UNIVERSITATEA PETROL ȘI GAZE PLOIEȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI ȘI A GAZELOR

FORAJUL SONDELOR, EXTRACTIA ȘI TRANSPORTUL HIDROCARBURILOR

PROTECȚIA MEDIULUI
GESTIONARE GES - GAZELE CU EFECT DE SERĂ
(Legislatie, monitorizare emisii, metode de reducere a emisiilor)

Prof. coordonator: dr.ing. Stoica Monica

Studenți:
Pham Tieng Dung
Alhuthi Ameer Aldeen
Pequeno Joao Umba Sanda
Drugaci Eliazar Valentin

Specializarea: IPG
Anul: IV
Grupa: 20111

Ploiești - 2018

1
 Gazele cu efect de seră. Cele mai cunoscute gaze cu efect de seră sunt vaporii de apă
(H2O). Cantitatea de vapori de apă din atmosferă crește odată cu încălzirea suprafeței
pământului prin intensificarea evapotranspirației. Alte gaze cu efect de seră: dioxidul de carbon
(CO2), protoxidul de azot (N2O), metanul (CH4), ozonul, halogenofluorcarburile (HCFC),
hidrofluorcarburile (HFC), hexafluorura de sulf (SF6), şi perfluorocarburi (PFC).
Efectul de seră este produs de acele gaze care permit radiației solare să treacă prin
atmosfera și să atingă Pământul dar captează o parte din radiația infraroșie emisă de suprafața
Pământului și de straturile inferioare ale atmosferei și o reemite în atmosferă. Efectul se
numește efect natural de seră și contribuie la creșterea temperaturii planetei cu aproximativ
330 C față de temperatura care ar fi înregistrată în absența gazelor cu efect de seră. Aceasta face
posibilă viața și existența organismelor vii în forma în care o cunoaștem noi azi.
1. vaporii de apă
 constituie principalul gaz cu efect de seră, dată fiind enorma suprafaţă oceanică ce îl
emite
 reprezintă aproximativ 55% din gazele cu efect de seră
 la originea acestora nu se află activitatea umană. În schimb, o creştere a temperaturii
duce la sporirea procesului de evaporare a apei şi deci de emitere a vaporilor, ceea ce
amplifică încălzirea planetei.

2. dioxidul de carbon (CO2)

 prezent în mod natural în atmosferă, în biosfera terestră şi în oceane
 este produs în timpul erupţiilor vulcanice şi prin respiraţia animală şi vegetală
 ocupa în jur de 0,036% din atmosferă şi reprezintă aprox. 39 % din gazele cu efect
de seră
 rezistă în atmosferă timp de 100 de ani şi chiar mai mult. În o sută de ani,
concentraţia de CO2 în atmosfera terestră a crescut cu 30%
 de asemenea, este emanat în urma arderilor carbonului fosil (petrol, cărbune, gaze
naturale)
 sporeşte în proporţie de 50% procesul de încălzire a planetei

3. metanul (CH4)
 este degajat prin descompunerea materiei organice în orezării sau în gropile de
gunoi,
 prin fermentare, în timpul rumegării animalelor (în special a bovinelor)
 prin exploatarea zăcămintelor de gaz natural şi al minelor de cărbune.
 reprezintă 2% din gazele cu efect de seră

2
  durata de viaţa este între 10 şi 12 ani

4.ozonul (O3)
 reprezintă în jur de 2% din gazele cu efect de seră
 este un compus secundar datorat reacţiei oxigenului atmosferic şi oxizilor de azot
sub efectul razelor solare
 se găseşte la cca 20-40 km în atmosferă (stratosferă)
 specialiştii spun că ar trebui vreo cincizeci de ani pentru ca stratul de ozon să se
refacă

5.hidrocarburile halogenate (hidroclorofluorocarbonul, hidroclorocarbonul şi

clorofluorocarbonul). Acesta din urmă, numit şi freon, este utilizat în procesele de refrigerare.
El contribuie la încălzirea climatică în proporţie de 17% şi a fost interzis, deoarece distruge
stratul de ozon.
Intensificarea efectului de seră se datorează emisiilor de gaze cu efect de seră eliberate
în atmosferă de activitățile antropice. Pe măsură ce a crescut populația planetei, au crescut
necesitățile de consum, s-a intensificat procesul de industrializare ceea ce a condus la
producerea unor cantități de gaze cu efect de seră mult mai mari decât cele necesare pentru a
menține echilibrul termic al planetei. Eliminarea acestor gaze prin procese naturale este mult
mai înceată decât producerea lor. Astfel ele vor rămâne mai mult timp în atmosferă conducând
la accentuarea efectului natural de seră. De exemplu, durata de viață a dioxidului de carbon
(CO2) în atmosferă se situează între 50 și 200 de ani, a metanului (CH4) este de 12 ani iar a
protoxidului de azot (N2O) de 114 ani.
Se apreciază că 35% din cantitatea totală de emisii eliberate în atmosferă, la nivel
mondial, rezultă din activitatea de producere și distribuție a energiei. Din cantitatea totală de
energie produsă în lume 80% rezultă pe baza arderii combustibililor fosili. Extragerea acestor
combustibili produce emisii de CO2 și CH4 iar arderea lor emisii de CO2 și N2O.
În procesele de ardere carbonul conținut de combustibilii fosili se oxidează și este eliberat
în atmosferă sub formă de CO2 într-o proporție de 3,67 ori mai mare.
Consecințele directe ale intensificării efectului de seră sunt schimbările fenomenelor
naturale care afectează la rândul lor evoluția ecosistemelor. Temperatura medie globală a
crescut în ultimii 100 de ani cu 0,5 grade. Aceasta a determinat creșterea nivelului mărilor cu
20-25 cm. Suprafața mărilor și oceanelor este în continuă expansiune datorită topirii ghețarilor
și a solurilor înghețate din nord. Creșterea temperaturii planetei se va observa, în primul rând, în
intensificare schimbului de apă între pământ, atmosferă și mări și oceane. Cantitățile mari de
apă ce se vor evapora vor determina căderi masive de ploi și zăpezi care vor produce inundații,

3
eroziunea solului, dispariția unor specii de plante și animale și adaptarea altora.

