CAPITOLUL I

~PRINCIPALELE SURSE DE POLUARE~

Învelişul gazos al Pământului reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre

factorii esenţiali existenţei vieţii pe planeta noastră. Dintre componenţii aerului, cel mai im-
portant este oxigenul (O2). Acesta este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, oxidarea
reprezentând principalul proces din care rezultă energie în procesele vitale. Bioxidul de car-
bon din aer (CO2) intervine în asimilarea „hranei” la plante, iar azotul (N) atmosferic repre-
zintă una din verigile circuitului azotului în natură.

1.Compoziţia normală a aerului

Compoziţia chimică normală a aerului (în volum procente atmosferă uscată): azot
78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%, bioxid de carbon 0,03%. Aceste gaze reprezintă în to-
tal 99,99% din compoziţia aerului. Restul de 0,01% este alcătuit din alte gaze, cum ar fi:
neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La toate acestea se adaugă
proporţii variabile de vapor de apă (0,2 – 3%).
Din punct de vedere al sănătăţii prezintă o deosebită importanţă oscilaţiile în
concentraţie ale CO2 şi ale O2 din aer, aceste substanţe având un rol deosebit în metabolism,
în principal în schimbul de gaze la nivelul plămânilor.
Oxigenul poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăde-
rea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul
plămânilor, alterarea schimbului de gaze (O2 şiCO2) şi a procesului de oxigenare a sângelui.
Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie, sau anoxie, gravitatea lor fiind dependentă
de gradul de scădere a presiunii parţiale.

Ce este poluarea?

Dacă nu putem să căutăm definiţii ale poluării, vom găsi multe, ca de exemplu
aceasta: „Poluarea atmosferică implică emanarea de substanţe dăunătoare organismelor vii.”
sau „ Înţelegem prin poluarea aerului prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de com-
ponenţa normală a aerului, care în funcţie de concentraţie şi/sau timpul de acţiune provoacă
tulburări ale sănătăţii omului, creează disconfort populaţiei dintr-un teritoriu, afectează flora
şi fauna sau alterează mediul de viaţă al omului”.
 Cea mai potrivită şi exactă mi se pare cea dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii
(O.M.S). Se vorbeşte despre poluare atmosferică atunci când una sau mai multe substanţe sau
amestecuri de substanţe sunt prezente în atmosferă în cantităţi sau pe o perioadă care pot fi
periculoase pentru oameni, animale, sau plante şi contribuie la punerea în pericol sau vătăma-
rea activităţii sau bunăstării persoanelor”.
Poluarea, printre alte clasificări, este clasificată în poluare naturală sau artificială
(antropogenă).
Procesele de producţie industrială şi producţia de energie a industriei, economiei ener-
getice, a focarelor sunt principalele surse ale poluării atmosferice antropogene dar la
acestea putem adăuga orice arderi (combustii) din care rezultă substanţe poluante.
Sursele naturale principale ale poluării sunt erupţiile vulcanice, furtunile de praf, in-
cendiile naturale ale pădurilor şi altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unor
substanţe organice.

2.Principalele surse de poluare

Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scară mondială.

Procesele de producţie industrială. Emisiile sunt substanţe eliberate în atmosferă de către
uzine, sau alte centre. Procedeele de producţie industrială eliberează emisiile, care se redepun
în cazul în care nu există filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substanţele specifice sunt
atunci eliberate şi pot provoca local catastrofe.

În momentul procesului de combustie, substanţele gazoase, lichide şi solide sunt

eliberate în atmosferă de furnale. În funcţie de înălţimea furnalelor şi de condiţiile at-
mosferice, gazele de eşapament provenind din focare se răspândesc local sau la distanţe
medii, – uneori chiar şi mari – căzând din nou sub formă de particule mai fine decât poluarea
atmosferică măsurabilă în locurile de emisie.
Degajările industriale în ultimă instanţă nimeresc în sol, e cunoscut faptul că în jurul
uzinelor metalurgice în perimetrul a 30-40 km în sol e crescută concentraţia de ingrediente
ce intră în compoziţia degajaţilor aeriene a acestor uzine.
 Surse industriale de poluare cu praf, fum şi cenuşă

Industria Sursa de poluare Produsul poluant

Oţelării. Furnale, maşini de sintetizare.
Turnătorii de fontă. Furnale, instalaţii de
dezbatere.
Metalurgia Furnale şi topitorii.
neferoasă.
Rafinării de petrol. Regeneratori de catalizatori,
incineratori de nămoluri.
Fabrici de hârtie. Cuptoare de recuperare a
chimicalelor şi de calcar.
Sticlă şi fibre de Manipularea materiilor prime,
sticlă. cuptoare de sticlă, tragerea
firelor.
Tabel 1
Oxizi de fier, fier, fum.
Oxid de fier, praf, fum, fumuri de
ulei.
Fum, fumuri de ulei şi metale.
Praf de catalizator, cenuşă de nămol.
Prafuri de chimicale.
Praf de materii prime, ceaţă de acid
sulfuric, oxizi alcalini, aerosoli de
răşini.

Producţia de fum şi praf în industrii

Industria Emisia de fum şi praf

Siderurgie 10 kg / tonă metal
Fonterii 15-25 kg / tonă metal
Procesarea aluminiului 450 kg / tonă metal
Topitorii de bronz şi alamă 12 kg / tonă metal
Tabel 2
O importantă sursă industrială, în special de praf, o reprezintă industria materialelor
de construcţie, care are la bază prelucrarea unor roci naturale (silicaţi, argile, calcar,
magnezit, ghips etc.).
Din cadrul larg al industriei materialelor de construcţii se detaşează, sub aspectul
impactului exercitat asupra mediului ambiant, industria cimentului. Materialele de bază, care
intra în fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasa amestecată cu magme sau cu argile. Sunt
cunoscute şi aplicate doua procedee de fabricare:

- procedeul uscat, în care materiile prime sunt deshidratate, fărâmiţate în mori speciale şi
trecute apoi în cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi înalte;

- procedeul umed, în care materiile prime se amesteci cu apă, apoi în stare umedă se
macină în mori speciale, după care, partea rezultată este trecută la rândul ei în cuptoare
rotative, unde procesul este acelaşi ca la procedeul uscat;

Temperaturile din cuptoare determină mai întâi fărâmiţarea materialului, cu formare

de clincher iar apoi, prin măcinare, se obţin particule foarte fine, care constituie cimentul
propriu-zis. Procesele tehnologice descrise produc cantităţi mari de praf, în toate verigile
lanţului tehnologic: uscătoare, mori de materii prime, cuptoare, procese intermediare. Din
uscătoare se elimina în atmosferă aproximativ 10% din cantitatea introdusă, în mori, 1-3%
din cantitatea prelucrată, în cuptoarele rotative, 10%, iar în procesele intermediare, intre 2 şi
4%. În total se pierde intre 20 şi 25% din materia primă prelucrată la procedeul uscat şi
1045% la procedeul umed. Praful rezultat din industria cimentului este împrăştiat până la dis-
tanţa de peste 3 km faţă de sursă, concentraţia acestuia în apropierea surselor, variind intre
500 şi 2 000 t/km2/an. Fumul constituie partea invizibili a substanţelor ce se elimină prin
coşurile întreprinderilor industriale şi este constituit din vapori de apă, gaze, produşi
incomplet arşi (cărbune, hidrocarburi, gudroane etc.) şi alte impurit4i înglobate şi eliberate cu
ocazia arderii.
Fumul are o culoare albicioasa dacă arderea este completa. Culoarea neagra indica o
ardere incompleta, datorita lipsei de aer, precum şi prezentei în cantitate mare a cărbunelui şi
a funinginii. Culoarea fumului rar poate fi roşcată, cenuşie sau bruna, după cum cărbunele
conţine fler, aluminiu sau mangan.
Particulele de fum au dimensiuni submicronice (< 0,075). Cenuşa rezultată în
exclusivitate din combustibili solizi. Proporţia sa variază intre 5-15% la antracit (cărbune
superior, deci cu ardere mai completă) şi 40-50% la cărbunii inferiori (lignit, turbă, etc.).

Transporturile sunt, după cum bine ştiţi, o altă importantă sursă de poluare.
Astfel, în S.U.A. 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar în unele
localităţi ajung chiar şi până la 90%. Autovehiculele care funcţionează cu motor cu
combustie, sunt un factor poluant care este luat din ce în ce mai mult în seamă. Oraşele mari
sau aglomeraţiile urbane dense sunt afectate în mare măsură de transporturile cu eliberare de
noxe.
Emisiile de poluanţi ale autovehiculelor prezintă doua mari particularităţi: în primul
rând eliminarea se face foarte aproape de sol, fapta care duce la realizarea unor concentraţii
ridicate la înălţimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mică şi mare capacitate de di-
fuziune în atmosferă. În al doilea rând emisiile se fac pe întreaga suprafaţă a localităţii, dife-
renţele de concentraţii depinzând de intensitatea traficului şi posibilităţile de ventilaţie a stră-
zii. Ca substanţe poluante, formate dintr-un număr foarte mare (sute) de substanţe, pe primul
rând se situează gazele de eşapament. Volumul, natura, şi concentraţia poluanţilor emişi de-
pind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului şi de condiţiile tehnice de funcţionare.
Dintre aceste substanţe poluante sunt demne de amintit particulele în suspensie, dioxidul de
sulf, plumbul, hidrocarburile poliaromatice, compuşii organici volatili (benzenul), azbestul,
metanul şi altele.
Los Angeles este o aglomerare urbană-suburbană clădită pe o coastă deluroasă, având
în vecinătate la sud şi la est Oceanul Pacific. Munţii se întind la est şi la nord; de asemenea la
nord se găseşte San Fernando Valley, o parte a oraşului cu aproximativ o treime din populaţia
oraşului. Los-Angeles-ul face legătura între regiunile sale prin intermediul unor mari
autostrăzi de oţel şi beton, construite pentru transportul rapid, la mari viteze, dare care este de
obicei congestionat de trafic.
Smogul produs de gazele de eşapament ale maşinilor sau de alte surse este o problemă
continua a poluării.
 Erupţiile vulcanice generează produşi gazoşi, lichizi şi solizi care,
schimbă local nu numai micro şi mezorelieful zonei în care se manifestă, dar exercită
influenţe negative şi asupra purităţii atmosferice. Cenuşile vulcanice, împreună cu vaporii de
apă, praful vulcanic şi alte numeroase gaze, sunt suflate în atmosferă, unde formează nori
groşi, care pot pluti până la mari distanţe de locul de emitere. Timpul de remanenţă în
atmosferă a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani. Unii cercetători apreciază că, cea
mai mare parte a suspensiilor din atmosfera terestră provine din activitatea vulcanică. Aceste
pulberi se presupune că au şi influenţe asupra bilanţului termic al atmosferei, împiedicând
dispersia energiei radiate de Pământ către univers şi contribuind în acest fel, la accentuarea
fenomenului de „efect de seră”, produs de creşterea concentraţiei de CO2 din atmosferă.

Furtunile de praf sunt şi ele un important factor în poluarea aerului.

Terenurile afânate din regiunile de stepă, în perioadele lipsite de precipitaţii, pierd partea
aeriană a vegetaţiei şi rămân expuse acţiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, de
durată, ridică de pe sol o parte din particulele ce formează „scheletul mineral” şi le
transformă în suspensii subaeriene, care sunt reţinute în atmosferă perioade lungi de timp.
Depunerea acestor suspensii, ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spălare
exercitat de ploi, se poate produce la mari distanţe faţă de locul de unde au fost ridicate.
Cercetări recente, din satelit, au arătat că eroziunea eoliană numai de pe continentul African
ajunge la 100-400 milioane tone/an. În acest context, se pare că deşertul Sahara înaintează în
fiecare an cu 1.5 până la 10 km. Furtuni de praf se produc şi în alte zone ale globului. Astfel,
în mai 1934, numai într-o singură zi, un vânt de o violenţă neobişnuită a produs un intens
proces de eroziune eoliană pe teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma şi Colorado. Norii
negrii, care cuprindeau circa 300 milioane de tone de praf, după ce au parcurs 2/3 din
teritoriul S.U.A., au întunecat Washington-ul şi New York-ul şi s-au deplasat mai departe
către Atlantic. În 1928, la 26 şi 27 aprilie, o furtună a produs erodarea unui strat de sol cu o
grosime de 12 – 25 mm pe o suprafaţă de 400 000 km2, situată în zona precaspică. Evaluările
făcute cu acest prilej au arătat că, numai pe teritoriul ţării noastre s-au depus circa 148
milioane m3 de praf, din cantitatea totală ridicată.

Incendiile naturale, o importantă sursă de fum şi cenuşă, se produc atunci

când umiditatea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de
răspândit, mai ales în zona tropicală, deşi, în general, gradul de umiditate al pădurilor din
această zonă nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului. La sfârşitul anului
1982 şi începutul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei şi Malayesiei au avut loc 7
incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare de păduri tropicale. În coasta de Fildeş, în
1983, focul a distrus circa 450 000 ha, iar în Ghana, în timpul aceleiaşi secete, a fost distrusă
prin foc o mare suprafaţă de păduri şi circa 10% din plantaţiile de cacao. În anii deosebit de
secetoşi, chiar şi în zonele temperate, se produc dese incendii ale pădurilor. Astfel, în 1992,
după o succesiune de ani secetoşi, au izbucnit incendii devastatoare chiar şi în pădurile
Franţei şi ale Poloniei. Se pare că situaţia climatică din deceniul 80 a extins mult suprafeţele
de păduri vulnerabile la incendii pe întregul glob.

Activităţile „casnice” sunt, fie că vrem, fie că nu, o sursă de poluare. Astăzi,
în multe ţări în curs de dezvoltare, aşa cum este şi ţara noastră, lemnul de foc este la fel de
vital ca şi elementele, iar ca preţ, în unele locuri, are un ritm de creştere mai mare decât
alimentele. Cauza creşterii zi de zi a preţului este restrângerea suprafeţelor de pădure. Multe
ţări care fuseseră cândva exportatoare de material lemnos, au devenit importatoare, în măsura
în care nu s-au preocupat de regenerarea fondului forestier. În S.U.A. şi India se ard anul
circa 130 milioane de tone de lemn de foc; în S.U.A. această cantitate asigură doar 3% din
consumul de energie, în timp ce în India, aceiaşi cantitate asigură 25% din consum. Deci,
pentru ţările în curs de dezvoltare, lemnul de foc constituie o necesitate legată de satisfacerea
consumurilor energetice. Dar nu numai pentru aceste ţări consumul de lemn este o necesitate;
ţări ca Suedia, Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, în politica lor economică, reducerea
consumului de petrol şi, în compensaţie, creşterea contribuţiei energetice a lemnului de foc.
Chiar în S.U.A., acolo unde preţul altor surse de energie a crescut considerabil, s-a produs o
orientare spectaculoasă către folosirea lemnului. Se apreciază, de exemplu, că în această ţară,
după 1973, folosirea energiei obţinute din lemn, în sectorul casnic, a sporit de două ori.
Vânzările anuale de sobe, între 1972 şi 1979, au sporit de nouă ori, iar în 1981 s-au vândut pe
teritoriul Statelor Unite circa 2 milioane de sobe pentru încălzirea locuinţelor cu lemne.
Fumul emis de sobele cu lemne are o culoare albastră fumurie şi conţine o cantitate
însemnată de materii organice, care se apreciază că pot fi cancerigene. Dar în scopuri casnice
nu se ard numai lemn, ci şi cantităţi enorme de cărbuni, petrol, şi gaze naturale, din care
rezultă de asemenea substanţe toxice.

3.Principalele substanţe poluante

Substanţele poluante din atmosferă sunt substanţe gazoase, lichide sau solide, care îi
modifică compoziţia.

Gazul carbonic(CO2) , numit ştiinţific dioxid de carbon, este cel mai important din
ciclul carbonului este inofensiv şi aduce clorul pentru fotosinteză. CO2, sub formă de vapori
de apă, lasă să treacă undele scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi
ale radiaţiilor Pământului, ceea ce provoacă o reâncălzire a aerului, efectul de seră. Pe Venus,
într-o atmosferă foarte bogată în CO2, temperatura atinge 470° C.
Bioxidul de carbon întâlnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu produce tulburări
manifestate decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în
alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în
momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică
eliminarea acestui catabolit. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge (hipercapnie) mai puţin
datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită autointoxicării organismului.
Pe măsură ce creşte concentraţia în aerul atmosferic, intervine şi solubilizarea lui în
plasma sanguină datorită presiunii parţiale crescute; la autointoxicare se asociază intoxicaţia
exogenă.
Primele tulburări apar în jurul concentraţiei de 3% manifestată prin tulburări
respiratorii (accelerarea respiraţiei), apare apoi cianoza, urmată de tulburări respiratorii şi
circulatorii însoţite de fenomene legate de dezechilibrul acido-bazic.
 Praful, cenuşa şi fumul au o proporţie destul de mare în totalitatea poluanţilor care
există în atmosferă. „Praful provine din diviziunea materiei fine în particule aproape
coloidale de 10-100 nm. Fumul este un amestec de particule solide şi coloidale cu picături
lichide. Sursele artificiale generatoare de praf, cenuşă şi fum cuprind, în general, toate
activităţile omeneşti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazoşi. O importanţă
sursă industrială, în special de praf, o reprezintă industria materialelor de construcţie, care are
la bază prelucrarea unor roci naturale (silicaţi, argile, calcar, magnezit, ghips etc.). Din cadrul
larg al industriei materialelor de construcţii se detaşează, sub aspectul impactului exercitat
asupra mediului ambiant, industria cimentului. Materialele de bază, care intra în fabricarea
cimentului, sunt piatra calcaroasă amestecată cu magme sau cu argile.
Sunt cunoscute şi aplicate două procedee de fabricare: - procedeul uscat, în care
materiile prime sunt deshidratate, fărâmiţate în mori speciale şi trecute apoi în cuptoare
rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi înalte; - procedeul umed, în care materiile
prime se amestecă cu apă, apoi în stare umedă se macină în mori speciale, după care, partea
rezultată este trecută la rândul ei în cuptoare rotative, unde procesul este acelaşi ca la
procedeul uscat; Temperaturile din cuptoare determină mai întâi fărâmiţarea materialului, cu
formare de clincher iar apoi, prin măcinare, se obţin particule foarte fine, care constituie
cimentul propriu-zis. Procesele tehnologice descrise produc cantităţi mari de praf, în toate
verigile lanţului tehnologic: uscătoare, mori de materii prime, cuptoare, procese intermediare.
Din uscătoare se elimină în atmosferă aproximativ 10% din cantitatea introdusă, în mori,
1-3% din cantitatea prelucrată, în cuptoarele rotative, 10%, iar în procesele intermediare,
între 2 şi 4%. În total se pierde între 20 şi 25% din materia primă prelucrată la procedeul
uscat şi 10-45% la procedeul umed. Praful rezultat din industria cimentului este împrăştiat
până la distanţa de peste 3 km faţă de sursă, concentraţia acestuia în apropierea surselor,
variind între 500 şi 2 000 t/km 2/an. Fumul constituie partea invizibilă a substanţelor ce se
elimină prin coşurile întreprinderilor industriale şi este constituit din vapori de apă, gaze,
produşi incomplet arşi (cărbune, hidrocarburi, gudroane etc.) şi alte impurităţi înglobate şi
eliberate cu ocazia arderii. Fumul are o culoare albicioasă dacă arderea este completă.
Culoarea neagră indică o ardere incompletă, datorită lipsei de aer, precum şi prezenţei în
cantitate mare a cărbunelui şi a funinginii. Culoarea fumului rar poate fi roşcată, cenuşie sau
brună, după cum cărbunele conţine fier, aluminiu sau mangan. Particulele de fum au
dimensiuni submicronice (<0,075m). Cenuşa rezultă în exclusivitate din combustibili solizi.
Proporţia sa variază între 5-15% la antracit (cărbune superior, deci cu ardere mai completă) şi
40-50% la cărbunii inferiori (lignit, turbă, etc.). Cenuşa se compune din: - compuşi minerali
puternic înglobaţi în masa cărbunelui. În această categorie sunt cuprinşi compuşii de Si, Al,
Fe, Ca, Mg şi/sau S; - impurităţi (cenuşă mecanică) provenite din roca în care se afla înglobat
zăcământul. Cenuşa rămâne în cea mai mare parte în focar şi este îndepărtată prin procedee
mecanice sau hidraulice. Restul este antrenat spre coş de către puternicul curent de aer format
în camera de ardere. În marile centrale termoelectrice, la trecerea prin coş, cenuşa este
captată aproape în totalitate.”
Monoxidul de carbon(CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce în ce
mai mare printre poluanţii devastatori. Toate materiile primare energetice folosite pentru
combustie conţin carbon sub formă de combinaţii chimice, care se oxidează, transformându-
se în gaz carbonic (CO2) sau în oxid de carbon (CO) dacă combustia este incompletă.
 Monoxidul de carbon se formează în mod natural în metabolismul microorganismelor
şi în cel al anumitor plante; este un compus al gazului natural. El se răspândeşte în atmosferă
sau se formează în stratosferă sub efectul razelor UV.
CO este produs în lanţ de decompoziţie troposferică a metanului prin intermediul
radicalului OH.
O cantitate echivalentă de CO se formează prin acţiunea omului în momentul
combustiei carbonului şi hidrocarburilor. 67% din CO provine de la vehicule, combustia
nefiind completă decât dacă motoarele merg în plină viteză.
Anumite plante cu flori, precum morcovul, pot fixa CO. Mari cantităţi sunt fixate în
sol şi sunt degradate de microorganisme. Cantităţile reziduale se ridică în straturile mai înalte
ale atmosferei.
CO este un gaz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism prin plămâni
şi blochează fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO): puterea
sa de fixare este de 240 de ori mai important decât cel al oxigenului. Nivelul de otrăvire
depinde de saturaţia sanguină, de cantitatea de CO din aer şi volumul respirat.

