Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi

Facultatea de Inginerie chimica si Protectia mediului

PROIECT

Coordonator,
Prof.dr.habil. ing. Harja Maria
Masterand:
IPN, anul I

2023
Prevenirea si controlul integrat al poluarii in instalatiile mari de
ardere a combustibililor solizi – metode de reducere a SO 2 din
gazele de ardere

1
Cuprins
1. Notiuni generale
2. Poluarea aerului datorita instalatiilor termoenergetice
3. Notiuni de amplasament
3.1. Amplasamentul prevazut pentru operare
3.2. Categoria de activitate
3.3. Resurse
4. Descrierea procesului tehnologic
4.1. Schema instalatiei
4.2. Etapele procesului
5. Identificarea si descrierea fluxurilor tehnologice
6. Metode pentru reducerea emisiilor de dioxid de sulf
6.1. Masuri primare de reducere a dioxidului de sulf
6.2. Masuri secundare de reducere a dioxidului de sulf
7. Cele mai bune tehnici disponibile (BAT)
8. Concluzii
9. Bibliografie

2
 1. Notiuni generale

Producţia industrială şi activitatea de toate zilele a omului sunt strâns legate de un

consum din ce în ce mai mare de energie electrică şi termică, care se asigură din următoarele
surse primare:
- arderea combustibililor fosili: cărbune, petrol, gaze naturale;
- fisiunea nucleară, momentan sperându-se ca în viitorul nu prea îndepărtat să se
utilizeze şi fuziunea nucleară;
- energia hidraulică;
- energii neconvenţionale: solară, geotermală, eoliană, heliotermă, din pile de
combustie, etc
La nivelul anului 1990, ponderea surselor primare din care se producea energie
electrică era: cărbune 44 %, petrol 12,1 %, gaze naturale 7,6 %, sursa hidro 20,4 %, sursă
nucleară 15,6 % şi surse neconvenţionale 0,3 %. În anul 1995, în tările din vestul Europei
respectiv din Europa centrală şi de est situaţia a fost similară. Atât în prezent, cât şi în
perspectiva nu prea îndepărtată, principala sursă de energie primară o reprezintă combustibilii
fosili. În contextul creşterii populaţiei globului de la 6 miliarde de oameni în prezent la circa 8
- 9 miliarde în anul 2020 şi al unei dezvoltări economice globale cu un ritm anual de creştere
de (1,6 ÷ 2,4) %, cererea de energie va înregistra o creştere globală cu (65 ÷ 95) % până în
anul 2020, caracterizată prin următoarele date:
- consumul zilnic de petrol este apreciat la circa 90 milioane barili, înregistrând o
creştere de circa 27 milioane barili pe zi, adică echivalentul întregii producţii
OPEC în prezent;
- extracţia de cărbune se va dubla, mai mult decât dublul rezervelor totale cunoscute
ale Canadei sau Angliei;
- cererea anuală de gaze naturale se va ridica la mai mult decât dublu, atingând circa
4000 miliarde m3N, aproape cât întreaga rezervă actuală de gaze a SUA;
- în următorii 25 de ani se va construi mai multă capacitate de generare a energiei
decât în secolul trecut; 90 % din această creştere energetică va avea loc în ţările
aflate astăzi în curs de dezvoltare, în special în Asia şi America Latină;
- acele ţări în curs de dezvoltare, care consumă astăzi 30 % din energia totală a lumii
vor consuma 50 % şi probabil 70 % în anul 2100 şi vor produce până în anul 2020
mai mult CO2 prin arderea combustibililor fosili, decât a produs întreaga lume
industrializată în anul 1990.

3
 România dispune de o rezervă minoră de gaze naturale şi petrol, ceea ce face să fie şi
ea dependentă de import pentru satisfacerea nevoilor interne. În ceea ce priveşte cărbunele,
România dispune de o rezervă industrială de circa 2,7 miliarde tone, ceea ce asigură o durată
medie de exploatare de peste 90 de ani. Rezervele exploatabile în carieră sunt de circa 1,4
miliarde tone şi asigură o durată de exploatare de 40÷50 ani. Rezervele exploatabile în
subteran sunt de circa 1,3 miliarde tone şi asigură o durată de exploatare de peste 200 de ani.

2. Poluarea aerului datorita instalatiilor termoenergetice

Este cunoscut faptul că în procesul de ardere a combustibililor, simultan cu degajarea

energiei termice are loc producerea unor noxe dintre care, în principal, se amintesc: oxizii de
carbon(COx), oxizii de sulf(SOx), oxizii de azot(NOx) şi cenuşă, la care se mai adaugă, după
caz, hidrocarburi CmHn, oxizi ai metalelor grele, etc.
Reducerea impactului proceselor energetice asupra mediului şi apropierea Romaniei
de normele prevazute în acest domeniu de reglementările Uniunii Europene urmează să se
realizeze prin lucrările de reabilitare şi modernizare:
- ecologizarea haldelor de zgură şi cenusă ;
- reabilitarea solurilor poluate şi redarea terenurilor în circuitul agricol;
- reducerea emisiilor de noxe la rafinării şi minimizarea pierderilor.
Lărgirea capacităţii la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă va contribui semnificativ
la procesul de reducere a impactului sectorului energetic asupra mediului. De asemenea, în
domeniul petrolier urmează să se producă tot mai mult benzine şi motorine ecologice. O
evaluare a impactului asupra mediului pe termen lung, în diverse opţiuni de dezvoltare a
capacităţii de producere a energiei electrice şi termice în România, a condus la concluzia că se
poate realiza un plan naţional de reducere a emisiilor de SO2 şi NOx similar celor din ţările
UE şi că există premisele ca şi ţara noastră să se încadreze în prevederile Protocolului de la
Kyoto.
Metodologia CORINAIR constă în calculul emisiilor de poluanţi atmosferici de la
diferite surse/activităţi antropice şi naturale pe baza factorilor de emisie specifici acestora,
pornind de la o baza de date privind valorile de consum/producţie ale diferitelor surse sau
activităţi poluatoare. Astfel, emisiile de poluanţi în atmosfera în perioada 1990-2001 raportate
la emisiile din 1989, considerat an de referinţă, sunt mult reduse, în principal datorită
regresului activităţilor economice înregistrat în acestă perioadă. Comparativ cu anul 2000,
emisiile rezultate în anul 2001 din procesele de ardere au inregistrat o uşoară creştere.
Sporirea emisiilor de SOx, NOx, CO2, Ni şi Hg poate fi corelată cu creşterea consumului
4
final energetic în anul 2001 faţă de anul 2000 cu 1,2 % datorită creşterilor înregistrate în
majoritatea activităţilor economiei naţionale.

Efecte ale poluantilor asupra mediului si a omului

În România se apreciază că furnizorii de energie au contribuit pe ansamblu cu 40 % la

emisiile poluante, iar separat pe emisii cu 78 % la oxizii de sulf, cu 43 % la oxizii de azot, cu
68 % la emisiile de praf şi cu 44 % la dioxidul de carbon.
Dioxidul de sulf şi particulele în suspensie, ca de exemplu praful de cenuşă, au efect
sinergetic. Asocierea acestor poluanţi conduce la creşterea mortalităţii prin afecţiuni
cardiorespiratorii şi a deficienţelor funcţiei pulmonare. În funcţie de concentraţia dioxidului
de sulf în aer, la care sunt supuse plantele, apar efecte biochimice şi fioziologice: degradarea
clorofilei, reducerea fotosintezei, creşterea ratei respiratorii, schimbări în metabolismul
proteinelor, în bilanţul lipidelor şi al apei, în activitatea enzimatică.
Mărimea daunelor suferite de plante este în funcţie de concentraţia poluantului, timpul
de expunere, vârsta plantei, etc.
Oxizii de azot contribuie la efectul de seră şi la distrugerea păturii protectoare de ozon
din stratosferă. Emisiile de oxizi de azot şi de sulf cauzează apariţia ploilor acide, ploi care
cauzează distrugerea pădurilor pe suprafeţe din ce în ce mai mari. Impactul ploilor acide
depinde de condiţiile climatice, biologice şi de capacitatea solului de a atenua aciditatea.
Modificările în compoziţia apei şi a solului au ca rezultat tulburări în dezvoltarea plantelor, o
scădere a producţiei de masă lemnoasă, respectiv a producţiei şi calităţii fructelor, cu întreg
cortegiu de consecinţe economice şi de altă natură, ultimele manifestate în lanţul trofic plantă-
animal-om.
Alături de autovehiculele rutiere, care în marile oraşe au cea mai mare contribuţie la
impurificarea aerului cu oxizi de azot şi monoxid de carbon, termocentralelor şi în general
instalaţiile de ardere îşi aduc şi ele o contribuţie destul de importantă. Prin arderea imperfectă
a combustibililor se produce monoxid de carbon al cărui efect nociv asupra omului se
manifestă imediat datorită faptului că, odată inhalat, acesta reacţionează cu hemoglobina din
sânge formând carboxihemoglobina, responsabilă de intoxicaţii grave, ale cărei prime semne
sunt cefaleea, oboseala şi ameţeala, urmate chiar de deces, dacă concentraţia CO 2 este mare şi
timpul de expunere este relativ lung.
Bioxidul de carbon rezultă din oxidarea carbonului existent în combustibilii folosiţi,
dar şi din anumite surse naturale. Specia CO2 nu constituie o noxă în sine deoarece este unul
dintre constituienţii naturali ai aerului, iar prezenţa sa este strâns legată de materia organică şi
5
de viaţa pe pământ. Dacă bioxidul de carbon, produs din surse antropică şi naturale, depăşeşte
cantitatea ce poate fi dizolvată în oceane şi absorbită de plantele verzi în timpul fotosintezei,
concentraţia sa în aerul atmosferic creşte. Bioxidul de carbon - în variantă antropică -
influenţează clima prin efectul de seră creat asupra pământului. Denumirea de efect de seră se
leagă de situaţia care se întâlneşte într-o seră, pe timp de iarnă (afară fiind îngheţ), unde în
zilele cu soare termometrele instalate în interior înregistreză temperaturi şi de 30 – 40 °C.

