care strabat atmosfera, dar poti fi redusi la radiatia solara, deoarece radiatia terestra, radiatia atmosferica etc. nu sunt altceva decat energie solara transformata. Reductia respectiva este valabila pentru sistemul Pamant- atmosfera in ansamblul sau. Cand se analizeaza insa conditiile climatice pe zone sau regiuni distincte, bilantul radiaiv si bilantul caloric capata semnificatii deosebit de importante. Masuratorile radiometrice sistematice, cu metodologie unitara in Romania, au inceput in 1949 la Observatorul Afumati, infiintat de Institutul Meteorologic, ele continuand si astazi. Paralel cu Observatorul de la Afumati, dupa 1950 se contureaza reteaua nationala, compusa din 9 statii radiometrice acoperind toate regiunile geografice ale tarii. Repartitia mediilor anuale ale radiatiei globale arata ca cele mai mari valori se inregistreaza in regiunile intetropicale si subtropicale ale planetei, adica acolo unde unghiul inaltimii Soarelui deasupra orizontului este maxim.

Repartitia valorilor medii anuale ale rediatiei globale (kcal/cm.an)

Dar, o analiza mai profundata arata ca valorile cela mai mari (peste 200 si chiar peste 220 kcal/cm.an) nu sunt proprii zonei ecuatoriale, ci celor tropicale si

subtropicale (Sahara, Arabia, Tharr, Kalahari, Mexicul de nord-sud, etc) unde transparenta atmosferica este maxima. Valorile demosebit de mici (sub 120 si chiar sub 100 kcal/cm.an) inregistrate in zona ecuatoriala (bazinul occidental al Amazonului, bazinul fluviului Congo, arhipelagul Sondelor Mari etc) se datoreaza nebulozitatii accentuate, care miscoreaza substantiala transparenta atmosferei, diminuand astfel cantitatea de radiatii care ajunge la suprafata terestra. In zonele temperate, valorile medii anuale ale radiatiei globale variaza intre 140 si 80 kcal/cm.an, izoliniile curbandu-se spre poli pe continente, unde nebulozitatea este, in general mai scazuta. In regiunile arctice si subarctice, valorile respective scad sub 70 si chiar sub 60 kcal/cm.an, mai ales in sectoarele arhipelagurilor Svalbard si Frantz Josef, insulelor Aleutinea si Atlanticului de Nord, datorita intensei activitati ciclionice care genereaza o nebulozitate foarte accentuata. Pe continentul antarctit, dimpotriva, valorile medii ale radiatiilor globale inregistreaza o oarecare crestere, din cauza transparentei mari a aerului si numarului sporit de zile senine. In unii ani ele ating chiar 100 kcal/cm.an, ceea ce echivaleaza ca energia primita pe aceeasi unitate de suprafata in regiunile de silvostepa din emisfera nordica. Radiatia solara directa S Radiatia solara directa este radiatia provenita direct de la discul solar. Valorile radiatiei solare directe depind, in principal de doi factori: geometric Pamant-Soare si caracteristicile optice ale atmosferei. Geometria Pamant-Soare este o consecinta a miscarilor in timp ale Pamantului in jurul Soarelui, a inclinarii axei terestre si a formei sferice a globului terestru. In fiecare moment din an, cuplul Soare- Pamant se gaseste in relatii geometrice impuse de miscarea de revolutie a Pamantului in jurul Soarelui. Aceasta face ca mersul aparent al soarelui pe bolta cereasca, inaltimea Soarelui, sa varieze in functie din momentul din an. Variatia inaltimii Soarelui, sau a complementului sau, distant zenitala, face ca lungimea drumului parcurs de radiatia directa prin atmosfera, masa atmosferei, sa varieze si de aici intensitatea fenomenului extinctiei. De la momentul rasaritului, radiatia solara directa creste, in paralel cu inaltimea Soarelui deasupra orizontului, pentru ca la momentul trecerii Soarelui la meridianul locului sa atinga valorile maxime. Acesta este mersul zilnic antemeridian, in cea de-a doua parte a zilei, postmeridian, radiatia solara directa scade pana la urmatorul apus. Valorime maxime absolute ale radiatiei solare directe se produc in conditiile unei atmosfere foarte transparente slab impurificata in care procesele de extinctie au intensitatea minima. In general valorile maxime absolute se ating de obicei in lunile sezonului cald, la momentul amiezii adevarata, atunci cand inaltimile Soarelui ating valori maxime. Minimele se produc de obicei in orele de la inceputul si sfarsitul zilei, cand unghiul de inaltime al Soarelui are valori mici.

