1.

BAZELE HIDRAULUCII
APLICATE

1.1 FORMULE DE CALCUL

1. Greutatea specifică (greutatea unităţii de volum) γ şi densitatea

(masa unităţii de volum) ρ sînt legate între ele prin relaţia:

γ =ρ g (1.1)

în care: g = 9,81 m/s2 este acceleraţia căderii libere.

Deoarece în sistemul internaţional SI s-a admis că unitatea de
masă (kg), masa unui etalon oarecare, iar în sistemul tehnic MKfS s-a
luat greutatea aceluiaşi etalon (kgf), atunci densitatea în unitaţi SI
(kg/m3) este egală numeric cu greutatea specifică în unităţi MKfS
(kgf/m3).
Densitatea relativă (sau greutatea specifică relativă) d este
raportul dintre densitatea (sau greutatea specifică) pentru o substanţă şi
densitatea (sau greutatea specifică) a apei.

ρ γ
=
ρ
d= а
γа (1.2)

În intervalul de temperatură de la 0 la 100 oC densitatea apei ρa se

poate considera, cu suficientă precizie pentru calcule tehnice, egală cu
1000 kg/m3 .
Densitatea unui amestec de lichide, la amestecarea cărora nu se
produc variaţii importante fizco-chimice, se poate calcula, cu
aproximaţie, cu luare în consideraţie că volumul amestecului este egal cu
suma volumelor componenţilor, cu formula:

1 x1 x 2
= + +
ρam ρ1 ρ2 ... (1.3)

în care: x1, x2, ... - sînt fracţii masice ale componenţilor amestecului, în ;
 ρam, ρ1, ρ2,…- densităţile amestecului şi ale componenţilor, în
kg/m3.

Cu forma analogă :

1 x 1 x
 
 s l

(1.4)

se calculeză densitatea unei suspensii.

Aici: x - este fracţia masică a fazei solide;
ρs, ρl - densitatea fazei solide şi respectiv lichide, în kg/m3.

2. Pe baza ecuatiei Clapeyron, densitatea unui gaz poate fi

calculată cu formula :

T0 p M 273 p
ρ= ρ0 =
Tp0 22 , 4 Tp0 (1.5)

M
în care: ρ0= 22,4 - este densitatea gazului în condiţii normale, în kg/m3;
M - masa molară a gazului, în kg/kmol ;
T - temperetura, în K.
Presiunea p şi p0 trebuie să fie exprimată în aceleaşi unităţi de
masură.
Densitatea unui amestec de gaze este dată de :

ρam = y 1 p +y p +... (1.6)

1 2 2

în care: y1, y2, ... - sînt fracţii volumice ale componenţilor amestecului
gazos ;
ρ1, ρ2, ... - densitatea corespunzătoare ale componenţilor, în
kg/m3.
 3. Presiunea ( p) a unei colane de lichid de înalţime h şi densitate
ρ este egală cu:

p=ρgh (1.7)

în care: p - este presiunea exprimată, în Pa ;

ρ - densitatea licidului, în kg/m3;
h - înălţimea colanei de lichid, în m;
g = 9,89 m/s2 -acceleratia caderii libere.
Plecînd de la această relaţie, se obtţn următoarele relaţii între
unităţile de presiune:
1atm = 760 mmHg = ρgh = 13600·9,81·0,76 = 1,033·104 mmH2O =
1,033·104 kgf/m2 = 1,033 kgh/cm2;
1 at = 1 kgf/cm = 104 kgf/m2 = 9,81·104 Pa = 735mmHg = 104 mmH2O
2

4. Ecuaţia fundamentală a hidrostaticii este:

p = p0 + ρgh (1.8)

în care: p - este presiunea hidrostatică la adîncimea h (în m) de la

suprafaţa licidului, în Pa;
p0 - presiunea la suprafaţa lichidului, în Pa.
Forţa presiunii exercitată de un lichid pe un perete plan P (în Pa)
este:

P = (p0 +ρgh)A (1.9)

în care: p0 - este suprafaţa lichidului, în Pa;

ρ - densitatea licidului, în kg/m3;
h - adîncimea la care se afla centrul de greutate al peretelui sub
nivelul licidului în m;
A - suprafaţa peretelui, în m2;
g = 9,81 - acceleraţia căderii libere, în m/s2.

5. Unitatea de măsură a coeficientului viscozitţtii dinamice (numit

obisnuit viscozitate) μ este:
[μ]si = N∙s/m2 = Pa∙s= kg/m∙s
[μ]MKfS = kgf∙s/m2
[μ]CGS = dyn∙s/cm2= g/cm∙s = P (poise)
Relaţia dintre uniţatile de masură a viscozitaţii μ folosite obişnuit
sînt:
1
1 cP = 10-3 Pa s = 9810 kgf s/m2

Coeficientul viscozitaţii cinematice ( numit de asemenea obişnuit

viscozitate cinematică ) ν (în m2/ s) este legată de coeficientul viscozitaţii
dinamice μ prin relaţia :

η
ν=
ρ (1.10)

6.Valoarea viscizitaţii lichidelor la diverse temperaturi se poate

determina după nomograma din fig V (v. anexa).
În lipsa datelor experimentale, viscozitatea multor lichide organice
se poate calcula aproximativ, la 20 oC, cu ajutorul urmatoarei formule
empirice:

ρ
3
lg (lgμ) = (Σ An +Σp) 10 M -2,9 (1.11)

în care: μ - este viscozitatea lichidului la presiune atmosferică şi 20 oC, în

milipoise;
ρ - densitatea licidului, în kg/m3;
M - masa molară, în kg/kmol;
A - numărul de atomi de acelaşi fel din molecula compusului
organic;
n - valoarea numerică a constantei atomice ;
p - corecţia pentru gruparea atomilor şi caracterul legaturii între
ei.
Constantele atomice ne sînt date în tabelul IX (v.anexa), iar
valorile numerice ale corecţiilor p în tabelul X .
Calculul viscozităţii se face mai uşor cu ajutorul nomogramei din
anexa I, în care mărimea lg (lg μ) este reprezentată prin y. Dacă y are o
valoare pozitivă, se foloseşte scara din dreapta; cînd y este negativ se
foloseşte scara din stînga. Fiecărei valori y îi corespunde o valoare μ,
care este viscozitatea licidului la 20 oC, în cP.

7. Pentru determinarea viscozităţii gazelor la diferite temperaturi

se poate folosi nomograma din fig VI.
Viscozitatea unui amestec de gaze se poate calcula cu formula
aproximativă :

M am y1 M 1 y2 M 2
= + +
ρam η1 η2 ... (1.12)

în care: Mam, M 1, M2, … - sînt masele molare ale amestecului gazos şi ale
diferiţil componenţi;
μam, μ1, μ2,… - viscozitatea amestecului, respectiv al
componenţilor;
y1, y2, - fracţiile volumice ale componenţilor.

