Universitatea din București

Facultatea de Geografie
Master Climatologie și Resurse de Apă
Anul II

IV. Principalele zone

ale vânturilor pe Glob

• Zona calmelor ecuatoriale

• Zona alizeelor

• Zona vânturilor de vest

• Zona vânturilor polare de est

 Zona calmelor ecuatoriale
= Zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică
scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse.

În zona ecuatorială situată între aprox. 5° lat. S și 5° lat. N, aerul excesiv de cald şi
de umed este antrenat în mişcare convectivă ascendentă, eliberând uriaşa
căldură latentă de evaporare conţinută în interiorul norilor Cumulonimbus de
mare dezvoltare verticală, şi furnizând astfel energia necesară pentru iniţierea
celulei de convecţie Hadley.

Aerul ecuatorial care se răceşte adiabatic în timpul ascendenţei sale deasupra

ecuatorului, este deviat apoi în direcţia polilor.

În această regiune de joasă presiune atmosferică din dreptul ecuatorului, unde se

întâlnesc alizeele celor două emisfere, se formează CALMELE ECUATORIALE =
vânturi slabe care favorizează persistenţa unei umezeli accentuate a aerului şi a
unui regim climatic diurn şi anual monoton.
Aerul cald si umed din aceste regiuni formează
mari celule de convecţie (Hadley), bazate pe
permanenta şi puternica ascensiune a aerului
cald în dreptul Ecuatorului, provocând formarea,
în straturile inferioare ale atmosferei, a unei
extinse arii depresionare (talvegul ecuatorial).

• Calmul predomină pe aproximativ o treime

din durata anului, clima fiind permanent
caldă și umedă.

• Nu există vânturi dominante de suprafaţă.

• Din cauza nebulozităţii cumuliforme

accentuate, se produc totuşi furtuni
violente cu vijelii si descărcări electrice
care însoţesc ploile torenţiale.

Sursa: http://www.filadelfia.ro/wp-content/uploads/2011/10/Tipurile-de-clima.pdf
 Zona alizeelor
Aerul de la înălţime, deviat deasupra Ecuatorului, spre cei doi poli, începe să intre în
subsidenţă într-o zonă situată între 20° si 35° lat N şi S, determinând închiderea celulei
Hadley.
Cei doi factori care contribuie la descendenţa aerului între latitudinile menţionate sunt:
- scurgerea aerului de la înălţime de o parte şi de alta a zonei brâului ecuatorial, unde se
eliberează continuu căldura latentă de evaporare, care menţine ascendenţa permanentă
a aerului, favorizează răcirea radiativă a acestuia şi creşterea densităţii sale (imaginile
satelitare punând în evidenţă fluxuri ridicate de radiaţie terestră IR deasupra tropicelor) ;
- din cauza intensificării forţei Coriolis, pe măsura îndepărtării faţă de Ecuator, aerul care
se scurge la înălţime, în direcţia polilor, este deviat pe o direcţie orientată aproape de la
V spre E, în dreptul latitudinii de aprox. 25° lat N şi S.

Astfel, deplasarea spre poli a aerului de la înălţime este blocată de forţa Coriolis, care
determină acumularea şi convergenţa acestuia între latitudinile menţionate, forţând
subsidenţa (descendenţa) acestui aer care, între timp, a devenit uscat deoarece şi-a epuizat
conţinutul de umezeală deasupra Ecuatorului.

În plus, efectul încălzirii adiabatice a aerului aflat în descendenţă contribuie şi mai mult la
reducerea conţinutului său de umezeală, contribuind suplimentar la formarea marilor
deşerturi subtropicale : Deşertul Sahara, Marele Deşert Australian.
 Clima:
În zona de acţiune a alizeelor, vremea este în
general bună, cu cer mai mult senin.
În restul acestor zone, înnorările sunt mai rare
decât în vest, unde nebulozitatea şi căderile de
precipitatii ating valori maxime vara.

În dreptul acestei regiuni de permanentă

descendenţă a aerului, vânturile sunt, în
general, slabe şi variabile, aceasta fiind
cunoscută sub numele de latitudinea cailor.