 LEGISLAȚIE

Prezentare generală a legislaţiei privind gazele cu efect de seră

Protocolul de la Kyoto
Protocolul de la Kyoto urmăreşte să reducă efectele încălzirii globale. Acesta stabileşte
ţinte cu caracter obligatoriu pentru 39 state industrializate şi pentru UE pentru a reduce emisiile
de cele mai importante gaze cu efect de seră, cum ar fi CFC, HCFC şi HFC (exprimate în tone
de CO2). Obiectivul este reducerea acestor emisii cu 5,2% faţă de valoarea de referinţă din 1990.
Convenţia a devenit tratat global odată cu adoptarea sa de Rusia în anul 2005.
Regulamentul (EC) Nr. 842/2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră
(Regulamentul F-Gas)
Această legislaţie a fost răspunsul european la Protocolul de la Kyoto, punctând anumite
arii de ce oferă un spaţiu mai larg de manevră pentru o mai mare eficienţă în lupta împotriva
gazelor cu efect de seră (GES) . Reglementările definesc instrumente de control pentru ţinerea
evidenţelor, inspectarea scurgerilor şi nivelurile minime de competenţă pentru ingineri. Ele au
fost publicate în Jurnalul Oficial şi au intrat în vigoare la data de 4 iulie 2006, instrumentele de
control fiind introduse în 2007 şi 2008.

În ceea ce privește ordinul pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizației privind

emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013-2020, amimtim următoarele articole:
ART. 1
Prezentul ordin stabileşte procedura de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de
seră pentru perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2020, prevăzută în anexa* care face parte
integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Prevederile Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1897/2007 pentru
aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842/08 decembrie 2007 şi cele ale
Ordinului ministrului mediului şi pădurilor nr. 2069/2010 pentru modificarea şi completarea
anexei la Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1897/2007 pentru aprobarea
procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada
2008 – 2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872/28 decembrie 2010
se abrogă începând cu data de 1 ianuarie 2013.

4
Anexa*
 Procedura de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru
perioada 2013-2020

CAP 1 Dispoziţii generale

SECŢIUNEA 1 Aplicabilitate
ART. 1
Prezenta procedură stabileşte condiţiile pentru emiterea şi revizuirea autorizaţiei privind emisiile
de gaze cu efect de seră valabilă pentru perioada 2013 – 2020, inclusiv pentru instalaţiile nou
intrate în schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în perioada
1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2020, denumită în continuare “autorizaţie privind emisiile de
gaze cu efect de seră”.

ART. 2
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2013, pentru instalaţia în care se desfăşoară una sau mai
multe din categoriile de activităţi prevăzute în anexa nr. 1, operatorul trebuie să deţină
autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră valabilă pentru perioada 2013-2020.
(2) Instalaţiile utilizate pentru cercetare, dezvoltare şi testarea unor produse şi procese noi,
precum şi cele care utilizează exclusiv biomasă, sunt exceptate de la prevederile prezentei
proceduri.
(3) Pentru instalaţia în care se desfăşoară una sau mai multe din categoriile de activităţi
prevăzute în anexa nr. 1, emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră se face în
condiţiile în care operatorul deţine autorizaţia integrată de mediu şi/sau autorizaţia de mediu,
emisă potrivit legii.

ART. 3
(1) Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră se emite pentru toată instalaţia sau o
parte a acesteia şi poate acoperi una sau mai multe instalaţii în care se desfăşoară una sau mai
multe activităţi din anexa nr. 1, situate pe acelaşi amplasament, care sunt operate sau controlate
de acelaşi operator, dacă operatorul îndeplineşte cerinţele legale privind monitorizarea şi
raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 601/2012
privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu
Directiva 2003/87/CE.

5
(2) Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră conţine cerinţele de monitorizare şi
raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, corespunzătoare planului de măsuri pentru
monitorizarea şi raportarea emisiilor.
(3) Planul de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră se
constituie anexă la autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013-
2020 şi face parte integrantă din aceasta.

(4) Planul de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră se
întocmeşte anual de către operator, cu respectarea prevederilor stabilite în Regulamentul (UE)
nr. 601/2012 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în
conformitate cu Directiva 2003/87/CE.
(5) Operatorii care formează un grup comun al instalaţiilor conform Directivei 2003/87/CE
privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră,
cu modificările şi completările ulterioare, se supun individual procedurii de emitere a
autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013-2020 şi cerinţelor
privind monitorizarea şi raportarea emisiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 601/2012
privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu
Directiva 2003/87/CE.
(6) Operatorii care deţin o autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, emisă conform
prezentei proceduri, au obligaţia de a raporta îmbunătăţirile aduse metodologiei de monitorizare
a emisiilor conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 601/2012 privind monitorizarea şi
raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE.

ART. 4
(1) La stabilirea puterii termice nominale totale a unei instalaţii în care se desfăşoară una sau
mai multe din activităţile din anexa nr. 1, în vederea emiterii autorizaţiei privind emisiile de
gaze cu efect de seră, puterile termice nominale ale tuturor unităţilor tehnice de pe amplasament,
care fac parte din instalaţie şi în care se ard combustibilii, se însumează.
(2) În sensul alin. (1), instalaţiile cu putere termică nominală mai mică de 3 MW şi instalaţiile
care utilizează exclusiv biomasă, care folosesc combustibili fosili doar pentru pornirea sau
oprirea unei instalaţii, sunt exceptate.
(3) Pentru instalaţiile în care limita de capacitate este mai mare decât valoarea prevăzută în
anexa nr. 1, toate unităţile în care are loc arderea combustibililor, cu excepţia unităţilor pentru
incinerarea deşeurilor periculoase sau municipale, sunt incluse în autorizaţia privind emisiile de
gaze cu efect de seră, indiferent de puterea termică nominală a acestora.

6
(4) Pentru activităţile din anexa nr. 1 pentru care limita de capacitate nu este exprimată ca putere
termică nominală, autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră se emite inclusiv pentru
activitatea de ardere a combustibililor, dacă este îndeplinită condiţia privind puterea termică
nominală totală a unităţilor în care are loc arderea combustibililor, din anexa nr. 1 la prezentul
ordin.
(5) În instalaţia în care se desfăşoară una sau mai multe activităţi care fac parte din aceeaşi
categorie de activitate, capacităţile acestora se însumează.

7
  MONITORIZAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ
Monitorizarea, raportarea şi verificarea (MRV) emisiilor joacă un rol-cheie în
credibilitatea oricărui sistem de tranzacţionare a emisiilor. Încrederea în tranzacţionarea
emisiilor este creată de un sistem de monitorizare, raportare şi verificare complet, consistent,
precis şi transparent. Numai astfel se poate asigura că operatorii îşi îndeplinesc obligaţia de a
preda suficiente cote.
Activităţile de supraveghere ale autorităţilor competente contribuie în mod semnificativ
la misiunea de a se asigura că scopul stabilit de şef este îndeplinit, mai precis, că reducerile de
emisii anticipate sunt puse în practică ca urmare, autorităţile competente împreună cu
instituţiile de acreditare au responsabilitatea de a proteja integritatea Schemei de
Tranzacționare a Emisiilor la nivelul Uniunii Europene (EU ETS) prin supravegherea bunei-
funcţionări a sistemului MRV.
Acest principiu a devenit cunoscut încă de la începutul EU ETS ca un postulat
proverbial: „O tonă metrică trebuie să fie o tonă metrică!”

