Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA: LUCIAN BLAGA

FACULTATEA DE STIINTE AGRICOLE, INDUSTRIA


ALIMENTARA SI PROTECTIA MEDIULUI
SPECIALIZARE: INGINERIA PRODUSELOR
ALIMENTARE

POLUAREA APEI

AN I

-2010-
INTRODUCERE

MEDIUL este un asamblu de factori fizici ,chimici şi sociali , susceptibili


de a avea afecte directe sau indirecte ,imediat sau intârziate, asupra fiinţei vii,
inclusiv a oamenilor .

Poluarea este prezenţa unor substanţe solide ,lichide sub formă gazoasă sau de
vapori sau orice formă de energie care introdusă in mediu modifică echilibru
ecologic ,ingreunează activitatea economică şi pune in pericol viaţa omului .

Poluarea poate fi de două feluri :

a) naturală - care afectează regiuni izolate pe Glob şi are aspect temporar - ex.:
furtuni de nisip ,erupţii vulcanice .
b) atrificială – care produce modificări ale microclimatului .
Poluarea artificială este la rândul ei :
 fizică ( apei ,sonoră ,termică );
 chimică (pesticide ,ţuţei ,gaze ,substanţe organice);
 biologică (germeni patogeni) .

ARGUMENTAŢIA TEMEI

Protecţia mediului ambiant constituie problema majoră a societăţii


contemporane .Cunoaşterea influienţei activităţii umane asupra ecosistemelor
naturale ,cu menţionarea surselor de poluare şi a efectelor lor fizice ,este de
strictă actualitate .Ea este impusă mai ales de implicaţiile nefaste ale
deteriorării mediului asupra calităţii vieţii oamenilor .
Desi sunetele puternice sau inspaimantatoare fac parte din natura, în
ultimele doua secole zonele urbane şi industriale au devenit extrem de
zgomotoase.

2
POLUAREA APELOR

Poluarea apei reprezinta contaminarea


izvoarelor, lacurilor, apelor subterane, a
marilor şi oceanelor cu substante daunatoare
mediului inconjurator.
Apa este un factor indispensabil vieţii. De
aceea, în jurul surselor de apă s-a dezvoltat o
diversitate de biocenoze şi chiar civilzaţia umană
a fost atrasă de aceste zone. De asemenea este
elementul care intretine viata pe Pământ. Toate organismele o contin; unele traiesc
în ea; unele o consuma. Plantele şi animalele au nevoie de apa pura, şi nu pot
supravietui daca apa este infectata cu chimicale toxice care dauneaza
microorganismelor. Daca este extrem de grava, poluarea apei poate ucide un
numar mare de pesti, pasari şi alte animale, iar în unele cazuri poate ucide toti
membrii speciei din zona afectata. Poluarea face ca paraurile, lacurile şi toate
acumularile de apa sa aiba un aspect şi un miros neplacut. Nu este recomandat sa
se consume pestele şi crustaceele care traiesc în apa infestata. Oamenii care beau
apa poluat se pot imbolnavi grav, iar expunerea indelungata poate produce cancer
iar la femei pot aparea sarcini cu probleme.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, necesarul minim de apă pentru


un om este de 5 l /zi, din care 1,5-2 l consumă ca atare, iar restul se reţine din
alimente, sau apare din metabolism. Necesarul fiziologic este de 2,5-3 l / zi ,
diferenţa până la 3-5 l /zi apărând din activităţi fizice şi datorită temperaturii
ambiante.Totuşi, omul utilizează în medie, pe glob 100 l apă/zi pentru operaţii de
spălare, pregătirea hranei şi alte activităţi în gospodărie. Acest consum zilnic are
valori diferite de la o regiune la alta, sau de la un continent la altul. De exemplu
este de 3 l /zi în Africa şi de 1000 l/zi la New York. Consumul de apă a crescut în
timp şi 500 km3 în 1974 şi aproximativ 1400 km 3 în anul 2000.

Principalii poluanţi

Principalii poluanţi sunt materialele chimice, biologice sau fizice care avariaza
calitatea apei. Poluanţii pot fi clasificati în opt categorii, fiecare avand diferite
actiuni:
a). Poduse petroliere
Petrolul şi chimicalele obtinute pe baza de petrol sunt folositi drept combustibili,
lubrifianti, în industria plasticului şi în multe alte scopuri. Aceste produse
petroliere ajung în apa în mare parte accidental, prin esuarea navelor sau prin
sparturile conductelor. În mare parte acesti produsi sunt otravitori pentru animale,