Pentru calculul viscozităţii unui amestec de gaze se foloseşte, de

asemenea, următoarea formulă empirică, verificată pentru o serie de
amestecuri de gaze (gaz de cocserie, gaz de generator şi altele), la
presiunea atmosferică :

y1 η1 √ M 1 T cr. 1 + y 2 η2 √ M 2 T cr . 2 +.. .
ηam =
y 1 √ M 1 T cr .1 + y 2 √ M 2 T cr. 2 +.. . (1.13)

în care: μ am - este viscozitatea amestecului la temperatura t;

μ1, μ2, ... - viscozitatea componenţilor la temperatura t;
y1, y2,... - fractiile volumice ale componenţilor;
M1, M2,... - masele molare;
Tcr.1, Tcr 2,…- temperaturile critice ale componenţilor, în K.

În tabelul XI sînt date valorile expresiei √ MT cr pentru diverse

gaze.
Variaţia viscozităţii gazelor cu temperatura ce se exprima prin
formula:
 ( )
3/2
273+C T
ηt =η0
T +C 273 (1.14)

în care: μ0 -este viscozitatea la 0 oC;

T - temperatura, în K;
C - constanta lui Sutherland [0-21, t.I ], (v.tabelul V).

8. Viscozitatea unui amestec de lichide perfecte (neasociate) se

poate calcula cu formula:

lg μam = x1ln μ1+x2 ln μ2 + ... (1.15)

în care: μ1, μ2,.. - sint viscozităţile diferitilor componenţi;

x1, x2,... - fracţiile molare ale componenţilor amestecului.

În concordanţă cu adivitatea fluidităţii componenţilor, vîscozitatea

dinamică a unui amestec de lichide perfecte se determină din relaţia:

1 xv xv
= 1 + 2 +. ..
ηam η 1 η 2 (1.15.a)

x ,x ,
în care: v1 v 2 … - sînt concentraţiile volumice ale componenţilor
volumice în amestec.
Viscozitatea suspensiilor diluate, a cărora concentraţie în faza
solidă este sub 10 % volumice, se poate calcula cu formula:

η s=η1 (1+2,5 ϕ ) (1.16)

iar la concentraţiile fazei solide pînă la 30% volumice cu formula:

0 , 59
η s=ηl
( 0 , 77−ϕ )2 (1.16.a)
în care: μs - este viscozitatea suspensiei;
μl - viscozitatea lichidului pur;
φ - concentraţia volumică a fazei solide în suspensie.

9. Pentru determinarea viscozităţii unui lichid, raportată la

viscozitatea unui lichid standart, se poate folosi legea liniarităţii
funcţiilor univoce fizico-tehnice, legea stabilită de K.F.Pavlov **. Pe
baza acestei legi se obţine:

t η −t η
2
1
=k=const .***
θ η1−θ η2
(1-16)

tn tn
în care : 1 şi 2 sînt temperaturile lichidului ;
θn θ
si n 2 - temperaturile licidului standard, la care vîscozităţile
1

sînt egale cu vîscozitaţile corespunzătoare ale lichidului de cercetat.

1
Pentru multe lichide relaţia între ln μ şi T este practic o dreaptă ;

b
lg μ = a + T (1.16.a )

în care: a şi b sînt constante caracteristice lichidului ;

T - temperatura, în K.
Din ultima ecuaţie rezultă că va fi o dreaptă şi raportul între
logaritmii viscozităţii a două lichide A şi B, la aceleaşi temperaturi:

lg η A T 1−lg η A 2 T 2
1
=const .
lg η B T −lg ηB T
1 1 2 2 (1.16.b )

La calculul aproximativ al vîscozităţii unui lichid după regula

liniarităţii rezultatele sînt cu atît mai sigure, cu cît cele două lichide sînt
 apropiate frizico chimic (soluţii apoase a unei sări –apa, hidrocarburi-
heptan şi altele).

10.Ecuaţiile debitului
Debitul volumic al unui lichid sau gaz V, în m3/s:

V = S∙ω (1.17)
Debitul masic al unui lichid sau gaz M, în kg/s;

M = V∙ρ = S∙ω∙ρ (1.18)

în care: S -este suprafaţa secţiunii transvensale de trecere a curentului, în

m2;
ω - viteza medie în secţiune a curentului, în m/s;
ρ - densitatea lichidului sau gazului, în kg/m3 .
În cazul unei conducte cu secţiune circulară, ecuatia (1.17) capătă
forma:

V = 0,785 d2 ω,

în care d este diametrul interior al conductei, în m.

La un debit cunoscut V şi la o viteză admisa ω, diametrul d al
conductei se exprimă prin ecuaţia:

d=
√ v
0,785 ω (1.19)

Această ecuaţie a servit la construirea nomogramei din figura IV,

cu ajutorul căreia se determină diametrul conductei care să asigure un
anumit debit la o viteza dată.
Valorile orientative ale vitezelor, admise pentru calculul
conductelor scurte (din interiorul fabricilor) sînt date în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1
Denumirea curentului ω
Gaze în convecţie liberă 2-4
Gaze la presiune atmosferică sau 5-20
apropiată în conducte de ventilaţie şi
conducte
Lichide în curgere liberă 0,1 – 0,5
Lichide în conducte de presiune 0,5 – 2,5
Vapori de apă saturaţi la presiunea
15 – 20
absoluta  4,9104Pa(0,5at)
Vapori de apă saturaţi la presiunea
40 – 60
absoluta (1,96...4,9)∙104 Pa (0,2-0,5 at
Ecuaţia continuităţii pentru un fluid, în regim staţionar care curge
printr-o conductă de secţiune variabilă este:

M= S1ω1ρ1 = S2 ω2 ρ2 = ... (1.20)

La un fluid necompresibil, la care ρ = const., ecuaţia (1.20) ia

forma

V = S1ω1 = S2 ω2 = ... (1.20.a)

11.Criteriile de baza ale similitudinii hidrodinamice

Criteriul lui Reynolds caracterizează regimul hidrodinamic şi este
o masură a raportului forţelor de inerţie şi de frecare internă:

ωdρ ωd
=
Re = η ν (1.21)

în care: ω este viteza medie a curentului, în m/s;

d - diametrul conductei, în m;
ρ - densitatea fluidului, în kg/m3;
μ - viscozitatea fluidului, în Pa s;
ν - viscozitatea cinematică, în m2/s.
Pentru fluidele care curg prin conducte drepte sînt caracteristice
urmatoarele regimuri de curgere:
Regim laminar……………… Re < 2300

