1.

Aerul umed
O serie de instalaţii precum cele de ventilare, condiţionare, climatizare, uscare,
congelare ş. a. utilizează ca agent de lucru aerul atmosferic. Aerul a tmosferic este un
amestec de gaze, vapori de apă, impurităţi, praf şi bacterii.

Studiul acestui agent termodinamic necesită introducerea următoarelor noţiuni:

a) aerul uscat, adică aerul pur care nu conţine vapori de apă, praf şi bacterii, a cărui
compoziţie este dată în (tab. 1.1). Calculul proprietăţilor termofizice ale acestuia se
face considerându-l un amestec de gaze perfecte din azot N 2 cu participaţia volumetrică
de 79% şi oxigen O 2 cu participaţia volumetrică de 21%.

b) aerul umed este un amestec de aer uscat şi umiditate care nu conţine praf şi
bacterii. Umiditatea din aer se poate prezenta sub formă de:
– vapori de apă
– picături de apă şi suspensii (ceaţă, ploaie)
– particule de gheaţă (chiciură sau zăpadă).

În cele mai multe cazuri, datorită presiunii parţiale pv extrem de redusă a

vaporilor de apă din aerul umed, umiditatea se prezintă sub formă de vapori
supraîncălziţi.
Aerul umed care conţine vapori de apă în stare supraîncălzită se numeşte aer umed
nesaturat. Aerul umed care conţine vapori de apă saturaţi se numeşte la rândul său,
saturat, iar atunci când umiditatea este sub formă de ceaţă sau chiciură, suprasaturat.
Studiul se va axa în continuare pe ideea că umiditatea din aer este sub formă
numai de vapori, fie supraîncălziţi, fie saturaţi. Această ipoteză corespunde realităţii în
sensul că, în instalaţiile cu aer umed, stările cu ceaţă sau chiciură sunt instabile.
Ceaţa sau chiciura se depune pe suprafeţe reci, sau în separatoare speciale. În
această situaţie, aerul umed conţine numai vapori de apă saturaţi nu şi alte faze ale apei.

Tabelul 1.1 – Compoziţia aerului uscat

Componenţi gazoşi Concentraţia volu-

mică [%]
De bază Azot N2 78,09
Oxigen O2 20,84
Dioxid de carbon CO2
Impurităţ Oxid de carbon CO
i
Dioxid de sulf SO2  0,03
Trioxid de sulf SO3
Argon Ar 0,93
Xenon Xe
Gaze rare Krypton Kr urme de gaze 0,11
Heliu He
ş.a.
 Fig. 1.1 – Stările şi evoluţia vaporilor de apă din aerul umed

