4/19/2021

TOXICOLOGIE
- CURS 8 -

SURSE DE TOXICITATE

Curs adresat studentilor de la

specializarea “Chimia mediului”, anul
III

CLASIFICAREA SURSELOR DE TOXICITATE

A. DUPA MEDIUL DIN CARE PROVIN

- Substanțe toxice (poluanți) din aer

- Substanțe toxice (poluanți) din apa si sol

B. DUPA NATURA LOR

- Toxicitatea naturala (cauzata de plante, animale sau alte substanțe toxice)
- Contaminarea microbiologica
- Contaminarea sau poluarea chimica

1
 4/19/2021

A. DUPA MEDIUL DIN CARE PROVIN

- Substanțe toxice (poluanți) din aer

- Substanțe toxice (poluanți) din apa si sol

a) Poluanți din aer

Ce este aerul curat? Aerul nepoluat este un concept care se refera la ceea ce ar fi aerul,
dacă oamenii si activitatile lor nu ar fi fost pe pământ și dacă aerul nu ar fi poluat din
surse naturale (precum sunt vulcanii și incendiile din păduri). Adevărata compoziție a
aerului „nepoluat” este necunoscut deoarece oamenii poluează aerul de mii de ani. În
plus, există mulți poluanți naturali, cum ar fi terpenele din plante, fumul din incendile
de pădure și fumul de la vulcani. Tabelul urmator listează componentele care, în
absența unei astfel de poluări, se crede că constituie aer curat.

Componenti gazosi ai aerului normal, uscat

Compus Procent volumetric ppm

Azot 78.09 780,900
Oxigen 20.94 209,400
Argon 0.93 9300
Dioxid de carbon 0.0325 325
Neon 0.0018 18
Heliu 0.0005 5.2
Metan 0.0001 1,1
Krypton 0.0001 1,0
Protoxid de azot 0.5
Hidrogen 0,5
Xenon 0.008
Dioxid de azot 0.02
Ozon 0.01–0.04

2
 4/19/2021

Poluant al Sursa Efect

aerului
Oxizi de sulf Centrale electrice pe cărbune și Componenta principală a depunerilor acide
petrol Rafinării de petrol, topitoriile Deteriorarea vegetației, a materialelor
Încălzitoare cu kerosen Iritant pentru plămâni, bronșită cronică

Oxizi de azot Emisiile auto Edem pulmonar

Centrale electrice pe combustibili Componentă importantă a smogului fotochimic si
fosili a depunerilor acide

Monoxid de Emisiile autovehiculelor Se combină cu hemoglobina pentru a se forma

carbon Arderea combustibililor fosili carboxihemoglobina, otrăvitoare

Dioxid de Produs de combustie completa Poate provoca „efectul de seră”

carbon
Ozon (O3) Emisii de autovehicule Deteriorarea vegetației
Smog fotochimic Iritant pulmonar

Hidrocarburi, Fum, vapori de benzină Contribuie la smogul fotochimic

CxHy, Fumul de țigară, industrie Hidrocarburi aromatice policiclice -
Surse naturale cancer pulmonar

Radon Natural Cancer pulmonar

Azbest Mine de azbest Cancer pulmonar, mezoteliom

Materiale de constructive
Izolatii

Monoxid de carbon (CO).

Monoxidul de carbon se combină ușor cu hemoglobina (Hb) si formează
carboxihemoglobina (COHb), prevenind astfel transferul de oxigen în țesuturi si
determinand hipooxigenare tisulara. Afinitatea hemoglobinei pentru CO este de
aproximativ 210 ori afinitatea sa pentru oxigen.
- O concentrație sanguină de 5% COHb, echivalentă cu aproximativ 45 ppm CO,
este asociata cu efecte cardiovasculare.
- Concentrații de 100 ppm provoacă dureri de cap, amețeli, greață și dificultăți
de respirație.
- O concentrație acută de 1000 ppm este invariabil fatală.
- Nivelurile de monoxid de carbon în timpul congestiilor acute ale traficului s-
a demonstrat că pot ajunge până la 400 ppm.