3. Notiuni de amplasament si obiect de activitate

Date de identificare ale activitatii
Numele operatorului instalatiei: S.C. Centrala Electrica de Termoficare Iasi S.A.
Adresa sediului social: Municipiul IASI, strada str.Calea Chisinaului nr.25
Data înfiinţării societatii: S.C.CET Iaşi S.A. a luat fiinţă în anul 2002 conform HG
nr. 104/14.02.2002.
Data punerii in functiune a instalatiei: cazan nr.1- 1986
cazan nr.2 -1988.

Centrala electrica de termoficare de tip I, cu cogenerare, cu putere termica nominala

de 610 MW , cu functionare pe combustibil solid (huila energetica), inclusiv instalatiile
auxiliare, direct legate – sub aspect tehnic – de instalatia principala si aflate pe acelasi
amplasament, precum si reţeaua de termoficare (transport energie termică) formata din
puncte termice si sistem de transport energie termica.

9.1. Amplasamentul prevazut pentru operare

Amplasament nr 1 : Centrala electrica de termoficare CET Iasi II este amplasata in afara
perimetrului municipiului Iasi, la cca. 10 km, pe directia est, in judetul Iasi, intre statiile CFR
Holboca si Ungheni, incinta obiectivului avind urmatoarele vecinatati:
- la nord - calea ferata Holboca – Cristesti, teren agricol
- la est - riul Jijia, S.C. CONEST S.A. si S.C. SAEM S.A
- la sud - riul Bahlui, teren agricol
- la vest – teren agricol
Accesul pe amplasament se face din soseaua Iasi – Ungheni, la km 10.
Coordonatele geografice ale centralei sunt:
- longitudine - 27 grd si 6 min E
- latitudine - 47 grd si 16 min N

6
Amplasament nr. 2 Depozitul de zgura si cenusa, legat tehnic de centrala de termoficare se
afla in afara perimetrului obiectivului, pe teritoriul comunei Holboca , la cca 1,6 Km aval de
centrala la confluenta raurilor Jijia si Bahlui.
Centrala C.E.T. Iasi II functioneaza in regim continuu, 3 schimburi pe zi in perioada
recea anului (01.11- 15.04) In perioada calda, centrala nu functioneaza, se lucreaza doar
schimbul I efectuandu-se lucrari de intretinere si reparatii.

9.2. Categoria de activitate

- activitatea principala: industria energetica. Instalatie de ardere cu o putere termica
nominala mai mare de 50 MW;
- activitati auxiliare: depozitarea deseurilor industriale nepericuloase; producerea
aburului si apei calde, transportul si distributia agentului termic, depozitari produse
petroliere, gospodarirea resurselor de apa, captarea, aductiunea si tratarea apei.
9.3. Resurse
a) Apa
Pentru procesele ce se desfasoara in cadrul unei centrale electrice sunt necesare
cantitati considerabile de apa. Compartimentele importante consumatoare de apa sunt
instalatiile de procesare a apei de racire, cazanele, instalatia de eliminare a cenusii prin
procedeul umed, precum si instalatiile de separare a amestecurilor apa-combustibil.

Alimentarea cu apa
Necesarul de apa potabila si industriala si pentru stins incendiile este asigurat de la
reteaua de alimentare cu apa a municipiului Iasi, prin racord la conducta de aductiune Tutora-
Iasi. Conform autorizatiei de gospodarire a apelor nr 16/2005 revizuita la data de 18.12.2009,
modul de folosire a apei este urmatorul :
Necesarul total de apa: maxim:86 725 mc/zi; mediu: 30 450 mc/zi
Cerinta totala de apa : maxim 9320mc/zi; mediu 4930 mc/zi
Gradul de recirculare a apei industriale realizabil datorita starii tehnice actuale a instalatiilor
este de 80%.
Sistemul de distributie a apei industriale
De la gardul incintei , apa bruta este condusa la statia de tratare chimica a apei, prin
doua conducte metalice ingropate.Din aceste conducte se asigura adaosul necesar in circuitul
de zgura si cenusa, precum si apa necesara pentru etansare la presetupele pompelor Bagger .

7
 Inainte de a fi utilizata in consumul intern al termocentralei apa bruta este pretratata si
apoi functie de destinatie este dedurizata si demineralizata. Apa demineralizata finisata este
trimisa spre sala cazanelor.
Sistemul de distributie a apei potabile
Conducta de aductiune apa potabila asigura alimentarea rezervorului de inmagazinare
a apei. De aici prin intermediul a doua electropompe apa potabila este trimisa in doua
recipiente hidropneumatice si apoi prin intermediul retelelor de distributie la toti consumatorii
din incinta.
Sistemul de distributie al apei pentru incendiu
Sistemul de alimentare cu apa pentru stins incendiile se compune din doua rezervoare
de inmagazinare, o statie de pompe apa incendiu si o retea de distributie realizata inelar in
jurul obiectivelor din cadrul uzinei asigurind alimentarea hidrantilor interiori de stins
incendiile.
b) Utilizarea eficienta a energiei
Eficienta energetica a unei centrale electrotermice este definita ca energia utila livrata
la limita centralei electrice / energia produsa de arderea combustibilului. Energia
combustibilului este masurata prin puterea calorifica inferioara a acestuia. Conform
documentului BREF-industria energetica, eficienta termica pentru instalatiile care ard
combustibili solizi este de : 75-90 % in cazul cogenerarii de caldura si energie si 43-47 % in
cazul arderii cu praf de carbune.
Consum specific de energie:
 Consum specific de combustibil conventional pentru producerea energiei termice :
161 Kg cc /Gcal
 Consum cpecific de combustibil conventional pentru producerea energiei electrice:
263, 25 gcc/Mwh.

8
 4. Descrierea procesului tehnologic

Figura 1. Schema instalatiei pentru obtinerea energiei electrice si termice

4.1. Etapele procesului

a. Descarcarea, stocarea si manevrarea combustibililor solizi

Combustibilii solizi de genul huilei si lignitului sunt adusi prin intermediul vapoarelor,
trenurilor si camioanelor, in functie de distanta pe care trebuie transportati si ce fel de sisteme
de transport sunt disponibile in zonele de extractie. Descarcarea are loc de obicei prin
intermediul benzilor transportoare.
De obicei, huila si lignitul sunt depozitate in locuri deschise (halde de carbune) care au
o capacitate de stocare de la cateva zile pana la cantitatea necesara a fi transportata pe
parcursul a trei luni, iar in cateva cazuri speciale exista si posibilitatea depozitatii unei
cantitati de materie prima necesara operarii pe parcursul unui intreg an calendaristic. Aceste
capacitati de depozitate auxiliare au rolul de a spori securitatea alimentarii cu combustibil din

9
moment ce micsoreaza dependenta de logistica de transport. Capacitatea de stocare a acestor
halde depinde de diferiti parametri, cum ar fi de exemplu pretul combustibililor si
accesibilitatea acestora, politica firmei in privinta acumularii stocurilor, securitatea furnizarii
si conditiile meteorologice. Combustibilul, este in mod normal transferat din aceste halde de
depozitare catre centrala prin intermediul benzilor transportoare.
Stocarea si transportul combustibilor poate cauza formarea prafului. Din acest motiv,
aceste halde cu carbune pot sa fie stropite cu apa pentru a preveni formarea de praf, exceptand
cazurile in care umiditatea este deja destul de mare in asa fel incat pulverizarea de apa sa nu
mai fie necesara. In timpul incarcarii si descarcarii materiei prime in si din halde, distanta de
la care combustibilul cade pe banda sau intre benzi trebuie sa fie cat mai mica cu putinta
pentru minimiza cat mai putin posibil emisiile fugitive de praf. In regiunile urbane, sistemele
de transport sunt in general inchise si operate la o presiune care este sub presiunea
atmosferica, tot pentru a minimiza emisiile fugitive de praf. Filtre din materiale textile sunt in
general folosite pentru a curata aerul captat care contine particule dispersate de combustibil.

