COMBUSTIBILI FOSILI.

EFECTUL DE SERĂ

Program de Conversie
Științe I
Cimpoeru Simona-Marinela
 INTRODUCERE

Combustibilii fosili sunt hidrocarburi, cărbune, petrol sau gaze naturale,

formate din rămășițele fosilizate ale plantelor și animalelor moarte. Teoria
organică a formării hidrocarburilor din aceste resturi organice a fost emisă de
către Mikhail Lomonosov în 1757. Există și o teorie anorganică a
formării țițeiului formulată în 1929 de chimistul român Ludovic Mrazek.
În vorbirea curentă, termenul „combustibil fosil” include și resursele naturale
cu conținut de hidrocarburi, dar care nu provin din surse animale sau
vegetale. Acestea sunt denumite mai corect combustibili minerali.
Combustibilii fosili au făcut posibilă dezvoltarea impresionantă a industriei
din ultimele secole și înlocuirea utilizării pe scară largă a lemnului și turbei
pentru încălzire.
 „Combustibil fosil” este termenul folosit pentru depozite geologice
subterane de materii organice formate din plante și animale putrezite care s-
au transformat în țiței, cărbune, sau gaze naturale, sub acțiunea căldurii și a
presiunii din scoarța terestră, de-a lungul sutelor de milioane de ani.
 Pentru a genera electricitate, energia degajată de arderea combustibililor
fosili este adesea folosită pentru a pune în mișcare o turbină. Generatoarele
mai vechi foloseau adesea aburul obținut prin arderea combustibililor pentru
a pune în mișcare turbina, dar în generatoarele moderne, se folosesc direct
gazele de ardere ale combustibililor.
 În lumea modernă a secolelor 20 și 21, setea de energie provenită din
combustibili fosili, mai ales pentru benzină, provenită din petrol, este una din
cauzele majore ale conflictelor globale și regionale. S-a născut astfel o
mișcare globală spre generarea de energie regenerabilă, pentru a ajuta la
satisfacerea nevoilor crescânde de energie.
 Arderea combustibililor fosili de către omenire este cea mai importantă
sursă a emisiilor de dioxid de carbon, care este unul din gazele cauzatoare
ale efectului de seră, ce împiedică dispersarea radiațiilor și contribuie
la încălzirea globală. Concentrația de CO2 din atmosferă este în creștere,
producând îngrijorare cu privire la gradul de reținere a radiației solare, care
va avea ca rezultat creșterea temperaturii medii a suprafeței terestre.
 Doar o mică cantitate a combustibililor pe bază de hidrocarburi
sunt biocombustibili, adică derivați din dioxidul de carbon din atmosferă,
deci care nu contribuie, prin ardere, la creșterea cantității globale de dioxid
de carbon.
 NIVEL ȘI CONSUM
Nivelele surselor primare de energie sunt date de rezervele subterane disponibile. Cele
mai importante surse de energie primară sunt cele pe bază de carbon. Petrolul, cărbunele, și
gazul au stat la baza a 79,6% din energia produsă în cursul anului 2020. (Exprimat în milioane
de tone echivalent petrol, reprezintă 34,9 + 23,5 + 21,2.)
Nivelul rezervelor (estimările EIA privind resursele)
• Petrol: 1.050.691 - 1.277.702 milioane de barili (167-203 km³)
• Gaze: 171.040 - 192.720 km³ (1.239 miliarde barili echivalent petrol)
• Cărbune: 981.000 milioane de tone (4.786 miliarde barili echivalent petrol)
Numărul de ani pentru care se consideră că mai există posibilități de exploatare (în cele
mai optimiste estimări) (Oil & Gas Journal, World Oil)
Petrol: 1.277.702/77/365= 47 de ani
Gaz: 1.239.000/47/365= 72 de ani
Cărbune: 4.786.000/52/365= 252 de ani.
În aceste calcule se consideră că producția poate continua la un nivel constant pentru
numărul respectiv de ani și că întreagile rezerve pot fi exploatate. În realitate, consumul tuturor