In cazul intoxicatiilor cu monoxid de carbon sursele principale includ : incendiile,

folosirea automobilelor in spatii inchise, sisteme de incalzire cu flacara. Cele mai
importante surse sunt reprezentate de improvizatiile casnice precum sistemele de gatit
si incalzire incorect instalate.

In SUA anual mor aproximativ 6000 de persoane intoxicate cu monoxid de

carbon.

3
 4/19/2021

CO2
Există, de asemenea, îngrijorare cu privire la creșterea CO 2 în atmosferă, deoarece CO 2
absoarbe puternic energia termică și întârzie răcirea pământului. Acest lucru este
adesea menționat ca efect de seră; teoretic o creștere a nivelurilor de CO 2 ar avea ca
rezultat o creșterea globală a temperaturilor aerului. Pe lângă CO 2, alte gaze care
contribuie la efectul de seră include metanul, CFC-urile, oxidul de azot și ozonul.

Ozon. Un gaz foarte iritant și oxidant care se formează prin acțiunea fotochimică a
luminii ultravioletă (UV) pe dioxidul de azot în smog. Ozonul rezultat poate produce
congestie pulmonară, edem și hemoragie.

NO2 + lumina UV −−−→ NO + O

O + O2 −−−→ O3

Merită să se facă distincția între ozonul „bun” și „rău”.

Ozonul troposferic apare de la 0 la 10 mile deasupra suprafeței pământului și este
dăunător.

Ozonul stratosferic, situat la aproximativ 30 de mile deasupra suprafeței pământului,

este responsabil de filtrarea radiațiile UV primite de Terra și, prin urmare, este
benefic.

Preocuparile legate de diminuarea stratului de ozon se refera la ozonul stratosferic. Se

estimează că o scădere de 1% în ozonul stratosferic va crește cantitatea de radiații UV care
ajunge pe suprafata Pământuli cu 2% și va provoaca o creștere cu 10% a cancerului de piele.
Contribuitorii majori la diminuarea ozonului stratosferic se crede că sunt clorofluorocarburile
(CFC). Clorul este eliminat din compușii CFC din atmosfera superioară prin reacție cu lumina UV
și este apoi capabil să distrugă ozonul stratosferic prin reactii radicalice libere, auto-perpetuate.
Înainte de a fi inactivat de dioxid de azot sau metan, fiecare atom de clor poate distruge până la
10.000 de molecule de ozon. Utilizarea compușilor CFC este acum eliminata treptat prin
acorduri internaționale.

4
 4/19/2021

Depunerile acide.

Depunerea acidă este efectul total, combinat al depunerii umede și uscate,

depunerea acidă umedă fiind denumită în mod obișnuit ploaie acidă. In mod normal,
ploaia necontaminată are un pH de aproximativ 5,6, dar ploaia acidă are de obicei un
pH mai mic de 4.0. Acizii din ploile acide sunt in principal acid sulfuric si acid azotic.

Multe lacuri din nord-estul Americii de Nord și din Scandinavia au devenit atât de acide,
incat peștii nu mai pot trăi în ele. PH-ul scăzut nu numai că afectează în mod direct
peștii, dar contribuie, de asemenea, la eliberarea de metale potențial toxice, cum ar fi
aluminiul, din pamantul. Efectul maxim apare atunci când există puțină tamponare a
acidului de către soluri. Uciderea maximă a peștilor apare la începutul primăverii, din
cauza „șocului acid”, provocat de topirea zăpezilor. O mare parte a acidității în ploaie
poate fi neutralizată prin dizolvarea mineralelor în sol, cum ar fi calciu, magneziu, sodiu
și potasiul. Capacitatea solului pentru a neutraliza sau tampona ploaia acidă este foarte
dependenta de alcalinitatea solului.

Un al doilea domeniu de îngrijorare este cel al reducerii creșterii copacilor în păduri.

