Suprafeţele de schimb de căldură ale cazanelor, coraportul lor, compoziţia şi dislocarea

Principalele suprafețe de schimb de căldură: vaporizatorul, supraîncălzitorul de abur,

economizorul și preîncălzitorul de aer.
Suprafețele de schimb de căldură a cazanelor moderne reprezintă sisteme de țevi
conectate paralel, care absorb căldura fluxului gazelor de ardere transmisă fie prin radiație, fie
prin convecție. Cel mai intensiv transfer de căldură prin radiație are loc în spațiul focarului, unde
sunt cele mai mari temperaturi ale mediului gazos obținute în urma arderii combustibilului. Cel
mai mare flux de căldură prin radiație este recepționat de ecranele din nucleul flăcării, care
ajunge la 350 kW/m2 (la arderea cărbunelui brun) sau la 450 kW/m 2 (la arderea păcurii sau
gazului natural). Pe măsura răcirii gazelor de ardere, în partea superioară a focarului fluxul de
căldură primit prin radiație de suprafețele de schimb de căldură este de 70 – 80 kW/m2.
Suprafețele convective de schimb de căldură , sunt amplasate în canalele orizontale de
gaze sau canalul convectiv. Fluxul termic convectiv este direct proporțional cu diferența dintre
temperatura gazelor și temperatura exterioară a țevilor și se micșorează conform deplasării
gazelor de la 40 kW/m2 în canalul orizontal până la 10 – 15 kW/m2 în economizor.
La ieșirea din focar se amplasează suprafețele de schimb de căldură semiradiante -
supraîncălzitor de abur de tip paravan, în care la transfer de căldură contribuie aproape în aceeași
măsură convecția termică și radiația.
La modificarea temperaturii gazelor de ardere la ieșirea din focar, se modifică și raportul
dintre suprafețele de schimb de căldură prin radiație și prin convecție. La modificarea
temperaturii gazelor la ieșire din focar de la 900 oC până la 1200 oC, cel mai mult se modifică
partea de transfer de căldură prin radiație. Suprafața minimă sumară a tuturor elementelor de
schimb de căldură are loc la temperatura gazelor de ardere la ieșire din focar de 1250 – 1300 oC.
Însă aceasta poate fi atinsă doar la arderea gazului natural și păcurii. În restul cazurilor această
temperatură se determină din condițiile funcționării sigure a cazanului.
În afară de raportul dintre suprafețele de schimb de căldură prin radiație și convecție, o
importanță mare o are consecutivitatea amplasării lor de-a lungul tractului de gaze – compoziția
suprafețelor de schimb de căldură a cazanului. Dislocarea suprafețelor de căldură trebuie
efectuată conform celor două principii:
1. Consecutivitatea amplasării suprafețelor de schimb de căldură de-a lungul tractului de
gaze trebuie să corespundă condiției: pe măsura scăderii temperaturii gazelor de ardere,
se amplasează suprafețele de schimb de căldură cu temperatura mai mică a fluidului de
lucru. Astfel, temperatura medie din economizor este mai mică decât în primul pachet al
supraîncălzitorului intermediar de abur, de aceea economizorul trebuie să se amplaseze,
conform fluxului de gaze, după pachetul supraîncălzitorului intermediar de abur.
2. Fiecare suprafață de schimb de căldură separată trebuie realizată maxim posibil cu
circulația fluxurilor gazelor de ardere și fluidului de lucru în contracurent, ceea ce duce
la micșorarea acestor suprafețe de schimb de căldură.
Dislocarea reciprocă a canalelor de gaze a canalului de gaze (focar, canalul orizontal al
gazelor de ardere, canalul convectiv), determină profilul cazanului. Profilul cazanului depinde de
un șir de factori: tipul combustibilului; puterea unitară a cazanului, presiunea aburului
 Supraîncălzitoarele
au relativ suprafețe mari
de schimb de căldură și se
amplasează atât în zona de
radiație, cât și în cea
convectivă.
Supraîncălzitoarele
de înaltă presiune
combinate, adică constau
din partea de radiație
(panourile radiante
Fig. 1. Profilurile de bază ale cazanelor amplasate pe tavanul sau
pereții focarului), partea
a –Tip П; b – tip T; c – tip N; d – tip V; e – tip turn.
de semiradiație (paravane
amplasate la ieșirea din
focar) și partea convectivă (serpentinele amplasate în canalul orizontal de gaze și partea
superioară a canalului convectiv).
Tab. 1. Amplasarea suprafețelor de schimb de căldură pe zone
Suprafața de Presiune mică Presiune medie Presiune mare Presiune critică
schimb de
căldură
Vaporizator De radiație De radiație De radiație
De semiradiație De semiradiație
De convecție
Supraîncălzitor De convecție De convecție De radiație De radiație
de abur De semiradiație De semiradiație
De convecție De convecție
Economizor De convecție De convecție De convecție De convecție

Preîncălzitorul De convecție De convecție De convecție De convecție

de aer

Tab. 2. Caracteristicile zonelor de transfer de căldură ale cazanului

Zona Coeficientul global de Diferența medie de Fluxul termic, kW/m2
transfer de căldură, temperatură, K
W/(m2K)
Zona de radiație 200 – 500 1500 500
Zona de Semiradiație 100 – 200 700 120
Zona de convecție de 50 – 100 400 30
înaltă temperatură
Zona de convecție de 10 – 30 100 2
joasă temperatură