Dioxidul de sulf (SO2), produs în principal de arderea cărbunelui dar prezent şi în

emisiile motoarelor diesel, se combină cu apa din atmosfera şi provoacă ploile acide care
distrug vegetaţia şi clădirile.

Azotul; compuşii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de azot

NO2 este unul din cei mai periculoşi poluanţi.
Sursa principală a acestui gaz o reprezintă motoarele cu ardere internă, în special a
automobilelor. NO2 se formează la temperatura ridicata din ţevile de eşapament. Cantităţi
importante de NO2 dau naştere şi la arderea cărbunilor.
În afară de faptul că NO2 este toxic ca atare la anumite concentraţii, el contribuie
nemijlocit la formarea smogului - fotochimic, un produs complex alcătuit din diverşi
compuşi chimici şi având ca substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide
din atmosferă).
Sub influenţa razelor solare mai ales ultraviolete (UV) între aceşti compuşi se produc
reacţii secundare şi terţiare din care iau naştere alte substanţe, ca ozon, PAN, acroleina,
formaldehida, peroxiacetilnitraţi, etc. Dintre acestea PAN şi ozonul au efecte toxice deosebit
de puternice.
Bioxidul de azot sub acţiunea razelor UV reacţionează şi dă oxid de azot şi oxigen
atomic. O parte din acesta se combină cu oxidul de azot regenerând NO 2, proces ce duce la
menţinerea NO2 în atmosferă. Altă parte a oxigenului atomic se combină cu O2 şi dă ozonul,
foarte reactiv şi puternic oxidant. Ozonul reacţionează cu resturile de hidrocarburi care apoi
se combină cu PAN. PAN are puternice efecte toxice asupra plantelor, chiar la concentraţii
mici producând necroze ale ţesuturilor frunzelor, inhibă fotosinteza.

4.Inventarul zonelor critice sub aspectul stării mediului în

România.
„Vă prezentăm integral documentul transmis de către MAPPM şefului Delegaţiei
Permanente a Comisiei Europene la Bucureşti, ce conţine inventarul zonelor critice sub
aspectul stării mediului în România şi zonele critice din România sub aspectul poluării
atmosferice, poluării apelor si poluării solurilor:

Zone critice sub aspectul poluării atmosferice:

–Copşa Mică, Zlatna, Baia Mare – zone poluate în special cu metale grele (cupru,
plumb, cadmiu), dioxid de sulf şi pulberi în suspensie proveniţi din industria metalurgică
neferoasă;
–Hunedoara, Călan, Galaţi – zone poluate în special cu oxizi de fier, metale neferoase
şi pulberi sedimentabile provenite din siderurgie;
–Râmnicu Vâlcea, Oneşti, Săvineşti, Stolnicei, Ploieşti – zone poluate în special cu
acid clorhidric, clor şi compuşi organici volatili proveniţi din industria chimică şi
petrochimică;
Târgu Mureş – zonă poluată în special cu amoniac şi oxizi de azot proveniţi din
industria de îngrăşăminte chimice;
–Brăila, Suceava, Dej, Săvineşti, Borzeşti – zone poluate în special cu dioxid de sulf,
sulfură de carbon, hidrogen sulfurat, mercaptan, provenite din industria de celuloză, hârtie şi
fibre sintetice.
Obiective industriale a căror activitate determină frecvente depăşiri ale concentraţiilor
maxim admise la indicatorii de calitate ai atmosferei: Bucureşti – Automatica, Acumulatorul,
Platforma chimica Dudesti, Faur, Griro, Aeroport; Ploieşti – Petrotel, Astra, Derolever,
Vega; Braşov – Sofert; Bacău – CCH Letea; Turda – Cimentul, UCT Turda; Baia Mare –
Phoenix, Romplumb; Craiova – SC Doljchim, CET Isalniţa; Neamţ – Pergodur; Constanţa–
Oil Terminal; Cluj – Terapia; Zlatna – Ampellum; Hunedoara – Siderurgica; Oradea –
Sinteza; Piteşti – Arpechim; Tirgu Jiu – Romcin; Brăila – Celhart Chiscani; Călăraşi –
Siderca; Galaţi – Sidex; Giurgiu – Verachim; Râmnicu Vâlcea – Oltchim; Reşiţa –
Combinatul Siderurgic; Copşa Mica – Sometra; Slatina – Platforma Industrială Slatina;
Slobozia – Amonil; Suceava– Ambro; Târgovişte – COS; Târgu Mureş – Azomures;
Timişoara – Solventul; Vaslui – Moldosin; Popeşti Leordeni – Danubiana; Brazi –
Petrobrazi; Oneşti – Carom; Borzeşti – Chimcomplex; Codlea – Colorom; Făgarăs –
Nitramonia; Bizac – Moldocim; Săvineşti – Platforma Chimică Săvineşti; Tasca – Fabrica de
Ciment; Năvodari – Petromidia; Medgidia – Romcim; Ocna Mureş – UPS; Paroşeni – Renel
FE Paroşeni; Ales Chiştag – Romcim; Câmpulung Muscel – Aro; Rovinari – CET Rovinari”
Unite, Statele Unite ale Americii şi alte 24 de naţiuni au ratificat un protocol ce obligă
stoparea ratei de emisie în atmosferă a oxizilor de azot, la nivelul celei din 1987.
Amendamentele din 1990 la Actul privind reducerea poluării atmosferice, act ce a fost
semnat încă din 1967, pun în vigoare reguli stricte în vederea reducerii emisiilor de dioxid de
sulf din cadrul uzinelor energetice, în jurul a 10 milioane de tone pe an până pe data de 1
Ianuarie,2000. Aceasta cifră reprezintă aproape jumătate din totalul emisiilor din anul 1990.

Studii publicate in 1996 sugerează faptul că pădurile şi solul forestier sunt cu mult
mai afectate de ploaia acidă decât se credea prin anii ’80, şi redresarea efectelor este foarte
lentă. În lumina acestor informaţii, mulţi cercetători cred că amendamentele din 1990 în
vederea reducerii poluării şi a purificări aerului, nu vor fi suficiente pentru a proteja lacurile
şi solurile forestiere de viitoarele ploi acide.
5.Poluare: combatere

Colapsul global al mediului înconjurător este inevitabil. Statele dezvoltate ar trebui să

lucreze alături de statele în curs de dezvoltare pentru a se sigura faptul că economiile acestor
tari nu contribuie la accentuarea problemelor legate de poluare. Politicienii din zilele noastre
ar trebui să se gândească mai degrabă la susţinerea programelor de reducere a poluării decât
la o extindere cât mai mare a industrializării. Strategiile de conservare a mediului ar trebui sa
fie acceptate pe scară mondială, şi oamenii ar trebui să înceapă să se gândească la reducerea
considerabilă a consumului energetic fără a se sacrifica însă confortul. Cu alte cuvinte, având
la dispoziţie tehnologia actuală, distrugerea globala a mediului înconjurător ar putea fi
stopată.

Controlarea poluării atmosferice

Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice implică metode ce
reduc, colectează, captează sau reţin poluanţi înainte ca ei sa intre în atmosferă. Din punct de
vedere ecologic, reducând emisiile poluante cu o mărire a randamentului energetic şi prin
măsuri de conservare, precum arderea de mai puţin combustibil este strategia preferată.
Influenţând oamenii sa folosească transportul în comun în locul autovehiculelor personale
ajută de asemenea la îmbunătăţirea calităţii aerului urban.
Potenţiali poluanţi pot exista în materialele ce intră în procese chimice sau în procese
de combustie (ca de exemplu plumbul din benzină). Metode de controlare a poluării
atmosferice includ şi îndepărtarea materialelor poluante direct din produsul brut, înainte ca
acesta să fie folosit, sau imediat după ce s-a format, dar şi alterarea proceselor chimice ce duc
l-a obţinerea produsului finit, astfel încât produşii poluanţi să nu se formeze sau să se
formeze la nivele scăzute. Reducerea emisiilor de gaze din arderea combustibililor folosiţi de
către automobile este posibilă şi prin realizarea unei combustii cât mai complete a
carburantului sau prin recircularea gazelor provenite de la rezervor, carburator şi motor, dar
şi prin descompunerea gazelor în elemente puţin poluante cu ajutorul proceselor catalitice.
Poluanţii industriali pot fi la rândul lor captaţi în filtre, precipitatori electrostatici.

Acţiuni guvernamentale

Diferite ţări au impus standarde în legislaţie cu privire la nivelele de concentraţie ce

se cred a fi suficient de scăzute pentru a proteja sănătatea publică. Standardele privind sursele
de emisie au de asemenea specificate limitele de emisie a substanţelor poluante în atmosfera
astfel încât standardele de calitate ale aerului să fie atinse. Cu toate acestea însă, natura
problemei necesită implementarea tratatelor internaţionale ale mediului, si
până în acest moment 49 de ţări au aprobat în Martie 1985 convenţia Naţiunilor Unite cu
privire la stratul de ozon. “Protocolul de la Montreal”, aţa cum a fost numită aceasta
convenţie renegociată în 1990 apela la îndepărtarea anumitor clorocarburi si fluorocarburi
până la sfârşitul secolului şi asigură ajutor în vederea dezvoltării ţărilor în realizarea acestor
tranziţii. în plus, mai multe tratate internaţionale au fost semnate în scopul reducerii
incidenţei ploii acide.
 În Statele Unite, Actul Aerului Curat din 1967, aşa cum a fost amendat în 1970, 1977
şi 1990 este baza legală a controlării poluării atmosferice. Agenţia de Protecţie a Mediului
are ca responsabilitate primară îndeplinirea cererilor acestui act, care specifică să se
stabilească standarde privind calitatea aerului în cazul diferitelor substanţe. Actul a fost de
asemenea destinat prevenirii deteriorării calităţii aerului în arealele unde aerul este în prezent
mai curat decât impun standardele. Amendamentele din 1990 identifică ozonul, monoxidul
de carbon, ploaia acidă şi noxele atmosferice ca fiind cele mai grave probleme ale poluării
aerului.
6.Metode de diminuare a poluantilor aerului

6.1 Purificarea emisiilor gazoase

In capitolele anterioare s-a vazut ce efecte negative poate avea asupra mediului
inconjurator poluarea atmosferei, cum poate influenta sanatatea omului de la disconfort pana
la tulburarea unor functii, agravarea unor boli sau producerea unor afectiuni.
Pentru prevenirea si combaterea poluarii aerului se pot lua masuri medicale si masuri
tehnico-organizatorice.

Masurile medicale constau in primul rand in stabilirea de norme sanitare sau de concentratii
maxime admise pentru diversi poluanti atmosferici.
Concentratia maxima admisibila inseamna cea mai mare concentratie a unui poluant
care poate fi acceptata. Obijnuit se stabilesc doua norme sau concentratii maxime admise
pentru fiecare poluant atmosferic si anume: onorma maxima momentana, care nu poate fi
depasita in nici un moment, deoarece este direct periculoasa pentru organismul uman si o
norma medie, care are la baza variatiile concentratiilor in timp ale diversilor ploluanti,
determinate de emisiile variabile,de influenta factorilor climatici, de conditiile atmosferice
etc. Normele medii pot fi si ele de mai multe feluri, in functie de timpul pentru care se
calculeaza, astfel:norme medii pe o zi, pe saptamana, pe o luna, pe un an. Cu cat tmpul de
calcul este mai mare, cu atat concentratia adimisa este mai mica.
In al doilea rand, masurile sanitare constau in cercetarea influentei poluarii aerului
asupra sanatatii populatiei din zonele de risc, adica zonele in care concentratiile maxime
adimise sunt depasite si riscul de imbolnavire a populatiei este prezent.

Masurile tehnico-organizatorice cad in sarcina organelor administrative sau de specialitate

din diferite domenii care contribuie la poluarea aerului. Dintre acestea amintim:
• construirea de unitati industriale in afara zonelor de locuit;
• asezarea industriilor poluante fata de zonele de locuit, astfel incat vantul dominant
(cel mai frecvent din zona) sa bata de la locuinte spre industrie si nu invers;
• inlocuirea combustibilului inferior cu combustibil superior, mai putin poluant,
pentru incalzirea locuintelor si mai ales generalizarea sistemelor de incalzire prin
termoficare;
• interzicerea circulatiei autovehiculelor cu defecte de ardere care elimina cantitati
marei de poluanti atmosferici in localitati;
• dotarea zonelor libete dintre intrprinderile industriale poluante si locuinte cu spatii
verzi alcatuite din arbori rezistenti la actiunea poluantilor (stejar, salcam, plop);
 • tratarea prealabila a combustibilului folosit sau a unor materii prime pentru
reducerea concentratiilor poluantilor produsi;
• inzestrarea intreprinderilor industriale cu instalarii de retinere sau neutralizare a
poluantilor atmosferici;
• construirea de cosuri cat mai inalte si/sau ridicarea presiunii de eliminare si a
temperaturii emisiilor pentru usurarea difuzarii in atmosfera a poluantilor;
• autocontrolul poluantilor eliminati in atmosfera la nivelul emisiilor chia de catre
intreprinderile industriale insesi.

6.2Metode si mijloace de purificare a atmosferei

La enumerarea surselor de poluare s-a aratat cat de complicata este stabilirea
componentei unui poluant pentru a putea fi incadrat intr-o categorie precisa, iau
uniformizarea acestora s-a vazut ca este imposibila, deoarece, practic,nici o sursa nu elimina
un singur poluant, ci o combinatie a acestora intr-un grad mai mare sau mai mic de pondere a
unora asupra celorlalti.
La fel de important de precizat este faptul ca pana acum inca nu s-a ajuns a se
concepe aparate de epurare (purificare) complexa, adica pentru mai multi poluanti deodata.
Datorita acestor fapte, categorisirea unor metode de epurare dupa natura poluantilor
este destul de grea. Deocamdata, ceea ce se poate afirma cu siguranta este ca pentru epurare
pot exista doua categorii de metode: fizice si chimice, care dupa modul de actionare pot fi la
randul lor impartita in diferite subgrupe:
• Metede fizice: uscate, umede si combinate;
• Metode chimice: prin spalare, prin reducere, prin separare, prin absortie si
prin adsortie.
Instalatiile si aparatele de epurare se pot grupa astfel:
• Instalatii sau aprate de purificare directa a poluantilor;
• Instalatii sau aprate de purificare care necesita un tratament al agentilor
nocivi inainte de epurare;
• Instalatii sau aparate care utilizeaza ambele principii in acelasi timp.
Din punct de vedere al mediului in care lucreaza pot fi:
• Inestalatii si aparate care lucreza in medii umede;
• Inestalatii si aparate care lucreza in medii uscate.
Dupa modul de actionare pot fi aparate care folosesc: principiul detentei, pricipiul de
impact, soc si inertie, principiul centrifugal, medii filtrante, pricipii electrostatice pentru
medii uscate, iar in medii umede pot fi spalatoare, filtre umede, epuratoare cu spuma,
separatoare dinamice. Aparatele care necesita un tratament prealabil al agentului nociv
inainte de epurare pot fi cu ceata sau acustice.
Dintre modelele si instalatiile cele mai reprezentative ale metodelor fizice si chimice
se prezinta cateva in continuare.

Aparate care folosesc pricipiul detentei

La acest tip de aparat purificarea are la baza forta gravitatiei si pentru ca sa fie cat mai
eficienta este necesar ca viteza amestecului gazos supus purificarii sa fie mica in interiorul
instalatiei.
 Dintre aceste aparate: camera de depunere care se foloseste numai pentru captarea
prafului, camera de depunre cu placi sau deflector introduse orizontal sau inclinat pe care se
depun particulele.

Instalatii si aparate care folosesc principiile de impact, soc si inertie

In astfel de aparate si in special impactorul in cascada, camera cu sicane etc.,
aerosolul curge intr-o ordine sigura a unor ajutaje astfel incat fiecare dintre ele prezinta o
viteza mai mare decat cel precedent. In felul acesta, particulele mai grele vor fi retinute de
primele trepte, iar cele mai usoare de ultimele.
Un astfel de aparat este pulvocaptorul, care este construit dintr-un numar mare inele
conice care isi misoreaza treptat diametrul in directia de miscare a gazului supus purificarii.
Acestea sunt asezate unul langa altul la intervale mici, mentinand intre ele spatii
inelare, prin care se elimina 95-97% din gazul care trebie purificat. Restul de 3…5% din gaz
ce antreneaza cea mai mare cantitate de praf trece printr-un canal cu un diametru mic,
orientat spre un acumulator de praf (ciclon), in care se depune praful.

Aparate care folosesc principiul de separare prin centrifugare

-cicloanele sunt aparate in care particulele sunt eliminate pe baza fortei centrifuge
dintr-un gaz care se roteste. Particulele de praf antrenate de forta centrifuga se lovesc de
corpul ciclonului (fig. 5.10) si cad la baza de unde se elimina. Daca se monteza mai multe
cicloane in baterie se obtine un multiciclon care asigura un grad de purificare marit.

Aparate care folosesc mijoace filtrante

Pentru retinerea din gaze a particuleleor extrem de mici in conditii medii de
temperatura, umiditate si coroziune se utilizeaza instalatii si aparate speciale numite filtre, iar
oeratia corespunzatoare se numeste filtrare.
Mai des folosite sunt filtrele fibroase, filtrul cu saci. Dintre materialele folosite la
fabricarea filtrelor amintim: bumbacul, lana,inul, matasea, azbestul, sticla si diferite sintetice
(poliamidice, poliacrilontrilice, poliesterice, polietilenice etc.).

Instalatii si aparate care folosesc principiu separarii electro statice

Separarea electro statica consta in incarcatea particulelor solide si a picaturilor fine de
lichide de catre ionii de gaz produsi prin descarcari electrice in gazul din jurul unui electrod
de inalta tensiune si apoi deplasarea particulelor si picaturilor catre un electrod colector legat
la pamant.
Aceasta metoda se utilizeaza cand exista un volum mare de gaze de purificat formate
din particule fine sau ceata si nu exista riscul de explozie.
Dupa mediul in care lucreza pot sa fie filtre electrice uscate sau umede, iar dupa
forma electozilor pot fi uscate tubulare sau uscate cu placi (fig. 5.12).
Filtrele electrice umede se folosesc la separarea prafului din mediile umede. In acest
caz, electrozii de depunere sunt confectionati din tuburi de plumb de forma cilindrica sau
hexagonala, sudati pe o placa tubulara plumbuita, care se sprijina pe marginea carcasei.
In afara de aparatele pentru medii uscate sau umede mai sunt aparate si instalatii de
purificare speciale:
 • Aparate dinamice speciale pentru debite mici si mijlocii. De exemplu: rotociclonul
care indeplineste in acelasi timp si rolul de ventilator si cel de desprafuitor, in prezenta unei
perdele de apa.

Aparate de epurare prin aglomerare sonica, care se bazeaza pe efectul aglomerarii

aerosolilor sub actiunea undelor sonore de frecventa inalta. Efectul de aglomerare este
datorat ciocnirii particulelor care capata o miscare vibratorie indusa de mediul fluid in
vibratie.
Aglomerarea sonica e influentata de urmatorii factori:
• frecvent;
• timpul de expunere in campul sonic al aerosolului alcatuit din particule
uniforme si de concentratie uniforma;
• intensitatea sonora;
• concentratia aerosolilor;
• temperatura.
• Sirenele, care sunt aparate generatare de unde sonore si pot fi statice si dinamice.
Diferenta dintere cele doua tipuri este ca primele nu contin nici o piesa in miscare, pe cand
cele din a doua categorie au o parte din componente mobile.

