Geochimia Atmosferei Partea II

GEOCHIMIA
ATMOSFEREI
Partea II
GEOCHIMIA ATMOSFEREI
(evaluare pe parcurs, 4 credite)
NOTA STUDENT =
30% Colocviu I +
30% x LP +
40% x Colocviu II
OBS: toate componentele au caracter obligatoriu
BIBLIOGRAFIE
1. K. R. Spurny (1999) – Analytical Chemistry of Aerosols, CRC Press
LLC, London.
2. H. Baumgartel, W. Grunbein, F. Hensel (1999) – Global Aspects of
Atmospheric Chemistry, ed. by Deutsche Bunsen–Gesellschaft fur
Physikalische Chemie, Springer, Frankfurt.
3. R. P. Wayne (2000) - Chemistry of Atmosphere, 3rd ed., Oxford Univ.
Press, New York.
4. S. Stefan (2002) - Fizica aerosolilor atmosferici, ed. ALL, Bucuresti.
5. M. Posfai, A. Molnar (2000) – Aerosol particles in the troposphere, a
mineralogic introduction, in Environmental Mineralogy, EMU Notes
in Mineralogy, vol 2, ed. by D. J. Vaughan, R. A. Wogelius, Eotvos
University Press, Budapest.
6. Moldoveanu A.M., Poluarea aerului cu particule, Ed. Matrix Rom,
Bucuresti, 2005
7. Moldoveanu A.M., Poluarea aerului interior, Ed. Matrix Rom,
Bucuresti, 2007
8. Constantinescu G.C., Chimia mediului – Aerochimia, Ed. Vui Press,
Bucuresti, 2002
9. K. R. Spurny (1999) – Analytical Chemistry of Aerosols, CRC Press
LLC, London.
BIBLIOGRAFIE BCU
1. Zaharia Carmen – Elemente de chimia atmosferei, 2010,

Iasi
2. Ursu Pascu – Atmosfera si poluarea, 1981, Bucuresti
3. Porcar Dumitru Dan – Schimbari climatice si protectia
atmosferei, 2009, Bucuresti
4. Popa Roxana Gabriela – Poluarea aerului, Bucuresti, 2005
5. Nicu Viorica – Elemente de poluare si protectia aerului,
Bucuresti, 2005
6. Holland Heinrich – Chimia atmosferei si ocenelor, 1983,
Bucuresti
Lucian BOIA:
”Lumea de mâine oferă două

certitudini:
a) va fi condusă de China;
b) va fi sensibil mai caldă!!
(Sfârșitul Occidentului, pag. 100)

PROBLEME ACTUALE ALE
MEDIULUI ATMOSFERIC
PROTECȚIA CALITĂȚII AERULUI ATMOSFERIC =

un ansamblu de măsuri complexe, menite să prevină
poluarea atmosferei sau să înlăture efectele produse
de poluare, prin actiuni concrete asupra poluatorilor
(de ex., utilizarea unor tehnologii nepoluante sau
necostisitoare, interzicerea defrișărilor etc.).
MEDIULUI ATMOSFERIC
PROBLEME:
- Incălzirea globală și gazele cu efect de
seră
- Formarea ozonului troposferic (smog
fotochimic)
- Distrugerea stratului de ozon stratosferic
- Acidifierea atmosferei (ploi acide)
- Particule materiale (materia particulată)
EFECTUL DE SERĂ
1. Semnificatia efectului de seră al
Pământului
2. Contribuția gazelor atmosferice la
efectul de seră
3. Implicaţii ale gazelor cu efect de seră
asupra climatului atmosferic
4. Incălzirea sau răcirea globală ?
Semnificatia efectului de seră
1896, S. A. Arrhenius: ”dacă nu ar exista atmosferă,
Pământul ar avea o temperatură în jur de -18˚C (255 K) şi
această temperatură ar rezulta, dintr-un echilibru termic
între căldura transmisă de Soare şi căldura eliminată de
Pământ”.
- Fourrier - datorită atmosferei, din cantitatea totală de
radiaţii primită de la Soare, numai o parte se respinge de
către Pământ. Din această cantitate de energie, o altă
cantitate (respinsă iniţial de Pământ) este întoarsă de
atmosferă din nou spre Terra. Atmosfera este un fel de
tavan al Pămantului, pentru radiaţii, dar semipermeabil.
- el a comparat efectul atmosferei cu efectul din
interiorul unei sere de sticlă şi l-a denumit efect natural de
seră (Constantinescu, 2002).
Schema de producere a efectului de sera în

troposfera
(http://whatis.techtarget.com/definition/greenhouse-gas)
Bugetul de energie al Pământului

(http://www.thermopedia.com/content/826/)
Def: fenomenul de redirecționare al

radiației termice infraroșii emise de către
Pământ, către suprafața Pământului, poartă
denumirea de efect de seră.
Def: contribuția unor anumite gaze emise

natural sau artificial, la încălzirea atmosferei
terestre prin modificarea permeabilității
atmosferei la radiațiile solare, reflectate de
suprafața terestră.
Creșterii medii globale a temperaturii i se pot asocia, atât
efecte pozitive, cât și efecte negative.
Consecințe: se consideră că procesul de încălzire globală
s-a manifestat de foarte multă vreme pe Pământ, dar, în
ultimii 150 de ani, a scăpat de sub control, ceea ce a condus
la o creștere constantă a temperaturii din 1860 până în
prezent.
Consecințe: temperatura medie a suprafeței Pământului
este de aproximativ +15ºC, în loc de –18ºC, care ar fi fost
temperatura, dacă în atmosfera nu ar fi existat gaze, care să
absoarbă radiațiile infraroșii.
Gazele din atmosferă care există în urme şi care împreună realizează
acest efect, se numesc „gaze naturale de seră” (sau GES) şi datorită lor,
temperatura pe Pământ a crescut. Cele mai importante sunt vapori de
apă, H2O(v) şi dioxidul de carbon, CO2.
Contribuția gazelor atmosferice la efectul de seră
% din total
% din total
ajustat cu vapori de apa
Vapori de apa 95.00% -
CO2 3.618% 72.369%
CH4 0.36% 7.19%
N 2O 0.95% 19.00%
CFCs 0.072% 1.432%
TOTAL 99.99 % 99.99 %
Contribuție fiecărui gaz la efectul de seră total

Surse naturale Surse antropogene
Compusi ai carbonului
Monoxid de carbon, Oxidarea CH4 si a hidrocarburilor, Oxidarea hidrocarburilor, arderea
CO incendii, oceanul planetar incompleta, procese industriale
Dioxid de carbon, Oxidarea CO, arderea padurilor, Arderea combustibililor fosili,
CO2 respiratia om/animale descompunerea carbonatilor
Procese fermentative, orezarii,
Metan, CH4 Procese fermentative, emisii din
eliminare din mine, gaze de
mlastini, oceane, regiuni umede
ardere
Scapari de gaze, emisii auto,
Hidrocarburi Surse biologice aerobe
emisii de rafinarii
Compusi ai azotului
Incendii de padure, procese Arderea petrolului, gazelor,
Monoxid de azot, NO
anaerobe in sol, furtuni carbunilor
Dioxid de azot, NO2 Arderea petrolului, gazelor,
Incendii de padure, furtuni
carbunilor, oxidarea NO
Protoxid de azot, N2O Bacterii denitrificatoare din sol, ape Arderi de combustibil fosil
Compusi cu oxigen
Stratosfera, transformare NO în Transformare NO în NO2,
Ozon, O3
NO2, fulgere purificarea apelor
Ponderea procentuală a emisiilor globale cumulate de CO2

legate de energie, între 1751 și 2012, pe regiuni ale globului
(N. Sfetcu, Schimbări climatice – încălzirea globală)
Emisii actuale de CO2 pe regiuni

