Sunteți pe pagina 1din 15

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care cauzează

instabilitate, dezordine şi duc la disconfortul sau chiar afectarea sănătăţii organismelor vii din
acel mediu. Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale
cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile
umane.
Principala cauza a poluării, cum este şi de imaginat este omul. Printre felurile în care
omul poluează planeta de menţionat sunt extinderea construcţiilor, consumul de materiale
(schimbarea uleiului la maşină, vopsirea unei case şi chiar masa de prânz sunt exemple de
consumuri care cauzează poluarea mediului) şi reziduurile menajere.

Principalele forme de poluare sunt:

• Poluarea aerului – se referă la introducerea substanţelor chimice şi particulelor in


atmosferă. Substanţele uzuale variază de la monoxid de carbon până la oxizi de nitrogen
şi sunt produse în urma proceselor industriale şi a consumului de carburant de către
automobile.

• Poluarea apei – se referă la deversarea în apele curgătoare sau bălţi de substanţe


contaminante, cel mai adesea rezultate în urma unor procese industriale.

• Poluarea solului – principalele substanţe care poluează solul sunt hidrocarburile,


metalele grele, erbicide, pesticide.

• Contaminarea radioactivă – rezultată în urma testelor nucleare, accidentelor nucleare


sau pur şi simplu rezultată în urma exploatării centralelor nucleare. Este cea mai
“modernă” forma de poluare, apăruta in secolul XX.

• Poluarea fonică – apare îndeosebi în zonele urbane aglomerate sau in aproprierea


aeroporturilor, şoselelor şi zonelor industriale.

• Poluarea cu lumina – apare tot în zonele urbane aglomerate.

• Poluarea vizuală – este o forma mai puţin nocivă, dar care are un impact vizual
semnificativ. In aceasta categorie intră bannerele outdoor, panourile publicitare, cablurile
aeriene etc.

• Poluarea termală – este schimbarea temperaturii apelor ca urmare a influentei umane


precum folosirea apelor pentru răcirea instalaţiilor industriale.
POLUAREA AERULUI

Învelişul gazos reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali ai
existentei vieţii pe pământ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil respiraţiei
vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezenta principala sursă de energie în procesele
vitale. Bioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic
reprezintă una din verigile circuitului azotului in natură.

Compoziţia normală a aerului cuprinde : azot 78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%,
bioxid de carbon 0,03%. Acest amestec de gaze reprezintă peste 99,99% din compoziţia aerului.
Restul de circa 0,01% este alcătuit din alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon,
hidrogen, radon. La acestea se adaugă proporţii variabile de vapori de apă (in medie 0,2 – 3%).

Înţelegem prin poluarea aerului prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de


compoziţia normală a aerului care în funcţie de concentraţie şi/sau timpul de acţiune provoacă
tulburări ale sănătăţii omului, creează disconfort populaţiei dintr-un teritoriu, afectează flora şi
fauna sau alterează mediu de viaţă al omului.
Poluarea aerului
este cauzata de arderea
combustibililor fosili
necesara transporturilor,
consumul de electricitate,
încălzirea locuinţelor si
de procesul de producţie
al bunurilor si serviciilor
pe care le cumpăram.
Poluarea urbană a
aerului este cunoscută sub
denumirea de smog.
Smogul este în general un
amestec de monoxid de
carbon şi compuşi
organici din combustia
incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din
combustibili. În timp ce smogul reacţionează cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se
condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa.
Majoritatea poluanţilor sunt eventual "spălaţi" de către ploaie, zăpadă sau ceaţă dar după
ce au parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanţii se adună în atmosferă,
oxizii de sulf şi de azot sunt transformaţi în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă
cade peste lacuri şi păduri unde poate duce la moartea peştilor sau plantelor şi poate să afecteze
întregi ecosisteme. În cele din urmă, lacurile şi pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de
viaţă. Regiunile care sunt în drumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi
Europa şi estul Statelor Unite şi Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să
afecteze şi sănătatea umană şi obiecte create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră
şi faţade din Roma, Atena si Londra.
E
F
E
C
T
E
L
E