1.1. Mărimi termodinamice de stare

a) Presiunea aerului umed
În instalaţiile care folosesc drept agent de lucru aerul umed, acesta este ventilat cu
ajutorul unor ventilatoare, la presiuni foarte apropiate ca valoare de presiunea
atmosferică. Datorită faptului că umiditatea din aer se prezintă de obicei sub formă de
vapori supraîncălziţi, iar conţinutul de umiditate este în general redus, se poate
considera cu suficientă precizie că aerul umed se supune legii lui Dalton pentru
amestecurile de gaze perfecte.
p B  pa  pv  760 mmHg  1.013 bar (1.1)
în care:
pB –presiunea aerului umed, egală cu presiunea barometrică
pa – presiunea parţială a aerului uscat
pv – presiunea parţială a vaporilor de apă
b) Temperatura aerului umed
Spre deosebire de sistemele studiate până acum, în cazul aerului umed se operează
cu mai multe tipuri de temperaturi şi anume:
– temperatura măsurată cu termometrul uscat t se măsoară cu un termometru
obişnuit, protejat împotriva radiaţiilor termice;
– temperatura măsurată cu termometrul umed t um se măsoară cu un termometru
obişnuit dar cu bulbul sensibil înfăşurat într-un tifon umezit cu apă. Datorită procesului
de evaporare a apei din tifon, cu preluare de căldură latentă din aer ca unică sursă de
căldură, temperatura aerului din zona limitrofă a bulbului scade până la o valoare
minimă t um, corespunzătoare momentului de saturare adiabată a aerului cu vapori de
apă. Procesul de evaporare este cu atât mai intens, cu cât aerul este mai departe de
starea de saturaţie, deci mai avid de apă. Deoarece vaporii de apă formaţi difuzează în
aerul din zona limitrofă a bulbului, în ansamblu, procesul este adiabat.
Temperatura de rouă este o temperatură particulară a aerului umed măsurată cu
termometrul uscat
Pentru a defini temperatura de rouă, se vor analiza în (Fig. 1.1), în coordonate T –
s, stările posibile ale umidităţii din aer şi procesele prin care aerul umed poate ajunge la
saturaţie. În cele mai multe cazuri, umiditatea din aer se găseşte în stare de vapori
supraîncălziţi, reprezentată prin punctul V în coordonate T – s. Presiunea parţială a
vaporilor de apă cu starea V este p v , iar temperatura aerului umed, măsurată cu
termometrul uscat este T. Se observă că starea de saturaţie a vaporilor de apă, respectiv
a aerului umed poate fi atinsă prin evoluţia VR. Procesul VR este o răcire a aerului
umed la presiune constantă şi implicit la presiunea parţială p v = const., în care vaporii
de apă ating starea R, temperatura lor micşorându-se de la T la T s (p v ).
Temperatura de saturaţie T s (pv ) = T r, poartă de numele de temperatură de rouă. O
răcire suplimentară a aerului sub această temperatură ar produce condensarea unei
fracţiuni din cantitatea de vapori de apă conţinută.
În calculele şi proiectarea instalaţiilor de condiţionare şi climatizare se folosesc şi
o serie de temperaturi numite temperaturi senzitive. Acestea ţin seama de influenţa
vitezei de mişcare a aerului şi de influenţa radiaţiei termice a obiectelor din jur asupra
senzaţiilor termice de percepţie ale omului. Scările acestor temperaturi au fost stabilite
pe baza experienţelor efectuate cu grupuri de oameni şi sunt prezentate în literatu ra de
specialitate.
c) Umiditatea relativă  sau gradul de saturaţie
Pentru definirea acestei mărimi se analizează în diagrama din fig. 1.1 o altă
posibilă evoluţie a aerului umed către starea de saturaţie, reprezentată prin proce sul VS.
Pe cale practică, trecerea de la V către saturaţie S, se poate realiza prin injectarea
de abur de joasă presiune în aerul umed sau prin tratarea cu apă cu temperatura egală cu
temperatura aerului umed măsurată cu termometrul uscat. Astfel, cantitatea de vapori
din aerul umed se măreşte, producând şi creşterea presiunii parţiale de la pv la presiunea
de saturaţie p s (T), corespunzătoare temperaturii măsurate cu termometrul uscat.
Prin definiţie
v 
 [-] sau   v  100 [%] (1.2)
s s
în care:
 v – densitatea vaporilor de apă din aerul umed (starea V)
 s – densitatea vaporilor de apă din aerul saturat (starea S) şi care exprimă
densitatea maximă posibilă de vapori din aerul umed la temperatura T.
Din ecuaţiile termice de stare rezultă:
p
v  v
Rv  T
şi
p s (T )
s 
Rv  T

care se introduc în relaţia (1.2). Rezultă o nouă expresie pentru calculul umidităţii
relative, considerând Rv const., adică:


pv
 sau 
pv
100% (1.3)
p s (T ) p s (T )
evident, în condiţiile în care se neglijează abaterea de la comportarea gazelor perfecte.
Valoarea maximă posibilă a umidităţii relative se atinge la starea de saturaţie S,
atunci când p v = p s (T) şi deci  max  1 (100%) .
Densitatea vaporilor de apă  v se mai numeşte umiditate absolută. Aceasta se
poate exprima, plecând de la ecuaţia termică de stare a vaporilor aplicată la starea V şi
la starea standard normală (p N = 760mmHg şi t N = 0  C).
pv
v 
Rv  T
 pN
 vN 
Rv  TN
Rezultă:
TN pv   M H O  18  0,804 kg/m 3
 v   vN 
2
; vN N
T pN VMN 22,414
273 pv
 v  0,804 [kg vap/m 3 ] (1.4)
T 760
cu T exprimată în K şi p v în mmHg.
Evident umiditatea absolută maximă caracterizează starea de saturaţie S şi se
calculează cu relaţia:
p (T ) 273 p s (T )  kg vap 
s  s  0,804  (1.5)
RvT T 760  m 3 
d) Conţinutul de umiditate x
Conţinutul de umiditate este dat de raportul dintre cantitatea de vapori şi
cantitatea de aer uscat din aerul umed:
m
x  v [kg vapori de apă/kg aer uscat] (1.6)
ma
Atunci când masa vaporilor este exprimată în grame, conţinutul de umiditate se notează
de obicei cu d:
d = 1000x = 1000 mv [g vapori de apă/kg aer uscat] (1.7)
ma