3
sau se depun pe blana animalelor şi penele pasarilor facandu-le permeabile si astfel
animalele mor de frig, sau impiedicandu-le sa se deplaseze.
b.) Pesticide şi ierbicide
Chimicalele, folosite de fermieri din belsug pentru indepartarea daunatorilor,
sunt preluate de precipitatii şi astfel apa infestata se scurge în apa paraurilor şi a
raurilor. Unele din aceste chimicale sunt biodegradabile şi se descompun repede în
substante inofensive sau mai putin nocive, dar cele
mai des intalnite sunt cele nedegradabile care
persista pentru o lunga perioada de timp.
O mare parte din cantitatea de apa potabila este
contaminata cu pesticide. Mai mult de 14 milioane
de americani beau apa contaminata, şi Agentia de
Protectie a Mediului estimeaza ca mai bine de 30%
din sursele de apa suntr infestate. Azotatii, poluanţi
derivati din insecticide, pot produce o forma foarte
grava de anemie la copii, boală de cele mai multe ori mortala.
c). Metalele
Metale precum cuprul, plumbul, mercurul, seleniul ajung în apa din mai multe
surse, inclusiv industria automobilelor, mine şi chiar sol. Asemenea pesticidelor
metalele devin din ce în ce mai concentrate pe masura ce sunt consumate prin
intermediul hranei de catre animale, care la randul lor sunt consumate de catre alte
animale, şi asa mai departe, pâna cand ajung la nivele inalte ale lantului trofic
devenind extrem de toxice. În cantitati mari sunt otravitoare, şi pot da nastere unor
boli grave. Cadmiu, povine din ingrasaminte, recoltele tratate cu astfel de
ingrasaminte şi consumate în cantitati mari de catre oameni pot produce diaree şi
în timp pot afecta rinichii şi ficatul. Plumbul poate ajunge şi el în apa fie prin
intermediul unor scurgeri din conducte fie pentru ca intra în componenta unor
sisteme de apa mai vechi. La copii, plumbul poate produce boli mentale.
d). Deseurile
Deseurile cele mai periculoase sunt deseurile chimice care pot fi toxice
(otravitoare), reactive (capabile sa produca gaze toxice sau explozive) sau
infamabile.
Daca nu sunt tratate şi depozitate cu grija aceste deseuri pot polua sursele de apa
cele mai aproape de locul depozitarii. în 1969 raul Cuyahoga din Cleveland, Ohio
a fost atat de poluat incat a luat foc şi a ars timp de cateva ore. Chimicale folosite
în industria echipamentelor electrice, pot ajunge în mediu prin deversari şi pot
atinge niveluri toxice foarte ridicate prin intermediul lantului trofic.
e). Cantitatile excesive de materie organica
Ingrasamintele şi alti nutrienti folositi pentru cultivarea plantelor în ferme şi
gradini pot ajunge foarte usor în apa. Odata ajunse în apa, aceste produse
incurajeaza cresterea platelor şi algelor. Cand aceste plate mor se depun pe fundul
apei şi microorganismele le descompun. în timpul procesului de descompunere
aceste microorganisme consuma o mare parte din oxigenul dizolvat în apa, şi astfel
nivelul oxigenului din apa scade în asa masura incat vietatile dependente de oxigen
din apa, cum ar fi pestii, mor.
4
f). Sedimentele
Sedimentele sunt particulele de sol deplasate de catre curentii de apa, pot
deveni un pericol daca sunt prezente în cantitati mari. Eroziunea solului, produsa
fie de apa, vant sau precipitatii, inundatiile şi caderile de teren pot fi foarte
daunatoare pentru ca introduc în apa foarte multe nutrimente, aparand astfel
poluare prin canitati mari de materie organica.
g.) Organismele infectioase
Un studiu efectuat în 1994 de Centrul de Prevenire şi Control al Bolilor a
descoperit ca mai bine de 900000 de oameni se imbolnavesc annual din cauza
organismelor din apa potabila, şi dintre acestia mai bine de 900 mor. Multe din
organismele care se gasesc în numar mic în majoritatea surselor de apa, sunt
considerate poluanţi atunci cand ajung în apa potabila. Paraziti precum Giardia
lamblia şi Cryptosporidium parvum ajung deseori în sursele de apa potabila. Ei
pot provoca boli grave copiilor, batranilor şi oamenilor care sufera deja de alte
boli.
h). Poluarea termala
Apa este deseori luata din rauri, lacuri, oceane sau mari pentru a fi folosita drept
racitor în fabrici şi centrale şi apoi este
adusa inapoi la sursa mai calda decat atunci
cand a fost luata. Insa chiar şi cele mai mici
schimbari de temperatura în apa vor
indeparta speciile care vietuiau acolo şi vor
atrage specii noi. Poluarea termala poate
grabi procesul biologic la plante şi animale
sau poate reduce cantitatea de oxigen din
apa. rezultatul poate fi acela moarte speciilor care nu sunt adaptate vietii în ape
calde, sau în cazul raurilor poate duce la disparitia vegetatiei din zona poluata.

Cauzele poluarii
Poluanţii rezulta în cea mai mare parte în urma activitatilor intreprinse de
oameni. Poluanţii din surse industriale pot ajunge în natura prin tevile de scurgere
ale fabricilor sau din rezervoare subterane sparte. Apa poluata poate rezulta şi din
mine unde apa a intalnit în calea sa roci bogate în minerale sau substantele chimice
care au fost folosite pentru a extrage aceste roci. Orasele şi alte zone populate pot
contribui şi ele la poluarea apei, apa în care sunt dizolvate chimicale ajunge în
tevile de canalizare, şi intr-un tarziu în alte surse de apa. uneori industriile varsa
mari cantitati de poluanţi în canalizarile oraselor, credcand astfel varietatea
poluanţilor în aria respectiva.
Oceanle şi marile, vaste cum sunt, nu sunt protejate de poluare. Poluanţii
ajung în apa fie de pe maluri, din ape care se varsa în oceanul sau marea
respectiva, din nave sau de pe pltaforme petroliere esuate pe tarm. Resturile
aruncate peste bord pot omora animale marine sau pasari sufocandu-le sau
blocandu-le calea sistemului digestiv, daca acestea le inghit

5
Pierderile de petrol de obicei au loc doar prin intermediul accidentelor, ca în
cazul epavelor Amoco Cadiz, de pe coasta franceza în 1978, şi Exxon Valdez în
Alaska în 1992. Al dilea mare accident inregistrat a avut loc în Golful Mexic în
1979 cand nava Ixtoc 1 a deversat în mare 530 milioane de litri de petrol. Insa cea
mai mare varsare de petrol a avut loc în timpul razboiului din Golf, în 1991, cand
fortele Iraq-iene au distrus 8 rezervoare şi terminaluri de pe tarm în Kuwait,
deversand în mare 910 milioane delitri de petrol.
Poluarea apei poate fi cauzata şi de alte tipuri de poluare. De exemplu, dioxidul de
sulf, de la cosurile unei centrale electrice, este la inceput considerat ca poluare a
atmosferei. Curentii de aer poluati se amesteca cu vaporii de apa, fomeaza acid
sulfuric diluat şi ajunge pe Pământ sub forma ploii acide. Ploaia acida poate cadea
în zone unde exista lacuri şi rauri, devenind astfel o forma de poluare a apei
afectand sau chiar eliminand speciile care traiesc în locurile respective. La fel, şi
gunoiul poate creea poluare a apei daca apa de ploaie se strecoara printre deseuri
absorbind toxinele, şi apoi infiltrandu-se în Pământ şi afectand apele subterane.