(N. Sfetcu, Schimbări climatice – încălzirea globală)
CONTRIBUȚIA RELATIVĂ A GAZELOR CU EFECT DE SERĂ:
CO2______________________48%
CFC______________________18%
CH4 ______________________17%
N2O ______________________6%
O3 și altele ________________11%
CAPACITATEA DE ABSORBȚIE A RAD. IR PER MOLECULĂ

Gazul Concentrația volumetrică Potențial de absorbție
CO2 390 ppmV 1
CH4 1750 ppbV 28
N2O 310 ppbV 200
O3 300 ppbV (aglomerări urbane) 200
CFC-11 0.2 ppbV 16000
CFC-12 0.32 ppbV 18000
Moleculele de apă prezente în aer, absorb radiația termică

infraroșie, IR, datorită legăturii de vibrație H-O-H. Cum vaporii
de apă reprezintă unul dintre cele mai răspândite gaze din
aer, aceștia au cel mai important aport la încălzirea globală,
deși raportând la o moleculă, apa absoarbe mai puțin eficient
căldura decât dioxidul de carbon.
Vaporii de apă apar în atmosferă în mod necontrolat, în
urma evaporării apei de suprafață, astfel că încălzirea
atmosferei datorată apei, nu poate fi monitorizată.
Experimental: apa din nori, sub formă de picături lichide,
absoarbe radiația termică.
- Norii aflați la altitudine joasă mai mult reflectă căldură,
decât absorb radiația IR, astfel că ei contribuie la răcirea
atmosferei, în timp ce norii aflați la altitudine mare au un
comportament opus și exercită asupra Pământului un efect
de încălzire.
- Nu se cunoaște cu precizie, dacă norii de apă au o
contribuție net pozitivă sau net negativă la încălzirea globală.
- Norii care acoperă regiunile tropicale au un efect net egal
cu zero, iar cei din latitudini nordice au efect de răcire
(reflectă mai mult lumina solară, decât să o absoarbă).
La orice ardere a carbonului sau

a cărbunilor se obţine un amestec
de CO cu CO2, adică un amestec
dependent de temperatură:
CO2 + C  2CO
În c. n. (p=760 mm Hg, 20˚C), CO2 este gaz incolor, inodor,

neinflamabil, netoxic, sublimează la -78,5˚C. Molecula de
dioxid de carbon conţine un atom de carbon cu două legături
duble şi doi atomi de oxigen, molecula este plană, liniară și
deosebit de stabilă.
- Dioxidul de carbon, CO2 este cea mai stabilă
combinaţie cu carbon și reprezentă cheia
circuitului carbonului.
- Degajarea antropogenă de CO2 nu se realizează
uniform în lume; predominant în Europa, Asia şi
America de Nord, contribuţia antropogenă este
însemnată.
- Dacă CO2 emis antropogen ar fi repede disipat
în atmosferă, efectul său ar fi diminuat. Dar, toate
studiile efectuate, demonstrează că schimbul de
gaze cu alte zone durează 7-8 ani şi aceasta explică
influenţa nefastă (în zonele aglomerate) a emisiilor
antropogene de CO2.
http://www.creeaza.com/referate/geografie/meteorologie
/SCHIMBARI-CLIMATICE187.php
Măsurătorile de concentrații CO2 în aerul închis în calota

glaciară (Antarctica sau Groenlanda):
- în perioadele preindustriale (înainte de 1850)
concentrația CO2 era de aproximativ 275-280 ppmV
- concentrația a crescut cu aproape 30%: în perioada
actuală (1998) a fost 365 ppmV, iar in 2010 a fost de 390
ppmV.
- Dioxidul de carbon nu este propriu-zis toxic, dar
el este nociv în concentratii mai mari în aerul
inspirat, deoarece împiedică eliminarea normală a
dioxidului de carbon din sânge. Între dioxidul de
carbon dizolvat în sânge si aerul din plămâni, se
stabileste un echilibru, deplasat în favoarea
desorbției dioxidului de carbon dizolvat, dacă există
o concentrația de CO2 din aer.
- Simptomele alarmante (accelerația respirației,
dureri de cap, pierderea cunoștinței) apar la
concentratii de 3÷4% vol. CO2 în aer; moartea se
produce repede la o concentratie de 10% volume (se
stinge și lumânarea).
Variaţii sezoniere în concentraţia CO2 atmosferic

CARACTERISTICI ALE CONCENTRAȚIEI DE

DIOXID DE CARBON:
- creștere accentuată a concentrațiilor atmosferice:
de la 280 ppmV în perioada pre-industrializării, la aprox.
390 ppmV în 2000.
- creșterea actuală este accentuată: de circa 0.4% sau
1.5 ppmV/an, aproape dublu față de anii 1960, deși se
înregistrează fluctuații considerabile de la un an la altul,
de la un anotimp la altul, de la un continent la altul, de ± 1
ppmV.
- creșterea este accentuată după RM2, cu o rată de
creștere de aprox. 5 ori mai mare decât în perioada
anterioară.
SURSE
Creșterea concentratiei de dioxid de carbon din

aer, se datorează arderii combustibililor fosili
(cărbune, petrol și gaze naturale) sau defrișărilor
masive din zone ecuatoriale.
Ca medie, fiecare locuitor al unei zone industriale

este răspunzător de degajarea a 1 tone, respectiv
1.000 kg/an de dioxid de carbon, provenită din
combustibili (Holland, 1983), cu o variație
considerabilă (în functie de gradul de industrializare,
de gradul de civilizație etc.).
SURSE
Multe procese biologice importante sunt legate
de procesele chimice la care participă CO2:
presiunea CO2 din atmosferă (PCO2) influenţează
compoziţia sedimentelor marine, rata globală a
fotosintezei şi starea de oxidare a atmosferei şi
oceanelor.
Surse naturale: oxidarea CO, arderea padurilor,
respiratia plantelor.
OBS: lipsesc multe dintre datele care să permită

modelarea cantitativă a acestui sistem, dar numărul mare
de informaţii disponibile permite o analiză aproximativă a
caracteristicilor principale ale sistemului.
timp de viaţă cca. 1500 zile
În atmosferă există cantităţi însemnate de

metan şi conţinutul său creşte constant cu cca.
1% pe an, adică concentrații care au crescut cu
peste 250% (sau de 2.5 ori) comparativ cu
perioada pre-industrializării (atmosfera conţine 4,9
tone CH4, după Holland, 1983).
SURSE:
1. Cea mai mare parte a metanului din atmosferă

este de origine biologică recentă, fiind rezultatul
descompunerii anaerobe a materialului vegetal
(denumire populară ”gaz de mlaștină”). Cantitatea
anuală de metan care se formează, nu este încă
bine cunoscută.
2. Descompunerea fermentativă a materiei
organice orezării, a resturilor menajere (casnice).
3. Procese digestive la bovine (rumegătoare)!!
OBS. metanului din atmosferă (se pare) se descompune
în troposferă (formând CO2 și H2O, dar și HCHO, radicali HO
etc.).
Surse naturale şi de consum a CH4 (Constantinescu, 2002)
Fluxuri de
Izvoare antropogene metan în
106 t/an
Culturi de orez (teren inundat) 130
Fermentaţii deşeuri din crescătorii de animale 75
Arderea biomasei 40
Digestia animalelor rumegătoare 40
Depozite de gunoaie orăşeneşti 25
Pierderi la exploatarea gazelor naturale 30
Mine de cărbuni 35
Surse fosile necunoscute 60
CARACTERISTICI ALE CONCENTRAȚIILOR DE

