Universitatea din Bucureti

Facultatea de Geografie

Portofoliu la disciplina

Geografia Marilor si Oceanelor

Nume: Beteringhe

Prenume: Andreea

Grupa: 118

Specializare: Hidrologie i

Meteorologie

Anul 2016 , Bucureti

1
 Cuprins

I. Groapa Marianelor
1. Introducere...................................................................3
1.1. Oceanul Pacific...............................................3
1.2. Groapa Marianelor..........................................4
2.Etimologie.....................................................................5
3.Scurt istoric...................................................................5
4.Tipologie.......................................................................7
5.Masuratori.....................................................................8
6.Concluzii.......................................................................9

II. Distributia salinitatii in profil vertical

1. Introducere..........10
2. Compozitia chimica a apelor oceanelor.............11
3. Distributia salinitatii in profil vertical la diferite
latitudini..........12

III. Diagrama T/S

1. Introducere...............................................................13
2. Distribuia temperaturii i salinitii n Oceanul Atlantic..
.................................................................................14

IV. Bibliografie

I.Groapa Marianelor
Introducere
2
Oceanul Pacific:
Oceanul Pacific este cel mai mare ocean de pe glob, ocupand aproximativ 33% din
suprafata Pamantului. Suprafata oceanului este de 165,3 milioane km2 si se intinde de la
Stramtoarea Bering din nord, pana la Marea Ross din Antarctica, avand ca limita vestica
Stramtoarea Malacca, iar la est continentul America.

Are o forma circulara, ceea ce i-a condus pe anumiti cercetatori la ideea ca Luna s-a rupt
din Pamant, iar Pacificul reprezinta zona de desprindere.

Figura 1: Asezarea pe glob a Oceanului Pacific(Wikipedia)

Cel mai adanc punct de pe glob il reprezinta Groapa Marianelor, care masoara 11.022
metri, avand o adancime medie de 4.280 metri. De asemenea, Pacificul are in componenta
25.000 mii de insule, majoritatea aflandu-se la sud de Ecuator : Insula Tuvalu, Kiribati,
Polinezia Franceza, Nauru, Fiji etc.

In componenta oceanului exista si o serie de mari, cele mai mari fiind: Marea Chinei de
est, Marea Coral, Marea Celebres, Marea Filipinelor, Marea Japoniei etc. Interesant este
faptul ca Oceanul Pacific se uneste cu Oceanul Indian prin Stramtoarea Malacca, iar cu
Oceanul Atlantic prin Stramtoarea Magellan si Drake. In plus prin intremediul Canalului
Panama, comunica tot cu Atlanticul.

3
 Intr-o alta ordine de idei, acest ocean este renumit pentru ,,Cercul de foc al Pacificului,
care reprezinta o zona unde vulcanismul este foarte activ, datorat fenomenului de subductie al
placilor tectonice. Acea zona este des afectata de cutremure care provoaca valuri uriase sau
chiar tsunamiuri, care au distrus multe orase si insule.

In prezent Oceanul Pacific se micsoreaza din cauza miscarilor tectonice cu 2-3 cm pe an

pe 3 laturi, in timp ce Oceanul Atlantic se mareste.

Groapa Marianelor
Groapa Marianelor se afla la nord de Ecuator, in apropiere de Insulele Mariane, ce apartin
de Melanezia si este situata la aproximativ 2000 km de Insulele Filipine si la sud de Insula
Guam. Se continua in nord cu Groapa Bonin, care la randul ei se continua tot in nord cu
Groapa Japoniei.

Figura 2: Harta gropii Marianelor( Wikipedia)

Depresiunea Marianelor are forma unui arc de cerc si se intinde pe o lungime de 1800 km.
Nava expeditionara ,,Viteaz a intalnit adancimi de 11 034 m, la sud de insula Guam, vasul
4
englez ,,Challenger 11 a intalnit o adancime de 10 635 m, la estul aceleiasi insule exista o
profunzime de 10 635 m , iar la est de insula Uracas depresiunea masoara 8 649 m.