POLUĂRII AERULUI
Aerul influenţează sănătatea atât prin compoziţia sa chimică, cit şi prin proprietăţile sale
fizice (temperatură, umiditate, curenţi de aer, radiaţii, presiune).
Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate a
populaţiei ca urmare a expunerii la agenţi poluanţi. Aceste modificări se pot traduce în ordinea
gravităţii prin: creşterea mortalităţii, creşterea morbidităţii, apariţia unor simptome sau
modificării fizio-patologice, apariţia unor modificări fiziologice directe şi/sau încărcarea
organismului cu agentul sau agenţii poluanţi.
Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariţia unor fenomene patologice in
urma expunerii prelungite la poluanţii atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumulării
poluanţilor în organism, în situaţia poluanţilor cumulativi (Pb, F etc.), până când încărcarea
atinge pragul toxic. De asemenea modificările patologice pot fi determinate de impactul repetat
al agentului nociv asupra anumitor organe sau sisteme. Efectele de lungă durată apar după
intervale lungi de timp de expunere care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestările
patologice pot îmbrăca aspecte specifice poluanţilor (intoxicaţii cronice, fenomene alergice,
efecte carcinogene, mutagene şi teratogene) sau pot fi caracterizate prin apariţia unor îmbolnăviri
cu etiologie multiplă, în care poluanţii să reprezinte unul dintre agenţii etiologici determinanţi
sau agravanţi (boli respiratorii acute şi cronice, anemii etc.).
Poluanţii iritanţi realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare şi îndeosebi asupra
aparatului respirator. In această grupă intră pulberile netoxice, precum şi o sumă de gaze şi
vapori ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul şi substanţele oxidante, clorul, amoniacul etc.
Poluarea iritantă constituie cea mai răspândită dintre tipurile de poluare, rezultând in primul rând
din procesele de ardere a combustibilului, dar şi de celelalte surse de poluări.
Poluanţii fibrozanţi produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator.
Printre cei mai răspândiţi sunt bioxidul de siliciu, azbestul, şi oxizii de fier, la care se
adaugă compuşii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determină
îmbolnăviri specifice care sunt excepţionale in condiţii de poluare a aerului. Totuşi poluarea
intensă cu pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.
Poluanţii toxici asfixianţi sunt cei care împiedică asigurarea cu oxigen a ţesuturilor
organismului. Dintre poluanţii atmosferici cu efect asfixiant cel mai important este oxidul de
carbon, care formează cu hemoglobina un compus relativ stabil (carboxihemoglobina) şi
împiedică astfel oxigenarea sângelui şi transportul de oxigen către ţesuturi. Intoxicaţia acută este
relativ rară, apărând practic numai in spaţii închise in prezenţa unor surse importante de CO (in
încăperi în care sistemele de încălzit funcţionează defectuos, garaje, pasajele subterane pentru
autovehicule etc.)
Poluanţii alergenici din atmosferă sunt cunoscuţi de multă vreme. Îndeosebi este cazul
poluanţilor naturali (polen, fungi, insecte) precum şi a prafului din casă, responsabili de un
număr foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe lingă acestea se adaugă poluanţii
proveniţi din surse artificiale – in special industriale – care pot emite în atmosferă o sumă de
alergeni compleţi sau incompleţi. Pe primul loc din acest punct de vedere, se găseşte industria
chimică (industria maselor plastice, industria farmaceutică, fabricile de insecticide etc.).
Cei mai frecvenţi poluanţi întâlniţi în încăperile noastre: aerosoli (praf, fum de ţigară,
polen), păr de animale (în living şi în dormitoare), gaze (radon, monoxid de carbon, emisii de
ozon de la aparatura electronică), microorganisme (bacterii, spori de ciuperci, acarieni),
chimicale (componente organice volatile /COV-uri/, spray-urile anti-insecte, solvenţi iritanţi),
mirosuri (în bucătărie) etc.