Radiatia solara difuza D

Reprezinta acea parte a radiatiei solare care dupa ce a fost difuzata de moleculele gazelor ce compun atmosfera si de suspensiile din curpinsul acesteia, ajunge la suprafata terestra venind din toate directiile. Din aceasta cauza a fost si numita radiatia solara a boltii ceresti. Intensitatea radiatiei dizufe depinde, ca si cea a radiatiei solare directe, de inaltimea Soarelui deasupra orizontului si de transparenta atmosferei. Radiatia globala Q

Aceasta radiatie rezulta din insumarea radiatiei solare directe (S') si a radiatiei difuze (D), maturate pe unitatea de suprafara orizontala. Mai este denumita insolatia. Valorile intensitatii radiatiei globale se afla in stransa dependenta de starea atmosferei si procesele vremii. Astfel, pe timp cu cer acoperit cand radiatia solara nu poate ajunge la suprafata terestra, ele sunt mai reduse si se refera numai la radiatia solara difuza. In situatiile cu intensitate mare a radiatiei solare directe si cu

valori ridicate ale radiatiei difuze, radiatia globala poate atinge valori apropiate de 2kcal/cm.min. Asemenea valori se inregistreaza pe vaile montane de la circa 2000 m altitudine, unde radiatia solara direta se intensifica pe seama culmilor invecinate. Radiatia reflectata R

In cazul in care diametrul particulelor este mai mare decat lungimea de unda a radiatiilor, se produce difuzia totala, adica difuzia tuturor radiatiilor indiferent de lungimea lor de unda. Aceasta este de fapt fenomenul reflexiei, care consta in abaterea fasciculelor de radiatii de la directia lor initiala, fara a li se provoca vreo modificare de alta natura.El mai este numit uneori si reflexie difuza, ceea ceexprima foarte bine coincidenta dintre difuzia globala, despre care se vorbeste in cazul atmosferei supraincarcate cu impuritati solide si lichide de dimensiuni marisi reflexia despre care se vorbeste in cazul oricarei suprafete active. Depinzand in mare masura de insusirile fizice ale scoartei terestre (in special culoare si rugozitate), radiatia reflectata joaca un rol important in formarea particularitatilor topo si microclimatice ale diferitelor suprafete. Insusirile de reflectare ale suprafetei active nu se exprima de regula prin intensitatea fluxului de radiatii reflectate R, ci printr-un raport intre acestea si radiatia globala incidenta. Raportul Respectiv poarta numele de albedou A si se va exprima in procente. Cercetarile arata ca in natura, albedoul variaza intre 2 si 95%. Bilantul radiativ B

Este diferenta dintre suma tuturor fluxurilor radiative de unda scurta si lungaprimate si suma fluxurilor de unda scurta si lunga cedate de o suprafataoarecare.In meteorologie se analizeaza,de regula,bilantul radiativ al suprafeteiterestre si bilantul radiativ al sistemului Pamant-atmosfera(prin Pamantintelegandu-se suprafata terestra).Suprafata terestra primeste radiatia solara directe (S), radiatia difuza(D) si radiatia atmosferica si cedeaza radiatia reflectata de unda scurta, radiatia terestra (Et).La cedari putem adauga si radiatia reflectata de unda lunga, un flux radiativatat de neinsemnat,incat adesea e neglijata. Factorii dinamici ai atmosferei
Circulatia generala a atmosferei

