MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică

GENERAREA, DISPERSAREA ȘI MONITORIZAREA

POLUANȚILOR INDUSTRIALI I
CURS
2023 - 2024
Ș.L. Dr. Ing. Elena DINU
Splaiul Independenţei nr.313,
060042 - Bucureşti, ROMÂNIA
www.mecanica.pub.ro/departamentepi
 POLUARE POLUARE
TERMICĂ LUMINĂ POLUARE
APĂ

POLUARE
POLUARE POLUARE AER
VIZUALĂ

POLUARE POLUARE
FONICĂ SOL
 POLUANȚII INDUSTRIALI

Sectoarele de activitate umană responsabile în principal de poluare:

✓ industria extractivă;

✓ industria energetică;

✓ agricultură;

✓ industrii de proces sau prelucrătoare – precum industria chimică, siderurgică,

metalurgică, a materialelor plastice, a materialelor de construcţie etc.;

✓ transporturile;

✓ marile aglomerări urbane.

1. Industria extractivă

- exploatările miniere exercită numeroase influenţe negative

asupra mediului prin:
❖ tasări,
❖ defrişări,
❖ modificări ale regimului hidrologic subteran şi de suprafaţă,
❖ deversarea accidentală a unor substanţe nocive (utilizate în
procesele tehnologice),
❖ depozitarea sterilului rezultat etc.
Exemple:

❖ surpările de teren de la
Ocnele Mari din anul 2001
 Exemple:
❖ deversările de substanţe nocive
în Tisa (2000) de la iazurile de
decantare ale unei exploatări
miniere din nord-vestul ţării
(cursul Tisei trece în Ungaria şi
se varsă apoi în Dunăre).
Cianura deversată a afectat râurile Săsar, Lăpuș, Someș,
Tisa și Dunăre înainte de a ajunge la Marea Neagră.
Apele poluate, în special Tisa și Dunărea, au provocat
moartea unei mari cantități de pește în Ungaria și în
Iugoslavia.
Accidentul a fost unul dintre marile dezastre ecologice
din Europa de după Cernobîl.
2. Industria energetică

- centralele termoelectrice (clasice sau nucleare) pot fi surse de

poluare de tip chimic, termic, radioactiv.
Emanații în atmosferă:
• gaze (bioxid şi mono-oxid de carbon, bioxid trioxid şi mono-oxid de sulf, amoniac, bioxid şi
mono-oxid de azot, vapori de apă, hidrocarburi, cloruri, fluoruri, sulfaţi etc.),
• substanţe solide – cenuşa şi zgura (conţin bioxid şi trioxid de sulf, oxid de calciu şi de
magneziu, sulfaţi, oxid de fier etc.) şi
• substanţe radioactive (aer radioactiv, bioxid de carbon radioactive etc.).

- centralele hidroelectrice determină modificări ale cursurilor de

apă şi ca urmare modificări severe ale:
o regimului pluviometric,
o faunei şi florei,
o stabilității solului.
3. Industriile de proces (industria chimică, petrochimică, a
materialelor plastice, a materialelor de construcție etc.)

Exemple:
 fabricile de îngrăşăminte chimice: pot elimina circa 1 – 2 tone/oră
de compuşi cu fluor
 fabricile de ciment: de dimensiuni medii pot elimina circa 10% din
producţie la coş, sub formă de pulbere,
 industriile metalurgice şi siderurgice - surse de poluare, în
tehnologiile lor care implică operații: cocsificări, aglomerări, topiri,
decarburări etc., se produc, odată cu produsele utile şi mari cantităţi de
substanţe poluante (un combinat siderurgic cu o producţie de 5 milioane tone/an elimină
zilnic 40 tone monooxid de carbon, 275 kg boixid de sulf, 2,5 tone pulberi nocive).
Poluarea are semnificaţia de impurificare sau viciere.

Tipuri de poluări:
 poluare chimică,
 poluare radioactivă,
 poluare acustică,
 poluare termică,
 poluare electromagnetică etc.