Surse de poluare a aerului

1. Surse naturale
– eruptiile vulcanice (contin particule materiale si gaze , ca: SO2, H2S, CH4);
- incendii de paduri sau campuri (emit cantitati mari de poluanti, sub forma de
fum, hidrocarburi. CO, oxizi de azot si cenusa)

2. Surse de poluare antropogene - în principal din trei surse:

(1) surse de ardere - arderea combustibililor fosili pentru încălzire și energie electrică sau
emisiile de gaze de eșapament de la vehicule de transport care utilizează benzină sau
motorină;
(2) procese industriale;
(3) minerit și foraj.

Principalii poluanți din combustie sunt: cenușa zburătoare, fumul, sulful și oxizii de azot,
precum și CO și CO2. Arderea cărbunelui și a petrolului (ambele conțin cantități semnificative
de sulf) produce cantități mari de oxizi de sulf. Un efect al producției de oxizi de sulf este
formarea depunerilor acide, inclusiv a ploilor acide.
Oxizii de azot se formează prin oxidarea azotului atmosferic la temperaturi ridicate; astfel
aproape orice proces de ardere va produce oxizi de azot.
Monoxidul de carbon este un produs al arderii incomplete; cu cât este mai eficientă arderea,
cu atât este mai mare raportul CO2 / CO.

5
 4/19/2021

Sursele de transport, în special automobilele, sunt o sursă majoră de poluare a aerului și

includ fum, particule de plumb din aditivi (tetraetil plumb ), CO, oxizi de azot și hidrocarburi.
De la mijlocul anilor 1960, s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește
reducerea emisiile de eșapament, în special cu utilizarea benzinei cu plumb redus sau fără
plumb, precum și a combustibililor oxigenați - de exemplu, combustibili care conțin etanol
sau MTBE (metil t-butil eter).
Industriile pot emite diferiți poluanți in functie de procesele lor de fabricație - acizi (sulfuric,
acetic, azotic și fosforic), solvenți și rășini, gaze (clor și amoniac) și metale (cupru, plumb și
zinc).

3. Poluanți interiori.
În general, termenul „poluarea aerului din interior” se referă la case și clădiri publice care nu
apartin industriei, precum clădiri de birouri și spitale. Poluarea poate veni de la încălzire și
gătit, pesticide, fumatul tutunului, radon, gaze și microbi de la oameni și animale. Deși
poluarea aerului din interior a crescut în țările dezvoltate din cauza strângerii construcției
clădirilor și a utilizarii materialelor de construcție care pot degaja gaze chimice, poluarea
aerului din interior este o problemă in special în țările în curs de dezvoltare. Lemnul,
reziduurile culturilor vegetale și alte forme de biomasă sunt utilizate pe scară largă pentru
gătit și încălzire - adesea în camere slab ventilate. Pentru femei și copii, în special,acest lucru
duce la expuneri ridicate la poluanți atmosferici, cum ar fi CO și hidrocarburi aromatice
policiclice.

b) Poluanti ai apelor si ai solului

Cu trei sferturi din suprafața pământului acoperită de apă, nu este surprinzător faptul că
apa și solul servesc drept loc de depozitare finala pentru mai multe substanțe chimice
antropice. Până de curând, principala preocupare cu poluarea apei a fost cel al efectelor
asupra sănătății cauzate de agenții patogeni și, acest lucru este încă de actualitate in
numeroase tari in curs de dezvoltare. Cu toate acestea, în țările dezvoltate, metodele de
tratament au eliminat în mare măsură agentii patogeni din apa potabila și atenția a fost
îndreptată asupra contaminanți chimici.
Surse de poluanti ai apelor si solurilor
Apa de suprafață poate fi contaminată de surse punctuale sau nonpunctuale:
- o conductă de efluent dintr-o instalație industrială sau o stație de epurare este un
exemplu de sursă punctuală;
- un câmp din care pesticidele și îngrășămintele sunt transportate de apa de ploaie într-
un râu este un exemplu de sursă nonpunctuala.
Deșeurile industriale constituie probabil cele mai mari cause de poluare pentru sol și apă.
Acești contaminanți includ deșeuri organice cum ar fi solvenții, deșeurile anorganice, cum
ar fi cromul și multe substanțe chimice necunoscute. Contaminarea solului și a apei rezultă
atunci când substanțele chimice secundare nu sunt eliminate sau conservate in mod
adecvat. În plus, accidentele industriale pot duce la apariția unor situații de contaminare a
apelor si solurilor.
Deșeuri menajere și municipale, atât din canalizare, cât și din eliminarea substanțelor
chimice, sunt o altă sursă majoră de poluanți chimici.
Pe lângă materia organică, pesticidele, îngrășămintele, detergenții și metalele sunt poluanți
semnificativi evacuati din mediul urban. Poluarea cu compusi petrolieri a fost si ea de
interes incepand cu mijlocul anilor 1960.