Raportarea la cantitatea de aer uscat din aerul umed se justifică prin faptul că masa
aerului umed se modifică în majoritatea transformărilor de stare, datorită faptului că
umiditatea variază. Cantitatea de aer uscat însă, se menţine constantă.
Rezultă că masa aerului umed m va fi:
 m 
m  ma  mv  ma 1  v   ma 1  x 
 ma 
Între conţinutul de umiditate x şi umiditatea relativă  se poate stabili relaţia de
legătură, pornind tot de la ecuaţia termică de stare aplicată vaporilor de apă, respectiv
aerului uscat din aerul umed:
pV pV
mv  v ; m a  a
RvT Ra T
Rezultă:
mv Ra p v M v p v
x   
ma Rv p a M a p a
Deoarece
RM R
Ra  şi Rv  M ; RM  8314,3 J/kmol  K
Ma Mv
Mv =18,016 kg/kmol; Ma = 28,96 kg/kmol
se obţine:
pv pv   p s (t )
x  0,622  0,622  0,622 (1.8)
pa p B  pv p B    p s (t )
în care, în care  [-] este exprimat ca fracțiune adimensională.
Conţinutul maxim de umiditate xs este atins la starea de saturaţie S, când  =1 ( 
= 100%):
ps
xs  0,622 (1.9)
p B  ps
e) Volumul specific şi densitatea aerului umed
Conform legii lui Amagat pentru gaze perfecte, volumul ocupat de aerul umed:
V  Va  Vv [m 3 ]
sau:
mv = ma va + mv vv
în care: v,va , vv [m /kg] reprezintă volumul specific al aerului umed, respectiv al aerului
3

uscat şi al vaporilor de apă.

Dar m = ma + mv [kg aer umed] aşa că rezultă:
(ma + mv )v = ma va + mv vv
ma (1 + x)v = ma (va + xvv )
Din relaţia de mai sus, rezultă:
va  xvv
v
1 x
Ra T RT
Dar v a  şi vv  v aşa încât:
p p
Rv
1 x
T Ra
v  Ra 
p 1 x
Pentru
Rv M a 28,96
Ra = 287 J/kg  K  
şi  1,61
Ra M v 18,016
Rezultă expresia de calcul a volumului specific al aerului umed:
T 1  1,61x
v  287  [m 3 /kg aer umed] (1.10)
p 1 x
Densitatea aerului umed se va calcula cu relaţia:
1
  [ kg aer umed/m 3 ] (1.11)
v
f) Căldura specifică a aerului umed
Deoarece procesele de schimbare a stării aerului se desfăşoară la presiuni
constante şi practic egale cu presiunea barometrică se va stabili numai expresia căldurii
specifice la presiune constantă.
Căldura specifică a aerului umed se determină din bilanţul termic.
Qaer umed = Qaer uscat + Qvapori
m  c p  t  ma  c pa  t  mv  c pv  t ; m  m a  mv
Rezultă:
ma c pa  mv c pv c pa  xc pv
cp   [kJ/kg aer umed  K]
m a  mv 1 x
Deoarece x << 1, se poate face raportarea la 1 kg de aer uscat, adică se poate aplica
formula următoare cu suficientă precizie:

c p  c pa  x  c pv [kJ/kg aer uscat  K] (1.12)

În relaţiile de calcul prezentate, cp , cpa şi cpv sunt călduri specifice medii, definite de
relaţia generală:
t
1 2
t 2  t1 t1
c pm  c p dt [J/kg  K] (1.13)