Datorita repartitiei inegale a presiunii, in atmosfera ia nastere un sistem complicat de miscari ale aerului, cunoscut sub numele de circulatia generala atmosferei (circulatia atmosferica principala sau priamara). Acesta cuprinde curentii estici din regiunile polare, curentii ascendenti din zonele minimelor barice subpolare,

curentii vestici si activitatea ciclonica din zonele temperate curentii descendenti din zonele maximelor barice subtropicale, alizeelor din zonele tropicale si curentii ascedenti din zona minimei barice ecuatoriale. Circulatia generala in tropofera inferioara este rezultatul interactiunii celor patru forte care actioneaza asupa aerului (a gradientului baric orizonta; Coriolis; de frecare; centrifuga) pe un glob terestru neomogen si rotitor. Aceasta determina fragmentare circulatiei generale din troposfera inferioara in trei circuite zonale pemtru fiecare emisfera. Intre circuitele respective exista legaturi stranse.

In zona ecuatoriala, cuprinsa aproximativ intre 5 latitudine N si S, temperatura ridicata si umezeala abundenta determina puternice miscari termoconvective ale aerului, care asigura permanenta unor minime de presiune, clar exprimate in relieful campului baric de la sol. Este asa-numita zona a calmelor ecuatoriale, lipsita de vanturi dominante de suprafata. In cuprinsul ei, timpul calm are o frecventa considerabila, dar cu toate acestea, furtunile violente insotite de ploi torentiale si descarcari electrice se produc destul de des. In zolene tripicale si subtropicale dintre 5-12 si 30-40 latitudine N si S, caracteristica esentiala a circulatiei aerului din troposfera inferioara a constituie prezenta alizeelor. Aceastea sunt vanturi regulate care bat dinspre N-V in emisfera sudica. Ele se datoreaza gradientilor barici orizontali orientati dintre braurile subtropicale de presiune ridicata din ambele emisfere, catre minimele din zona calmelor ecuatoriale. Faptul ca alizeele nu bat dintre N in emisfera nordica si dintre S in cea sudica, se explica prin interventia fortei Coriolis care deviaza erul in miscare, spre dreapta in