celor trei resurse este în creștere, adică acestea se vor termina mai repede. Totuși, curba
consumului se aseamănă cu un clopot, adică la un moment dat, după atingerea unui maxim
pentru fiecare caz, consumul va începe să scadă, până când se ajunge ca exploatarea
zăcămintelor să nu mai fie economic fezabilă sau chiar imposibilă.
 EFECTE ASUPRA MEDIULUI
În Statele Unite, peste 90% din emisiile de gazele cu efect de seră provin
din arderea combustibililor fosili. În plus, prin ardere se produc și alți poluanți, ca
oxizi de azot, dioxid de sulf, componente organice volatile și metale grele.
Arderea combustibililor fosili generează acizi sulfuric și azotic, care cad
pe Pământ ca o ploaie acidă, având un impact atât asupra mediului natural cât și
asupra mediului artificial. Sculpturi și monumente construite din marmură sunt
în mod deosebit vulnerabile, deoarece acizii reacționează cu carbonatul de
calciu.
Combustibilii fosili conțin și materiale radioactive, mai ales uraniu și thoriu,
care sunt emanate în atmosferă. Arderea cărbunelor generează și imense
cantități de zgură și funingine.
Exploatarea, procesarea și distribuția de combustibili fosili poate crea și alte
probleme mediului. Metodele de exploatarea cărbunelui, îndeosebi exploatarea
în cariere de suprafață creează multe probleme, în timp ce forajele maritime
sunt un pericol pentru organismele acvatice. Rafinăriile de petrol constituie reale
amenințări asupra mediului. Transportul cărbunelui necesită locomotive diesel,
iar petrolul este transportat de către petroliere, toate acestea arzând
combustibili fosili.
 EFECTUL NATURAL DE SERĂ
Efectul natural de seră reglează temperatura Pământului, menținând condițiile de viață, iar dacă cantitățile
de GES (gaze cu efect de seră) se modifică, capacitatea atmosferei de a înmagazina căldura este, și ea, afectată.
Activitățile umane determină degajarea unor cantități semnificative de GES, care rămân în atmosfera pe termen
lung.
Vaporii de apă, dioxidul de carbon, metanul, protoxidul de azot și ozonul sunt gaze ce apar în mod natural și
provoacă efectul de seră, la care se adaugă și halocarburile, componente chimice create de oameni.
➢ Vaporii de apă (H2O) sunt cele mai cunoscute GES, care contribuie cel mai mult la efectul natural de seră.
Cantitatea de vapori de apă din atmosferă crește odată cu temperaturile de la suprafața Pământului, dat fiind că
temperaturile ridicate măresc atât evaporarea, cât și capacitatea aerului de a îngloba vapori de apă (vaporii de
apă execută un ciclu complet prin atmosferă destul de repede, aproximativ o dată la opt zile în medie). Astfel,
chiar dacă oamenii nu influențează direct și semnificativ cantitatea de vapori de apă din atmosferă, temperaturile
în creștere (datorate și activităților umane) vor determina mărirea concentrației vaporilor de apă în atmosferă.
➢ Dioxidul de carbon (CO2) este degajat în atmosferă prin procesul de putrezire, procesele naturale ale vieții
vegetale și animale și prin arderea combustibililor fosili și a altor materiale. El este parțial îndepărtat din
atmosferă prin fotosinteza plantelor și prin absorbția în oceane.
 CĂRBUNE, PETROL, GAZE ➔ CO2 (90% din arderea
combustibililor fosili)
➢ Metanul (CH4) nu este la fel de abundent ca H2O sau CO2, însă este mai eficient în procesul de reținere a căldurii,
ceea ce îl face un GES foarte puternic. Este degajat atunci când materia organică putrezește într-un mediu lipsit de
oxigen. Principalele surse de metan sunt mlaștinile, câmpurile de orez, procesele digestive animale, extracția de
combustibili fosili și deșeurile putrezite.