Regim intermediar …………Re = 2300...10.000

Regim turbulent ……………Re >10.000

 Pentru fluide care curg prin ţevi curbate (serpentine) valoarea
critică a criteriului Reynolds (Recr) este mai mare decît pentru ţevi drepte
d
şi depinde de raportul D , în care d este diametrul interior al ţevii, iar D
este diametrul spirelor serpentinei. Această relaţie este reprezentată în
figura 1.1.
Pentru conducte, a căror secţiune transversală nu este circulară, în
expresia pentru Reynolds se introduce diametrul echivalent (d ech), egal cu
de patru ori raza hidraulică (rh).
Raza hidraulică rh este raportul dintre secţiunea transversală a
conductei S şi perimetrul udat se fluid P:

S
r h=
P (1.22)

Pentru ţevi cu secţiune circulară, complet umplute de curentul de

fluid, raza hidraulică are expresia:

2
πd d
rh= =
4 πd 4 (1.23)
 Fig .1.1. Variaţia criteriului Re la serpentine, în funcţie
de raportul d/D

Prin urmare, pentru cazul cînd secţiunea curentului nu este

circulară, în locul diametrului se foloseşte diametrul echivalent:

4S
d ech=4 r h =
P (1.24)

Criteriul Froude este raportul dintre forţă de inerţie şi forţa de

gravitaţie:
ω2
Fr=
gd (1.25)

în care g este acceleraţia căderii libere, în m/s2.

Criteriul Euler, care reprezintă o masură a raportului dintre forţele

presiunii şi ale inerţiei, are expresia :
 Δp
Eu=
ρω 2 (1.26)

în care Δp este diferenţa de presiune (presiunea consumată pentru

învingerea rezistenţe hidraulice ), în Pa.

12.Ecuaţia lui Bernoulli pentru fluide necompresibile cu

viscozitate foarte mică (ideale) are expresia:

2 2
p1 ω1 p2 ω2
h1 + + =h 2 + +
ρg 2 g ρg 2 g (1.27)

Pentru fluide viscoase (reale), necompresibile, ecuaţia are forma :

2 2
p ω p ω
h1 + 2 + 1 −h p =h2 + 2 + 2
ρg 2 g ρg 2 g (1.27.a )

în care : h este presiunea (înalţimea) geometrică, în m;

p
ρg - presiunea piezometrica sau statica, în m;
2
ω
2g - presiunea dinamică, în m;
hp - pierderea de presiune pentru învingerea rezistenţelor, în m.

13.Relaţia între viteza medie ω şi viteza maximă (axială) ωmax într-

o conductă este:
a) în regim laminar ω = 0,5 ωmax ;
ω
ω
b) în regim turbulent raportul max depinde de valoarea lui Re
dω max ρ
Remax =
(fig. 1.2): η .
 În curgerea turbulentă valoarea lui ω este aproximativ egală cu
ω
ω
(0,8…0,9)ωmax. La valori mari ale Re (la gaze) raportul max poate fi
mai mare decit 0,9.

Fig. 1.2. Variaţia raportului ω/ωmax în funcţie de criteriul Re la

curgerea fluidelor în conducte.

14.Viteza de scurgere a unui lichid printr-un orificiu mic la fundul

sau pe peretele unui vas, la nivel constant al lichidului în vas este :

ω =φ √ 2gH (1.28)

în care: φ este coeficientul de viteză, adinensional;

g - acceleraţia căderii libere, în m/s2;
H - înălţimea nivelului de lichide deasupra centrului orificiului,
în m.
Dacă presiunea la suprafaţa lichidului în vas (p0, în Pa ) şi
presiunea în vasul de recepţie (p, în Pa ) sînt diferite, H în formula (1.28)
 p 0− p
se inlocuişte cu mărimea H' = H + ρg , în care ρ este densitatea
lichidului care se scurge, în kg/m3.
Debitul volumic de lichid V, în m 3/s, care se scurge printr-un
orificiu cu secţiunea S0, în m2, la nivel constant al lichidului în vas şi la
p0 = p, este:

V=αS √ 2gH (1.29)

în care α este coeficientul de debit (adimensional),care reprezintă

produsul dintre coeficientul de viteză φ şi coeficientul de contracţie al
vinei de lichid ε:

α =ϕε (1.30)

15.Timpul τ (în s) de golire printr-un orificiu cu suprafaţa S o a

unui vas desc, avînd o secţiune constantă S, se poate calcula cu ajutorul
ecuaţiei :

2S√ H
τ=
αS 0 √ 2 g (1.31)

în care: H este nivelul iniţial al lichidului deasupra orificiului, în m.

16.Măsurarea debitului de lichid sau gaz cu ajutorul diagramei

normale (fig. 1.3).
Debitul de lichid sau gaz, în m3/s :

V =α kS 0 2
√ Δp
ρ
=α kS 0 2 gH
√
ρM− ρ
ρ (1.32)

în care: α este coeficientul de debit al diafragmei normale într-o conductă

(nerugoasă)(tabelul XV); factor de corecţie, care ia în considerare
rugozitatea peretelui conductei (valoarea medie k pentru ţevi este dată în
tabelul XVI; pentru ţevi netede din punct de vedere hidraulic k = 1);
2
S0= 0,785 d 0 - suprafaţa secţiunii transversale a orificiului
diafragmei, în m2;
d0 - diametrul orificiului diafragmei, în m;
H - diferenţa de nivel la manometrul diferenţial legat de
diafragmă, în m;
ρM - densitatea lichidului manometric, în kg/m3;
ρ - densitatea lichidului sau gazului care curge prin conductă, în
kg/m3.
Deoarece coeficientul de debit al diafragmei α depinde de
ωd
Re=
ν , iar valoarea lui Re nu se cunoaşte apriori, atunci la masură
debitului V, pentru α se ia o valoare medie din tabelul XV pentru un m
dat. Apoi se calculează V, se determină valoarea lui Re, se recalculează α
şi, dacă este necesar, se corectează calculul.
 Fig. 1.3. Schiţa măsurarii căderii de presiune cu ajutorul
diafragmei

17. Măsurarea debitului de lichid sau de gaz cu ajutorul tubului

Pitot-Prandtl (fig. 1.4)
Tubul Pitot-Prandtl se fixeaza exact în axul conductei şi cu
ajutorul manometrului diferenţial legat de el se gaseşte mărimea
Δp=H ( ρ M − ρ)g=Δpd . După aceea, se calculează viteza maximă

(din ax) a curentului

ω max d
ω max = 2 gH
√
ρ m−ρ
ρ , se determină Re
Remax =
ν şi grafic (fig . 1.2) se găseşte raportul ω/ωmax din care se
calculează viteza medie ω.
Debitul de lichid sau gaz se determină după formula: V = S∙ω
în care S este suprafaţa secţiunii transversale a conductei, în m2.