Prezentare generală a ciclului de conformitate EU ETS

Figura 1. Principiul ciclului de conformitate EU ETS

Procesul anual de monitorizare, raportare şi verificare a emisiilor şi procedura

autorităţilor competente pentru acceptarea rapoartelor de emisii sunt adesea denumite „ciclu
de conformitate”.

8
 Pe partea dreaptă a imaginii se află „ciclul principal”: Operatorul monitorizează emisiile
pe parcursul anului. După sfârşitul anului calendaristic (în termen de trei luni), acesta trebuie
să elaboreze raportul anual de emisii (AER), să îl supună verificării şi să depună raportul
verificat autorităţii competente (CA). Aceasta din urmă trebuie să se coreleze cu cel care
predă cotele în sistemul Registrului12. Aici, principiul „o tonă metrică trebuie să fie o tonă
metrică” se traduce prin „o tonă metrică trebuie să fie o cotă”, adică la acest punct, valoarea
de piaţă a cotei este corelată cu costurile atingerii scopului de mediu al EU ETS. Ulterior,
monitorizarea continuă, aşa cum se indică în imagine. Mai precis, monitorizarea continuă fără
vreo oprire la sfârşitul anului.
Procesul de monitorizare are nevoie de o bază fermă. Ca urmare, operatorul trebuie să
se asigure că metodologia de monitorizare este documentată în scris şi nu poate modificată în
mod arbitrar. În cazul EU ETS, această metodologie scrisă este denumită Planul de
monitorizare (MP) al instalaţiei (vezi Figura 1). Este parte a permisului pe care fiecare
instalaţie din EU ETS trebuie să îl aibă pentru emisia de gaze cu efect de seră.
Figura prezintă şi faptul că planul de monitorizare, deşi foarte specific pentru o
instalaţie individuală, trebuie să respecte cerinţele legislaţiei aplicabile la nivelul UE, în
particular, Regulamentul de monitorizare şi raportare.
Figura 1 mai indică şi câteva responsabilităţi-cheie ale autorităţii competente. Aceasta
trebuie să supravegheze conformitatea operatorilor. La primul pas, CA trebuie să aprobe
fiecare plan de monitorizate înainte ca acesta să fie aplicat.
În al doilea rând, CA poate efectua inspecţii la instalaţii, pentru a se asigura că planul de
monitorizare este bine aliniat cu realitatea instalaţiei.
În final, autoritatea competentă are responsabilitatea de a efectua verificări asupra
rapoartelor anuale de emisii.
Totuşi, ciclul de conformitate are o perspectivă mai largă. După cum se indică în Figura
1, există un al doilea ciclu. Acesta este analiza regulată a planului de monitorizare, pentru care
raportul de verificare poate aduce o contribuţie valoroasă. În plus, operatorului i se solicită să
se lupte continuu pentru îmbunătăţire pe viitor a metodologiei de monitorizare.

Importanţa planului de monitorizare

Devine evident faptul că planul de monitorizare aprobat este cel mai important
document pentru fiecare instalaţie care participă în EU ETS. Ca o reţetă pentru un bucătar şi
ca ghid de management pentru un sistem de management de calitate certificat, acesta serveşte

9
ca manual pentru îndatoririle operatorului. De aceea, acesta trebuie scris într-un mod care să
permită întregului personal, cu precădere celor nou angajaţi, să urmărească imediat
instrucţiunile. În final, MO este ghidul verificatorului comparativ cu care se va evalua raportul
de emisii al operatorului.
Elementele tipice ale unui plan de monitorizare includ următoarele activităţi ale
operatorului:
 Colectarea datelor (date din contorizare, facturi, protocoale de producţie, …);
 Prelevarea de mostre din materiale şi carburanţi;
 Analize de laborator pentru materiale şi carburanţi;
 Mentenanţa şi calibrarea contoarelor;
 Descrierea calculelor şi formulelor care se vor utiliza;
 Activităţi de control (de ex. principiul celor patru ochi pentru colectarea datelor);
 Arhivarea datelor (inclusiv protecţia împotriva manipulării);
 Identificarea cu regularitate a posibilităţilor de îmbunătăţire.

Puncte critice şi termene-limită

Ciclul de conformitate EU ETS este construit în jurul cerinţei care prevede că

monitorizarea este întotdeauna legată de anul calendaristic , după cum se indică în Tabelul 1
şi Figura 2. Operatorii au trei luni după sfârşitul anului pentru a finaliza rapoartele de emisii şi
a le supune verificării de către un verificator acreditat în conformitate cu prevederile
Regulamentului A&V. Ulterior, operatorii trebuie să predea cantitatea corespunzătoare de
cote.
În final, trebuie să se menţioneze că se mai aplică şi alte cerinţe, care nu sunt precizate
aici. În particular, operatorul trebuie să actualizeze planul de monitorizare pe parcursul anului
acolo unde este relevant, iar autoritatea competentă trebuie să evalueze şi să o aprobe acolo
unde este relevant.

10
 Figura 2. Exemplu de grafic pentru ciclul de conformitate EU ETS
Roluri şi responsabilităţi
Figura 3 indică diferitele responsabilități ale operatorilor, verificatorilor și autorităților
competente. Pentru completitudine este inclusă și instituția de acreditare. Imaginea prezintă in
mod clar nivelul înalt de control care este construit cu eficiență în sistemul MRV.
Monitorizarea şi raportarea este principala responsabilitate a operatorilor (care mai
răspund şi pentru angajarea verificatorului şi pentru furnizarea informaţiilor relevante
verificatorului). CA aprobă planurile de monitorizare, primeşte şi verifică rapoartele de
emisii, răspunde pentru inspecţii şi poate face corecţii ale cifrei de emisii verificate când
detectează erori. Astfel, CA deţine controlul asupra rezultatului final.

Figura 3. Prezentare generală a responsabilităților actorilor principali din EU ETS

Principii fundamentale
Articolele 5 – 9 din MRR subliniază principiile călăuzitoare pe care trebuie să le urmeze
operatorii în îndeplinirea obligaţiilor acestora. Acestea sunt:
1. Completitudine : Caracterul complet al surselor de emisii şi ale fluxurilor formează
esenţa principiilor de monitorizare EU ETS.
2. Consistenţă şi compatibilitate : Seriile temporale ale datelor trebuie să fie consistente
pe parcursul anilor. Sunt interzise modificările arbitrare ale metodologiei de monitorizare.