RESURSELE DE APĂ ALE ROMÂNIEI

Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă – râuri
interioare, lacuri naturale sau artificiale, fluviul Dunărea (apele Mării Negre nu
sunt luate în considerare datorită dificultăţilor tehnice şi economice de desalinizare
)- şi din apele subterane.
În ciuda aparenţelor din unele zone, România este o ţară bogată în resursele
de apă, ocupând locul 21 în Europa (cf. Statisticii Naţiunilor Unite) în condiţiile în
care dispune de numai 1700 m 3 de apă timp de un an pentru un locuitor.
Aceste resurse nu pot fi utilizate fară importante investiţii pentru lucrări de
amenajare hidrografică şi instalaţii de epurare, deoarece:
- fluviul Dunărea, cea mai importantă resursă de apă, se foloseşte în mică
măsură, datorită poziţiei sale excentrice, la limita sudică a teritoriului;
- râurile interioare sunt dispuse neuniform pe teritoriu, prezentând, în acelaşi
timp, variaţii importante de debite în timp şi în spaţiu;
- poluarea semnificativă a unor râuri importante face prohibitivă utilizarea
lor.
Calitatea apei este stabilită cu ajutorul unor indicativi specifici de poluare:
concentraţia de amoniu, azotaţi, azotiţi, substanţe organice, germeni patogeni, etc.
Din punct de vedere al calităţii lor, resursele de apă pot fi clasificate în
4 categorii: de calitatea 1 (ape care pot fi folosite pentru consumul populaţiei)
reprezentând 48-50% din total, de calitatea 2 (ape utilizate în industriile
pretenţioase) costituind 24% din total, de calitatea 3 (utilizate în irigaţii şi utilizări
mai puţin pretenţioase) în proporţie de 10% şi de calitatea 4 (ape degradate) care
reprezintă 17-18% din totalul reţelei naţionale.

6
Fluviul Dunărea, datorită debitului foarte mare, care antreneauă o diluţie
foarte mare a apelor recepţionate, are o calitate globală ce se înscrie în limitele
categoriei 1 şi 2.
Apele subterane au calitatea depreciată considerabil, în ultimii ani, atât sub
aspectul extinderii zonelor, cât şi sub aspectul intensificării poluării. Se constată
astfel imposibilitatea utilizării directe a acestora ca apă potabilă, fiind necesare
instalaţii de tratare costisitoare.
Cauzele principale ale înrăutăţirii globale a calităţii resurselor de apă se pot
sintetiza astfel:
- realizarea unor obiective industriale şi zootehnice gigant;
- promovarea unor tehnologii de producţie puternic poluante, abandonate în
ţările dezvoltate economic(de exemplu: producerea celulozei prin procedeul
sulfitic, de la combinatele de celuloză şi hârtie Dej şi Zărneşti;fabricarea sodei prin
procedeul Solvay, de la Ocna Mureşului şi Govora);
- creşterea rapidă a ponderii poluării difuze, produsă în special prin
chimizarea agriculturii cu îngrăşîminte şi pesticide din ce în ce mai numeroase şi în
cantităţi tot mai mari, ca şi faptul că acest gen de poluare nu poate fi uşor de
depistat şi prevenit;
- necorelarea creşterii capacităţilor de producţie şi a dezvoltării urbane cu
modernizarea lucrărilor de canalizare şi realizarea staţiilor de epurare;
- exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor de epurare existente ;
- lipsa unui sistem organizat de colectare, depozitare şi gestionare a
deşeurilor şi a nămolurilor de epurarea apelor industriale uzate.
În raport cu resursele de apă relativ limitate, cerinţele cu apă au cunoscut o
creştere continuă, de la 1,4 miliarde m3 în anul 1950 – la circa 20,40 miliarde m3
în anul 1989, din care 11% apă potabilă pentru populaţie şi domeniul public, 44%
pentru industrie şi 45% pentru irigaţii, zootehnie şi piscicultură.
Creşterea de peste 15% a cerinţelor de apă reflectă, în parte, dezvoltarea
economico-socială, dar mai ales menţinerea unor situaţii de utilizare neraţională şi
de risipă a apei. Acestea sunt generate atât de perpetuarea unor tehnologii de
fabricaţie mari consumatoare de apă în industrie, în raport cu cele utilizate în alte
ţări, respectiv folosirea unor norme exagerate de apă la irigarea culturilor, de
pierderi de apă în reţelele de distribuţie şi de risipă de apă, cât şi de insuficienţa
dotării cu sisteme de măsurare a cantităţilor de apă prelevate şi evacuate, ca şi de
lipsa unui sistem de pârghii economice.
Evoluţia marcată în domeniul apei reflectă o disproporţie între eforturile de
amenajare a resurselor de apă şi grija insuficientă în folosirea lor.
Creşterea consumului de apă a fost însoţită de creşterea cantităţilor de apă
uzată evacuată, fără a fi corelată cu execuţia instalaţiilor de epurare la capacităţile
necesare. Astfel, în anul 1990, din totalul apelor reziduale evacuate, de circa 10
mld. m3, numai 22% s-au epurat corespunzător, circa 50% s-au epurat ineficient,
iar circa 28% s-au evacuat în receptorii naturali fără epurare.
Tendinţele actuale duc la solicitarea exagerată a resurselor de apă,
perturbând echilibrul acestor resurse, ceea ce ar avea, totodată, efecte nefavorabile
asupra însăşi dezvoltării economico-sociale a ţării.
7
Elaborarea şi implementarea eficientă a unei politici naţionale pentru
utilizarea raţională a resurselor de apă impune următoarele priorităţi:
- reducerea ritmului de creştere a consumului de apă în toate ramurile
economiei naţionale;
- raţionalizarea şi economisirea în utilizare în scopul reducerii la minim a
necesarului de apă, a cerinţei de apă proaspătă din sursă şi consumul nerecuperabil
de apă;
- recircularea şi reutilizarea apei;
- protecţia apei împotriva poluării;
- sistematizarea reţelelor de distribuţie a apelor;
- legislaţie şi administraţie;
- participarea publicului.