METAN:
-creștere accentuată: de la 750 ppbV (per. pre-
industrializarii) la aprox. 1750 ppbV în anii 2000,
provenită în special din activitate antropică (peste
70%).
- după RM2 până în anii ’70, ritmul de creștere
mare (a fost de cca. 2 ori mai mare decât în anii ’80),
iar după anii 1990-2000 tinde către o ”creșterea
zero”.
- absoarbe puternic căldura (de cca 21 ori mai
mult decât CO2).
În natură, N2O apare întotdeauna în
procesele în care se descompune
materia organică de către bacterii.
- utilizări: în medicină (anestezic,
narcotic, somnifer).
- se numește ” gazul râsului ”!!
Surse naturale şi de consum (distrugere) a N2O (Constantinescu, 2002)

Fluxuri globale
în 106 tone/an
Surse naturale (procese de nitrifiere-denitrifiere)
Oceane, lacuri 2,0 - 4,0
Soluri naturale 4,6 - 8,2
Surse antropogene
Arderea combustibililor fosili 0,2 - 0.5
Arderea biomasei 0,2 - 2,4
Aplicarea îngrăşămintelor chimice (sol) 1,0 - 3,6
Reacţii fotochimice în troposferă şi stratosferă --
Catalizatorilor al gazelor de eşapament --
CARACTERISTICI ALE CONCENTRAȚIILOR DE N2O:
- creștere accentuată: 275 ppbV în perioada pre-

industrializării la aprox. 312 ppbV în perioada actuală.
- peste 40% din emisii reprezintă gaz de origine
antropică, restul este rezultat prin procese de nitrificare-
denitrificare microbiană.
- absoarbe puternic căldura - de cca. 200 de ori mai mult
decât CO2.
- surse importante: oceanul planetar, pădurile tropicale,
utilizarea îngrășămintelor agricole, utilizarea industrială a
acidului azotic - fibre sintetice (poliamidice, nylon = nailon)
OBS: nylon = now you’ve lost old nippons sau New York-London
Ozonul – O3 nu este un poluant primar

Termenul „ozon” provine din cuvântul grecesc
„ozein” (care miroase) şi a fost pentru prima dată
atribuit acestui gaz, în anul 1840 de către Christian
F. Schonbein (1799-1868). El a intuit că ”acest miros
straniu se datora prezenţei unui gaz format de
descărcările electrice, în aer, în timpul furtunilor”.
În prezent, există o literatură ştiinţifică bogată
dedicată acestui gaz, deoarece acesta este legat de
două fenomene importante: diminuarea stratului de
ozon stratosferic şi creşterea concentraţiei de ozon
troposferic.
O3 stratosferic (ozonul bun) are un rol
O fundamental în protejarea biosferei (vietii)
Z prin blocarea excesului de raze UV.
O O3 troposferic (ozonul rău) este poluant
N agresiv și poluant secundar, fiind astfel
periculos pentru sănătate şi mediu.
Efectul său iritant asupra căilor respirator apare la

concentraţii > 214 μg/m3.
Ozonul (conform statisticilor IPCC) este al treilea
gaz în ordinea contribuţiei (între 7 - 13%) la efectul
de încălzire globală.
OZONUL
- Contribuţia exactă a acestui gaz în încălzirea
globală nu este uşor de estimat, deoarece nu există
surse directe naturale sau antropice de emisie (O3 este
precursorul speciilor chimice OH- şi NO3-, oxidanţii
principali prezenţi în atmosferă).
- Reacţiile fotochimice pentru formarea O3 implică
diferite molecule, de tipul hidrocarburilor şi oxizilor de
azot (NOx), consideraţi precursori ai acestuia.
- În stratosferă este format prin interacţiunea
razelor UV cu oxigenul molecular (O2).
- Aproximativ 10-15% din ozonul troposferic este
generat prin scurgeri din stratosferă.
Compuşi organici de tip CFC (CFCs)

Acești compuși reprezintă o clasă de derivați organici cu
fluor sau clor (numiți și halo-carburi), care contribuie la
diminuarea stratului de ozon, constituind în egală măsură un
gaz cu efect de seră în creştere. Raportând moleculă la
moleculă, potenţialul de creştere a efectului de seră a CFC
este de până la 18.000 de ori mai mare decât a CO2.
Implicaţii ale gazelor cu efect de seră asupra
climatului atmosferic
Concentratiile diferite ale
gazelor din atmosfera (dioxid
de carbon, metan, oxid de
azot si halo-carburi) au
crescut simțitor în ultimii ani,
în mare parte din cauza
activității umane.
Aceste concentrații au rămas stabile timp de

10.000 de ani, înainte ca “explozia” de gaze din
ultimii 150-200 de ani să crească exponențial.
In prezent, concentrațiile de GES-uri sunt
cu 30% mai mari decât cele înregistrate în
epoca preindustrială. Concentrația de metan
a crescut cu 250% (2.5 ori), în timp ce
procentul de protoxid de azot a crescut cu
20%.
Rata de creștere în cazul dioxidului de
carbon, a fost mai mare în ultimii ani decât în
oricare altă decadă, începând din anii ’50,
când a început monitorizarea calității aerului.
- CO2 are contribuția cea mai mare (după H 2O vap),
așadar măsurătorile sunt îndreptate spre acest gaz –
Mauna Loa, Hawai (concentrația medie a crescut de la
280 ppmV la cca. 380-390 ppmV în zilele noastre). Viteza
anuală de creștere a concentrației de CO 2 este în medie
de 1.40 - 1.65 ppmV, în ultimii 30 de ani.
- Se aşteaptă o creştere a temperaturii la sol cu 1-3 0C

la sfârşitul secolului XXI pentru creşterea concentraţiei
de CO2 la 600 ppmV (creştere considerată semnificativă
atunci când se ia în considerare că între temperatura
medie de azi şi cea din timpul ultimei glaciaţiuni există o
diferenţă de 4-5 grade).
Variaţii în concentraţia CO2 atmosferic: a) măsurători directe ale

concentraţiei CO2 atmosferic (după Keeling, Whorf, 2000); b) concentraţia
CO2 în gheţarii vechi din Antartica (Siegenthaler şi colab., 1988), c)
concentraţia CO2 determinate în Observatorul Mauna Loa, Hawaii
Emisii anuale de dioxid de carbon din surse antropogene