Aerul descendent al acestei regiuni din dreptul

maximelor subtropicale se desparte, la nivelul
suprafeţei terestre, în două direcţii: ecuatorială
şi polară.
Curentul de aer de la suprafaţa terestră,
orientat spre Ecuator, este deviat de forţa
Coriolis, formând ALIZEELE.

Alizeele – sunt vânturi dominante care sufla

dinspre NE şi SE către Ecuator.
Sursa: http://www.shsu.edu/~dl_www/bkonline/131online/f04pressure/04index.htm
 Zona vânturilor de Vest
În zona cuprinsă între
aprox. 30° şi 60° lat N şi S,
tiparul circulaţiei generale
a aerului este mult mai
complicat decât cel al
celulei Hadley sau al
celulei polare.

La nivelul suprafeţei
terestre, are loc o scurgere
predominantă a aerului în
direcţia polilor, care, în
Sursă: http://ro.wikipedia.org
urma efectului forţei
Coriolis, dobândeşte o
componentă dominant
vestică, sub numele de
Vânturi de vest.
 Formare:
Formate între zona maximelor
subtropicale si cea a minimelor
subpolare, vânturile de vest au un
caracter relativ sporadic.
Acesta se datorează migraţiei
ciclonilor şi anticiclonilor de la
latitudini medii, care întrerup
continuitatea scurgerii
predominant vestice a aerului de la
acele latitudini.

• Sub raport climatic, in culoarul

vânturilor de vest vremea este
foarte instabilă, cu frecvente zile
înnorate, cu precipitatii şi vijelii.
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Westerlies#/media/File:Map_prevailing_winds_on_earth.png
• Pe țărmurile vestice ale
continentelor, ele aduc umiditate
pronunţată, accentuând climatul
de litoral maritim pe care-l
extinde spre est.
 Zona Vânturilor Polare de Est
Circulaţia aerului de la latitudini polare
este relativ puţin cunoscută.

Subsidenţa (descendenţa) aerului

deasupra polilor determină scurgerea
aerului rece spre latitudini mai mici
(între 90° lat N și S şi 60 ° lat. N și S),
unde, din cauza acţiunii forţei Coriolis,
acesta este deviat mereu spre est,
formând Vânturile polare de est.

Pe măsura deplasării acestui val de aer

rece, polar, spre regiunea de joasă
presiune atmosferică subpolară, el intră
în contact cu curenţii mai calzi de aer ai
circulaţiei vestice, formând frontul
polar.

Acesta reprezintă, de fapt, zona de Sursă: https://laulima.hawaii.edu/access/content/group/2c084cc1-8f08-442b-80e8-

discontinuitate dintre celulele de ed89faa22c33/book/chapter_4/globalw.htm

convecţie Ferrel şi cea polară.

Vânturile polare de est sunt vânturi
caracteristice zonelor arctice si
antarctice.

Acestea prezintă amplitudini termice

mari, fiind vânturi reci și uscate, ce
bat dinspre ariile de presiune crescută
din zonele polare spre ariile de
presiune mică de la latitudinile medii,
specifice Vânturilor de Vest.
Sursa: https://www.aviationweather.ws/019_The_General_Circulation.php

CLIMA
Iarna, temperaturile scad
frecvent sub -30°C.

Ex: SIBERIA
Staţia Verhoiansk: - 69, 8 ̊C
= temperatura minimă
absolută a emisferei
nordice.
Sursa: https://drmrenfrew.wordpress.com/category/