b. Pretratarea combustibilului solid

Selectarea cu atentie a carbunelui reprezinta un mod eficient de a reduce emisiile in
aer si apa si de asemenea de reducere a reziduurilor. Trebuie sa se acorde o atentie deosebita
nivelurilor scazute de sulf si cenusii, atunci cand carbunele este folosit in scopuri comerciale
sau este importat. Este important sa se foloseasca combustibili cu un potential energetic
ridicat si la care cheltuielile ocazionate cu manipularea si transportul sa fie minime. Cu ocazia
pretratarii carbunelui exista riscul destul de important al producerii de incendii si explozii.
Pentru a se asigura o calitate constanta a combustibilului, fapt ce optimizeaza procesul de
combustie, carbunele este uneori amestecat, in functie de lista de specificatii a centralei in
cauza. Amestecarea se poate realiza fie prin extargerea de carbune din diferite zone ale haldei
de depozitare fie prin combinarea a diferite tipuri de carbune in silozuri aflate intre haldele de
depozitare si buncarele de siguranta.

c. Prepararea combustibilului
- Prepararea combustibilului pentru ardere prin pulverizarea huilei
In mod normal, carbunele brut are nevoie de o pregatire adecvata pentru a putea fi
folosit in conditii sigure, economice si de eficienta in sistemele de combustie prin
pulverizarea carbunelui. In toate sistemele de ardere prin pulverizarea carbunelui,
combustibilul solid este uscat, macinat, clasificat si trimis catre cazane. Pentru optimizarea
conditiilor de ardere, se cere o umiditate maxima de 1-2% pentru combustibilul solid. Pentru a
10
reduce umiditatea, carbunele brut poate fi uscat in interiorul concasorului. Multe concasoare
sunt astfel concepute incat sa respinga, sau sa nu fie afectate de catre materiale anorganice sau
metalice de mici dimensiuni. Oricum, un separator megnetic poate fi instalat pe banda rulanta
care transporta carbunele brut, pentru a indeparta particulele mai mari metalice. Daca acest
lucru nu se intampla, atunci aceste obiecte pot sa distruga benzile transportoare sau suflanta
de alimentare cu carbune si poate bloca fluxul de carbune.
O alegere adecvata a carbunelui ce urmeaza a fi pulverizat are efecte semnificative
asupra operarii si economicitatii sistemului de ardere. Maruntirea fina este necesara pentru a
asigura aprinderea rapida si arderea completa a carbonului pentru eficienta maxima si pentru a
reduce cenusa si depunerile de particule pe suprafetele schimbatoarelor de caldura. Oricum,
gradul de finete a macinarii este dictat de costurile acesteia si este adesea subiectul unor
cerinte contradictorii versus beneficii operationale sau de mediu.
De asemenea, un impact asupra emisiilor de NO x de la arzatoarele existente il poate
avea si distributia pe dimensiuni a particulelor si prin urmare rata de ardere. Pulverizarea
carbunelui este efectuata in mod curent in mori cu bile, de impact, cu ventilatoare, cu valturi
si cu rulmenti.
- Pregatirea combustibilului pentru arderea in pat fluidizat (FBC)
Pentru arderea in pat fluidizat este necesar ca mare parte din combustibil sa fie
macinat. In functie de proprietatile combustibilului, se doreste o granulatia maxima intre 3 si
20mm. Combustibilul macinat este transferat direct catre patul fludizat din camera de ardere,
unde marimea medie a particulelor este de 1000 μm pentru arderea in pat fluidizat turbulent si
de 100-1000 μm pentru arderea in pat fluidizat circulant.

d. Cazanul si generatorul de abur

Arderea in pat fluidizat (FBC)

Arderea in pat fluidizat are loc prin injectarea combustibilului intr-un pat turbulent
fierbinte, unde aerul de combustie a fost admis la baza cazanului cu pat fluidizat, fluidizand
patul. Deoarece cazanele cu ardere in pat fluidizat au devenit disponibile si pentru huila si
lignit, ele au fost folosite in special drept instalatii de ardere industriale. Nisipul este folosit in
mod normal ca material ce poate fi fluidizat la pornire. Patul de particule, inclusiv
combustibilul (intre 1 si 3%) din patul materialului, cenusa si absorbenti, este fluidizat prin
aerul care intra in cuptor, iar temperatura patului fluidizat permite combustibilului sa se
aprinda. Datorita temperaturilor de combustie de aproximativ 750-950 °C si a timpului
indelungat de stationare, gradul de ardere al combustibilului este foarte mare si de aceea

11
emisiile legate de produsele de ardere sunt relativ scazute. Tehnica patului fluidizat este
folosita pentru arderea carbunelui bogat in cenusa. In prezent exista doua tipuri diferite de
cazane cu pat fluidizat, patul fluidizat turbulent (BFBC) si patul fluidizat cu circulatie
(CFBC).

Schita cazanului cu pat fluidizat turbulent si a cazanului cu pat fluidizat circulant

In ultimul caz, adica in patul fluidizat circulant, aerul este insuflat la baza focarului, in
parte ca aer primar de ardere, printr-o retea de duze, in parte ca aer secundar la cativa metri
deasupra acestei retele. Viteza aerului este destul de mare pentru a purta in aer materialele
solide din pat, umpland astfel intreaga camera de ardere. Gazele incinse de ardere transporta
particulele catre varful sistemului de combustie catre cicloanele de sarcina mare unde sunt
separate si recirculate catre baza camerei principale de combustie. Pentru a face posibila
indepartarea SO2, se adauga in pat calcar macinat sau dolomite. Sistemele cu paturi circulante
cresc timpul potential de reactie si gradul de amestecare al gazelor, conducand astfel la o
combustie in general mai eficienta si la fixarea sulfului.
Gradul transferului de caldura este principala diferenta intre cele doua sisteme de
ardere cu pat fluidizat. Carbunele are un continut scazut de material volatil, care poate fi
pirolizar in pat. Intre 60-80% din carbune este material solid care trebuie combustionat. Daca
aceasta parte din carbune ar ramane in patul turbulent adiabatic, s-ar acumula acolo daca nu s-
ar introduce aer suplimentar pentru fludizare si combustie. Aceasta acumulare nu este
permisa, deoarece si o acumulare pentru o perioada scurta ar creste riscul de a pierde controlul
asupra patului. Pentru acest motiv, patul cu circulare este tehnologia cea mai potrivita pentru
puteri termice peste 50 MW care au carbune ca si combustibil. Necesitatea de a arde

12
carbunele carbonizat in pat face din combustia adiabatica a patului turbulent sa devina
nepotrivita. Bilantul energetic al patului cere ca o cantitate substantiala de caldura sa fie
cedata in afara patului adiabatic turbulent, deoarece inauntrul patului energia degajata poate fi
folosita numai pentru piroliza si evaporarea apei din combustibil.
Patul fluidizat cu circulare include un pat fluidizat turbulent la baza focarului.
Densitatea suspensiei de deasupra patului scade o data cu cresterea inaltimii focarului, pe
masura ce materialul din pat este reciclat in pat de-a lungul patului. Densitatea suspensiei este
intre 5-30kg/m³. Acest procent mare de material inert recirculat uniformizeaza profilul de
temperatura din cuptor. Suprafetele de racire pot de aceea sa fie situate liber in cuptor sau in
pe traseul de circulare al materialului. In focar se realizeaza un transfer de caldura uniform
catre toate suprafetele de transfer, pentru ca radiatia caldurii a suspensiei dense nu depinde de
proprietatile de radiatie ale gazului de ardere.
Combustia in pat fluidizat nu este foarte diferita de alte tehnici de ardere. Combustia
in pat fluidizat turbulent se aseamana arderii cu gratar in multe privinte. Beneficiul principal
al combustiei este controlul mai bun al temperaturii. Paturile fluidizate cu circulare se
aseamana combustiei cu pulverizarea combustibilului sau combustiei cu arzatoare.

SC CET Iasi II Holboca are o instalatie mare de ardere dotata cu un cos de fum , la
care sunt racordate doua cazane abur tip CR – 1244 de 420 t/h( 305 MW), functionand pe
huila si pacura, echipate fiecare cu o turbina de abur de 50 Mw si cu un generator electric tip
TH 60-2 de 60 MW. Fiecare cazan este echipat cu 16 arzatoare de tip RI Jet cu NOx redus,
pe combustibil solid si 12 arzatoare mixte pacura-gaz pentru pornire si sustinere flacara.
Alimentarea focarului cu carbune se realizeaza din buncarii aflati in blocurile 1 si 2,
corespunzatoare celor doua cazane de abur. Fiecare cazan este prevazut cu 4 mori de strivire
cu bile de 15 t/h, puterea consumata fiind de 155,9 kW. Cu ajutorul ventilatoarelor radiale se
realizeaza usucarea si transportul amestecului aer-praf carbune spre arzatoarele de praf.