11
 3. Transparenţă : Colectarea, compilarea şi calcularea tuturor datelor trebuie să se facă
în mod transparent. Merită menţionat faptul că transparenţa reprezintă singurul interes al
operatorului: aceasta facilitează transferul responsabilităţilor între personalul existent şi cel
nou şi reduce posibilitatea apariţiei erorilor şi omisiunilor.
4. Acurateţe : Operatorii trebuie să aibă grijă ca datele să fie precise, adică să nu fie
sistematic sau cu bună ştiinţă inexacte. Operatorilor li se solicită să dea dovadă de diligenţa
necesară şi să se străduiască să atingă cel mai înalt nivel posibil de acurateţe. După cum arată
următorul punct, „cel mai înalt nivel posibil” poate fi interpretat drept acolo unde fezabil din
punct de vedere tehnic şi „fără costuri nerezonabile”.
5. Integritatea metodologiei : Acesta este un principiu central al sistemului MRV.
6. Îmbunătăţire continuă : pentru a atinge niveluri mai înalte, acest principiu reprezintă
şi baza pentru datoria operatorului de a răspunde recomandărilor verificatorului.

Abordări privind monitorizarea

1. Abordări pe bază de calcule

a. Metodologie standard (distingerea arderii şi a emisiilor de proces);
b. Bilanţ masic;
2. Abordări pe bază de măsurători;
3. Metodologie nebazată pe niveluri („Abordarea fallback”);
4. Combinaţii de abordări.
Reţineţi că abordările pe bază de calcule sunt şi măsurători. Totuşi, aici, măsurătoarea
se aplică de regulă parametrilor cum ar fi consumul de combustibil, care poate legat de emisii
prin calcule, în timp ce abordarea bazată pe măsurători include măsurătoarea gazelor cu efect
de seră în sine.
Metodologia standard
Principiul acestei metode este calculul emisiilor prin intermediul datelor de activitate
(de ex. cantitatea de combustibil sau material de proces consumată) înmulţite cu factorul de
emisie (şi alţi factori). Figura 4 ilustrează asta. Acei alţi factori sunt factorul de oxidare pentru
emisiile de ardere şi factorul de conversie pentru emisiile de proces. Ambii sunt folosiţi pentru
corectarea numerelor de emisii în cazul reacţiilor chimice incomplete.

12
 Figura 4. Principiul metodei standard pentru calculul emisiilor

Abordarea bilanţ masic

Ca şi abordarea standard, abordarea bilanţ masic este o metodă pe bază de calcule
pentru determinarea emisiilor unei instalaţii. Abordarea standard este direct aplicabilă în
cazurile în care un carburant sau un material este legat direct de emisii. Totuşi, în cazuri cum
ar fi lucrări integrate de oţelărie sau în industria chimică, este adesea dificil de relaţionat
emisiile direct de materialele de adaos individuale, întrucât produsele (şi deşeurile) conţin
cantităţi semnificative de carbon (de ex. substanţe chimice organice vrac, negru de fum …).
Astfel, este suficient să se justifice cantitatea de carbon neemis prin intermediul unui factor de
oxidare sau factor de conversie. În schimb, se utilizează un bilanţ complet de carbon care intră
şi iese din instalaţie sau o parte definită a acesteia (vezi Figura 5).
La elaborarea unui plan de monitorizare folosind bilanţul masic trebuie să se ia în
consideraţie următoarele remarci:
 Emisii de monoxid de carbon (CO) nu sunt numărate ca flux de surse de ieşire în
bilanţul masic, însă sunt considerate ca echivalent molar al emisiilor de CO2.
 Când materialele sau carburanţii biomasă sunt incluşi în bilanţul masic, CCi va fi
reglat numai pentru fracţiunea fosilă. Când se presupune că biomasa aparţine fluxului de
ieşire, operatorul ar trebui să ofere o justificare autorităţii competente pentru această
presupunere.

13
  Este important să se respecte principiul completitudinii datelor de monitorizare, adică
toate materialele şi toţi carburanţii de intrare trebuie luaţi în calcul, dacă nu sunt monitorizaţi
de o abordare în afara bilanţului masic.

Reţineţi că poate fi util să combinaţi abordarea bilanţului masic şi abordarea standard,

aşa cum se indică în exemplul următor:
În această instalaţie, există două părţi clar separabile:
o instalaţie CHP cu aprindere pe gaz
o o instalaţie de producţie oţel neintegrată (procedeu prin arc electric).
În acest caz este util să combină abordările pe bază de calcule:
 instalaţie CHP: metodologie standard; fluxuri sursă:
- gaz natural (pentru simplitate, ar putea fi util să se includă aici toate
fluxurile de gaz natural, chiar şi cele aparţinând instalaţiei de oţelărie)
 instalaţie de oţelărie: bilanţ masic; fluxuri sursă:
- de intrare: rebuturi, fontă, componente din aliaj
- de ieşire: produse, zgură

Abordări pe bază de măsurători

Comparativ cu MRG 2007, prevederile pentru metodologiile pe bazăde măsurători au
fost actualizate în mod semnificativ.
Spre deosebire de abordările pe bază de calcule, gazele cu efect de seră din gazele
reziduale ale instalaţiei fac ele însele obiectul unei măsurători în cadrul abordării pe bază de
măsurători. Este un procedeu greoi in instalaţiile cu multe puncte de emisii (stive) sau chiar
imposibil când emisiile trecătoare34 au fost luate în calcul. Pe de altă parte, puterea
metodologiilor pe bază de măsurători constă în independenţa numărului de carburanţi diferiţi
şi materiale aplicate (de ex. acolo unde se aud mai multe tipuri diferite de deşeuri) şi
independenţa acestora de relaţiile stoechiometrice (din această cauză emisiile de N2O trebuie
monitorizate astfel).