Sistemele de epurare sonore au ca avantaje:

• functionarea la temperaturi inalte;
• eficacitate mare;
• securitate absoluta;
• investitii acceptabile.
Primele aplicatii industriale ale epuratoarelor sonice au fost realizate in S.U.A in 1948
la recuperarea negrului de fum provenit de la un cuptor alimentat cu gaz natural. Cu rezultate
bune s-au folosit si la epurarea gazului de furnal, in industria de acid sulfuric, a unor gaze
provenite de la unele cuptoare metalurgice etc.
6.3. Alegerea unui aparat sau unei instalatii de epurare
Se considera ca alegerea unui singur sistem de epurare este insuficienta si deci, cand
se porneste la conceperea unei instalatii de epurare, se recomanda sa se mearga pe un sistem
combinat, avand in acest mod asigurata atat o epurare cat mai aproape de cea ideala, cat si o
siguranta ca in cazul defectarii unuia din aparate, celelalte care concura la combinatia
respectiva vor functiona in continuare.
Alegerea epuratorului se face tinand cont de un complex de factori ca: dimensiunile si
conceptia aerosolilor; debitul de fluid purtator (aer sau gaze diverse); gradul de epurare,
volumul cheltuielilor de investitii, reparatii si intretinere, siguranta de exploatare etc.
De regula, cand se urmareste o epurare foarte avansata se recurge la sisteme de
purificare in mai multe trepte, pornind de la sistemele de epurare grosiera, prin mijloace
mecanice (camere de depunere, cicloane, filtre cu saci), continuand apoi cu o epurare
intermediara (senifina), realizabila in turnuri de pulverizare si in final cu o epurare fina, de
obicei cu ajutorul filtrelor electrice.
Operatia de epurare sau purificare a emisiilor gazoase are in primul rand scopul
asigurarii sanatatii oamenilor si in al doilea rand doar recuperari economice.
Datorita acestui fapt se impune ca dimensionarea aparatelor si instalatiilor de epurare
sa nu se alunece pe panta economicitatii, neglijandu-se aspectul principal al aepurarii,
deoarece in acest caz cheltuielile facute cu instalatia respectiva vor fi inutile, ele nerezolvand
obiectivul primordial.

7.Ce am putea face pentru mediul înconjurător

Am putea stopa criza energetică folosind energia într-un mod raţional. Câteva din
lucrurile pe care le-ar putea face pentru a salva energie sunt:
Folosirea mai rară a automobilelor: mersul, ciclismul, sau transporturile publice.
Evitarea cumpărării bunurilor care sunt împachetate excesiv. Este necesară energie
pentru a confecţiona ambalajele, dar şi de a le recicla.
Evitarea pierderilor: redu ceea ce foloseşti, refoloseşte lucrurile în loc să cumperi
altele noi, repară obiectele stricate în loc să le arunci, si reciclează cât mai mult posibil. Află
ce facilitaţi de reciclare sunt disponibile în zona ta. Încearcă să nu arunci lucrurile dacă
acestea ar mai putea avea o altă folosinţă.
Izolează-ti casa: caută crăpăturile din uşi, ferestre, si asigură-te că podul este suficient
izolat pentru a păstra căldura casei.
Foloseşte aparatura electrică casnică care nu consuma multă energie: când cumperi
noi aparate electrocasnice întreabă care modele consumă mai puţina energie. Foloseşte becuri
cu un consum scăzut de energie şi baterii reîncărcabile.
Economiseşte apă: este necesară o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un
robinet stricat poate consuma aproximativ 30 de litri de apă pe zi.
Învaţă cât mai mult posibil despre problemele energetice ale Pământului şi cauzele ce
le determină. Află dacă sunt grupări ecologice în zona ta care te-ar putea informa.
 CAPITOLUL II

~EFECTELE POLUARII ASUPRA MEDIULUI~

Poluarea a fost definită ca fiind "Orice introducere de către om în mediu, direct sau
indirect a unor substanţe sau energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în pericol
sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea materială,
să diminueze binefacerile sau să împiedice alte utilizări legitime ale mediului.”
Mediul (înconjurător, ambiant, ecologic, de viaţă) reprezintă totalitatea factorilor fizici,
chimici, meteorologici, biologici dintr-un loc dat, cu care un organism vine în contact. Aceşti
factori sunt: temperatura, umiditatea, solul, apa, magnetismul terestru, peisajul, alte
organisme. Între fiecare organism şi mediu există influenţe reciproce complexe. Mediul
influenţează organismele, dar şi acestea (inclusiv omul) modifică mediul. Adaptarea
organismelor la mediu este limitată. Între comunităţile ecologice ale unui biom se stabilesc
relaţii de echilibru ecologic. Acest echilibru poate fi modificat sub acţiunea unor factori
perturbatori, ce pot fi naturali sau artificiali. Factorii naturali sunt fie de natură fiziografică,
fie biotică şi antrenează evoluţia comunităţilor ecologice, cu formarea unor "comunităţi
succesive" (aşa numitele sere), care conduc de obicei la o comunitate majoră de climax..

1.EFECTELE POLUÃRII AERULUI

Poluarea atmosferei afecteaza calitatea vieţii la scara planetarǎ şi, în general, ea

reprezintǎ consecinţa unor activitǎţi umane fiind un fenomen actual al vieţii urbane.
Majoritatea poluanţilor atmosferici pornesc de la arderi generatoare de energie. Motoarele cu
explozie internǎ utilizate în transporturi, arderi de combustibili gazoşi, lichizi sau
solizi( cǎrbuni, lemne) în unitǎţi industriale, pentru încǎlzirea locuinţelor etc., provoacǎ
emisii de substanţe şi particule care se degajǎ în atmosferǎ putând atinge concentraţii nocive.
Poluarea atmosferei are urmǎri neplǎcute, adesea grave, asupra omului şi mediului sǎu
înconjurǎtor, sub diferite forme : împiedicǎ creşterea plantelor, diminueaza valoare
produselor, agricole, reduce vizibilitatea şi adaugǎ mirosuri neplǎcute mediului ambiant şi cel
mai important, afecteazǎ sǎnǎtatea omului. Prevenirea şi combaterea poluǎrii atmosferei este
o sarcinǎ primordialǎ a tuturor tǎrilor şi guvernelor din lumea întreagǎ.
Calitatea vieţii pe Pǎmânt este dependentǎ de calitatea aerului. Ritmul de creştere
economicǎ, înmultirea autoturismelor de toate genurile, suprapopularea marilor metropole,
fumului şi vaporii nocivi degajaţi de sutele de mii de coşuri de fabrici etc., impun mǎsuri bine
gândite şi stiinţific fundamentate pentru a stǎpânii fenomenele periculoase de poluare a
aerului, pentru a dirija dezvoltare economico-tehnicǎ în folosul omului şi al umanitǎţii.Este
necesar sǎ precizǎm cǎ poluarea atmosfericǎ face ravagii nu numai asupra omului, plantelor,
animalelor, ci şi asupra clǎdirilor, materialui tehnic fiind supus şi el acestui fenomen, care îi
accentueazǎ uzura. Este vorba mai ales, de materialul electric şi electronic, din ce în ce mai
miniaturizat, mai compact, cu funcţiuni mai complexe şi deci extrem de sensibile la poluarea
aerului, ceea ce impune luarea nu numai a unor mǎsuri tehnice, ci şi reglementarea legala a
acestor activitǎţi.

Impactul agenţilor poluanţi ai aerului asupra mediului

1.1. Ozonul
Impactul asupra mediului. Ozonul este un oxidant puternic care poate reacţiona cu
orice clasa de substanţe biologice. În general, ozonul îşi exercitǎ acţiunea prin douǎ
mecanisme :
• oxidarea grupurilor sulfhidril şi aminoacizi ai enzimelor, co-enzimelor, proteinelor
şi peptidelor ;
• oxidarea acizilor graşi polinesaturaţi la acizi graşi peroxidici.
Membranele fiind compuse atât din proteine, cât şi din lipide, sunt expuse acţiunii
ozonului. Celulele cu suprafaţa specificǎ mare sunt extrem de vulnerabile.
Studiile epidemiologice au evidenţiat efectele acute ca urmare a expunerii la
concentraţii rare de peste 0,2 mg/m3. Dintre prejudiciile produse de ozon trebuie menţionate :
afecţiunile asupra sistemului respirator (dificultǎţi respiratorii, reducerea funcţiilor
plǎmânilor, astm etc.), iritarea ochilor, congestii nazale, reducerea rezistenţei la infecţii,
degradarea prematurǎ a plǎmânilor în special la copii şi tineri, etc.
În oraşele mari cu circulaţie intensǎ, în timpul orelor de vârf, evoloţia şi efectele
ozonului sunt foarte bine sesizate. Odata cu formarea ozonului se produce pe cale
fotochimica şi asa numitul smog (smoke=fum si fog=ceaţǎ), al cǎrui component principal
este ozonul. Smogul are aspectul unei ceţe dense. Smogul se mai defineşte şi ca o poluare
atmosfericǎ cu aerosoli, particule fine solide sau lichide, sub 100 microni, dispersate într-un
gaz.
Mǎsuri de ameliorare a mediului. Un control riguros al substanţelor de baza ce
formeaza ozonul contribuie la o bunǎ protejare a mediului. În privinţa emisiilor rezultate din
sursele staţionare, de exemplu cele provenite din fabricile chimice, rafinǎrii de petrol etc. ;
controlul este mai usor, la fel ca şi mǎsurile pentru înscrierea emisiilor în normele
standardizate. Este mai dificil controlul surselor staţionare mici de exemplu la staţiile de
benzinǎ, manufacturile de vopsit etc., unde procesul este în general sezonier sau discontinuu.
O deosebitǎ atenţie trebuie acordatǎ controlului surselor de poluare care emit compuşi
oraganici volatili (COV) proveniţi, în principal în industria de sintezǎ a sunbstanţelor chimice
organice, deoarece împreunǎ cu oxizii de azot aceştia contribuie la formarea ozonului.
Teoretic, folosirea combustibililor alternativi în locul benzinei, de exemplu: metanolul,
etanolul, gazul natural compresat etc., ar conduce substanţial la formarea în cantitǎţi mai mici
a ozonului şi a oxidului de carbon, în comparaţie cu benzina.
Se menţioneazǎ faptul cǎ ozonul şi substanţele de baza ale formǎrii acestuia sunt
fregvent transportate de vânt, depǎşind chiar graniţele unor state şi uneori conducând la
controverse între acestea.

1.2. Compuşi oraganici volatili (COV)

 Impactul aspupra mediului şi mǎsurile de ameliorare a mediului sunt asemǎnǎtoare
celor enunţate la ozon deoarece COV si NOx contribuie în mod hotǎrâtor la formarea gazului
nociv, ozonul.

1.3. Oxizii de carbon

Monoxidul de carbon, este considerat ca fiind cel mai rǎspândit agent poluant, incolor,
inodor, insipid, puţin mai uşor decât aerul. Este estimat la cca. 230 milioane t/an cu o
remanenţǎ de 2-3 ani, dupǎ care se transformǎ în CO2. Efectul nociv imediat se datoreazǎ
faptului cǎ reacţioneazǎ cu hemoglobina, împiedicând transportul de O2 de la plǎmâni la
celule, formând carboxihemoglobina, produs responsabil de intoxicaţii grave şi deces la om
şi alte vieţuitoare. De menţionat cǎ hemoglobina are afinitate pentru CO de 200 ori mai mare
decât pentru O2, ceea ce explicǎ pericolul intoxicaţiilor cu CO2.

1.4.Oxizii de azot
Impactul asupra mediului. Prezenţa oxizilor de azot în atmosferǎ produce prejudicii
asupra plantelor. Este însǎ dificil de determinat cu exacitate, care efecte sunt rezultatul direct
al acţiunii oxizilor de azot şi care al acţiunii poluanţilor secundari produşi în ciclul fotolitic al
oxizilor de azot. S-a dovedit cǎ unii dintre aceşti poluanţi secundari sunt foarte vǎtǎmǎtori
pentru plante. Acţiunea concentraţiilor ridicate de dioxid de azot asupra plantelor s-ar putea
datora şi formǎrii de acid azotic.
La o expunere de o orǎ la concentraţii relativ ridicate de dioxid de azot, de exemplu de
25 ppm, se produce cǎderea frunzelor. La o expunere de ora, la concentraţii de 4-8 ppm, se
observǎ la unele plante o necrozǎ care cuprinde aproximativ 5% din suprafaţa frunzei.
Cercetǎrile asupra mortalitǎţii animalelor indicǎ faptul cǎ dioxidul de azot este de patru
ori mai toxic decât monoxidul de azot. În atmosferǎ poluatǎ, monoxidul de azot nu este iritat
şi nu este considerat un pericol pentru sanatate. Pericolul privind prezenţa monoxidului de
azot în atmosfera poluatǎ constǎ în faptul cǎ se oxideaza la dioxid de azot care este mult mai
toxic.
În testele fǎcute pe animale expuse la concentraţii foarte mari de monoxid de azot s-au
observat o paralizie a sistemului nervos central şi convulsii.
Dioxidul de azot exercitǎ un efect toxic foarte puternic. Informaţiile respective provin
mai ales din studiile de laborator facute asupra animalelor. Concentraţiile de dioxid de azot
mai mari de 100 ppm sunt mortale pentru cele mai multe specii de animale şi 90% din decese
sunt cauzate de edem pulmonar. Sunt foarte rare speciile de animale care prezintǎ rezistenţǎ
la expuneri de dioxid de azot în concentraţii de la 1 la 100 ppm. În general, în experimentele
efectuate la aceste concentraţii moartea survine de la 10 minute pînǎ la aproximativ 21 ore de
expunre, în funcţie de animal.
Efectele toxice ala dioxidului de azot asupra animalelor se manifestǎ prin schimbǎri în
funcţionarea plǎmânilor, modificǎri în structura proteinelor, schimbǎri celulare, mǎrirea
veziculelor pulmonare, modificǎri hematologice şi enzimale, pierderi în greutate,
susceptibilitatea la infecţii respiratorii etc.
Informaţiile referitoare la efectele toxice ale dioxidului de azot asupra omului se gǎsesc
în literaturǎ, în numǎr redus şi numai în legǎturǎ cu concentraţii mai mari decât cele prezente
in aerul ambiant. Exista numeroase imprejurari in care expunerile profesionale la acţiunea
monoxidului de azot pot afecta sǎnǎtatea oamenilor.
 Pot apare mai multe tipuri clinice de otravire cu oxizi de azot. La unele cazuri apar o
iritaţie severǎ cum manifestǎri de arsuri şi sufocǎri, tuse violentǎ însoţitǎ de expectoraţie de
culoare galbenǎ. La alte cazuri apare voma, somnolenţa, slabiciune, pierderea cunostinţei.
Persoanele care suferǎ ascest tip de otrǎvire nu prezintǎ edem pulmonar şi dacǎ sunt scoase
din mediu îşi pot reveni complet. Astfel intoxicare poate deveni fatala. Al treilea tip, care
suferǎ asa-zisa intoxicaţie de ,,şoc’’, przintǎ simptome severe de asfixiere, convulsii şi
oprirea respiraţiei. Aceste cazuri de intoxicare pot rezulta în urma inhalǎrilor de oxizi de azot
în concentraţii ridicate.
Expunerile cronice intermitente la concentraţii de ordinul 10-40 ppm dioxid de azot pot
provoca în ultimǎ instanţǎ enfizem.
Pragul pentru perceperea mirosului de dioxid de azot la om pare a fi de aproximativ
0,12 ppm.

Alte efecte. Sub actiunea oxizilor de azot se produce o reducere a culorii coloranţilor
fixaţi pe fibrele textile şi o tendinţǎ de îngǎlbenire a anumitor aditivi ai textilelor. Cea mai
mare sensibilitate la acţiunea oxizilor de azot o prezintǎ coloranţii utilizaţi pentru fibre tip
acetat de celuloza. Anumite fibre sintetice reacţioneaza direct cu oxizii de azot producând o
coloraţi galbenǎ, datoritǎ unei proprietǎti a fibrei însǎşi.
Concentraţii de 0,066-0,084 ppm dioxid de azot produc efecte cosrosive asupra unor
materiale.
Modul cel mai obijnuit de manifestare a poluǎrii urbane a aerului îl constituie reducerea
vizibilitǎţii. Aceasta este cauzatǎ de dispersia şi absorbţia luminii de cǎtre particulele sau
gazele din atmosferǎ.
Dioxidul de azot - intens colorat - absoarbe lumina în întreg spectrul vizibil, dar mai
ales la lungimi de unde mici (violet, albastu şi verde).
În atmosferǎ dioxidul de azot reduce strǎlucirea şi contrastul dintre obiectele
îndepǎrtate şi produce impresia cǎ orizontul şi obiectele sunt colorate galben-pal pânǎ la
rosu-brun.
Prezenţa suplimentarǎ a particulelor solide şi aerosolilor combinatǎ cu prezenţa
dioxiduil de azot reduce şi mai mult vizibilitatea, contrastul şi rǎucirea obiectelor, dar
suprimǎ fectul de colorare a oxizilor de azot.

1.5. Oxizii de sulf

Impactul asupra mediului. Prezentaioxidului de sulf în atmosferǎ constituie principala

cauza a proceselor distructive asupra plantelor. Multe plante prezintǎ o sensibilitate
accentuatǎ la acţiunea oxizilor de sulf în comparaţie cu oamenii şi animalele. Sensibilitatea
variazǎ în funcţie de concentraţie şi de timpul de expunre.
Dioxidul de sulf provoacǎ leziuni localizate, cu efecte generale asupra plantelor.
Celulele sunt mai întâi inctivate. Dacǎ atacul este masiv, ţesuturile vegetale se distrug
rǎmânând urme caracteristice asupra nervurilor. Leziunile provocate de dioxidul de sulf şi
tulburǎrile produse în asimilaţia clorofiliala diminueazǎ fotosinteza. Mecanismul acţiunii
toxice a dioxidului de sulf asupra plantelor este înca putin cunoscut. Se ştie însa cǎ acţiunea
sa toxicǎ este determinatǎ de proprietǎţile sale oxido-reducǎtoare şi de aciditatea sa. O serie
de factori ca luminozitatea puternicǎ, umiditatea şi temperatura favorizeazǎ apariţia leziunilor
chiar la concentraţii mai mici de dioxid sulf.
 Comportamentul diferitelor specii de vegetale la acţiunea dioxidului de sulf este foarte
variar. Plantele cu frunze suculente prezintǎ cea mai mare sensibilitate, în tipm ce plantele cu
frunze aciculare prezintǎ cea mai mare rezistenţǎ.
Dioxidul de sulf ca poluant atmosferic exercitǎ asupra omului cu totul alte efecte
decâdioxidul de sulf pur. Sinergismul cu alţi poluanţi atmosferici, în special cu particulele
solide, accentueazǎ efectele toxice ala dioxidului de sulf.
Concentraţiile de dioxid de sulf care produc efecte detectabile în organismele animale
şi umane sunt mult mai mari decât cele corespunzatoare pentru vegetaţii.
Efectele dioxidului de sulf asupra omului se manifestǎ în primul rând printr-o iritaţie a
sistemului respirator. Acesta apre la concentraţii de 5 ppm. ; în unele cazuri iritaţia apare la
concentraţii de 1-2 ppm şi este însoţitǎ da spasm bronşic la concentraţii de 5-10 ppm.
În ceea ce priveşte acţiunea toxicǎ acutǎ a dioxidului de sulf prin expuneri intermitente
la concentraţii mai ridicate, pǎrerile diverşilor autori sunt întru totul unanime. În privinţa
acţiunii cronice, prin expuneri continuue la concentraţii relativ mici, pǎrerile sunt diferite şi
merg pânǎ acolo în cât neaga o astfel de acţiune. Numeroase cercetǎri au dovedit însǎ
efectele cronice ale expunerilor îndelungate la concentraţii mici. S-a dovedit cǎ dioxidul de
sulf odatǎ intrat în organism prin cǎile respiratorii apare în sânge şi produce tulburǎri în
metabolismul glucidelor şi în procesele enzimatice. În prezenţa particulelor solide acţiunea
dioxidului de sulf determinǎ efecte şi mai grave.
La concentraţii anuale de 100 µg/m3 paricule asociate cu concentraţii de 30 µg/m3
dioxid de sulf se constatǎ o creştere a sensibilitǎţii la diferite boli a copiilor.
Experienţele fǎcute pe loturi de animale expuse la inhalaţii de dioxid de sulf au scos în
evidenţǎ o mortalitate crescutǎ. Ca şi la om, daca dioxidul de sulf este absorbit pe particule
solide efectele sunt şi mai grave. Efectul cumulativ determinǎ o creştere a numǎrului de
îmbolnǎviri şi decese în rândul animalelor expuse.
În oraşe mari, alǎturi de dioxidul de sulf sunt prezente şi cantitǎţi importante de trioxid
de sulf. Inhalat de oameni şi animale, produce efecre iritante mult mai puternice decât
dioxidul de sulf şi determinǎ apariţia spasmului bronşic, chair în concentraţii relativ scǎzute.
Sinergismul cu dioxid de sulf şi cu alte substanţe poluante prezente în atmosferǎ duce la
apariţia unor reacţii fiziologice noi.
Alte efecte. Oxizii de sulf atacǎ diversele materiale mai ales când, în prezenţa
umiditǎţii, sunt trecuţi în acid sulfuric, cu capacitate de distrugere mai mare. Dioxidul de sulf
în prezenţa particulelor are o capacitate de distrugere şi mai mare. Astfel, oxizii de sulf
corodeazǎ suprafeţele metalice, deterioreazǎ şi decoloreazǎ clǎdirile, atacǎ marmura şi orice
piatrǎ de construcţie, deteriorând astefel monumentele. Aciditatea aerului poluat datoratǎ
oxizilor de sulf, deterioreazǎ şi decoloreazǎ tǎsǎturile, obiectele de piele, hârtia etc.