13
 5. Identificarea si descrierea fluxurilor tehnologice

Fluxurile tehnologice

- Combustibili - C.E.T. Iasi II utilizează drept combustibili pentru cazanele de abur de

420 t/h, huila energetica, iar la porniri-opriri de cazane, pacura. Pentru cazanele de
abur industrial de la CTP ( centrala termica de pornire) se utilizeaza gazul metan sau
pacura;
- Apa de adaos cazane si adaos in termoficare – se utilizeaza apa industriala, care
este supusa unor tratamente chimice;
- Aerul necesar arderii - aerul necesar arderii combustibililor este aerul atmosferic si
este introdus in cazan cu ajutorul ventilatoarelor de aer;
- Gazele de ardere - in focarele cazanelor are loc procesul de ardere a combustibilului,
rezultind gaze de ardere, cu temperatura ridicata. Gazele de ardere cedeaza caldura
fluidului de lucru, care este apa, realizindu-se in felul acesta si recuperarea caldurii;
- Fluxul de energie termica este constituit din magistralele de apa fierbinte de
interconectare la platforma de amestec din C.E.T. Iasi I;
- Fluxul de energie electrica pentru serviciile interne reprezintă energia necesară
pentru antrenarea tuturor consumatorilor interni ai C.E.T. Iaşi II;
- Fluxul de energie electrica in Sistem – evacuarea energiei electrice produse in
Sistemul Energetic National se efectueaza printr-o statie electrica de 110 KV;
- Fluxul de zgura si cenusa – zgura si cenusa rezultata din arderea combustibilului
solid este transportata la halda proprie de eliminare a deseurilor.
- Fluxul apei de racire - apa calda de la racitorii grupurilor de 50 MW este condusa
spre turnul de racire cu tiraj natural, iar din radierul bazinului apa racita se intoarce la
cazane.
Emisiile in aer
Emisiile cele mai importante in aer, provenite din arderea combustibililor fosili, sunt
SO2, NOx, CO, pulberile si gazele de sera, precum CO 2. Alte substante precum metalele grele,
acidul fluorhidric, compusii halogenati, hidrocarburile nearse, compusii organici volatili fara
metan (NMVOC) si dioxinele sunt emise in cantitati mai mici insa pot avea influenta
semnificativa asupra mediului datorita toxicitatii si persistentei lor. Emisiile de cenusa
zburatoare pot de asemenea include emisiile de pulberi cu diametre aerodinamice mai mici de
10 μm, numite PM10. Tabelul 1 arata contributiile diferitor emisii de poluanti provenite de la

14
categorii diferite de LCP la emisiile totale ale poluantilor proveniti de la instalatiile IPPC
exploatate in UE-15 in 2001.

Tabelul 1. Contributiile emisiilor de la categorii diferite de LCP la emisiile totale in aer ale
instalatiilor IPPC
Categoria LCP Contributia la emisiile totale de la instalatiile IPPC (%)
SO2 NOx NH3 CO2 N2O CH4 PM10 Hgtot Dioxine NMVOC CO
+furane
LCPs peste 64.6 53.4 0.5 54.4 7.6 0.2 38.1 28.8 19.0 0.7 4.4
300 MW
LCPS 50-300 3.6 6.0 N1 5.0 21.0 0.2 2.1 2.6 0.2 0.7 2.8
MW
Turbine pe gaz 0.9 3.6 0.03 5.5 0.4 0.3 0.1 N1 0.3 0.1 0.3
Motoare 0.3 1.2 N1 0.1 N1 0.05 0.2 0.3 N1 0.1 0.03
stationare
Toate LCPs 69.4 64.2 0.5 65.0 29.0 0.8 40.5 31.7 19.5 1.6 7.5

a) Oxizi de sulf

Emisiile de oxizi de sulf rezulta in principal de la prezenta sulfului in combustibil.

Combustibilul fosil contine sulf in forma de sulfide anorganice sau compusi organici. In
timpul arderii, majoritatea oxizilor de sulf sunt produsi in forma de dioxizi de sulf (SO2). La
combustibilii solizi si lichizi, 3 - 4 % din sulf este oxidat de asemenea in trioxid de sulf (SO3),
prezenta metalelor in combustibil catalizand aceasta reactie. Trioxidul de sulf este adsorbit in
compusi de pulberi iar in cazul combustibililor lichizi acesta contribuie la formarea
funinginilor acide. Emisiilor de PM10/PM2.5 astfel le este influentata crestera de catre SO 3.
In plus „fumul albastru” poate apare in forma de emisii provenite de la cazanele alimentate cu
pacura cu continut mare de sulf. Se presupune ca acest fenomen optic este cauzat de formarea
sulfatului (SO2 plus praf) si intensificat de continutul de vanadiu din pacura si probabil si de
catalizatorul SCR. Gazul natural este considerat in general fara continut de sulf. Acesta clar
insa nu poate fi cazul si anumitor gaze industriale, iar desulfurarea combustibililor gazosi
fiind probabil astfel necesara.

b) Oxizii de azot (NOX)

Oxizii de azot principali emisi in timpul arderii combustibililor fosili sunt oxizii de azot
(NO), dioxizii de azot (NO2), si protoxidul de azot (N2O). Primele doua dintre acestea
formeaza un amestec cunoscut ca NOX, constituind mai mult de 90 % de NO din principalele
tipuri de instalatii mari de ardere. Formarea NOX este predominata de trei mecanisme
esentiale, caracterizata de originea azotului si de mediul unde reactia are loc:
15
 - NOX termic rezulta din reactia oxigenului cu azotul din aer;
- NOX din combustibil este format din azotul continut in combustibil;
- NOX instantaneu format la conversia azotului molecular in flama in prezenta
compusilor intermediari de hidrocarbon.
Cantitatea de NOX formati de mecanismul dat de NO X instantaneu este in general cu
mult mai mica decat cea generata pe celelalte cai de reactie. Formarea NOx termic depinde
foarte mult de temperatura. Daca arderea poate fi realizata la temperature sub 1000 ºC,
emisiile de NOx sunt semnificativ mai mici. Cand temperatura maxima de ardere este sub
1000 ºC, formarea de NOx depinde cel mai mult de azotul din combustibil. Formarea NOx
termic este calea dominanta prin care NOx este generat de catre instalatiile ce utilizeaza
combustibili gazosi sau lichizi. Formarea NOx in combustibil depinde de continutul de azot
din combustibil si concentratia de oxigen din mediul de reactie. Cantitatea de NO X produsa
din combustibil este mai mare in instalatiile ce utilizeaza carbune, deoarece cantitatea de azot
este mai mare in structura acestuia decat in celelalte tipuri de combustibili. Continutul mediu
de azot gasit in general in diferite tipuri de combustibil este dat in tabelul 2.

Tabelul 2. Azot in combustibil

Combustibil Azot in combustibil
(greutate %, uscat, baza fara
cenusa)
Carbune 0.5-2
Biomasa(lemn) <0.5
Turba 1.5-2.5
Pacura <1.0
Gaz natural 0.0
Gaze derivate 0.1-1
(>>1 surse chimice)

Tipul procesului de ardere utilizat influenteaza de asemenea cantitatile de oxizi de azot

emisi. In cazul carbunelui de exemplu:
- emisiile de NOx sunt mai reduse la un cazan cu gratar mobil datorita temperaturii
de ardere relativ redusa si datorita naturii progresive de ardere odata cu avansarea
deasupra gratarului
- emisiile sunt mai mari intr-un cazan cu carbune pulverizat, variind in functie de
tipul arzatorului si de constructia camerei de ardere

16
 - emisiile de NOx intr-un cazan cu pat fluidizat sunt mai scazute decat cele produse
in cazanele uzuale, insa emisiile de N2O sunt mai mari.
Formarea NOx termic este calea dominanta pe care este generat NO x din instalatiile ce
utilizeaza combustibili gazosi si lichizi distilati. Cantitatea de NO x produsa din combustibil
este mai mare la instalatiile ce utilizeaza carbune sau pacura cu continut ridicat de sulf (pacura
grea) deoarece acestea au cantitati mai mari de azot in combustibil.
Mecanismul de formare a protoxidului de azot (N2O) nu a fost clarificat inca complet.
Exista un posibil mecanism de formare bazat pe produsele intermediare (HCN, NH 3), acesta
fiind comparabil cu formarea de NO. S-a observat ca temperaturile mai joase de ardere, de ex.
sub 1000 ºC, cauzeaza emisii mai mari de N2O. La temperaturi mai mici, molecula de N2O
este relativ stabila insa la temperature mai mari, N 2O format se reduce la N2. Comparand cu
emisiile de la unitatile de ardere stationare uzuale, oxizii de azot de la arderea in pat fluidizat,
turbulent, circulant sau sub presiune sunt in cantitate relativ mare. In experimentele de
laborator s-a observat ca protoxidul de azot este format la procesul de ‘reducere selectiva
catalitica’ (SCR), la sarcina de varf sau in apropierea ‘feresterei’ de temperatura optima a
procesului SCR. Protoxidul de azot (N2O), contribuie de asemenea direct la efectele climatice
cu efect de sera desi are loc absorptia termica la infrarosu in troposfera. Durata de mentinere a
N2O in troposfera este destul de lunga atata timp cat interactia lui cu alte gaze, nori si aerosoli
este minima. N2O se descompune in prezenta O3 si formeaza NO2 si NO, exprimate in NOx.