Fig. 1.4. Schiţa măsurării căderii de presiune cu ajutorul tubului

Pitot – Prandtl

18. Puterea P (în kW) necesară pentru a acţiona o pompa sau un

ventilator se calculeaza cu formula:

VΔp Vρ gH M
P= =
1000 η 1000 η (1.33)

în care: V este debitul volumic de lichid sau de gaz, în m 3/s;

Δp - diferenţa de presiune realizată de pompă sau de ventilator
pentru transportul fluidului, egală cu suma rezistenţelor hidraulice ale
reţelei, în Pa
HM - înalţimea de ridicare (manometrică)a pompei sau a
ventilatorului, în m;
ρ - densitatea lichidului sau gazului, în kg/m3;
g= 9,81 m/s2 – acceleraţia căderii libere;
 μ - randamentul total al pompei sau ventilatorului (v. Form. 2.4).

În cazul transportului lichidelor cu ajutorul pompelor, ecuaţia

(1.33) se aplică pentru orice valori ale lui Δp. În transportul gazelor cu
ventilatoare, ecuaţia (1.33) se aplică numai pentru Δp <0,981∙104 Pa
(adică mai mică decit 0,1 at). Dacă Δp pentru gaze este mai mare decît
0,981∙104 Pa (suflante, compresoare), consumul de energie se calculează
cu formule termodinamice (v. cap. 2).
Valoarea lui Δp se calculează ca sumă a următorilor termeni:

Δp=Δp d + Δp fr + Δprl +Δp st +Δp r (1.34)

în care : Δp este presiunea consumată pentru crearea vitezei curentului la

ieşire din reţea (viteza în spaţiu de aspiraţie este egală cu zero);
Δpfr - pierderea de presiune pentru învingerea forţelor de frecare,
pe porţiunile drepte ale conductei;
Δprl - pierderea de presiune pentru învingerea rezistenţelor locale;
Δpst=ρgh - presiune consumată pentru ridicarea pe înălţimea h a
lichidului.

19. Presiunea consumată pentru crearea vitezei :

2
ω
Δp d = ρ
2 (1.35)

în care: ω este viteza curentului în conducta, în m/s;

ρ - densitatea lichidului sau gazului, în kg/m3.

20. Pierdere de presiuni pentru învingerea forţelor de frecare în

conducte drepte şi canale.
A. În curgere izotermă
În acest caz temperatura lichidului sau gazului este constant.
Formula de calcul este:
 2
I ω
Δp fr =λ ρ
d ech 2 (1.36)

sau sub formă criterială (la o rugozitate dată):

Eu= C RemГ (1.37)

În aceste formule:
λ este coeficientul de frecare, adimensional (valoarea lui, în
general, depinde de regimul de curgere şi de rugozitatea peretelui ţevei);
L - lungimea conductei, în m;
Ω - viteza curentului, în m/s
ρ - densitatea lichidului sau gazului, în kg/m3;
d - diametrul echivalent al conductei, în m (pentru conducte cu
secţiunea circulară dech = d);
τ –timpul din momentul introducerii indicatorului, în s;

Δp fr ω⋅d ech⋅ρ L
Eu= Re= Γ=
ρ⋅ω ,2
η ,
d ech

Valorile coeficientului de frecare λ se determină cu datele din

tabelul XII şi din figura 1-5* şi 1-6 sau cu formulele date în continuare.
 Fig. 1.5. Variaţia coeficientului de frecare λ în funcţie de criteriul
Re şi de rugozitatea dech/e
 Fig. 1.6. Variaţia raportului Eu/Г în funcţie de criteriul de
rugozitate relativă e/dech.

I.Regim laminar de curgere(Re≤2300)

Coeficientul λ nu depinde de rugozitatea pereţilor conductei, ci
numai de Re:
pentru conducte cu secţiunea circulară:

64
λ=
Re (1.38)

pentru conducte de altă secţiune:

A
λ=
Re (1.38.a)

Valorile lui A pentru diverse forme ale secţiunii sunt date în

tabelul XIV.
În regimul laminar de curgere izotermă a fluidelor pierderea de
presiune datorită fiecării se poate determina, de asemenea, cu formula lui
Hagen-Poiseuille:

L⋅η⋅ω2
Δp fr =32⋅
d2 (1.39)

II.Regim turbulent de curgere(Re>2300)

1. Ţevi netede din punct de vedere hidraulic(de sticlă, de
cupru, de plumb)

0 ,316
λ=
Re0 , 25 (1.40)
 Formula (1.40), a lui Blasius, se aplică pentru Re<100 000.
2. Ţevi rugoase din punct de vedere hidraulic(de oţel, de
fontă).
Ca racteristica ţevilor rugoase din punct de vedere hidraulic este
rugozitatea relativă, care este raportul înălţimii medii a asperităţilor e
(numită rugozitate absolută) pe pereţii ţevii şi al diametrului echivalent
e
ε=
d ech (1.41)

Se foloseşte de asemenea şi mărimea inversă (d ech/e)

Valorile orientative ale rugzităţii absolute a ţevilor e(în mm) sunt
date în tabelul XII.
Formula pentru calculul coeficientului de frecare în conducte
rugoase este:

[ ( )]
0,9
1 ε 6 , 81
=−2 lg +
√λ 3,7 Re (1.42)

Care se aplică şi pentru domeniul de automodelare dacă al doilea

termen din paranteza dreaptă se egalează cu zero.

III. În curgerea neizotermă

În cazul curgerii neizoterme, cînd fluidul care curge prin ţevi se
încălzeşze sau se răceşte, deci cînd temperatura peretelui ţevei diferă de
a lichidului, partea dreaptă a formulelor(1.38 )şi(1.40) se înmulţeşte cu
un coeficient adiomensional de corecţie x :
Pentru regimul laminar:

( ) [ ( )]
1 0 , 15
Pr p 3
Gr i Pr i
x= ⋅ 1+0 , 22
Pr i Re i
(1.43)

Pentru curgere turbulentă:

 ( )
1
Pr
x= p 3
Pr i
(1.44)

în care: Rei,Pri, Gri sînt lui Reynolds, Prandtl şi Grashof (v.p 158)
Prp - calculate pentru temperatura medie a lichidului; criteriul lui
Prandtl, calculat pentru lichid la temperatura peretelui ţevii.
Deoarece pentru gaze valoarea criteriului Pr rămîne aproape
constantă la variaţia temperaturii, rezultă că valoarea coeficientului x în
formula(1.44) este egală cu unitatea.
Cu ridicarea temperaturii lichidelor, valoarea criteriului Pr se

( )
1
Pr p 3
Pr i
micşorează(fig. XIII) deaceia coeficientul de corecţie

la răcirea lichidului (tp<tl) este mai mare ca unitatea, iar la

încălzire (tp>tl) mai mic decît unitatea.