emisfera boreala si spre stanga in cea australa. Convergenta alizeului de N-E cu alizeul de S-E are loc intr-o zona din apropierea ecuatorului unde forta Coriolis devine neglijabila, diferentele de presiune dispar, iar aerul intra in miscare ascendenta. Acesta se numeste zona de convergenta intertropicala sau ecuatoriala. Intrucat masele de aer transportate de alizeele celor doua emisfere au, de regula, temperaturi diferite, zona de convergenta intertropicala reprezinta, de fapt, frontul intertropical sau ecuatorial. Caracterizate printr-o mare constanta a directiei si vitezei, alizeele favorizeaza predominarea timpului senin, cu precipitatii reduse si temperaturi ridicate. Ele sunt bine reprezentate deasupra oceanelor Pacific si Atlantic si au o dezvoltare mai slaba in regiunea Oceanului Indian. Extinse si pe continente, fenomenul descendentei aerului din anticiclonii subtropicali si cel al atrenarii acestuia in circulatia alizeica, dau nastere marilor deserturi ale planetei: Sahara, Arabiei, Tharr, Kalahari, Atacama, Australian etc. Pendularea aparenta a Soarelui intre cele doua tropice si incalzirea diferentiata a celor doua emisfere, determina indepartarea si apropierea succesiva de ecuator a zonelor alizeice. Astfel, in iulie alizeul de N-E bate de la 40 pana la 10-12 latitudine N, in timp ce alizeul de S-E se apropie mai mult de ecuator, batand de la 30 la 5 latitudine S. In ianuarie situatia se inverseaza, alizeul de N-E batand intre 30 si 4-5 latitudine N, iar cel de S-E intre 40 si 10-12 latitudine sudica. In zona temperata dntre 40 si 60 N si S predomina vanturile de vest, generate prin devierea spre dreapta in emisfera nordica si spre stanga in emisfera sudica a aerului care se indreapta dinspre braul minimelor subpolare. In afara acestora se inregistreaza si vanturi din toate celelalte directii, datorita frecventei mari a ciclonilor mobili ce iau nastere in lungul zonelor frontale care separa aerul regiunilor temperate de aerul mai rece arctit sau antarctit, pe de-o parte si de aerul mai cald al regiunilor tropicale din ambele emisfere, pe de alta parte. Predominarea vanturilor de V este mai intens si mai frecvent perturbata in emisfera nordica unde uscatul este mai intins si relieful continental mai inalt si mai accidentat. In regiunile cu frecventa mare a vanturilor de V din ambele emisfere, vremea este instabila, cu precipitatii si furtuni frecvente. Climatul de litoral maritim se extinde apreciabil spre interiorul continentelor, cand nu exista baraje orografice, ex: Europa de V. In regiunile polare arctica si antarctica sistemele barice de mare presiune determina deplasarea aerului catre minimele subpolare. Interventia fortei Cariolis, care deviaza aerul in miscarea, spre dreapta in emisfera nordica si spre stanga in emisfera sudica, face ca in zonele polare sa predomine vanturile estice. Circulatia musonica este reprezentate prin vanturi constante care isi schimba directia de la sezonul cald la cel rece, cu 120-180. Ele iau nastere datorita diferentelor termince si de presiune ale aerului de deasupra continentelor, pe de alta parte. Sunt caracteristice pentru regiunile tropicale si temperate. Mecanismul formarii musonilor propriu-zisi este relativ simplu. In perioada calda a anului, deasupra continentelor se formeaza un regim baric depresionar, iar in cea rece, un regim anticiclonic. Intrucat, deasupra oceanelor situatia este inversa, gradientii barici sunt orientati dinspre oceane spre continente in timpul verii si dinspre continente spre

oceane in timpul iernii. Curentii convergenti spre interiorul uscatului constituie musonul oceanic sau de vara, iar cei divergenti spre largul oceanului, musonul continental sau de iarna. Musonul de vara afecteaza aerul troposferei pe grosimi mai mari decat cel de iarna, avant totodata si viteze superioare. Circulatia musonica cea mai clar exprimata atat din punctul de vedere al intensitatii, cat si din cel al frecventei si regularitatii, se constata in zona care cuprinde Asia de Sud si bazinul nordic al Oceanului Indian. Musonul sud-asiatic de vara se dezvolta in perioada aprilie-octombrie, cand incalzirea excesiva a continetului, face ca in partea lui centrala sa ia nastere o vasta depresiune barica. Concomitent, braul minimelor ecuatoriale se deplaseaza la N de ecuator, unindu-se cu minima asiatica, in lipsa braului anticiclonic subtropical de N, care dispare cu desavarsire in acesta regiune. In Asia de S, musonul continental, de iarna, care se suprapune alizeului de N-E, intarindu-i si prelungindu-l pana in emisfera sudica, este un vant uscat, format la s de uriasul baraj orografic al Himalayei. Deasupra Golfului Bengal el se umezeste intrucatva, generand precipitatii, mai slabe fireste decat vara, pe coastele de E ale Peninsulei Indiene. Rolul climatogen al musonilor este atat de important incat genereaza, in regiunile unde sufla, climate musonice caracterizate prin doua anotimpuri distincte, care se schimba brusc intre ele. Vanturile locale sunt deplasari ale aerului determinate de interactiunea atmosferei cu factorii fizico-geografici locali, fapt pentru care se resimt pe teritorii relativ restranse. Ele pot fi impartite in doua categorii: periodice si neperiodice. Vanturile locale periodice iau nastere datorita contrastelor termobarice generate de modul diferit in care se incalzesc ziua si se racesc noapte doua suprafete active invecinate cu caracteristici distincte. Suprafetele respective pot fi marea si uscatul, in cazul brizelor marine sau fundul vailor si versantii acestora, in cazul brizelor marine sau fundul vailor si versantii acestora, in cazul brizelor montane. 1. Brizele marine sunt vanturi periodice locale care isi schimba directia de la zi la noapte. Frecventa si dezvoltarea lor ating valori maxime, vara in regim anticiclonal. Ziua, deasupra uscatului puternic incalzit, suprafetele izobarice se departeaza unele de altele, in timp ce deasupra apei, substantial mai rece, raman mai apropiate. Curentul astfel generat se numeste briza de mare sau de zi.