c) Praful si pulberile
Praful emis in timpul arderii carbunelui, turbei si biomasei rezulta aproape complet din
fractiile minerale ale combustibilului. O proportie mica de praf poate sa contina particule
foarte mici formate la condensarea compusilor ce se volatilizeaza in timpul arderii. Tipul
procesului de ardere utilizat are un efect considerabil asupra proportiei de cenusa antrenata in
emisiile fluxului de gaz din cazan. De exemplu, cazanele cu gratar mobil produc o cantitate
relativ mica de cenusa zburatoare (20 – 40 % din cenusa totala), in timp ce cazanele cu
carbune pulverizat produc o cantitate mare (80 – 90 %). Arderea combustibililor lichizi
reprezinta de asemenea o sursa de emisii de pulberi, cu toate acestea intr-o masura mai mica
decat carbunele. In mod special conditiile de ardere sarace conduc la formarea funinginii ce
este raspunzatoare pentru producerea aglomeratelor acide cu proprietati corozive in prezenta
trioxidului de sulf. Arderea gazului natural nu este o sursa semnificanta de emisii de praf.
Pentru multe instalatii exista potentiale emisii fugitive (manipularea si depozitarea in aer liber

17
a carbunelui, concasarea carbunelui utilizat in cazanele cu carbune pulverizat, manipularea
cenusii etc.)
Problemele de mediu pot apare din pulberi cu diamentru mai mic de 2.5 μm deoarece
acestea pot ramane suspendate in atmosfera pentru zile sau chiar saptamani. Problemele de
mediu pot de asemenea apare la aglomerarile pe durata lunga de timp a compusilor persistenti
pe pamant sau prin diluarea si transferul catre apa. Distanta pe care pulberile calatoresc
inainte de a se precipita sau sedimenta din aer depinde de caracteristicile lor fizice si de
conditiile meteorologice. Marimea, densitatea si forma influenteaza gradul de sedimentare a
pulberilor. Pulerile mai mari in diametru de 10 μm se sedimenteaza destul de rapid. Impactul
lor este in principal langa sursa. Particulele mai mici de 10 μm si in special cele mai mici de
2.5μm pot calatori peste sute de kilometri inainte ca acestea sa se sedimenteze. Aerosolii
functioneaza deseori ca un nucleu de condensare pentru formarea norilor si sunt indepartati in
afara prin ploaie. Tehnicile industriale de control ale emisiilor de pulberi (PM) sunt foarte
eficiente, realizand mai mult de 99.8 % cantitate retinuta din gazul de evacuare brut. Doar
pentru particule mici, precum PM10 si mai mici, scade randamentul de retinere la 95 – 98 %.
Din aceasta cauza majoritatea pulberilor provenite din instalatii LCP sunt emise in aer intr-o
gama de 0.1 μm - 10 μm diametru.

d) Metalele grele
Emisia de metale grele cunoscute si micrometalele rezulta din prezenta lor ca si
componenta naturala a combustibililor solizi. Cele mai multe metale grele considerate (As,
Cd, Cr, Cu, Hg, Ni, Pb, Se, Zn, V) sunt de obicei evacuate ca si compusi (de ex. oxizi,
cloride) in pulberi. Doar Hg si Se sunt prezenti cel putin partial in faza de vapori. In special
Hg este cunoscut ca fiind din gama mare a poluantilor transfrontalieri ce pot cauza probleme
de poluare in zone foarte indepartartate de sursele de emisie. Elementele mai putin volatile
tind sa sa condenseze pe suprafata particulelor mici din aburul de evacuare a fluxului de gaz.
Continutul de metale grele in carbune este in mod normal mult mai mare decat in
pacura (cu exceptia ocazionala a NI si V in pacura cu continut ridicat de sulf) sau in gazul
natural. Multe dintre metalele grele sunt legate chimic in compusi precum oxizii, sulfatii,
aluminosilicatii si mineralele ca anhidrita si gipsul. Solubilitatea elementelor depinde de
natura si marimea particulelor compusilor. In timpul combustiei carbunelui, de exemplu,
particulele sunt supuse schimbarilor complexe ce duc la vaporizarea elementelor volatile.
Rata de volatilizare a compusilor de metale grele depinde de caracteristicile combustibilului

18
(de ex. concentratiile in carbune, fractiile compusilor anorganici precum calciu) si de
caracteroisticile tehnologiei aplicate (ex. tipul cazanului, modul de functionare).

e) Monoxid de carbon
Monoxidul de carbon (CO) apare totdeauna ca un produs intermediar al procesului de
ardere, in special in conditii de ardere substoichiometrice. Operatorii de instalatii incearca
intotdeauna sa reduca formarea de CO, deoarece este un indicator al riscului de corodare si al
combustibilului nears, si de aceea semnifica o pierdere a randamentului. Mecanismul de
formare a CO, NO termic si COV sunt toate influentate similar de conditiile de ardere.
f) Gazele cu efecte de sera
De la inceputul industrializarii, echilibrul energetic s-a schimbat pe pamant datorita
cresterii emisiilor de gaze antropogene cu efect de sera, in principal a dioxidului de carbon
(CO2). Datorita acumularii de CO2 in atmosfera in decursul ultimilor doua secole, a crescut
cantitatea de radiatie infrarosie absorbita in atmosfera. In acelasi timp s-a observat o crestere
considerabila a temperaturii1 medii globale si a concentratiilor de CO 2 in atmosfera, asa cum
se arata in figura 1.

Figura 1. Temperatura medie globala si cantitatea de CO2 emisa de-a lungul ultimului secol

Emisiile in apa
Pe langa generarea de poluare atmosferica, instalatiile mari de ardere sunt de asemenea
surse semnificante prin deversarea apei (apa uzata si apa de racire) in rauri, lacuri sau medii
maritime. Aceste devarsari pot cauza probleme cu calitatea apei, ce variaza foarte mult,
depinzand de tipul combustibilului utilizat, de tehnica de epurare aplicata, de tehnica de racire

19
si prin urmare de cantitatea de apa utilizata, si reactantii de tratare chimici si biologici
adaugati pentru scopul de epurare si intretinere.
Eficienta termica a ciclului de ardere este restrictionata de limitele termodinamicii date
de ‘ciclul Carno’, ce reprezinta ciclul de ardere ideal. Aceasta inseamna ca nu toata energia
chimica din combustibililii fosili poate fi transformata intr-o energie mecanica si in continuare
in energie electrica. Rezultatul consta in faptul ca o parte semnificanta de energie furnizata
prin combustie trebuie sa se risipeasca la nivelul de condensare si sa fie transferata in mediul
inconjurator drept caldura cedata. Multe instalatii de ardere utilizeaza cantitati mari de apa de
racire ca si mediu de racire, preluate din rauri, lacuri, apa subterana sau mediu maritim.
Caldura eliberata este transferata (prin utilizarea tehnicilor de racire precum sistemele cu
trecere directa sau turnurile de racire la umed) in apa de racire si, in continuare, catre mediu
acvatic. Impactul asupra mediului datorat racirii industriale si astfel si tehnicile de racire
utilizate in instalatiile mari de ardere sunt descrise in BREF-ul de aplicare a BAT pentru
sistemele de racire industriale.

Figura 2. Devarsari din instalatiile mari de ardere alimentate cu combustibil fosil

Poluantii prezenti in apa pot fi: TOC, N(total), P(total), Cd, Cr, Cu, Hg, cloruri libere,
NH3, CN, As, SO3, SO4, etc. Datorita comportamentului lor chimic, biologic si fizic, astfel de

20
compusi pot avea un impact mare asupra mediului acvatic. Aceste substante pot cauza
modificari in apa receptoare precum cresterea aciditatii acesteia sau a alcalinitatii prin
modificarea valorii pH, salinitate, reducerea continutului de oxigen si stimularea cresterii
plantelor datorita emisiilor de substante nutritive pentru plante.

Emisiile de zgomot
Zgomtoul si vibratia sunt aspecte uzuale reiesite din exploatarea instalatiilor mari de
ardere, in special turbinele pe gaz au emisii ridicate de zgomot. Zgomotul de proces emis de o
instalatie in mediu inconjurator este un factor ce a cauzat multe plangeri in trecut. Este
necesar sa se ofere cateva informatii referitoare la cauzele si la abordarile de prevenire si
reducere a zgomotului si vibratiilor.
Cele mai semnificante surse de zgomot sunt de la transportul si manipularea
combustibililor, reziduurile si produsele secudnare; utilizarea pompelor mari si a
ventilatoarelor; supapele de siguranta; tehnicile de racire; si bineinteles cazanele, turbinele pe
gaz sau abur si motoarele stationare.
Zgomotul si vibratia pot fi masurate in mai multe feluri, insa in general detaliul este
specific amplasamentului si ia in considerare frecventa sunetului si localizarea zonelor
rezidentiale (receptorii senzitivi). Impactul zgomotului emis de instalatia de ardere se
limiteaza la o zona relativ apropiata in jurul instalatiei. Cea mai frecventa problema, in special
in timpul noptii, poate fi disturbarea prin zgomot a oamenilor ce traiesc in apropiere de
instalatie. Din acest motiv in unele tari, nivelurile de zgomot in timpul noptii sunt mai stricte.