Etimologie
Oceanul a fost numit ,,pacific pentru ca marinarii europeni au descoperit o apa foarte
linistita dincolo de Capul Hor n, punctul cel mai sudic al Tarii de Foc. Numele oceanului a
fost dat de navigatorul portughez Ferdinand Magellan.

Numele de ,, Groapa Marianelor a fost pus dupa denumirea Insulelor Mariane, care fac
parte din arcul insulei, care se formeaza pe o placa de supra-echitatie, numita Placa
Marianelor.

Scurt istoric
Acum aproximativ 300 de ani s-a propus pentru prima data, de catre geograful olandez
B.Varenius, ca Oceanul Planetar sa fie impartit in cinci parti: Pacific, Atlantic, Indian,
Inghetat de Nord si Inghetat de Sud. Oamenii de stiinta din acele vremuri nu au fost insa de
acord cu aceasta propunere, astfel in anul 1762, geogragul frances Philippe Buache a incercat
sa schimbe denumirea Oceanului Pacific in Marele Ocean.

Dupa mai multe cercetari asupra bazinului polar arctic a aparut si numele de Oceanul
Inghetat, iar mai tarziu majoritatea ocenologilor au fost de parere sa se admita propunerea
facuta de geograful olandez B. Varenius.

Totusi unii geografi nu incetat sa conteste ,, dreptul la existenta al Oceanului Inghetat de

Sud, plecand de la premisa ca un ocean adevarat trebuie sa fie din toate partile limitat de
continente. Ei nu au ajuns la o intelegere deplina in ceea ce priveste stabilirea locului care
urmeaza sa constituie limita dintre Oceanului Pacific si Oceanului Inghetat de Sud. Astfel,
unii pretind ca hotarul de sud al Pacificului sa fie reprezentat, prin zona convergentei
tropicale- latitudinea la care se unesc curentii calzi ai tropicelor cu apele reci antarcticw.

Altii sustin ca hotarul sa fie format dintr-o linie care treaca chiar la sud de insula Tasmania,
de-a lungul paralelei de 50 grade pana la sudul insulei Wellington de langa coasta chiliana.
Pana la stabilirea unei limite certe, Oceanul Pacific ramane cu suprafata lui initiala de 179 700
2
000 km , avand hotarul de nord determinat de litoralul nordic al marilor Ohotsk si Bering
pana la golful Alaska.

Hotarul de vest se intinde de-a lungul litoralului rasaritean al Asiei, de la insula Sahalin pana
la extremitatea de sud a peninsulei Mallaca, de unde urmeaza coastele nordice ale insulelor
Sunde si ale Australiei pana la capul York.

Hotarul de sud urmeaza coastele Antarctidei, conturand tarmurile marilor Ross, Amundsen si

Bellingshausen pana in dreptul meridianului vestic de 62 20, care trece prin Tara
Graham.
5
Hotarul de est incepe la vest de insula Desolacion si urmeaza spre nord meridianul vestic de

67 20.

Figura 3: Aria Oceanului Pacific Lecca, Aurel,1966

6
Tipologie

Groapa Marianelor reprezinta o fosa de tip arcuita,fiind si cea mai adanca care include
groapa Challenger, urmata de fosele Tonga(10,882 m), Kurile-Kamciatka(10,542 ) si
Philippine(10,497).

Fosele reprezinta depresiuni alungite pe mai bine de 1000 km, care au o largime de
max.100 km in partea superioara si cca. 10 km la fund. Adancimea este de 5000-10000 m fata
de nivelul marii. Fosele sunt asimetrice, ele ai un versant abrupt, cel dinspre largul oceanelor
si altul mai domol, cel dinspre continentul sau arcul insular- langa care se afla. Fundul este
plat, ceea ce a indreptatit pe unii autori sa considere acest sector de maxima adancime ca o
campie abisala.

Sunt cunoscute 59 de fose : Porto Rico si Atlantic, Jawa si Diamantina in Oceanul Indian,
Chile-Peru,Americii Centrale, Aleutine in Pacific,Kurile-Kamciatka,Mariane, Romanche etc.