în care: cpm – căldura specifică medie la presiune constantă

t 1 , t 2 – temperaturile între care se produce evoluţia aerului umed
Pentru t 1 , t 2 [–20, +80°C] şi p B = 720760 mmHg se pot utiliza valorile:
c pa  1,004 kJ/kg  K
c pv  1,84 kJ/kg  K
g) Entalpia specifică a aerului umed
Această mărime apare notată în diverse publicaţii cu h 1 + x , H sau h în [J/kg aer
uscat] şi are ca particularitate faptul că este raportată la 1 kg de aer uscat şi nu la 1
kilogram de aer umed. Această particularitate de raportare este explicabilă prin faptul
că într-o instalaţie, un debit masic de aer umed se poate modifica prin condensarea
umidităţii sau prin tratarea cu apă, dar debitul de aer uscat din aerul umed rămâne
întotdeauna constant.
h  ha  xhv [kJ/kg aer uscat] (1.14)
în care:
ha [kJ/kg aer uscat] – entalpia specifică a aerului uscat
x [kg vapori/kg aer uscat] – conţinutul de umiditate
hv [kJ/kg vapori] – entalpia specifică a vaporilor de apă
Considerând ca valoare convenţională de referinţă h = 0 la t 0 = 0 C şi p B =
760mmHg, se obţine:
ha = cpa t
hv = h + cpv (t – t s) = 2500 + 1,84t s + 1,84 (t – t s) = 2500 + 1,84 t în care h = 2500 +
1,84 t s este entalpia specifică a vaporilor saturaţi uscaţi exprimată cu o relaţie e mpirică
de calcul.
cpa = 1,004 kJ /kg  K; cpv = 1,84 kJ /kg  K; iar t s este temperatura de saturaţie a apei la
presiunea pv , adică t s(pv ).
Înlocuind în relaţia (1.14) rezultă:
h = 1,004t + x(2500 + 1,84t) [kJ /kg aer uscat] (1.15)
Entalpia aerului umed saturat (starea S pentru vapori), cu conţinut de umiditate xs
este:
h = ha + xsh v = 1,004t + (2500 + 1,84t)xs [kJ /kg aer uscat] (1.16)
 Entalpia aerului suprasaturat (care conţine ceaţă) cu conţinut de umid itate x = xs +
xL în care:
xs [kg vap. sat. /kg aer uscat] – umiditatea aerului umed saturat cu vapori cu starea S
xL [kg lichid /kg aer usc.] – cantitatea de particule lichide
h = ha + xshv + (x – xs)cw  t (1.17)
cw – reprezintă căldura specifică masică a apei:
cw = 4,1855 kJ/kg apă K
Entalpia specifică a aerului suprasaturat care conţine cristale de gheaţă x = xs + xgh
h = h a + xshv + (x – xs)(r top – cgh t gh ) [kJ /kg aer uscat] (1.18)
în care:
xgh [kg gheaţă/kg aer uscat] – cantitatea de cristale de gheaţă
r top = 334,84 [kJ/kg] – este căldura latentă de topire
cgh = 2,09[kJ /kg  K] – este căldura specifică a gheţii.

1.2. Diagrama h– x a aerului umed (Diagrama Mollier)

Diagramele de aer umed se construiesc pentru valori medii anuale ale presiunii
barometrice pe zone geografice şi pentru temperaturi compatibile cu domeniul de
utilizare (–30+50  C în condiţionare, 0+300  C în instalaţii de uscare şi –60+10  C
în instalaţii frigorifice). Pentru o bună vizualizare a câmpului diagramei, aceasta este
trasată în coordonate oblice, aşa încât izoterma de 0C să apară reprezentată printr-o
dreaptă orizontală. Unghiul între axele h şi x este de aproximativ 135C.

Fig. 1.2. – Diagrama h – x pentru aer umed; reprezentarea

curbelor h = const. şi x = const.
 Din motive de reducere a spaţiului diagramei, axa reală a conţinutului de
umiditate x nu se figurează, valorile x trecându-se pe o axă auxiliară, orizontală. Astfel,
curbele de entalpie constantă h = ct. vor fi drepte paralele cu axa reală a lui x, iar
curbele de conţinut de umiditate x = ct. vor fi drepte verticale, aşa cum rezultă din (Fig.
1.2).

Fig. 1.3 – Determinarea mărimilor de stare

în punctul A

În diagrama h – x mai sunt reprezentate curbele t = ct. şi curbele de umiditate

relativă constantă  = ct. (Fig. 1.3).
Curba de saturaţie  = 1 se construieşte prin puncte, calculând la diverse valori ale
temperaturii, valorile conţinutului maxim de umiditate xs după relaţia xs =
ps
0,622 . Trasarea curbelor  < 1 se face în mod similar, folosind ca relaţie de
pB  ps
  ps
calcul x = 0,622 . Curbele  = ct. formează un fascicol divergent şi devin
pB    ps
linii verticale la temperaturi mai mari decât temperatura de saturaţie a apei la presiunea
atmosferică, t > t s (pB ) = 100C.
 pv
În aceste condiţii relaţia x = 0,622 cu pv = p s(t = 100C) = pB devine x =
p B  pv
  pB
0,622 = const. pentru  = const.
pB    pB
Izotermele în domeniul nesaturat (deasupra lui  =1) sunt drepte cu pante   =
dh
 dx  t
ct.= 1,84t + 2500, obţinute din derivarea relaţiei (1.15). Se observă că panta izotermelor
se măreşte odată cu creşterea temperaturii.
Izotermele în domeniul suprasaturat (zona de ceaţă, sub  = 1) au panta
 dh   dh 
      4,1855t , obţinută din relaţia (1.17) adică h 1 + x = = ha + xshv +
 dx L  t ct .  dx  x s   t ct .
(x – xs)cwt.
Deoarece entalpia stării lichide h L = (x – xs)cw t este mult mai mică decât entalpia
aerului umed saturat hs = ha + xshv, rezultă că izotermele în domeniul de ceaţă au
aproximativ aceleaşi direcţii cu liniile de entalpie constantă h = const.
Diagrama h – x mai conţine şi o nomogramă ce permite determinarea presiunii
parţiale p v a vaporilor de apă, construită pe baza relaţiei : x = 0,622 p v de unde
p B  pv
x  pB
pv  .
0,622  x
Cu ajutorul acestei diagrame se pot determina toate mărimile fizice ale aerului
umed caracterizat de o stare oarecare A (Fig. 1.3), respectiv: conţinutul de umiditate xA ,
entalpia specifică h A , umiditatea relativă A , temperatura după termometrul uscat t A ,
temperatura după termometrul umed t umA , temperatura de rouă t rA , presiunea parţială a
vaporilor de apă p vA şi presiunea de saturaţie p s(t A ).