21
 6. Metode pentru reducerea emisiilor de dioxid de sulf

Cele mai uzuale masuri secundare sunt reducerea catalitica selectiva (SCR) si
reducerea necatalitica selectiva (SNCR), si dispozitivele de desprafuire precum EPS cand se
alimenteaza cu HFO. Cand se utilizeaza HFO, desulfurarea FGD umeda si uscata poate fi
aplicata de asemenea pentru a reduce emisiile de SO2. Unul dintre avantajele masurilor
secundare este acela ca debitele multiple evacuate pot fi tratate simultan, astfel atingand
parametrii economici.

Procese si tehnici uzuale pentru reducerea emisiilor provenite de la instalatiile

mari de ardere
Există multe procese şi o varietate de echipamente şi tehnici care pot fi folosite la
reducerea emisiilor din instalaţiile de ardere pentru producerea de energie. Acestea pot fi:
- Măsuri primare
- Tehnici de reducere a emisiilor de pulberi
- Tehnici de reducere a emisiilor de oxid de sulf
- Tehnici de reducere a emisiilor de oxid de azot
- Tehnici combinate de reducere a emisiilor de oxid de sulf si oxid de azot
- Tehnici de reducere a emisiilor de metale grele
- Tehnici de reducere a altor poluanţi apăruţi de la arderea combustibililor fosili
- Tehnici de control a evacuărilor în apă
- Tehnici de control a evacuărilor în pământ
- Tehnici de răcire
- Monitorizarea şi raportarea emisiilor
- Sisteme de management.
Referitor la tehnicile utilizate momentan pentru a reduce emisiile in aer provenite de la
instalatiile mari de ardere, Comisia Europeana a publicat un document tehnic detaliat referitor
la epurarea fluxurilor de gaz evacuat. Acesta a fost elaborat in cadrul ‘Programe termice’, si a
furnizat material de baza pentru considerarea tehnicilor de reducere a emisiilor in aer.
Reducerea emisiilor din instalaţiile mari de ardere poate fi realizată pe diferite căi, dar în
general măsurile pot fi împărţite în două categorii, măsuri primare şi secundare, şi anume:
- măsuri primare: măsuri integrate de reducere a emisiilor la sursa sau pe durata
arderii, incluzând:
• Măsuri de alimentare cu combustibil
• Modificări aduse arderii.

22
 - măsuri secundare: masuri end-of-pipe (la final), adica acelea ce controleaza emisiile
in aer, apa si sol.

Masuri primare de reducere a emisiilor

a) schimbarea combustibilului
In general, utilizarea combustibililor cu conţinut scăzut de sulf şi azot este o opţiune
de luat în considerare. Unitatile de spalare a carbunelui reprezinta in continuare o tehnica de
reducere a ambelor tipuri de emisie, cenusa si dioxid de sulf. Mai important este faptul ca
aceasta poate fi o cale mai eficienta pentru operator din punct de vedere al costurilor de a
imbunatati situatia emisiilor.
b) Modificarile arderii
Aditivii introduşi în sistemul de ardere sprijina arderea completă insa pot fi de asemenea
folosiţi si ca măsuri de reducere a emisiilor de praf, SO2, NOx şi a cantitatilor foare mici de
elemente specifice combustibililor. Măsuri referitoare la ardere sunt posibile prin modificarea
arderii, incluzand:
- Reducerea capacităţii
- Modificarea arzătorului
- Modificarea arderii in focar
- Modificarea combustibilului şi aerului (de ex. recicularea gazelor de ardere,
preamestecul aer combustibil, utilizarea aditivilor, amestecul de combustibili, uscarea,
măcinarea fină gazeificarea, piroliza).

Tabel 3. Posibile masuri ce pot fi aplicate pentru modificarea arderii

Modificarea Reducerea Modificarea aerului Modificarea Modificarea
arderii capacitatii si combustibilului arzatorului arderii in focar
Pre-uscare,
gazeificarea, piroliza
Debitul Evacuarea lichidă
combustibilului,aditivi
volumic a cenuşii din focar
pentru combustibili, Evacuarea
Combustibili scăzut şi surplus cu topirea zgurii
adică aditivi cu lichidă a cenuşii,
solizi, masuri mare de oxigen la arderea în strat
temperatură de topire arzător- ciclon
primare reduce fluidizat circulant,
scăzută pentru focar cu pentru focar cu
de control temperatura si controlul cenuşii
topirea zgurii si topirea zgurii
producerea de cu granulatie mai
evacuarea lichidă a
zgura mare
cenuşii

23
 Utilizarea
combustibilului cu
Temperatura
continut redus de sulf Injecţia de
Combustibili redusă Arzător cu
si aditivi absorbanţi în absorbanţi în aerul
solizi, controlul reduce injecţie separată
combustibilul, adică de ardere, ex.
SO2 volatilizarea de aditiv
var şi calcar pentru calcar
sulfului
arderea în strat
fluidizat
Amestecul şi
Combustibili măcinarea mai fină a
solizi, controlul combustibilului,
NOx Temperatura Arzătoare cu Arderea în trepte
recircularea gazelor de
(reducerea redusă NOx – scăzut şi postardere
ardere pentru
formării NOx) reducerea formării
NOx
Gazificarea, piroliza
Combustibil Temperatura
combustibilului,
lichid, măsuri redusă Optimizarea
aditivi pentru -
primare de reduce arderii
reducerea
control zgurificarea
formării funinginei
Utilizarea
Combustibil combustibilului cu
lichid,controlul - continut redus de sulf - -
SO2 si aditivi pentru
absobrţie
Combustibil
lichid,controlul Ardere în trepte,
NOx Temperatura Reciclarea gazelor de Arzătoare cu
postardere injecţie
(reducerea si redusă ardere NOx – scăzut
de apă şi abur
formării NOx)

Combustibil
gazos, măsuri
- - - Ardere optimizată
primare de
control
Combustibil
gazos,
Reciclarea gazelor de Ardere în trepte,
controlul Temperatura Arzătoare cu
ardere; preamestec postardere injecţie
NOx(reducerea redusă NOx – scăzut
combustibil - aer de apă şi abur
si formarea
NOx)

6.1. Masurile primare de reducere a emisiilor de oxid de sulf

 Utilizarea combustibililor cu continut redus de sulf sau a combustibilului

cu compusi de baza de cenusa pentru desulfurarea interna

Trecerea pe combustibil cu continut scazut de sulf este o masura care poate reduce
semnificativ emisiile de SO2. In cazurile in care alimentarea este posibila, schimbarea
combustibilului poate fi o optiune viabila, aceasta incluzand combustibilii cu desulfurare

24
interna ridicata datorita calcarului (sau a altor compusi activi) continut de cenusa. Pentru
antracit, 5% continut de calcar este tipic insa nu general. Pentru lignit si turba ar putea fi mai
mare, cu efecte de pana la 80% control al sulfului depinzand de combustibil si de sistemul de
ardere. Desulfurarea naturala poate fi vazuta ca efect de reducere a emisiilor de SO 2 intr-o
proportie de 90%, care apare la arderea lignitului si turbei de calitate inferioara cu continut
redus de sulf si continut ridicat de cenusa alcalina, rezultand emisii foarte scazute de SO 2, in
comparatie cu acelea obtinute prin utilizarea tehnicilor secundare uzuale.

 Utilizarea adsorbantilor in sistemele cu ardere in pat fluidizat

In utilizarea adsorbantilor in sistemele cu ardere in pat fluidiat sunt integrate sistemele

de desulfurare. Aceasta limiteaza temperatura de ardere la aproximativ 850 °C. Adsorbantul
utilizat este in mod normal CaO, Ca(OH)2 sau CaCO3. Reactia necesita un surplus de
adsorbant cu un raport stoechiometric (combustibil/adsorbant) de 1.5 la 7 in functie de
combustibil. Datorita efectelor de corodare date de cloruri, rata de desulfurare este limitata la
75%..
6.2. Masuri secundare de reducere a emisiilor de SOx

Masurile secundare sunt tehnici de final (end-of-pipe) de reducere a oxizilor de sulf

deja formati. Acestea pot fi implementate independent sau in combinatie cu masuri primare
precum un arzator cu NOX redus etc. Masurile secundare pot fi impartite in:
• reducere selectiva catalitica (SCR)
• reducere selectiva non-catalitica (SNCR).
În ultimele doua decenii au fost dezvoltate mai multe procedee de desulfurare, dintre
care cele mai importante sunt:
- procedeul umed, în care se introduce ca agent activ o solutie de hidroxid de calciu si
carbonat de sodiu, obtinând ca deseu namoluri nerecuperabile sau cel mult cu
posibilitate de extractie de gips;
- procedeul semiuscat, în care se introduce ca agent activ o solutie concentrata de
amoniac sau hidroxid de calciu, în filtru având loc evaporarea completa a apei.
Produsele sulfatice sunt recuperate în stare uscata, permitând reintroducerea lor în
circuitul economic;
- procedeul catalitic, cu producere de sulf, aplicat la o temperatura ridicata a gazelor de
ardere.