➢ Protoxidul de azot (N2O) este un GES puternic, prezent însă în concentrații foarte mici. N2O provine în principal din
soluri și oceane, fiind degajat și de arderea combustibililor fosili și a materialului organic, iar cultivarea terenurilor și
utilizarea îngrășămintelor contribuie, de asemenea, la creșterea cantității de N2O.

➢ Halocarburile sunt un grup de substanțe chimice, produse de oameni, care conțin halogeni (bromură, clorură sau
fluorură) și carbon. Fenomenul de subțiere a stratului de ozon (care filtrează radiațiile nocive ultraviolete ale Soarelui) din
stratosferă este deseori asociat cu încălzirea globală. În iunie 2019, se estimează că incendiul de la Rafinăria Philadelphia
Energy Solutions a dus la eliberarea în aer a peste 5000 de kilograme de acid fluorhidric mortal, având consecințe majore.
EFECTUL DE SERĂ
 REGLEMENTĂRILE DE MEDIU

Reglementările de mediu încearcă o varietate de

abordări, cum ar fi controlul cantităților de poluanți și
a tehnologiei folosite, subvenții economice sau
programe voluntare pentru a limita aceste emisii.
Conform raportului publicat de Biroul
Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei din
cadrul ONU (IPCC) în anul 2022, pentru limitarea
efectelor încălzirii globale, folosirea combustibililor
fosili trebuie diminuată treptat, iar până în 2100 ar
trebui eliminați complet.
 TRANZIȚIA CĂTRE ENERGIA VERDE
Raportul dintre consumul de energii pe bază de carbon și
cele non-carbon (83% vs. 17%) ne dă o idee despre cât de mare
ar trebui dă fie pârghia de care am avea nevoie dacă vrem să
obținem o de-carbonizare totală (emisii zero) a sistemului
energetic. Mai trebuie menționată și feliuța extrem de subțire
(1,5%) pe care o reprezintă contribuția energiei solare.
Energia eoliană este și ea foarte redusă în mixul global –
cca 2,9%. Realitatea, incomodă pentru unii, este că combustibilii
pe bază de carbon funcționează oricând și oriunde, deoarece
sunt energie concentrată fizic în formă solidă, lichidă sau
gazoasă, pe care o putem stoca ușor, de exemplu, în mijloacele
noastre de transport. Pe de altă parte, energiile „verzi” sunt
extrem de specifice locației sau foarte diluate sau ambele.
În condițiile în care nu se pot construi mai multe
hidrocentrale (din lipsa locațiilor adecvate) sau mai multe
centrale nucleare (din cauze politico-economice), rezultă că
minusculele 4,4% energii „verzi” vor trebuie să înlocuiască 83%
energii pe bază de carbon. Adică, țânțarul va trebui să devină nu
armăsar, ci ditamai elefant. Cât de fezabilă este această
metamorfoză?
 TRANZIȚIA CĂTRE ENERGIA VERDE
Tranziția către 100% energii „verzi” este un exercițiu de gândire magică. Autovehiculele electrice în forma
lor actuală nu pot face parte din nicio soluție climatică pentru simplul motiv că nu vom avea materialele
necesare pentru a le construi. UE a luat pe 29 iunie 2022 decizia istorică de a interzice, începând din 2035,
construirea de autovehicule cu benzină sau motorină, numai cele electrice vor fi acceptate. Poate că în emisfera
vestică și în Australia vom vedea numai mașini electrice. Dar în restul lumii? Unde sunt extrase și prelucrate
acele minerale necesare de-carbonizării?
 TRANZIȚIA CĂTRE ENERGIA VERDE
Dacă o mașină convențională (care nu va mai fi produsă în UE după 2035!) are nevoie de cca 40 kg
minerale, o mașină electrică va consuma peste 200 kg, adică de cinci ori mai mult.
În cazul tranziției energetice, de la gaze și cărbuni la energii „verzi”, solare și eoliene, cantitatea de minerale
necesară pentru un megawatt de electricitate este de asemenea net în favoarea combustibililor fosili. În timp
ce o termocentrală pe gaz are nevoie de cca 1.000 kg de minerale per 1 MW, o turbină eoliană offshore
folosește aproape 16.000 kg de minerale per 1 MW, cu peste un ordin de magnitudine mai mult.