La nivelul suprafetei terestre, gradientul baric orizontal este orientat dinspre uscat spre mare, dand nastere unui curent de aer numit briza de uscat sau briza de noapte.

2. Brizele montane sunt ca si cele marine, vanturi periodice locale a caror directie se schimba regulat de la zi la noapte. Ele au dezvoltare si frecvente maxime vara in regim anticiclonic. Ziua, aerul se incalzeste mai puternic deasupra versantilor si raman mai apropiate deasupra vailor. Gradientul baric orizontal se orienteaza, asadar, dinspre centrul vaii spre versanti si din aval spre amont. Ia nastere briza de vale, alcatuita din doua componente distincte: vantul termic desscendent pe versanti si vantul ascendent pe vale sau vantul de vale.

Vanturile locale neperiodice produc modificari deloc neglijabile ale starii vremii si climei. 1. Vanturile neperiodice calde numara printre ele fohnul, vant cald si uscat, care ia nastere ori de cate ori o masa de aer cu continut oarecare de umezeala escaladeaza un lant montat sufiecient de inalt pentru a determina condensarea unei parti din vaporii continuti. Despre fohn se poate vorbi numai in cazul in care temperatura aerului pe versantii de sub vant creste comparativ cu cea inregistrata la aceeasi altitudine, pe versantii din vant. Vanturile de tip fohn se intalnesc si in alte regiuni ale lumii cum sunt: in vestul Statelor Unite si Canadei, Argentina, Noua Zeelanda, Australia de E, Caucaz. In Romaniaele sunt mai slab exprimate, resimtinduse totusi pe culoarul T urda-Alba-Iulia-Deva, la poalele Subcarpatilor de Curbura, in Depresiunea Subcarpatica Olteana, in Depresiunea Fagaras.

Vanturile neperiodice reci sunt in mare parte vanturi catabatice sau gravitationale. Bora se formeaza prin acumularea aerului rece in spatele Alpilor Dinarici si prabusirea lui catre tarmurile relativ calde ale Mari Adriatice. Furtunile reci provocate de Bora produc pagube insemnate atat prin forta mecanica a vantului si

valurilor, cat si prin importantele depuneri de gheata.

