Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Poluarea vizuală – este o forma mai puţin nocivă, dar care are un impact vizual
semnificativ. In aceasta categorie intră bannerele outdoor, panourile publicitare, cablurile
aeriene etc.
Învelişul gazos reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali ai
existentei vieţii pe pământ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil respiraţiei
vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezenta principala sursă de energie în procesele
vitale. Bioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic
reprezintă una din verigile circuitului azotului in natură.
Compoziţia normală a aerului cuprinde : azot 78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%,
bioxid de carbon 0,03%. Acest amestec de gaze reprezintă peste 99,99% din compoziţia aerului.
Restul de circa 0,01% este alcătuit din alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon,
hidrogen, radon. La acestea se adaugă proporţii variabile de vapori de apă (in medie 0,2 – 3%).
Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a
temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de
carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid
de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub
denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui.
Dinu Alexandru Page 4
Din cauza efectului de seră se aşteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C
până în anul 2100. Chiar dacă această tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca
Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic,
afectând producţia agricolă, modificând distribuţia animalelor şi plantelor şi crescând nivelul
mării.
POLUAREA APELOR
Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale
apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane şi care face ca apele să devină
improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a
interveni alterarea.
Poluarea apelor poate fi
naturală - se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma
interacţiunii apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în
aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu
organismele vii din apă.
artificială - se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice,
nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc
Se poate vorbi şi despre poluare :
controlată (organizată) - poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua
de canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte
necontrolată (neorganizată) – provenită din surse de poluare care ajung în
emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie
Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a
defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute,
colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor.
Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când
cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau, ca urmare a
defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.
Se mai poate vorbi şi despre poluare:
primară – care apare, de exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie
din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia.
secundară – care apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma
fermentării materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează
restul de suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în
aval de curentul de apă.
Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în
următoarele categorii:
substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă poluantul
principal. Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală) consumă oxigenul
din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Cele mai importante substanţe organice de
origine naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon, biotoxinele marine ş.a.
Substanţele organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor substanţe în
cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a), industriei chimice
organice şi industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi ş.a.).
Dinu Alexandru Page 5
substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în apele uzate
industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele grele ( Pb, Cu , Zn , Cr ),
clorurile, sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre
ele pot provoca creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari fac apa improprie alimentărilor
cu apă potabilă şi industrială, irigaţiilor etc . Prin bioacumulare metalele grele au efecte
toxice asupra organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi procesele de autoepurare.
Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor. Apele cu
duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea şi micşorându-le
capacitatea de transport şi de transfer a căldurii..
substanţele toxice, nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte din ele pot
ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice sau anorganice,
câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge în scurt timp flora şi fauna
receptorului.
substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt unele dintre
cele mai periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de
suprafaţă şi subterane prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra
organismelor vii. Efectele substanţelor radioactive asupra organismelor depind atât de
concentraţiile radionuclizilor, cât şi de modul cum acestea acţionează, din exteriorul sau din
interiorul organismului, sursele interne fiind cele mai periculoase.
coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcării etc, împiedică
absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi a celor de
fotosinteză .
energia calorică, caracteristică apelor calde de la termocentrale şi de la unele industrii,
aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi împiedică
dezvoltarea florei şi faunei acvatice. Datorită creşterii temperaturii apelor scade concentraţia
de oxigen dizolvat, viaţa organismelor acvatice devenind dificilă.
Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu caracter
permanent. Ele provoacă adesea modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor,
influenţând negativ folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste surse, termenul de poluare
este oarecum impropriu, el trebuie considerat în sensul pătrunderii în apele naturale a unor
cantităţi de substanţe străine, care fac apele respective improprii folosirii.
Probleme grave ridică, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu mercur,
care atinge o mare acumulare pe lanţul trofic. Ansamblul consecinţelor ecologice ce rezultă din
poluarea biosferei cu mercur constituie un semnal de alarmă pentru a se pune capăt
comportamentului iresponsabil al civilizaţiei industriale cu privire la calitatea apei.
Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu în porturi, se constată o sărăcire
generala a florei, care în anumite cazuri poate merge până la dispariţia oricărei forme de viaţă
vegetală. Flora marină este ameninţată deoarece pelicula uleioasă formează un ecran şi împiedică
oxidarea apei. Se înţelege de la sine că flora din zona de coastă este cea dintâi atinsă, dar aceasta
nu înseamnă că flora de pe fundul mării este în afara pericolului, deoarece uleiurile, răscolite şi
iar răscolite de mare, se aglomerează împreună cu microorganismele şi formează sedimente care
înăbuşă fundul mării.
Cele dintâi victime ale pânzelor plutitoare formate, de cele mai multe ori, prin
împrăştierea hidrocarburilor sunt pasările care au obiceiul să se aşeze pe mare sau sa plonjeze
pentru a apuca peşti. Se ştie ca în mod normal apa nu poate sa pătrundă prin penajul lor, ceea ce
le permite să plonjeze şi să rămână scufundate în ape foarte reci, deoarece perna de aer reţinută
de penaj îndeplineşte rolul de regulator termic şi permite, în acelaşi timp, zborul deasupra apei.
Poluat de hidrocarburi, penajul pierde aceste însuşiri şi pasărea moare de frig, fără a se putea
smulge din mediul lichid.
Poluarea poate prejudicia şi turismul: rari sunt aceia care nu au întâlnit încă o plaja
murdară. Şi faptul că ea poate să fie fatală culturilor de stridii se înţelege de la sine. Tot astfel,
Dinu Alexandru Page 8
este uşor de înţeles ca sănătatea noastră poate fi grav afectată: se ştie ca anumite uleiuri deversate
în mare conţin produse cancerigene.
Opinia publică trebuie sa se convingă de gravitatea situaţiei actuale. Dacă nu se vor lua
masuri pentru a preveni pericolul, poluarea de azi nu va reprezenta nimic în comparaţie cu
poluarea de mâine.
POLUAREA SOLULUI
Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se formează într-un
proces foarte lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creşterea majorităţii plantelor
şi esenţial pentru toată producţia agricolă.
Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme
care provoacă boli), sau materiale radioactive, metale grele care pot afecta viaţa plantelor şi
animalelor.
Metodele iraţionale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat
poluarea lui şi au accelerat eroziunea. Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este
drenat bine poate avea ca rezultat depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la
lipsa recoltei.
BIBLIOGRAFIE
Probleme globale ale omenirii. Starea lumii - Brown L., Editura Tehnică, Bucureşti, 1992
Mediul înconjurător – poluare şi protecţie – Sanda Vişan, Steliana Creţu, Cristina Alpopi;
editura Economică, Bucureşti
Internet: http://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare
www.poluarea.org
www.poluareluminoasa.ro/
A
1
2
3
4
5
6
7
B
1. Contaminarea mediului inconjurator
2. Componenta abiotica a mediului
3. Roca lichida formata dintr-un amestec natural de hidrocarburi solide, lichide si gazoase,
se extrage din pamant
4. Corp solid, lichid, gazos omogem, alcatuit din atomi si din molecule
5. Sunt in general toxice producand poluarea mediului inconjurator
6. Rezultatul acumularii in organism a unor substante toxice
7. Totalitatea plantelor dintr-o regiune