Contributia gazelor antropice cu efect de seră la încălzirea

globală relativă în ultimii ani (anul 1990 este indexat în
partea dreptă cu valoarea 1) (www.esrl.noaa.gov/)
Medii globale ale concentrațiilor principalelor gaze antropice

cu efect de seră (CO2, CH4, N2O, CFC-12 si CFC-11), începând
din 1979 (www.esrl.noaa.gov/)
Pentru metan, viteza de creștere a concentrației

sale a scăzut în perioada 1983-1999, atingând o
valoare constantă în ultimii ani (anul 2000) (după
www.esrl.noaa.gov/), proces accelerat de colapsul
economic al fostei Uniuni Sovietice. Din 1999 până
în 2006, arderile de metan au rămas constante, dar
în 2007 și 2008 concentrațiile globale de metan au
crescut ușor.
- o eruptie vulcanică majoră poate afecta clima
globală pe o perioadă îndelungată de timp.
Protoxidul de azot continuă să crească cu o viteză
constantă.
Concentrațiile de CFC-uri au crescut până prin
anii 1992, după care se observă o scădere
pronunțată, probabil ca urmare a aplicării
Protocolului de la Montreal, referitor la substanțele
care consumă ozonul stratosferic.
Creșterea concentrațiilor GES poate cauza un
efect de încălzire (pozitiv) sau de răcire (negativ),
care a fost apreciat numeric de către cercetători
(Intergovernmental Panel for Climate Change -
IPCC), în diagrame de tip histogramă.
Implicaţii ale gazelor cu efect de seră asupra climatului
atmosferic
Principalele gaze
care contribuie la
efectul de
încălzire globală,
de la începutul
Revoluței
Industriale până
în prezent
(IPCC, 2001)
- grad avansat de incertitudine (aerosoli gazoși, aerosoli

minerali).
- cunoștiințele actuale nu permit o evaluare precisă a
rolului pe care îl au norii de ploaie la efectul general de seră.
Incălzirea sau răcirea globală ?
Fenomenul de încălzire globală împartea lumea științifică în
OPTIMIȘTI și PESIMIȘTI.
OPTIMISTII:
1. Cicluri periodice de încălzire / răcire globală de-a
lungul erelor geologice au alternat (activitatea ciclică a
Soarelui este de 27 zile, 11 ani, 88 ani, 210 ani sau de 2300
ani).
2. Acum mai bine de 1000 de ani, pe actualul tinut al
Groenladei era suficient de cald, pentru ca vikingii să poată
practica agricultura.
3. Acum 1600 de ani (perioada de glaciațiune)
temperature medie era cu 1.5-20C mai mică decât cea
actuală, iar ghețarii au coborât la altitudini mult mai mici
decât cele de azi.
OPTIMISTI
4. Cercetatorii chinezi confirma lipsa petelor solare
intre 1650 - 1700, semn ca Soarele a fost mai rece. Insa
dupa anul 1700, activitatea solara a crescut, ceea ce a dus
la o incalzire lenta a climei la nivel terestru.
5. Studiul inelelor arborilor seculari si a bulelor de aer
inglobate in calota glacială, a condus la concluzia ca
activitatea Soarelui a crescut cu aprox. 0.27% după anul
1700.
6. Intre 1910-1940 apare o crestere de temperatura
medie de 0.40C, pentru ca intre 1940-1970 să apară o
scădere de temperatura cu aprox. 0.40C (paradoxal !!).
7. Ipoteza: incalzirea sau racirea globala (cu cca. 0.50C)
apare o data sau de doua ori in decursul a o mie de ani,
existând o probabilitate de 80-90% ca actuala crestere, să
coincide cu una din aceste perioade.
PESIMIȘTII
1. Creșterile concentratiilor de CO2 în perioda post-
industrială, coincid cu o crestere masurabilă a
temperaturilor globale.

2. Daca la suprafata Pamantului apare o crestere
evidenta de temperature, în straturile superioare apare o
scadere a temperaturilor medii (în ansamblul său,
troposfere mai mult s-a răcit, decât s-a încălzit).

3. La suprafața Pământului apare o crestere de 0.450C în
ultimul secol, în timp ce masuratorile satelitare, indică o
scădere de 0.050C per decadă.
PESIMIȘTII
4. Unele teritorii de Nord (Alaska si Canada) se confruntă
cu o creștere medie de 10C pe deceniu.

5. Crestere nivelului apelor oceanului planetar cu
consecinte negative.

6. Dacă se mentine actuala tendință de crestere, se
estimează că în 2025 concentratia de CO2, va fi de in jur de
500 ppmV, iar până 2100 va fi de cca. 600 ppmV, adică o
crestere cu 1-30C fata de temperaturile actuale (diferenta
dintre temperature medie actual si cea din timpul ultimei
glaciatiuni a fost de aprox. 4-50C).
Lucian BOIA:
”Constatăm un dezechilibru între

pesimiști și optimiști: pesimiștii
merg mai departe spre rău, decât
merg optimiștii spre bine!!
(Sfârșitul Occidentului, pag. 113)

PROBLEME ACTUALE ALE MEDIULUI ATMOSFERIC
OZONUL TROPOSFERIC
Ozonul - forma alotropică a oxigenului, O3
- este un puternic oxidant cu miros caracteristic, de
culoare albăstruie şi foarte toxic.
-„ozonul bun” sau ozonul stratosferic (la cca. 20-25
km) unde formează un strat protector împotriva razelor solare
UV-B și UB-C, cca. 90% din cantitatea totală de ozon;
- „ozonul rău” sau ozonul troposferic - în atmosfera
terestră joasă şi este rezultat al proceselor chimice dintre
diferiţi poluanţi atmosferici, în prezenţa luminii solare, fiind
totodată un poluant secundar cu acţiune puternic iritantă
(10% din cantitatea totală de ozon).
OZONUL TROPOSFERIC
Ozonul – O3 nu este un poluant primar
-În Iliada şi Odiseea, Homer (800 î.Hr.) a descris mirosul

acru şi înţepător pe care aerul îl are după o furtună.
- sec. XVIII - acelaşi miros a fost semnalat în vecinătatea

unor maşini electrice (s-a crezut că O3 apare datorită
prezenţei electricităţii în aer).
-Termenul „ozon” provine din cuvântul grecesc „ozein”
(care miroase) şi a fost pentru prima dată atribuit acestui
gaz, în anul 1840 de către Christian F. Schonbein (1799-
1868). El a fost primul care a intuit că acest miros straniu se
datora prezenţei unui gaz format de descărcările electrice,
în aer, în timpul furtunilor.
OZONUL TROPOSFERIC
Radiatiile cu λ mai mici de 310 nm (radiaţiile UV),

descompun ozonul prin absorbţie:
O3  hv(  310nm)  O2  O *
La λ>310 nm reacţia este identică, dar oxigenul

obţinut nu este în stare excitată, ci în stare
fundamentală.
Spectrul de absorbţie al ozonului, arată că el este
capabil să absoarbă radiaţii din domeniul vizibil,
între 628,5 si 444 nm.
OZONUL TROPOSFERIC
OZONUL TROPOSFERIC
OZONUL TROPOSFERIC
Principalele surse ale ozonului troposferic (după
Jacobson, 2002):
- injecţia stratosferică
- producerea fotochimică in-situu.
Precursori ai ozonului troposferic:
- compuşi organici volatili (COV)
- oxizii de azot (NOx=NO+NO2) (!!)
În zonele rurale şi în medii nepoluate cu nivele de
NOx extrem de scăzute, are loc o pierdere a ozonului.
În zonele urbane unde atmosfera este poluată şi

concentraţiile de NOx sunt mari, predomină reacţiile
care duc la apariţia ozonului troposferic.
OZONUL TROPOSFERIC
Smogul = cel mai bun exemplu de poluare a
aerului în marile aglomerații urbane.
Termenul de ”smog” fotochimic (smoke=fum și
fog=ceață) se referă la un amestec gazos rezultat
prin amestecarea emisiilor de automobile
(hidrocarburi nearse, oxizi de azot, compuși organo-
volatili COV) care sub acțiunea luminii solare,
conduc la o multitudine de procese chimice, din care
rezultă ozon, acid azotic sau compuși organici.
COV  NOx  O2  lu min a solară 