Cantitățile de minerale utilizate în

tehnologiile „verzi”: transportul
electric vs. transportul
convențional, respectiv energiile
eoliene și solare vs. energiile
nucleară și cele produse de
cărbuni și gaze
naturale (aluminiul și oțelul nu
sunt incluse).
 TRANZIȚIA CĂTRE ENERGIA VERDE
Informațiile cuprinse în figura din dreapta
ne sugerează că pe lista viitorilor dictatori China
ocupă primul loc la extracția pământurilor rare
(Rare earths) și a grafitului, respectiv locul trei la
cupru și litiu. Dominația Chinei este evidentă și
în prelucrarea tuturor mineralelor „verzi” (cupru,
nichel, cobalt, litiu, pământuri rare). Nicio țară
europeană nu extrage minerale necesare
tranziției energetice. Pe lista prelucrătorilor apar
doar trei țări europene: Finlanda și Belgia
(cobalt), respectiv Estonia (pământuri rare).
Va trebui, totuși, să trăim cu o Rusie care este
un important producător de nichel, cobalt,
cupru, platină.
Lista țărilor din figura conține, pe lângă Rusia, și
alți existenți sau potențiali dictatori ai energiilor
„verzi”, care se vor manifesta, pe măsură ce se
apropie termenele-limită de abandonare a
combustibililor fosili în favoarea energiilor
„verzi”.
 CONCLUZII
Va elimina decarbonizarea toate relele lumii, inclusiv petro-dictatorii? Probabil nu, mai ales că, potrivit profesorului
Vaclav Smil, tranziția globală pe care abia am început-o, în mod inegal, nu este o muncă de ani, ci de decenii, dacă nu de secole.
Renunțarea la combustibilii fosili ar trebui să implice, în multe cazuri, o dezvoltare forțată a producției de energie electrică
„decarbonizată”: surse de energie regenerabilă sau energie nucleară, în cea mai mare parte.
Tranziția energetică promite (amenință?) să treacă de la dependența de combustibili fosili la dependența de un anumit
număr de minerale și metale esențiale, într-un mod mai mult sau mai puțin critic, în funcție de alegerile tehnice și
organizatorice care vor fi făcute în cadrul politicilor de tranziție, care rămân în esență nearticulate, nebuloase sau
contradictorii, în China, Franța, Germania, Statele Unite și în alte părți.
Disponibilitatea resurselor viitoare de cobalt, nichel, litiu, pământuri rare, cupru: toate sunt capcane potențiale aflate pe
drumul periculos al tranziției. Capacitatea viitoare de a dezvolta producția acestor metale este în mare măsură incertă și
chiar necunoscută.
Prin „renunțarea la petrol” am renunța la un sistem de aprovizionare și de transport complex, adesea violent și
întotdeauna critic, pentru a-l înlocui cu cel puțin zece altele. O lume în care „electrificăm totul” necesită un ordin de mărime
mai mult cupru și litiu și nichel și cobalt și grafit și crom și zinc și pământuri rare și siliciu și multe altele. Iar actualii dictatori –
Rusia, Arabia Saudită, Iran, Venezuela- vor fi foarte probabil înlocuiți cu alții. Iar lanțurile de aprovizionare cu toate
mineralele necesare tranziției „verzi”, vor deveni mai numeroase decât cele actuale legate de petrol. Va trebui să ne îngrijim
de bunele relații și cooperarea cu Qatar, Indonezia, Argentina, Chile, Filipine, Peru, Myanmar, Australia, Malaiezia,
Canada, Brazilia, India și, da, Rusia și China.