Universitatea Libera Internationala din Moldova Facultatea de Biomedicina si Ecologie Specialitatea: Ecologia

TEMA: DIOXIDUL DE CARBON

Profesor Universitar: Soltoianu Nicolai Efectuat de Studentul: Ceban Vlad

DIOXIDUL DE CARBON Atmosfera este un sistem complex, aflat in echilibru dinamic, care-si mentine constante caracteristicile ca rezultat al interactiunii dintre elementele componente. Prin compozitia sa atmosfera directioneaza existenta vietii pe Terra, fiind formata dintr-un amestec fizic de gaze simple (azot 78%, oxigen 20,955 %) , si in proportie de 1,05% hidrogen, gaze rare (heliu,neon,argon,krypton,xenon,radon-gaz radioactiv), substante gazoase compuse (dioxid de carbon, metan, amoniac ) vapori de apa si corpuri straine . Aerul devine poluat in momentul in care concentratia substantelor straine introduse in atmosfera in mod natural sau artificial, sistematic sau accidental se situeaza la un nivel care poate dauna sanatatii vietii animale sau vegetale. Cei mai periculosi poluanti atmosferici sunt considerati: dioxidul de sulf (SO2 ), oxizii de azot (NO2), monoxidul de carbon (CO), dioxidul de carbon (CO2), ozonul, compusii organici volatili (COV), metale grele, pulberile sedimentabile(praf), pulberile in suspensie(funingine, fum). In straturile inferioare ale atmosferei, dioxidul de carbon se afla in concentratie de 0.03%, in timp ce in jurul oraselor mari industrializate poate ajunge la 0.05 0.07 %. Dioxidul de carbon din atmosfera reprezinta un imens rezervor de carbon, din care plantele isi construiesc substanta lor. La randul lor plantele servesc drept hrana animalelor. Dioxidul de carbon din atmosfera este pe de o parte consumat (asimilat) de plante, pe de alta parte regenerat continuu prin respiratia plantelor si animalelor si prin putrezirea cadavrelor lor. O sursa artificiala de producere a CO2 varsat in atmosfera in proportie de 4/5 o constituie arderea combustibilior fosili (carbuni, petrol, gaze naturale). Cantitatea de CO2 variaza pe parcursul unei zile si pe anotimpuri, fiind mai redusa ziua decat noaptea, mai redusa vara decat iarna, mai crescuta toamna decat vara si iarna. Ziua , concentratia sa scade putin deoarece este folosit de plante in fotosinteza, noaptea creste usor datorita respiratiei organismelor(plante, animale, bacterii) si lipsa fotosintezei. Creste de asemenea toamna din cauza reducerii intensitatii fotosintezei si intensificarii respiratiei microorganismelor din sol care descompun substantele organice. Vara are loc o scadere a concentratiei de CO2 din cauza fotosintezei, iarna creste concentratia datorita respiratiei organismelor, arderii combustibililor si lipsei fotosintezei.

In apa, dizolvarea CO2 determina formarea acidului carbonic, care combinat la acest nivel cu Ca formeaza carbonatul si bicarbonatul de calciu. Reversibilitatea acestor substante determina mecanismul principal de tamponare a variatiilor pH ului in mediul acvatic dar formarea continua de carbonat de calciu in mari si oceane reprezinta o pierdere definitiva de carbon disponibil pentru viata pe pamant. Se produce astfel o circulatie a carbonului in natura in stransa legatura cu viata de pe planeta. Dioxidul de carbon gazos poate fi varsat sau sifonat in alt recipient, din care deplaseaza aerul intocmai ca un lichid. In laborator se utilizeaza curent pentru realizarea de temperaturi joase. Dioxidul de carbon solid obtinut sub forma zapezii de dioxid de carbon, sublimeaza asemeni iodului si naftalinei, transformandu-se cu consum de caldura in vapori. O baie facuta dintr-un lichid cu punct de inghetare scazut (eter, acetona,benzina) si CO2 solid poate atinge temperatura minima de 78oC. Dioxidul de carbon si alte gaze din atmosfera actioneaza ca sticla unei sere, permitand patrunderea radiatiei solare, dar impiedicand reflectarea in spatiu a unei anumite proportii din caldura neabsorbita de suprafata terestra. Producerea acestui fenomen este previzionata inca din anul 1896 de catre Svante Arrhenius care a aratat ca dioxidul de carbon rezultat din arderea combustibililor fosili va depasi capacitatea de absobtie a acestuia de vegetatie si apa, introducand sintagma efect de sera Efectul de sera are rolul de retinere a unei cantitati tot mai mari din energia reemisa de sol si atmosfera sub forma de infrarosii de catre nori si gazele poluante.Intensitatea acestui fenomen depinde de concentratia CO2 din atmosfera si are implicatii in influentarea conditiilor climaterice globale. Acesta determina cresteri ale temperaturilor medii globale. In acest sens trebuie amintit deceniul opt al secolului XX considerat cel mai cald inregistrat vreodata, apreciindu-se ca in cursul ultimului secol temperatura a crescut cu 0,3 0,6 oC. Comitetul Interguvernal al Natiunilor Unite pentru Schimbarile Climatice estimeaza o crestere de temperatura de 1,3 oC la nivelul anului 2020 si de 3 o C la nivelul anului 2070. Primul acord international referitor la incalzirea globala este Conventia Cadru asupra Schimbarilor Climatice negociata la Conferinta de le Rio de Janeiro in 1992 si ratificata de 175 de state, acord ce vizeaza reducerea emisiilor de CO2 si alte gaze ce contribuie la efectul de sera, semnarea unui protocol prin care tarile participante sa se angajeze sa reduca emisiile de CO2 si sa lanseze o serie de proiecte pilot. La Conventia de la Geneva asupra poluarii atmosferice transfrontaliere pe distante lungi a aderat si Romania prin Legea nr.8/1991