(O3  HNO3  componente organice )
CONTRADICTII:
- Degajările de compuşi organici nesaturaţi (isopren,
terpene) de către pădurile de conifere, furnizează materia
primă pentru reacţiile ozonului “aer ozonizat”
- Concentraţiile ridicate: peste 100 μg/m3 determinate la
Zugspitze în Alpii Bavarezi (2964 m altitudine) sau cele de la
Wank (1780 m),
- Concentrații scăzute: sub 30 μg/m3 la Mannhein (100 m
altitudine),
Explicatia: “în aceste zone se produce mai puţin ozon” nu
este adevărată. Consumul (pierderea) de ozon este mai mare
în zone lipsite de NO, principalul oxid care reacţionează cu
ozonul (după Constantinescu, 2002).
- Concentraţia O3 troposferic prezintă o creştere în
Emisferă Nordică (emisiile antropogenice de NOx şi compușii
organici non-metanici, NMHC) comparativ cu Emisfera
OZONUL TROPOSFERIC
Cele mai reactive COV-uri în aerul urban, sunt hidrocarburile
cu dublă legătură C=C, iar reacția poate deveni importanta în
ultimile stadii de formare a smogului fotochimic.
În multe state ale lumii au fost stabilite valori maxime ale
concentrațiilor de ozon troposferic, care nu depășesc valorea de
100 ppbV la o perioadă de o oră (OMS are ca standard 75÷100
ppbV).
Izopleta ozonului:
OZONUL TROPOSFERIC
ACTIUNEA OZONULUI TROPOSFERIC
- Efectul ozonului asupra omului nu este deplin
elucidat, ci mai mult bănuit, presupus. Doze de 100-
120 μg/m3 sunt probabil dăunătoare dacă acţionează
mai mult timp. Plantele suportă 60 μg/m3, dar ozonul
distruge clorofila.
- În general, oxidanţii şi în particular ozonul (cel
mai puternic oxidant), atacă mucoasele căilor
respiratorii şi ochii. Ajuns în bronhii şi plămâni
declanşează o stare de proastă dispoziţie, scade
vitalitatea celulelor. Ozonul este toxic şi pentru că
oxidează acizii graşi nesaturaţi în organismele vii.
OZONUL TROPOSFERIC
ACTIUNEA OZONULUI TROPOSFERIC
- Doza suportată de om = 0,1 ppmV (0,2 mg/m 3), dar
pe maximum 10 minute (după Constantinescu, 2002).
- Spre deosebire de smog-ul londonez, smog-ul de
Los Angeles nu conduce la cazuri mortale (cel puţin
până în prezent).
- Alte locatii: New York, New Orleans, Minneapolis,
Tokyo etc.
În concluzie, concentraţiile ozonului troposferic în
anumite regiuni ale globului sunt afectate de mai multe
procese, incluzând oxidarea carbonului, a metanului
sau a compușilor cu azot, circulaţia ozonului din
stratosferă, precum şi alte activităţi naturale, care duc
la formarea sau eliminarea ozonului.
OZONUL STRATOSFERIC
- Zona de 25-30 km
este importanta, deoarece
aici se găsesc
concentrațiile cele mai
mari de ozon
-Ozonul formează un
strat protector împotriva
razelor solare: UV-A (λ=315-
400nm), UV-B (λ=280-315nm) si
UV-C (λ≤280nm).
- Stratosfera se
caracterizează printr-o
multitudine de procese
fotochimice, sub influenta
radiatiei solare.
OZONUL STRATOSFERIC
Absorbţia radiaţiilor UV – extrem de energice – este
însoţită de degajare de energie sub formă de caldură.
Ozonul stratosferic - rol extrem de important în reglarea
proceselor meteorologice, climaterice, al dezvoltării
proceselor vitale pe Pământ si un bun agent oxidant al
aerului.
Termenul de „oxidant fotochimic” este atribuit oricărei

substanţe atmosferice produsă printr-un proces fotochimic,
capabilă să oxideze alți compuși. Acestia din urma sunt
poluanţi secundari, adică apar în urma interacţiunilor
poluanţilor primari, sub acţiunea luminii.
OZONUL STRATOSFERIC
- Concentratia de ozon este exprimată în unități Dobson

(DU): o unitate Dobson (1 DU) este echivalentă cu grosimea
unui strat de ozon pur de 0.01 mm, aflat la densitatea la care
ar exista pe Pământ, dacă s-ar putea aduce la presiunea de 1
atm și temperatura de 00C (se mai folosește centrimetrul mili-
atmosferic 1 DU= 2.69·1016 molecule per cm2).
- Concentratia normală (medie) de ozon aerian este de
cca. 350 DU, astfel că dacă tot ozonul ar fi coborât la un nivel
mai jos, stratul de ozon pur ar fi avea grosimea de doar 3.5
mm.
Conc. max.= 450 DU; Conc. min. = 250 DU
- se estimează o concentrația normală: după 2100
Distrugerea stratului de ozon
-1974, Molina și Rowland: deasupra Polului Sud concentrația ozonului a
scăzut foarte mult (Premiul NOBEL 1995).
- 1985, oamenii de ştiinţă care efectuau studii asupra Antarcticii, au
descoperit o "gaură" în stratul de ozon. Inițial, s-a crezut că această gaură
este datorată gazelor emanate de avioane supersonice. De fapt, această
”gaură” reprezintă o zonă în care concentraţia de ozon este mai mică decât
cea normală.
- În anul 2001, a fost apreciată o reducere cu 50-60% a grosimii pe o
suprafaţă de 28 mil km2 (după Duma, 2006).
- În oraşul Punta Arenas din sudul statului Chile (populaţie de peste
115.000 locuitori) s-au înregistrat frecvent doze ale radiaţiilor UV-B, de peste
1.000 de ori mai mari fată de normal, îndeosebi în zilele însorite (după Duma,
2006, Science et vie, 1992).
- Fenomenul a mai fost identificat şi deasupra arhipelagului Spitsbergen
din Oceanul Înghețat, iar în ultimul timp şi deasupra nordului şi nord-estului
Canadei şi al SUA, deasupra Groenlandei şi al nordului Atlanticului, deasupra
Peninsulei Scandinavice şi al nordului Rusiei.
- Pierderea curentă a ozonului este apreciată la
6% pentru emisfera nordică, în timpul verii şi al
iernii, la 5% în emisfera sudică, tot timpul anului, la
latitudini medii şi la 50% deasupra Antarcticii
(UNEP, 2000).
- Gaura de ozon (“ozone hole” sau “ozone
depletion”) de deasupra Antarcticii este mult mai
pronunţată decât cea de deasupra Oceanului
Arctic, datorită gradientului mare de temperatura
între ocean şi calota de gheaţă antarctică (mai ales
în timpul verii australe).
MEDIULUI ATMOSFERIC
Un alt fapt important este că în