21. Pierderile de presiune prin frecare în conducte curbate

(serpentine) Δpserp sînt mai mari decît prin conducte drepte Δpdrept:

Δpserp= Δpdrept∙x (1.45)

Coeficientul adimensional de corecţie x>1 se calculează cu

formula:

d
x=1+3 , 54
D (1.46)

în care: d - este diametrul interior al conductei, în m;

D - diametrul spirei serpantinei(v. fig. 1.1).

22. Pierderile de presiune pentru învingerea rezistenţelor

locale(coturi,diafragme,dispozitive de închidere,lărgire sau îngustare
bruscă şi altele.)
 Pierderea de presiune pentru fiecare rezistenţă locală este suma a
două rezistenţe de frecare şi pierdere suplimentară cauzată de variaţia
direcţiei sau a suprafeţei secţiunii curentului. Deoarece la calculul
rezistenţei prin frecare Δpfr se ţine seama de toată lungimea conductei
L(inclusiv lungimea rezistenţelor locale), atunci Δprl în ecuaţia (1.34)
reprezintă numai suma acestor pierderi suplimentare.
Calculul pierderii de presiune datorită rezistenţelor locale se face
după formula:

2
ω
Δp rl =Σ ρ
2 (1.47)

în care ζ este coeficientul rezistenţei locale, adimensional (valorile

pentru unele rezistenţe locale sînt date în tabelul XIII)
Uneori se foloseşte altă metodă de calcul, conform căreia
pierderea de presiune se determină prin egalarea rezistenţei locale cu o
conductă dreaptă de lungime echivalentă:

L ech ω2 ω2
Δp rl =λ ⋅ ⋅ρ=λ⋅n⋅ ρ
d 2 2 (1.48)

în care: Lech=n∙d este lungimea echivalentă a unei conducte drepte, avînd

aceiaşi rezistenţă hidraulică ca şi rezistenţa locală dată;
n - coefficient numeric adimensional a cărui valoare este dată în
literatură (de exemplu pentru robinet normal n=100…200, pentru robinet
în unghi drept n=10…20.)

23. Dacă reţeaua este formată din conducte de secţiune constantă,

viteza lichidului sau gazului este constant pe lungimea conductei şi
rezistenţa hidraulică totală a reţelei Δp, în conformitate cu ecuaţia (1.34)
va fi egală cu

Δp=
ω2
2
⋅ρ 1+
( λL
d ech )
+ Σζ + ρ ghr + ( p2 + p 1 )
(1.49)
 sau după a doua metodă de calculul rezistenţelor locale:

Δp=
ω2
2
⋅ρ 1+(λ ( L+ ΣLech )
d ech )
+ ρ ghr + ( p 2 + p1 )
(1.50)

24. Rezistenţa hidraulică a unui fascicul de ţevi la curgerea

perpendiculară a fluidului peste ele (fig. 1.7).
- Fasciculul cu ţevi nedecalate:

()
−0 , 23
s1
Eu=b ( 3+4,5 m ) ⋅Re−0 , 26
d (1.51)

Fig. 1.7. Schema aranjării ţevilor într-un fascicul:

a – nedecalat; b – decalat

- Fasciculul cu ţevi decalate:

s 1 s2
<
pentru d d

−0 ,28
Eu=b ( 2+3,3 m ) Re (1.52)
 s 1 s2
>
pentru d d

Eu=b ( 2,7+1,7 m) Re−0 ,28 (1.53)

27. Rezistenţa hidraulică a coloanelor cu talere.

Rezistenţa Δp a unui taler cu barbotare se calculează ca suma a
trei termeni:

Δp=Δp usc +Δp σ +Δp gl (1.60)

în care :
Δp usc este rezistenţa talerului uscat;
Δpσ - rezistenţa datorită forţelor tensiunii superficiale;
Δpgl – rezistenţa stratului gaz-lichid de pe taler.
Rezistenţa talerului uscat:

ω0
Δp usc =ζ ρg
2 (1.61)

în care: ω0 este viteza gazului între crestăturile clopotului sau în găurile

talerului, în m/s;
ρg – densitatea gazului, în kg/m3;
ζ - coeficientul de rezistenţă egal cu :

pentru talere cu clopote 4,5 - 5,0

pentru talere cu sită:
cu secţiunea liberă a ochiurilor 7-10% 1,82
cu secţiunea liberă a ochiurilor 11-25% 1,45
pentru talere cu grătare 1,4-1,5

Rezistenţa cauzată de tensiunea superficială se exprimă prin:

 4σ
Δpσ =
d ech (1.62)

în care: σ este tensiunea superficială, în N/m;

dech – diametrul echivalent al crestăturilor, în m ; pentru talere cu
4S
d ech=
clopote P (S este suprafaţa secţiunii libere a crestăturilor, iar P
perimetrul crestăturilor), pentru talere cu sita si cu grătare gaurite d ech
este egal cu dublul lăţimii dintre bare.
Rezistenţa stratului gaz-lichid (la aceleaşi viteze a gazului care se
folosesc în coloanele de transfer de masă cu talere):
a) La talerul cu clopote:

e
(
Δp gl =1,3⋅k⋅ρ1 l+ + Δh g
2 ) (1.63)

în care: g este acceleraţia cădeii libere, în m/s2;

k – densitatea relativă a stratului de gaz-lichid (de spumă) în
calcule se ia aproximativ k=0,5;
ρl - densitatea lichidului, în kg/m3;
l – distanţa de la marginea superioară a crestăturii la pragul
preaplinului, în m;
e – înălţimea crestăturii, în m;
Δh – înălţimea nivelului lichidului deasupra pragului
preaplinului, în m.
b) la talerul cu sită:

Δpgl =1,3⋅g⋅k⋅ρl ( h p−h )

(1.64)

în care: hp este înălţimea pragului preaplinului, în m.

Mărimea Δh se determină cu formula curgerii peste baraj, ţinînd
seama de densitatea spumei:
 ( )
2
Vl 3
Δh=
1 , 85⋅p⋅k (1.65)

în care: Vl este debitul de lichid, în m3/s;

p – perimetrul preaplinului în m;
k – 0.5(v. mai sus).

1.2. PROBLEME

1.1. Să se afle masa molară şi densitatea gazului de apă la t=90 °C

şi ρ=1,2 ata. Compoziţia gazului de apă în procente volumice este: H2 -
50%; CO - 40%; N2 - 5%; CO2 - 5%.
1.2. Să se determine densitatea bioxidului de carbon la t=85°C şi
p=2 ata. Presiunea atmosferică 760 mm Hg.
1.3. Compoziţia produselorde ardere a 1 Kg gaze de cocserie(în
Kg) este: CO2 - 1,45; N2 - 8,74; H2O - 1,92. Să se determine compoziţia
în volume a produselor de ardere.
1.4. Depresiunea într-un turn de uscare a unei fabrici de acid
sulfuric se măsoară cu un vaccumetru în formă de U, umplut cu acid
sulfuric cu densitatea 1800g/m3.
Vacuummetrul indică 3 cm. Care este presiunea absolută în turn,
exprimată în Pa, dacă presiunea atmosferei este 750 mm Hg?
1.5.Un manometru,fixat pe o conduct plină cu lichid, indică o
presiune de 0,18 kgf/cm2. La ce înălţime h deasupra punctului de fixare a
manometrului se ridică lichidul în piezometrul deschis dacă acest lichid
este: a) apă, b) tetraclorură de carbon (fig. 1.8)?
Fig. 1.8. Schiţa la problema 1.5. Fig. 1.9. Schiţa la problema 1.6.