6
 4/19/2021

CLASIFICAREA SURSELOR DE TOXICITATE

- DUPA NATURA LOR-

Sursele de toxicitate pot fi grupate în trei categorii principale:

I. Toxicitatea naturală (cauzata de plante si animale)

II. Contaminarea microbiologică
III. Contaminarea şi poluarea chimică

În categoria toxicităţii naturale vor fi tratate intoxicaţiile cauzate de plante şi de animale.

În cadrul contaminării microbiologice vor fi detaliate aspecte referitoare la contaminarea
bacteriană sau cu mucegaiuri producătoare de micotoxine, precum şi aspecte legate de
posibilitatea transmiterii unor viroze şi parazitoze prin intermediul alimentelor. Deosebit de
periculoase sunt micotoxinele, Ochratoxina A, de exemplu, fiind substanţa cu caracterul
cancerigen cel mai pronunţat dintre compuşii naturali.

În contextul contaminării şi poluării chimice vor fi discutate: folosirea pesticidelor în

agricultură; adăugarea în produsele alimentare a diverşilor aditivi în scopuri tehnologice;
utilizarea antibioticelor în zootehnie; introducerea în hrana animalelor a hormonilor
estrogeni; radionuclizii; metalele cu potenţial toxic; detergenţii şi materialele plastice. Toate
aspectele care vor fi menţionate sunt deosebit de importante în context actual, ţinând cont
de amploarea deosebită pe care a căpătat-o chimizarea alimentaţiei în ultimele decenii.
Aceasta chimizare apare:
- Ca urmare a substanţelor chimice aplicate plantelor (pesticide), preluate de om din
alimentele de origine vegetala: fructe şi legume;
- Ca urmare a aditivării hranei animalelor, preluate de om din alimentele de origine
animală;
- Ca urmare a aditivării directe a produselor alimentare, prin adăugarea acestora la
alimentele prelucrate, de origine vegetală sau animală, sub formă de aditivi alimentari.
De aceea, trebuie cunoscută compoziţia exactă a acestora şi efectul pe care aditivii
consumaţi îl au asupra organismului uman.

Alte surse importante de substante toxice sunt repzentate de: solventii organici,
medicamente si droguri de abuz, produsi de combustie, produse cosmetice.

7
 4/19/2021

I. TOXICITATEA NATURALĂ

Principalele cauze de toxicitate naturală pot fi clasificate astfel:

a) toxicitatea naturală provocată de plante;

b) toxicitatea naturală provocată de animale;

c) toxicitatea provocata de alte substanţe.

I.1. Toxicitate naturală cauzată de plante

Unele plante pot determina o aşa-numită ”toxicitate secundară”. Plantele

absorb din sol anumite substanţe minerale toxice, care apoi sunt consumate de animale
sau de om. Seleniul este un exemplu al acestui fenomen.
Intoxicaţiile cauzate direct de către plante apar, de regulă, după ingerarea
unor cantităţi variabile din plantele sau produsele derivate din plante. Intoxicatiile
cauzate de ciuperci sunt cele mai comun intalnite.