1.6. Hidrogenul sulfurat

Impactul asupra mediului. Hidrogenul sulfurat, este foarte toxic pentru oameni, intrǎ
în corpul omenesc pe cale respiratorie, de unde este transportat de sânge la diferite organe ale
corpului. Hidrogenul sulfurat care a intrat în sânge, poate produce la blocarea transferului de
oxigen, mai ales în concentraţii mari.
In general, hidrogenul sulfurat este o otrava pentru celule şi enzime şi poate produce
schimbǎri ireversibile în sistemul nervos. La concentraţii mai mari de hidrogen sulfurat,
moartea survine prin paralizie rapida a centrului respirator. Totuşi, dacǎ victima este scoasǎ
imediat din mediul toxic şi respiraţia este iniţiatǎ înainte de stopul cardiac, se poate obţine o
recuperare rapidǎ. La concentraţii mici, hidrogenul sulfurtat provoacǎ conjunctivitǎ, secreţie
lacrimalǎ, iritarea traseului respirator, edem pulmonar, vǎtǎmarea muşchiului inimii,
schimbǎri psihice, pierderea echilibrului, paralizia nervilor, spasm, inconstienţa, colaps
circulator. Simptomele comune sunt: gust metalic, oboseala, diaree, întunecarea verii, durere
intensǎ a ochilor, insomnie şi ameţealǎ. Hidrogenul sulfura prezintǎ efecte sinergetice în
amestec cu disulfuri organice şi oxid de carbon, chiar în cazul în care fiecare gaz în parte este
sub limita de periculozitate.
Hidrogenul sulfurat are un miros asemǎnǎtor cu cel al ouǎlelor stricate ; acest stimul
este cel mai sensibil indiciu al prezenţei sale în concentraţii mici. Perceperea mirosului
depinde de indivizi, vârstǎ, sex, locul în care se gǎseşte, dacǎ individul fumeaza.
Sensibilitatea mirosului variazǎ între 1-45µg/m3. Pânǎ la 50.000µg/m3 mirosul este puternic,
dar nu este intolerabil. La concentraţii mai mari datoritǎ paraliziei nervului olfactiv, datele
asupra mirosului se falsificǎ. La concentraţie peste 1.120.000µg/m3 ,nu mai existǎ senzaţie şi
moartea vine rapid. Pierderea sinsibilitǎţii mirosului apare la cca. 150.000µg/m3 dupǎ
expunere de 2-15 minute.
Hidrogenul sulfurat produce aceleaşi efecte şi asupra animalelor domestice ca şi asupra
omului. Experimentele cu cantitǎţi sub 60.000µg/m3 timp de 5 ore asupra unor plante nu au
produs efecte nocive. Doze mai mari afecteazǎ aceste plante. Mai sensibile sunt tomatele,
tutunul, castraverii. Hidrogenul sulfurat este dǎunǎtor mai ales pentru plante tinere.
Simptomele atacului constau în vestejire, ofilire.

Alte efecte. Hidrogenul sulfurat din atmosferǎ reacţioneazǎ cu vopselele care conţin
sǎruri ale metalelor grele în pigmenţii lor şi în uleiul sicativ, cu care foemeaza un precipitat
care se închide la culoare sau decoloreazǎ suprafaţa. Cel mai comun picment este albul de
plumb, un carbonat bazic de plumb. Acesta se înegreşte în prezenţa hidrogenului sulfurat.
Prezenţa hidrogenului sulfurat întunecǎ rapid cuprul şi argintu. Aliajele cu aur sunt
rezistente faţǎ de hidrogen sulfurat, dar atacǎ zincul la temperatura camerei, formând o
peliculǎ protectoare.

1.7. Acidul clorhidric

Impactul asupra mediului. Acidul clorhidric iritǎ şi atacǎ membranele ochiului şi

mǎreşte perioada respiratorie. Efectele dǎunǎtoare asupra organismului se agraveazǎ în
funcţie de concentraţie şi timp de expunere, provocând edem pulmonar şi chiar moarte în
cazuri extreme. Pana la concentraţia de 5 ppm prezenţa acidului clorhidric nu are efecte
deranjante iritarea membranelor mucoaselor are loc la 10 ppm. Dificultǎţi respiratorii apar la
o doza de 10-50 ppm. Activitatea devine imposibilǎ la doze între 50 si 100 ppm, omul nu
poate sta mai mult de 60 minute la astfel de concentraţii. Expunerea omului nu mai cateva
minute la o concentraţie de 2000 ppm produce moartea. Acidul neutralizeazǎ alcaliile
ţesuturilor şi inflameazǎ partea superioarǎ a plǎmânului, produce edem pulmonar, spasm
lasringial, urmatǎ de moarte.
Acidul clorhidric umed nu are aceleasi efecte ca acidul clorhidric gazos, întru cât acesta
nu are acţiune puternic dizhidratantǎ asupra ţesuturilor. Cu toate acestea, ceteurile acide ale
soluţiilor de acid clorhidric calde produc rǎni ale nasului şi ale gingiilor, ulcerarea
mucoaselor nazle şi ale gurii şi senzibilizarea pielii feţei asfel încât bǎrbieritul devine
anevoios.
O expunere prelungitǎ a cantitǎţii mici de acid clorhidric provoacǎ eroziunea dinţilor.
Limita de percepere a mirosului indicatǎ în literatura este între 0,06-10 ppm. Expunerea
iepurilor sau a porcilor la o doza de 670 ppm, un timp de 2-6 ore este fatalǎ. O expunere de
30 minute la o doza de 4300 ppm este fatalǎ pentru toate animalele. La aceste concentraţii
acidul clorhidric produce necroza epiteliilor traheei şi ale bronhiilo, edem pulmonar, emfize,
rǎni ale vaselor pulmonare. Se produc leziuni şi în alte organe.
Studiile sistematice efectuate asupra sensibilitǎţii plantelor expuse acţiunii acidului
clorhidric aratǎ cǎ, la o doza de 5-20 ppm în douǎ zile plantele mor.
Se ştie cǎ ceaţa de acid clorhidric şi soluţiile respective sunt extrem de corosive pentru
metale şi aliaje. Coroziunea metalelor creşte cu creşterea concentraţiei acidului.

1.8. Florul şi compuşii sǎi

Impactul asupra mediului. În stare concentratǎ florul acţioneazǎ puternic asupra

mucoaselor şi face ca mirosul sǎ devinǎ puţin sensibil, astfel încât se respirǎ în continuare
neobservat, în consecinţǎ, atacǎ puternic traheea ceea ce limiteazǎ respiraţia şi determinǎ o
senzaţie de sufocare. Acidul fluorhidric acţioneazǎ iritant asupra mucoaselor cu întepǎturi şi
arsuri, curgerea nasului, lǎcrimare, tuse, sângerǎri ale mucoaselor şi apoi voma, colici,
simptome cerebrale, tulburǎri ale vederii etc. Asupra pielii fluorul produce arsuri cu başici.
Produce o iritare puternicǎ a ochilor şi caonjunctivitǎ. În consecinţǎ, sunt necesare mǎsuri de
protecţie.
Acidul fluorhidric este o otravǎ causticǎ puternicǎ, chiar mai puternicǎ decat acudul
clorhidric.
Acidul fluorhidric concentrat introdus în stomac produce voma, precum şi alte
simptome, iar în final moartea. Chiar în concentraţii de cca. 6% provoacǎ o senzaţie de
înţepare, are loc mortificarea epiteliilor, voma, oboseala.
Muncitorii care graveazǎ sticla se pot îmbolnǎvi datoritǎ iritǎrii organelor respiratorii şi
a pielii mâinilor. Se limiteazǎ folosirea acidului florhidric prin utilizarea unor suflǎtoare cu
nisip pentru a matisa sticla. Otrǎviri cronice pot avea loc la fabricile de îngrǎşǎminte chimice,
unde se utilizeazǎ fosfaţi naturali ce conţin fluor care se degajǎ ca acid fluorhidric, la atcul
acestora cu acid sulfuri.
Ca prim ajutor contra arsurilor cu HF se recomandǎ spǎlarea cu apǎ multǎ şi stropire
pânǎ se formeazǎ başici. Apoi se freacǎ pielea cu o perie de perlon pânǎ se îndeparteazǎ
ţesutul ars. Se trateazǎ locurile atinse cu o pomadǎ de acid de calciu, cu o soluţie de amoniac,
cu o pastǎ de glicerinǎ-oxid de magneziu sau o alifie de stearat de magneziu şi cu o soluţie
10% de calciu-gluconat-lactobionat.
La arsuri intrne se recomandǎ albus de ou, lapte, bǎuturi vâscoase, pilule de gheaţǎ,
cocainǎ. Se pot face injecţii cu lactat sau gloconat de calciu. Nu se folosesc grǎsimi, care fac
ca fluorul sǎ pǎtrundǎ în organism. Se lucrrezǎ cu ochelari, mǎnuşi, costum impermeabil,
cisme.
Difluorura de oxigen F2O este mai periculoasǎ decât fluorul. Acesta pǎtrunde adânc în
plǎmân şi probabil pânǎ în alveolele respective, producând o tuse continuǎ, greaţǎ şi dispnee.
Inhalarea trifluorurii de azot impura provoacǎ dureri de cap, voma, diaree.
Azotatul de fluor, în concentraţii mai mari, provoacǎ întepǎturi în nas, dureri de cap şi
greutate în respiraţie.
Acidul hexafluorosilicic este foarte otrǎvitor. El provoacǎ arsuri ale pielii şi ale
mocuaselor. În soluţii diluate este un dezinfectant. Acidul fluorofosforic aste corosiv,
produce iritari, arde pielea şi mucoasele. Intoxicaţiile cronice cu fluor produc pǎtarea
smalţulului dinţilor şi aterosclerozǎ. Pǎtarea dinţilor este determinatǎ de un conţinut mic de
fluor în apǎ de bǎut. Dinţii cu conţinut mai mare de fluor sunt mai rezistenţi. Dinţi pǎtaţi,
usor de rupt, cu picmenţi gǎlbeni pânǎ la rosu-negru, apar în masa dintelui la concentraţii
prea mari de fluor în apa potabilǎ (1mg/l).

1.9. Clorul

Impactul aspura mediului. Clorul este un agent oxidant foarte puternic capabil sǎ
reacţioneze atât cu substanţele organice, cât şi cu cele anorganice. Acesta il face periculos
pentru oameni, animale, plante si numeroase materiale. În prezenţa umiditǎţii, se formeazǎ
acidul hipocloros care este un alt agent oxidant puternic şi acid clorhidric, unul dintre cei mai
putrnici acizi:
Cl2 + H2O == HClO + HCl
Dacǎ aceşti acizi se formeazǎ în membranele mucoaselor corpului, are loc o puternicǎ
vǎtǎmare.
Sensibilitatea variazǎ de la persoanǎ la persoanǎ. Efectul principat observat este iritarea
şi coroziunea mucoaselor ochilor, nasului, gâtului şi cǎilor respiratorii. Expunerea la
concentraţii mari poate cauza edem pulmonar, pneumonie, emfizem şi bronşite. În cazuri
extreme, se poate produce moartea prin sufoacare. Existǎ indicii cǎ omul prezintǎ tolerantǎ
pentru concentraţii mici.
La concentraţii ale clorului sub 1 ppm oamenii simt anumite iritaţii. Expunrea la
concentraţii de 14-21 ppm o perioada de 30-60 minute devine periculoasǎ. O doza de 100
ppm nu poate fi toleratǎ mai mult de 1 minut.
Simptomele intoxicǎrilor acute sunt : teama, şoc, graţǎ, vomitare, arderea ochilor,
sincopa. Expunrea la doze mari este urmatǎ de şocuri cu o costricţie spontana a muschilor
traheei sau bronhiilor într-un astfel de grad încât urmeazǎ sufocarea. Deoarece clorul atacǎ
uşor mucoasele, oraganele respective sunt afectate. Intrarea cloruluo în sânge are loc numai
la doze masive (2 g/m3) şi este fatalǎ.
Efectele cronice, datorate unor expuneri la concentraţii mici, s-au putut pune în
evidenţǎ în unele cazuri. Muncitorii din jurul instalaţiilor de albire, dacǎ sunt expuşi la
concentraţii ce cca. 5 ppm suferǎ de maladii ale bronhiilor şi sunt predispuşi la tuberculoza.
Dintii acestora sunt coloraţi de acidul clorhdric produs de reacţia clorului cu uniditatea din
gurǎ. S-a observat ulcerearea membranei mucoaselor nasului.
Animalele expuse la doze de oridunul zecilor sau sutelor de ppm un timp de câteva
minute pânǎ la câteva ore, mor în majoritatea cazurilor. Clorul produce hemoragia
plǎmânului şi edem pulmonar mai uşor decât concentraţii egale de amoniac, acid cianhidric,
dioxid de sulf şi hidrogen sulfurat.
Datele cunoscute aratǎ cǎ plantele sunt sensibile la clor în funcţie de doze, de specie, de
vârsta lor. Simptomele care au fost observate sunt necroza şi decolorarea frunzelor.

1.10 Amoniacul (NH3)

Impactul asupra mediului. emisiile de amoniac, inhalate în cantitǎţi superioare celor

prevazute în STAS 12.5740-87, au ca efect sufoacarea, care dispare odata cu reducerea
cantitativǎ a emisiei. La expuneri îndelungate s-au repetate cǎile respiratorii sunt grav
afectate. Deoarece amoniacul se dizolvǎ foarte usor în apǎ amoniacul din aer, antrenat de
precipitaţii, ajunge în apele de suprafaţǎ unde are ca efect, printre aletele, şi eutrofizarea
acestora.
Mǎsuri de ameliorare a mediului. nocivitatea amoniacului care apare la fabricarea
acestuia trebuie redusǎ, în principal, printr-un control riguros asupra procesului de producţie.
Dacǎ totuşipierderile de amoniac din procesul de fabricare-prelucrare a apelor amoniacale nu
pot fi suficient controlate, ele trebuie colectate si trimise in turnuri de stripare, unde, la un pH
= 10,5-11,5 amoniacul este fractionat in gaze mai putin nocive.
La noi în ţarǎ, nocivitatea amoniacului care apare în terenurile agricole este mai puţin
periculoasǎ, cantitaţi mari de amoniac se dezvoltǎ în special la Ecuator şi Tropice.

1.11. Substante radioactive

Impactul asupra mediului. Radonul inhalat afecteazǎ ţesuturile plǎmânilor,

conducând, în final, la cancerul pulmonar. Se estimeazǎ cǎ riscul îmbolnǎvirilor ca radon este
de 10 ori mai mare la fumǎtori, în comparaţie cu nefumǎtorii.
Mǎsuri de ameliorare a mediului. De o deosebitǎ importanţǎ este captarea gazelor,
pulberior etc., în locurile unde apar sursele de poluare, deoarece odatǎ pǎtrunse în atmosferǎ
intervenţia este foarte dificilǎ. Pentru prevenirea şi combaterea poluǎrii cu substanţe
radioactive este extrem de importantǎ colectarea tuturor reziduurilor de substanţe radioactive,
rǎmase dupǎ prelucrarea minereurilor radioactive şi a deşeurilor din totate domeniile de
utilizare a acestora.
In ceea ce priveşte radonul, pentru evitarea contaminǎrii, este necesarǎ asigurarea
evitǎrii pǎtrunderii lui în clǎdiri, locuinţe, etc.

1.12. Pulberi sedimentabile si in suspensie

Impactul asupra mediului. Pulberile, praful, aerosilii şi fumul pot, pe termen scurt sau
lung, sǎ aibǎ efecte negative asupra mediului, respectiv asupra sǎnǎtaţii umane. Aceşti
poluanţi produc iritarea ochilor, a gâtului şi duc la reducerea rezistenţei la infecţei, cauzând
boili cronice. Unele particule în suspensie, de exemplu cele provenite din eşapamentul
motoarelor Diesel, pot produce cancer pulmonar. Altele, de exemplu cele purtate de vânt, pot
antrena substanţe toxice, ca bifenoli policloruraţi şi pesticide. De asemenea unele pulberi pot
cauza coroziunea unor constrcţii şi influenteazǎ în mod negativ dezvoltarea florei şi faunei.
Existenţa unei cantitǎţi crescute de pulberi în atmosferǎ duce uneori la reducerea vizibilitaţii.
 Mǎsuri de ameliorare a mediului. O mǎsura eficace, ca şi în cazul altor poluanţi,
constǎ într-un control permanent şi riguros al pulberilor la locul de producere. Pulberile
rezultate din fabrici sunt controlate prin intermediul filtrelor electrostatice de diferite tipuri,
cum este, de exemplu, cazul emisiilor provenite de la fabricile de ciment, prǎjirirea piritelor
în fabricile de acid sulfuric, centralele termoelectrice etc. Sunt şi pulberi care pot fi controlate
prin metode convenţionale, spre exemplu pulberile rezultate în urma fumului, furtunilor de
nisip, antrenarea de vânt a solurilor erodate etc.
Premiera naţionalǎ : o staţie pilot ecologica la CET Timisoara (articol publicat in
ziarul ,,Evenimentul zilei’’ aprilie 2002). Pe platforma CET – Sud din Timişoara se
realizeazǎ o staţie pilot cu caracter unicat menitǎ sǎ evacueze într-un mod inedit zgura şi
cenusa rezultate în urma arderii, dupǎ o metodǎ ecologicǎ, şi mai mult economicǎ. Pusǎ la
punct în colaborare cu specialiştii de la firma EGI din Budapesta, o nouǎ tehnologie eliminǎ
poluarea provenitǎ prin dispersarea zgurii şi cenuşii, transpormând aceste reziduuri în slam
dens. În felul acesta suprafeţele de teren afectate vor fi mult mai reduse iar posibilitaţile de
depozitare a zgurii şi cenuşii vor creşte cu aproximativ 40% faţa de sistemul clasic. Inclusiv
consumul de energie electricǎ va fi diminuat cu cel putin 30% iar reziduurile de zgura şi
cenusǎ, care înainte poluau, devin un bun material de construcţii, utilizabil la modernizarea
drumurilor. Factorii implicaţi în realizara acestui obiectiv, în premierǎ, estimeazǎ cǎ el sǎ
intre în probe tehnologice în luna mai 2002.

1.13. Substante toxice aeropurtate

Substanţele chimice aeropurtate (fosfor,arsen, mercur, plumb, beriliu, clorura de vinil

etc.) pot fi de natura anorganicǎ sau organicǎ. Deoarece aceste substanţe sunt antrenate usor
de vânt, ele pot fi gǎsite, uneori, la distanţe mari de locul emisiei în atmosferǎ. În cele ce
urmeazǎom prezenţa caracteristicile fizico-chimice şi nocive ale acestora.
Impactul asupra mediului. Substanţele chimice toxice aeropurtate ajung în atmosferǎ
direct sau indirect, prin intermediul fumului captat şi evacuat, prin coşurile înalte ale unor
platforme industriale etc. Oamenii sunt expuşi direct la aceste substanţe toxice în primul rând
prin inhalare. Expunerea indirectǎ poate surveni, dupǎ cǎderea pe sol sau în apǎ a particulelor
aeropurtate, afectând culturile, animalele şi peştii consumaţi de populaţie. Apa potabilǎ poate
fi, de asemenea contaminatǎ. Pe aceste cǎi, la un consum prelungit, aceste substanţe see
acumuleazǎ în corpul omenesc şi ca urmare a unei concentraţii ridicate pericliteazǎ puternic
sǎnǎtatea. Prejudiciile produse de substanţele aeropurtate sunt numeroase, conducând la
diverse acţiuni cum ar fi în cazul beriliului la boli pulmonare, a ficatului, a rinichilor, a
splinei, a glandelor limfatice etc. ; benzenului – la leucemie ; clorurii de vinil – la cancerul
ficatului şi plǎmânilor ; plumbului – la întârzieri în dezvoltarea creierului etc. Numeroare alte
substanţe toxice aeropurtate afecteazǎ cǎile respiratorii, plǎmânii etc., producând dereglǎri
nervoase. Mai multe informatii privin proprietatile fizico-chimice si prejudiciile provocate de
substantele toxice aeropurtate vor fi prezentate la descrierea fiecarui poluant.