timpul iernii australe apare o
circulatie circumpolară naturală,
numită vortex polar, care împiedică
împrospătarea stratosferei cu ozon,
din cauza unei viteze extrem de
mare a vântului. Fenomene
asemănătoare se produc si in zona
Arcticii, numai ca aici subțierea
statului de ozon nu este atât de
pronunțată.
https://www.vox.com/science-and-health/2016/12/13/13936878/polar-vortex-2016
Variatia anuala a
concentratiilor de ozon
(a) stratosferic (ppmV) la
Polul Sud (a) si Polul
Nord (b)
-semne rosii - valori
medii pentru perioada
1966-1979,
-semne verzi - valori
1980-1989,
(b) -semne albastre - valori
1990-1999,
-semne negre - valori
2000-2004
(Solomon et al., 2005)
- Cea mai mare contribuție la distrugerea stratului de ozon
o au așa-numiții ”freoni”, care sub acțiunea acțiunea radiației
solare se descompun. Freonii reprezintă o clasă de compuși
produși de către om, care conțin în moleculă clor, fluor și
brom, numiți și clor-fluor-carburi (CFC-uri sau CFCs). Se
estimeaza că 85% din producția totală de CFC-11 și CFC-12 a
scăpat în atmosferă.
https://
en.wikipedia.org/wiki/Chlorofluoroca
rbon
https://www.epa.gov/ozone-layer-
protection/ozone-depleting-
substances#self
Global surface
temperature
Solid black line=
observed data.
Solid red line=
temperature.
Blue line=
Equivalent
effective
stratospheric
chlorine (EESC)
CFC-urile – dupa anul 1930, s-au utilizat ca agenţi de răcire, apoi

spalarea materialelor plastice, a metalelor şi a componentelor electronice,
ca propulsori în spray-uri, agenţi de spumare pentru spume industriale şi
poliuretani (substanţe chimice perfecte) (Duma, 2006).
Avantajele lor sunt incontestabile: nu sunt toxice pentru oameni, sunt

neinflamabile, sunt stabile chimic, uşor solubile şi au preţ redus de
producere. Producţia anului 1986 = 1000 mii tone CFC, an după care
producţia de CFC-uri a început să scadă semnificativ.
- CFC-urile care ajung în atmosferă, fiind foarte stabile şi
inerte chimic, nu se distrug în troposferă, ca alte organice
(mai ales organice) si ajung în stratosferă, unde razele UV cu
lungimi de undă mica, le descompun, eliberând atomii de
clor. Atomul de Cl este responsabil pentru ruperea moleculei
de ozon.
Principalele acorduri internaţionale pentru protecţia atmosferei:
- Convenţia privind Protecţia Stratului de Ozon, Viena, 22 martie 1985
(România, Legea nr. 48 din 1993).
- Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul
de ozon, incheiat la 16 septembrie 1987 şi Amendamentul de la Londra
din 1990.
- Convenţia cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice,
adoptată în anul 1992, la Rio de Janeiro - Brazilia, cu prilejul UNCED
- Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe
lungi, încheiată la Geneva-Elveţia, la 13 noiembrie 1979 (adoptată de
România).
- Protocolul de la Kyoto, încheiat în anul 1997, de circa 180 de state,
prin care 38 de state industrializate ale lumii s-au angajat să reducă
emisiile de gaz carbonic şi a altor cinci gaze, considerate responsabile,
cu 5,2 % pe an, pana în anul 2010.
- Conferinţa ONU privind schimbările climatice, de la Haga- Olanda,
din 13-25 noiembrie 2000 cu scopul de a verifica aplicarea practică a
Protocolului de la Kyoto, dar datorită unor state puternice, cum a fost
SUA, nu s-a reuşit realizarea unui acord concret.
ACIDIFIEREA ATMOSFEREI
Notiunea de acidifiere a atmosferei acoperă o
varietate mare de fenomene, de tip smog acid,
depunere acida sau ploaie acida, toate insemnând o
încărcare a aerului atmosferic cu substante cu
caracter acid, cu consecinte nefaste asupra vietii
Primele informatii:
- mijlocul anilor 1800
- prin anii 1950, au fost
semnalate precipitatii mai
acide decat ploile
naturale
 
CO2 ( g )  H 2O(l )  H 2CO3(l ) H 2CO3(l )  H  HCO3
-CO2 este gaz solubil in apa (1 L apa dizolva 1.7 L CO2, la p
si T normale) care imprima aciditate apei atmosferice.
-alte gaze: HCl, HNO3, SO2, NH3 (solubile)
Datorita acestei surse de aciditate, pH-ul ploi normale este

de cca. 5.6, iar ploile care au pH sub aceasta valoare de
pH<5.6, sunt considerate ploi acide.
Ploaia acidă este naturala (HCl rezultat din eruptie

vulcanică) sau antropică (impurificarea atmosferei cu
compusi gazoşi, acizi rezultaţi din activitatea omului).
Acizi importanti: HNO3 si H2SO4 care apar in urma
reactiilor dintre oxizi si apa de ploaie:
1
2 NO2 ( g )  H 2O( l )  O2  2 HNO3( l )
2
3
2 NO( g )  H 2O( l )  O2  2 HNO3( l )
2
Caracteristicile ploilor acide: apar departe de locul sursei
primare (SO2 sau NOx)
- acizii iau nastere in timpul transportului masei de aer
- ploile acide sunt insotite de depunerile acide
- ploile acide sunt probleme transfrontaliere
- statele lumii semnează Convenţii pentru limitarea
fenomenului de ploaie acidă.
Procese atmosferice implicate in depunerile acide din atmosfera

Efectele depunerilor acide din atmosfera:
-acidifierea mediilor terestre (sol, ape, plante)
- aciditatea ploilor poate fi neutralizata de mineralele din sol (Al, Ca,
Mg, Na, K trec din sol in apele de suprafata)
-solurile calcaroase, argiloase au capacitatea mai mare de
neutralizare a ploilor acide, comparativ cu solurile granitice
-degradarea mediului acvatic - disparitia speciilor acvatice
-perturbarea dezvoltarii padurilor, vegetatiei
-perturbarea dezvoltarii vietuitoarelor
-coroziunea suprafetelor metalice (umezeala, tipul poluantului,
temperatura)
-deteriorarea cladirilor de patrimoniu
-alterarea tesaturilor, fibrelor sintetice (nailon) prin scaderea
rezistentei la tensiunea agentilor atmosferici
-decolorarea vopselelor
-degradarea hartiei, tesaturilor de piele, zugraveli, cauciucului
-activitatea omului !! (studii clinice, epidemiologice si
fiziologice)
POLUAREA AERULUI CU PARTICULE MATERIALE

(MATERIE PARTICULATA)
Definiție: particulele sunt materia solidă sau lichidă, cu diametru
efectiv mai mare decât al unei molecule, cuprins între 0.001 - 100 μ m,
dispersate în aerul atmosferic (1 μ m=10-4 cm=10-6 m).
La modul general, ele se mai numesc aerosoli.
Aerosolii (sau particule mici din aer) apar în atmosferă prin:
a) aglomerarea (condensarea) particulelor gazoase în

conglomerate de dimensiuni mai mari (proces predominant).
b) dezintegrarea particulelor solide sau lichide din aer.