1.3. Transformări de stare ale aerului umed

Transformările de stare ale aerului umed se produc în atmosferă la variaţia
presiunii barometrice şi a temperaturii, sau în instalaţii în care se a plică procedee de
tratare a aerului umed.
1.3.1. Raza unghiulară a procesului în diagrama h–x
Analiza efectuată în acest capitol, pe lângă studiul variaţiei parametrilor de stare,
impune şi introducerea conceptului de rază unghiulară a procesului în diagrama h – x,
sau raport de termo-umiditate. Raza unghiulară a procesului este definită de relaţia:
Q 1 2
 [kJ/kg vap] (1.19)
m w12
în care:
– Q 1 2 reprezintă fluxul termic schimbat de aerul umed cu mediul exterior într-un
proces de trecere din starea iniţială 1 în starea finală 2;
– m w12 [kg vap/s] reprezintă debitul de umiditate preluat, sau cedat de aerul umed
în timpul procesului 1–2.
Fluxul termic (în ipoteza că p = ct.) şi debitul de umiditate sunt date de relaţiile:
Q 1 2  m
 a (h2  h1 )  m
 a h1 2 [kW]
  w12  m
m  a ( x2  x1 )  m
 a x12 [kg vap/s]
m a [kg aer uscat/s] reprezintă debitul de aer uscat din debitul de aer umed
m [kg aer umed/s] cu stare iniţială 1.
În practică, între starea iniţială (1) şi starea finală (2) există o infinitate de stări
intermediare, dar ne interesează numai starea finală (2), deci direcţia procesului 12;
vom arăta legătura între  şi direcţia procesului 12.
Se exprimă: m  ma  mv m  a (1  x1 ) în care:
m v [kg vap/s] este debitul corespunzător de vapori de apă din aerul umed
x1 [kg vap/kg aer uscat] este conţinutul de umiditate în starea iniţială 1
Rezultă:
m
m a  [kg aer uscat/s]
1  x1
h  h2  h1 [kJ/kg aer uscat] este variaţia entalpiei specifice

h2
h1
h

Fig. 1.4 – Semnificaţia razei procesului în diagrama h – x

x = x2 – x1 [kg vap/kg aer uscat] este variaţia conţinutului de umiditate.

Rezultă:
m h h h2  h1
 a   (1.20)
m a x x x2  x1
În coordonate h – x, semnificaţia mărimii  poate fi stabilită pe baza figurii 1.4.
Din triunghiurile dreptunghice 12D şi 1DC se deduce:
2 D DC 2C
tg 1  tg 2   
1D 1D 1D
Dar 2C = h2 – h 1 = h iar 1D = x2 – x1 = x, astfel încât:
h
tg 1  tg  2  
x
sau, din triunghiul dreptunghic isoscel (deoarece dreptele h = ct, sunt înclinate cu 45°
2D 2C  DC
faţă de orizontală), rezultă că: tg  1 =  în care DC =1D = x, iar 2C = h.
1D 1D
Se obţine în final:
h  x
tg  1    1
x
 Dacă se ţine seama de scările de reprezentare în diagramă a entalpiei specifice n h
şi a conţinutului de umiditate n x , rezultă:
2C  DC 2C  1D h  n h  x  n x
tg  1   
1D 1D x  n x
(1.21)
n
tg  1  h   1
nx
Deci direcţia procesului este determinată de , care de aceea se mai numeşte şi rază
unghiulară a procesului.
Razele unghiulare ale proceselor sunt trasate în coordonate h – x, numai la marginea
diagramei şi au ca pol comun P, punctul de coordonate HP, tP şi xP (fig.1.5). Pe cele mai
multe diagrame HP = 0, tP = 0; xP = 0. Acestea permit reprezentarea oricărui proces cu rază
unghiulară şi stare iniţială cunoscute, prin trasarea unei paralele la direcţia  din diagramă,
din starea iniţială, cunoscută.
În funcţie de valoarea razei unghiulare, , câmpul diagramei h – x se poate împărţi
în patru zone (fig.1.6), limitate de dreptele x = ct. ( = ) şi h = ct. ( = 0), pornind de la
o stare iniţială 1 a procesului.
Evoluţia aerului umed cu starea 1 se poate produce:
– în zona I la  > 0; h > 0; x > 0, cu preluarea de căldură şi umiditate (încălzire
cu creşterea conţinutului de umiditate x);
– în zona II la  < 0; h > 0; x < 0, cu preluare de căldură şi cedare de umiditate
(încălzire cu scăderea conţinutului de umiditate x);
– în zona III la  > 0; h < 0; x < 0, cu cedare de căldură şi umiditate (răcire cu
scăderea conţinutului de umiditate x);
– în zona IV la  < 0; h < 0; x > 0, cu cedare de căldură şi preluare de umiditate
(răcire cu creşterea conţinutului de umiditate x).