Poluanţi cancerigeni. Există dificultăţi in estimarea rolului poluanţilor atmosferici ca


factori etiologici ai cancerului. Totuşi creşterea frecvenţei cancerului indeosebi in mediul urban,
a impus luarea in considerare şi a poluanţilor atmosferici ca agenţi cauzali posibili, cu atit mai
mult cu cit in zonele poluate au fost identificate in aer substanţe cert carcinogene.
Putem clasifica substanţele carcinogene prezente în aer in :
- substanţe organice (hidrocarburile policiclice aromatice ca benzopiren,
benzontracen, benzofluoranten )
- substanţe anorganice (azbestul, arsenul, cromul, cobaltul, beriliul, nichelul şi
seleniul.)

Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a
temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de
carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid
de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub
denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui.
Din cauza efectului de seră se aşteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C
până în anul 2100. Chiar dacă această tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca
Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic,
afectând producţia agricolă, modificând distribuţia animalelor şi plantelor şi crescând nivelul
mării.

POLUAREA APELOR

Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale
apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane şi care face ca apele să devină
improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a
interveni alterarea.
Poluarea apelor poate fi
• naturală - se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma
interacţiunii apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în
aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu
organismele vii din apă.
• artificială - se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice,
nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc
Se poate vorbi şi despre poluare :
• controlată (organizată) - poluarea datorată apelor uzate transportate prin
reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte
• necontrolată (neorganizată) – provenită din surse de poluare care ajung în
emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie
Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a
defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute,
colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor.
Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când
cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau, ca urmare a
defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.
Se mai poate vorbi şi despre poluare:
• primară – care apare, de exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie
din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia.
• secundară – care apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma
fermentării materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează
restul de suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în
aval de curentul de apă.

Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în
următoarele categorii:
 substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru
apă poluantul principal. Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală)
consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Cele mai importante
substanţe organice de origine naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon,
biotoxinele marine ş.a. Substanţele organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea
diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a),
industriei chimice organice şi industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate,
detergenţi ş.a.).

 substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent


întâlnite în apele uzate industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele
grele ( Pb, Cu , Zn , Cr ), clorurile, sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la mărirea
salinităţii apelor, iar unele dintre ele pot provoca creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari
fac apa improprie alimentărilor cu apă potabilă şi industrială, irigaţiilor etc . Prin
bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice, inhibând în
acelaşi timp şi procesele de autoepurare. Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă
a algelor la suprafaţa apelor. Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le
rugozitatea şi micşorându-le capacitatea de transport şi de transfer a căldurii.
 materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul
emisarului formând bancuri care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă
materiile sunt de origine organică, determină formarea unor gaze urât mirositoare.
Substanţele în suspensie plutitoare, cum ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma
datorată detergenţilor, produc prejudicii emisarului. Astfel, ele dau apei un gust şi miros
neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la suprafaţa apei şi deci autoepurarea, se depun pe
diferite instalaţii, colmatează filtrele, sunt toxice pentru fauna şi flora acvatică, fac
inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de răcire, irigaţii, agrement etc.
 substanţele toxice, nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o
parte din ele pot ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice
sau anorganice, câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge în scurt timp flora şi
fauna receptorului.
 substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi
sunt unele dintre cele mai periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate radioactive în
apele de suprafaţă şi subterane prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra
organismelor vii. Efectele substanţelor radioactive asupra organismelor depind atât de
concentraţiile radionuclizilor, cât şi de modul cum acestea acţionează, din exteriorul sau din
interiorul organismului, sursele interne fiind cele mai periculoase.
 substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu apele
uzate, conduc la distrugerea florei şi faunei acvatice, la degradarea construcţiilor
hidrotehnice, a vaselor şi instalaţiilor necesare navigaţiei, împiedică folosirea apei în
agrement, irigaţii, alimentări cu apă etc. De exemplu, toxicitatea acidului sulfuric pentru
faună depinde de valoarea pH-ului, peştii murind la un pH = 4,5. Hidroxidul de sodiu, folosit
în numeroase procese industriale, este foarte solubil în apă şi măreşte rapid pH-ul, respectiv
alcalinitatea apei, producând numeroase prejudicii diferitelor folosinţe ale apelor. Astfel,
apele receptorilor care conţin peste 25 mg/l NaOH, distrug fauna piscicolă.
 coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcării
etc, împiedică absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi
a celor de fotosinteză .
 energia calorică, caracteristică apelor calde de la termocentrale şi de la
unele industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi
împiedică dezvoltarea florei şi faunei acvatice. Datorită creşterii temperaturii apelor scade
concentraţia de oxigen dizolvat, viaţa organismelor acvatice devenind dificilă.
 microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se
dezvoltă necorespunzător, fie că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a
organismelor vii. Microorganismele provenite de la tăbăcării, abatoare, industria de
prelucrare a unor produse vegetale, sunt puternic vătămătoare, producând infectarea
emisarului pe care îl fac de neutilizat.

Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu caracter
permanent. Ele provoacă adesea modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor,
influenţând negativ folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste surse, termenul de poluare
este oarecum impropriu, el trebuie considerat în sensul pătrunderii în apele naturale a unor
cantităţi de substanţe străine, care fac apele respective improprii folosirii.

Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor sunt :


 trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfaţi) constituie
principala cauză de pătrundere a unor săruri, în cantităţi mari, în apele de suprafaţă sau în
straturile acvifere. Un caz deosebit îl reprezintă rocile radioactive, care pot duce la
contaminarea unor ape de suprafaţă sau subterane;
 trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului provoacă
impurificări prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile sunt compuse din
particule fine, cum sunt cele din marne şi argilă, care se menţin mult timp în suspensie;
 vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de scurgere şi în
lacuri, conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în funcţie de perioadele de
vegetaţie;
 vegetaţia de pe maluri produce şi ea o impurificare, atât prin căderea frunzelor, cât şi
prin căderea plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire şi
descompunere, care conduce la o impurificare a apelor, în special în perioade de ape mici
sau sub pod de gheaţă.
Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându-se în special
unor fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip se poate cita pătrunderea
unor ape puternic mineralizate în straturile subterane sau în apele de suprafaţă, în urma unor
erupţii sau altor activităţi vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a deschiderii unor noi căi de
circulaţie a apei subterane prin spălarea unor falii etc.

Surse de poluare artificială


I. Ape uzate
Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintroduse în receptori după
utilizarea apei în diverse domenii. După provenienţa lor, există următoarele categorii de ape
uzate:
- ape uzate orăşeneşti - ape menajere şi industriale
- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial
- ape uzate de la ferme de animale şi păsări - poluanţii principali fiind substanţele organice în
cantitate mare şi materialele în suspensie.
- ape uzate meteorice, care înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă poluanţii existenţi în
aceasta.
- ape uzate radioactive, care conţin ca poluant principal substanţele radioactive rezultate de la
prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora.
- ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport, care sunt
asemănătoare cu apele uzate orăşeneşti.
- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conţin impurităţi deosebit de
nocive cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil, lubrifianţi etc.

II. Depozite de deşeuri sau reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde neraţional
amplasate şi organizate.
Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orăşeneşti şi de deşeuri solide
industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri metalurgice,
steril de la preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de cherestea etc.
De asemenea, pot fi încadrate în aceeaşi categorie de surse de impurificare depozitele de
nămoluri provenite de la fabricile de zahăr, de produse clorosodice sau de la alte industrii
chimice, precum şi cele de la staţiile de epurare a apelor uzate.