1.6. Înălţimea nivelului păcurei într-un rezervor este 7,6m (fig

1.6). Densitatea relativă a păcurei este 0,96. La înălţimea de 800 mm de
la fundul rezervorului se află o gură de vizitare rotundă cu diametrul 760
mm, al cărei capac este fixat cu şuriburi cu diametrul 10 mm. Admiţînd
că fixarea capacului se face cu şuruburia căror rezistenţă admisibilă la
tracţiune este 700 Kgf/cm2, să se determine numărul necesar de şuruburi.
Să se determine de asemenea, presiunea păcurei pe fundul rezervorului .

1.7.
Asupra
pistonului
cu
diametrul
de 40 mm
al unei
pise
Fig. 1.10. Schiţa la problema 1.7 hidraulice
manuale
(fig.1-26)
Acţionează o forţă de 598 N (60 kgf). Neglijînd pierderile să
se determine forţa care acşioneazo asupra obiectului presat,dacă
diametrul pistonului mare este 300 mm.
 1.8. Viscozitatea dinamică a unui lichid la 50 °C este 30
cP.Densitatea relativă a lichidului este 0,9. Să se determine viscozitatea
cinematică a lichidului.
1.9. Să se determine viscozitatea la 20 °C şi la presiunea
atmosferică a unui amestec de hidrogen şi azot, amestec care conţine
75 % hidrogen şi 25% azot (în volume).
1.10. Se ştie că viscozitatea uleiului de in la 30°C este 0,331 poise,
iar la 50°C 0,176 poise. Care este viscozitatea acestui ulei la 90°C? Se va
folosi regula variaţiei liniare, luînd ca lichid standard, de exemplu,
glicerina de 100%.
1.11. Un răcitor vertical este format din 19 ţevi cu diametrul
20x2 mm. În spaţiul tubular al răcitorului intră apă pe o conductă cu
diametrul 57x3.5 mm. Viteza apei în acestă conductă este 1,4m/s. Apa de
răcire circulă de jos în sus. Să se determine viteza apei în ţevile
răcitorului.
1.12. Prin ţevile unui schimbător de căldură, format din 379 ţevi
cu diametrul 16x1,5 mm, trece azot în cantitate de 6400 m3/h, la o
presiune de 3 at (m3/h sînt consideraţi la 0°C şi 760 mm Hg). Azotul
intră în schimbător la 120°C şi iese cu 30°C. Să se determine viteza
azotului în ţevile schimbătorului de căldură la intrare şi ieşire.
1.13. Un răcitor constă din două ţevi centrele de oţel avînd
diametrele d=29x25 mm şi D=54x2.5 mm. Prin ţeava interioară trec
3,73 t/h saramură cu densitatea 1150 kg/m3. În spaţiul dintre cele doua
ţevi trec 160 kg/h gaz la presiunea 3 ata şi la temperatura medie 0°C.
Densitatea gazului în condiţii normale este 1,2 kg/m3. Să se afle viteza
gazului şi lichidului din răcitor.
1.14. Să se determine diametrul ţevii exterioare în condiţiile
problemei precedente,dacă gazul trece la presiunea atmosferică, avînd
însă aceeşi viteză şi acelaşi debit masic.
1.15. Să se calculeze într-o formă generală raza hidraulică pentru o
secţiune complet umplută de formă circulară, patratică, dreptunghiulară
şi în formă de triunghi echilateral.
1.16. Să se determine diametrul echivalent al spaţiului intertubular
al unui schimbător de căldură cu ţevi în manta, format din 61 ţevi cu
diametrul 38x2,5 mm. Diametrul interior al mantalei 625 mm.
1.17. Să se determine regimul de curgere a apei dintre spaţiul
dintre ţevile unui schimbător de căldură tip „ţeavă în ţeavă”. Diametrul
conductei exterioare 96x3,5 mm, iar a celei interioare 57x3 mm; debitul
apei 3,6 m3/h, iar temperatura medie a apei 20°C.
1.18. Să se determine regimul de curgere a alcoolului etilic:
a) într-o conductă cu diametrul 40x2,5 mm; b)într-o serpentină
confecţionată din aceeaşi ţeavă. Diametrul spirei serpentinei 570 mm.
Viteza alcoolului 0,13 m/s, iar temperatura medie 52°C.
1.19. Să se determine viteza locală dea lungul axei unei
conductecu diametrul 57x3,5 mm, prin care curge acid acetic în cantitate
de 200 l/h la 38 °C.
1.20. În mijlocul unei conducte cu diametrul interior 320 mm este
fixat într-un tub Pitot-Prandtl (v. fig 1-4), al cărui manometru diferenţial
plin cu apă indică o diferenţă de nivel de h=5,8 mm. Prin conductă trece
aer uscat la presiunea atmosferică şi 21°C. Să se determine debitul masic
al aerului.
1.21. Printr-un orificiul cu diametrul 10 mm, situat la fundul unui
vas deschis, în care se menţine un nivel constant de lichid la înălţimea de
900 mm, se scurg 750 l de lichid pe oră. Să se determine coeficientul de
debit. După cît timp se goleşete rezervorul, dacă se întrerupe alimentarea
lui cu lichid? Diametrul rezervorului este 800 mm.
1.22. Într-un rezervor de presiune cu suprafaţa secţiunii 3 m 2 intră
apă. La fundul vasului se găseşete un orificiu de golire. În momentul
stabilizării curgerii, debitul care se scurge prin orificiu este egal cu cel
care intră în rezervor, iar nivelul apei se menţine la nivelul de 1 m. Dacă
se întrerupe alimentarea cu apă, nivelul va scădea şi rezervorul se goleşte
în 100 s. Să se determine debitul de alimentare cu apă a rezervorului.