https://carpal-tunnel-syndrome-guide.info/polar-easterlies-definition
 Circulaţia aerului la latitudini medii
1. În troposfera inferioară
În zonele temperate dintre 30 – 600 lat N şi S = VÂNTURILE DE VEST
- generate prin devierea spre dreapta în emisfera N şi spre stânga în emisfera S a
aerului care se îndreaptă dinspre brâul anticiclonilor subtropicali spre brâul
minimelor subpolare.
- predominarea acestora este frecvent perturbată în emisfera N, unde uscatul este
mai întins şi relieful continental este mai înalt şi mai accidentat;
- la latitudini cuprinse între 40 şi 500, în emisfera S, vânturile de vest au frecvenţe şi
intensităţi considerabile, ca urmare a continuităţii suprafeţelor oceanice.
Cauza principală a formării vânturilor de vest = contrastul termic şi baric accentuat
între poli şi Ecuator:
Aerul polar rece, fiind mai
dens decât cel cald,
ecuatorial, determină o
scădere mai accentuată şi
mai rapidă a presiunii
atmosferice pe coloana de
aer, determinând
producerea unor gradienţi
barici mai mari spre poli
decât spre Ecuator. Sursa: http://www.seos-project.eu/modules/oceancurrents/oceancurrents-c02-s02-p01.html
În dreptul Ecuatorului, unde temperatura aerului este mai ridicată, presiunea
atmosferică scade mai lent decât în regiunile polare. Drept urmare, la aceeaşi
latitudine deasupra suprafeţei terestre, deasupra regiunilor tropicale va persista
un câmp de mare presiune atmosferică iar deasupra celor polare, un câmp de
joasă presiune.
Astfel, rezultă un gradient baric orizontal orientat dinspre tropice (maxime barice)
spre poli (minime polare).
În consecinţă, aerul tropical se deplasează spre regiunile polare dar forţa Coriolis,
care determină schimbarea direcţiei sale (spre dreapta în emisfera N şi spre
stânga în emisfera S), se compune cu cea a gradientului baric orizontal orientat
în sensul scăderii presiunii (spre poli), ducând la formarea unui vânt geostrofic,
cu o puternică componentă V - E (vânturile de vest).
Valoarea gradientului baric se măreşte pe
măsura creşterii altitudinii, determinând
intensificarea vitezei acestor vânturi de
vest dar numai până la nivelul
tropopauzei, de la care începe apoi să
scadă din nou, în sus, spre stratosferă.

Sursa: http://www.geography.hunter.cuny.edu/tbw/wc.notes/7.circ.atm/westerly.components/westerlies.htm
Sursa: https://atmosphericcirculation.weebly.com/atmospheric-circulation-system.html
 Circulaţia aerului la latitudini medii
2. În troposfera superioară
La altitudini medii, vânturile de vest din troposfera superioară urmează traiectorii
sinuoase, ale căror meandre înaintează, cu viteze variabile, când către ecuator,
când către pol.
Aceste scurgeri rapide de aer cu lăţimi cuprinse între 100 şi 500 km şi viteze ce
depăşesc adesea 200 km/h dar rareori 400 km/h, care înconjoară, pe traiectorii
sinusoidale, fiecare din cele două emisfere, se numesc curenţi rapizi de vest sau
jet-streams.

http://www.iasscore.in/upsc-prelims/jet-streams-air-mass
http://wasatchweatherweenies.blogspot.ro/20
12/02/jet-stream.html
Sursa: http://arctic-
news.blogspot.ro/2012/12/polar-jet-stream-
appears-hugely-deformed.html
Formarea curenţilor jet-streams

Puternicele contraste termice de la nivelul suprafeţei terestre determină apariţia

unor mari gradienţi barici orizontali la înălţime, favorizând scurgerea rapidă a aerului în
direcţia presiunii celei mai mici (spre poli), ceea ce însemnă că, cu cât diferenţele orizontale
de temperatură sunt mai mari pe distanţe mai mici, cu atât viteza curenţilor de aer va creşte
mai mult.
Asemenea diferenţe orizontale mari de temperatură se produc, de regulă, de-a
lungul fronturilor atmosferice principale (frontul polar şi frontul tropical), rezultând cureţii
jet: polar şi subtropical.

Sursa: https://www.eoas.ubc.ca/courses/atsc113/sailing/met_concepts/09-met-winds/9a-global-wind-circulations/
 Curentul jet polar (jetul polar) se formează de-a lungul unei zone frontale majore –
frontul polar, care separă, la latitudini medii (purtând astfel şi denumirea de
curentul jet al latitudinilor medii), aerul rece al vânturilor polare de est de cel mai
cald al vânturilor de vest, de-a lungul unor traiectorii sinuoase, cu sectoare
întrerupte, care uneori sunt orientate chiar de la N către S şi se despart în mai
multe ramuri ce se pot reuni sau nu.
Ocazional, viteza curentului jet polar poate depăşi 500 km/h dar în medie, ea se
menţine în jurul valorii de cca. 125 km/h în timpul iernii (din cauza gradienţilor
termici mai mari de la latitudini medii) şi aproape jumătate din această valoare în
timpul verii.