EFECTELE POLUĂRII APELOR


Un efect al poluării apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea lacurilor, numită ăi
'moartea lacurilor', ca urmare a creşterii fertilităţii acestora prin aport de elemente nutritive, mai
ales fosfaţi şi nitraţi, care favorizează proliferarea fitoplanctonului şi a plantelor acvatice. Puţin
câte puţin, lacul se colmatează, se îngustează şi dispare.
Poluarea chimică a apelor afectează fitoplanctonul şi microfitele în mod diferit, după
natura agentului contaminat. Astfel, sărurile de cupru şi cromaţii sunt toxice pentru alge.
Fitoplanctonul este puternic afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide. De exemplu, unele
erbicide blochează creşterea fitoflagelatelor. Detergenţii sintetici, pe de altă parte, sunt foarte
toxici pentru flora microbiană a apelor. Peştii pot muri din cauza tuturor tipurilor de poluare, dar
majoritatea cazurilor mortale sunt provocate de lipsa oxigenului dizolvat în apă şi datorită
pesticidelor ăi a reziduurilor toxice.
Probleme grave ridică, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu mercur,
care atinge o mare acumulare pe lanţul trofic. Ansamblul consecinţelor ecologice ce rezultă din
poluarea biosferei cu mercur constituie un semnal de alarmă pentru a se pune capăt
comportamentului iresponsabil al civilizaţiei industriale cu privire la calitatea apei.
Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu în porturi, se constată o sărăcire
generala a florei, care în anumite cazuri poate merge până la dispariţia oricărei forme de viaţă
vegetală. Flora marină este ameninţată deoarece pelicula uleioasă formează un ecran şi împiedică
oxidarea apei. Se înţelege de la sine că flora din zona de coastă este cea dintâi atinsă, dar aceasta
nu înseamnă că flora de pe fundul mării este în afara pericolului, deoarece uleiurile, răscolite şi
iar răscolite de mare, se aglomerează împreună cu microorganismele şi formează sedimente care
înăbuşă fundul mării.
Cele dintâi victime ale pânzelor plutitoare formate, de cele mai multe ori, prin
împrăştierea hidrocarburilor sunt pasările care au obiceiul să se aşeze pe mare sau sa plonjeze
pentru a apuca peşti. Se ştie ca în mod normal apa nu poate sa pătrundă prin penajul lor, ceea ce
le permite să plonjeze şi să rămână scufundate în ape foarte reci, deoarece perna de aer reţinută
de penaj îndeplineşte rolul de regulator termic şi permite, în acelaşi timp, zborul deasupra apei.
Poluat de hidrocarburi, penajul pierde aceste însuşiri şi pasărea moare de frig, fără a se putea
smulge din mediul lichid.
Poluarea perturbă, totodată, un şir de activităţi economice. Degradarea vieţii acvatice este
plină de consecinţe, deoarece ea tinde sa reducă resursele alimentare obţinute din mari tocmai
într-un moment în care se are in vedere utilizarea mai largă a acestora.
Poluarea poate prejudicia şi turismul: rari sunt aceia care nu au întâlnit încă o plaja
murdară. Şi faptul că ea poate să fie fatală culturilor de stridii se înţelege de la sine. Tot astfel,
este uşor de înţeles ca sănătatea noastră poate fi grav afectată: se ştie ca anumite uleiuri deversate
în mare conţin produse cancerigene.
Opinia publică trebuie sa se convingă de gravitatea situaţiei actuale. Dacă nu se vor lua
masuri pentru a preveni pericolul, poluarea de azi nu va reprezenta nimic în comparaţie cu
poluarea de mâine.

POLUAREA SOLULUI

Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se formează într-un
proces foarte lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creşterea majorităţii plantelor
şi esenţial pentru toată producţia agricolă.
Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme
care provoacă boli), sau materiale radioactive, metale grele care pot afecta viaţa plantelor şi
animalelor.
Metodele iraţionale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat
poluarea lui şi au accelerat eroziunea. Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este
drenat bine poate avea ca rezultat depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la
lipsa recoltei.

