Organizația Mondială a Sănătății (OMS) menționează că niciun nivel de poluare a aerului nu
poate fi considerat „inofensiv” și că legătura dintre poluarea aerului și afecțiunile respiratorii și
cardiovasculare este arhicunoscută Procesul de ardere a cărbunelui pentru generarea energiei
electrice eliberează în atmosferă trei poluanți principali dăunători sănătății: Particule în suspensie
(PM): Particule microscopice în aerul respirat. Numărul alăturat abrevierii PM indică diametrul
particulelor: PM10 denotă un diametru sub 10 micrometri, în vreme ce PM2,5 denotă un
diametru sub 2,5 micrometri. Prin inhalare particulele ajung în sânge și dăunează plămânilor și
inimii.
 Dioxidul de sulf (SO2) este considerat deosebit de toxic pentru oameni prin inhalare.
Poate provoca iritații severe ale nasului și gâtului. În concentrații mari, poate duce la
acumularea fluidelor în plămâni (edem pulmonar), ce ceea poate pune în primejdie viața.
 Oxizii de azot (NOx) sunt gaze care provoacă inflamarea căilor respiratorii. Sunt
oxidanți, ceea ce înseamnă că provoacă stres oxidativ, care poate tulbura mecanismele
celulare normale și poate dăuna țesuturilor, slăbind sistemul imunitar al corpului.
Șapte state membre ale UE nu mai folosesc cărbunele, iar alte 10 își propun să renunțe la
producerea energiei prin arderea cărbunelui până în 2030, ceea ce denotă o tendință clară de
renunțare la cărbune. În 2018 am asistat la închiderea și planificarea închiderii mai multor
termocentrale22, iar Comisia Europeană a lansat un apel, în cel mai recent proiect al său privind
strategia climatică pe termen lung, la atingerea țintei de zero emisii nete până în 205023- ceea ce
înseamnă o Europă scăpată de cărbune.

Arderea este procesul de oxidare rapidă a unor substanţe, în urma căruia se degajă căldură. Din
punct de vedere termodinamic, procesul de ardere este analizat global, în sensul că nu se studiază
mecanismul de desfăşurare a arderii, denumit cinetica arderii, care este un fenomen chimic
extrem de complex şi nu se studiază nici produsele intermediare ale arderii.
Sectorul energetic cuprinde următoarele activităţi: extracţia şi prepararea cărbunelui, extracţia
petrolului şi gazelor naturale, extracţia şi prepararea minereurilor radioactive, industria de
prelucrare a ţiţeiului, producţia, transportul şi distribuţia de energie electrică şi termică, gaze
naturale şi apă caldă. Unităţile de producţie a energiei sunt: centralele electrice şi termoelectrice,
termocentralele, hidrocentralele şi centralele electrice nucleare. Ritmul de consum al resurselor
energetice convenţionale a crescut alarmant în ultimul secol, punând în pericol rezervele
viitorului şi determinând, printre altele, odată cu conştientizarea pericolului epuizării resurselor
naturale, şi apariţia conceptului de utilizare durabilă. În scopul producerii energiei electrice şi/sau
termice, prin arderea combustibililor fosili (cărbuni, păcură, gaze naturale etc.) centralele
electrice şi termoelectrice fac ca sectorul energetic să contribuie decisiv la poluarea atmosferei,
prin emisiile importante cantitativ de dioxid de carbon, dioxid de sulf, oxizi de azot, pulberi,
monoxid de carbon, metan. De asemenea, ele reprezintă surse de emisie în aer a unor
micropoluanţi periculoşi pentru sănătate umană şi mediu, cum ar fi: particule de metale grele,
unii compuşi organici volatili, printre care şi hidrocarburi policiclice aromatice. Totodată,
emisiile de ape de răcire cu temperaturi ridicate determină afectarea ecosistemelor acvatice ale
cursurilor de apă receptoare, iar depozitele de zgură şi cenuşă rezultate din ardere afectează
calitatea solului şi pânzei freatice. Emisiile cele mai importante şi în acelaşi timp cele mai nocive
sunt cele provenite din arderea cărbunilor, îndeosebi a cărbunilor inferiori. Şi arderea păcurii este
o sursă importantă de emisii, în principal de acidifianţi atmosferici (oxizi de sulf, oxizi de azot).
