La nivel mondial (Protocolul de la Montreal ) s-a stabilit o
politica de eliminare a agentilor frigorifici de tip CFC (R11, R12, R13, R502), prin înlocuirea pe o perioada limitată de timp cu agenți de tip HCFC (R22, R123, R124) numiți de tranziție sau pe termen lung cu agenți de tip HFC (R134a, R404A, R507, R23…). Substituenții trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: - proprietăți fizice și termodinamice cât mai aproape de cele ale substanței înlocuite; - să aibă ODP (ozon depletion potential) nul; - să aibă GWP (global warming potential) minim; - să nu fie explozibili sau toxici. Oamenii de știință susțin că dacă vor fi respectate prevederile Protocolului de la Montreal, stratul de ozon se va reface complet pâna în anul 2050. Viitorul Pamântului depinde de noi prin atitudinea pe care o avem față de problemele de mediu. Scăderea accentuată a stratului de gheață în zona Articii în 2007 față de 2005 și de asemenea față de media din 1979-2000 Vedere de ansamablu a stratului de ozon pe glob la data de 6 septembrie 2004 (NASA/GSFC) EFECTUL DE SERĂ
Efectul de seră - fenomen natural, de o importanță
extremă pentru existența vieții pe Pământ. Procesele fizice și chimice implicate permit temperaturii să se mențina, în straturile joase ale atmosferei, la o valoare medie în jurul de 15°C. În absența acestor procese, temperatura medie la suprafața solului ar fi de – 18°C, ceea ce ar duce la disparitia oricarei forme de viată. Efectul de sera reprezintă consecinta existenței în atmosferă a anumitor gaze, care împiedică radiația infraroșie emisă de Pământ să se disipe în spațiul cosmic. O parte a acestei radiații este reemisă spre sol, contribuind astfel la reîncălzirea straturilor joase ale atmosferei. Gazele cu efect de seră sunt directe și indirecte. Gazele cu efect de seră indirecte sunt cele ce favorizează prezenta gazelor cu efect de seră direct în partea superioară a atmosferei.
- oxizii de azot (oxidul de azot și dioxidul
de azot), monoxidul de carbon (CO) și dioxidul de sulf (SO2). Gazele cu efect de seră directe sunt cele ce absorb razele infraroșii și sunt direct responsabile de efectul de sera. Printre ele regăsim:
a). vaporii de apă (H2O):
- constituie principalul gaz cu efect de seră, dată fiind enorma suprafață oceanică ce îi emite; ocupă între 2 și 3% din atmosferă, reprezintă aprox. 55% din gazele cu efect de seră; - are totuși o durată de viață foarte scurtă, reciclarea completă a apei atmosferice se face în cateva săptămâni; - la originea acestor gaze nu se află activitatea umană. b). dioxidul de carbon (CO2) - prezent în mod natural în atmosferă, în biosfera terestră și în oceane; - este produs în timpul erupțiilor vulcanice și prin respiratia animală și vegetală. Dioxidul de carbon este absorbit de vegetale (în timpul fotosintezei) și de către oceane; - ocupă în jur de 0,036% din atmosferă și reprezintă aprox. 39 % din GES - rezistă în atmosferă timp de 100 de ani și chiar mai mult. În o sută de ani, concentrația de CO2 în atmosfera terestră a crescut cu 30%; - de asemenea, este emanat în urma arderilor carbonului fosil (petrol, carbon) în transporturi, industrie etc. - sporește în proporție de 50% procesul de încălzire a planetei; metanul (CH4) - degajat prin descompunerea materiei organice in orezării sau în gropile de gunoi, prin fermentare, în timpul rumegării animalelor și prin exploatarea zăcămintelor de gaz natural și al minelor de carbon reprezintă 2% din GES, durata de viață este între 10 și 12 ani. Ozonul (O3) - reprezintă în jur de 2% din GES (gaze cu efect de seră). Trebuie precizat în acest context că singura legatură între gaura din stratul de ozon și efectul de sera este că ambele fenomene sunt consecință a activității umane. De fapt, freonul este cel ce produce subțierea sau perforarea stratului de ozon. hidrocarburile halogenate (hidroclorofluorocarbonul, hidroclorocarbonul si clorofluorocarbonul) Acestea din urmă, numit și freon, este utilizat în procesele de refrigerare. El contribuie la încălzirea climatică în proportie de 17% și a fost interzis, deoarece distruge stratul de ozon. Durata de viață este de la 60 la 120 ani. Gratie modelelor climatice (realizate cu ajutorul supercalculatoarelor: computere ce simuleaza lumi virtuale pentru a anticipa prognozele climatice viitoare), se prevede că între 1990 și 2100 o încălzire a planetei cu 1,4°C pana la 5,8°C. Conform estimărilor specialiștilor, temperatura medie a Globului în 2100 va fi mai mare decât tot ce a cunoscut Pământul de 125.000 ani încoace. Mai mult chiar, numărul zilelor când se vor înregistra temperaturi ce vor depăși 35°C va putea fi înmulțit cu 5.
Consecințele asupra mediului nu sunt deloc
neglijabile: - pe de o parte, creșterea temperaturii ar putea provoca mai întâi o creștere a volumului de apă de mare prin dilatare și prin topirea ghețarilor, ceea ce ar duce la înghițirea unor teritorii (insulele coraliene, precum Insulele Maldive care sunt primele amenințate); - creșterea nivelului apelor ar putea să ne șteargă de pe hartă la fel de bine ca și o bombă atomică, se sublinia în 1994.