Marile gropi din Oceanul Pacific sunt cunoscute inca de la inceputul secolului nostru si sunt
cartate pe harta batimetrica intocmita de J. Murray si J. Hjort in lucrarea ,, The Depths of the
Ocean, aparuta la Londra in 1912.

Dupa criterii complexe, morfologice, structurale si geografice-structurale, au fost identificate

patru tipuri de fose :

Periferice
Revers
Transvers sau oblic
Mixt

Fosele periferice sunt situate la periferia marilor bazine oceanice, paralele cu arcele insulare
sau cu cordilierele continentale tinere. Sunt specifice pemtru bazinul Oceanului Pacific, mai
rare in Oc. Indian si foarte rare in Oc. Atlantic. Aici sunt incluse toate marile fose din Pacific,
ca si cele din Indian si Atlantic.

Fosele de tip revers care bordeaza Oceanul Pacific, precum si in Oc.Indian, Marea
Mediterana si Oc. Atlantic.

Fosele de tip transvers sunt asimetrice si au un traseu rectiliniu in plan. Au dimensiuni

2
moderate: suprafata este de 6000-20.000 km ,iar adancimea este mai mica de 7.000 m.

Fosele de tip mixt au trasaturi comune primelor doua tipuri si sunt situate intre arcele
insulare duble, unul cu origine vulcanica, celalat cu origine sedimentara situat la exterior.

7
 Figura 4: Groapa Marianelor (Wikipedia)

Masuratori
Groapa Marianelor a fost prima data cercetata in timpul expeditiei Challenger in 1875, unde
a inregistrat adancimea de 4.475 stanjeni( 8.184 m).

Challenger II a explorat groapa folosind radare sonore mult mai precise si mai usor de
folosit in comparatie cu radarele normale. Pe durata studierii, cele mai adanci parti au fost

descoperite cand Challenger II a masurat adancimea de 10.900 m la 11 19N 142
15E, cunoscuta ca si Groapa Challenger.

Figura 5: Expeditia Challenger,

8 1875(Wikipedia)
 In 1957, vasul sovietic ,,Viteazul a raportat o adancime de 11.034 m. Apoi in 1962,
nava ,,M.V. Spencer F. Baird a inregistrat o adancime maxima de 10.915m, folosind aparate
de masurat de precizie.

Pe durata masuratorilor facute intre anii 1997-2001, a fost gasit un loc de-a lungul Groapei
Marianelor care are o adancime asemanatoare cu cea a Gropii Challenger, posibil si mai
adanca. A fost descoperit in timpul unei expeditii in jurul Insulei Guam, de catre Institutul de
Geofizica si Planetologie din Hawaii.

In anul 2011, prin intermediul unei expeditii s-a putut carta intreaga suprafata a gropii,
relevand existena a patru aflorimente stncoase considerat a fi foti muni submarini.

Concluzii

Asadar, putem afirma faptul ca Groapa Marianelor este cel mai adanc loc de
pe pamant, fiind un important punct de cercetare pentru oamenii de stiinta.

Multa vreme s-a crezut ca acest loc ar fi o ,,zona moarta, dar mai tarziu s-a
dovedit contrariul; fosa abunda in forme de viata adaptate la intuneric, presiuni
ridicate. De-a lungul anilor s-au organizat diferite expeditii ce aveau ca scop
masurarea adancimii exacte a gropii si descoperirea de lucruri noi.

Temperaturile sunt aproape de punctul de inghet al apei, iar presiunea este de

peste 1000 de ori mai mare decat cea de la suprafata.Totusi cercetatorii au
descoperit ca exista un nivel ridicat al activitatii microorganismelor in
groapa.Toate acestea ducand cu gandul la ideea ca Groapa Marianelor, in ciuda
adancimii, este un loc miraculos, cu viata din belsug si cu multe mistere
nedescoperite.