SITUAŢIA APELOR DIN ROMÂNIA DIN PUNCT DE VEDERE


AL POLUĂRII

Starea actuală a factorilor de mediu în ţara noastră, deosebit de critică, în


special, în zonele afectate de activităţi antropice, necesită ample acţiuni pentru
reducerea substanţială a potenţialului poluant şi pentru refacerea ecosistemelor
afectate.
Deşi în ultimii 20 de ani au fost alocate fonduri pentru instalaţii
antipoluante, ajungându-se în prezent să funcţioneze peste 4900 de staţii de epurare
a apei şi peste 15000 de instalaţii de purificare a gazelor evacuate din procesele
tehnologice, contribuţia acestora la reducerea poluării mediului a fost insuficientă
datorită:
- exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor, lipsa pieselor de schimb,
reducerea cotelor de energie şi fiabilitatea redusă a unor utilaje;
- lipsa personalului calificat, ca şi retribuirea lui la un nivel minim faţă de
alte ramuri, reprezintă o altă cauză care a contribuit la apariţia unor deficienţe
majore în funcţionarea la parametrii proiectaţi a acestor instalaţii;
- dezvoltarea capacităţii de producţie fără asigurarea concomitentă a
realizării instalaţiilor de epurare şi respectiv de purificare a gazelor nocive.

Datorită acestui fapt, în prezent aproximativ 20% din lungimea cursurilor de


apă supravegheate (~20000 km) sunt degradate.
Din totalul reţelei hidrografice a ţării, distribuţia pe categorii de ape este
următoarea:
- 18% (19700 km) se încadrează în categoria a IV-a de calitate, improprii
pentru orice utilizare;
- 12% se încadrează în categoria a III-a de calitate, care pot fi, cu mari
cheltuieli, utilizabile;

8
- 30% se încadrează în categoria a II-a de calitate, care prin tratare, pot fi
folosite şi ca sursă de apă potabilă.
Poluarea reţelei hidrografice a dus la dispariţia faunei pe segmente
importante de râu, de exemplu: Ialomiţa 48%, Olt 42%, Tisa 35%, Siret 31%,
Argeş 22%, Mureş 22%, Vedea 23%, Prut 20%.
Sursele de poluare a apelor evidenţiate sunt în număr de 6097, din
care au aviz de funcţionare numai 3223, adică 52%.
La ora actuală există 4831 de instalaţii de epurarea a apelor, din care
numai 2574, adică 53,2% funcţionează corespunzător.
Pentru a ilustra gradul de poluare al apelor de suprafaţă din ţara
noastră, precum şi a Mării Negre, oferim câteva exemple de situaţii constatate în
ultimii ani. În acelaşi timp, trebuie menţionat faptul că gradul de poluare se
menţine ridicat chiar în condiţiile în care unităţile economice nu mai funcţionează
la parametrii proiectaţi.
Oltul este, se spune, o apă moartă. Bârsa îl sufocă, aducându-i
substanţele deversate de Fabrica de celuloză şi hârtie din Zărneşti. Alt afluent,
Vulcăniţa, aduce “otravă” scursă de la Colorom Codlea. Combinatele chimice de la
Victoria şi Govora “contribuie” sârguincioase cu substanţe organo-clorurate, la fel
de toxice. Multe asemenea întreprinderi nu au nici măcar autorizaţii de funcţionare,
iar staţiile de epurare, ce au costat milioane, zac nefolosite de ani de zile.
Mai la nord se înregistrează alte statistici negative. Unităţile miniere şi
metalurgice din Maramureş au evacuat, în fiecare an, 50 mil. m3 de ape uzate, cu
un conţinut de 10000 t suspensii (350t cupru, 240t fier etc.), afectând grav râurile
Săsar, Cavnic, Vişeu, Lăpuş şi Someş. Nu este doar o crimă ecologică, ci şi o risipă
uriaşă, prin poluarea şi nerecuperarea substanţelor utile deversate. Doar două
unităţi, S.A. Phoenix şi S.A. Romplumb, au produs pagube de 700 mil. lei în
fiecare an.
Râul Mureş, coloana vertebrală a Transilvaniei, este ameninţat să se
rupă sub apăsarea nemiloasă a industrializării. În aval de oraşul Reghin se
deversează cca 250 l/sec. apă uzată. În aval de localitatea Gorneşti,
crescătoria de porci amplifică poluarea, la care se adaugă şocul poluant al oraşului
Tg. Mureş, 3,5 m3/oră apă uzată (menajeră şi industrială), care reprezintă 25-35%
din volumul total al debitului râului şi care conţine: compuşi ai azotului, fosfaţi,
detergenţi, fenoli. Aceşti poluanţi crează un şoc tragic echilibrului ecologic al
râului Mureş, alterându-i calităţile. Diminuarea oxigenului din apă duce la
existenţa a doar două grupe de viermi, puţin pretenţioşi la condiţiile de mediu.
Sistemul actual de dezinfectare a apei Mureş prin clorinare dă naştere
la trihalometani (substanţe cancerigene).
În aval de Tg. Mureş, râul ajunge la un grad de degradare biologică de
45-50% vara şi 60-70% iarna. Chiar şi după câţiva zeci de kilometri în aval, când
râul se autoepurează parţial, degradarea se păstrează la 35%. În aceste condiţii
proliferează o bacterie filamentoasă care colmatează conductele termocentralei
Iernut, recul şi lostriţa au dispărut din faună, celelalte specii s-au redus: somonul,
ştiuca; scoica, care filtrează 40 l/zi de apă, s-a redus la 80 buc./m3 la 1-2 buc./m3.