Sursele principale ale poluării solurilor sunt :


 aplicarea pe scara larga a îngrăşămintelor şi pesticidelor în agricultură
 folosirea sistemelor extinse de irigaţii
 depozitarea deşeurilor solide
 depunerile atmosferice de substanţe toxice produse ca urmare a activităţilor umane .
Solul poate fi poluat :
 direct prin deversări de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrăşăminte şi
pesticide aruncate pe terenurile agricole ;
 indirect, prin depunerea agenţilor poluanţi ejectaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor
contaminate cu agenţi poluanţi “spălaţi” din atmosfera contaminată, transportul agenţilor
poluanţi de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.
Dezvoltarea agriculturii intensive a fost legată de utilizarea îngrăşămintelor , în special a
celor cu potasiu , azot , fosfor .
Efectul poluant derivă din două elemente :
o conţin multe impurităţi toxice
o sunt folosite în cantităţi excesive
Efectul poluant cel mai intens îl determină utilizarea în exces a azotaţilor.
Pesticidele sunt substanţe chimice utilizate pentru combaterea speciilor considerate
dăunătoare economiei şi/sau sănătăţii omului .
Odată cu distrugerea dăunătoarelor sunt distruse şi alte vieţuitoare , deoarece pesticidele
nu au proprietăţi selective .
Acţiunea negativă a pesticidelor asupra organismelor se exercita prin:
o toxicitatea substanţei active din produsul utilizat
o doza de substanţă activă existentă în produsul comercial .
o cantitatea de pesticid aplicata pe hectar
o remanenta substanţelor toxice, în produsele obţinute din culturile respective, în sol, în
apă .
o frecvenţa aplicării tratamentului chimic .
o modul de aplicare - prin stropiri , prăfuiri , gazări , cu granule .
o suprafaţa pe care se aplică trebuie să coincidă cu cea pe care densitatea dăunătorului
poate duce la înregistrarea celor mai mari pierderi.
Tratarea solului cu îngrăşăminte chimice, pesticide şi fungicide omoară organisme utile
cum ar fi unele bacterii, fungi şi alte microorganisme.
Hidrocarburile care apar în diferite medii de viaţă pot avea două provenienţe :
- activităţi umane - ardere de combustibili , folosirea lemnului , prelucrarea petrolului .
- procese naturale - ieşiri de petrol , emanaţii de gaze naturale

Toxicitatea petrolului şi a produselor petroliere se împarte în două categorii :


1) imediată - cauzată de :
a. Hidrocarburile saturate ce pot produce la concentraţii mari moartea organismelor ,
a formelor tinere .
b. Hidrocarburile aromatice sunt cele mai toxice
c. Hidrocarburile olefinice au o toxicitate intermediară între cele anterioare .

2) pe termen lung - se refera la :