h
h

h = ct.

Fig. 1.6 – Valori posibile ale razei

unghiulare .
Fig. 1.5 – Trasarea razelor unghiulare în
diagrama h-x

Se mai observă că cele patru zone sunt separate prin drepte care reprezintă
procese particulare în diagrama h – x, care se desfăşoară la h = ct. sau la x = ct.
– Procesele care se desfăşoară la h1+x = ct. au direcţia unghiulară
h 0
  0
x x
h = 0; h 1 = h 2
Se exprimă egalitatea entalpiilor specifice:
 cpa  t 2 + x2 (2500 + 1,84  t 2 ) = cpa  t 1 + x1 (2500 + 1,84  t 1 )
cpa (t 2 – t 1 ) = 2500(x2 – x1 ) + 1,84(t 2 x2 – t 1 x1 )
Deoarece căldura sensibilă a vaporilor, respectiv 1,84(t 2 x2 – t 1 x1 ) este mult mai
mică decât căldura latentă de vaporizare, rezultă:
cpa (t 2 – t 1 )  2500(x2 – x1 )
Deci căldura latentă necesară evaporării cantităţii de apă (x2 – x1 ) este preluată din
aer şi este egală cu căldura sensibilă cedată de acesta. Deoarece vaporii de apă se
reîntorc prin difuzie în aer, procesul este adiabatic.
– Procesele care se desfăşoară la x = ct. x1 = x2 ; x = 0 se mai numesc răciri sau
încălziri la conţinut de umiditate constant
h h
Raza unui astfel de proces     
x 0
 = +  pentru h > 0 (încălzire la conţinut de umiditate constant x = ct.);
 = –  pentru h < 0 (răcire la conţinut de umiditate constant x = ct.).
În mod practic, evoluţia aerului în cadrul acestor procese are l oc la trecerea peste
baterii de răcire sau peste baterii de încălzire. Răcirea la x = ct. se realizează cu
condiţia ca temperatura suprafeţei exterioare a bateriei de răcire să fie mai mare sau
egală în raport cu temperatura de rouă a stării iniţiale.

1.3.2. Încălzirea la x = ct. a aerului umed

Procesul de încălzire la conţinut de umiditate constant x = ct. , la trecerea peste o
baterie de încălzire (fig. 1.7,a) se reprezintă în diagrama h – x prin verticala 1–2 (fig.
1.7,b).

h2

h
t1, h1,  1 t2, h2,  2 h1

a b
Fig. 1.7 – Încălzirea la x=ct. a aerului umed.

h h
Direcţia unghiulară     
x 0
Fluxul de căldură preluat de aer, egal cu sarcina termică a bateriei de încălzire:
Q  m (h  h )
1 2 a 2 1

în care: m a , h1 şi h 2 au au semnificaţile precizate anterior

Se observă că umiditatea relativă a aerului scade în timpul procesului de
încălzire,adică  2  1 .
 1.3.3. Răcirea aerului umed
Se deosebesc două situaţii care trebuie analizate în mod diferit, şi anume:
a) Răcire la x = ct. până la o temperatură mai mare decât temperatura de rou ă t r
a stării iniţiale.
În acest caz, procesul este reprezentat în diagrama h – x printr-o dreaptă verticală
1–2, conform fig. 1.8,b. În fig. 1.8,a s-a notat temperatura peretelui bateriei de răcire cu
tp.
h h1
h2

h
t 1 ,h 1 , 1 t2, h2,  2

a Fig. 1.8 – Răcirea la x=ct. a aerului umed b

Fluxul de căldură cedat de aer, egal cu sarcina termică a bateriei de răcire este:
Q 1 2  m
 a (h1  h2 ) [kW]

b) Răcire până la o temperatură mai mică decât temperatura de rouă t r1 a stării iniţiale
În cadrul acestui proces, după atingerea temperaturii de rouă, datorită răcirii
suplimentare, vaporii de apă din aer condensează pe pereţii bateriei de răcire (fig. 1.8,
a)