25
 Cea mai larga implementare industriala o are procedeul umed. Prin spalarea sau
umidificarea aerului, se obtine o racire a gazelor pâna la 50÷60 °C la procedeul umed si la
70÷100 °C la cel semiuscat. În aceste conditii, ridicarea penei de fum se limiteaza si dispersia
este dezavantajata. Efectul de reducere a fondului de SO2 în atmosfera ramâne, în acest caz, sa
se resimta numai pe ansamblul teritoriului, la distante mari.
Coborârea temperaturii sub temperatura punctului de roua acida atrage coroziuni
inacceptabile, sub aspectul fiabilitatii traseului de gaze, motiv pentru care este necesara
reîncalzirea gazelor, fie cu abur, fie regenerativ, fie cu amestec de gaze fierbinti, fie prin
caldura obtinuta prin arderea de combustibil suplimentar. Instalatiile de desulfurare uscata si
semiuscata sunt utilizate mai rar, în special pentru centralele mici, datorita pericolului
intoxicarii cu amoniac. Principala caracteristica a desulfurarii umede este reducerea simultana
a SO2 si producerea de gips si, de asemenea, controlul alimentarii cu calcar, esential pentru a
învinge fluctuatiile sulfului continut în combustibil.
Metoda avansată de desulfurare a gazelor de ardere provenind din arderea
combustibililor solizi cu conţinut ridicat de sulf (şisturi bituminoase şi lignit) (AFGD –
Advanced Flue Gas Desulfurization) este rezultatul cercetărilor consorţiului american Pure
Air pe o instalaţie pilot (Bailly Generating Station), proiectul (Bailly Station AFGD
Demonstration Program) fiind parţial finanţat de U.S. Department of Energy. Metoda
realizează îndepărtarea dioxidului de sulf din gazele de ardere într-o singură instalaţie
absorbantă în care au loc toate cele trei faze ale procesului de desulfurare: răcirea gazelor de
ardere, absorbţia dioxidului de sulf şi oxidarea în vederea producerii gipsului. Obiectivele
iniţiale ale proiectului au fost următoarele:
- reducerea conţinutului de dioxid de sulf cu peste 90 %;
- reducerea costului faţă de procedeul convenţional de desulfurare cu 50 %;
- reducerea volumului instalaţiei;
- obţinerea de gips de puritate înaltă.’

Procedeul convenţional de desulfurare

Procedeul convenţional de desulfurare utilizează o soluţie apoasă de calcar (CaCO3)

ca reactiv într-o instalaţie absorbantă (scruber) care constă într-un recipient vertical în care
gazele de ardere intră în contact cu soluţia de calcar. Curgerea se face de regulă în
contracurent iar debitul de gaze şi secţiunea transversală a scruberului sunt determinate de
caracteristicile sistemului privind transferul de masă; pentru valori moderate ale debitelor de
gaze de ardere aceste scrubere au dimensiuni foarte mari. Produsul de reacţie care se

26
depozitează în partea de jos a scruberului este o soluţie apoasă care conţine sulfit de calciu
(CaSO3) şi sulfat de calciu (CaSO4).
După recuperarea parţială a apei din soluţie aceasta este depozitată, necesitând
dezafectarea unor suprafeţe întinse. Pe lângă problemele ridicate de depozitare, un alt
dezavantaj al procedeului convenţional este pericolul de depunere pe suprafeţele metalice ale
scruberului şi conductelor a sărurilor conţinute de soluţie. Aceasta necesită opriri frecvente ale
instalaţiei şi face necesară instalarea unui modul de rezervă, în felul acesta dublându-se
cerinţele de spaţiu ale instalaţiei pentru a permite funcţionarea continuă. Au fost dezvoltate
procedee alternative în care soluţia conţinând sulfat şi sulfit de calciu reacţionează cu
oxigenul pentru a trece sulfitul de calciu în sulfat de calciu (gips) care poate fi valorificat. De
regulă această reacţie presupune un alt vas utilizând aerul atmosferic ca agent oxidant.

Procedeul AFGD (Advanced Flue Gas Desulfurization)

Principalul obiectiv urmărit în cadrul proiectului consorţiului Pure Air a fost evaluarea
posibilităţilor tehnice şi economice de realizare a desulfurării într-o singură instalaţie în care
să aibă loc toate fazele procesului. În cazul procedeului de desulfurare avansată, calcarul
pulverizat este injectat direct în absorbitor. Reacţia de oxidare este favorizată de agitaţia
creată cu un sistem de ventilare care generează un nivel de turbulenţă şi o distribuţie a aerului
care realizează oxidarea practic completă a sulfitului de calciu la sulfat de calciu. Procedeul
include o fază de aglomerare a gipsului, rezultând într-un produs cu calităţi superioare. În
plus, procedeul utilizează o metodă de evaporare a apei reziduale utilizând căldura gazelor de
ardere.
Procedeul AFGD nu diferă esenţial de procedeul convenţional. În figura 1 este
reprezentată schematic instalaţia AFGD, succesiunea de reacţii chimice din instalaţie fiind
următoarea:
SO2 + H2O → Η2SO3
Η2SO3 + 0,5 O2 → Η2SO4
CaCO3 + H2SO4 + H2O → CaSO4 · 2H2O + CO2
O succesiune alternativă de reacţii care duce la acelaşi rezultat este următoarea:
SO2 + H2O → Η2SO3
CaCO3 + Η2SO3 → CaSO3 + CO2 + H2O
CaSO3 + 0,5 O2 +2H2O → CaSO4 · 2H2O + CO2

27
 Sistemul AFGD utilizează un singur scruber absorbant căptuşit cu o răşină sintetică,
curgerea soluţiei făcându-se în echicurent cu gazele de ardere, cu distribuirea soluţiei în două.
Instalaţia de absorbţie realizează trei funcţii diferite în acelaşi vas de reacţie: răcirea gazelor
de ardere, absorbţia dioxidului de sulf şi oxidarea soluţiei de sulfit de calciu. Alte
caracteristici care conduc la economia de spaţiu şi investiţie mai redusă sunt:
- sistem de distribuţie a soluţiei la presiune atmosferică, care reduce presiunea pompei
de recirculare cu aproximativ 30 % faţă de procedeul convenţional cu pulverizare în
contracurent;
- curgerea soluţiei fără pulverizare nu generează particule fine de apă (ceaţă), în felul
acesta reducându-se încărcarea sistemului de eliminare a particulelor fine de apă cu
până la 95 % faţă de procedeul convenţional cu curgere în contracurent şi pulverizare;
- utilizarea unui sistem de pulverizare a calcarului în stare uscată elimină necesitatea
utilizării morilor de calcar, a rezervoarelor de depozitare a soluţiei de calcar şi a
pompelor.

Figura 3. Fazele şi instalaţiile procedeului AFGD

Sistemul de distribuţie a aerului realizează atât distribuţia uniformă a aerului pe zonele

instalaţiei cât şi un amestec eficient între agentul oxidant (aer) şi soluţia de sulfit de calciu. În
cazul sistemului clasic de desulfurare, amestecul agentului oxidant cu soluţia de sulfit de

28
calciu se face în scruber printr-un sistem agitator şi oxidarea are loc într-un recipient separat.
În cazul sistemului AFGD, sistemul de distribuţie a aerului asigură o mai bună utilizare a
oxigenului din aer şi un amestec mai eficient, ducând la reducerea puterii necesare agitării şi
necesităţi mai reduse de întreţinere.
Metoda de desulfurare AFGD este aplicabilă la practic orice instalaţie de ardere
convenţională, incluzând focare cu ardere în stare fluidizată cu evacuarea zgurii în stare
lichidă, focare cu ardere sub presiune, focare ciclon. Eficienţa economică a procedeului
AFGD este însă condiţionată de existenţa unei pieţe de desfacere pentru gipsul sintetic
rezultat. În contextul crizei de gips natural apare un interes tot mai crescut pentru gipsul
sintetic, obţinut cu costuri reduse şi având calităţi şi puritate comparabile cu cele ale gipsului
natural.

29
 7. Cele mai bune tehnici disponibile (BAT)

Tehnici de reducere corespunzatoare BAT:

- Spalarea umeda a gazelor de ardere (grad de reducere: 92-98 %, cu toate acestea sunt
costuri mari, de aceea nu este BAT pentru instalatiile <100 MWth);
- Procedura de absorbtie prin pulverizare (gradul de reducere:85-92%);
- Procedura uscata cu aditiv (in special instalatiile < 300 MWth);
- Reducere concomitenta a metalelor grele.
Procedeul de desulfurare este o recomdare BAT.