14
 Descrierea schematică a unui sistem de măsurare continuă a emisiilor (CEMS)
Aplicarea CEMS necesită întotdeauna două elemente :
 Măsurarea concentrației de GHG
 Debitul volumetric al fluxului de gaz unde are loc măsurătoarea
Metodologia de tip fallback
Regulamentul M&R oferă un set foarte larg de metodologii pentru monitorizare şi
definiţii ale nivelurilor care s-au dovedit în ultimii ani a fi rezonabil aplicabile în aproape
toate instalaţiile din EU ETS. Cu toate acestea, s-a admis că pot exista circumstanţe speciale
în instalaţiile în care aplicare sistemului pe niveluri nu este fezabilă din punct de vedere tehnic
sau duce la costuri nerezonabile pentru operator. Deşi ar putea să existe alte metode de
monitorizare rezonabil precise, aceste circumstanţe ar face ca operatorul să nu respecte MRR.
Pentru a evita astfel de „pseudo-nerespectări” nedorite, MRR permite operatorului să aplice
metodologia non-nivel (cunoscută şi sub denumirea de metodologia „fallback”), dacă:
 nu este posibilă o abordare de calcul folosind cel puţin nivelul 1 pentru cel puţin un
flux de surse major sau minor fără costuri nerezonabile; şi
 nu este posibilă nicio abordare pe bază de măsurători pentru sursa de emisii corelată
folosind nivel 1 fără costuri nerezonabile.

Combinaţii de abordări
Când diversele abordări ar duce la niveluri similare, operatorul poate utiliza alte criterii
pentru alegerea metodologiei, cum ar fi:

15
  Care metodologie dă rezultate mai fiabile, de ex. unde se utilizează cele mai robuste
instrumente de măsură, unde sunt necesare cele mai puţine observaţii etc.?
 Care metodă are cel mai scăzut risc inerent? de exemplu, care metodologie este mai
uşor de controlat de o a doua sursă de date, unde există mai puţine posibilităţi de a face erori
sau omisiuni?
Spre exemplu, următoarea instalaţie fictivă poate utiliza toate abordările simultan.
Aceasta constă din următoarele elemente:
 Un boiler cu încălzire pe cărbune: Se utilizează o metodologie pe bază de măsurători
(Notă: dacă s-ar fi monitorizat folosindu-se o abordare standard, emisiile de ardere de la
cărbune şi emisiile de proces asociate rezultate din utilizarea pietrei de var in cadrul
procesului de desulfurizare a gazelor de evacuare ar trebui monitorizate separat)
 Producerea de fier și oţel (cuptor cu arc electric)
- Gaz natural pentru încălzire: cea mai simplă abordare este metodologia standard
- Producţie oţel: Se utilizează un bilanţ masic (intrare: rebuturi, fontă, componente
din aliaj; de ieşire: produse, zgură)
 În plus, instalaţia operează un mecanism de reciclare (activitate: producerea şi
procesarea metalelor neferoase), unde rebuturile provenind de la dispozitivele electronice sunt
arse într-un cuptor rotativ. Toate rebuturile sunt tratate ca un flux de surse (major). Datorită
eterogenităţii mari a acelui material trebuie să se utilizeze o metodologie fallback (conţinutul
de carbon ar putea fi estimat, spre ex., dintr-o încălzire combinată şi din bilanţul masic al
acestui cuptor).

16
  REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ

Atunci când Uniunea Europeană a hotărât, în 2008, să își reducă emisiile de gaze cu
efect de seră, și-a arătat angajamentul de a soluționa amenințarea reprezentată de schimbările
climatice și de a realiza o activitate de pionierat la nivel mondial prin demonstrarea modului
în care se poate duce la îndeplinire acest obiectiv. Reducerea convenită de 20% până în 2020
față de nivelurile din 1990, împreună cu un obiectiv de 20% privind energiile din surse
regenerabile, a reprezentat un pas crucial pentru dezvoltarea durabilă a UE și un semnal clar
pentru restul lumii că UE este pregătită să ia măsurile necesare. UE va îndeplini obiectivul pe
care și l-a asumat în cadrul Protocolului de la Kyoto și are un istoric remarcabil în domeniul
combaterii schimbărilor climatice.
Însă a fost dintotdeauna clar că doar acțiunea UE nu va fi suficientă pentru a combate
schimbările climatice și, de asemenea, că lucrurile nu se opresc la o reducere de 20% realizată
de UE. Doar acțiunea UE nu este suficientă pentru îndeplinirea obiectivului de menținere a
creșterii temperaturii globale la mai puțin de 2°C față de nivelurile preindustriale. Toate țările
vor trebui să facă un efort suplimentar, care va include, pentru țările dezvoltate, reduceri de
80-95% până în 2050. Obiectivul de reducere cu 20% a emisiilor de către UE până în 2020
este doar un prim pas către înscrierea emisiilor pe această traiectorie.
În prezent există un consens general cu privire la faptul că dezvoltarea de tehnologii
verzi care să utilizeze în mod eficient resursele va reprezenta o forță motrice principală pentru
creștere.
În timp ce țările din lumea întreagă au căutat modalități de impulsionare a economiilor
proprii în contextul crizei, prin adoptarea de pachete de măsuri stimulatoare, a existat o
preferință clară a investitorilor pentru infrastructuri ale modurilor de transport mai puțin
poluante, cum  ar fi transporturile publice, pentru sistemele inteligente de management al
traficului (ITS), producția de energie cu emisii reduse de carbon, rețelele inteligente de
energie electrică și activitățile de cercetare și dezvoltare în domeniul energiei și
transporturilor ecologice. Peste tot în lume apar semne ale tranziției către o economie cu
emisii reduse de carbon, țările fiind atrase de opțiunile ecologice și datorită faptului că acestea
au potențialul de a crea un mare număr de noi locuri de muncă.
În domeniul energiei, sursele regenerabile au reprezentat 61% din noua capacitate de
generare a energiei electrice din UE în 2009. Însă poziția fruntașă a Europei este amenințată.
Barometrul „Renewable energy country attractiveness indices“ din 2010 clasează SUA și
China ca cele mai bune oportunități de investiții în domeniul energiilor din surse regenerabile.