9
Combinatul chimic Azomureş nu are tehnica şi tehnologiile proiectate
să se încadreze la standardele internaţionale de protecţie a mediului.
Mediul cel mai poluat continuă să fie apa, în care:
- ionul de amoniu se situează la 17-18 mg/l, faţă de concentraţia maximă
admisă (C.M.A.) de 6 mg/l;
- ionul nitric se situează la 70 mg/l, faţă de 26 mg/l C.M.A.;
- ureea este de 40-50 mg/l, faţă de maxim admis de 2,7 mg/l.

Aceste produse reprezintă 80% din producţia societăţii Azomureş.


Mediile lunare ale concentraţiei ionilor poluanţi cresc în perioadele ploioase,
datorită spălării lor de pe platformă şi antrenării în circuitul natural al apei.
Poluarea accidentală joacă şi ea un rol important în balanţa negativă a
agresării mediului acvatic.
Mediul aerian este şi el afectat. Amoniacul gazos, mai ales pe vreme umedă,
formează o ceaţă deasupra oraşului Tg. Mureş.
Coşurile de dispersie (cu înălţimea h=78-106m) aruncă în atmosferă oxizi de
azot, roşii-portocalii, numiţi “cozi de vulpe”. Deşi sub concentraţia maximă
admisă, pe timp de ploaie, formează acidul azotic care afectează direct culturile
vegetale.
Râul Târnava, victimă pe termen lung a poluării de aici, este de mult abiotic.
Coşurile celor două uzine domină cerul nu atât cu înălţimea lor, cât mai ales cu
negru de fum şi noxele ce le degajă continuu.
Noxele de 20-21 g/m3/lună, faţă de 17 g/m3/lună maxim admis, sunt
variabile, funcţie de anotimp.
Repercursiunile poluării asupra copiilor constau în frecvenţa mare a bolilor
pulmonare şi cardio-vasculare, precum şi mortalitatea infantilă crescută.
Recent (după 1989) s-au instalat circa 8000 de electrofiltre, saci filtranţi cu
garanţie calitativă, staţii de epurare a apelor uzate la instalaţia furnal-aglomerare.
Costul amenajărilor antipoluante este foarte mare.
În aceste condiţii, costul de fabricaţie este mult mai mare decât pe piaţa
externă, în ceea ce priveşte negrul de fum. Devine firească întrebarea, de ce nu
alternativa cu achiziţionarea de pe piaţa externă? Am scăpa de poluare. Implicaţiile
sociale sunt cele care dictează această politică.
De sus, dintre Călimani şi Bârgău şi până jos, în Siret, Bistriţa, apa cea
repede, devine aproape otravă. Trece prin două judeţe – Neamţ şi Bacău – şi
ajunge la vărsare corespunzătoare categoriei a III-a de calitate.
Lacurile de acumulare din aval de Piatra Neamţ – Racova, Gârleni şi Lilieci
– în care afluează debitele râului Bistriţa de pe albia veche şi de pe canalul UHE
prezintă, de asemenea, un grad mare de poluare, fiind degradate în cea mai mare
parte din timp, la un debit continuu de peste 40 m3/sec. (înscriindu-se în categoria a
III-a de calitate).
Degradarea provine de la afluenţii industriali.
În judeţul Neamţ, aceştia provin de la Fabrica de celuloză şi hârtie din Piatra
Neamţ, de la Platforma chimică Săvineşti – Roznov.