Fig. 1.9 – Răcirea aerului sub t r

Dacă se analizează procesul în diagrama h – x (fig. 1.9) se observă că acesta se

desfăşoară în două etape şi anume: o răcire la conţinut de umiditate constant x = ct., de la
starea iniţială l până la atingerea temperaturii de rouă, starea Rr, urmată de o răcire până la o
temperatură t2 < tr1, starea 2". Starea 2 este instabilă, în sensul că este compusă din aer umed
saturat şi picături de apă (ceaţă) care se depun însă rapid pe peretele bateriei de răcire. Rezultă
că evoluţia reală a aerului saturat poate fi reprezentată cu suficientă precizie pe curba de
saturaţie, de la Rr la 2.
În general, procesul de răcire a aerului umed sub temperatura de rouă a stării inițiale se
poate reprezenta prin segmentul de dreaptă 1-2 din fig. 1.9

h
Raza unghiulară este  =  0 deoarece
x
h = h2 – h 1 < 0 şi x = x2 – x1 < 0
Sarcina termică a bateriei de răcire:
Q 1 2  m a (h1  h2 ) [kW]

Debitul de apă obţinut din condensarea vaporilor:

 w12  m a ( x1  x2 ) [kg condens/s]
m
Se observă din fig. 1.9 că temperatura peretelui bateriei de răcire t P trebuie să fie
mai mică decât temperatura finală t 2 a aerului umed cu t = t 2 – t P , diferenţă de
temperatură necesară desfăşurării transferului de căldură aer-baterie.
O altă observație importantă este că în timpul procesului de răcire, umiditatea
relativă a aerului crește  2  1

1.3.4. Amestecarea a două cantităţi de aer umed

Şi în acest caz trebuie luate în discuţie două situaţii diferite, în funcţie de poziţia
stării finale.
a) Amestecul rezultat este aer umed nesaturat
Fie două debite de aer umed m 1 cu starea iniţială 1 şi m 2 cu starea iniţială 2,
cunoscute şi cu stările fixate în diagrama h – x (Fig. 1.10).

h2

hM
h1

Fig. 1.10 – Amestecare cu starea finală nesaturată

Prin amestecarea celor două cantităţi, rezultă o stare M ale cărei mărimi caracteristice
pot fi determinate pe baza ecuaţiilor de conservare a masei şi energiei.
Din ecuaţia conservării masei aplicată aerului uscat din aerul umed:
 m a  M  m a
1
m
 a2
în care:
1
m 
m
 a1 
m ; m a2  2
1  x1 1  x2
şi din ecuaţia conservării masei aplicată vaporilor de apă:
 a  x1  m
m  a  x2  (m
a ) M  xM
1 2

rezultă conţinutul de umidate al stării finale:

m a  x1  m
 a2  x2
xM = 1 (1.22)
 a1  m
m  a2
De asemenea, se poate obţine expresia entalpiei specifice a stării finale, apelând la
ecuaţia de bilanţ energetic:
m a1  h1  m a2  h2  m a M  hM
m a 1  h1  m a2  h2 (1.23)
hM 
m a1  m a2

Tot din relaţia de bilanţ energetic se observă că:

h2  hM m a1

hM  h1 m a 2
iar din relaţia de bilanţ masic de vapori se obţine:
x2  x M m a
 1
x M  x1 m  a2
h2  hM x 2  x M
Rezultă că:  şi deci punctul M se găseşte pe segmentul de dreaptă 1 –
hM  h1 x M  x1
2, pe care îl împarte în segmente invers proporţionale cu debitele de aer ce se amestecă.

b) Amestecul rezultat se află în zona de ceaţă

Această situaţie este prezentată în figura 1.11.
În acest caz, starea M, cu conţinut de umiditate xM şi entalpie specifică h M definite
de relaţiile precizate anterior, este o stare instabilă, compusă din picături de co ndens
care se depun şi aer umed saturat cu starea M’. Deoarece în zona de ceaţă izotermele se
suprapun aproape peste izentalpe, se poate considera că starea finală a aerului umed
saturat M   M  , iar hM  hM "  hM ' . Conţinutul de umiditate x M "  x M  x este mai mic
evident decât xM .
 h

h2

h1
hM

Fig. 1.11 – Amestecare cu starea finală în zona de ceaţă

1.3.5. Transformări de stare produse de tratarea aerului cu apă

Tratarea aerului cu apă constă în pulverizarea de apă rece sau caldă în curentul de
aer umed. Să presupunem că într-un curent de aer umed cu starea iniţială 1 cunoscută
figura 1.12 se pulverizează un debit m w de apă cu temperatura t w constantă. Din apa
pulverizată, fracţiunea m w12 se vaporizează şi este preluată de aer, care îşi măreşte
conţinutul de umiditate de la x1 la x2 , odată cu variaţia entalpiei specifice de la h 1 la h2 .