Mistralul este, de asemenea, un vant orografic descendent, care sufla iarna si primavara dinspre Masivul Central Francez, catre Marea Mediterana, canalizandu-se pe Valea Ronului. In categoria vanturilor neperiodice si reci pot fi incluse si Harmanttanul (coasta Guineii), The Norther (T exas, Golful Mexic, Marea Caraibilor), Etesians (estul Marii Mediteraneene). Vanturile neperiodice extrem de violente sunt miscari turbionare ale aerului care se inregistreaza in timpul producerii fenomenelor meteorologice cunsocute sub numele de tornada si tromba. Vanturile neperiodice de pe teritoriul Romaniei se datoreaza conditiilor fizico-geografice variate, care determina fie aparitia unor gradienti barici locali, fie canalizarea curentilor de aer pe anumite culaore de vale. Acestea sunt crivatul (sudul Moldovei si Campia Romana), Austrul ( vestul Campiei Romane si sudul Campiei de Vest), cosava (S-V Romaniei), baltaretul (baltile Dunarii, Baragan), vantul mare (depresiunile Fagaras si Sibiu) si vantul negru (Dobrogea de Sud). Factori fizico-geografici Suprafata terestra absoarbe si reflecta diferentiat radiatia globala incidenta din cauza neomogenitatii conditiilor ei fizico-geografice. Cea mai pregnanta diferentiere se constata intre cele doua tipuri fundamentale de suprafata activa: apa si uscatul.
Rolul climatogen al suprafetelor oceanice si continentale este diferentiat din cauza a doua proprietati fizice (caldura specifica si caonductibilitatea calorica) si a doua procese (amestecul turbulent si evaporatia) care se manifesta deosebit pe fiecare dintre acestea. Insusirile si procesele mentionate fac ca suprafetele oceanice sa se incalzeasca mai greu decat cele continentale, dar datorita acelorasi cauzae, ele se si racesc mai lent, ceea ce creeaza deosebiti nete in valorile si regimurile tuturor elementelor meteorologice, deci si in conditiile climatice ale celor doua tipuri fundamentale de suprafata activa-suciacent. Astfel spus, zoua si vara

suprafetele oceanice sunt mai reci decat cele continentale, iar noaptea si iarna, mai calde. Intrucat apa consuma petnru incalzire cea mai mare parte a energiei solare absorbite, cedand amosferei cantitati de caldura mai reduse decat uscatul, la aceleasi altitudini bilantul caloric este mai mare pe oceane si mai mic pe continente. Din aceasta cauza, in zonele temeprate si reci, neafectate de curenti calzi, temepratura medie anuala a suprafetelor oceanice este superioara celei a suprafetelor continentale. In schimb, la latitudini intertropicale, unde caldura consumata in procesul evaporatiei este considerabila, suprafetele continentale raman, in medie anuala, substantial mai calde decat cele oceanice. Importante deosebiri intre conditiile climatice ale celor doua tipuri fundamentale de suprafata activa sunt provocate si de umezeala diferentiata a aerului de deasupra lor, care prin cndensare si sublimare determina aparitia cetii si norilor, fenomene hidrometeorologice ce modifica transparenta atmosferei, adica raportul dintre radiatia directia si cea difuza, pe de-o parte si valoarea radiatiei efective, pe de alta. Se intelege, asadar ca modificarile respective afecteaza implicit temperatura, presiunea, vanturile si precipitatiile. La scara globala si in media anuala, umezeala aerului, nebulozitatea, frecventa ceturilor si precipitatiile inregistreaza valori mai mari pe suprafetele oceanice decat pe cele continentale. Incalzirea diferentiata a suprafetelor oceanice si continentale face ca presiunea atmosferica de deasupra lor sa inregistreze regimuri anuale de sens contrar. Vara, cand suprafetele acvatice ramna mai reci decat cele uscate, presiunea creste in comparatie cu cea de pe continentele puternic incalzite, determinand deplasarea catre acestea a aerului mai umed si mai rece de deasupra ocealor, sub forma musonului de vara. Iarna cand, dimpotriva, uscatul este mai rece decat apa, fenomenul se produce in sens invers. Analiza comparata a rolului clomatogen al celor doua tipuri fundamentale de suprafata activa pune in evidenta omogenitatea accentuata a conditilor climatice pe oceane si ampla lor diversificare pe continente. Rolul climatogenic al reliefului are o importanta esentiala in geneza diferitelor tipuri de clima care se individualizeaza pe uscat. Ele se exercita prin altitudine, forma, expozitie si inclinarea pantelor. Efectul diferentiator cel mai pregnant il are altitudinea care actioneaza, fara exceptie, asupra tuturor caracteristicolor climei. Presiunea atmosferica scade paralel cu cresterea altitudinii, ca urmare a scaderii coloanei de aer care apasa pe unitatea de suprafata orizontala si a reducerii densitatii atmosferei. Scaderea respectiva este considerata constanta, desi sub influenta unor factor de natura termica sau dinamica, pot sa apara si abateri de la regula. Radiatia solara globala creste odata cu inaltimea, dar este influentata semnificativ si de expozitia si inclinarea versantilor. In emisfera noastra, versantii sunt expusi catre N primesc cantitati mai mici de radiatie solara, decat cei expusi spre sud. Temperatura aerului descreste cu 0,5-0,6 C la fiecare crestere cu 100 m a inaltimii. Noaptea si iarna in regim anticiclonic, se produc frecvente inversiuni termice