10
Cursurile de ape din judeţul Bacău, a căror calitate este grav afectată sunt
râurile Bistriţa, Trotuş, Siret.
Sursele principale de poluare sunt: din Bacău, Combinatul de îngrăşăminte
chimice, Combinatul de hârtie şi celuloză; din Oneşti, Combinatul petrochimic,
Combinatul chimic din Borzeşti, Rafinăria Dărmăneşti, Combinatul de prelucrare a
lemnului Comăneşti, Întreprinderea pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor Bacău,
Exploatările de gospodărie comunală a localităţilor urbane din judeţ, Fabrica de
postav din Buhuşi. La acestea se adaugă apele uzate menajere.
În municipiul Bacău, cantitatea de apă este insuficientă pentru populaţie. Se
asigură 33,3 mil. m3/an, ceea ce reprezintă 0,456 m3/loc/zi. Se dă, în permanenţă,
în consum, apă nepotabilă din punct de vedere chimic, situaţie ce nu mai poate fi
corectată, întrucât a fost complet afectată pânza freatică, încă din 1986. Rapiditatea
cu care este influenţată pânza subterană demonstrează că solul din zonă este saturat
de poluanţi şi nu mai poate reprezenta o barieră pentru reţinerea lor prin filtrare.
Valorile indicatorilor chimic curenţi, urmărite în apa distribuită populaţiei
oraşului Bacău, înregistrează o depăşire netă a concentraţiilor maxim admisibile în
substanţe organice, amoniac, nitraţi, nitriţi. Valorile au oscilat, pentru substanţe
organice, între 69,5mg/l, în 1989 şi 28,4mg/l în 1990 (faţă de valoarea admisă 10-
12 mg/l), pentru amoniac între 10,5mg/l, în 1986 şi 2,8mg/l în 1990 (nu este
admisă prezenţa lui), pentru nitriţi între 0,76mg/l, în 1986 şi 4,2 mg/l în 1989
(prevederile STAS = 0 mg/l).
Existenţa amoniului din apa impurificată blochează clorul introdus pentru
dezinfecţie, formând cloramină, clorul nemaifiind eficient.
Problema aprovizionării cu apă a municipiului Bacău nu va fi corespunzător
rezolvată, întrucât evacuările de ape uzate din judeţul Neamţ afectează apa
Bistriţei, în vreme ce evacuările apelor reziduale din Bacău influenţează calitatea
apelor râului Siret, respectiv ale lacului Galbeni folosit pentru aprovizionarea
municipiului.
Din cei 611 km din râurile principale ale judeţului Bacău, analizate fizico-
chimic, 42% sunt de categoria I, 20% de categoria a II-a, 23% de categoria a III-a
de calitate, iar 15% sunt degradaţi.
Există şi pericolul contaminării radioactive a pânzei de apă freatică, prin
infiltrarea în sol a apei de ploaie ce solvă parţial radiul prezent în haldele de
fesgips, deşeu de la Combinatul de îngrăşăminte chimice Bacău.
Implicaţiile s-au regăsit mai ales în sănătatea copiilor din Bacău, unde în
ultimii ani nivelul mortalităţii infantile a fost mai mare decât media pe ţară. În
1989, morbiditatea generală a crescut, înregistrând un indice de 719,8 cazuri la
1000 de locuitori, incidenţa fiind mai crescută în mediul urban şi în principal în
grupa de vârstă 0-14 ani. Pe primul loc se situează afecţiunile aparatului digestiv,
urmează bolile aparatului respirator, bolile infecţioase şi parazitare, bolile pielii şi
ţesutului celular subcutanat. Acţiunea substanţelor organice şi a altora are efecte
mutagene şi cancerigene asupra oamenilor, timp de 10-20 de ani. Au crescut, la
copii, anemiile, infecţiile renale, intoxicaţiile acute cu nitriţi (la sugari). Tot ca
efecte, au fost semnalate distrugeri masive ale florei şi faunei, pierderi masive de

11
substanţe utile evacuate în apele uzate, acuta lipsă de apă potabilă în municipiul
Bacău (de 70%), calitatea necorespunzătoare a celei existente.
Iată că un râu, în loc să dea viaţă, otrăveşte.
Substanţele ucigătoare se varsă, toate, în Dunăre.
“Dunărea este bolnavă”, spunea comandantul Cousteau, aflat în vizită la
Bucureşti şi nu este de mirare, căci adună tot răul de la munţii Pădurea Neagră
încoace. Iar noi sporim “sinistra zestre”. În judeţul Mehedinţi, pe parcursul a
179km, fluviul primeşte 11600 tone suspensii şi 1600 tone substanţe
biodegradabile pe care le duce spre mare.
Referitor la Dunăre, nu s-a reuşit menţinerea calităţii apelor care intră în
România la secţiunea Baziaş. Apele din interiorul ţării noastre sunt foarte poluate
şi prin urmare procesul natural de autoepurare nu reuşeşte să menţină calitatea de
la intrarea Dunării pe teritoriul românesc. O dovedesc indicii de calitate de la
secţiunea Baziaş comparativ cu indicii de la nitraţi, nitriţi, fenoli, mai recent şi la
metalele grele şi produsele petroliere. Ultimele depăşind de 20 până la 50 de ori
limitele admise.
Nu sunt staţii de epurare la Tulcea, dar nici la Galaţi, Brăila, Călăraşi, astfel
încât apele uzate menajere şi o parte din apele reziduale industriale sunt deversate
direct în Dunăre. Nu există în zonă nici o instalaţie pentru prelucrarea reziduurilor,
ori un accident petrolier s-ar solda cu consecinţe dezastruoase asupra faunei şi
florei.
Multiplicarea noxelor şi asaltul factorilor poluanţi asupra mediului pe
teritoriul judeţului Tulcea configurează o stare de lucruri alarmantă. Totul se varsă
în Dunăre. Şi când vorbim de protecţia Dunării trebuie avut î vedere apartenenţa ei
la o largă zonă a Europei Centrale. Afectarea fluviului duce la degradarea Deltei.
Ori, Delta Dunării şi anexele sale genetice au statutul de zonă cu regim special de
protecţie. Comitetul Internaţional UNESCO a recunoscut necesitatea includerii
sale în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei. Această zonă ocupă pe
teritoriul României, poziţia numărul unu pe lista obiectivelor cu valoare universală,
în baza prevederilor Convenţiei Internaţionale a patrimoniului natural şi cultural
universal.
Sursele de poluare, pentru Dunăre, sunt: combinatele chimice şi metalurgice,
porturile lipsite de orice apărare împotriva reziduurilor petroliere ori de altă natură
provenite de la nave, zootehnia, de unde se evacuează mari cantităţi de dejecţii.
Victimele sunt, în primul rând, lacurile, legate, în majoritate cu Dunărea,
prin braţul Sf. Gheorghe. Aşa, de exemplu, Complexul de porci Baia poluează
lacul Goloviţa, cel de la Satul Nou şi Fabrica de zahăr de la Babadag otrăveşte
lacul Babadag la care se adaugă complexele avicole şi de taurine de la Nalbant,
Dăieni etc. şi, bineînţeles, exploatarea minieră de la Altân-Tepe.