1.14. Fosforul si compusii lui

Impactul asupra mediului. Fosforul are un punct de aprindere scǎzut. Nu se prinde cu

degetele ci cu pensetǎ şi se folosesc mǎnusi de cauciuc deoarece produce arsuri grave. Ajuns
pe piele el arde la P2O5 care cu apa formeazǎ acid fosforic puternic caustic. De pe corp se
îndeparteazǎ cu nisip când existǎ însǎ fosfor nereacţionat şi cu apǎ dupa ce s-a format deja
acid fosforic. Rana se spalǎ cu o solutie 3% NaHCO3 este contraindicat sǎ se foloseascǎ
grǎsimi uleiuri, unsori şi lapte.
Fosforul alb este o otrava protoplasmicǎ. Animiti compuşi ai sǎi în special fosfaţii
organici,pot fi mortali pentru om şi animale dacǎ subiecţii se expun la aer care conţine
concentraţii mari din fosfaţii respectivi. expunere la cantitǎţi relativ scǎzute poate provoca
perturbarea proceselor metabolice.
Toxicitatea fosforului se datoreazǎ proprietǎţilor sale reducǎtoare, care perturbǎ
procesul de oxidare intracelularǎ. Are o acţiune directǎ asupra inimii. Intoxicaţiile cronice
produc fracturi spontane, anemie, pierderi în greutate.
Fosforul rosu nu este toxic, chiar introdus în organism pe cale bucalǎ. S-au observat
totuşi, cǎ efecte voma, tremuratul muschilor si colaps.
Fosfina, atunci când este inhalatǎ, produce durere a diafragmei, senzaţie de frig,
ameţealǎ, dispnee, bronşitǎ, edem, atacul plǎmânului, convulsii, comǎ şi moarte. Doza letala
este de 60 ppm. Fosfina atacǎ sistemul nervos central şi sângele. La o cantitate de 2000 ppm,
omul moare în câteva minute.
Carbidul conţine fosfurǎ de calciu, care cu apa se transformǎ în fosfonǎ ; este conţinutǎ
în acetilenǎ. Acesta poate provoca intoxicǎri. Pentru terapia intoxicaţiilor se recomandǎ
tiosulfatul de sodiu, respiraţii cu oxigen etc.
Acidul fosforic sub formǎ de soluţie este puternic iritant al pielii şi al membranelor
mucoaselor. Şi alţi acizi ai fosforului sunt periculoşi. Astefel de acizi sunt : acidul
hipofosforos, acidul fosforos, hipofosforic, meta-şi difosforic primari, hexametafosfatul de
sodiu. Toţi fosfaţii care reacţioneazǎ acid sunt la fel de periculoşi ca şi acidul fosforic diluat.
Unii fosfaţi tribazici, din cauza reacţiei lor alcaline atacǎ uşor pielea. Fosfatul disodic anhidru
produce iritaţii slabe ale pielii şi mucoaselor.
Oxitriclorura de fosfor este intens iritantǎ a ochilor, a pielii, a membranelor, mucoaselor.
Inhalarea ei produce edem pulmonar.

1.15. Mercurul

Impactul asupra mediului. Prin inhalarea mercurului sau a unor compuşi ai sǎi are loc
o intoxicare sau otrǎvire datoritǎ unei absorţii a unor cantitǎţi mari pe cǎile respiratorii.
Vaporii de mercur sau compuşi ai sǎi inhalaţi, sunt mai periculoşi decât cei ingeraţi.
Cea mai mare parte din vaporii de mercur inhalaţi sunt absorbiţi în alveolele
plǎmânului. Alcoolul etilic inhibǎ absorţia vaporilor de mercur prin inhalare. Compuşii
organici sunt absorbiţi în cantitate mai micǎ ecat cei anorganici. Prin trecerea vaporilor de
mercur prin pereţii alveolari şi capilari, mercurul elementar şi sǎrurile mercuroase se
oxideazǎ repede la sǎruri mercurice. Acesta formeazǎ compuşi solubili în sânge, ţesuturi,
lipide şi proteine.
Mercurul elementar este solubil în lipide şi difuzeazǎ uşor prin conţinutul lipidic al
membranelor celulare (pereţii alveolari) fiind tranportat de lipidele sângelui la ţesuturile
sensibile, de exemplu creierul. Mercurul metalic este oxidat la ionul mercuric care
reacţioneazǎ cu grupele tiolice ale proteinelor.
Compuşii organici cu mercur nu sunt transformaţi uşor în compuşi anorganici în sânge,
în rinichi şi în ficat. Anumiţi compuşi organici rǎmân în cantitate mai mare în sânge şi se
leagǎ de ţesuturi mai uşor decât cei anorganici. Organele care ecumuleazǎ mercurul în
cantitatea cea mai mare sunt : rinichii, ficatul, creierul, splina şi traseul respirator. Compuşii
organici se concentreazǎ în cantitate mai mare în creier şi în ficat decat cei anorganici.
Vaporii de mercur şi compuşii mercurului sunt excretaţi prin urina, fecale şi în cantitate
mai micǎ prin bilǎ, transpiraţie, salivǎ şi lapte.
Factorii principali care determinǎ efectele mercurului în intoxicare oamenilor sunt :
marimea şi viteza absorţiei, proprietǎţile fozico-chimice ale compuşilor inhalaţi, şi
susceptibilitatea individuala.
Inhalarea mercurului în doze de 1200-8500µg/m3 produce intoxicaţii acute care
afecteazǎ mai intâi sistemul digestiv şi rinichii. Intoxicaţiile acute se manifestǎ prin gust
metalic, greaţǎ, dureri abdominale, voma, diaree, dureri de cap şi albuminurie. Dupǎ câteva
zile, glandele salivare se unflǎ, se dezvoltǎ stomatite şi gastreite şi se formeazǎ, linii negre de
sulfurǎ de mercur la gingiile inflamate. În continuare se pierd dinţii şi apare ulcer la buze şi
obraz.
Expuneri la doze sevre produc tensiune şi greutate în piept, greutate în respiraţie şi tuse.
În stadiul final apar hemoliza, lipsa somnului, dureri de cap, ticuri faciale, tremuratul
degetelor, delir şi halucinaţii, apoi moartea.
Simptomele uzuale la intoxicǎrile cronice sunt erethismul, gingivitele şi trmurul
muscular. Unele persoane manifestǎ nelinişte nervoasǎ, insomnie, pierderea poftei de
mâncare. Erthismul se concretizeazǎ prin : timiditate, depresiune, descurajare, a mişcǎrilor,
deteriorarea auzului, inabilitate de a scrie sau vorbi.
Ca mǎsuri de prevenire în primul rând se recomandǎ limitatea posibilitǎţii de evaporare
a mecurului, prin pǎstrarea în vase închise. Trebuie evitatǎ scǎparea lui pe podele. Camerele
în care se lucreazǎ cu mercur sǎ aibǎ podea fǎrǎ crǎpǎturi şi sǎ fie bine ventilate. Muncitorii
trebuie sǎ-şi schimbe hainele înainte şi dupǎ lucru. Gura şi dinţii se spalǎ de doua ori pe zi cu
apa oxigenatǎ sau clorat de poatasiu. Persoanele care lucreazǎ în mediul respectiv vor face
control medical la fiecare 6 luni. Este interzisǎ activitatea în aceste medii poluate a unor
mersoane care suferǎ de plǎmâni, nefrite, boli ale gurii.
În atmosfera cu vapori de mercur se va folosi mascǎ de salvare specialǎ.
Camerele ce conţin vapori de mercur se gazeazǎ cu hidrogen sulfurat şi apoi se
ventileazǎ. Suprafeţele contaminate cu mercur se trateazǎ cu sulf pulbere sau cu praf de zinc
şi apoi se curǎţǎ. Picǎturile de mercur greu de cules din cauza mobilitaţii lor se solidifica cu
zapada carbonica şi apoi se colecteazǎ mai uşor.
La otrǎvire cu sublimat (HgCl2) se administreazǎ mult lapte sau soluţie de albuş de ou
de gǎinǎ.
În ceea ce priveşte plantele, vaporii de mercur metalic în doze mai mici de 10µg/m3
produc daune unor specii de trandafiri şi altor plante. Susceptibilitatea plantelor variazǎ dupǎ
specii şi varietate. Plantele au tendinţa sǎ acumuleze cantitǎti mari de mercur în frunze şi
diferite alte pǎrţi. Animalele prezintǎ aceleaşi simptome ca şi omul însǎ sunt mai susceptibile
de intoxicare la doze mai mici de mercur.

1.16. Poluarea aerului din interiorul construcţiilor, locuinţelor etc.

Impactul asupra mediului. efectul nociv al poluanţilor din interiorul clǎdirilor depinde
în mare masurǎ de natura şi concentraţia poluanţilor şi de eficienţa sistemelor de ventilaţie.
Sisteme de ventilaţie, impropriu proiectate şi explorate, pot conduce la aşa numitul ,,sindrom
al bolii construcţiilor’’ care se manifestǎ prin iritaţii ale ochilor, nasului şi gâtului, obosealǎ,
letargii, dureri de cap, greţuri, pierderea totalǎ sau parţialǎ a memoriei, etc. Efectelepe termen
lung ale acestor boli conduc la dereglarea întregului sistem nervos şi chiar la cancer.
În continuare prezentǎm impactul deosebit al unor poluanţi interiori :
• Radonul, despre care s-a vorbit anterior, daca este inhalat, particulele emit radiaţii
ionizante care pot prejudicia reţeaua sensibilǎ a plǎmânilor şi pot conduce, în final, la
cancerul pulmonar. Riscul de cancer este mult amplificat la fumǎtori în comparaţie cu
nefumǎtorii.
• Fumul de tutun, implicǎ un risc major, atât pentru cel ce fumeaza, cât şi pentru
,,fumǎtorii pasivi’’, care sunt siliţi sǎ inhaleze aerul astfel poluat, în locuinţe sau birou. Daca
fumǎtorul ,,trage în piept’’, riscul este şi mai mare prin introducerea fumului pânǎ în
intimitatea alveolelor. Substanţele poluante, nocive, rezultate din arderea tutunului sunt
numeroase, ele fiind estimate la peste 2000. Cei mai periculoşi factori de risc asociaţi
fumatului sunt radicalii liberi şi compuşii aromatici policiclici (de pildǎ nzipirenul), care au o
actiune cancerigene. Pe langa acestea, fumatul presupune eliberarea unei mari cantitǎţi de
monoxid de carbon, o adevaratǎ otravǎ pentru sânge şi ţesuturi. Fumul de ţigarǎ mai conţine
nicotinǎ, metale grele, de exemplu de cadmiu, particule în suspensie sau sedimentabile,
compuşi organici volatili şi produşi ai arderilor incomplete (de exemplu hidrocarburi
aromatice polinucleare). Nicotina este un toxic puternic, capabil ca în dozǎ de 40-60mg sǎ
ucidǎ omul. Fiind volatili, alcaloizii nicotinici trec în fum în proporţie de 30-40% faţǎ de
cantitatea lor totalǎ. Fumând o singurǎ ţigarǎ, omul introduce în plǎmâni cam 3-4mg nicotinǎ,
din care aproximativ 90% se absoarbe în sânge, provocând tulburaţi cardiace, hipertensiune,
atlelosescleroza etc. Suprapunerea acestor noxe, duce în final la infarctul miocardiac şi
cancer pulmonar, atat de fregvent la fumǎtori. Nefumǎtorii, siliţi sǎ inhaleze fum de tutun în
spaţii închise ori neaerisite, sunt expuşi la aceleaşi riscuri de îmbolnavire ca şi fumǎtorii. În
S.U.A. se estimeazǎ cǎ numǎrul decedaţilor de cancer pulmonar printr nefumǎtori, datoritǎ
mediului nociv produs de fumǎtori, variazǎ între 500-5000 persoane/an.
• Azbestul. Fibrele şi particulele fine de azbest sunt responsabile de cancerul
plǎmânilor şi alte diferite boli respiratorii. Azbestul a fost folosit în trecut într-o mare
varietate de materiale de construcţii, incluzând diferite tipuri de izolaţii, protecţii contra
focului, tigle pentru acoperişuri, plǎci pentru pardoseli etc. Dupǎ un timp de exploatare,
materialul îmbǎtraneşte şi începe sǎ se formeze adevaraţi nori de praf şi fibre fine de azbest
care, în cele din urmǎ sunt inhalate şi acumulate de om dend naştere la numeroase maladii.
• Formaldehidele şi alţi compuşi organici volatili. Formaldehidele pot cauza
numeroase maladii cancerigene umane, de asemenea, acestea provoacǎ iritaţii ale ochilor,
nasului, dereglǎri respiratorii etc. Alti compuşi organici volatili, comuni în orice locuinţǎ,
includ benzenul, provenit din fumul de ţigarǎ şi percloretilene emise la spǎlarea în uscat a
îmbrǎcǎminţii, vopselele şi lacurile, inclusiv unii compuşi de spǎlare sunt de asemenea,
poluanţi periculoşi.
• Poluanţi biologici. Instalaţiile de încǎlzire, ventilaţiile, umidificare, aer condiţionat
etc., stau la baza dezvoltǎrii şi proliferǎrii poluanţilor biologici, când aceste echipamente nu
sunt bine întreţinute. Ele pot provoca prejudicii sǎnǎtǎţii umane, prin : reacţii alergice la
polen, ciuperci etc. ; infecţii bacteriale şi virale ; reacţii la toxinele chimice produse de
ciuperci etc.
• Pesticidele. Folosirea în interiorul clǎdirilor a pesticidelor de toate tipurile prezintǎ
riscuri importante pentru sǎnǎtate.
 Actiunea poluarii aerului asupra sanatatii populatiei

In cursul unui act respirator, omul in repaus trece prin plamini o cantitate de 500 cm2
de aer, volum care creste mult in cazul efectuarii unui efort fizic, fiind direct proportional cu
acest efort. In 24 ore in mediu omul respira circa 15-25 m3 de aer. Luind comparativ cu
consumul de alimente si apa, in timp de 24 ore, omul inhaleaza in medie 15 kg de aer in timp
ce consumul de apa nu depaseste de obicei 2,5 kg, iar cel de alimente 1,5 kg. Rezulta din
aceste date importanta pentru sanatate a compozitiei aerului atmosferic, la care se adauga si
faptul ca bariera pulmonara retine numai in mica masura substantele patrunse pina la nivelul
alveolei, odata cu aerul inspirat. Din punct de vedere al igienei, aerul influenteaza sanatatea
atit prin compozitia sa chimica, cit si prin proprietatile sale fizice (temperatura, umiditate,
curenti de aer, radiatii, presiune). In ceea ce priveste compozitia chimica destingem influenta
exercitata asupra sanatatii de variatii in concentratia componentilor normali, cit si actiunea pe
care o exercita prezenta in aer a unor compusi straini.
Efectele directe sunt reprezentate de modificarile care apar in starea de sanatate a
populatiei ca urmare a expunerii la agenti poluanti. Aceste modificari se pot traduce in
ordinea gravitatii prin: cresterea mortalitatii, crestrea morbiditatii, aparitia unor simptome sau
modificarii fizio-patologice, aparitia unor modificari fiziologice directe si/sau incarcarea
organismului cu agentul sau agentii poluanti. Efectele de lunga durata sunt caracterizate prin
aparitia unor fenomene patologice in urma expunerii prelungite la poluantii atmosferici.
Aceste efecte pot fi rezultatul acumularii poluantilor in organism, in situatia poluantilor
cumulativi (Pb, F etc.), pina cind incarcarea atinge pragul toxic.
De asemenea modificarile patologice pot fi determinate de impactul repetat al agentului
nociv asupra anumitor organe sau sisteme. Efectele de lunga durata apar dupa intervale lungi
de timp de expunere care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestarile patologice pot
imbraca aspecte specifice poluantilor (intoxicatii cronice, fenomene algerice, efecte
carcinogene, mutagene si teratogene) sau pot fi caracterizate prin aparitia unor imbolnaviri cu
etiologie multipla, in care poluantii sa reprezinte unul dintre agentii etiologici determinanti
sau agravanti (boli respiratorii acute si cronice, anemii etc.).

Poluantii iritanti realizeaza efecte iritative asupra mucoasei oculare si indeosebi

asupra aparatului respirator. In aceasta grupa intra pulberile netoxice, precum si o suma de
gaze si vapori ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul si substantele oxidante, clorul,
amoniacul etc. Poluarea iritanta constitue cea mai raspindita dintre tipurile de poluare ,
rezultind in primul rind din procesele de ardere a combustibilului, dar si de celelalte surse de
poluari.

Poluantii fibrozanti produc modificari fibroase la nivelul aparatului respirator.Printre

cei mai raspinditi sunt bioxidul de siliciu, azbestul, si oxizii de fier, la care se adauga
compusii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi in mediul industrial unde determina
imbolnaviri specifice care sunt exceptionale in conditii de poluare a aerului. Totusi poluarea
intensa cu pulberi poate duce la modificari fibroase pulmonare.
 Poluantii toxici asfixianti sunt cei care impiedica asigurarea cu oxigen a tesuturilor
organismului. Dintre poluantii atmosferici cu efect asfixiant cel mai important este oxidul de
carbon, care formeaza cu hemoglobina un compus relativ stabil (carboxihemoglobina) si
impiedica astfel oxigenarea singelui si transportul de oxigen catre tesuturi. In functie de
concentratia din aer si timpul de expunere se realizeaza o anumita proportie de
carboxihemoglobina depaseste 60% din hemoglobina totala. Intoxicatia acuta este relativ
rara, aparind practic numai in spatii inchise in prezenta unor surse importante de CO (in
оncaperi in care sistemele de incatzit functioneaza defectuos, garaje, pasajele subterane
pentru autovehicule etc.)

Poluantii alergenici din atmosfera sunt cunoscuti de multa vreme. Indeosebi este cazul
poluantilor naturali (polen, fungi, insecte) precum si a prafului din casa, responsabili de un
numar foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe linga acestea se adauga poluantii
proveniti din surse artificiale – in special industriale – care pot emite in atmosfera o suma de
alergeni completi sau incompleti. Pe primul loc din acest punct de vedere, se gaseste
industria chimica (industria maselor plastice, industria farmaceutica, fabricile de insecticide
etc.). Sunt semnalate si situatii cu aparitia unor fenomene alergice in masa, ca cel de la New
Orleans din 1958 in care alergenul a fost identificat in praful provenit de la deseuri
industriale depuse in holde.

