Gazele care pot

genera efectul
de seră
Ntefe Dania
Omocea Ioana-Miruna
Peev Alexandr
 Gaze cu efect
de seră
Gazele cu efect de seră sunt cele care absorb și emit
radiații infraroșii în gama de lungimi de undă emise de
Pământ. În ordine, cele mai abundente gaze cu efect de seră
din atmosfera Pământului sunt:
• vaporii de apă (H2O);
• dioxidul de carbon (CO2);
• metanul (CH4);
• Protoxid de azot (N2O);
• ozonul (O3);
• clorofluorocarburile (freonii);
• Hidrofluorocarburile.
Principalul element responsabil de producerea efectului
de seră sunt vaporii de apă (70%). Următoarea pondere o are
dioxidul de carbon (9%), urmat de metan (9%) si ozon (7%).
 Concentrațiile atmosferice sunt determinate de
echilibrul dintre surse (emisiile de gaze rezultate din
activitățile umane și sistemele naturale) și disipările
(îndepărtarea gazului din atmosferă prin conversia la un
compus chimic diferit sau prin absorbția corpurilor din apă).
În ultima jumătate de secol au fost emise în atmosferă
cantități foarte mari de dioxid de carbon și metan, care au
redus permeabilitatea atmosferei pentru radiațiile calorice
reflectate de Pământ spre spațiul cosmic. Acest lucru a dus la
începerea așa-numitului fenomen de încălzire globală.
Conform unui studiu din anul 2007, 22% dintre emisiile
mondiale de gaze cu efect de seră provin din agricultură, un
procent similar celui din sectorul industrial, dar superior
celui din transporturi. Creșterea vitelor, mai ales transportul
și hrănirea acestora, se află la originea a 80% din emisiile de
gaze cu efect de seră provenite din agricultură.
Conform raportului IPCC Climate Change 2014:
Mitigation of Climate Change, 62% din emisiile de gaze cu
efect de seră între 2000 și 2010 sunt reprezentate de dioxidul
de carbon. Emisiile de gaze cu efect de seră au crescut mai
rapid între 2000 și 2010 decât în cele trei decenii precedente,
iar aproape jumătate din emisiile de dioxid de carbon din
perioada 1750 – 2010 se datorează ultimilor 40 de ani.
 Gaze fără efect de seră
Gaze fără efect de seră
Componentele atmosferice majore,
azotul (N2), oxigenul (O2) și argonul (Ar) nu
sunt gaze cu efect de seră, deoarece
moleculele care conțin doi atomi din același
element precum N2 și O2 nu au o schimbare
netă în distribuția sarcinilor lor electrice
când vibrează, iar gazele monatomice, cum
ar fi argonul nu au moduri vibraționale. Prin
urmare, ele sunt aproape în totalitate
neafectate de radiațiile infraroșii.
Contribuția unor nori la efectul de seră
pe Pământ
Principalul contribuitor de non-gaze la
efectul de seră al Pământului, precum norii,
absoarbe și emite radiații infraroșii și astfel
are un efect asupra proprietăților radiative
ale gazului cu efect de seră. Norii sunt
alcătuiți în picături de apă sau cristale de
gheață suspendate în atmosferă.
 Efecte radiative indirecte
Unele gaze au efecte radiative indirecte (indiferent dacă sunt sau nu gaze cu efect de
seră). Acest lucru se întâmplă în două moduri principale. O modalitate este aceea că,
atunci când se descompun în atmosferă, produc un alt gaz cu efect de seră. De exemplu,
metanul și monoxidul de carbon (CO) sunt oxidate pentru a rezulta dioxid de carbon (de
asemenea, oxidarea metanului mai produce și vapori de apă). Oxidarea CO la CO2
produce direct o creștere neechivocă a forțării radiative, deși motivul este subtil.
Vârful emisiei termice infraroșii de pe suprafața Pământului este foarte aproape de o
bandă puternică de absorbție vibrațională de CO2 (15 microni sau 667 cm-1). Pe de altă
parte, acea bandă singulară de vibrații CO absoarbe IR doar la lungimi de undă mult mai
scurte (4,7 microni sau 2145 cm-1), unde emisia de energie radiantă de pe suprafața
Pământului este cel puțin un factor mai mic cu zece.