In general pentru centralele care ard huila si lignit desulfurarea si folosirea a unui
combustibil cu continut de sulf scazut este considerata a fi BAT. In orice caz, folosirea a unui
combustibil cu continut de sulf scazut poate fi o tehnica suplimentara (in special pentru
instalatiile de peste 100 MWth), dar in general ea singura nu este suficienta pentru a reduce
emisiile de SO2. O distinctie a celor mai bune tehnici disponibile a fost facuta in concordanta
cu tehnologia cazanului: centralele mari cu arderea prin pulverizare a huilei si a lignitului sunt
considerate separat fata de cazanele cu pat fluidizat din cauza diferitelor optiuni tehnice
pentru desulfurare.
Pe langa folosirea carbunelui cu continut de sulf scazut, tehnicile care sunt considerate
a fi BAT pentru centralele termice cu ardere prin pulverizarea huilei si lignitului sunt:
scrubere umede, scrubere cu uscare prin pulverizare si pentru aplicatii mai mici sub
aproximativ 250 MWth, deasemenea injectarea uscata a absorbantului ( de exemplu FGD
uscat cu un filtru textil adiacent). Aceste tehnici au o cota de piata de mai mult de 90 % din
tehnicile de desulfurare a gazelor de ardere.
Rata corespunzatoare a desulfurarii este considerata pentru scruberele umede intre 85
si 98 % , pentru scruberele uscate cu pulverizare intre 80 si 92 % si pentru injectarea uscata a
absorbantului intre 70 si 90 %. Nu este insa necesar sa mearga instalatiile de desulfurare la
aceste valori daca emisiile atinse vor fi cu mult sub nivelurile de emisii BAT. Scruberul umed
are de asemenea o rata ridicata a reducere pentru HF si HCI (98 – 99 %). Nivelurile de emisii
asociate pentru ambii poluanti prin folosirea scruberului umed este de 1 – 5 mg/Nm3. FGD
echipat cu schimbatoare rotative gaz-gaz arata emisii mai ridicate. In special pentru HF,
eficienta totala de inlaturare este mai mica decat pentru SO2 si HCl. Un alt avantaj pentru
scruberele umede este contributia lor la reducerea emisiilor de praf si metale grele (cum ar fi
Hg). Instalatiile existente care au aplicat deja un sistem FGD uscat pot reduce emisiile de SO2
optimizand modelul de curgere in recipientul de absorbtie. Folosirea unui scruber umed este
30
scumpa pentru instalatii mai mici si de aceea nu a fost considerata BAT pentru instalatii cu o
capacitate mai mica de 100 MWth. In orice caz, in comparatie cu alte sisteme FGD scruberele
umede produc gips care poate fi folosit ca un produs comerciabil folositor pentru producerea
cimentului sau la industria de constructii.
Scruberul cu apa de mare a fost considerat a fi parte a concluziilor BAT deoarece este
un proces simplu care nu are nevoie de manipularea namolului si nu genereaza alte produse
secundare. In orice caz, conditii locale cum ar fi conditiile cu apa de mare, flux si reflux,
mediul marin (acvatic) aproape de scurgerea apei din scruber, etc. au nevoie de o examinare
atenta in ideea de a evita orice efecte negative asupra mediului.
Efectele desulfurarii naturale in concordanta cu folosirea unei calitati inferioare de
lignit cu continut de sulf scazut si continut mare de cenusa alcalina pot atinge de asemenea
valori de indepartare a SO2 in proportie de pana la 90 %, dar vor duce din cauza calitatii
inferioare a combustibilului la emisii ridicate de praf si cantitati mai mari de reziduuri.

31
 8. Concluzii

Producţia industrială şi activitatea de toate zilele a omului sunt strâns legate de un

consum din ce în ce mai mare de energie electrică şi termică, care se asigură din următoarele
surse primare: arderea combustibililor fosili: cărbune, petrol, gaze naturale; fisiunea nucleară,
momentan sperându-se ca în viitorul nu prea îndepărtat să se utilizeze şi fuziunea nucleară;
energia hidraulică; energii neconvenţionale: solară, geotermală, eoliană, etc.
Dioxidul de sulf este o substanţă toxică, având o acţiune iritantă asupra mucoaselor şi
provocând spasm şi contracţia muşchilor căilor respiratorii.
Oxizii de sulf au o acţiune nocivă şi asupra mediului ambiant, acţionând direct asupra
plantelor, contribuind şi la modificarea compoziţiei apei şi a solului. În concentraţie mare,
dioxidul de sulf distruge clorofila din frunze, acţiunea sa amplificându-se prin sinergism cu
NO2. Expunând frunze de diferite plante într-o atmosferă cu NO2 în concentraţie de 2 ppm şi
separat, într-o atmosferă cu SO2, în concentraţie de 0,7 ppm, după 4 ore nu s-a observat nicio
schimbare morfologică în structura frunzelor. Expunând însă aceleaşi frunze într-o atmosferă
cu ambele noxe, dar într-o concentraţie individuală mult mai mică decât în primul caz s-a
observat o continua modificare a tesutului frunzelor.
Oxizii de sulf, respectiv acizii sulfuros şi sulfuric, care rezultă prin hidratarea acestora,
conduc la fenomene de coroziune, decolorarea materialelor colorate, reducerea elasticităţii şi
rezistenţei pentru unii compuşi organici (amine, polimeri, textile etc.). Oxizii de sulf, alături
de cei de azot, sunt astăzi consideraţi principalele cauze ale ploilor acide, ploi care cauzează
distrugerea pădurilor pe suprafeţe întinse.
Modificările în compoziţia apei şi a solului au ca rezultat tulburări de dezvoltare a
plantelor, o scădere a producţiei de masă lemnoasă, respectiv a producţiei şi calităţii fructelor,
cu întregul cortegiu de consecinţe economice şi de altă natură, ultimele manifestate în lanţul
trofic plantă – animal–om.
- gazele de tipul SOx, NOx şi cele pe bază de carbon au un efect nociv asupra
mediului ambiant, precum şi asupra organismului uman;
- oxizii de azot contribuie la distrugerea materialelor de construcţie din grupa
carbonaţilor (marmura);
- protoxidul de azot (N2O) contribuie la efectul de seră, care constă în încălzirea
atmosferei terestre cu aprox. 4%, precum şi la distrugerea păturii protectoare de ozon din
stratosferă;

32
 - oxizii de sulf au o acţiune directă asupra plantelor, contribuind la modificarea
apei şi a solului;
- oxizii de sulf, împreună cu cei de azot, sunt consideraţi principalele cauze ale
ploilor acide, ploi care cauzează distrugerea pădurilor pe suprafeţe întinse;
- efectul nociv al dioxidului de sulf asupra florei se amplifică foarte mult, prin
sinergism cu dioxidul de azot (NO2).
De aceea este de preferat reducerea acestui poluant la sursa sau prin tehnica end-of –
pipe (la finalul procesului). Cele mai folosite tehnici pentru reducerea SO 2 sunt tehnicile SCR
si SNCR precum si metoda de desulfurare

33
9. Bibliografie

1. BREF Large Combustion Plants, mai, 2005

2. http://www.utgjiu.ro/conf/8th/S6/31.pdf
3. http://www.mec.upt.ro/~ioana/Cap_1+2.pdf
4. http://www.scribd.com/doc/27759504/Curs-Protectia-Mediului
5. http://www.spms.pub.ro/fisiere/depoluare/curs/cap07.pdf
6. http://en.wikipedia.org/wiki/Selective_catalytic_reduction
7. http://www.mmediu.ro/vechi/departament_mediu/starea_mediului/.html
8. http://ro.wikipedia.org/wiki/Dioxid_de_sulf

34
 Notite
Emisiile de oxizi de sulf rezulta in principal de la prezenta sulfului in combustibil;
La combustibilii solizi si lichizi, 3 - 4 % din sulf este oxidat de asemenea in trioxid de
sulf (SO3), prezenta metalelor in combustibil catalizand aceasta reactie;
Aceste emisii se regasesc in gazele de ardere, alaturi de alti poluanti cum ar fi NOX,
CO2, H2O, pulberi, etc.
Masuri primare de reducere a SO2 :
Schimbarea combustibilului (utilizarea combustibililor cu continut scazut de sulf);
Modificarea arderii (ex: modificarea combustibilului si a aerului, recircularea gazelor
de ardere, utilizarea aditivilor, piroliza, etc)
Masuri secundare (end of pipe) de reducere a SO2:
Reducerea selectiva catalitica (SCR);
Reducerea selectiva non-catalitica (SNCR);
Procedee de desulfurare: procedeul uscat, semiuscat si umed.

Desulfurarea uscata – SO2 si SO3 sunt retinute prin procese fizice (adsorbtie) sau
chimice (absorbtie si reactii chimice);
Desulfurarea semiuscata - o suspensie alcalina sau alcalino-pamântoasa este adusa în
contact cu gazele de ardere supuse desulfurarii. În gazele de ardere fierbinti se formeaza un
produs uscat de reactie, care este colectat apoi în filtrele de particule;
Desulfurarea umeda a gazelor de ardere are loc în turnuri de injectie, numite
scrubere. In acest caz, o solutie sau suspensie alcalina sau alcalino-pamântoasa este dispersata
în gazul de ardere sau este adusa într-un contact omogen cu acesta, astfel încât oxizii de sulf
sunt îndepartati prin absorbtie.
Efecte
Dioxidul de sulf este o substanţă toxică, având o acţiune iritantă asupra mucoaselor si
provocând spasm şi contracţia muşchilor căilor respiratorii;
Oxizii de sulf au o acţiune nocivă şi asupra mediului ambiant, acţionând direct asupra
plantelor, contribuind şi la modificarea compoziţiei apei şi a solului.
În concentraţie mare, dioxidul de sulf distruge clorofila din frunze, acţiunea sa
amplificându-se prin sinergism cu NO2;
Contribuie cu aprox. 70% la formarea ploii acide, alaturi de NO2(30%).
In concluzie, reducerea SO2 din gazele de ardere este recomandata.

35