Ciuperci. Buretele bubos sau buretele pestriţ (Amanita pantherina) este otrăvitoare.
Ea are culoare cafenie şi solzi albi, caduci, dispuşi în cercuri concentrice şi lamele albe,
picior bubos la bază, gol în interior, cu inel membranos la jumătatea piciorului. Creşte
vara şi toamna în pădurile de foioase şi conifere. Se poate confunda cu crăiţa (Amanita
caesarea) care este comestibilă.
Pălăria şarpelui (Amanita muscaria), de culoare roşie-portocalie, reprezintă un alt
exemplu de ciupercă otrăvitoare, ce creşte vara şi toamna în luminişurile pădurilor de
conifere, mai rar în cele de foioase.

Amanita pantherina Amanita caesarea Amanita muscaria

Intoxicaţiile cu ciuperci pot fi deosebit de grave şi provoacă moartea în 50-90% din

cazuri, la 2-8 zile de la ingerare. Vindecarea în cazurile nemortale durează până la 30
de zile. Patologia este asemănătoare cu cea a otrăvirilor cu fosfor.

8
 4/19/2021

Amanita phalloides. Poate cea mai mortală dintre toate ciupercile, palaria mortii sau
buretele viperei (Amanita phalloides) se găsește în întreaga Europă și seamănă foarte mult
cu specii de ciuperci comestibile. Amatoxinele sale rezistă la temperaturile de gătit și
deteriorează rapid celulele din tot corpul. În decurs de 6 până la 12 ore după consum, apar
dureri abdominale violente, vărsături și diaree sângeroasă, provocând pierderea rapidă a
lichidului din țesuturi și sete intensă. Urmează în curând semne de afectare severă a
ficatului, rinichilor și sistemului nervos central, inclusiv o scădere a debitului urinar și o
scădere a zahărului din sânge. Această afecțiune duce la comă și moarte în peste 50% din
incidente. Printre decesele notabile se numără Papa Clement al VII-lea, care a murit în
urma otrăvirii accidentale a capacului de moarte în 1534 și, probabil, împăratul roman
Claudius în 54 e.n.

α-amanitina este una dintre cele mai

mortale toxine peptidice cunoscute.
Este o octapeptidă biciclică produsă
de ciuperca palaria mortii (Amanita
Amanita phalloides phalloides) .

Tisa (Taxus baccata) are seminţele mai otrăvitoare decât frunzele. Este rară,
deoarece a fost distrusă pentru a feri oile de consumul frunzelor sale otrăvitoare.
O anumită varietate de fasole consumată crudă antrenează la anumite persoane
modificări ale sângelui, adesea mortale.
Uleiul de rapiţă are ca efect întârzierea creşterii la şoareci, iar alte experienţe făcute
pe mai multe specii au demonstrat că în anumite condiţii au provocat leziuni ale
miocardului. Pentru aceste modificări a fost incriminată prezenţa acidului erucic, sau
acidul cis-13-docosenoic (C22H42O2). Izomerul trans al acestui acid este acidul brasidic
(Figura 1) .

H3C-(H2C)7 H H3C-(H2C)7 H
C C
C C
HOOC-(H2C)11 H H (CH2)11-COOH

Acid erucic
Acid brasidic

Figura 1: Structurile chimice ale acizilor erucic şi brasidic

9
 4/19/20

Pin cercetări genetice recente s-a reuşit să se obţină o nouă varietate de rapiţă, în care
acidul erucic a fost redus de la 49,8% la 0,4%, iar acidul oleic a crescut de la 14% la 59,4%
Izomerul trans al acidului oleic este acidul elaidic (Figura2).

Figura2: Structurile chimice ale acizilor oleic şi elaidic

Furajarea animalelor cu plante toxice: măselariţa, muştarul, ricinul poate constitui un

factor de transmitere a toxicităţii naturale.

I.2. Toxicitatea naturală cauzată de animale

Animalele reprezinta si ele o sursa de produsi naturali bioactivi. Nu este

vorba despre caini sau pisici, ci in general despre animale veninoase,
precum sunt: șerpi, păianjeni, scorpioni, omizi, albine, viespi, centipede,
furnici. Veninul contine compusi (peptide, lipide, nucleotide, amine biogene)
care sunt recunoscuti de un compus macromolecular din organism, motiv
pentru care acesti compusi sunt utilizati pentru studierea interactiunilor
acestor macromolecule (enzime,
receptori, canale ionice) cu liganzii lor, constituenti ai veninurilor.
In alte cazuri, din anumalele terestre s-au extras compusi care au stat la
baza elaborarii de noi medicamente, cum este cazul teprotidei, o
nonapeptida extrasa din veninul sarpelui Bothrops jararaca. Structura
Teprotidei a stat la baza elaborarii unor medicamente antihipertensive :
cilazapril si captopril.