Emisii = elemente eliberate în mediu (sub formă de substanţe, zgomot,

radiaţii etc.) pe parcursul unor activităţi:
• producţia,
• transportul,
• consumul,
• elemente care sunt nereciclate şi nerefolosite.
Emisiile pot fi:

❖ primare (produse direct de sursele de poluare) sau

❖ secundare (produse ca urmare a interacţiunii emisiilor primare sau ca
urmare a interacţiunii emisiilor primare cu unele elemente din mediu
– smogul).

 Smogul (fotochimic) este rezultatul a 13 reacţii chimice în care sunt

implicaţi 200 de compuşi chimici.
Etimologie: cuvinte englezeşti smoke – fum şi fog – ceaţă.
Smogul apare în zonele puternic poluate, cu circulaţie redusă a aerului
pe verticală; reduce vizibilitatea atmosferică şi este dăunător pentru
persoanele cu suferinţe cardio-respiratorii.
 Ploaia acidă - acid rain, depunerea de acizi.
Din umezeală (vapori de apă) şi oxizi de sulf sau/şi azot se formează acizi (sulfuric,
respectiv azotic) formând ploaie acidă, zăpadă acidă sau ceaţă acidă (în funcţie
de circumstanţele meteorologice).
Forma uscată a unor astfel de depuneri dăunează mediului în egală măsură ca şi
forma lichidă.
Originea acestei probleme porneşte de la Revoluţia Industrială (secolul XIX) şi s-a
agravat în decursul timpului.
De exemplu în 1984 rapoarte de mediu au indicat că jumătate din copacii din munţii Pădurea Neagră
– Germania au fost degradaţi de ploi acide.
Foarte afectate au fost, de asemenea N-E SUA, estul Canadei etc.

Emisiile industriale au fost învinovăţite, ca o cauză majoră, a formării ploilor acide. Ploile acide pot
avea loc chiar la mare distanţă faţă de sursa de poluare.
pH-ul lacurilor naturale a fost modificat în urma ploilor acide. Sunt atât de virulente încât pot ataca
calcarul sau chiar marmura.
CARACTERISTICILE POLUANTILOR INDUSTRIALI

Se vor analiza caracteristici ale poluanților industriali,

care poluează aerul, apa, solul și separat se vor trata
poluarea prin zgomot, estetica etc.

Pentru a caracteriza starea de poluare trebuie definită:

- calitatea,
- limitele admisibile ale diverșilor poluanți.
POLUAREA AERULUI I

Bioxidul de carbon = produs natural al arderii tuturor combustibililor care au în

structura lor carbon, astfel încât diminuarea sa nu poate fi asigurată decât prin
optimizarea arderii pentru reducerea consumului de combustibililor fosili.

Bioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, clorofluorcarbonul, ozonul şi vaporii

de apă sunt considerate a fi cauza efectului de seră, ceea ce înseamnă că ele sunt
relativ transparente la radiaţia solară, dar absorb radiaţia infraroşie emisă de
Pământ şi, în consecinţă, înmagazinează căldură în atmosferă.

Iniţial efectul de seră a avut un efect pozitiv – a făcut ca datorită lui, temperatura medie a
Pământului să fie de aprox. +13oC ceea ce a favorizat apariţia vieţii.
Încărcarea cu particule solide nu permite radiaţia căldurii acumulate pe Pământ către stratosferă
ceea ce determină efectul de seră şi poate conduce la topirea calotelor de gheaţă de la poli,
schimbări majore ale climei (O accentuare a efectului de seră are consecinţe deja deranjante – prin
încălzirea climei – au apărut fenomene meteo virulente – cicloane, uragane, furtuni şi ploi
puternice, care afectează o bună parte a planetei).
POLUAREA AERULUI II
Ipoteză: creşterea acoperirii cu nori sau o absorbţie a bioxidului de carbon de către oceane
poate să determine controlul efectului de seră astfel încât să nu se ajungă la topirea
calotelor.
Poluarea atmosferei poate afecta şi pătura de ozon, care asigură protecţia biosferei faţă
de radiaţiile ultraviolete nocive.
POLUAREA AERULUI III
Ozonul în stratosferă = 0,5-10 ppm
Se formează (fotoliză) prin asocierea unei molecule de
oxigen cu un atom liber şi se disociază prin acţiunea
radiaţiei ultraviolete, într-un ciclu în permanent
echilibru, care poate fi însă deranjat de prezenţa oxizilor
de azot şi mai ales a clorurilor care produc alte
combinaţii cu oxigenul.