Alți termeni:
praf – particule solide formate prin dezintegrare
fum – particule gazoase şi solide de dimensiuni mici
ceață – picături de apă dispersate în aer
funingine – particule mici de carbon generate la arderrea
combustibilului sau particule fine solide de silicați sau oxizi
anorganici rezultate prin prelucrarea resurselor minerale.
abur – apă în stare gazoasă
pâclă - o concentrație mare de particule cu diametre între 0.1-1
μ în aer (aerosoli de tip sulfat rezultați la arderea cărbunelui).
Obs. – definițiile neclare ale acestor termeni și complexitatea

sistemelor reale, face ca utlizarea lor să fie rară.
Surse:
- naturale – praful purtat de vant, gazele si cenusa vulcanică,
ozonul rezultat din stratosferă, hidrocarburi rezultate din vegetație,
fumul, gazele și cenusa rezultată din incendii, polen, gaze, vietăți
microscopice, radioactivitatea naturală etc. Ele asigură o bună parte a
poluării cu particule materiale, care nu poate fi controlată.
- artificiale (antropice) – activități de realizare a bunurilor, trafic
rutier, generarea energiei electrice, activități de exploatare a resurselor.
Ele se împart în surse fixe (staționare, cum sunt procesele de ardere) și
mobile (transportul).
Principalii poluanți:
- particulele materiale și metale grele,
- oxizii de azot și de carbon (CO),
- compuși organo-volatili,
- ozonul troposferic.
Clasificarea particulelor materiale funcție de dimaterul și mecanism
de producere al acestora
Withby 1978 – 3 maxime, pe care le-a numit fracțiuni:
- fracțiunea cu diametrul cuprins între 5-30 μ m, se formează prin
procese mecanice de dezintegrare a particulelor mai mari; se numește
fracțiunea particulelor macrogranulare sau grosiere.
- fracțiunea cu diametrul cuprins între 0.15 – 0.5 μ m, se formează
prin condensare sau coagulare din particule mici; se numește
fracțiunea de acumulare.
- fracțiunea cu diametrul cuprins între 0.015 – 0.04 μ m, se
formează prin procese de nucleere (nucleere Aiken) din particule de
dimensiuni atomice; se numește fracțiunea de nucleere.
Fracțiunea de acumulare împreună cu fracțiunea de nucleere
formează grupul particulelor fine.
Diferența dintre particulele fine și particulele grosiere este constă
în mecanismul de producere al acestora (de condensare și de
dezintegrare).
Alte clasificări:
Alte clasificări:
Diametrul particulelor: grosiere (dacă d > 2.5 μ m) și fine (dacă d < 2.5 μ m)
NIVELE DE POLUARE A AERULUI CU MATERIE PARTICULATĂ
EPA Report
- chimic, PM în E-S.U.A. conțin mai mult sulfat decât PM în V-S.U.A.

- PM în S-California conțin mai mult nitrat comparativ cu celelalte
provincii ale S.U.A.
- carbonul este component esențial al PM în toate regiunile măsurate
NIVELE DE POLUARE A AERULUI CU MATERIE PARTICULATĂ
Compoziţia chimică a
PM2.5 este variată:
- in V-S.U.A. Contribuţia
sulfaţilor la particulele
materiale este destul de
redusă, comparativ cu E-
S.U.A.
- nivele de carbon din
particule materiale este
diferit, raport mai mare în
V-S.U.A., comparativ cu E-
S.U.A.
Nivelul nitraţilor în PM2.5
are o variaţie greu de
EPA Report cuantificat pe teritoriul
S.U.A.
NIVELE DE POLUARE A AERULUI CU MATERIE
PARTICULATĂ
Culoarea de fond corespunzătoare indicelui de calitate al aerului,
folosită de EPA al S.U.A.
Culoarea de fond corespunzătoare indicelui de calitate al aerului,
folosită de Romania
Valori limita Romania
Valoare
O3 (8h) PM10 CO SO2 NO2 a Calificativ
(μg/m3) (μg/m3) (mg/m3) (μg/m3) (μg/m3) AQI
0-39.9 0-9.9 0-2.99 0-49.9 0-49.9 0-50 Excelent (1)
Foarte bun
40-79.9 10-19.9 3-4.9 50-74.9 50-99.9 51-100
(2)
M.P. Romania (calitateaer.ro)
80-119.9 20-29.9 5-6.9 75-124.9 100-139.9 101-150 Bun (3)

120- 125-
30-49.9 7-9.9 140-199.9 151-200 Mediu (4)
179.9 349.9
180-
50-99.9 10-14.9 350-500 200-399.9 201-300 Rau (5)
239.9
Parcul Național YOSEMITE (California) în condiții de vizibilitate redusă și vizibilitate bună.
Câmpul vizual este de 111 km (stânga) și de 208 km (dreapta)
Parcul Național SHENANDOAH (Virginia) în condiții de vizibilitate redusă și vizibilitate

bună. Câmpul vizual este de 25 km (stânga) și de 180 km (dreapta)
POLUAREA AERULUI CU PARTICULE MATERIALE
Particulele care se formează în prima etapa se spune că se
constituie după modul nucleic, adică se formează prin nucleere din fază
gazoasă. Coagularea acestora (chiar și în câteva minute) dă naștere la
modul prin acumulare. Acestea se asociază în continuare şi formează
modul particulelor grosiere (de tipul cenuşă, nisip, praf).
Concluzie:
Particule cu diametrul sub 0.1 μ m, numite particule ultrafine,
cuprinde 2 fracțiuni: particule provenite prin procese de nucleere
(dimensiuni mai mici de 0.01 μ m) și fracțiunea Aikin (dimensiuni cuprinse
între 0.01 – 0.1 μ m).
Particulele Aikin se găsesc în aer în apropierea zonelor cu trafic
intens.
Materia particulată poate fi:
- primară – dacă se află în aer în forma în care au fost emise
- secundară – suferă procese chimice cu modificarea structurii inițiale
Particulele primare se formează prin procese mecanice (praful), prin
combustie (funinginea, cenușa) sau prin antrenarea sărurilor marine de
suprafață de către vânt (aerosoli marini).
Particulele primare fine au origine în vapori de substanțe care
condensează rapid pentru a forma particule ultrafine sau particule prin
procese de nucleere (funinginea din gazele motoarelor Diesel).
Concentrația particulelor primare din aer este direct proporțională cu
viteza de emisie, de transport și cu viteza de îndepărtare din atmosferă.
Materia particulată poate fi:
Particulele secundare se formează prin procese chimice
ale gazelor libere sau absorbite pe diferite materiale. Cea mai
mare parte a particulelor secundare se formează prin
condensarea vaporilor produși prin reacțiile chimice ale unor
precursori în fază gazoasă. Particulele secundare pot rezulta
și prin adiție la particule pre-existente.

Indici de calitate a aerului pentru substanța sub formă de
particule
Măsura obișnuită a concentrației de particule suspendate în aer
(materie particulată, PM=particulate matter), se apreciaza prin cantitatea
de substanță sub formă de particule prezente într-un volum dat.
Deoarece substanța implicată este (de obicei) neomogenă, nu se
utilizează masa sa molară, iar concentrația se dă în termeni de masă ai
particulelor și nu de moli.
Unitați: micrograme de materie particulată pe m3 aer (μ g / m3).
Particulele cu dimensiuni mici au efect mai nociv asupra sănătății
umane decât particulele mai mari, de obicei, cele care au un anumit
diametru sunt monitorizate. In practică sunt monitorizate PM10, adică
concentrația particulelor cu diametre mai mici de 10 μ m sau particulele
care corespund domeniilor de particule fine, plus clasele cu particule mai
mici decât particulele grosiere. Aceste particule pot fi inhalate prin
respirație.
Ex., în așezările urbane PM10 este aprox. 30 μ g / m3.
Indici de calitate a aerului pentru substanța sub formă de
particule
După modul în care ajung în sistemul respirator, particulele materiale
se clasifică (medicină ocupațională):
- fracțiunea inhalabilă – pătrunde în sistemul respirator superior pe

cale faringo-nazală.
- fracțiunea toracică – particulele trec de laringe și ajung la nivelul

căilor aeriene sau (chiar) al regiunii pulmonare.
- fracțiunea respiratorie – particulele ajung la nivelul regiunii

pulmonare unde se produc schimburile gazoase.
Obs. denumirile au fost adoptate după 1993.