Tabelul 1.2 – Transformări de stare la tratarea aerului cu apă

Nr. Zona sau linia de desfăşu-rare a Temp. Direcţia x h t Natura procesului

crt. procesului apei t w procesul
ui

1. zona a x umidificare cu încălzire

h tw > t1  > hv >0 >0 >0
aria 1 DB t
2. linia t 1 = ct. x umidificare izotermă
h tw > t1  = hv >0 >0 =0
1D t = ct.
3. zona b x umidificare cu răcire şi
h t1>tw> 0 < <hv >0 >0 <0 creşterea entalpiei
aria 1 DU t tum1

4. linia H = ct. x umidificare adiabată

h = ct. tw > tum1 =0 >0 =0 <0 cu răcire
1U t

5. zona c x umidificare cu răcire

h t1um >tw > –<< >0 <0 <0 şi scădere entalpiei
aria 1 UR r t tr1 0

6. linia x = ct. x = ct. răcirea la x = ct

 h tw > tr1 =– =0 <0 <0
1 Rr t

7. zona d x răcire cu scăderea

h tr1> tw > >0 <0 <0 <0 conţinutului de
aria 1R r A t 0°C umiditate dar cu
creşterea
umidităţii relative

Fluxul de căldură preluat de aer va fi:

Q 12  m a (h2  h1 )  m a h12
iar cantitatea de umiditate preluată:
m  w12  m
 a ( x2  x1 )  m  a x12
Q h
Raportul de termoumiditate:   12  12
m w12 x12
Se admite reprezentarea procesului de tratare cu apă a aerului umed, pe linia ce
uneşte starea iniţială 1 cu punctul W de pe curba =1, care are temperatura egală cu cea
a apei pulverizate t w .

h h2
h1

Fig. 1.12 – Tratarea aerului umed cu apă

Starea finală 2 a aerului umed se găseşte pe segmentul 1W, poziţia punctului 2

fiind funcţie de debitul de apă cu care se face tratarea şi de randamentul camerei de
pulverizare.

Fig. 1.13 – Zonele transformărilor de stare posibile

 Se observă că, în funcţie de valoarea temperaturii apei de răcire tw, se pot realiza o
infinitate de procese în diagrama h – x (fig. 1.13). În tab. 1.2 sunt prezentate variantele
posibile ale evoluţiei stării aerului umed la tratarea cu apă.

1.3.6. Umidificarea izotermă, prin tratarea aerului cu abur

Mărirea conţinutului de umiditate, la temperatură constantă, se poate realiza, în

afară de tratarea cu apă cu t w = t, prin injectarea directă de abur cu presiune joasă, în
aerul umed. Procesul este prezentat în fig. 1.14.
Fluxul de căldură primit de aer prin aburul injectat:
Q 1 2  m ab  hab [kW]
în care, entalpia specifică a aburului
hab  c p ,v  tab  r [kJ/kg abur]

Creşterea în timp a conţinutului de umiditate, m w12 , este tocmai debitul de abur

injectat m w12 = m ab , aşa încât, direcţia procesului este:
Q 1 2 m h
   ab ab  hab [kJ/kg abur] (1.24)
 w1 2
m m ab

h
h2
h1

h

Fig. 1.14 – Tratarea aerului cu abur

Entalpia specifică a vaporilor de apă din aerul umed este:

hv  cpv t + r  hab  cpv t ab + r, deoarece r este mult mai mare decât căldura sensibilă,
respectiv: r >> cpv t; r >> cpv  t ab şi deci h v h ab .
De aceea, se poate considera că raportul de termoumiditate are valoarea:  = h v .

BIBLIOGRAFIE

1. M. M. Abbott, H. C. Van Ness – Theorie et application de la Thermodynamique, Groupe Mc. Graw-

Hill, Paris, 1985.
2. Al. Dănescu, B. Popa ş.a. – Termotehnică şi maşini termice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1985.
3. M. Grigoriu – Instalaţii de condiţionare a aerului, IPB, 1993.
4. V. A. Kirillin, V. V. Sîcev, A.E. Seindlin– Termodinamică, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1985.
5. L. D. Russell, G. A. Adebigi – Classical Thermodynamics, Sounders College Publishing, Orlando,
Florida, 1993.
6. M. Marinescu, N. Băran, Vs. Radcenco s.a. - Termodinamică tehnică, Matrix Rom, Bucureşti, 1998.