Dintre cloruri, freonul (clorofluorcarbonul) se

foloseşte ca gaz propulsor pentru spray-urile
deodorante, insecticid, agent frigorific la
frigidere etc.

În urma cercetărilor efectuate s-a descoperit

faptul că eterul metilic este un propulsor şi
un combustibil nepoluant şi se preconizează
să înlocuiască gazele propulsoare poluante.
 2-3%

7-8%

Ozonul este instabil la

temperaturi normale și se
descompune într-un atom de O
și o moleculă de oxigen O2. 90%

O3 = O 2 + O
Există circa 3 miliarde de tone de ozon, acționând ca o pătură în jurul Pământului.

Unitatea de măsură pentru ozonul stratosferic = UNITATI DOBSON (DU).

1DU = 10 µm (micrometri) grosime din acest strat și conține 2.69×1016 molecule de ozon/cmp sau
2.69×1020 molecule ozon/mp.

FOTOLIZA = procesul de rupere a moleculei de O2 în doi atomi liberi O+O, sub acțiunea radiația
ultravioletă (UV) de tip C (lungimea de unda sub 240 nm) emisă de soare, din straturile superioare ale
atmosferei.

Atomul liber de oxigen dacă întâlnește o moleculă de oxigen, în anumite condiții energetice, dă naștere
unei molecule de tip O3 = OZON.

Molecula de ozon absoarbe radiația ultravioletă (UV) de tip B (lungimea de unda între 240nm și 320nm) și
se desface într-o moleculă de oxigen O2 și un atom liber O.

➢ Fotoliza Oxigenului O2 dă naștere Ozonului O3

în condiții energetice ale radiației solare UV de tip C.

➢ Fotoliza Ozonului O3 prin absorbția radiației ultraviolete UV de tip B

dă naștere moleculei de Oxigen O2.
 Ecuațiile ozonului
1. Fotoliza oxigenului sau absorbția
radiației ultraviolete de tip C de către
oxigen și eliberarea a doi atomi de oxigen
UV/C + O2 = O + O

2. Ciocnirea unui atom de oxigen O cu o

moleculă de oxigen O2 formează o
moleculă de ozon O3
O + O2 = O3

3. Fotoliza ozonului sau absorbția

radiației ultraviolete de tip B de către
molecula de ozon, cu ruperea acesteia
într-o moleculă de oxigen O2 și un atom
liber de oxigen O, însoțite de emiterea de
căldură - radiație infraroșie IR
l

O3 + UV/B = O2 + O + IR
 Ecuațiile ozonului

4. Ciocnirea unui atom de oxigen cu o

moleculă de ozon poate da naștere la
doua molecule de oxigen

O3 + O = O 2 + O 2

UV/C = energia radiației ultraviolete de tip C

UV/B = energia radiației ultraviolete de tip B
Stratul de ozon acționează ca un protector al Pământului împotriva
radiației ultraviolete solare prin absorbția radiației ultraviolete de tip
B, care nu mai ajunge astfel pe suprafața Pământului.

Proces natural care asigură ECHILIBRUL ATMOSFEREI TERESTRE și

PROTECTIA VIEȚII PE PAMÂNT.
OZONUL BUN = Ozonul din straturile superioare ale atmosfere.
Distrugerea acestui strat duce la creșterea efectului de seră, care în timp poate duce la dispariția vieții pe Pământ
datorită creșterii temperaturii.

