Circuitul Carbonului în

natură
 Carbonul este
înmagazinat pe planeta Roci sedimentare
noastră în câteva importante
mari depozite prezentate în
schema şi tabelul din paginile
urmatoare: ca molecule
organice în organisme vii şi
moarte care se găsesc în
biosferă; sub formă de gaz –
dioxid de carbon în Molecule organice
atmosferă; ca materii
organice în sol; în litosferă ca
şi carburanţi fosili şi roci
sedimentare în depozite de
calcare şi în mări şi oceane -
dizolvaţi atmosferici de
dioxid de carbon şi carbonaţi
de calciu în scoici şi
organisme marine. Carbonat de calciu
 Pe Pământ,  circuitul carbonului din natură (numit uneori
și ciclul carbonului) este format dintr-o serie de schimburi
de substanță, care antrenează carbonul,
între biosferă, atmosferă, hidrosferă și litosferă. Cea mai
mare parte a carbonului din circuit se află sub formă gazoasă,
în special ca dioxidul de carbon.
 Valoare în Miliarde de Tone
Rezervor
Metrice
Atmosferă 578 la 766

Materii organice din sol 1.500 la 1.600

Mări şi oceane 38.000 la 40.000

Sedimente marine şi Roci

66.000.000 la 100.000.000
sedimentare

Plante 540 la 610

Depozite de carburanţi fosili 4000

Fluxurile de carbon între atmosferă și biosferă, hidrosferă și litosferă.

Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul

nopții și animalele tot timpul elimină prin
respirație dioxid de carbon. În timpul zilei
plantele asimilează carbonul din CO2 și, cu
ajutorul luminii solare, prin procesul
defotosinteză îl transformă în combinații
organice, eliberând oxigenul. Capacitatea
biosferei de a asimila carbonul este, totuși,
limitată.
 Dioxidul de carbon intră în apa mărilor şi
oceanelor printr-un mecanism simplu de difuzie.
Odată dizolvate în apa de mare, dioxidul de carbon
rămâne aşa cum e sau se poate modifica în carbonaţi
(CO3-2) sau bicarbonaţi (HCO3-). Diverse forme de
animale marine fixează bicarbonaţii cu calciu (Ca+2)
pentru a produce carbonat de calciu (CaCO3).
Această substanţă este folosită pentru repoducerea
scoicilor sau a altor părţi ale vieţuitoarelor marine
cum ar fi: coralii, racii, stridiile, câteva protozoare, şi
câteva alge. Când aceste organisme mor, învelişul
scoicilor şi diverse părţi ale corpului se scufundă pe
fundul mărilor şi oceanelor acumulându-se în
depozite bogate în carbonaţi. După lungi perioade de
timp, aceste depozite sunt considerate din punct de
vedere fizico-chimic roci sedimentare. Depozitele din
mări şi oceane constituie de departe cele mai mari
rezervoare de carbon ale planetei.
 Între biosferă și litosferă: în trecutul îndepărtat, în
special în carbonifer, o mare parte a plantelor
din flora din epocă au ajuns în pământ, stocând în
litosferă carbonul din corpul lor sub formă de
zăcăminte de cărbune. De fapt, se consideră că în acea
perioadă atmosfera terestră conținea CO2 în loc
de oxigen, iar plantele au teraformat atmosfera,
oxigenul de acum și lipsa dioxidului de carbon
(concentrația actuală de numai 0,03 %) fiind de fapt
urmarea acestei activități.
 Între atmosferă și litosferă:
actual carbonul este eliberat din
litosferă în atmosferă sub formă
de CO2 prin activități antropice
(arderea combustibililor fosili).

Se consideră că în
ultima jumătate de
secol au fost emise în
atmosferă cantități
foarte mari de CO2 și
metan, care, prin
efectul de seră au dus la
începerea fenomenului
de încălzire globală.
 Carbonul este eliberat
în ecosistem ca şi gaz de
dioxid de carbon prin
procesul de respiraţie.
Acest proces are loc atât
la plante cât şi la animale
implicând
descompunerea
moleculelor organice pe
bază de carbon în dioxid
de carbon şi alţi compuşi.
 Reacţiile chimice ale carbonului au loc
numai la temperatură ridicată

1) Carbonul, la 1100°C, in prezenţa Ni, formează cel mai

simplu compus organic: metanul
C + H 2 -> CH 4
2) În prezenţa oxigenului, în funcţie de cantitatea acestuia,
carbonul formează dioxidul sau monoxidul de carbon
C + O 2 = CO 2 + Q 2C + O 2 = 2CO + Q
3) Carbonul incandescent, în reacţie cu apa, formează
amestecul gazos, numit gaz de apă
C + H 2 O (g) = CO + H 2
4) Carbonul reacţionează cu dioxidul de carbon
rezultând monoxidul de carbon
C + CO 2 = 2CO

5) Din reactia carbonului cu oxizii unor metale rezulta

metalele si dioxid de carbon; C – agent reducator

3C (s) + 2 Fe 2 O 3(s) = 2CO 2(g) + 4Fe (s)

6) La cald, carbonul reactioneaza cu acizii sulfuric si

azotic, cu formare de dioxid de carbon

C + 2 H 2 SO 4 = CO 2 ↑ + 2SO 2 ↑+ 2H 2 O 3C +
4 HNO 3 =
= 3CO 2 ↑ + 4NO↑+ 2H 2 O