1
 4/19/20

Surse de compusi naturali biologic activi

- Organismele eucariote. Animalele-

Animalele terestre.

Teprotida
Bothrops jararaca

cilazapril Captopril

Medicamente antihipertensive

Toxicitatea ţesuturilor animale în descompunere este cunoscută. Unele

substanţe toxice naturale pot fi ingerate odată cu consumul produselor de origine
animală, preparate din carne proaspătă.

Toxinele unor moluşte, de ex. Neptunea haliotis poate provoca paralizia

muşchilor. Cunoaşterea acestor specii se impune deoarece anual se consumă în lume
aproape 2 milioane de tone de moluşte marine. Unele dintre aceste specii pot provoca
şi toxicitate secundară.

Speciile de crabi Angatea sp., Eriphia norfolcensis şi Xanthodes reynandi

provoacă intoxicaţii la om.

Ingerarea de ficat de la rechinii albi (Carchrodon carcharis) provoacă

intoxicaţii la om, chiar otrăvire.

Unele specii de peşti pot provoca intoxicaţii grave, cu mortalitate între 1 şi

10%. Din aceste specii fac parte următoarele: Arothron hispidus, Thunnus thinnus,
Lutgianus apodus, Sphyraena argentae, Hidrolagus colliei, Revettus praetiosus.
Broaştele ţestoase marine s-au dovedit a fi toxice, toxinele acestora
situându-se în ficat.

Anumite mamifere, în special cele din zonele reci, pot provoca intoxicaţii la
oameni, mai ales prin consumul de ficat şi rinichi, din care enumerăm: foca (Erignathus
barbatus), câinii eschimoşilor, ursul polar.

1
 4/19/20

I.3. Toxicitatea provocată de alte substanţe toxice

În această categorie se încadrează următoarele clase de substanţe:

Substanţele alergene – sunt substanţe capabile să provoace reacţii specifice. Printre
produsele alimentare care provoacă cele mai frecvente alergii sunt: ouăle, laptele, mazărea,
fasolea, pastele, ceapa, cartofii, ciocolata, ciupercile şi unele fructe.
Antimetaboliţii – sunt substanţe care, având o structură moleculară similară cu a substanţei
de bază pentru metabolismul propriu, au efect antagonist faţă de această substanţă
esenţială. De exemplu, vitamina K este contracarată prin anti¬metabolitul dicumarol produs
în fânul încins. Vitaminele A şi E sunt neutralizate de grăsimile râncede.
Cianogenii – sunt substanţe care produc din punct de vedere biologic cantităţi
semnificative de cianură, un exemplu fiind seminţele de măr.
Estrogenii – sunt substanţe naturale care posedă activitatea biologică a hormonilor
producători de estrogeni. Substanţele estrogene se găsesc în sângele mamiferelor în timpul
sarcinii, precum şi în produse vegetale ca drojdia de bere şi seminţele de rapiţă.
Substanţele goitrogene – se găsesc în plantele care conţin compuşi ce împiedică
acumularea normală a iodului anorganic prin glanda tiroidă şi astfel inhibă formarea
hormonului tiroidic, cauzând boala numită guşă („goitre”). Exemple de plante care conţin
substanţe goitrogene sunt următoarele:
- Brassica, cuprinzând: varza obişnuită (Brassica oleraceea), varza creaţă (Brassica
oleraceea acephala), varza de Bruxelles (Brassica gemmifera), rapiţa (Brassica rapa);
- Soia (Glycinae max);
- Inul (Linum usutatisimum);
- Alte tipuri de Cruciferae, Rosaceae, Umbeliferae.