1-23.Printr-o conductă
 1-23.Printr-o conductă
orizontală cu diametrul interior 200
mm curge ulei mineral cu densitatea
relativă 0,9. Pe conductă este fixată
o diagramă (v. fig. 1.3) cu marginile
ascuţite (coeficientul de debit 0,61).
Diametrul orificiului diafragmei 76
mm. Manimetrul diferenţial fixat la
diafragmă indică o diferenţă de
Fig. 1.11. Schiţa la problema 1.24 presiune înainte şi după diafragmă
de 102 mm Hg. Să se determine viteza şi debitul uleiului din conductă.
1.24. Pe o conductă cu diametrul 160x5 mm este fixat un
măsurător de debit „tub Venturi”(fig. 1.11), al cărui diamteru interior în
porţiunea îngustă este 60 mm. Prin conductă trece etan la presiunea
atmosferică şi 25°C. Indicaţia manometrului este h=32 mm H 2O. Să se
determine debitul masic al etanului care trece prin conductă (în kg/h),
considerînd un coeficient de debit 0,97.
1.25. Să se determine pierderea de presiune prin frecare la trecerea
apei printr-o conductă de alamă cu diametrul 19x2 mm şi lungimea
10 m. Viteza apei este 2m/s, iar temperatura 55°C. Rugozitatea se ia
e=0,005 mm.
1.26. Să se determine pierderea de presiune prin frecare într-o
serpentină de plumb prin care curge acid sulfuric de 60 % cu viteza
0,7m/s, la o temperatură medie 55°C. Se admite rugozitatea maximă a
ţevilor de plumb din tabelul XII. Diametrul interior al ţevii serpentinei
50 mm, diametrul spirei serpentinei 800 mm, iar numărul de spire 20.
Lungimea serpentinei se va determina aproximativ după numărul de
spire şi diametrul lor.
1.27. Printr-o conductă de oţel cu diametrul interior 200mm,
lungimea de 1000 m se transportă hidrogen cu un debit de 120 kg/h.
Presiunea medie în reţea este 1530 mmHg. Temperatura gazului 27°C.
Să se determine pierderea de presiune prin frecare.
1.28. Să se calculeze pierderea de presiune prin frecare a aburului
într-o conductă de oţel, lunga de 50m şi cu diametrul de 108x4 mm.
Presiunea aburului este 6 ata, iar viteza 25 m/s.
1.29. Cum variază pierderea de presiune prin frecare într-o
conductă prin care trece azot, dacă menţinînd acelaşi debit masic de azot:
a) se măreşte presiunea (absoluta) a azotului de la 1 la 10 atm,
 temperatura rămînînd neschimbată; b) se măreşte temperatura azotului
de la 0 la 80°C, păstrîndu-se aceiaşi presiune.
1.30. O conductă debitează 10 m3/h apă. Cîtă apa va debita pe oră
o conductă a cărei diametru este dublu la aceiaşi pierdere de presiune
prin frecare? Coeficientul de frecare se consideră constant, iar curgerea
turbulentă.
1.31. Printr-o conductă orizontală dreaptă, lungă de 150 m, trebuie
să se transporte 10 m/h lichid.Pierderea de presiune admisibilă este de
10 m. Să se determine diametrul conductei, admiţînd un coieficient de
frecare λ=0,03.
1.32. Cum variază pierderea de
presiune prin frecare, dacă la acelaşi debit
de lichid, se micşorează diametrul
conductei la jumătate? Peoblema se va
rezolva în 2 variante: a) considerînd că
ambele regimuri (cel vechi şi cel nou) se
găsesc în domeniul curgerii laminare;
b) considerînd că ambele regimuri se
găsesc în domeniul de automodelare (în
care predomină forţele de inerţie).
1.33. Un lichid cu densitatea
relativă 0,9 intră prin curgere liberă dintr-
un vas deschis situat la înălţime. Într-o
coloană de rectificare (fig.1.12) pesiunea
din coloana de rectificare citită la
manometru este p=0,4 ata. La ce înălţime
x trebuie să fie nivelul lichidului în vasul
Fig. 1.12. Schiţa la problema 1.33 de alimentare faţă de intrarea lichidului în
coloană, pentru ca viteza lichidului în
conductă să fie 2 m/s? Pierderea de
presiune prin grecare şi rezistenţe locale corespunde la 2,5 m. Se
foloseşte ecuaţia Bernoulli.
1.34. O soluţie de glicerina de 86 % se scurge din rezervorul 1 în
aparatul 2 printr-o conductă cu diametrul 20x2 mm (fig. 1.13) diferenţa
de nivel a soluţiei este 10 m, iar lungimea totală a conductei 110 m. Să se
determine debitul de soluţie dacă densitatea relativă este 1,23, iar
viscozitatea 97 cP. Rezistenţele locale se neglijează. Regimul de curgere
se consideră laminar (cu verificare ulterioară). Nivelul soluţiei în
rezervor se admite constant.

Fig. 1.13. Schiţa la problema 1.34 Fig. 1.14. Schiţa la problema 1.35

1.35. 20 t/h clorbenzen la 45 °C se pompează din reactorul 1 în

vasul de presiune 2 (fig.1. 14.). În reactor deasupra lichidului se menţine
o depresiune de 200mm Hg, iar în vasul de presiune atmosferică.
Conucta este confecţionată din ţevi de oţel cu diametrul
76x4 mm, lungă de 26,6 m, cu coroziune neînsemnată. Pe conductă se
Re
=3
găsesc 2 robinete, o diafragmă(d 0=48mm) şi 5 curbe de 90°( d