Poluanti cancerigeni. Exista foarte dificultati in estimarea rolului poluantilor

atmosferici ca factori etiologici ai cancerului. Totusi cresterea frecventei cancerului
indeosebi in mediul urban, a impus luarea in considerare si a poluantilor atmosferici ca agenti
cauzali posibili, cu atit mai mult cu cit in zonele poluate au fost identificate in aer substante
cert carcinogene. Putem clasifica substantele carcinogene prezente in aer in substante
organice si substante anorganice.
Dintre poluantii organici cancerigeni din aer, cei mai raspinditi sunt hidrocarburile
policiclice aromatice ca benzopiren, benzontracen, benzofluoranten etc. Cel mai raspindit
este benzoopirenul, provenind din procese de combustie atit fixe cit si mobile. Ia nastere in
timpul arderii, se volatilizeaza la temperatura ridicata si condenseaza rapid pe elementele in
suspensie. Substanta cancerigena este cunoscuta de multa vreme, iar prezenta in aer indica un
risc crescut de cancer pulmonar. Efecte cancerigene se atribuie si insecticidelor
organoclorurate precum si unor monomeri folositi la fabricarea maselor practice.
  Mai sunt incriminati ca agenti cancerigeni dibenzacridina, epoxizii, precum si
nitrosaminele in aer putind fi prezenti precusorii acestora (nitritii si aminele secundare).
Dintre poluantii cancerigeni anorganici mentionam azbestul, arsenul, cromul, cobaltul,
beriliul, nichelul si seleniul. Mai frecvent intilnita in mediul industrial, prezenta lor in aer a
fost semnalata si in zonele din apropierea industriilor.
  Un aspect deosebit il prezinta azbestul, mai periculos decit se presupunea cu citiva ani in
urma si a carui prezenta a fost demonstrata atit in atmosfera urbana cit si in plaminii (corpi
azbestizici pulmonari) unui procent apreciabil din populatia urbana neexpusa profesional.
2.EFECETELE POLUARII SOLULUI

Solul poate fi poluat :

-direct prin deversǎri de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrăşăminte şi
pesticide aruncate pe terenurile agricole ;
-indirect, prin depunerea agenţilor poluanti ejectaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor
contaminate cu agenti poluanţi “spălaţi” din atmosfera contaminată, transportul agenţilor
poluanţi de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate. Solul
este necesar pentru creşterea majorităţii plantelor şi esenţial pentru toată producţia agricolă.
Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme care
provoacă boli), sau materiale radioactive care pot afecta viaţa plantelor şi animalelor.
Metodele neraţionale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat
poluarea lui şi au accelerat eroziunea. Tratarea solului cu îngrăşăminte chimice, pesticide şi
fungicide omoară organisme utile cum ar fi unele bacterii, fungi şi alte microorganisme. De
exemplu, fermierii care cultivau căpşuni în California au dezinfectat solul cu bromură de
metil pentru a ucide organismele care ar fi putut afecta căpşunii. Acest proces omoară fără
discriminare chiar şi organismele benefice şi lasă solul steril şi dependent de îngrăşăminte
pentru a suporta creşterea plantelor. În consecinţă, se folosesc tot mai multe îngrăşăminte,
ceea ce duce la poluarea râurilor şi lacurilor în perioadele cu inundaţii.
Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este drenat bine poate avea ca rezultat
depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la lipsa recoltei.
Solul, ca si aerul şi apa este un factor de mediu cu influenţǎ deosebitǎ asupra
sǎnǎtǎţii.Se aflǎ în stransǎ corelaţie cu clima unei regiuni, atât prin configuraţia, naturǎ şi
structura lui.el constituie însa şi un factor important în rǎspândirea unui numǎr tot mai
mare de boli, ca urmare a poluǎrii sale.
Influenţa solului poluat asupra sǎnǎtǎţii umane : se exercitǎ în primul rând ca
urmare a poluǎrii sale biologice:
1. poluarea biologicǎ este caracterizatǎ prin contaminarea solului, odata cu
reziduurile, cu germeni patogeni care pot fi: excretaţi de om şi tranmişi prin sol (bacilii tific,
dizenteric, virusurile holerei, poliomielitei, hepatitei, etc) sau eliminaţi de animale şi tranmişi
prin sol (bacilii tetanic, antracic, clostridii, etc). Biohelminţii sunt viermii care au nevoie de o
gazadǎ intermediarǎ pentru a se dezvolta iar geohelminţii sunt speciile care nu au nevoie de o
gazada intermediarǎ
2.poluarea chimicǎ este cauzatǎ în principal de pesticide şi îngrǎsǎminte
3.poluarea radioactivǎ

3.EFECETELE POLUARII APEI

Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe determinate –
solide, lichide, gazoase, radioactive – apele suferǎ modificǎri fizice, chimice sau biologice,
susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sǎnǎtatea publicǎ, pentru viaţa
acvatica, pentru pescuitul industrial, pentru industrie şi turism
 Un efect al poluǎrii apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea lacurilor, numitǎ şi
'moartea lacurilor', ca urmare a creşterii fertilitǎţii acestora prin aport de elemente nutritive,
mai ales fosfaţi şi nitraţi, care favorizeazǎ proliferarea fitiplanctonului şi a plantelor acvatice.
Puţin câte puţin, lacul se colmateazǎ, se ingusteazǎ şi dispare. Poluarea chimica a apelor
afecteazǎ fitoplanctonul şi macrofitele în mod diiferit, dupǎ natura agentului contaminat.
Astfel, sǎrurile de cupru şi cromatii sunt toxice pentru alge. Fitoplanctonul este puternic
afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide. De exemplu, erbicidele din grupǎ Ureelor
blocheazǎ creşterea fitoflagelatelor. Detergenţii sintetici, pe de altǎ parte, sunt foarte toxici
pentru flora microbiana a apelor. Peştii pot muri din cauza tuturor tipurilor de poluare, dar
majoritatea cazurilor mortale sunt provocate de lipsa oxigenului dizolvat în apǎ şi datoritǎ
pesticidelor şi a reziduurilor toxice.
Probleme grave ridicǎ, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu
mercur, care atinge o mare acumulare pe lanţul trofic. Ansamblul consecinţelor ecologice ce
rezultǎ din poluarea biosferei cu mercur constituie un semnal de alarmǎ pentru a se pune
capǎt comportamentului iresponsabil al civilizaţiei industriale cu privire la calitatea apei.
De fapt, nocivitatea poluǎrii apei se rǎsfrânge direct sau indirect asupra omului şi de
aceea este necesar sǎ se cunoasca mai bine aceste pericole, inclusiv efectele pe care le pot
avea asupra omului chiar cantitǎţile mici de substanţe chimice din sursele de apǎ. Deşi se
poate afirma cǎ existǎ tehnologii pentru a menţine calitatea bacteriologica bunǎ a apei şi
pentru a îndepǎrta multe din substanţele chimice periculoase din apa potabilǎ, din pǎcate,
acestea nu se aplicǎ pe o scarǎ largǎ, potrivit cerinţelor.
Amploarea şi diversitatea distrugerilor cauzate de poluare e usor de mǎsurat. În primul
rând, este în joc sǎnǎtatea omului. Dupǎ aceea, sunt ameninţate un şir de activitǎţi
economice. În sfârşit, degradarea vietii acvatice este plinǎ de consecinţe, deoarece ea tinde sǎ
reducǎ resursele alimentare obţinute din mǎri tocmai într-un moment în care se are în vedere
ulizarea mai largǎ a acestora.
Faptul cǎ poluarea poate prejudicia turismul este lesne de înteles : rari sunt aceia care
nu au întâlnit încǎ o plajǎ murdarǎ. Şi faptul ca ea poate sǎ fie fatalǎ culturilor de stridii se
intelege de la sine. Tot asfel, este uşor de înţeles cǎ sǎnǎtatea noastrǎ poate fi grav afectatǎ :
se ştie cǎ anumite uleiuri deversate în mare conţin produse cancerigene.
Opinia publicǎ trebuie sǎ se convingǎ de gravitatea situaţiei actuale. Masa substanţelor
poluante pe care le deversǎm în ape creşte cu fiecare zi, ceea ce înseamnǎ cǎ, dacǎ nu luǎm
mǎsuri pentru a preveni pericolul, poluarea de azi nu va reprezenta nimic în comparaţie cu
poluarea de mâine.
Cele dintâi victime ale pânzelor plutitoare formate, de cele mai multe ori, prin
împrǎştierea hidrocarburilor sunt pǎsǎrile care au obiceiul sǎ se aşeze pe mare sau sǎ plonjeze
pentru a apuca peşti. Se ştie cǎ în mod normal apa nu poate sǎ pǎtrundǎ prin penajul lor, ceea
ce le permite sǎ plonjeze şi sǎ rǎmânǎ scufundate în ape foarte reci, deoarece perna de aer
reţinutǎ de penaj îndeplineşte rolul de regulator termic şi permite, în acelaşi timp, zborul
deasupra apei. Poluat de hidrocarburi, penajul pierde aceste însuşiri şi pasarea moare de frig,
fǎrǎ a se putea smulge din mediul lichid.
Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu în porturi,se constatǎ o sǎrǎcire
generalǎ a florei, care în anumite cazuri poate merge pânǎ la dispariţia oricǎrei forme de viaţa
vegetalǎ. Flora marinǎ este ameninţatǎ deoarece pelicula uleioasǎ formeazǎ un ecran şi
împiedicǎ oxidarea apei. Se înţelege de la sine cǎ flora din zona de coastǎ este cea dintâi
atinsǎ, dar aceasta nu înseamnǎ cǎ flora de pe fundul mǎrii este în afara pericolului, deoarece
uleiurile, rǎscolite şi iar rǎscolite de mare, se aglomereazǎ împreunǎ cu microorganismele şi
formeazǎ sedimente care înǎbuşǎ fundul mǎrii.Poluarea perturbǎ, totodatǎ, activitaţile
economice din zonele litorale. Se înţelege de la sine cǎ petrolul este duşmanul crescǎtorilor
de stridii şi al pescarilor, deoarece el poate face ca peştii şi testaceele sǎ devinǎ
necomestibile. Aceste maree negre aduc, fireşte, un prejudiciu considerabil şi activitǎţilor
turistice. În toate cazurile curǎţarea ţǎrmurilor este foarte costisitoare.Trebuie sǎ ne
convingem cǎ o luptǎ împotriva poluǎrii nu poate fi opera unei ţǎri sau a unei generaţii, ci
totul trebuie gândit la nivel universal. Este o mare satisfacţie sǎ constatǎm la tinerii din lumea
întreagǎ o atracţie şi uneori chiar un entuziasm pentru aceasta bǎtǎlie, menitǎ sǎ protejeze
mediul nostru.Reîntoarcerea la o viaţǎ simplǎ şi naturalǎ, care se manifestǎ prin aceste uriaşe
reuniuni în aer liber, o anumitǎ simplificare în atitudine şi în vestimentaţie, un entuziasm
pentru a continua lupta, foarte vizibile în unele ţǎri, sunt indicii încurajatoari.

Efectele apei poluate asupra sǎnǎtǎţii populaţiei.

Ca şi aerul, apa este un factor indispensabil vieţii. În organisme ea îndeplineşte

multiple funcţii, de la dizolvarea şi absorbţia elementelor nutritive, la transportul şi
eliminarea produsilor nocivi şi/sau rezultaţi din metabolism
În condiţiile poluǎrii mediului, calitatea apei folositǎ de populatie poate constitui un
important factor de îmbolnǎvire

1. boli infecţioase produse prin apa poluata (epidemii – afecteazǎ un numar mare de
persoane sau endemii – formǎ de îmbolnǎvire care se gǎseşte permanent într-o
zonǎ):

a) bolile bacteriene febra tifoida este determinatǎ de bacilul tific (Salmonella typhy),
poate fi combǎtutǎ prin vaccinarea antitificǎ şi prin respectarea mǎsurilor de
igienǎ personalǎ
 dizenteria, produsa de Shigella sp., este extrem de periculoasǎ prin efectele sale
de deshidratare. Nu existǎ un vaccin
 holera, produsa de Vibrio holerae, consideratǎ eradicatǎ în unele zone, poate
reapare, chiar pe arii extinse.

b) bolile virotice:

 poliomielita, o boalǎ invalidantǎ, poate fi prevenitǎ prin vaccinare

 hepatita epidemicǎ este legatǎ de transmiterea virusului prin apa contaminatǎ, nu
doar prin contactul cu omul bolnav

c) boli parazitare:

 amibiaza (dizenteria amibiana) este favorizatǎ de rezistenţa sporitǎ a parazitului

sub forma chistica
 lambliaza sau giardiaza se contrateaza prin consumarea apei infestate cu chisti
 strongiloidoza este produsǎ de un parazit ce trǎieşte în organismul uman
  tricomoniaza este determinatǎ de Trichomonas sp. (flagelat)
 fascioloza sau distomatoza

2. Boli neinfecţioase produse prin apa poluatǎ:

 Intoxicaţia cu nitraţi (efect methemoglobinizant)
 Intoxicaţia cu plumb (saturnism hidric)
 Intoxicaţia cu mercur ce are ca semne şi simptome: dureri de cap, ameţeli,
insomnie, anemie, tulburǎri de memeorie şi vizuale. Are de asemenea
efecteteratogene (produce malformaţii la fat)
 Intoxicaţia cu cadmiu afecteazǎ ficatul (enzimele metabolice), duce la scǎderea
eritropoiezei şi la anemie, scǎderea calcemiei, etc.
 Intoxicaţia cu arsen (ce se acumuleazǎ ca şi mercurul în pǎr şi unghii) duce la
tulburǎri metabolice şi digestive, cefalee, ameţeli, etc.
 Intoxicaţia cu fluor are forme dentare, osoase şi renale
 Intoxicaţia cu pesticide are efecte hepatotoxice, neurotoxice, de reproducere, etc.

RISCURI DE MEDIU PENTRU SANATATEA UMANA

RIDICATE: MEDII: SCAZUTE:
 FENOMENE METEO  PLOI ACIDE  POLUARE TERMICA
PEIRCULOASE  POLUAREA APEI CU  POLUARE FONICA
 DEGRADAREA SUBSTANTE
STRATULUI DE TOXICE
OZON  POLUAREA
 DEGRADAREA AERULUII CU GAZE
HABITATEALOR DE SERA
NATURALE  POLUAREA
 SCADEREA SOLULUI CU
BIODIVERSITATII PESTICIDE
 POLUARE
RADIOACTIVA

4.Pricipalele fenomene poluante

4.1. Smogul

Smogul este un amestec de ceata solida sau lichida si

particule de fum formate cand umiditatea este crescuta, iar
aerul este atat de calm incat fumul si emanatiile se acumuleaza langa sursele lor. Smogul
reduce vizibilitatea naturala si adesea irita ochii si caile respiratorii, si se stie ca este cauza a
mii de decese anual. In asezarile urbane cu densitate crescuta, rata mortalitatii poate sa
creasca in mod considerabil in timpul perioadelor prelungite de expunere la smog, mai ales
cand procesul de inversie termica realizeaza un plafon de smog deasupra orasului.
Smogul fotochimic este o ceata toxica produsa prin interactia chimica intre emisiile
poluante si radiatiile solare. Cel mai intalnit produs al acestei reactii este ozonul. In timpul
orelor de varf in zonele urbane concentratia atmosferica de oxizi de azot si hidrocarburi
creste rapid pe masura ce aceste substante sunt emise de automobile sau de alte vehicule. In
acelasi timp cantitatea de dioxid de azot din atmosfera scade datorita faptului ca lumina
solara cauzeaza descompunerea acestuia in oxid de azot si atomi de oxigen. Atomii de oxigen
combinati cu oxigenul molecular formeaza ozonul. Hidrocarburile se oxideaza prin reactia cu
O2, si reactioneaza cu oxidul de azot pentru a produce dioxidul de azot. Pe masura ce se
apropie mijlocul zilei, concentratia de ozon devine maxima, cuplat cu un minimum de oxid
de azot. Aceasta combinatie produce un nor toxic de culoare galbuie cunoscut drept smog
fotochimic. Smogul apare adesea in zonele oraselor de coasta si este o adevarata problema a
poluarii aerului in mari orase precum Atena, Los Angeles, Tokyo.
Los Angeles este o aglomeratie urbana-suburbana cladita pe coasta deluroasa, avand in
vecinatate la sud si la est Oceanul Pacific. Muntii se intind la est si la nord; de asemenea la
nord se gaseste San Fernando Valley, o parte a orasului cu aproximativ o treime din populatia
orasului care este separata de Hollywood si de centrul orasului de Muntii Santa Monica si de
Parcul Griffith, spatiul cel mai mare de recreere al orasului. Los Angeles-ul face legatura
intre regiunile sale prin intermediul unor mari autostrazi de otel si beton – faimosul sistem de
sosele – construit pentru transportul rapid, la mari viteze, dar care este de obicei congestionat
de trafic. Smogul produs de gazele de esapament ale masinilor sau de alte surse este o
problema continua a poluarii. Un sistem de cai ferate orasenesc opereaza din 1993; cand va fi
terminat in anul 2001, sistemul va lega 36.5 km de linii subterane cu aproximativ 645 km de
linii.
Tokyo este capitala si cel mai mare oras al Japoniei, precum si unul dintre cele mai
populate orase ale lumii, dupa statisticile din anul 1993, metropola insumand 11.631.901 de
persoane. Orasul este centrul cultural, economic si industrial al Japoniei. Industria este
concentrata in zona Golfului Tokyo, extinzandu-se spre Yokohama, producand aproape o
cincime din totalul de produse economice, acestea cuprinzand: industria grea (cu mai mult de
doua treimi din total), si industria usoara, care este foarte diversificata: produse alimentare,
textile, produse electronice si optice, masini, chimicale, etc.
Aceasta vasta dezvoltare economica implica si un grad ridicat al poluarii, datorat
emanarii de substante nocive in atmosfera in urma proceselor de productie. De asemenea,
numarul mare de autovehicule contribuie la cresterea cantitatii de noxe din atmosfera. Pentru
a se reduce gradul de poluare, autoritatile locale incurajeaza folosirea transportului in comun,
cum sunt metrourile si trenurile de mare viteza, care fac legatura dintre diferitele parti ale
orasului. De asemenea, se recurge la modernizarea sistemului de sosele pentru a se evita
aglomerarile si blocajele rutiere. Totusi mai sunt prezente probleme in traficul rutier in
anumite zone ale metropolei.
Mexico City este capitala statului Mexic, fiind cel mai mare oras al acestei tari. Este,
totodata, si cel mai mare oras al emisferei vestice si reprezinta centrul cultural, economic si
politic al tarii, avand o populatie de 8.236.960 de locuitori, conform statisticilor facute in
anul 1990. In acest oras se produce aproximativ o jumatate din productia economica a
Mexicului, aceasta fiind reprezentata de: industria textila, chimica si farmaceutica, electrica
si electrotehnica, precum si o dezvoltata industrie; aditional la acestea se mai dezvolta si
industria usoara, industria alimentara si cea textila.

4.2. Ploaia acida

Ploaia acida este un tip de poluare atmosferica, formata cand oxizii de sulf si cei de azot
se combina cu vaporii de apa din atmosfera, rezultand acizi sulfurici si acizi azotici, care pot
fi transportati la distante mari de locul originar producerii, si care pot precipita sub forma de
ploaie. Ploaia acida este in prezent un important subiect de controversa datorita actiunii sale
pe areale largi si posibilitatii de a se raspandi si in alte zone decat cele initiale formarii. Intre
interactiunile sale daunatoare se numara: erodarea structurilor, distrugerea culturilor agricole
si a plantatiilor forestiere, amenintarea speciilor de animale terestre dar si acvatice, deoarece
putine specii pot rezista unor astfel de conditii, deci in general distrugerea ecosistemelor.

SO2+H2O—H2SO3 SO3+H2O—H2SO4

2NO2+H2O—HNO3+HNO2 2SO2+O2—SO3

Problema poluarii acide isi are inceputurile in timpul Revolutiei Industriale, si efectele
acesteia continua sa creasca din ce in ce mai mult. Severitatea efectelor poluarii acide a fost
de mult recunoscuta pe plan local, exemplificata fiind de smog-urile acide din zonele
puternic industrializate, dar problema s-a ridicat si in plan global. Oricum, efectele
distructive pe areale in continua crestere a ploii acide au crescut mai mult in ultimele decenii.
Zona care a primit o atentie deosebita din punct de vedere al studierii sale, o reprezinta
Europa nord-vestica. In 1984, de exemplu, raporturi privind mediul ambiant indica faptul ca
aproape o jumatate din masa forestiera a Padurii Negre din Germania, au fost afectata de ploi
acide. Nord-estul Statelor Unite si estul Canadei au fost de asemenea afectate in special de
aceasta forma de poluare. Emisiile industriale au fost invinuite ca fiind cauza majora a
formarii ploii acide. Datorita faptului ca reactiile chimice ce decurg in cadrul formarii ploii
acide sunt complexe si inca putin intelese, industriile au tendinta sa ia masuri impotriva
ridicarii gradului de poluare a acestora, si de asemenea s-a incercat strangerea fondurilor
necesare studiilor fenomenului, fonduri pe care guvernele statelor in cauza si-au asumat
raspunderea sa le suporte. Astfel de studii eliberate de guvernul Statelor Unite in anii ’80,
implica industria ca fiind principala sursa poluanta ce ajuta la formarea ploii acide in estul
Statelor Unite si Canada. In 1988 o parte a Natiunilor Unite, Statele Unite ale Americii si alte
24 de natiuni au ratificat un protocol ce obliga stoparea ratei de emisie in atmosfera a oxizilor
de azot, la nivelul celei din 1987. Amendamentele din 1990 la Actul privind reducerea
poluarii atmosferice, act ce a fost semnat inca din 1967, pun in vigoare reguli stricte
invederea reducerii emisiilor de dioxid de sulf din cadrul uzinelor energetice, in jurul a 10
milioane de tone pe an pana pe data de 1 Ianuarie,2000. Aceasta cifra reprezinta aproape
jumatate din totalul emisiilor din anul 1990.
Studii publicate in 1996 sugereaza faptul ca padurile si solul forestier sunt cu mult mai
afectate de ploaia acida decat se credea prin anii ’80, si redresarea efectelor este foarte lenta.
In lumina acestor informatii, multi cercetatori cred ca amendamentele din 1990 in vederea
reducerii poluarii si a purificari aerului, nu vor fi suficiente pentru a proteja lacurile si
solurile forestiere de viitoarele ploi acide.