OZONUL TOXIC (RĂU)

Ozonul are caracter puternic oxidant și în contact cu viața, poate produce efecte din cele mai toxice.
Are aceeași compoziție O3, doar că se formează în atmosfera terestra joasă, ca rezultat al reacțiilor chimice în
prezența luminii solare, din diferiți poluanți de mediu proveniți de la:
• mașini (CO2, gaze de eșapament),
• uzine (metan, oxizi de azot),
• termocentrale
• rafinarii.
În atmosferă îl găsim atât în stare:
naturală format în urma descărcărilor electrice și sub acțiunea razelor solare ,
artificial ca urmare a reacțiilor substanțelor nocive provenite din sursele de natură terestră.

Ozonul este o componenta de baza a poluări puternice ale mediului cum sunt PLOILE ACIDE și SMOGUL și face
parte din grupa gazelor de sera (cele care absorb radiația termică la suprafața solului).
Distrugerea stratului de ozon

În atmosferă, datorita dezvoltării industriale s-au format substanțe de tip CFC (clorfluorcarbonați) = molecule
foarte ușoare, mult mai ușoare ca aerul, imposibil de descompus la altitudini mici și insolubile în apă.

CFC = stabil și se utilizează ca agent în refrigeratoare sau instalațiile de congelare, în spray-uri.

Aceste molecule au proprietatea de a se descompune numai în anumite conditii, în condiții polare, când se
formează nori polari PSC (Polar Stratospheric Clouds) și radiația solară produce fotoliza CFC.

Desfacerea moleculelor de CFC dă naștere clorului care distruge ozonul. Astfel Clorul produce distrugerea
ozonului, formând monoxid de Clor și oxigen.

Cl + O3 → ClO + O2
Monoxidul de clor interactionează cu atomii de oxigen
ClO + O →Cl + O2

Se consumă atomii de oxigen care în mod normal duc la formarea ozonului și eliberează clorul, care și el
distruge ozonul.

Un atom de clor poate distruge mai multe molecule de ozon.

Distrugerea stratului de ozon duce la propagarea radiației ultraviolete până la nivelul solului, generând
absorbții și încălziri puternice ale atmosferei, amplificând totodată efectul de seră.

Ozonul fiind foarte reactiv, este ușor să fie distrus și să doneze un atom de oxigen către azot (N2),
hidrogen (H2) sau clor (Cl2). Acești atomi există în stratosferă și sunt generați de procese terestre
(vulcani, oceane, industrii).

Echilibrul atmosferei înseamnă practic conservarea stratului de ozon, adică producția de ozon O3 să
fie egală cu procesul de distrugere a ozonului O3.
Dacă atomul de Clor întâlnește alt gaz ce conține Hidrogen, poate rupe Hidrogenul din acesta și
formează acid clorhidric – HCl.

Astfel, efectele CFC devin majore la nivelul stratosferei, în special ca influență a stratului de ozon.

Datorită acestor efecte, se distruge mai mult ozon decât se produce. Acest fenomen este predilect
întâlnit în Antarctica. Acolo sunt nori și particule de gheață la nivel de stratosferă. În altă parte
aceștia nu se formează decât în troposferă.
Norii și particulele de gheață la acest nivel, preiau moleculele de CFC și le dizolvă.
Efectele ozonului asupra sănătății

În contact cu gura și nasul, cauzează:

o uscăciunea gurii,
o tuse,
o iritarea mucoasei nazale,
o afecțiuni asupra celor suferinzi de bronhoconstrictie,
o dificultati în respiratie,
o dureri de cap,
o febra.

Prin mirosul acru, înțepător, iritant este detectabil la concentrații mici (0.01 - 0.05 ppm).
În cazul apariție a unui mediu cu ozon, ca prim ajutor = scoaterea celui în cauza din mediu, jet de aer curat (ventilarea) pentru
aerisirea încăperii, spălarea cu apă curată a ochilor, pielii, gurii, nasului și anunțarea medicului.
În stratosferă, la peste 10 km altitudine, ozonul asigură absorbția radiației ultraviolete de tip B și astfel
protejează viața pe Pământ.

