Sunteți pe pagina 1din 7

Ce reprezintă graficele climatice

Sunt sintetizări ale principalilor parametri climatici: temperatura medie


lunarăși precipitațiile medii lunare. Pe axa orizontală sunt înșirate cele 12 luni:
 I, II, III ... XII sau
 I, F, M ... D sau
 1, 2, 3 ... 12

Fig.2. Un grafic climatic cu temperatura medie anuală (puncte și linie)


și precipitațiile medii anuale (coloane)

Pe axa verticală apar notate valorile temperaturii în dreapta și valorile


precipitațiilor în stânga (sau invers).
De obicei precipitațiile sunt reprezentate prin coloane, fiecărei luni
corespunzându-i o coloană. Cu cât coloana este mai înaltă, cu atât cantitatea de
precipitații este mai mare. Pentru a afla valoarea exactă dintr-o lună, urmărim capătul
coloanei din partea de sus. De aici ne deplasăm cu privirea perfect orizontal (ne putem
folosi de o riglă) până în marginea graficului unde sunt trecute valorile precipitațiilor și
citim valoarea corespunzătoare. Dacă nimerim între două valori ale scării (să zicem la
jumătatea dintre valorile de 60 și 70 mm), atunci valoarea noastră va fi de 65 mm.
De obicei temperaturile sunt reprezentate prin puncte unite cu o linie. Cu cât
punctul apare mai sus pe grafic, cu atât luna respectivă este mai călduroasă, iar cu cât
este mai coborât cu atât luna este mai friguroasă. Ca și în cazul precipitațiilor, și aici ne
vom deplasa orizontal pentru a afla valoarea exactă a temperaturii.
Pe unele grafice pot fi reprezentate doar temperaturile, iar pe altele doar
precipitațiile. De asemenea, temperaturile pot apărea mai rar sub formă de coloane, iar
precipitațiile prin puncte și linie. Trebuie să fiți foarte atenți să nu le confundați!

Câteva sugestii și precizări


În cazul temperaturilor:
 pot exista și valori negative (sub 0° C);
 cu cât linia temperaturii este mai puțin sinuoasă, cu atât climatul este mai
moderat. Caracteristica aceasta este tot mai evidentă cu cât ne ducem mai mult spre
Vestul Europei;
 cu cât linia temperaturii este mai sinuoasă, cu atât diferența dintre vară și iarnă
este mai accentuată. Caracteristica aceasta este tot mai evidentă cu cât ne ducem mai
mult spre extremitatea estică a continentului;

În cazul precipitațiilor:
 cu cât coloanele sunt mai asemănătoare, cu atât precipitațiile cad mai uniform
de-a lungul anului;

Cum recunoaștem tipurile de climă pe astfel de grafice


Să luăm fiecare caz în parte (doar tipurile de climă specifice Europei). Urmăriți
indiciile în paralel cu graficul dat exemplu pentru fiecare:

1) Climatul temperat-oceanic

 temperaturi pozitive în toate lunile;


 diferența dintre temperaturile de iarnă și de vară este relativ mică (5 ... 15° C);
 precipitațiile cad în fiecare lună în cantități relativ asemănătoare;
 dacă adunăm valorile precipitațiilor din toate lunile, ar trebui să rezulte cam 700 –
1500 mm anual (chiar mai mult în cazurile mai rare), fiind climatul cel mai ploios; Deci
dacă apare pe grafic cantitate mare, aproape sigur este din climatul temperat-oceanic.
Singurul climat cu precipitații bogate mai poate fi cel montan. Pentru a-l deosebi,
climatul montan are și temperaturi negative iarna (și uneori în noiembrie, martie).

2) Climatul mediteranean
 temperaturi pozitive în toate lunile;
 temperatura în iulie cea mai ridicată din Europa (25° ... 28° C);
 precipitațiile cad mai ales în lunile de iarnă și foarte puțin în cele de vară;

3) Climatul temperat-continental

 temperaturi negative în 1, 2 sau 3 luni de iarnă, dar nu mai puțin de -5° C;


 temperatura în iulie de 20° ... 25° C;
 precipitații neuniforme, de obicei mai puține iarna și mai multe primăvara târziu și
vara;

4) Climatul temperat-continental rece (sau boreal)


 temperaturi negative în 2-4 luni de iarnă;
 pot coborî până la -10° C;
 temperaturile de vară de 15° ... 20° C;
 precipitații anuale de 500 – 600 mm;

5) Climatul temperat-continental excesiv (sau semiarid)

 diferență mare de temperaturi între vară și iarnă (cca 30° C);


 temperatura în iulie de cca 25° C;
 temperatura în ianuarie de cca -5° C;
 cantitate anuală foarte mică de precipitații (250 ... 400 mm);

6) Climatul subpolar
 cele mai multe luni cu temperaturi negative (4-6 luni);
 cele mai scăzute temperaturi de vară (10° ... 15° C);
 cele mai scăzute temperaturi de iarnă (-15° ... - 10° C);
 diferență mare de temperaturi între vară și iarnă;
 precipitații anuale reduse (300 ... 450 mm);

Aplicații. Recunoașteți tipurile de climă din cele 6 grafice de mai jos! Argumentați
alegerea făcută!

S-ar putea să vă placă și