9
II.Distributia salinitatii in profil vertical(Referat 1)

Introducere

Figura 1: Marea Moarta (Google images)

Oceanograful chimist este preocupat sa cunoasca in primul rand compozitia apei si

distributia constituentilor chimici ai acesteia, iar in al doilea rand procesele care influenteaza
si controleaza compozitia chimica a apei oceanului.

Inca din cele mai vechi timpuri salinitatea marii a reprezentat o enigma. Cu toate acestea ,
de timpuriu, omul a invatat sa obtina sare din apa de mare prin evaporarea solara, tehnica
utilizata si astazi in multe regiuni ale lumii. Primul studiu stiintific asupra chimismului apei
marine este atribuit lui Robert Boyle, care a publicat in anul 1670 o lucrare unde isi descriere
cercetarile. Amestecand apa de mare cu nitrat de argint, el a observat aparitia unui
1
precipitat alb , a carui cantitate era mult mai redusa daca se utiliza apa dulce in loc de apa
marina. Boyle a ajuns la concluzia ca sarea este levigata de sol, transportata de rauri si
concentrata in mare.

Spre sfarsitul secolului XVII-lea, Lavoisier a descoperit ca apa consta intr-un amestec de
hidrogen si oxigen. De asemenea, el a elaborat diverse metode pentru analiza unor substante
dizolvate in apa de mare.

10
 1 Este vorba de precipitatul de clorura de argint care se formeaza in urma freactiei
chimice intre azotatul de argint si clorurile de apa de mare, dintre care clorura de sodiu
se afla in acntitatea cea mai mare.

Compozitia chimica a apelor oceanice

Apa de mare este o solutie complexa in care se intalnesc peste 35 din elementele chimice
clasice cunoscute, precis determinate si solutii. Gustul sau, care o deosebeste de celelalte ape,
este dat insa numai de doua dintre elemente si anume de clor si sodiu, de unde si termenul de
salinitate

Principalele elemente care se gasesc in apa marina sunt date in urmatorul tabel:

Elementul g %
Clor 18,980 55,04
Sodiu 10,556 30,61
Sulfati 2,649 7,68
Magneziu 1,272 3,69
Calciu 0,400 1,16
Potasiu 0,380 1,10
Bicarbonati 0,140 0,41
Brom 0,065 0,19
Iod urme -
Strontiu 0,013 0,04
Total 34,5 0,41
Tabel nr.1-Posea, Aurora,1999

Figura 2: Formatiuni din sare, Marea Moarta(Google images)

11
12
Distributia salinitatii in profil vertical la diferite
latitudini

Obiective: Intelegerea modelului distributiei salinitatii pe vertical in Oceanul Atlantic

Etape:
1.1. Se extrag valorile salinitatii din anuarele oceanografice, jurnalele de bord ale
expeditiilor stiintifice sau de pe paginile web de specialitate. Datele obtinute se
tabeleaza, urmarindu-se dinamica lor in raport de adancimile la care s-au realizat
masuratorile de profil.

1.2. Se pregateste graficul, intr-un sistem de axe rectangular utilizandu-se cadranele 1

si 4. Scarile graficului se stabilesc tinandu-se cont de valorile extreme intre care se
oscileaza paramatrii analizati.

1.3. Pe graficul realizat se stabileste pozitia haloclimei

Interpretare:
In Oceanul Atlantic se inregistreaza cele mai mari valori ale salinitatii apei la
masuratorile de la coordonatele (33 lat. N, 30 long. V). Tot la aceste coordonate se
gaseste si maximul valorii salinitatii 36,50 g, la 12 m adancime. Minimul salinitatii
34.59 g, se gaseste la ( 0, 13 long. N), la adancimea de 500 m.
Din grafic rezulta ca, la coordonatele 33 lat. N, 30 long. V, salinitatea scade
in acelasi sens cu adancimea, la coordonatele 0, 18 long. V, salinitatea scade pana
la adancimea de aproximativ 700 m, apoi creste usor pana la adancimea de 1500 m,
fiind constanta pana la 1900 m, apoi scade pana la adancimea de 6000 m, iar la
masuratorile de la coordonatele 63 lat. N, 8 long. V, salinitatea creste de la
adancimea de 12 m pana la 200 m, apoi scade pana la adancimea de 700 m.