4.3Masuri de combatere a ploilor acide

Inca din anul 1955 Canada si S.U.A.,au construit copsuri de fum inalte de 300m la
instalatiile industriale pt. a preveni poluarea cu sulf si azot.Dar strategia "cosurilor inalte" nu
a dat rezultate scontate, fenomenul poluarii fiind mentinut, astfel ca dupa 1977 in S.U.A. apar
legi de interzicere a acestor constructii industriale neeficiente.
In S.U.A. si Canada inca din anii 1970-1971 exista legi care regleaza pastrarea curata a
calitatii aerului si circa 1000 statii de monitoring prin care se tin sub control si se
supravegheaza calitatea aerului.
Astazi in lume se foloseste tot mai mult carbune cu continut scazut de sulf, iar in
turnatorii se practica tehnologia clasica de captare si valorificare a fluxului de SO2 si
convertirea lui in acid sulfuric.In cazul emisiilor de azot se regleaza carburatia, cautand sa se
respecte cele trei trepte de calitate a aerului:calitatea dorita-acceptabila si tolerabila.
Una din masurile eficiente de combatere a ploilor acide consta in utilizarea de catre
controalele electrice, care impiedica emisia de SO2, evitand formarea ploilor acide.
La noi in tara nu exista instalatiide transformare a SO2 in H2SO4, nici scrubere, ci se
folosesc filtre cu sac care nu realizeaza o retinere integrala a impuritatilor. In tara noastra,
inca din 1966, s-au identificat circa 74 de surse de poluare, dispersate in 40 centre
industriale.Dintre acestea doar 50 folosesc electrofiltre, rar filtrele de sticla siliconizata, care
sunt vechi, necesitand reparatii si modernizari.Se stie ca un electrofiltru reduce concentratia
reziduala de praf pana la 20-30mg/m3.
Inteprinderile care folosesc electrofiltre, beneficiaza de "materii prime" prin recuperarea
lor, de exemplu fabricile de ciment Brasov, Turda, care pot recupera 24-26 tone ciment/zi.
O alta masura de evitare a poluarii si formarii ploilor acide consta in amplasarea marilor
inteprinderi industriale pe terenuri cu conditii favorabile de autopurificare, sau la zeci de
kilometri de orase, cum e cazul centrelor urbane,Onesti, Doicesti, Medgidia, construite dupa
1975.
In perspectiva se vor folosi si la noi in tara instalatii de captare si epurare a gazelor din
cocserii si cuptoarele electrice.
 Pe viitor Romania va cauta sa reduca emisia substantelor poluante in zonele "calde", pt. a
reusi incadrarea in normele nationale si internationale de calitate a aerului si alinierea la
progamele mondiale de protectie a mediului inconjurator.

CAPITOLUL III

~PRINCIPALELE SURSE DE POLUARE ÎN ORAŞUL~

~PLOIEŞTI~

1. Protecţia mediului

Realităţile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri
şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte
asupra vieţii.
Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile
omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a
tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de
bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident,
un dezechilibru ecologic.
Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri
ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice.
Ca urmare a industrializării şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce
afectează mediul ambiant.
Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de
complexe, se regăsesc în aer, apă şi în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a
prezenţei dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltării proceselor termice şi a utilizării unor
combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosferă importante cantităţi de oxizi de azot, de
carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu
efecte dăunătoare asupra vegetaţiei, în general, şi direct sau indirect asupra omului.
“Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi
subsolul şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea
mai comună pe care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.
 Conceptul actual de “mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care caută să

cunoască, să analizeze şi să urmărească funcţionarea sistemelor protejate în toată

complexitatea lor.

Prin “resurse naturale” se înţelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului

înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană:
 resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili;
 resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică;
 resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.
În întreaga activitate a mediului înconjurător se urmăreşte nu numai folosirea raţională a
tuturor aceste resurse, ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu
măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie căt mai puţin
poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de
poluanţi cu dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului
înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.
Odată cu sporirea populaţiei globului, ce a decurs paralel cu perfecţionarea organizării
sociale şi, în special odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele
două secole, încercarea omului de a domina în lupta aspră cu natura, de a-i smulge lacom
bogăţiile ascunse, începe să aibă tot mai mult succes. Peste un miliard şi jumătate din
populaţia actuală a Terrei aparţine civilizaţiei industriale.
Industrialismul a fost mai mult decât coşuri de fabrică şi linii de asamblare. A fost un
sistem social multilateral şi bogat care a influenţat fiecare aspect al vieţii omeneşti. Creşterea
economică, enorm accelerată, se bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci
pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, ţiţei, gaze
naturale.
Alvin Toffler observă cu sarcasm: “Pentru prima dată o civilizaţie consumă din
capitalul naturii, în loc să trăiască din dobânzile pe care le dădea acest capital!”.
Problema rezidurilor activităţilor umane a luat proporţii îngrijorătoare, prin
acumularea lor provocând alterarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări sunt cauza
unor dezechilibre în faună şi floră şi ăn sănătatea şi bunul mers al colectivităţii umane din
zonele supraaglomerate.
Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazată pe consumarea resurselor neregenerabile de
energie, s-a ajuns, în unele ţări industrializate, la un grad de bunăstare ridicat, constatându-se
practic că apare, cu iminenţă, ameninţarea consecinţelor acţiunii umane asupra mediului,
poluarea lui la nivel global.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: existenţa prea multor automobile,
avioane cu reacţie şi nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcţionează după
tehnlogii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apă şi energie, fenomene care
sunt determinante, în ultima instanţă, de necesităţi crescânde ale unei populaţii aflate în stare
de explozie demografică şi îndeosebi de existenţa marilor aglomerări urbane.
Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane şi reprezintă
rezultatul interferenţelor unor elemente naturale – sol, aer, apa, climă, biosferă – cu elemente
create prin activitatea umană. Toate acestea interacţionează şi influenţează condiţiile
existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare a societăţii.
 Orice activitate umană şi implicit existenţa individului este de neconceput în afara
mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum şi a fiecărei componente a sa
în parte, îşi pun amprenta asupra nivelului existenţei şi evoluţiei indivizilor.
Ansamblul de relaţii şi raporturi de schimburi ce se stabilesc între om şi natură, precum
şi interdependenţa lor influentează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă şi
implicit condiţiile de muncă pentru om, precum şi perspectivele dezvoltării societaţii în
ansamblu. Aceste raporturi vizează atât conţinutul activităţii cât şi crearea condiţiilor de
existenţă umană.
Asigurarea unei calităţi corespunzătoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate
supravieţuirii şi progresului – reprezintă o problema de interes major şi certă actualitate
pentru evoluţia socială. În acest sens, se impune păstrarea calităţii mediului, diminuarea
efectelor negative ale activităţii umane cu implicaţii asupra acestuia.
Poluarea şi diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile în cantităţi şi
ritmuri ce depăşesc posibilităţile de refacere a acestora pe cale naturală au produs
dezechilibre serioase ecosistemului planetar.
Protecţia mediului este o problemă majoră a ultimului deceniu dezbătută la nivel
mondial, fapt ce a dat naştere numeroaselor dispute între ţările dezvoltate şi cele în curs de
dezvoltare. Acest lucru a impus înfiinţarea unor organizaţii internaţionale ce au ca principale
obiective adoptarea unor soluţii de diminuare a poluării şi creşterea nivelului calităţii
mediului în ansamblu.
Cercetările amănunţite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-
au concretizat prin intermediul unui ansamblu de acţiuni şi măsuri care prevăd:
 cunoaşterea temeinică a mediului, a interacţiunii dintre sistemul economic şi sistemele
naturale; consecintele acestor interactiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate raţional
si cu maxim de economicitate
 prevenirea şi combaterea degradării mediului provocată de om, dar şi datorate unor
cauze naturale
 armonizarea intereselor imediate şi de perspectivă ale societăţii în ansamblu sau a
agenţilor economici privind utilizarea factorilor de mediu.

2. Cadrul natural

Judeţul Prahova se află situat la sud de curbura Munţilor Carpaţi, fiind străbătut de
meridianul de 26˚ Est şi paralela de 45˚ Nord. Judeţul Prahova ocupă o suprafaţă de 4716
km² (reprezentând 2% din teritoriul ţării) şi are o populaţie de peste 856.961 locuitori.
În anul 1930 municipiul avea o populaţie de 79.149 locuitori, dintre care 69.139 români
(87,3%), 3.708 evrei (4,6%), 1.591 maghiari (2,0%), 1.307 germani (1,6%) s.a. Din punct de
vdere confesional populaţia era alcatuită din 69.458 ortodocşi (87,7%), 3.843 mozaici
(4,8%), 2.629 romano-catolici (3,3%), 1.115 lutherani (1,4%), 1.076 greco-catolici (1,3%).
Ca unitate administrativă, judeţul Prahova a fost format la începutul secolului IV, dar
limitele actuale au fost stabilite în 1868. Fiind la intersecţia drumurilor către Europa Centrală
şi Orient şi având importante resurse naturale, judeţul s-a dezvoltat din toate punctele de
vedere: economic, social, cultural etc. devenind cel mai important judeţ din Romania.
 Resedinţa judeţului Praova este municipiul Ploieşti, situat la 60 km nord de Bucureşti,
ce ocupă o suprafaţă de 5828 ha şi are o populaţie de aproximativ 232000 locuitori. Ploieştiul
este aşezat la limita de nord a Câmpiei Române, la circa 18 km nord-vest de configuraţia
râurilor Prahova şi Teleajen. Râurile care marginesc oraşul la vest şi est fac parte dintr-o zonă
bogată în avuţii ale solului şi subsolului. Faţă de nivelul mării, el ocupă un semiplatou, în
nordul Câmpiei Române, la o altitudine medie de 150 de metri.
Municipiul Ploieşti a fost atestat documentar din anul 1503 şi a fost declarat oraş în anul
1601, de către Mihai Viteazul.
Dintre oraşele importante ale ţării, Ploieştiul se află la cea mai mică distanţă de capitală.
Cu toate că, pe parcursul a patru secole, a avut stranse legături cu Bucureştiul, şi-a păstrat
personalitatea. 
Este de asemenea un important nod de drumuri şi căi ferate care îl leaga de marile oraşe
ale ţării, avand totodată acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism
montan din România. 
Vegetaţia, specifică marilor aglomerari urbane, este formată îndeosebi din esenţe
ornamentale şi de aliniament, plantaţii de castani, plopi şi salcâmi, spaţiile verzi şi parcurile
fiind destul de restrânse (zona bulevardului, parcul de la Sala Sporturilor, parcul din nordul
oraşului, parcul "Mihai Viteazul", parcul de la Bariera Bucov). Acestea ocupă numai 85,5
ha., revenind, în medie, 3,2 mp. pe locuitor.
        Pe raza oraşului pot fi vazute şi câteva exemplare de arbori endemici, aclimatizaţi în
timp, care se află sub ocrotirea legii, printre care şi "arborele mamut" secular
- sequoia dendron giganteum - din curtea Muzeului Memorial "Paul Constantinescu" (str.
Nicolae Bălcescu nr. 15), smochini, dar şi câteva exemplare de stejari seculari, amintind de
vestiţii codri ai Vlăsiei. În schimb, în vechile cartiere, cu case "pe pământ", locuitorii
continuă să planteze pomi fructiferi (vişinul, cireşul, marul, nucul etc.) şi să cultive legume şi
flori, care mai amintesc de vechiul aspect patriarhal al oraşului, supranumit, în secolul nostru,
"oraşul gazărilor" sau alintat cu metafora "aurului negru".
Sub raport climatic, temperatura medie este de cca. 10°C, corespunzătoare climei
temperate. Precipitaţiile se înscriu în mediile anuale specifice întregii zone de sud a judeţului,
respectiv 588 mm, cu 30-40 mm în ianuarie şi 88 mm în luna iunie. Oraşul se află sub
influenţa predominantă a vânturilor de nord-est şi de sud-est, cu o viteză medie de 3,1 m/sec.

3.Calitatea necorespunzatoare a aerului ambiental

a. Sistemul de monitorizare a calitaţii aerului

Poluarea atmosferei se întalneşte în special în partea inferioară a troposferei terestre, în

marile oraşe, zonele industriale şi chiar zonele alăturate întinse, o mare influenţă având
poziţia geografică precum şi condiţiile meteo. De cele mai multe ori, trecerea de la aerul
curat la aerul poluat se face lent, apărând o diferenţă netă când substnţle poluante ajung la
concentraţile nocive pentru organismul uman. Poluarea aerului micsoreazăgrosimea stratului
de ozon din atmosferă ceea ce daunează profund florei şi faunei Terrei.
 Poluarea de impact este poluarea produsă în zonele aflate sub impactul direct al surselor
de poluare.
Starea atmosferei este evidenţiată prin prezentarea următoarelor aspecte: poluarea de
impact cu diferite noxe, calitatea precipitaţiilor atmosferice, situaţia ozonului atmosferic,
dinamica emisiilor de gaze cu efect de seră şi unele manifestări ale schimbărilor climatice.
Sursele de poluare ale mediului ambiant se împart în două mari categorii:
 surse de impurificare cu particule solide;
 surse de impurificare cu gaze şi vapori.
Acestea pot fi: surse naturale şi surse artificiale.
Sursele de origine artificială sunt în special întreprinderile industriale, centralele
termoelectrice şi termice, mijloacele de transport, instalaţiile de încalzit pentru locuinţe,
incineratoarele de reziduuri , etc.
Laboratorul din cadrul A.P.M. Prahova monitorizează calitatea aerului din punct de
vedere fizico-chimic şi bacteriologic.
Calitatea aerului in municipiul Ploieşti este monitorizată printr-o reţea de supraveghere
(10 staţii de monitorizare) stabilită în funcţie de impactul marilor poluatori asupra mediului
înconjurător.
La amplasarea staţiilor de monitorizare s-a ţinut cont de o serie de factori: sursa de
poluare, zona poluată, natura poluanţilor, scopul urmărit prin determinare (nivelul de poluare
din zonă, aria de răspândire a poluanţilor, concentraţiile de scurtă durată, concentraţiile medii
zilnice, etc.).
În zona de Est a municipiului Ploieşti sunt amplasate trei staţii cu recoltare zilnică:
Staţia MOL, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, POLISERV care monitorizează activitatea
unitaţilor amplasate în această zonă (PETROTEL LUKOIL, DBW, Rafinaria VEGA, etc. –
zona NE). Astfel, se prelevează ş analizează următorii indicatori: SO2,NO2, H2S, HCHO,
NH3, sulfaţi în suspensie inclusiv aerosoli de acid sulfuric, pulberi în suspensie, pulberi
sedimentabile.
În zona de Nord a municipiului Ploieşti sunt amplasate staţiile ICERP şi RENEL care
monitorizează activitatea unitaţilor DERO-LEVER, BIANCA INTERNATIONAL,
FRIGORIFER Ploieşti şi traficul rutier (DN 1). Astfel, se prelevează şi analizează următorii
indicatori: : NH3, NO2, SO2, HCHO, sulfaţi în suspensie inclusiv aerosoli de acid sulfuric,
pulberi în suspensie, pulberi sedimentabile.
În zona de Vest a municipiului Ploieşti este amplasată staţia A.P.M. Ploieşti - sediul
care monitorizează activitatea unitaţilor COMBIPRA, AGROREB, ELECTROMETALICA
şi traficul rutier, se prelevează şi analizează urmatorii indicatori: SO2, H2S, NO2, HCHO,
NH3, CO, O3, sulfaţi în suspensie inclusiv aerosoli de acid sulfuric, pulberi în suspensie,
fenoli, detergenţi, pulberi sedimentabile.
În zona de Sud a municipiului Ploieşti, sunt amplasate staţiile Corlăteşti, Unitatea 2
Pompieri, Brazi care monitorizează activitatea unităţilor: rafinaria ASTRA, PROTAN,
TIMKEN, UPETROM, Depoul CFR, Staţia spălat vagoane, AMPLO SA, combinatul
PETRO Brrazi. Se prelevează şi analizează următorii indicatori: NH3, NO2, SO2, H2S,
HCHO, sulfaţi în suspensie inclusiv aerosoli de acid sulfuric, fenol, pulberi în suspensie,
pulberi sedimentabile.
Centrul oraşului este monitorizat de staţia Palatul Culturii, punct ales pentru a urmări
dispersia poluanţilor datoraţi industriei şi în special a celor patru rafinării de prelucrare a
produselor petroliere ce inconjoară oraşul. Indicatorii prelevaţi şi analizaţi sunt : NH3, NO2,
SO2, H2S, HCHO, sulfaţi în suspensie, inclusiv aerosoli de acid sulfuric, pulberi în suspensie.
Valorile măsurate ale poluaţtilor reprezintă valori ale emisiilor, la care contribuie
activitatea economică din zona în care sunt amplasate aparatele.Temperatura, umiditatea,
presiunea, mişcarea aerului şi precipitaţiile determină modificări substanţiale ale nivelului de
poluare al atmosferei. În afara activităţii economice, circulaţia rutieră este, de asemeni, un
factor determinant al nivelului de poluare.

b.Poluarea aerului generată de traficul rutier în unele localităţi urbane şi rurale

amplasate pe drumuri intens circulate

Pentru această categorie de probleme, în Ploieşti, principalele probleme/aspecte de

mediu identificate se referă la: poluarea generată de traficul rutier, poluarea generată de
desfăşurarea activităţilor industriale cu impact transfrontier, existenţa depozitelor de deşeuri
menajere amenajate necorespunzător.
Traficul rutier constituie o sursă de poluare importantă in regiune datorită numărului
mare de autovehicule existente, precum şi faptului că, datorită absenţei drumurilor ocolitoare
ale localităţilor, traficul de tranzit, deosebit de intens pe drumurile naţionale, are loc în
interiorul ariilor locuite. Din acest motiv, un procent semnificativ din populaţia regiunii
(locuitorii din zonele limitrofe căilor de trafic) este expus la poluarea generată de traficul
rutier. Dominantă din acest punct de vedere este axa E-V.
Impactul asupra sănătăţii umane: efectele asupra sănătăţii umane sunt legate de
nocivitatea gazelor de eşapament care conţin NO2, CO, SO2, CO2, compuşi organici volatili,
particule încărcate cu metale grele (plumb, cadmiu, cupru, crom, nichel, seleniu, zinc).
Aceste noxe împreună cu pulberile antrenate de pe carosabil pot provoca probleme
respiratorii acute şi cronice, precum şi agravarea altor afecţiuni. Traficul greu, generator al
unor niveluri ridicate de zgomot şi vibraţii, precum şi fondul sonor permanent determină
condiţii de apariţie a stresului, cu implicaţii uneori majore asupra stării de sănătate.
Impactul asupra mediului: gazele emise din trafic contribuie atât la creşterea
acidităţii atmosferei, cât şi la formarea ozonului troposferic, cu efecte directe şi/sau indirecte
asupra tuturor componentelor de mediu (vegetaţie, faună, sol, apă). Prezenţa metalelor în
gazele de eşapament afectează calitatea solului şi apelor, starea de sănătate a florei şi faunei.
De asemenea, are loc poluarea solului cu diferite deşeuri, în special în locurile de parcare, cu
produse petroliere provenite de la unele defecţiuni ale autovehiculelor, precum şi cu diferite
substanţe provenite din accidente rutiere.
Impactul asupra calităţii vieţii: traficul produce disconfort locuitorilor din zonele
căilor rutiere importante prin gazele de eşapament şi prin zgomot şi vibraţii, scăderea
valorilor estetice ale peisajului generată de emisiile de gaze arse şi de fum, creşterea
costurilor pentru îngrijirea medicală şi pentru întreţinerea locuinţelor.
În Ploieşti există depozite de deşeuri menajere care nu îndeplinesc condiţiile necesare
din punct de vedere al protecţiei sănătăţii umane şi a mediului. La nivelul regiunii trebuie
elaborat plan de management pentru gestiunea deşeurilor menajere. În ceea ce priveşte
întreprinderile industriale, trebuie precizat faptul că în unele dintre acestea există depozite
ecologice pentru deşeurile industriale şi, de asemenea, există preocupări serioase pentru
colectarea selectivă a deşeurilor.
 Impactul asupra sănătăţii umane: Depozitarea necorespunzatoare a deşeurilor
poate conduce la contaminarea cu diferite substanţe, precum şi la contaminarea
microbiologica a solului şi a apelor subterane. În cazul depozitelor sau a containerelor pentru
deşeuri menajere, contaminarea microbiologică a atmosferei generează riscul unor boli
infecţioase pentru locuitorii din vecinătate. Compuşii de ardere incompletă formaţi datorită
autoaprinderilor din depozitele de deşeuri menajere au un impact negativ puternic asupra
organismelor umane. Datorită numărului de locuitori expuşi se apreciază că riscul asupra
sănătăţii umane este mare.
Impactul asupra mediului: solul, apele de suprafaţă şi subterane, precum şi
atmosfera sunt cele mai grav afectate de reziduuri, efectele acestora fiind regăsite la mari
distanţe. În afara afectării componentelor de mediu, prezenţa depozitelor de deşeuri de orice
fel crează o stare de disconfort extremă locuitorilor din zonele adiacente.
Impactul asupra calităţii vieţii: se manifestă deosebit de variat. Depozitele de
deşeuri amenajate şi operate necorespunzator sau depozitarea necontrolată a deşeurilor
afectează grav valorile estetice ale peisajului, determină un disconfort puternic populaţiei,
afectează procesul educaţional al tinerei generaţii, determină creşterea costurilor pentru
refacerea mediului şi pentru îngrijirea sănătăţii.