Fracţiile solului în apă în concentraţii foarte mici interferează cu numeroşi
mesageri chimici , cu rol în nutriţia şi reproducerea multor organisme acvatice ,
producând dezechilibre ecologice.
Petrolul ajuns în apă suferă transformări , iar formarea peliculei la suprafaţa apei determină
efectele :
• Scăderea cantităţii de lumina ce pătrunde în apă ducând la scăderea intensităţii
fotosintezei plantelor.
• Scade oxigenul din apă
• Unele produse volatile ale peliculei de petrol se evaporă şi ajung în atmosferă .
• Fracţiunile mai grele se sedimentează treptat
• Datorita acţiunii vântului , pelicula de petrol este dusa spre ţărm , invadând plajele ,
zonele litorale , zonele scăldate de maree – zone bogate în floră şi faună .
Poluarea cu metale grele
• Mercurul (Hg) – fiind lichid , e singurul metal ce se găseşte în toate cele trei medii de
viaţă . Sursele de mercur sunt naturale , mercurul fiind folosit in industria chimică , în
fabricarea vopselelor , a hârtiei , a unor pesticide şi fungicide , a unor produse
farmaceutice .
• Plumbul (Pb) – este un metal foarte toxic si e folosit de multe industrii .
Plumbul ajunge în atmosferă odată cu gazele de eşapament ale motoarelor cu explozie , iar din
atmosferă ajunge în sol şi apă, de aici fiind absorbit de plante, acumulându-se în rădăcini, în
frunze, de unde e preluat de animalele ce se hrănesc cu plante .
• Zincul (Zn) - este un element indispensabil tuturor organismelor , dar poate
deveni si toxic în unele împrejurări şi condiţii . Este introdus în atmosferă din diferite
procese industriale şi din alte activităţi umane atât sub formă stabilă cât şi sub forma
radioactivă . Zincul este necesar datorită faptului că intră în alcătuirea unui număr mare
de enzime . Multe organisme concentrează zinc în cantităţi mult mai mari decât cele
necesare funcţionării lor normale .
• Cadmiul (Cd) – este un metal cu o puternica acţiune toxică asupra organismelor.
Pătrunde în organisme prin hrana şi prin suprafaţa corpului acumulându-se selectiv în
diferite ţesuturi, crescând temperatura şi scăzând salinitatea .
În ceea ce priveşte poluarea prin intermediul agenţilor poluanţi din atmosferă, se observă
anumite particularităţi. Spre exemplu, ca regulă generală, solurile cele mai contaminate se vor
afla in preajma surselor de poluare. Pe măsură, însă, ce înălţimea coşurilor de evacuare a gazelor
contaminate creşte, contaminarea terenului din imediata apropiere a sursei de poluare va scădea
ca nivel de contaminare dar regiunea contaminata se va extinde în suprafaţă.
Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor. Acestea spală în general
atmosfera de agenţii poluanţi şi îi depun pe sol, dar în acelaşi timp spală şi solul, ajutând la
vehicularea agenţilor poluanţi spre emisari. Trebuie totuşi amintit că ploile favorizează şi
contaminarea în adâncime a solului.

POLUARE FONICĂ

Zgomotul poate fi o formă de poluare care


caracterizează zonele urbane şi industriale. Afectează nu doar
auzul uman, ci toate funcţiile acestuia.
Poluarea fonică se referă la niveluri iritante sau chiar
vătămătoare ale zgomotului. Într-adevăr, expunerea la un
sunet mai puternic de 85 decibeli pentru mult timp poate
cauza surzenie pe timp îndelungat. Sunetele intense ne pot
influenţa, de asemenea, sănătatea mintală. Acestea fac oamenii mai agresivi şi stresaţi. De
asemenea, împiedică concentrarea şi, astfel, nu putem lua decizii corecte. În acelaşi timp,
tensiunea şi secreţia sucurilor gastrice cresc, acestea putând cauza ulcer.
Factorii care cauzează poluarea fonică sunt destul de cunoscuţi, traficul intens, maşinării,
muzica dată la maxim, explozii şi trageri (in realitate, cât şi în filme). Este o problemă uşor
trecută cu vederea ca fiind ceva lipsit de importanţă, mai ales comparată cu alte feluri de poluare
care afectează mediul înconjurător în mod direct. Totuşi, aceasta este felul de poluare care
afectează oamenii mai mult ca oricare dintre specii, iar astfel, noi trebuie să o controlăm.
Descentralizarea autorităţilor şi serviciilor (precum farmacii, bănci, şcoli) îi vor face pe oameni
să prefere spaţii alternative de locuit, departe de oraşe şi poluare fonică. Aceasta este o bună
modalitate de a aborda şi alte probleme, cum ar fi efectul de seră in oraşe.

POLUARE LUMINOASĂ

Poluarea luminoasă reprezintă lumina artificială îndreptată acolo unde nu este nevoie de
ea şi unde nu este dorită. Printre sursele de poluare luminoasă se numără: becurile de pe stradă
atunci când bat în geamurile blocurilor şi spre cer în loc să lumineze străzile şi trotuarele;
reclamele luminoase care ne deranjează somnul sau ne deranjează când suntem la volan;
parcările hypermarketurilor care rămân iluminate pe toată durata nopţii când zona este închisă
oricum; clădirile de birouri ale căror becuri stau aprinse noaptea deşi nu lucrează nimeni în el.