17
SUA au ca obiectiv dublarea ponderii de energie generată din surse regenerabile până în 2012.
În 2009, China s-a aflat în fruntea clasamentului mondial privind instalarea de parcuri eoliene.
Producătorii chinezi și indieni de turbine eoliene se găsesc acum printre primii zece. China și
Taiwan produc în prezent majoritatea panourilor fotovoltaice (FV) din lume. Toate acestea în
contextul în care costul mai scăzut al materiilor prime, îmbunătățirea eficienței și creșterea
productivității au dus la înjumătățirea prețului modulelor fotovoltaice în doar câțiva ani.
Aceste industrii capătă rapid o dimensiune mondială.
Un alt motiv pentru care este necesară o schimbare este siguranța aprovizionării cu
energie. În ciuda unei scăderi temporare în 2009, consumul de energie continuă să crească.
Agenția Internațională a Energiei a avertizat că, până în 2015, aprovizionarea cu petrol s-ar
putea confrunta cu dificultăți în a satisface cererea din ce în ce mai mare, ducând la creșterea
în continuare a prețurilor la petrol și putând chiar înăbuși creșterea economică reînnoită.
Energia din surse interne, precum energia din surse regenerabile, generează avantaje majore
în ceea ce privește reducerea dependenței de importuri.
Așadar, Europa trebuie să își dezvolte și mai mult stimulentele pentru dezvoltarea
acestor industrii pe teritoriul propriu. Cu toate acestea, pe măsură ce pachetele de măsuri
stimulatoare sunt treptat eliminate și intrăm într-o epocă a raționalizării cheltuielilor publice,
se reduc și stimulentele. Există și alți factori stimulatori, precum obiectivul privind energia
din surse regenerabile, standardele de produs pentru produsele și vehiculele eficiente din
punct de vedere energetic și achizițiile publice ecologice. Însă obiectivul de 20% a fost văzut
dintotdeauna ca o forță esențială pentru modernizare. Investițiile în opțiuni precum captarea și
stocarea carbonului (CSC) depind foarte mult de semnalul privind prețurile dat de piața
carbonului. Un preț al carbonului scăzut are o putere mult mai redusă de stimulare a
schimbării și inovației.
Un nou raport întocmit de Biroul Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei din
cadrul ONU (IPCC) susține că, în pofida eforturilor depuse, emisiile globale de gaze cu efect
de seră au crescut la valori fără precedent. Conform cercetătorilor, emisiile au crescut mai
rapid între 2000 și 2010 decât în cele trei decenii precedente, iar aproape jumătate din emisiile
de dioxid de cardon din perioada 1750 – 2010 se datorează ultimilor 40 de ani.
Pentru întocmirea raportului, intitulat Climate Change 2014: Mitigation of Climate
Change (Schimbări climatice 2014: Temperarea schimbărilor climatice), au fost analizate cca.
1200 de scenarii posibile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, generate de 31
echipe internaționale. Concluzia rezultată este că, pentru a avea o șansă reală de a limita

18
încălzirea globală cu 2 grade Celsius, emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui reduse cu 40
până la 70%, raportat la anul 2010, până la jumătatea acestui secol. Având în vedere
tendințele de dezvoltare globale, până în 2100 emisiile de gaze ar trebui să tindă către zero și
ar putea fi necesare măsuri de îndepărtare a dioxidului de carbon din atmosferă.

În cazul în care nu s-ar dispune măsuri de temperare a schimbărilor climatice,

temperaturile medii globale în 2100 ar putea fi cu 3,7 – 4,8 grade mai mari decât înainte de
revoluția industrială, cu un maxim estimat de până la 7,8 grade celsius.
Conform cercetărilor științifice, chiar și ținte mai puțin ambițioase de reducere a
încălzirii globale necesită măsuri similare de reducere a emisiilor poluante. Stabilizarea
concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă implică reducerea emisiilor generate de
producerea energiei și consum, transport, locuințe, industrie, utilizarea terenurilor și așezările
umane.
Printre cele mai întâlnite soluții ale scenariilor de limitare a schimbărilor climatice este
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de industria producătoare de energie
electrică la valori apropiate de zero. De asemenea, utilizarea mai eficientă a energiei electrice
este importantă deoarece ar oferi o mai mare flexibilitate în alegerea tehnologiilor cu emisii
reduse de dioxid de carbon și ar putea scădea costurile eforturilor de limitare a schimbărilor
climatice.
Deși energia nucleară este considerată o soluție matură cu emisii reduse de CO 2, are în
continuare o serie de riscuri, pornind de la extragerea uraniului și până la operarea centralelor.

19
Printre soluțiile alternative, care au câștigat teren în ultimii ani, se numără energia solară și
eoliană.
Gestionarea terenului este o altă componentă importantă a măsurilor ce ar trebui
întreprinse. Încetinirea despăduririlor și plantarea de arbori ar putea stopa și chiar inversa
creșterea emisiilor generată de folosirea terenurilor. Prin împăduriri, terenul ar putea fi folosit
pentru a capta dioxidul de carbon din atmosferă. O altă soluție ar putea fi stocarea dioxidului
de carbon în formațiunile geologice, dar această abordare ar putea genera cutremure și alte
riscuri pentru populație.
Concluzia generală a raportului este că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse,
iar renunțarea la combustibilii fosili și adoptarea energiilor alternative este parte a soluției.
Pentru atingerea obiectivelor, IPCC susține un complex de măsuri care să vizeze toate
aspectele ale vieții social-economice. De asemenea, IPCC se pronunță pentru o acțiune
globală de temperare a schimbărilor climatice înaintea anului 2020, măsurile ulterioare având
o eficiență estimată mult mai redusă.
Organizația Meteorologică Mondială, agenție specializată în cadrul ONU, susține că
media lunară a concentrației de dioxid de carbon din atmosferă a depășit pentru prima dată
valoarea de 400 ppm în luna aprilie 2014, în întreaga emisferă nordică. În opinia ONU,
această valoare are o „semnificație simbolică și științifică”, reconfirmând că arderea
combustibililor fosili și alte activități umane sunt responsabile pentru creșterea concentrațiilor
de gaze cu efect de seră din atmosferă, cauză a încălzirii globale.

Combaterea gazelor cu efect de seră în industria energetică

Industria energetică joacă un rol deosebit de important pentru toate dimensiunile
dezvoltării durabile. Astfel, în UE contribuția industriei energetice la PIB este estimată la
peste 1500 miliarde $, se asigură circa 1,4 milioane locuri de muncă, în timp ce impactul
ecologic este dat de eliberarea a peste 25% din emisiile de GES. Pentru combaterea
schimbărilor climatice în industria energetică sunt disponibile soluții tehnice pentru:
 trecerea de la utilizarea cărbunelui la utilizarea gazelor naturale;
 energia nucleară;
 energie termică și electricitate din resurse regenerabile (hidrocentrale, centrale solare,
centrale eoliene, centrale geotermale, biomasă);
 creșterea eficienței furnizării și distribuției;

20
  captarea și stocarea emisiilor de dioxid de carbon (CCS - Carbon capture and
storage).
Principala sursă de energie primară pe care se bazează producția este combustibilul solid,
respectiv diferite forme de cărbune, reprezentând 52% pentru electricitate și 58% pentru
energia termică (Eurostat, 2015). Schimbările în mix-ul surselor de energie primară pot fi
observate în grafic.