S-a observat deja în Franta, în Alpii Huez, o topire a
ghețarului cu 10% în ultimii 30 de ani. De asemenea, se constată o diminuare a suprafeței ghețarilor în emisfera nordică cu 10 până la 15%. Această topire a zăpezilor veșnice și a ghețarilor va continua, ceea ce ar putea duce la o creștere a nivelului mărilor cu 15 până la 20 cm până în anul 2200. Zăpezile din Kilimandjaro ar putea să dispară până în anul 2020. Daca Omul este responsabil de excesul de gaze cu efect de seră și de încălzirea climatică, este de datoria noastră să reducem emisiile de gaze poluante. În acest sens, spun specialistii, ar trebui: - să se limiteze producerea energiei provenită din arderea carbonului fosil și favorizarea producției de energie proprie precum cea eoliană, solară, nucleară, etc. - limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră în principalele sectoare producătoare: industrie, transport, construcții, birouri, agricultură, energie. - protejarea puțurilor de carbon natural și intensificarea creării de complexe de puțuri de carbon. Puțurile de carbon sunt ecosisteme capabile să absoarbă dioxidul de carbon atmosferic: pădurile și oceanele. Planul acesta etapizat de reducere a emisiilor cu efect de seră (Prima etapă a fost 2005 - 2007, a doua este între 2008 – 2012, iar a treia perioadă a inceput din 2013) se referă la instalaţiile de ardere, la combinatele producătoare de oţel şi materiale feroase, combinatele de ciment, fabricile de ceramică, hârtie, sticlă şi rafinăriile de petrol.
Prognoza emisiilor de CO2 pentru anul 2025
Emisiile poluante din atmosfera au ajuns, de la 284 de parti per milion (ppm), cât erau la mijlocul secolului al XIX-lea, la aproape 380 ppm în zilele noastre. Pentru a-și realiza studiul, cercetătorii au pornit de la ipoteza că nivelul de CO2 din atmosferă ar putea fi plafonat la 450 ppm la sfârșitul acestui secol. Acest nivel ar putea fi atins dacă măsurile de economisire a energiei și de dezvoltare a tehnologiilor verzi vor fi puse în aplicare cât mai repede posibil. Daca nu se va face nimic în acest sens, concentrația de CO2 va atinge 750 ppm până în 2100. Dacă nivelul de CO2 ar fi limitat la 450 ppm, temperatura ar crește, în medie, cu 0,6C până la sfârșitul secolului față de nivelul actual. Dar, în cazul în care nu se va lua nici o masură, cresșerea temperaturii va fi de 4 mai mare. În primul caz, creșterea nivelului apelor oceanului planetar ar fi de 14cm, iar volumul ghețurilor arctice s-ar diminua cu 25%. În cel de-al doilea caz, nivelul apelor oceanice ar crește cu 22cm, iar volumul gheturilor s-ar reduce cu cel puțin 75%. IMPACTUL AGENŢILOR FRIGORIFICI DE SUBSTITUŢIE ASUPRA MEDIULUI Impactul total echivalent de încălzire TEWI (Total Equivalent Warming Impact) este apreciat de relaţia de mai jos:
TEWI = (GWP*l*n) + GWP*m*[1-REC] + (n*Ean*)
a b c unde: GWP (Global Warming Potential) = potenţialul global de încălzire pe o perioada de 100 de ani in comparaţie cu CO2 (GWP CO2 = 1); m = cantitatea de agent frigorific din instalaţie (kg); l = rata anuala de pierdere din instalaţie, (l = 0.1m/0.25 m) (kg); n = numărul de ani de funcţionare a instalaţiei (n = 15 ani); Ean = energia de acţionare a instalaţiei consumata anual (kWh); Ean = PK x nore Pk = puterea consumata de compresor (kW); nore = numărul anual de ore de funcţionare a compresorului (h/an), nore = 5000 h/an; REC = factor de reciclare a agentului frigorific, REC = 0.75; = emisia de CO2/kWh la producerea energiei de acţionare ( = 0.6 kg CO2/kWh). Se evidențiează trei componente : efectul datorat pierderilor de agent în atmosferă în timpul funcţionarii ; efectul datorat pierderilor de agent la recuperarea agenţilor frigorifici în vederea reciclării; efectul datorat emisiilor de CO2 în atmosferă la producerea energiei de acţionare. Primele doua constituie efectul direct, datorat agentului frigorific, ultimul fiind efectul indirect. Grupa Fluidul ODP GWP100 Durata de viaţă atmosferică (CO2=1) (ani) CFC R11 1 4750 50÷60 R12 1 10900 102÷130 R113 0.8÷1.07 6130 90÷110 R114 0.7÷1 10000 130÷220 R13B1 10÷16 14400 65÷110 HCFC R22 0.055 1700 (1810) 11.8 R142b 0.065 2000 (2310) 19÷22.4 R124 0.022 609 - HFC R23 0 14800 (11700) 24.3 R32 0 670 (650) 6÷7.3 R125 0 3500 (2800) 32.6 R134a 0 1430 (1300) 14÷15.6 R143a 0 4470 (3800) 55÷64.2 R152a 0 124 (140) 1.5÷8 Amestecuri azeotrope R500(R12/R152a) 0.63÷0.75 6000 - R502(R22/R115) 0.3÷0.34 5600 >100 R507(R125/R143a) 0 3985 (3300) - R508A ((R23/R116) 0 13214 (11940) - R508B ((R23/R116) 0 13396 (10350) - Amestecuri cvazi- R404A (R125/R143a/R134a) 0 3292 (3260) - azeotrope t<1C R408A (R22/R143A/R125) 0.026 2795 - R410A(R32/R125) 0 2088 (1725) - R428A (77.5% R125 - 20% R134a – 1.9% R600a – 0.6% R290) 0 3600 -