http://www.pbs.org/wgbh/nova/vanished/jetstr_nf_14.html https://e360.yale.edu/features/is_weird_winter_weather_related_to_climate_change

Link imagine animată: https://oceanservice.noaa.gov/facts/rossby-wave.html

 Deoarece poziţia curentului jet polar
coincide, în general, cu cea a frontului polar, traiectoria
sa latitudinală se modifică de la un sezon la altul, în
funcţie de migrarea zonei de intensitate maximă a
radiaţiei solare incidente pe suprafaţa Pământului: spre
nord în timpul verii şi spre sud în timpul iernii.
În unele luni reci de iarnă, curentul jet polar poate
ajunge până la cca. 30° lat N.
În timpul primăverii, curentul jet polar se retrage mai
spre nord, pe măsura migrării conforme a zonei de
maxim aport radiativ solar.
La mijlocul verii, poziţia curentului jet polar se apropie
Sursa: http://www.weathergamut.com/2012/01/12/winter-and-the-jet-stream/
de latitudinea de 50°N şi se poate apropia chiar şi mai
mult de poli.

În situaţiile când curentul polar jet se

apropie mai mult de poli, se remarcă o intensificare a
activităţii ciclonice de la latitudini medii , în general,
precum şi o creştere a frecvenţei tornadelor în SUA, în
mod special.
În concluzie, curentul jet polar joacă un rol
esenţial în evoluţia vremii de la latitudini medii, pe
lângă faptul că el furnizează energie aerului care circulă
la suprafaţa terestră, acesta direcţionează şi traiectoria
de deplasare a ciclonilor care se formează la latitudini
medii.
https://www.newscientist.com/article/dn26278-crazy-weather-
traced-to-arctics-impact-on-jet-stream/
Curentul jet subtropical, care se formează de-a lungul zonei de separaţie dintre celulele
convective Hadley şi Ferrel, la latitudini de aprox. 25° N şi S, are caracter semi-permanent,
devenind mai pronunţat în timpul iernii şi mai slab în timpul verii, ca urmare a scăderii
gradientului termic.
În general, curentul jet subtropical este mai lent decât curentul jet polar, el dirijându-se de la
V către E la altitudini de aprox. 13 km.
Undele Rossby sunt rezultatul aparent al tendinţei marilor sisteme de vânturi de a
păstra constantă mişcarea de rotaţie sau momentul unghiular în jurul axei de
rotaţie a Pământului.
Studiul distribuţiei câmpului vântului
de la mare înălţime scoate în evidenţă traiectoria
sinusoidală a curenţilor de vest care formează
unele meandre / oscilaţii armonice (3 – 6) de
mari dimensiuni (cu lungimi cuprinse între 4 000
şi 6 000 km), care, de obicei, se dirijează spre
est dar frecvent rămânchiar staţionare, denumite
UNDE ROSSBY (1939).

Pe lângă undele Rossby, în troposfera

medie şi superioară, se formează şi unele unde
mai scurte, adesea asociate cu ciclonii
latitudinilor medii, care se deplasează în jurul
globului terestru, de la V spre E, cu viteze de
până la 15° longitudine pe zi.
http://www.geography.hunter.cuny.edu/tbw/wc.notes/7.circ.atm/rossby_waves.htm
 În evoluţia lor,
undele curenţilor de vest din
troposfera superioară îşi
măresc amplitudinea, astfel
încât deplasarea aerului spre
ecuator adoptă o curbură
ciclonică (contrară mişcării
acelor de ceas, în emisfera N)
din ce în ce mai accentuată,
pe măsură ce latitudinea
scade, iar distanţa faţă de axa
de rotaţie a Pământului creşte,
atrăgând după sine şi
creşterea vitezei de rotaţie.
În cele din urmă,
curbarea direcţiei întoarce
înapoi, spre pol, curentul de
aer care, după depăşirea
latitudinilor iniţiale, capătă o
curbură anticiclonică (în
sensul deplasării acelor de
ceas) din ce în ce mai
accentuată, pe măsură ce
latitudinea creşte, iar distanţa
faţă de axa de rotaţie a
Pământului scade, atrăgând
după sine şi scăderea vitezei
https://www.britannica.com/science/Rossby-wave de rotaţie).
Astfel, iau naştere formaţiuni
barice ciclonale şi
anticiclonale de altitudine,
cu influenţe certe asupra
distribuţiei presiunii şi
vânturilor din troposfera
inferioară.
Undele Rossby formează în
jurul Pământului şase
meandre care corespund
depresiunilor şi
anticiclonilor de la
suprafaţa terestră.
Prin mijlocirea acestor unde,
aerul arctic pătrunde
adânc în zonele
latitudinilor medii şi joase,
iar cel tropical înaintează
spre latitudinile medii şi
înalte.