Cărbunele și alți combustibili solizi continuă să reprezinte una din cele mai importante
surse de energie primară, însă pentru producția de energie termică devin importante gazele
naturale și energia regenerabilă. Contribuția resurselor de energie regenerabilă este din ce în
ce mai consistentă, aceasta înregistrând o creștere mai mare pentru producția de energie
termică. Astfel, energia termică obținută din surse regenerabile a crescut de aproape 7 ori în
perioada 1990-2013.
La nivel european, între 1990 și 2013, eficiența energetică a crescut cu 25%, cu o rată
anuală de 1,2%. Creșterea s-a datorat îmbunătățirilor din industrie (1,9% pe an) și din
gospodării (1,6% pe an). Circa jumătate din câștigurile aduse de creșterea eficienței energetice
în gospodării a fost anulată de creșterea numărului de dispozitive electrice folosite în
locuințele mari (EEA, 2016).
Capturarea și stocarea carbonului (CCS) este o tehnologie prin care se pot capta 90%
din emisiile de dioxid de carbon rezultate din arderea combustibililor fosili în generarea de
electricitate și procese industriale. Procesul cuprinde trei etape: captare, transport și stocare
în litosferă (câmpuri carbonifere sau petroliere epuizate, ape saline de mare adâncime). Deși
considerată o contribuție hotărâtoare pentru decarbonizarea economiei, funcționarea CCS în

21
UE este încă puțin dezvoltată. Până în 2030, se preconizează că vor fi disponibile și
următoarele soluții tehnice:
 CCS pentru centralele electrice care folosesc gaze naturale, biomasă și cărbune;
 energie nucleară avansată;
 tehnologii avansate pentru captarea energiei din surse regenerabile, inclusive energia
mareelor, valurilor, concentrarea energiei solare și panouri fotovoltaice.
Pentru facilitarea implementării soluțiilor tehnice care permit reducerea emisiilor de GES,
sunt necesare următoarele măsuri de sprijin:
 reducerea subvențiilor pentru combustibilii fosili;
 taxarea combustibililor fosili în funcție de potențialul emisiilor;
 tarife avantajoase de conectare pentru electricitatea produsă din surse regenerabile;
 obligații privind proporția energiei regenerabile folosite în diferite aplicații (de
exemplu, obligația de a avea 10% biodiesel în combustibilul distribuit la pompă);
 subvenționarea producătorilor care au emisii de GES reduse pe unitatea de energie
produsă.

Combaterea gazelor cu efect de seră în agricultură

La nivel global, agricultura reprezintă a doua sursă de GES după industria energetică,
chiar dacă diferența dintre cele două sectoare este foarte mare. Astfel, contribuția agriculturii
la emisiile totale este de circa 10%. Aceasta rezultă din sectorul zootehnic, ca urmare a
fermentației enterice (emisii de metan), dar și din cel vegetal, din câmpurile de orez (emisii de
metan) și descompunerea îngrășămintelor chimice azotate (emisii de protoxid de azot) și din
toate activitățile care presupun mecanizare, bazate în general pe combustibili fosili ca sursă de
energie primară. În Europa, agricultura este cea mai importantă sursă de emisii de protoxid de
azot și de metan (Strategia Națională a României privind Schimbările Climatice). Lupta
împotriva schimbărilor climatice în agricultură poate apela la o mare varietate de soluții
tehnice, însă modul în care fiecare fermier decide să abordeze problema depinde foarte mult și
de măsura în care aceste soluții îi permit și adaptarea la efectele adverse reprezentate de
secetă, reducerea nivelului freatic, eroziune etc.
Opțiunile strategice pentru combaterea schimbărilor climatice în agricultură sunt:
 Reducerea emisiilor prin optimizarea tehnologiilor agricole pot fi reduse semnificativ
emisiile de dioxid de carbon, metan și protoxid de azot;

22
  creșterea absorbției prin facilitarea captării dioxidului de carbon din atmosferă prin
fotosinteză, dar și direct în sol prin asigurarea condițiilor favorabile;
 evitarea emisiilor reziduurile agricole, atât din cultura vegetală, cât și din zootehnie,
precum și anumite recolte, pot fi utilizate ca surse de energie, evitându-se emisiile din
descompunerea lor.
Agricultura este sectorul economic care are și capacitatea de a elimina GES din
atmosferă fără a pierde din productivitate. În agricultură, pot fi create condiții pentru
manifestarea sinergiei dintre măsurile de combatere și măsurile de adaptare. În tabel sunt
prezentate principalele măsuri și efectele asupra emisiilor.

Pentru a încuraja adoptarea acestor soluții sunt necesare stimulente financiare care să
recompenseze efortul investit pentru ameliorarea gestiunii solului, utilizarea eficientă a
îngrășămintelor și a irigațiilor.

Combaterea gazelor cu efect de seră în transporturi

Transporturile reprezintă un sector economic important, atât prin contribuția la creșterea
economică, cât mai ales prin asigurarea condițiilor necesare pentru desfășurarea schimburilor
economice, inclusiv facilitarea globalizării. Activitățile acestui sector depind în mare măsură
de combustibilii fosili, în special petrol, din care se obțin carburanții folosiți de majoritatea
mijloacelor de transport. Prin urmare, pentru lupta împotriva schimbărilor climatice
îmbunătățirea performanței de mediu în acest sector poate aduce o contribuție decisivă.

23
 Pentru reducerea emisiilor de GES, pot fi considerate următoarele opțiuni:
 transport modal, cu asigurarea trecerii de la transportul rutier la cel feroviar și la
sistemul public de transport;
 transport nemotorizat în spațiul urban: facilitarea utilizării bicicletelor, evitarea nevoii
de transport motorizat în favoarea mersului pe jos;
 utilizarea biocombustibililor, care au emisii specifice de GES mai reduse; promovarea
vehiculelor hibride și a vehiculelor electrice;
 creșterea eficienței vehiculelor;
 planificarea integrată a amenajării teritoriale.

În transportul rutier, emisiile pot fi reduse prin reducerea încărcării vehiculelor din
proiectare sau folosind materiale mai ușoare, creșterea eficienței în conversia combustibilului
în energie. Conform estimărilor IEA, biocombustibilii au potențialul de a înlocui 10% din
produsele derivate din petrol până în 2030. Acest potențial depinde de eficiența producției,
progresul tehnologic, costuri și deciziile privind utilizarea terenurilor (pentru culturi
alimentare sau pentru culturi energetice) (IEA, 2015).
În transportul aerian, eficiența energetică poate fi îmbunătățită prin tehnologie, operare
și managementul traficului. Câștigurile obținute astfel sunt adesea anualte de creșterea cererii
pentru transportul aerian. Zborul la altitudini optime, minimizarea timpului pentru control,
zborul pe distanța minimă, minimizarea staționării în aeroport sunt măsuri prin care se poate
optimiza utilizarea energiei, potențialul de reducere a emisiilor de GES fiind de 6-12%
(Cames și colab., 2015).
Transportul naval poate să își diminueze emisiile de GES cu 4-20% în cazul vaselor
vechi și cu 5-30% în cazul vaselor noi prin aplicarea unor măsuri tehnice. Cu toate acestea,
generalizarea unor astfel de măsuri se estimează că va dura mai multe decenii. Potențialul de
reducere prin creșterea eficienței este considerat insuficient pentru a compensa emisiile
determinate de creșterea cererii pentru transport naval.
Transportul feroviar își poate reduce emisiile de GES prin îmbunătățirea aerodinamicii,
reducerea greutății, introducerea frânării regenerative și stocarea energiei. La nivel european,
transportul feroviar urmează să preia o proporție importantă a transportului de persoane și de
mărfuri. Astfel, până în 2050, 50% din transportul de persoane și de mărfuri pe distanțe medii
trebuie să se transfere din transportul rutier în transportul feroviar și maritim (CE, 2011).