13
III.Diagrama T/S (Referat 2)

Introducere

Diagrama T/S:
Temperatura si salinitatea apelor marine reprezinta, in principiu, variabile cu totul
independente deoarece schimbarile unei marimi nu sunt legate de schimbarile celeilalte.

Totusi, experientele arataca in oceane, temperatura si salinitatea sunt legate intre ele; daca
vom construi cun grafic a uneia din aceste marimi, in functie de cealalta, punctele se vor aseza
pe o curba destul de simpla; graficul poarta numele de diagrama T/S . Termenul a fost
introdus in Oceanografie de Helland Nansen.

Temperatura si salinitatea unor ape pot sa se schimbe numai prin amestecul cu ape ce au alte
valori ale acestor marimi, Ele sunt caracteristice pentru definirea unor mase sau zone de ape si
a timpului de coborare a unei mase de apa, dar dovedesc si gradul de transformare a lor, ceea
ce explica legatura spatiala-temporara intre temperatura si salinitate, ne ajuta si la
determinarea densitatii.

Figura 1: Curbe T/S- Posea,Aurora,1999

14
 Distribuia temperaturii i salinitii n Oceanul Atlantic

Obiective: Intelegerea modelului distributiei temperaturii si salinitatii in Oceanul Atlantic

Etape :
1.4. Se extrag valorile temperaturii si salinitatii din anuarele oceanografice sau din
jurnalele de bord ale expeditiilor stiintifice. Datele apoi obtinute se trec in tabele,
urmarindu-se adancimile la care s-au realizat masuratorile de profil, temperatura si
salinitatea.

1.5. Se pregateste graficul, intr-un sistem de axe rectangular . Scarile graficului se

stabilesc tinandu-se cont de valorile extreme intre care oscileaza paramatrii
analizati

1.6. Pe graficul realizat se stabileste pozitia haloclimei

Interpretare:

Se poate observa ca in Oceanul Atlantic, 20 lat N, valoarea maxima a salinitatii este de

37,3 g, inregistrandu-se la o adancime de 850 m, avand o temperatura de 13 .In schimb
temperatura maxima inregistrata este de 16 la o adancime de 100 m, corespunzandu-i o
salinitatea de 36,1 g.

Temperatura scade de la 16 la cea de -2,0 , pe un interval al adancimii cuprins intre 100 m

si 5000 m. In cadrul salinitatii se observa o scadere usoara pana la adancimea de 500 m, apoi
o crestere, urmata de cateva oscilatii, iar de la adancimea de 2300 m , o variatie intre 34, 9 g
si 34,6 g.

15
 Bibliografie

1. Berindei,Ignatie si Iosif U., 1987,Geografia Marilor si Oceanelor(Partea I:

Oceanografie), Editura Universitatii din Cluj-Napoca-Facultatea de Biologie,
Geografie si Geologie, Cluj-Napoca
2. Lecca ,Aurel, 1966, Pacificul, Editura Stiintifica, Bucuresti
3. Posea,Aurora, 1989, Curs- Geografia Marilor si Oceanelor (oceanografie),
Editura Universitatii din Bucuresti- Facultatea de Biologie, Geografie si
Geologie, Bucuresti
4. Ross, A., David,1975, Introducere in Oceanografie, Editura Stiintifica si
enciclopedica, Bucuresti
5. Vespremeanu, Emil, 1992, Oceanografie (Volumul I-Oceanografie
Generala), Editura Universitatii din Bucuresti Facultatea de Geografie,
Bucuresti
6. Wikipedia,Mariana Trench - https://en.wikipedia.org/wiki/Mariana_Trench
7. Posea ,Aurora,1999,Oceanografie, Editura Universitatii ,, Spiru Haret,
Facultatea de Geografie, Bucuresti

16