prin acumularea aerului rece in portiunile joase ale reliefului. In regiunile montane, unde frecventa lor este mare, apar si inversiuni de vegetatie. Precipitatiile atmosferice sunt puternic influentate de relief, mai ales prin altitudine si expozitia fata de circulatia dominanta a aerului. In general, cantitateade precipitatii creste paralel cu cresterea altitudinii, dar acesta regula nu este valabila decat in anumite conditii si intre anumite limite. Pe pantele montane expuse vantului, aerul este fortat sa se deplaseze ascendent, ceea ce conduce la racirea lui adiabatica, formarea norilor si caderea precipitatiilor. Procesele respective contribuie la cresterea considerabila a cantitatilor de apa pe care pantele respective le primesc, in comparatie cu pantele adapostite si cu regiunile plate invecinate. Aceste cantitati cresc cu inaltimea, conforma unui gradient pluviometric vertical, ale carui valori se deosebesc foarte mult de la o regiune la alta, in functie de conditiile climatice specifice. Pentru regiunile temperate acestea sunt apropiate de 100 mm/100 m, ceea ce inseamna ca grosimea stratului de apa provenita din precipitatii sporeste cu 100 mm, la fiecare crestere de100 m a altitudinii. In functie de temperatura si umezeala maselor de aer predominante, de cantitatea precipitatiilor solide, de expozitia versantilor si de formele reliefului, de la o anumita limita in sus, zapada se acumuleaza an de an fiind un fenomen permanent. Deoarece este rezultatul interactiunii conditiilor climatice si orografice, limita zapezilor permanente are doua variante: una climatica sau teoretica, si alta orografica. Aceasta din urma este determinata cu precadere de inclinarea pantelor si de formele reliefului. Vantul este puternic influentat de relief, atat prin inaltime, cat si prin pozitia si formele sale. Aceasta influneta consta, pe de-o parte, in modificarea substantiala a directiei si vitezei vanturilor circulatiei generale si in generarea unor vanturi catabice. Rolul climatogen al vegetatiei se realizeaza si prin intermediul invelisului vegetal, care influentat considerabil de conditiile climatice, exercita la randul sau, o actiune inversa de modificare a acestora. Desi limitata cel mai adesea la influente de ordin microclinic si topoclimic, actiunea inversa a vegetatiei asupra climei este totusi notabila, mai ales cand este vorba de padure. Acesata preia rolul de suprafata activa modificand atat valorile, cat si regimurile diferitelor elemente meteorologice. Radiatia solara este impiedicata sa ajunga la suprafata solului din padure in proportii variabile, care depind de componenta floristica, densitatea si varsa arboretului. Temperatura aerului in padure, dependenta atat de proportia patrunderii radiatiei solare la sol, cat si mai ales de valorile radiatiai efective este, in general, mai mica decat a aerului din camp deschis invecinat. Umezeala relativa a aerului din padure sufera modificari importante, ca urmare a scaderii valorilor termice si intensificarii evapotranspiratiei, ea fiind tot timpul anului mai ridicata decat in exteriorul padurii. Precipitatiile atmosferice sunt puternic influentate de padure, cu precadere