3. Poluarea generată de surse de poluare majore şi riscul unor accidente

majore

Industria a dominat economiile naţionale în decursul ultimului secol, iar industrializarea

a comandat procesul evolutiv al societăţii contemporane. Mai adaptabilă decât agricultura la
modificarile organizatorice, industria este mai mult decât o sursă de produse, ea constituind
mai ales un motor de dezvoltare pentru secolul XX şi un factor urbigen dintre cei mai
importanţi. Revoluţia industrială a declanşat un proces de transformare a resurselor naturale,
de concentrare a populaţiei în marile centre urbane, schimbând raporturile omului cu mediul.
În oraşul Ploieşti, sursele majore de poluare a mediului sunt reprezentate de activităţile
din următoarele domenii: extracţia şi procesarea ţiţeiului, chimie şi petrochimie, producerea
energiei electrice şi termice în centrale de mare putere. Printre acestea se numară:
 Rafinăriile şi uzinele petrochimice aparţinând SNP Petrom S.A.: Sucursala
PETROBRAZI – Ploieşti;
 Centrala electrotermică de la Ploieşti;
Impactul asupra sănătăţii umane: domeniile industriale majore fiind diverse pot produce
efecte multiple asupra populaţiei expuse, efecte generate de emisiile de poluanţi în apă, aer,
sol. Astfel apele uzate au caracteristici asemănătoare substanţelor utilizate în procesul
tehnologic şi pot avea efecte negative asupra sănătăţii umane prin contaminarea apelor de
suprafaţă şi a celor subterane. Sursele industriale evacuează în atmosferă un complex de
poluanţi, organici şi anorganici cu diferite grade de toxicitate. Unii dintre poluanţii emişi
reacţionează în atmosferă, generând aşa-numiţii poluanţi secundari, ale căror grade de
toxicitate şi arii de influenţă pot fi mai mari decât cele specifice poluanţilor primari. Un
exemplu în acest sens este formarea ozonului troposferic, poluant puternic reactiv. Ca urmare
există posibilitatea apariţiei, în rândul populaţiei aflate în zonele de influenţă, a numeroase
afecţiuni generate de expunerea pe scurtă şi/sau pe lungă durată. Deşeurile produse de
industrie sunt considerate în general reziduuri periculoase care pot provoca îmbolnăviri de
orice fel.
Impactul biologic al emisiilor radioactive trebuie să ţină seama de faptul că absorbţia
lor în organism se face concomitent cu descărcarea energiei radiante. În manifestarea
influenţei radiaţiilor, deosebit de important este modul cum acestea acţionează asupra
organismului, din exteriorul sau din interiorul acestuia. Sursele de radiaţii interne sunt mult
mai periculoase pentru organism. Tipul radiaţiilor (alfa, beta, gama) au o deosebită
însemnătate. De exemplu radiaţiile beta iradiate din exterior, deşi străbat în aer o distanţă de
câţiva metri sunt absorbite de haine şi sticlă astfel încât, cu excepţia ochilor, nu au nici un
efect asupra organelor sensibile din interior. Dacă sunt ingerate (prin intermediul alimentelor
contaminate) aceste radiaţii sunt foarte dăunătoare, descărcând o energie totală mare într-un
volum de câţiva milimetri cubi.
Impactul asupra mediului: activităţile industriale majore afectează toţi factorii de
mediu. În regiune, impactul negativ asupra mediului datorat acestor activităţi este în scădere
ca urmare a preocupărilor şi investiţiilor realizate în domeniul protecţiei mediului
înconjurător, precum şi a reducerii sau dispariţiei unor activităţi. Încadrarea poluării
industriale în limitele legislaţiei armonizate cu Directivele Uniunii Europene este obiectivul
specific care va fi atins prin acţiunile concrete descrise în matricea PRAM pentru această
problemă. Acţiunile, ca şi termenele sunt corelate cu programele fiecărei unităţi industriale în
parte.
Din punct de vedere al radioactivităţii, un fenomen important este legat de
introducerea radionuclizilor în emisari şi apoi al preluării şi concentrării radioizotopilor de
către organismele acvatice. La acest fenomen iau parte toate inelele lanţului trofic dezvoltând
în acesta o concentraţie a elementelor stabile şi instabile mai mare decât în mediul acvatic.
Impactul asupra calităţii vieţii: constă în crearea disconfortului locuitorilor, în special
al acelora care locuiesc în vecinătatea platformelor industriale. Din punct de vedere al
radioactivităţii, expunerea organismelor la radiaţii poate conduce la boli grave şi efecte
ireversibile.

a. Poluarea aerului generată de activitaţile industriale cu impact major asupra

mediului înconjurător

Municipiul Ploieşti, oraş de reşedinţă al judeţul Prahova, oraş al petrolului şi al chimiei,

al construcţiilor, centru universitar, se prezintă cu noi şi noi valori care intră cu prestigiu în
circuitul avuţiei naţionale. Aşezarea geografică a permis, industrializarea complexă a zonei
înconjuratoare şi dezvoltarea oraşului ca exponent principal şi coordonator al celor mai
importante ramuri industriale din zonă şi din judeţul Prahova.
Dintre documentele de interes pentru istoria poporului, un zapis românesc din 15 august
1676 este demn de consemnat, căci presupune a fi existat exploatari de ţiţei în Prahova încă
din 1550. În 1856, cînd s-a ridicat prima rafinarie lânga Ploieşti, oraşul avea doar 26000 de
locuitori.
Există oraşe-gradină, oraşe muzeu, dar există şi Ploieştiul, un oraş al petrolului. Acest
leagan al petrolului românesc, astăzi o regiune cu un bine meritat prestigiu în ţară, şi-a trimis
produsule şi experţii nu numai de-a lungul întregii curburi a subcarpaţilor noştri –în Oltenia,
Argeş şi Moldova –ci şi în Cuba, Indonezia, Grecia, India şi China.
Municipiul Ploieşti ocupă primul loc după Bucureşti în privinţa valorii producţiei
industriale realizate. Principalele domenii de activitate sunt:

 Industrie petrolieră
 Industrie constructoare de maşini
 Industrie a materialelor de construcţie
 Industrie ceramică
 Industrie chimică
 Industrie textilă
 Industria tutunului
Nivelul de impurificare a atmosferei generat de desfăşurarea activităţilor industriale în
regiune a fost în scădere în perioada 1995-2002.
Impactul asupra sănătăţii umane: Datorită noxelor provenite de la activităţile industriale
(industrie, agricultură, instalaţii mari de ardere, etc.) pot apărea numeroase afecţiuni specifice
tipului de poluant la care sunt expuse organismele umane. Cele mai frecvente sunt afecţiunile
respiratorii, dar şi afecţiuni mai grave, uneori ireversibile, provocate de expunerea la poluanţi
toxici sau periculoşi. Expunerea de lungă durată sau permanentă la poluanţi atmosferici
generează sensibilizarea puternică a organismelor, facilitând instalarea unor afecţiuni care nu
sunt legate direct de efectele induse de poluare.
Impactul asupra mediului: Prin scăderea calităţii mediului înconjurator sunt afectate
toate formele de viaţă (cu influenţe negative asupra producţiilor, dar şi cu efecte asupra
habitatelor, migrării sau disparitiei speciilor, diminuării populaţiilor). De asemenea, toate
noxele emise îşi aduc contribuţia la întreţinerea unor fenomene globale ca: distrugerea
stratului de ozon stratosferic, efectul de seră, ploile acide.
Impactul asupra calităţii vieţii este important datorită creării unei stări de disconfort
generale prin afectarea tuturor factorilor de mediu, prin afectarea valorilor estetice ale
mediului natural şi construit, prin creşterea costurilor pentru îngrijiri medicale.

b. Poluarea aerului ambiental cu ozon

Ozonul este un constituent natural al atmosferei (formula chimica O3) fiind prezent la o
altitudine între 15 si 40 km şi realizând un înveliş protector pentru planeta Pământ.
Prin activitatea antropogenă intensă din a doua jumătate a secolului al XX lea, a fost
modificat echilibrul chimic al formării si menţinerii stratului protector de ozon stratosferic şi
a fost pusă în evidenţă creşterea concentraţiei de ozon la nivelul troposferic, unde, în
contextul existenţei altor poluanţi, devine generator de smog şi de o serie de efecte negative
asupra sistemului climatic, productivităţii ecosistemelor şi a sănătaţii umane.
Rolul ozonului atmosferic în context ecologic este acela de a permite desfaşurarea vieţii
pe Terra prin reţinerea radiaţiei ultraviolete letate, cu o lungime de undă mai mică de 280
mm, şi filtrarea la doze tolerabile a radiaţiei ultraviolete biologice (28– 320 nm). Procesul de
absorbţie a radiaţiei ultraviolete are loc cu precadere în stratosferă, cu degajare de caldură. În
acest mod, ozonul produce încalzirea atmosferei şi prin aceasta reglează regimul termic al
globului terestru. Orice modificare a concentraţiei ozonului stratosferic produce dereglări
asupra procesului de absorbţie a radiaţiei letale cât şi asupra bilanţului caloric al planetei
noastre.
Cantitatea de ozon cauzează două probleme ecologice separate. Una ţine de creşterea
cantităţii de ozon în troposferă (ozonul din troposferă este un component cheie în smogul
fotochimic) şi constituie o problemă comună a multor oraşe din lume. Altă problemă, ţine de
epuizarea ozonului din stratosferă.
Principiile colaborării internaţionale privind proţectia stratului de ozon au fost elaborate
în cadrul Convenţiei de la Viena pentru protecţia stratului de ozon în anul 1985, care a intrat
în vigoare la 2 septembrie 1988. 21 articole ale Convenţiei obligă părţile semnatare să
protejeze în primul rând sănătatea umană şi mediul înconjurător de la efectele epuizării
stratului de ozon.
Zonele cele mai afectate de poluare cu ozon troposferic sunt cele urbane întrucât
precursorii ozonului (în principal oxizii de azot, oxizii de sulf şi compuşii organici volatili)
sunt generaţi de activitaţile industriale şi de traficul rutier.
În perioada de primavară – vară, când intervalul de iluminare diurna este mare, reacţiile
fotochimice din atmosferă sunt accelerate, fapt ce are ca rezultat creşterea concentraţiilor de
ozon în special în timpul zilelor foarte călduroase (cu temperaturi de peste 300 C).
Oxidanţii fotochimici, în special ozonul, reprezintă un factor nociv pentru vegetaţie,
pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor.
Principalii poluanţi primari care determină formarea, prin procese fotochimice, a
ozonului şi a altor oxidanţi în atmosferă joasă sunt: oxizii de azot, oxizii de sulf şi compuşii
organici volatili proveniţi din surse antropice.
Cele mai importante activităţi umane care conduc la evacuarea în atmosferă a acestor
poluanţi primari sunt:
o arderea combustibililor fosili (carbune, gaze naturale, produse petroliere) în
surse fixe (centrale electrice şi termice, încalzirea rezidenţială, procese
industriale) şi mobile (trafic rutier, transportul feroviar, naval şi aerian);
o extracţia, prelucrarea şi distribuţia petrolului şi a produselor petroliere;
o extracţia şi distribuţia gazelor naturale;
o utilizarea solvenţilor organici.

c. Poluarea aerului ambiental cu metale grele (mercur, cadmiu, plumb)

Substanţele chimice aeropurtate (mercur, plumb, cadmiu, zinc, fier, cupru, etc.) sunt
antrenate usor de vânt, ele pot fi gasite, uneori, la disţante mari de locul emisiei în atmosferă.
Oamenii sunt expuşi direct la aceste substanţe toxice în primul rând prin inhalare. Expunerea
indirecta poate surveni, dupa caderea pe sol sau in apa a particulelor aeropurtate, afectand
apa potabilă, culturile, animalele şi peştii consumaţi de populaţie.
Aceşti poluanţi au ca sursă principală diferite procese industriale, pentru plumb
adăugându-se şi poluarea produsă de gazele de eşapament provenite de la motoare cu ardere
interna cu aprindere cu scânteie. Fară a fi foarte raspândiţi, cu excepţia plumbului, se
caracterizează printr-o toxicitate ridicată.
Cantitatea de metale emisă depinde de:
o compoziţia combustibilului (concentraţia de metale din combustibil);
o temperatura de combustie;
o proprietaţi fizice şi chimice ale elementului.
4. Acidifierea

Aciditatea aerului este determinată în special de prezenţa acizilor minerali care se găsesc
sub formă de aerosoli lichizi sau gaze şi provin de la diversele industrii chimice, fabrici de
aluminiu, etc. Aciditatea crescută a aerului are implicaţii asupra vegetaţiei, construcţiilor şi
asupra sănătăţii oamenilor.
Poluarea cu oxizi de sulf se referă în special la bioxidul de sulf şi trioxidul de sulf. În
stare gazoasă trioxidul de sulf este foarte puţin asociat, această asociere creşte pe masura
diminuării temperaturii. Existenţa trioxidului de sulf în stare de gaz în aer este posibilă numai
dacă concentraţia în vapori de apă este foarte scazută, deoarece trioxidul de sulf reacţionează
rapid cu vaporii de apă existenţi în atmosferă, formând picături de acid sulfuric şi deci
apariţia fenomenului de smog. Astăzi bioxidul de sulf este considerat ca una dintre cele mai
dăunătoare subsţante din aer.
Bioxidul de sulf este un poluant aproape permanent al oraşelor provine din siderurgie,
rafinăriile de petrol, vehicule cu motor, termocentrale, etc. prin arderile incomplete ale
combustibililor utilizaţi care eliberează în atmosferă sulf sub formă de SO2. Prezenţa
bioxidului de sulf în atmosferă constituie principala cauză a proceselor distructive asupra
plantelor. Asupra oamenilor acţionează ca iritant al aparatului respirator.
Dintre oxizii de azot care au un rol important în poluarea atmosferei sunt monoxidul de
azot şi bioxidul de azot. Aceşti oxizi pot emisi în aerul atmosferic în urma unor procese
biologice naturale, dar principala sursă o constituie combustiile la temperatura ridicată şi
unele procese industriale.
Oxidul de azot este unul din componenţii smogului din marele oraşe. Are grad ridicat
de toxicitate şi provine din industria fertilizanţilor, de la avioane, de la cuptoarele
industriale, motoare. Prezenţa oxizilor de azot în atmosferă produce prejudicii asupra
plantelor. Este dificil de determinat cu exactitate, care efecte sunt rezultatul direct al acţiunii
oxizilor de azot şi care al acţiunii poluanţilor secundari produşi în ciclul fotolitic al oxizilor
de azot. Acţiunea concentraţiilor ridicate de bioxid de azot asupra plantelor s-ar putea datora
şi formării de acid azotic.
Amoniacul este un gaz mai uşor decât aerul, se gseşte în apropierea platformelor de
gunoi sau în urma unor procese industriale (fabrici de acid azotic, amoniac, îngrăşăminte
azotoase, cocserii, rafinării, industria farmaceutică etc.) Emisiile de amoniac, inhalate în
cantităţi mari au ca efect sufocarea, care dispare o data cu reducerea cantitativă a emisiei.
Deoarece amoniacul se dizolvă foarte uşor în apă, amoniacul din aer, antrenat de precipitaţii,
ajunge în apele de suprafaţă unde are ca efect, printre altele, şi eutrofizarea acestora.
Conţinutul şi tipurile de emisii se schimbă în fiecare an. Aceste modificări sunt cauzate
de schimbarile din economiile naţionale, activităţile industriale, modificările de tehnologii,
trafic şi de mulţi alţi factori. De asemenea, un efect important în conţinutul şi tipurile de
emisii îl au prevederile actelor normative naţionale şi internaţionale.
Emisiile poluante se clasifică după mai multe criterii, astfel:
după periodicitate:
o emisii regulate;
o emisii periodice;
o emisii accidentale;
după starea de agregare:
 particule materiale: solide şi lichide;
 gazoase;
Emisiile de dioxid de sulf, oxizi de azot şi amoniac, provin în special din arderea
combustibililor fosili, din reacţii chimice şi din transport. Aceşti poluanţi, sunt transportaţi pe
distanţe mari faţă de sursa impurificatoare, unde în contact cu lumina solară şi vaporii de apă
formează compuşi acizi. Prin precipitaţii aceştia se depun pe sol sau intră în compoziţia apei.
Aciditatea aerului este determinată în special de prezenţa acizilor minerali care se
găsesc sub formă de aerosoli şi provin de la diversele industrii chimice, fabrici de aluminiu,
etc. Aciditatea crescută a aerului are implicaţii asupra tuturor factorilor de mediu,
construcţiilor şi asupra sănătăţii oamenilor.

6.1 Poluarea aerului cu dioxid de sulf

Dioxidul de sulf este un poluant aproape permanent al oraşelor; acesta provine din
siderurgie, rafinăriile de petrol, vehicule cu motor, termocentrale, etc. prin arderile
incomplete ale combustibililor utilizaţi, care eliberează în atmosferă sulf sub formă de SO2.
Este deosebit de toxic, determinând efecte directe asupra florei şi faunei (produce
acidifierea solului şi degradarea construcţiilor). Prezintă un sinergism ridicat cu praful,
negrul de fum etc., este foarte solubil în apă şi contribuie în mare masură la producerea
ploilor acide.
Emisiile mari de dioxid de sulf, în condiţiile unei inversii termice, determină apariţia
fenomenului de "smog acid", care a fost raspunzător de mari accidente de poluare care au
avut loc în lume.

6.2 Poluarea aerului cu oxizi de azot

Dintre oxizii de azot care au un rol important în poluarea atmosferei sunt monoxidul de
azot şi bioxidul de azot. Aceşti oxizi pot emisi în aerul atmosferic în urma unor procese
biologice naturale, dar principala sursă o constituie combustiile la temperatură ridicată şi
unele procese industriale.
Oxidul de azot este unul din componenţii smogului din marile oraşe. Are grad ridicat de
toxicitate şi provine din industria fertilizanţilor, de la avioane, de la cuptoarele industriale,
motoare. Prezenţa oxizilor de azot în atmosferă produce prejudicii plantelor. Este dificil de
determinat, cu exactitate, care efecte sunt rezultatul direct al acţiunii oxizilor de azot şi care
al acţiunii poluanţilor secundari, produşi în ciclul fotolitic al oxizilor de azot. Acţiunea
concentraţiilor ridicate de bioxid de azot asupra plantelor s-ar putea datora şi formarii de acid
azotic.

6.3 Poluarea aerului cu amoniac

Sursele de amoniac atmosferic sunt de două feluri: naturale şi artificiale. Aportul

surselor naturale în poluarea cu amoniac este relativ mic, de aproximativ 15-20%.
 Dintre sursele artificiale, cea mai importantă este agricultura, iar din cadrul acesteia,
zootehnia de tip intensiv.
Amoniacul este un gaz mai uşor decât aerul, se găseşte în apropierea platformelor de
gunoi sau în urma unor procese industriale (fabrici de acid azotic, amoniac, ingrăşăminte
azotoase, cocserii, rafinării, industria farmaceutică etc.) Emisiile de amoniac, inhalate în
cantităţi mari, au ca efect sufocarea, care dispare o data cu reducerea cantitativă a emisiei.
Deoarece amoniacul se dizolvă foarte uşor în apă, amoniacul din aer, antrenat de precipitaţii,
ajunge în apele de suprafaţă, unde are ca efect, printre altele, şi eutrofizarea acestora.

CONCLUZII

Proiectul prezentat mai sus se numeste „Poluarea si poluantii” si prezinta

principalele surse de poluare existente pana in momentul de fata , efectele
acestora asupra mediului in conjurator si asupra sanatatii oamenilor.In
concluzie consider ca in ca in momentul de fata este foare important sa
contribuim la gasirea a cat mai multor metode de diminuare a poluarii deoarece
efectele pe care aceasta le are asupra noastra sunt descurajatoare.