24
 Reducerea emisiilor de GES în transporturi presupune o serie de măsuri de sprijin cum
sunt:
 standarde de emisii, mai ales pentru transportul rutier;
 taxe aplicate pentru achiziționarea, înregistrarea și utilizarea vehiculelor, consumul de
combustibil, utilizarea drumurilor și parcărilor;
 reglementarea utilizării terenurilor și planificarea infrastructurii;
 investiții în sisteme de transport public atractive și nemotorizate.
Există numeroase opțiuni pentru reducerea emisiilor de GES în fiecare activitate
economică. Adoptarea acestora depinde însă de mai mulți factori care influențează
disponibilitatea și costurile fiecărei opțiuni.
Opțiunea de capturare a dioxidului de carbon din gazele emise de termocentralele
electrice având la bază un proces de adsorbție pe un material solid poros a fost considerată ca
o opțiune cu sanșe de soluționare fezabilă.
Tehnologia de capturare post-combustie a dioxidului de carbon se bazează pe principiul
procesului de adsorbție pe zeoliți sintetici. Sunt cunoscute mai multe tehnici de operare a
procesului de adsorbție, prin variație ciclică de temperatură (TSA=”thermal swing
adsorption”), sau variație ciclică de presiune (PSA=”pressure swing adsorption”).
Atât în tehnica TSA cât și în PSA, adsorbția și desorbția componenților se realizează
prin modificarea adecvată a temperaturii, respectiv presiunii de echilibru între faze.
În figura de mai jos este redată schema de principiu a procesului de retțnere a CO2 din
gazele de ardere.

Schema de principiu a procesului de reținere a CO2 din gazele arse.

25
 În prezent se realizează la scară de laborator instalația de capturare a dioxidului de
carbon, pe baza fluxului tehnologic prezentat mai sus:
I - Zona de transfer energetic, de la gazele arse la alți purtători de energie;
II - Zona de separare a apei și altor componenți opozanți capturării uscate a CO2;
III - Zona capturării (reținerii) CO2 pe structuri adsorbante.
Folosirea carbunelui fosil la producerea energiei conduce la apariția de emisii specifice
de CO2 ceea ce înseamnă o mai mare poluare a climatului. Utilizarea în viitor a cărbunelui la
producerea de energie va depinde de posibilitatea reducerii acestor emisii (CO2 , NOx și SO2).
Reținerea - capturarea dioxidului de carbon din gazele arse rezultate în industria
româneasca pe cale uscată, folosind zeoliți drept adsorbanți, este un domeniu încă
nesoluționat, dar care ar putea oferi multe șanse de soluționare fezabilă din punct tehnico -
economic a restricțiilor de emisie a acestuia în atmosferă.
Tehnologia postcombustie reprezintă o metodă avansată de reducere a emisiilor de CO2
și se adaptează fără greutăți la centralele electrice care funcționează pe cărbune, gaze sau cu
ciclu combinat. Rezultatele recente ale cercetărilor confirmă că această metodă poate
îndepărta până la 90% CO2 din gazele de ardere. Procesul de captare post combustie are loc
după arderea combustibilului și după producerea aburului. Captarea postcombustie reprezintă
adăugarea unui set de echipamente intr-un anumit punct al fluxului de gaze de ardere, după
celelalte instalații de reducere a substanțelor poluante (SO2, pulberi). CO2-ul captat va fi
pregătit apoi pentru transport și stocare geologică.
Metoda oxi-combustie se referă la arderea combustibililor solizi în oxigen în loc de aer,
produsele rezultate fiind H2O și CO2, ușor de captat la sfârșitul procesului. O limitare –
care va fi înlăturată prin cercetare – constă în faptul că se consumă cantități mari de oxigen,
care în prezent se realizează cu costuri importante. Această metoda poate fi adaptată.
Tehnologia oxicombustie folosește oxigen pur în loc de aer, rezultând un gaz format în
principal din CO2 și H2O. În locul arderii clasice cu aer, combustibilul este ars într-o
atmosfera de oxigen aproape pur și gaze de ardere recirculate.
O mare parte din dioxidul de carbon produs din ardere este recirculat în cazan cu scopul
de a înlocui azotul, astfel încât să se păstreze pe cât posibil procesele de transfer de căldură
desfășurate într-un cazan clasic. În continuare fluxul de gaze de ardere rămas,
care este concentrat în CO2, trece prin mai multe trepte de tratare pentru eliminarea pulberilor
în suspensie, a dioxidului de sulf și a vaporilor de apă, rezultând un flux de gaze cu o
concentrație de 98 %.

26
 Metoda precombustie reprezintă o cale luată în considerare de specialiști pentru
reducerea CO2. Aceasta constă în gazeificarea unui combustibil bogat în carbon, cărbune sau
derivați petrolieri, într-un gaz sintetic format din monoxid de carbon și hidrogen. Acest proces
se realizează în mai multe etape de transformare și purificare pentru a se trece într-un gaz care
poate fi transformat într-un ciclu combinat. Acest procedeu necesita investiții importante.

27
  BIBLIOGRAFIE
 http://carbonsolutionsglobal.com/centrul-de-cunostinte/amprenta-de-carbon/gazele-cu-
efect-de-sera
 http://www.linde-
gas.ro/ro/sheq/environment/refrigeration_and_the_environment/greenhouse_gas_legisl
ation.html
 http://ames.ro/ce-este-efectul-de-sera/
 http://www.mmediu.ro/beta/domenii/schimbari-climatice/eu-ets/legislatie/
 http://www.ecologic.rec.ro/articol/read/schimbari-climatice/5436/
 http://www.business24.ro/mediu/poluarea-atmosferei/romania-isi-propune-reducerea-
cu-21-la-suta-a-emisiilor-de-gaze-cu-efect-de-sera-pana-in-anul-2020-1534593

28