Marea Neagră, ca mare semiînchisă şi unicat hidrogeologic, a făcut, încă de


la începutul secolului obiectul cercetării ştiinţifice.
Odată cu dezintegrarea lagărului comunist, ţările estice au putut atrage
atenţia asupra gravităţii stării ecologice a acestei mări. Comunitatea ştiinţifică
internaţională a devenit tot mai receptivă la problematica acestui important
12
segment planetar. În afară de ţările riverane şi de cele europene cu tradiţii în
cercetarea oceanografică, un rol important revine şi S.U.A., cu Institutul
oceanografic Wood Hole, cu experienţa cărui s-a reuşit stimularea cercetării şi
demararea unui program internaţional privind Marea Neagră. Programul, inaugurat
la Viena, în 1991, a organizat, pentru prima dată, o expediţie la care au participat
toate ţările riverane de la acea dată: Rusia, Ucraine, România, Bulgaria şi Turcia.
S-a realiza, în doar două săptămâni, acoperirea cvasi-sinoptică a mării în multe
planuri de cercetare. În anul 1992, s-au realizat alte două campanii oceanografice,
de aceeaşi anvergură. Procesul continuă.
Problematica Mării Negre nu priveşte numai statele riverane, ci întreaga
comunitate internaţională. Astfel, un prestigios organism internaţional, “Global
Environment Facility” (GEF), compus in Programul ONU pentru protecţia
mediului, Programul ONU pentru dezvoltare şi Banca Mondială, consideră chiar o
prioritate ameliorarea situaţiei ecologice a Mării Negre. GEF a acceptat finanţarea
unor programe internaţionale pentru Marea Neagră, pentru Delta Dunării.
Cooperarea internaţională se impune ca o condiţie fundamentală a unei minime
şanse de succes în ce priveşte ameliorarea situaţiei mediului.
Adevărul despre Marea Neagră este trist, chiar dramatic. Uni experţi vorbesc
deja de o criză ecologică gravă, tot mai evidentă. Creşte continuu poluarea,
Dunărea fiind principalul cărăuş de reziduuri dintr-o Europă puternic
industrializată; la capătul drumului ei se află România şi Marea Neagră. Tot mai
frecvent şi pe zone tot mai întinse, apare fenomenul de hipozie – scăderea
concentraţiei de oxigen, element indispensabil vieţii. În plus, creşte, în anumite
lacuri, nivelul hidrogenului sulfurat, care împiedică viaţa.
Marea Neagră prezintă particularitatea de a avea la suprafaţă un strat de apă
oxigenată, iar în adânc un altul cu hidrogen sulfurat, care nu permite decât
existenţa câtorva specii microbiologice. Scade dramatic biodiversitatea. Stridii nu
mai există demult în dreptul litoralului nostru, midiile aproape au dispărut, peştele
s-a împuţinat dramatic.
Toate acestea au repercursiuni directe asupra calităţii apei şi a plajei.

POLUAREA APEI ÎN BUCUREŞTI

- ecologică a zonelor înscrise şi protejarea lor cu perdele de protecţie


(pădure);
- dotarea cu sisteme de monitorizare a calităţii factorilor de mediu;
- amenajarea spaţiilor verzi publice / private şi stabilirea unui raport
ecologic între acestea şi suprafeţele ocupate de construcţii (clădiri, şosele etc.).