Aşa NU
Aşa NU

Aşa DA
Poluare a luminoasă înseamnă:

• Imense costuri energetice inutile


• Probleme legate de securitate
• Distrugerea ecosistemelor bazate pe succesiunea noapte-zi
• Probleme de sănătate la nivelul populaţiei
• Reducerea activităţii observatoarelor astronomice, precum şi a astronomilor amatori
Tipuri de poluare luminoasă
Poluarea luminoasă se referă la mai multe tipuri de probleme, toate cauzate de o utilizare
ineficientă, inutilă sau total inestetică a luminii artificiale. Dintre diferitele categorii de poluare
luminoasă fac parte: supra-iluminarea, strălucirea cerului de noapte, luminile orbitoare, grupările
excesive de lumini, lumina care trece de limita proprietăţii.

POLUARE VIZUALĂ
Poluarea vizuală înseamnă prezenţa în câmpul vizual a unor implanturi create de om,
aflate în dizarmonie cu peisajul şi promovând mesaje cu caracter excesiv, depresiv sau subversiv.

Tipurile de poluare vizuală


Sursele de poluare vizuală sunt:
• neglijenta administrativa;
• publicitate exagerata;
• vandalism.
Neglijenţa administrativă este responsabilă de apariţia următoarelor fenomene de poluare
vizuală:
• iluminat public necorespunzător;
• clădiri de mari dimensiuni (siluetă şi umbră);
• ruine fără importanţă istorică sau turistică;
• panouri gigantice cu informaţii şi semne de circulaţie;
• cabine telefonice, staţii ale transportului public şi coşuri de gunoi stradale aflate în dezacord cu
ambientul;
• cablurile transportului public.
Publicitatea exagerată se manifestă, printre altele, prin:
• panouri publicitare;
• reclame luminoase.
Vandalismul se manifestă vizual preponderent prin:
• graffiti (un ansamblu de cuvinte şi desene înscrise, fără consimţământul proprietarului, pe un
suport ce este proprietate publică sau privată)

POLUAREA TERMALĂ

Apa este deseori luata din râuri, lacuri, oceane sau mari pentru a fi folosită drept răcitor în
fabrici şi centrale şi apoi este adusă înapoi la sursa mai caldă decât atunci când a fost luată. Însă
chiar şi cele mai mici schimbări de temperatură în apă vor îndepărta speciile care vieţuiau acolo
şi vor atrage specii noi. Poluarea termală poate grăbi procesul biologic la plante şi animale sau
poate reduce cantitatea de oxigen din apa. rezultatul poate fi acela moarte speciilor care nu sunt
adaptate vieţii în ape calde, sau în cazul râurilor poate duce la dispariţia vegetaţiei din zona
poluata.
BIBLIOGRAFIE

Poluarea si protectia mediului - Dr Matei Barnea, ing. Corneliu Papadopol,


Editura Stiintifica si Enciclopedica , Bucuresti , 1975

Ecologie si protectia mediului - Irina Teodorescu , Geta Risnoveanu , Claudia Manuela


Negut, Editura Constelatii , Bucuresti , 2001

Probleme globale ale omenirii. Starea lumii - Brown L., Editura Tehnică, Bucureşti, 1992

Protejarea aerului atmosferic - Ursu P., Editura Tehnică, 1978

S.O.S.! Natura în pericol! – Stelian Ţurlea; editura Politică, Bucureşti 1997;


Mediul înconjurător – poluare şi protecţie – Sanda Vişan, Steliana Creţu, Cristina Alpopi;
editura Economică, Bucureşti
Internet: http://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare

www.poluarea.org
www.poluareluminoasa.ro/