Compoziția chimica a materiei particulate
- sulfați și azotați
- metale grele (Cd, Hg, Al, Fe, Pb, Si, Mg, Ca, Na, K etc.)
- ioni de amoniu
- apă care se leagă de particule
- carbon elementar
- compuși organici (spori, microorganisme, resturi de plante sau

animale)
- material crustal
OBS: Aceste PM din aer au structură foarte variată și origini multiple.

Diminuarea concentratiilor de ozon stratosferic se
manisfesta in perioada primaverii australe
(Antartica), datorita unor conditiilor climatice. Chiar
daca emisiile poluante sunt mai accentuate in
Emisfera Nordica, circulatia atmosferică la scara
mare le duce pe toata suprafaţa terestra. In aceasta
perioada Emisfera Sudică nu primeste lumina solara,
stratosfera se raceste foarte mult, ceea ce
favorizeaza aparitia unor nori alcatuiti din cristale
mici de gheata, numiti PSC (Polar Stratospheric
Clouds) care favorizeaza descompunerea
compusilor CFC, cu aparitia clorului.
Evoluția temperaturii și a concentrațiilor de dioxid de carbon

în istoria omenirii
Consecinte ale cresterii temperaturii medii globale:

Aparitia foametei, malariei, amenintari de inundatii,
furtuni puternice, lipsa apei
Valuri de caldura extremă, cu amenintarea existentei in
țările sărace (Africa, America de Sud, Asia)
Topirea (disparitia) calotei glaciale cu inundarea zonelor
joase ale omenirii (Țările de Jos, insule din Caraibe)
Perturbari ale ciclizarii anotimpurilor
Amenintarea ecosistemelor naturale (de la cele polare la
cele tropicale)
Disparitia unor soiuri de plante, arbori sau animale, cu
costuri inestimabile si aparitia altor soiuri mult modificate.
Hemispheric temperature anomaly (1880-2004). Annual and 5-year running mean
hemispheric temperature anomaly computed from 1961 to 1990 and mean for period 1880-
2006 based on data from Hansen et al. (2006;GISS). This figure indicates an increase in the
later part of the 1990s and early 2000s for both hemispheres, but the Northern Hemisphere
has experienced a more rapid increase.
Source: http://cdiac.ornl.gov/trends/temp/hansen/graphics/nhsh.gif
Annual temperature trends, 1976-2000. This figure shows temperature
increase almost everywhere over the globe with a large increase on
temperature over land and the Northern Hemisphere (IPPC, 2001a)
Nr
Numele si prenumele Partial 1 Nota LP Partial 2
crt
BOSOIU D. CARMEN-
1 DANIELA 5.00
CÎRSTEA P. NICOLAE-
2 ALEXANDRU 10.00
3 MANGHIUC F. RAREŞ 6.00
ONUŢU I. ANDREEA-
4 ROXANA 8.00
5 STRATULAT I. LAURA 7.50
ŞTEFAN A.L. NICOLETA-
6 SIMINA 7.20

Geochimia Atmosferei Partea II

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Geochimia Atmosferei Partea II

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GEOCHIMIA

1. Zaharia Carmen – Elemente de chimia atmosferei, 2010,

”Lumea de mâine oferă două

(Sfârșitul Occidentului, pag. 100)

PROTECȚIA CALITĂȚII AERULUI ATMOSFERIC =

Schema de producere a efectului de sera în

Bugetul de energie al Pământului

Def: fenomenul de redirecționare al

Def: contribuția unor anumite gaze emise

Contribuție fiecărui gaz la efectul de seră total

Ponderea procentuală a emisiilor globale cumulate de CO2

Emisii actuale de CO2 pe regiuni

CAPACITATEA DE ABSORBȚIE A RAD. IR PER MOLECULĂ

Moleculele de apă prezente în aer, absorb radiația termică

La orice ardere a carbonului sau

În c. n. (p=760 mm Hg, 20˚C), CO2 este gaz incolor, inodor,

Măsurătorile de concentrații CO2 în aerul închis în calota

Variaţii sezoniere în concentraţia CO2 atmosferic

CARACTERISTICI ALE CONCENTRAȚIEI DE

Creșterea concentratiei de dioxid de carbon din

Ca medie, fiecare locuitor al unei zone industriale

OBS: lipsesc multe dintre datele care să permită

timp de viaţă cca. 1500 zile

În atmosferă există cantităţi însemnate de

1. Cea mai mare parte a metanului din atmosferă

CARACTERISTICI ALE CONCENTRAȚIILOR DE

Surse naturale şi de consum (distrugere) a N2O (Constantinescu, 2002)

CARACTERISTICI ALE CONCENTRAȚIILOR DE N2O:

- creștere accentuată: 275 ppbV în perioada pre-

Ozonul – O3 nu este un poluant primar

Efectul său iritant asupra căilor respirator apare la

Compuşi organici de tip CFC (CFCs)

Aceste concentrații au rămas stabile timp de

- Se aşteaptă o creştere a temperaturii la sol cu 1-3 0C

Variaţii în concentraţia CO2 atmosferic: a) măsurători directe ale

Emisii anuale de dioxid de carbon din surse antropogene

Contributia gazelor antropice cu efect de seră la încălzirea

Medii globale ale concentrațiilor principalelor gaze antropice

Pentru metan, viteza de creștere a concentrației

- grad avansat de incertitudine (aerosoli gazoși, aerosoli

”Constatăm un dezechilibru între

(Sfârșitul Occidentului, pag. 113)

Ozonul – O3 nu este un poluant primar

-În Iliada şi Odiseea, Homer (800 î.Hr.) a descris mirosul

- sec. XVIII - acelaşi miros a fost semnalat în vecinătatea

Radiatiile cu λ mai mici de 310 nm (radiaţiile UV),

La λ>310 nm reacţia este identică, dar oxigenul

În zonele urbane unde atmosfera este poluată şi

COV  NOx  O2  lu min a solară 

Termenul de „oxidant fotochimic” este atribuit oricărei

- Concentratia de ozon este exprimată în unități Dobson

Un alt fapt important este că în

CFC-urile – dupa anul 1930, s-au utilizat ca agenţi de răcire, apoi

Avantajele lor sunt incontestabile: nu sunt toxice pentru oameni, sunt

Datorita acestei surse de aciditate, pH-ul ploi normale este

Ploaia acidă este naturala (HCl rezultat din eruptie

Procese atmosferice implicate in depunerile acide din atmosfera

POLUAREA AERULUI CU PARTICULE MATERIALE

La modul general, ele se mai numesc aerosoli.

Aerosolii (sau particule mici din aer) apar în atmosferă prin:

a) aglomerarea (condensarea) particulelor gazoase în

b) dezintegrarea particulelor solide sau lichide din aer.

Obs. – definițiile neclare ale acestor termeni și complexitatea