În această privinţă, problematica este la fel de complexă. Sursele de apă


brută de suprafaţă din bazinele Argeş, Dâmboviţa şi Ialomiţa, care alimentează

13
capitala, sunt în general acceptabile calitativ, dar apare adesea necesitatea de
sterilizare avansată.
O măsură iminentă este mărirea anticipării informaţiilor referitoare la
poluările accidentale şi aplicarea unei diluţii corespunzătoare, care să evite o
clorinare avansată. Sursele de poluare concentrate şi difuze sunt slab monitorizate
în vederea aplicării unor măsuri ferme, pe lângă instituirea unor zone de protecţie
sanitară riguroasă.
Pericolul potenţial de infestare a surselor de apă pentru Bucureşti este
foarte mare şi el justifică pe deplin conjugarea eforturilor celor două regii implicate
R.A.R. (Regia Apelor Române) şi R.G.A.B. (Regia de Gospodărirea Apelor din
Bucureşti).
O problemă ecologică specifică în legătură cu apele subterane din zona
Bucureştiului este aceea de creştere (în ultimii ani) a nivelului apelor freatice, în
medie cu cca. 270 cm, deşi în zonele limitrofe nivelul apei din pânza freatică este
într-o continuă coborâre (de ani de zile). Cauzele acestei creşteri anormale sunt
metroul şi pierderile de apă din reţelele de distribuţie termoficare.
Majoritatea acestor pierderi nu se regăsesc în canalizare, ele
conducând pe lângă zidul metroului la creşterile importante a nivelului din
subterane; drenurile de la metrou funcţionează parţial şi sporadic.
Efectele negative ale acestei creşteri a nivelului pânzei freatice
constau în:
- inundarea subsolurilor unor clădiri, cu pericolul imediat – proliferarea
ţânţarilor şi a instabilităţii la seisme;
- inundarea conductelor de alimentare cu apă şi a celor de termoficare;
- pătrunderea excesului de apă freatică din nisipurile de la Colentina
prin lentilele discontinue de argilă în straturile de la Frăţeşti, din care sunt
alimentate cu apă multe obiective, prin cele cca. 400 de foraje existente şi
exploatate. Multe din aceste foraje au fost infestate cu apă din freatic şi s-a interzis
folosirea lor (forajele de la Căminele Politehnicii de la Leu, forajele din zona
Sârbi, cele din Crângaşi). Procesul continuă, este extrem de periculos şi greu de
remediat.
Utilizarea tot mai largă a surselor de apă subterană în scop potabil şi
industrial a dus la depistarea unor tipuri de impurificatori specifici unor zone,
impurificatori care ridică probleme noi atât în privinţa determinării naturii poluării,
cât şi în privinţa modalităţilor îndepărtării acestora.
Analiza indicatorilor chimici pentru determinarea caracterului poluant al
apei a pus în evidenţă un conţinut de substanţe organice care depăşesc limitele
admisibile de potabilitate. Se înregistrează, de asemenea, depăşiri ale conţinutului
în ioni de amoniu (3-8 mg NH4/l), fosfat (proveniţi probabil din solul mineral sau
din infiltrarea îngrăşămintelor fosfatice în pânza freatică), fier (peste 0,1 mg/l cf.
STAS). Analiza biologică şi bacteriologică (microscopică) a dus la identificare
unor bacterii de tip “Zooglea” care apar datorită aglomerărilor de substanţe
organice care devin substrat de proliferare a acestor formaţiuni. La suprafaţa
acestora s-a evidenţiat existenţa unor bacterii filamentoase, alge de tip
“Bacillariophyta”, “Flagelata”, “Rhizopoda”, “Ciliata”. S-au pus în evidenţă fero-
14
bacterii şi bacterii sulfat-reducătoare. Valorile găsite la indicatorul bacteriologic (la
37°C) s-au apropiat / au depăşit limita maximă admisă pe standardul de potabilitate
(STAS 1342-91).
Pentru eliminarea pericolului de poluare bacteriană, s-a recurs la metode
specifice, cu un puternic efect antibactericid, cum ar fi: metoda de oxidare cu
permanganat de potasiu, cu care s-a obţinut o reducere substanţială a conţinutului
de substanţe organice, de la 12,48 mg KMnO4/l la 4,1 KMnO4/l pentru apa
potabilă. Metoda este mai laborioasă, presupunând şi operaţia de filtrare lentă, pe
cărbune activ granulat sau nisip, când s-au obţinut în plus reduceri substanţiale la
azotiţi şi amoniu.
Dintre măsurile administrative, prima care se impune a fi luată de R.A.R.
este aceea de repunere în funcţiune la întreaga capacitate a drenurilor de la metrou
şi urmărirea sistematică a forajelor, iar Primăriei, prin R.G.A.B. îi revine sarcina de
refacere a canalizării de alimentaţie şi de termoficare.
Urmărind datele obţinute prin supravegherea şi monitorizarea calităţii apei
de băut s-a putut estima impactul acesteia asupra stării de sănătate a
consumatorilor .
În România, protecţia mediului presupune costuri suplimentare de
producţie care pot influenţa negativ performanţele economico-financiare ale
unităţilor productive, performanţe situate în limite critice în cazul multor
întreprinderi.
Este important de amintit că Bucureştiul, care se alimentează cu apă din
subteran, din Dâmboviţa şi Argeş, nu are încă finalizată o staţie de epurare şi are în
schimb numeroase zone-problemă (deficitare) în ceea ce priveşte alimentarea şi
evacuarea apelor reziduale (cartierele Chitila, Ferentari şi chiar zona centrală).

COMBATEREA POLUARII APEI

• Sunt multe de facut pentru a impiedica poluarea apelor, dar toate acestea
necesita timp, bani şi putin efort din partea oamenilor, lucruri pe care majoritatea
dintre acestia nu sunt dispusi sa le irosesca “doar pentru a salva planeta”.
• Depozitarea deseurilor în locuri special amenajate;
• Reciclarea tuturor materiilor reciclabile;
• Incetarea folosirii pesticidelor, insecticidelor şi a ingrasamintelor;
• Incetarea folosirii substantelor chimice în apropierea surselor de apa;
• Pentru spalarea automobilelor sa se foloseasca locuri special amenajate;
• Resturile menajere, apa rezultata în urma spalarii hainelor şi a obiectelor
de uz casnic sa fie aruncate direct la canalizare;
• Folosirea pe cat posibila a materialelor biodegradabile şi ale celor
reciclabile;
• Verificarea starii automobilului pentru a evita scurgerile nedorite de
benzina şi ulei;

15
• Daca doriti mai multe informatii sau doriti sa va implicati direct în
salvarea surselor de apa prezentati-va la cea mai apropiata institutie ecologica !

BIBLIOGRAFIE:

-ANGELESCU ANCA:”Protecţia mediului ambiant”

-RĂUŢĂ CORNELIU şi CÂRSTEA STELIAN:”Poluarea şi protecţia


mediului înconjurător”

-LESTER BROWN:”Probleme globale ale omenirii”

-Poluarea şi protecţia mediului ;Dr. MATEI BORNEA ;Ing. CORNELIA


PAPADOPOL , Editura Ştiinţifică şi eniclopedică , Bucureşti 1975

-Poluarea apei ;VIRGIL SPULBER; Editura Ştinţifică ;Bucureşti 1984

-NEGUT S. – “Un singur Pământ”, Editura Albatros , Bucurest, 1978;

-BROWN L. – “Probleme globale ale omenirii”, Editura Tehnica,


Bucuresti,1992 .

16