Sursa: https://robertscribbler.com/2013/08/

Linkuri utile : https://www.youtube.com/watch?v=6UCiRIc0nK0

https://www.youtube.com/watch?v=_nzwJg4Ebzo
https://skepticalscience.com/jetstream-guide.html
Una dintre cele mai importante caracteristici ale circulaţiei vestice de altitudine este permanenta
modificare sezonieră a intensităţii sale, determinată de variaţia gardienţilor termici de la latitudini
medii; valorile mari ale acestora din timpul iernii favorizând intensificarea curenţilor respectivi de aer.
O altă importantă caracteristică a acestei circulaţii este aceea a constantei modificări a poziţiei curentului
jet polar:
- în timpul iernii, acesta se apropie mai mult spre Ecuator;
- în timpul verii, curentul jet polar se retrage mult spre poli.
A treia caracteristică a circulaţiei vestice de altitudine constă în variabilitatea numărului de cicloni pe care
aceasta îi generează; cea mai mare parte a acestora formându-se în lunile reci de iarnă, când
contrastul termic între regiunile polare şi cele de la latitudini medii este mai mare.

Poziţia curentului jet polar are o influenţă importantă asupra condiţiilor de vreme de la nivelul suprafeţei
terestre, în special asupra temperaturilor aerului:
- Când curentul jet se află la sud
de punctul de observaţie, se vor
înregistra temperaturi mai
coborâte şi furtuni ciclonale mai
puternice.
- Când curentul jet se apropie mai
mult de poli, se înregistrează
vreme mai caldă şi mai uscată.
- Când curentul jet se menţine pe
o poziţie relativ fixă într-o
perioadă mai mare de timp, atunci
se produc fenomene
meteorologice extreme.
Sursa: http://www.startribune.com/winter-on-steroids-a-link-to-record-arctic-ice-loss-in-2012/202939461/
Curentul jet polar
Factorul principal care contribuie la
formarea unui curent jet polar puternic
concentrat constă în pătrunderea, dedesubtul
maselor de aer subtropicale, a maselor de
aer polar, mai dense, pe aliniamentul frontului
polar.
La altitudini mari, absenţa frecării
permite scurgerea liberă a aerului în direcţia
gradientului baric cu valoare foarte ridicată,
orientat spre zona de minimă presiune
atmosferică formată la înălţime, deasupra http://www.richhoffmanclass.com/images/airflowupperlower.jpg
polului.
Acest fapt determină formarea unei
circulaţii globale a aerului, puternic
influenţată de devierea datorată acţiunii forţei
Coriolis, care poate fi considerată drept
circulaţie cvasi-geostrofică.
Curentul jet al frontului polar este
strâns legat de procesul frontogenezei de la
latitudini medii – formarea ciclonilor şi
anticiclonilor pe aliniamentul frontului polar. http://minerva.union.edu/micelim/
 În condiţiile în care bilanţul radiativ
este diferit între regiunile ecuatoriale (unde
predomină o circulaţie predominant
meridianală N-S) şi regiunile situate la alte
latitudini (unde predomină circulaţii zonale V-
E), din cauza forţei Coriolis, circulaţia vestică a
aerului de la latitudini medii este cu atât mai
atipică, cu cât, deplasându-se de la V la E, ea
asigurî un eficient transport caloric de la S la N.
Acest lucru se datorează faptului că,
pentru perioade scurte de timp, curentul jet
polar îşi poate schimba brusc poziţia,
producându-se intervale de timp în care
curentul respectiv de aer se deplasează aproape
de la V la E; în acest caz vremea din regiunile
situate la sud de curentul jet fiind relativ caldă,
cu puţine perturbaţii atmosferice.
Însă atunci când curentul jet
meandrează puternic, formând unde de mare
amplitudine, orientate în general pe o direcţie N
– S, se favorizează advecţia aerului rece spre
sud, accentuându-se gradientul termic şi baric,
care determină turbionarea aerului în sistem
ciclonal.
Curentul jet susţine aceste
depresiuni barice de la înălţime, determinând
divergenţa acestuia la înălţime şi convergenţa
Sursa: http://www.theupsconline.com/954/streams-discuss-streams-tropical-streams-tropical-streams
acestuia la suprafaţa terestră.
 În timpul acestor intervale de timp,
activitatea ciclonică devine foarte activă. Timp de mai
bine de o săptămână, furtunile ciclonice redistribuie
mari cantităţi de căldură în tot cuprinsul regiunilor de
la latitudini medii, asigurând deplasarea aerului rece
spre ecuator şi a celui cald spre poli.
Această redistribuire calorică determină
Sursa: http://www.pilotfriend.com/av_weather/meteo/prv_wnd.htm
reducerea gradientului termic şi slăbirea intensităţii
circulaţiei vestice de altitudine, precum şi ameliorarea
vremii la suprafaţa terestră.