Un al doilea tip de efect indirect se întâmplă atunci când reacțiile chimice din atmosferă
care implică aceste gaze modifică concentrațiile de gaze cu efect de seră. De exemplu,
distrugerea compușilor organici volatili nemetanici (NMVOC) în atmosferă poate produce
ozon. Mărimea efectului indirect poate depinde cât de ferm de locul și momentul
producerii gazului.[12]
Metanul are efecte indirecte în plus față de formarea dioxidului de carbon. Principalul
produs chimic care reacționează cu metanul din atmosferă este radicalul hidroxilic (OH),
astfel încât mai mult metan se presupune că concentrația de OH scade. Efectiv, metanul
își mărește propria viață atmosferică și, prin urmare, efectul radiativ global. Oxidarea
metanului poate produce atât ozon cât și apă și este o sursă majoră de vapori de apă în
stratosfera normală uscată. CO și NMVOC produc gaz de CO2 atunci când sunt oxidate.
Acestea elimină OH din atmosferă, ceea ce duce la concentrații mai ridicate de metan.
Efectul surprinzător al acestui lucru este că potențialul de încălzire globală de CO este de
trei ori mai mare decât cu cel al dioxidului de carbon (CO2).
 Rolul vaporilor de
apa
Vaporii de apa sunt de multă vreme recunoscuti ca
fiind cel mai abundent gaz cu efect de sera din atmosfera
terestra, între 36% și 66% pentru condițiile cerului
proaspăt și între 66% și 85% atunci când norii sunt vizibili.
Concentrațiile de vapori de apă fluctuează la nivel
regional, însă activitatea umană nu afectează în mod
direct concentrațiile de vapori de apă, cu excepția
câmpurilor locale, cum ar fi câmpurile irigate în apropiere.
În mod indirect, activitatea umană care sporește
temperaturile globale va crește concentrațiile de vapori de
apă, un proces cunoscut drept reacție de fuzionare a
vaporilor de apă. Timpul mediu de ședere al unei
molecule de apă în atmosferă este de numai aproximativ
nouă zile, comparativ cu ani sau secole pentru alte gaze cu
efect de seră, cum ar fi CH4 și CO2.
 Componența atmosferei Pământului îi
permite planetei să păstreze o parte din căldura
acumulată de la Soare. De aceea, în timpul nopții,
temperatura nu variază suficient cât să apară
schimbări majore în cadrul ecosistemelor. Acest
proces se numește efect de seră și este un
fenomen natural, care apare în atmosfera tuturor
corpurilor ce au o atmosferă (sunt care nu au), în
funcție de concentrația unor gaze specifice
(numite gaze cu efect de seră). Printre aceste gaze
se numără vaporii de apă, metanul, dioxidul de
carbon, etc. De-a lungul milioanelor de ani în care
a existat viața pe Pământ, planeta a avut parte de
un efect de seră benefic, datorită căruia
temperatura a fost potrivită pentru dezvoltarea
vieții și a civilizației. Acest echilibru perfect, însă,
este foarte sensibil, iar în doar câteva decenii,
amplificarea efectului de seră poate cauza
catastrofe globale.
 Efectul de seră pe
alte corpuri
După cum știm, efectul de seră este prezent în atmosfera
majorității planetelor și chiar a sateliților lor. Înainte să abordăm
mai profund subiectul, să vedem ce se întâmplă în alte locuri.
În cazul vecinei noastre din sistemul solar, planeta Venus,
cercetătorii cred că aceasta nu era foarte diferită de Pământ,
conținând chiar și apă. Dar ceva s-a întâmplat, care a declanșat un
efect de seră devastator. Apa, care în stare gazoasă poate contribui
la efectul de seră, s-a evaporat și a ajuns în atmosferă, unde treptat
s-a acumulat, iar planeta s-a încălzit. Acum, știm că în componența
atmosferei lui Venus se află 96.5% dioxid de carbon, lucru ce a
crescut temperatura de la suprafață până la aproximativ 450 grade
Celsius. Astfel, o planetă foarte similară cu Pământul în multe
privințe, s-a transformat într-un infern în care nici sondele spațiale
nu pot rezista.
Dacă ne uităm la Lună, observăm ce efecte are lipsa unui efect de seră.
Din moment ce satelitul nostru nu are o atmosferă, temperaturile pot varia
drastic între zi și noapte: 120 grade Celsius ziua, și -170 grade noaptea (de
remarcat că o zi și o noapte lunară durează fiecare cca. 14 zile pământene).