În troposferă, acolo unde se desfășoară activitățile umane, provoacă efecte din cele mai nefericite asupra
sănătății.

Ozonul BUN sau TOXIC (RĂU) este funcție de locul unde se găsește și de rolul pe care-l îndeplinește.
POLUAREA RADIOACTIVĂ

Radonul (gaz radioactiv) - poluantul aerului, emis de surse

naturale este recunoscut ca o ameninţare majoră a sănătăţii.

Radonul este un subprodus al descompunerii radioactive a

minereurilor de uraniu, care se infiltrează în pivniţele caselor
care sunt construite din roci ce conţin minereuri de uraniu.

Se estimează că 20% din casele din SUA prezintă concentraţii ale

radonului care pot determina riscul apariţiei cancerului pulmonar.
Poluarea atmosferică termică (prin evacuare de căldură) crește cu cât:
• gradul de industrializare este mai ridicat şi
• tehnologiile sunt mai învechite (cu consum mare de energie pe unitatea de produs).

Concentraţiile de poluanţi pot fi reduse de amestecarea atmosferică, care depinde

de starea vremii (temperatură, viteza vântului, interacţiunea sistemelor de joasă şi
înaltă presiune).
În mod normal temperatura descreşte cu altitudinea. Dar când un strat de aer mai
rece se stabileşte sub un strat cald, se produce o inversare termică, care încetineşte
amestecarea atmosferică şi poluanţii se pot acumula lângă suprafaţa solului.
Inversările pot fi menţinute de sistemele de înaltă presiune şi vânt de viteză mică.
Doar trei zile de amestecare atmosferică redusă pot conduce la concentraţii mari de
substanţe foarte poluante.

De exemplu, scăparea în aer a izocianatului de metil în timpul unei inversiuni de temperatură a

cauzat în decembrie 1984 la Bhopal în India moartea a 3300 de persoane şi îmbolnăvirea altor 20.000.
Efectul expunerii pe termen lung la poluanţi, în concentraţii mici, nu este
complet elucidat, dar sunt afectaţi în special copiii, bătrânii, fumătorii,
muncitorii care operează cu substanţe toxice şi persoane bolnave de inimă
sau de plămâni.

Calitatea aerului trebuie avută în vedere de la proiectarea proceselor,

maşinilor şi instalaţiilor; poate fi menţinută prin micşorarea cantităţii de
căldură şi de substanţe nocive care se evacuează în atmosferă. Aceasta se
realizează:
➢ direct, prin îmbunătăţirea tehnologiilor, soluţiilor constructive etc.,
➢ indirect, prin utilizarea unor instalaţii de epurare a aerului (instalaţii
de desprăfuire, de dezazotizare etc.).

Surse de poluare atmosferică diferite – de proveniență industrială.

De exemplu, în SUA:
- 80% din SO2,
- 50% din oxizii de azot
- 30-40% din particulele solide emise în atmosferă provin din arderea
combustibililor fosili în centrale electrice, boilere industriale sau
cuptoare/centrale de casă/apartament, în timp ce:
- 80% din CO,
- 40% din oxizii de azot provin din arderea combustibililor în motoarele
maşinilor (automobile, camioane).

Alte surse majore de poluare sunt:

- laminoarele de oţel, - incineratoare municipale,
- topitorii de zinc, plumb, cupru, - fabrici de ciment,
- rafinării de petrol, - fabrici de acid sulfuric şi azotic.
În general substanţele gazoase, solide şi lichide, aflate în aerul
atmosferic şi care nu fac parte dintre elementele constitutive
normale ale acestuia, pot fi considerate drept elemente de viciere,
împreună cu căldura şi umiditatea excesivă.

Mirosurile neplăcute (rezultat al prezenţei anumitor substanţe în

aer) şi prezenţa microorganismelor reprezintă, de asemenea, vicieri
ale aerului.

Problema calităţii aerului prezintă aspecte specifice, pentru

diferitele locuri de muncă.
 elena.dinu@upb.ro

elena_dinu@yahoo.com