XB Efectul de seră

Efect de seră este un termen folosit pentru a evidenția contribuția unor

anumite gaze emise natural sau artificial la încălzirea atmosferei terestre prin modificarea
permeabilității atmosferei la radiațiile solare reflectate de suprafața terestră. Acest fenomen a
fost descoperit de Joseph Fourier în 1824.
În cazul atmosferei Pământului, efectul de seră a fost responsabil de încălzirea suficientă a
acesteia pentru a permite dezvoltarea plantelor așa cum le cunoaștem noi azi.
Principalul element responsabil de producerea efectului de seră sunt vaporii de apă (70%).
Următoarea pondere o are dioxidul de carbon (9%), urmat de metan (9%) si ozon (7%).
În ultima jumătate de secol au fost emise în atmosferă cantități foarte mari de dioxid de
carbon și metan, care au redus permeabilitatea atmosferei pentru radiațiile calorice reflectate
de Pământ spre spațiul cosmic. Acest lucru a dus la începerea așa-numitului fenomen
de încălzire globală.
Conform unui studiu din anul 2007, 22% dintre emisiile mondiale de gaze cu efect de seră
provin din agricultură, un procent similar celui din sectorul industrial, dar superior celui
din transporturi.[1] Creșterea vitelor, mai ales transportul și hrănirea acestora, se află la
originea a 80% din emisiile de gaze cu efect de seră provenite din agricultură.[1]
Conform raportului IPCC Climate Change 2014: Mitigation of Climate Change, 62% din
emisiile de gaze cu efect de seră între 2000 și 2010 sunt reprezentate de dioxidul de carbon.
Emisiile de gaze cu efect de seră au crescut mai rapid între 2000 și 2010 decât în cele trei
decenii precedente, iar aproape jumătate din emisiile de dioxid de carbon din perioada 1750 –
2010 se datorează ultimilor 40 de ani.

Evoluția emisiilor de gaze cu efect de seră / imagine IPCC

În cazul în care nu s-ar dispune măsuri de temperare a schimbărilor climatice, temperaturile
medii globale în 2100 ar putea fi cu 3,7 – 4,8 grade mai mari decât înainte de revoluția
industrială, cu un maxim estimat de până la 7,8 grade celsius.

Conform cercetărilor științifice, chiar și ținte mai puțin ambițioase de reducere a încălzirii
globale necesită măsuri similare de reducere a emisiilor poluante. Stabilizarea concentrațiilor
de gaze cu efect de seră din atmosferă implică reducerea emisiilor generate de producerea
energiei și consum, transport, locuințe, industrie, utilizarea terenurilor și așezările umane.

Printre cele mai întâlnite soluții ale scenariilor de limitare a schimbărilor climatice este
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de industria producătoare de energie
electrică la valori apropiate de zero. De asemenea, utilizarea mai eficientă a energiei electrice
este importantă deoarece ar oferi o mai mare flexibilitate în alegerea tehnologiilor cu emisii
reduse de dioxid de carbon și ar putea scădea costurile eforturilor de limitare a schimbărilor
climatice.

Deși energia nucleară este considerată o soluție matură cu emisii reduse de CO2, are în
continuare o serie de riscuri, pornind de la extragerea uraniului și până la operarea centralelor.
Printre soluțiile alternative, care au câștigat teren în ultimii ani, se numără energia solară și
eoliană.

Gestionarea terenului este o altă componentă importantă a măsurilor ce ar trebui întreprinse.

Încetinirea despăduririlor și plantarea de arbori ar putea stopa și chiar inversa creșterea
emisiilor generată de folosirea terenurilor. Prin împăduriri, terenul ar putea fi folosit pentru a
capta dioxidul de carbon din atmosferă. O altă soluție ar putea fi stocarea dioxidului de carbon
în formațiunile geologice, dar această abordare ar putea genera cutremure și alte riscuri pentru
populație.

Concluzia generală a raportului este că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse, iar
renunțarea la combustibilii fosili și adoptarea energiilor alternative este parte a soluției. Pentru
atingerea obiectivelor, IPCC susține un complex de măsuri care să vizeze toate aspectele ale
vieții social-economice. De asemenea, IPCC se pronunță pentru o acțiune globală de
temperare a schimbărilor climatice înaintea anului 2020, măsurile ulterioare având o eficiență
estimată mult mai redusă.

Gaze cu efect de seră

Gazele cu efect de seră sunt cele care absorb și emit radiații infraroșii în gama de lungimi de
undă emise de Pământ.
 În ordine, cele mai abundente gaze cu efect de seră din atmosfera Pământului sunt:

 vaporii de apă (H2O);
 dioxidul de carbon (CO2);
 metanul (CH4);
 Protoxid de azot (N2O);
 ozonul (O3);
 clorofluorocarburile (freonii);
 hidrofluorocarburile.
Concentrațiile atmosferice sunt determinate de echilibrul dintre surse (emisiile de gaze
rezultate din activitățile umane și sistemele naturale) și disipările (îndepărtarea gazului din
atmosferă prin conversia la un compus chimic diferit sau prin absorbția corpurilor din apă)
Contribuția fiecărui gaz la efectul de seră este determinată de caracteristicile acestui gaz, de
abundența acestuia și de orice efecte indirecte pe care le poate provoca. De exemplu, efectul
radiativ direct al unei mase de metan este de aproximativ 84 de ori mai puternic decât aceeași
masă de dioxid de carbon într-un interval de timp de 20 de ani,[16] dar este prezent în
concentrații mult mai mici, astfel încât efectul său radiativ direct total este mai mic, datorită
duratei sale mai scurte de viață.
Atunci când sunt clasificate prin contribuția lor directă la efectul de seră, cele mai importante
sunt:

Compus chimic Formulă chimică Concentrație în Contribuții

    Atmosfera Pământului[17] (ppm) (%)

Vapori de apă și nori H2O 10–50,000(A) 36–72%  

Dioxid de carbon CO2 ~400 9–26%

Metan CH4 ~1.8 4–9%  

Ozon O3 2–8(B) 3–7%  

Note:

 Vaporii de apă variază puternic pe plan local.[18]

(A)

 Concetrații în stratosferă. Aproximativ 90% din ozon în Atmosfera Pământului este captat în stratosferă.

(B)