 Înapoi pe Pământ
În mod normal, schimbările drastice în intensitatea efectului de seră se
datorează unor catastrofe naturale, precum impactul cu un asteroid sau erupția
unui supervulcan. Noi însă, am avut noroc ca în ultimele zeci de mii de ani să nu
se producă un astfel de eveniment, fapt ce a permis dezvoltarea vieții așa cum o
știm. Însă odată cu începutul Revoluției Industriale, anumite activități umane au
participat la amplificarea efectului de seră.
Dioxidul de carbon este unul dintre cele mai periculoase gaze cu efect
de seră, deoarece poate sta în atmosferă timp de câteva mii de ani. Aceasta
rezultă în urma arderii unor combustibili fosili, de care am devenit foarte
dependenți în cadrul industriei, energiei și a transporturilor, dar și a incendilor
de vegetație. Se estimează că de la Revoluția Industrială până în 2009,
concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a crescut cu 38%.
Nivelul de metan, alt gaz cu efect de seră, a crescut de asemenea cu
148% conform unor studii NASA. Chiar dacă nu este așa răspândit în
componența atmosferei ca și dioxidul de carbon, și stă în atmosferă aproximativ
10 ani, acesta este de 21 de ori mai eficient în a absorbi căldura.
Spre deosebire de alte gaze, emisile de metan au o sursă atât naturală
cât și artificială.
O serie de compuși sintetizați 100% artificial (nu se găsesc în natură)
sunt cei de tip CFC (Cloro-Fluoro-Carbon). Aceștia au fost creați în anul 1928 și
erau folosiți în multe domenii și industrii, precum industria frigiderelor și a
produselor de curățenie. Din cauza descoperirii că acești compuși pot distruge
stratul de ozon din stratosferă, a avut loc un efort global de a opri producția lor.
Chiar dacă aceste campanii au avut succes, compușii vor rămâne timp de sute
de ani în atmosferă.
 Ce putem face?
Încălzirea globală cauzată de efectul de seră este o problemă
majoră. Dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă ca și până
acum, ne vom confrunta cu niște consecințe severe: creșterea nivelului
mării, condiții extreme de vreme, acidifierea oceanelor, extincții în
masă. Totuși, există încă șanse să reparăm ce am stricat, însă cu cât
amânăm schimbările mai mult, cu atât se fac mai multe distrugeri
ireversibile.
Principala soluție ar fi eliminarea gazelor cu efect de seră.
Conform unui studiu realizat de IPCC, trebuie să scădem intensitatea
poluării cu 45% până în 2030 și să ajungă la 0 până în 2050 pentru a
evita cele mai grave impacte ale încălzirii globale. Astfel, în 2016 a avut
loc Acordul de la Paris, o înțelegere între 73 de țări care are ca scop
păstrarea creșterii temperaturii globale sub două grade Celsius și
scăderea emisiilor de dioxid de carbon provenite din arderea de
combustibili fosili.
Dacă nu se iau urgent decizii privitoare la încălzirea globală
cauzată de efectul de seră, vom avea de înfruntat consecințe pentru
care nu suntem pregătiți. Creșterea nivelului mării, acidifierea
oceanelor, extincția în masă vor distruge viața așa cum o știm. Totuși,
încă avem o șansă de a schimba ceva, de a ne salva planeta, dar cu cât
așteptăm mai mult, cu atât avem mai mult de suferit.
 Contribuția fiecărui gaz la efectul de seră este
determinată de caracteristicile acestui gaz, de
abundența acestuia și de orice efecte indirecte pe care
le poate provoca. De exemplu, efectul radiativ direct al
unei mase de metan este de aproximativ 84 de ori mai
puternic decât aceeași masă de dioxid de carbon într-
un interval de timp de 20 de ani, dar este prezent în
concentrații mult mai mici, astfel încât efectul său
radiativ direct total este mai mic, datorită duratei sale
mai scurte de viață. Contribuția fiecărui gaz la efectul
de seră este determinată de caracteristicile acestui gaz,
de abundența acestuia și de orice efecte indirecte pe
care le poate provoca. De exemplu, efectul radiativ
direct al unei mase de metan este de aproximativ 84
de ori mai puternic decât aceeași masă de 
dioxid de carbon într-un interval de timp de 20 de
ani, dar este prezent în concentrații mult mai mici,
astfel încât efectul său radiativ direct total este mai
mic, datorită duratei sale mai scurte de viață.