Arderea gazului natural, deşi reprezintă o sursă importantă de dioxid de carbon şi oxizi de azot,
este arderea cea mai completă, care generează emisii reduse de monoxid de carbon, oxizi de sulf
şi pulberi. Centralele nuclearo-electrice afectează mediul prin cantităţile foarte mari de apă
necesare în sistemele de răcire, prin conţinutul în radionuclizi al emisiilor în aer şi în apă, ca şi
prin deşeurile radioactive produse. Apa caldă evacuată poate determina poluarea termică a
cursurilor de apă receptoare, ducând la înmulţirea unor specii de alge şi respectiv dispariţia altor
specii acvatice, în timp ce deşeurile radioactive trebuie tratate şi eliminate, cu costuri mari şi
riscuri ridicate pentru mediu şi sănătatea umană. În prezent, energia nucleară furnizează, la nivel
global, o proporţie redusă din cantitatea totală de energie necesară omenirii. Evoluţia continuă a
sectorului energetic a determinat creşterea importantă în ultimul secol a emisiilor de gaze cu
efect de seră, responsabile de fenomenul de încălzire globală, a gazelor acidifiante - cauză a
precipitaţiilor acide, a altor emisii cu efect dăunător asupra mediului şi sănătăţii umane. Sectorul
energetic joacă deci un rol determinant în punerea în practică a conceptului de dezvoltare
durabilă. Problemele majore pe care le ridică producţia şi consumul de energie în implementarea
acestui concept, se referă, pe de o parte, la utilizarea durabilă a resurselor energetice
neregenerabile (combustibilii fosili), iar pe de altă parte la presiunile considerabile exercitate
asupra mediului, şi anume:
 contribuţia la schimbările climatice
 deteriorarea ecosistemelor naturale
 deteriorarea mediului urban, construcţiilor etc.
 efecte adverse asupra sănătăţii umane
 ploi acide.
Conservarea şi valorificarea eficientă şi ecologică a resurselor energetice, utilizarea durabilă a
acestor resurse, reprezintă în ultimele decenii o preocupare majoră pe plan mondial. Reducerea
impactului sectorului energetic asupra mediului presupune recurgerea la energii regenerabile,
printre care biomasa, energia solară, cea eoliană şi hidroenergia. Acestea ar trebui să joace un rol
esenţial în viitor. Este necesar să se facă eforturi pentru utilizarea mai eficientă a energiei, atât în
sectoarele industriale, cât şi la consumatorii publici şi privaţi, ca mijloc relativ uşor de utilizat
pentru reducerea impactului sectorului energetic asupra mediului.
Filtre textile
Metode de reţinere a pulberilor. Filtre textile.
Praful este o componentă importantă a particulelor solide suspendate în aer, care de obicei sunt
invizibile individual pentru ochiul liber. Totuşi, colectiv, particulele mici formează deseori o
pâclă care limitează vizibilitatea.
Arderea incompletă a combustibililor pe bază de carbon precum cărbunele, păcura, benzina şi
combustibilul diesel produce multe particule de funingine, care în principiu sunt cristaloizi de
carbon. În consecinţă, una dintre principalele surse de particule atmosferice pe bazează de
carbon, atât fine cât şi grosolane, sunt centralele termoelectrice clasice.
În cazul centralelor termoelectrice clasice, particulele solide conţinute în gazele de ardere se
compun din: cenuşa zburătoare, cocs zburător şi funingine.
Principiu de funcţionare
Pentru desprăfuirea gazelor de ardere, alături de electrofiltre, se folosesc şi filtre din ţesături.
Separatoarele cu medii filtrante utilizează un material poros, care să reţină particulele de praf,
atunci când este străbătut de către gazul brut. Ca materiale filtrante se folosesc ţesături
din fibre sintetice sau naturale, precum şi umpluturi din materiale fibroase, grăunţoase sau
ceramice.
Filtrele au saci confecţionaţi din fibră de sticlă acoperită cu teflon, pentru a rezista condiţiilor
vitrege de lucru. Cu toate că asemenea instalaţii realizează un grad înalt de separare
(99,9 %), indiferent de mărimea particulelor de praf, răspândirea lor este frânată de dificultăţile
de realizare şi exploatare a elementelor filtrante.
Elementul filtrant al acestor instalaţii are de obicei, forma unui sac, motiv pentru
care s-a răspândit denumirea de filtre cu saci. Utilizarea lor în energetică este
indicată atunci când electrofiltrele nu pot asigura gradul de reţinere impus de legislaţia
în vigoare sau devin foarte costisitoare.
Concluzii
Separatoarele de praf trebuie astfel construite şi exploatate, întrucât să se realizeze un consum
minim de energie şi un grad de separare cât mai ridicat, în condiţii de fiabilitate maximă.
Mărimea particulelor de praf şi gradul de separare pentru diferite tipuri de separatoare de praf
sunt în strânsă corelaţie.
Mărimea particulelor de praf şi gradul de separare pentru diferite tipuri de separatoare de praf.
Gradul de reţinere este ridicat de peste 99%, chiar şi pentru particulele mici, având diametrul
sub 1 μm.