Amintim cateva consecinte alarmante ale cresterilor sensibile de temperatura : - cresterea frecventei si gravitatii furtunilor, intensificarea cicloanelor tropicale, a tornadelor, a fenomenelor ce au loc cu descarcari electrice sau grindina.De asemenea, o crestere cu 3-4 o C a temperaturii marii va genera forme de vant cu viteze de pana la 350 km/h si va determina o crestere a potentialului distructiv al uraganelor cu 5%. - topirea calotelor glaciare va conduce la cresterea nivelului marii cu 20 cm pana in anul 2030 si cu 65 cm pana la sfarsitul secolului urmator; aceste cresteri determinand inundarea zonelor de uscat, a deltelor si estuarelor, a numeroase zone locuite, inducand migrari ale populatiei din zonele litorale spre interiorul continentelor - diminuarea resursele de apa datorita infiltrarii apei sarate a marilor, zonele insulare devenind nelocuibile datorita absentei apei ; cresterea frecventei secetelor va afecta si resursele de apa continentale. - agricultura este afectata prin modificarea zonarii culturilor si aridizarea a numeroase terenuri producatoare de grau, cu atat mai mult cu cat reducerea resurselor de apa ar limita extinderea sistemelor de irigatie. - in ce priveste biodiversitatea : pentru fiecare crestere a temperaturii medii globale de 1 o C, speciile vegetale vor trebui sa-si modifice arealul spre zone mai reci cu 90 km. Astfel, imposibilitatea de a se adapta unor schimbari atat de rapide va duce la distrugerea ecosistemelor si disparitia unui numar mare de specii. Concentratiile gazelor cu efect de sera din atmosfera sunt acum cele mai mari din ultimele 650 de mii de ani. n anul 1999 Comisia Europeana accepta sa finanteze Proiectul EPICA un proiect international care urma sa studieze compozitia ghetii din Antarctica n foraje cu lungimi nemaiatinse pna atunci. Forajul realizat n cadrul acestui proiect a avut o lungime totala de 3.270 de metri, adica gheata acumulata n Antarctica n ultimele 900 de mii de ani. Cei peste 3 kilometri de gheata au fost recoltati, conservati si analizati cu scopul masurarii concentratiilor de gaze prinse n gheata n decursul anilor. Cum sunt nsa posibile asemenea analize? Gheata pastreaza mici bule de gaz. Iar aceste gaze, odata captate n interiorul ghetii, nu mai comunica cu exteriorul.

Astfel, compozitia acestor gaze ne pot da o imagine privind compozitia atmosferei n momentul formarii ghetii. Principalele gaze analizate au fost dioxidul de carbon si metanul, ambele cu rol major n crearea efectului de sera. Articolele stiintifice care au rezultat analizeaza modul n care a variat compozitia atmosferei din prezent si pna acum 650 de mii de ani, cu 200 de mii de ani mai mult dect informatiile venite dintr-o alta carota de gheata extrasa tot din Antarctica, dar care ajungea ndarat n timp acum 440 de mii de ani. Evolutia concentratiilor dioxidului de carbon si metanului din atmosfera poate fi acum analizata si la scara timpului geologic, nu doar n interval de ctiva ani sau decenii. Cum un ciclu climatic major dureaza o suta de mii de ani, carota de gheata de 3 kilometri ne da informatii privind variatia climei pe timpul a mai bine de sase asemenea cicluri. Iar rezultatele sunt spectaculoase. Astfel, dioxidul de carbon din atmosfera este acum cam cu 30% mai mult dect oricnd n ultimele 650 de mii de ani. n cazul metanului, cresterea este si mai mare - cu 130%. Ratele de crestere ale concentratiilor acestor gaze a fost, n ultimii ani, accelerata. Atmosfera s-a mbogatit n dioxid de carbon cu o rata de circa 200 de ori mai mare dect oricnd n intervalul de timp analizat.