Atunci când sunt clasificate prin contribuția lor
directă la efectul de seră, cele mai importante sunt:
 Proporția efectelor directe la un
anumit moment
Nu este posibil să se afirme că un anumit
gaz provoacă un procent exact din
efectul de seră. Acest lucru se datorează
faptului că unul dintre gaze absoarbe și
emite radiații la aceleași frecvențe ca și
altele, astfel încât efectul de seră întreg
să nu fie pur și simplu o sumă a influenței
fiecărui gaz. Capetele superioare ale
intervalelor menționate sunt pentru
oricărui singur gaz; iar capetele
inferioare se suprapun cu celelalte gaze.
Forțarea radiant
Pământul absoarbe o parte din energia
radiantă primită de la Soare, reflectă o
parte din ea ca fiind lumină și reflectă sau
radiază restul înapoi în spațiu sub formă
de căldură. Temperatura suprafeței 
Pământului depinde de acest echilibru
între energia de intrare și cea de ieșire.
Dacă acest echilibru energetic este
schimbat, suprafața Pământului devine
mai caldă sau mai rece, ceea ce duce la o
varietate de schimbări climatice globale.
Durata vieții atmosferei
Durata de viață a unei specii măsoară, prin
urmare, timpul necesar pentru restabilirea
echilibrului după o creștere bruscă sau o scădere a
concentrației sale în atmosferă. Atomii sau
moleculele individuale pot fi pierdute sau
depozitate spre bazine, cum ar fi solul, oceanele și
alte ape sau vegetația și alte sisteme biologice,
reducând concentrațiile excesului în fond. Timpul
mediu necesar pentru realizarea acestui lucru este
durata medie de viață.
Ce sunt gazele cu
efect de seră?
• gazele cu efect de seră sunt gaze în atmosferă care
acționează precum un geam într-o seră: absoarbe
energia și căldura soarelui care sunt radiate de pe
suprafața Pământului, le captează în atmosferă și
împiedică scăparea acestora în spațiu
• acest proces este principala cauză a efectului de
seră care menține temperatura Pământului mai
ridicată decât ar fi altfel, permițând existența vieții
pe Pământ
• multe dintre gazele cu efect de seră apar în mod
natural în atmosferă, însă activitatea umană adaugă
cantități enorme, sporind efectul de seră, care
contribuie la încălzirea globală.
Emisii de gaze cu
efect de seră directe
În perioada 1970 până în 2004, emisiile
de gaze cu efect de seră (măsurate în CO2)
au crescut cu o medie de 1,6% pe an, adică
emisiile de CO2 generate de utilizarea
combustibililor fosili crescând cu 1,9% pe
an. Emisiile antropice totale au fost
estimate pana la sfarsitul anului 2009 la
49,5 gigatone echivalent cu dioxidul de
carbon.
În prezent, sursa primară de emisii de
CO2 este arderea cărbunelui, a gazelor
naturale și a petrolului pentru electricitate
și căldură .
Problemele ecologice
globale și regionale
Una dintre cele mai importante probleme ecologice globale
este efectul de seră. Cauza principală a acestui efect constă în acea
cantitate enorma de dioxid de carbon și altor substanțe cu efect de
seră ce se acumulează în stratul aerian formând o „plapumă”.
Substanțele care acționează: freonii, metalul, etanul, oxid de
azot, hidrogenul, apa.
Proprietățile acestor substanțe sunt în așa fel că, ele prin sine
dau posibilitate razelor ultraviolete să treacă foarte ușor ,ajungând
la suprafața solului ,aceste raze se transformă în energie termică,
iar energia termică de la suprafața solului prin acest strat trece
mult mai greu în așa fel incat se creează situația – cu cât plapuma
este mai groasă cu atât sub ea este mai cald. Acest efect, numit
efect de seră, determină schimbări climatice globale.
Efectul de seră are și proprietăți pozitive, în absența acestor
substanțe ce provoacă efectul temperatura medie pe globul
pământesc va fi -15 °C. Actualmente, cantitatea bioxidului de
carbon este egal cu 0,03 %. Dacă se presupune că această cantitate
va fi dublată, în această situație temperatura globului pământesc
poate să se schimbe cu 1,3 °C – 3 °C. Această majorare a
temperaturii poate provoca topirea ghețarilor, astfel că, nivelul
oceanelor poate crește până la 6 m.
• https://www.europarl.europa.eu
• https://ro.wikipedia.org
• https://www.descopera.ro
• https://astronomyhubcluj.wixsite.com