Durata ciclurilor alternative de vreme calmă şi agitată

variază între una şi şase săptămâni.
https://cloudburst.areavoices.com/2016/09/26/jet-streams/
În concluzie, circulaţia vestică. de tip ondulatoriu, din
altitudine influenţează tiparul dominant de vreme de
la nivelul suprafeţei terestre:

Sursa: http://weatherfaqs.org.uk/book/export/html/144
- Când curentul jet de altitudine este puţin meandrat
(undă Rossby de mică amplitudine), rezultă o
activitate ciclonică slabă la nivelul suprafeţei terestre.

- Când curentul jet de altitudine devine puternic

meandrat (undă Rossby de mare amplitudine), rezultă
o activitate ciclonică intensă la nivelul suprafeţei
terestre.
Sursa: http://www.shsu.edu/~dl_www/bkonline/GenRef111/Reading/RefL05Pressure/Lab05index.htm
Tiparul general de repartiţie a presiunii atmosferice suferă modificări sezoniere care devin evidente în
cele două luni extreme (ianuarie şi iulie), simbolizând iarna şi vara emisferei respective.

• În emisfera aflată în sezonul de iarnă (ianuarie pentru emisfera boreală, iulie pentru emisfera australă),
câmpul de presiune este foarte contrastant: anticiclonii, centraţi pe poli, se extind spre marginile zonelor
polare; depresiunile subpolare sunt accentuate şi avansează spre latitudinile medii:
- celulele de înaltă presiune se dezvoltă în Asia Centrală şi Siberia (Anticiclonul Siberian), şi în America de Nord;
- celulele anticiclonale subtropicale se deplasează spre ecuator.

• În emisfera cu situaţie de vară

(iulie pentru emisfera boreală,
ianuarie pentru emisfera australă),
se conturează mai puţine
contraste barice din cauza
atenuării depresiunilor subpolare
şi dezvoltarea anticiclonilor
subtropicali pe oceane, odată cu
reducere presiunii deasupra
continentelor (ca în centrul Asiei).
Observaţiile arată că anticiclonii şi
ciclonii sunt mai puternici şi mai
frecvenţi pe oceane decât pe
continente, unde ei se destramă.
LINKURI UTILE
Global Air Circulation
https://youtu.be/DOtKdyYdf5c
https://youtu.be/WXuGYSM2D8k
https://youtu.be/Ye45DGkqUkE

Animatie Global Air Circulation

https://youtu.be/qh011eAYjAA
GEOS 5 https://youtu.be/M8PERZQQYhM
https://youtu.be/DJPHKtHvsfc

Rossby waves
https://youtu.be/Q2djoMZzWQ0