in sensul scaderii cantitatii acestora sub coronamentul arborilor. Aceasta se datoreaza interceptarii unei cantitati importante de apa de catre coroanele arborilor. Ea se exprima, de regula, in proncente de cantitatea cazuta in campul descoperit. O parte din apa interceptata de coroanele arborilor se evapora direct de pe acesta. Volumul scurgerii in lungul tulpinii se masoara separat. Interceptia care caracterizeaza o padure oarecare, este data de diferenta dintre cantitatea de precipitatii cazuta in terenul descoperit din vecinatate, si cea cazuta sub acoperisul propriu. Valoarea interceptiei depinde, pe de-o parte, de compozitia floristica, densitatea si varsta arboretului, iar pe de alta, de cantitatea, intensitatea si felul precipitatiilor. Stratul de zapada care se formeaza in padure este mai gros si mai uniform, dar cu o densitate mai redusa decat in campul deschis. Apa acumulata in solul si subsolul padurii, alimenteaza relativ uniform raurile in toate anotimpurile. Vantul este de asemnenea influentat de padure, mai ales in ceea ce priveste viteza. Aceasta scade in interiorul padurii, cu tat mai mult cu cat densitatea arborilor creste. Rolul climatogen al stratului de zapada si gheata se datoreaza cu precadere catorva insusiri fizice esentiale si anume: albedoul foarte ridicat, coeficientul de emisie in intrafrosu foarte mare si coeficientul de conductibilitate calorica deosebit de mic. Reflectand cea mai mare parte a radiatiei solare de unda scurta pe care o primeste, emitand aproape la fel de intens ca un corp absolut negru radiatii infrarosii si nepermitand transportul de caldura dinspre solul mai cald, stratul de zapada are un puternic efect asupra valorilor si regimului termin al aerului deasupra. La acestea se adauga si faptul ca pentru topirea lui se consuma cantitai importante de caldura. Stratul de zapada are, in anumite imprejurari, si un rol pozitiv, el protejand solul impotriva inghetului. Necesitand pentru topire un mare consum de caldura, stratul de zapada intarzie imprimavararea, constituind, in acelasi timp, o importanta rezerva de apa pentru sol. Dincolo de limita zapezilor permanente, influenta stratului de zapada este omniprezenta si joaca rolul hotarator in geneza climatelor reci. Factorii climatogeni antropici Prin activitatea sa, societatea omeneasca exercita asupra climei o influneta modificatoare, ale carei dimensiuni nu sunt inca prea bine cunoscute. Pana nu demult, se considera ca modificarile climatice la scara planetara sau regionala nu pot fi influentate de activitatea antropica, ele tinand numai de schimbarile intervenite in regimul radiatiei solare si circulatiei generale a amosferei. I se recunoaste omului doar capacitatea de a actiona asupra factorilor fizico-geografici, prin modificarea carora se ajunge la ameliorarea sau inrautatirea conditiilor climatice locale. Se intelege asadar ca in unele situatii omul intreprinde actiuni menite sa serveasca altor scopuri, determiannd insa si modificarea nedorita a topoclimei sau microclimei. Asa se intampla, de pilda, in cazul despaduririlor nerationale care conduc la cresterea amplitudinilor termice, sporirea numarului de zile cu inghet, scaderea umezelii

aerului. Cel mai adesea omul actioneaza deliberat pentru imbunatatirea conditiilor climaice locale. Aceasta se realizeaza prin irigatii, impadururi, drenari, ameliorarea stratului de zapada, metode agrotehnice de prelucrearea solului si prin metode de aparare a plantelor impotriva ingheturilor. In prezent, numeori climatologi sunt de parere ca activitatea antropica poate avea efecte nefavorabile asupra conditiilor climatice la scara planetara. Modificarile respective sunt puse pe seama impurificarii atmosferei de catre sursele artificiale, create de om (industrii, transporturi etc), dar si de cele naturale (vulcani, furtuni de praf, nisip etc), care sunt partial influnetate de activitatea umana prin despaduriri, desteleniri etc. Schimbarile climatice globale si reducerea concentratiei ozonului atmosferic se numara printre consecintele cele mai nelinistitoare.