). Clorbenzenul se pompează la o înălţime H=15 m. Să se

determine puterea pompei, la un randament total 0,7.
1.36. Un schimbător de căldură tubular cu mantă are 187 ţevi de
oţel cu coroziune neînsemnată (e=0,2 mm), cu diametrul 18x2 mm şi
lungimea 1,9 m. Mantaua are diametrul 426x12 mm. Prin spaţiu
intertubular, paralel cu axa ţevelor circulă 3000 m3/h (consideraţi în
condiţii normale) azot la presiunea atmosferică şi temperatura medie –
10 °C. Diametrul racordului de intrare şi ieşire 250 mm. Să se determine
rezistenţa hidrauluică a spaţiului intertubular.
1.37. Într-un schimbător de căldură tip „ţeavă în ţeavă”, format din
2 ţevi concentrice (ţeava interioară are diametrul 44,5x3,5 şi ţeava
exterioară 89x5 mm) se răcesc 1900 kg/h toluen de la 70 la 30 °C.
Toluenul circulă prin spaţiul inelar dintre ţeava exterioară şi cea
interioară curge apa de răcire, care se încălzeşte de la 14 la 21 °C. Să se
determine pierderea de presiune prin frecare pentru toluen şi apă,
considerînd că ţevile de oţel au coroziune neînsemnată şi temperatura
peretelui ţevei interioare este 25 °C.
1.38. Să se transforme formula 1.40 sub formă criterială.
1.39. La ce scară trebuie să se aleagă un model, dacă în aparatul
industrial lichidul este ţiţei, iar în model apa ştiind că viscozitatea
cinematică a apei este de 50 de ori mai mică decît a ţiţeiului? Ce viteză
trebuie să aibă apa în model dacă viteză ţiţeiului în aparatul industrial
este 1 m/s? Se modelează simultant forţele de frecare şi de gravitaţie.
1.40. Să se determine puterea necesară pentru a transporta cu o
pompă 4,6 m3/h soluţie refrigerentă (soluţie de 25 % CaCl2) din instalaţia
de răcire în condensatorul aşezat deasupra coloanei de rectificare.
Înalţimea de ridicare este 16 m; Viscozitatea soluţiei 9,5 cP; densitatea
1200 kg/m3; diametrul conductei 32x2,5 mm; lungimea totală 80 m.
Conducta de oţel are o coroziune neînsemnnată. Pe conductă sunt
montate 6 curbe de 90° (R0/d=4) şi 4 robinete normale. Randamentul
total al pompei şi electromotorului se consideră 0,5.
1.41. Printr-o conductă orizontală se pompează un lichid. De cîte
ori se măreşte consumul de energie necesar pompării, dacă prin aceiaşi
conductă trebuie să treacă o cantitate dublă de lichid? Coeficientul de
frecare se consideră constant, iar Δpgl=0.
1.42. Printr-o conductă de oţel cu diametrul interior 75 mm se
pompează 25 m3/h lichid cu densitatea 1200 kg/m 3 şi viscozitatea 1,7 cP.
Diferenţa de înălţime între punctul iniţial şi final este 24 m, iar lungimea
conductei 112 m. Conducta este prevăzută cu 2 robinete normale şi 5
curbe de 90°. Cu raza de curbură 300 mm. Ţevile au coroziune
neînsemnată. Să se determine puterea necesară, dacă randamentul total al
instalaţiei de pompare este 0,6.

1.43. Dintr-un rîu se trimite cu

 1.43. Dintr-un rîu se trimite cu o
pompă apă la 10 °C într-un rezervor
(fig. 1.15). Nivelul apei în rezervor este
cu 50 m mai sus decît nivelul apei din
rîu. Conducta este din oţel cu coroziune
neînsemnată, cu diametrul interior 80
mm. Lungimea de calcul (lungimea
proprie plus suma lungimilor
echivalente pentru curbe, robinete, etc.)
este 165 m. Pompa debitează 575
Fig. 1.15. Schiţa la problema 1.43 l/min. Care este puterea consumată de
pompă, dacă randamentul instalaţiei de pompare este 0,55?
1.44. Printr-o conductă dreaptă, cu secţiune dreptunghiulară cu
laturile 400x600 mm, confecţionată din tablă de oţel, trebuie să se
transporte 14 400 kg/h aer la 27 °C, la presiune atmosferică. Lungimea
conductei este 60 m. Să se afle puterea electromotorului, dacă
randamentul său este 0,95, iar randamentul ventilatorului 0,4.
1.45. Printr-o conductă cu diametrul interior 100 mm se transportă
bioxid de carbon sub presiunea de 2 at (după manometru), la temperatura
medie 75°C, cu o viteză masică 30 kg/m 2∙s. Coroziunea ţevii este
e = 0,7 mm. Să se determine rezistenţa hidraulică a conductei orizontale
de lungime 90 m, avînd 4 coturi de 90° şi o vană. Să se determine de
asemenea, puterea necesară suflantei pentru transportul bioxidului de
carbon, dacă randamentul ei este 50 %.
1.46. Dintr-un rezervor, situat la 7,2 m. Înălţime, se scurge alcool
etilic de 40 % printr-o conductă cu diametrul 33,5x2,8 mm. Pe conductă
se găseşte un robinet cu cep şi două coturi de 90°. Lungimea totală a
conductei este 49 m. Să se determine viteza alcoolului în conductă.
Coeficientul de frecare se admite aproximativ 0,025. Cunoscînd viteza să
se verifice valoarea coeficientului de frecare. Temperatura alcoolului
35 °C.
1.47. Printr-o conductă cu diametrul 26,8x2,5 mm curge
nitrobenzen cu temperatura de 44 °C. Punctul iniţial al conductei este
mai sus cu 200 mm faţă de punctul final. Lungimea părţii orizontale a
conductei este 242 m. În calculul rezistenţei se consideră numai
rezistenţa prin frecare. Să se afle debitul masic al nitrobenzenului şi să se
verifice regimul de curgere considerat.
1.48. Într-un aparat care lucrează sub o presiune de 2 atm. trebuie
să se pompeze apă dintr-un rezervor printr-o conductă cu diametrul
70 mm. Punctul superior al conductei este mai înalt cu 5 m decit nivelul
apei din rezervor. Lungimea de calcul a conductei (lungimea proprie plus
suma lungimilor echivalente ale rezistenţelor locale) este 350 mm.
Coeficientul de frecare λ = 0,03. Să se stabilească relaţia întreg debitul
de apă care curge prin conductă şi pierderea de presiune pentru
învingerea tuturor rezistenţelor din conductă (să se afle ecuaţia
caracteristicii reţelei).

1.49. O pompă centrifugă are următoarele caracteristici:

Debitul apei, în m3/h 12 18 24 30
înălţimea manometrică, m 38 36 32 26
Cîtă apă va debita această pompă, dacă e cuplată să lucreze
încondiţiile reţelei din problema 1.48? Să se afle punctul de lucru.
 1.50. Un ventilator debitează 12500 m3/h de aer va debita
ventilatorul iarna (t = — 15 °C) şi vara(t=30 °C)
1.51. Să se determine presiunea dezvoltată de un ventiltor, care
debitează aer, din atmosferă la18 °C, într-un spaţiu cu o suprapresiune de
43 mm H2O. Pierderea de presuine este de 275 Pa, iar viteza aerului în ea
11,5 m/s.
1.52. Ce presiune absolută (în
atm) trebuie să aibă aerul introdus
într-un montejus (fig. 1.16) pentru
ridicarea la o înălţime de 21 m a unui
acid sulfuric cu densitatea relativă
1,78? Se neglijează rezistenţele
hidraulice.
1.53. Viteza apei la ieşirea din
difuzorul unul injector orizontal este
2,35 m/s. Apa iese din difuzor cu
presiunea atmosferică. Diametrul
orificiului la ieşirea din difuzor este
62 mm, iar diametrul orificiului
ajutajului (duzei) (secţiunea I) este 30
mm. Neglijind pierderile, să se
determine înălţimea teoretică H pînă
la care poate fi ridicată apa dintr-un
rezervor deschis.
1.54. Să se determine
rezistenţa hidraulică a unui strat de 3
Fig. 1.16. Schiţa la problema 1.52 m de umplutură uscată, format din
inele ceramice de 15x15x2 mm. Prin
umplutură se transmite aer cu
temepratura t=20 °C şi la presiunea
atmosferică. Viteza Aerului 0,4 m/s
(viteza fictivă).