Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE AGRONOMIE
ANUL: II
Temă referat:
POLUAREA APEI
2019-2020
POLUAREA APEI
INTRODUCERE
Poluarea este prezenţa unor substanţe solide ,lichide sub formă gazoasă sau de
vapori sau orice formă de energie care introdusă in mediu modifică echilibru
ecologic ,ingreunează activitatea economică şi pune in pericol viaţa omului .
a) naturală - care afectează regiuni izolate pe Glob şi are aspect temporar - ex.:
furtuni de nisip ,erupţii vulcanice . b) atrificială – care produce modificări ale
microclimatului . Poluarea artificială este la rândul ei : fizică ( apei ,sonoră
,termică ); chimică (pesticide ,ţuţei ,gaze ,substanţe organice); biologică
(germeni patogeni) .
Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în
următoarele categorii: substanţele organice, de origine naturală sau artificială,
reprezintă pentru apă poluantul principal. Substanţele organice de origine naturală
(vegetală şi animală) consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după
moarte. Cele mai importante substanţe organice de origine naturală sunt ţiţeiul,
taninul, lignina, hidraţii de carbon, biotoxinele marine ş.a. Substanţele organice –
poluanţi artificiali, provin din prelucrarea
Principalii poluanţi sunt materialele chimice, biologice sau fizice care avariaza
calitatea apei. Poluanţii pot fi clasificati în opt categorii, fiecare avand diferite
actiuni: a). Poduse petroliere Petrolul şi chimicalele obtinute pe baza de petrol
sunt folositi drept combustibili, lubrifianti, în industria plasticului şi în multe alte
scopuri. Aceste produse petroliere ajung în apa în mare parte accidental, prin
esuarea navelor sau prin sparturile conductelor. În mare parte acesti produsi sunt
otravitori pentru animale, sau se depun pe blana animalelor şi penele pasarilor
facandu-le permeabile si astfel animalele mor de frig, sau impiedicandu-le sa se
deplaseze. b.) Pesticide şi ierbicide Chimicalele, folosite de fermieri din
belsug pentru indepartarea daunatorilor, sunt preluate de precipitatii şi astfel apa
infestata se scurge în apa paraurilor şi a raurilor. Unele din aceste chimicale sunt
biodegradabile şi se descompun repede în substante inofensive sau mai putin
nocive, dar cele mai des intalnite sunt cele nedegradabile care persista pentru o
lunga perioada de timp. O mare parte din cantitatea de apa potabila este
contaminata cu pesticide. Mai mult de 14 milioane de americani beau apa
contaminata, şi Agentia de Protectie a Mediului estimeaza ca mai bine de 30% din
sursele de apa suntr infestate. Azotatii, poluanţi derivati din insecticide, pot
produce o forma foarte grava de anemie la copii, boală de cele mai multe ori
mortala. c). Metalele Metale precum cuprul, plumbul, mercurul, seleniul ajung în
apa din mai multe surse, inclusiv industria automobilelor, mine şi chiar sol.
Asemenea pesticidelor metalele devin din ce în ce mai concentrate pe masura ce
sunt consumate prin intermediul hranei de catre animale, care la randul lor sunt
consumate de catre alte animale, şi asa mai departe, pâna cand ajung la nivele
inalte ale lantului trofic devenind extrem de toxice. În cantitati mari sunt
otravitoare, şi pot da nastere unor boli grave. Cadmiu, povine din ingrasaminte,
recoltele tratate cu astfel de ingrasaminte şi consumate în cantitati mari de catre
oameni pot produce diaree şi în timp pot afecta rinichii şi ficatul. Plumbul poate
ajunge şi el în apa fie prin intermediul unor scurgeri din conducte fie pentru ca
intra în componenta unor sisteme de apa mai vechi. La copii, plumbul poate
produce boli mentale. d). Deseurile Deseurile cele mai periculoase sunt deseurile
chimice care pot fi toxice (otravitoare), reactive (capabile sa produca gaze toxice
sau explozive) sau infamabile. Daca nu sunt tratate şi depozitate cu grija aceste
deseuri pot polua sursele de apa cele mai aproape de locul depozitarii. în 1969 raul
Cuyahoga din Cleveland, Ohio a fost atat de poluat incat a luat foc şi a ars timp de
cateva ore.
Poluarea termala
Apa este deseori luata din rauri, lacuri, oceane sau mari pentru a fi folosita drept
racitor în fabrici şi centrale şi apoi este adusa inapoi la sursa mai calda decat atunci
cand a fost luata. Insa chiar şi cele mai mici schimbari de temperatura în apa vor
indeparta speciile care vietuiau acolo şi vor atrage specii noi. Poluarea termala
poate grabi procesul biologic la plante şi animale sau poate reduce cantitatea de
oxigen din apa. rezultatul poate fi acela moarte speciilor care nu sunt adaptate
vietii în ape calde, sau în cazul raurilor poate duce la disparitia vegetatiei din zona
poluata.
Cauzele poluarii
Poluanţii rezulta în cea mai mare parte în urma activitatilor intreprinse de oameni.
Poluanţii din surse industriale pot ajunge în natura prin tevile de scurgere ale
fabricilor sau din rezervoare subterane sparte. Apa poluata poate rezulta şi din
mine unde apa a intalnit în calea sa roci bogate în minerale sau substantele chimice
care au fost folosite pentru a extrage aceste roci. Orasele şi alte zone populate pot
contribui şi ele la poluarea apei, apa în care sunt dizolvate chimicale ajunge în
tevile de canalizare, şi intr-un tarziu în alte surse de apa. uneori industriile varsa
mari cantitati de poluanţi în canalizarile oraselor, credcand astfel varietatea
poluanţilor în aria respectiva. Oceanle şi marile, vaste cum sunt, nu sunt protejate
de poluare. Poluanţii ajung în apa fie de pe maluri, din ape care se varsa în oceanul
sau marea respectiva, din nave sau de pe pltaforme petroliere esuate pe tarm.
Resturile aruncate peste bord pot omora animale marine sau pasari sufocandu-le
sau blocandu-le calea sistemului digestiv, daca acestea le inghit.
Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă – râuri
interioare, lacuri naturale sau artificiale, fluviul Dunărea (apele Mării Negre nu
sunt luate în considerare datorită dificultăţilor tehnice şi economice de desalinizare
)- şi din apele subterane. În ciuda aparenţelor din unele zone, România este o ţară
bogată în resursele de apă, ocupând locul 21 în Europa (cf. Statisticii Naţiunilor
Unite) în condiţiile în care dispune de numai 1700 m 3 de apă timp de un an
pentru un locuitor. Aceste resurse nu pot fi utilizate fară importante investiţii
pentru lucrări de amenajare hidrografică şi instalaţii de epurare, deoarece: - fluviul
Dunărea, cea mai importantă resursă de apă, se foloseşte în mică măsură, datorită
poziţiei sale excentrice, la limita sudică a teritoriului; - râurile interioare sunt
dispuse neuniform pe teritoriu, prezentând, în acelaşi timp, variaţii importante de
debite în timp şi în spaţiu; - poluarea semnificativă a unor râuri importante face
prohibitivă utilizarea lor. Calitatea apei este stabilită cu ajutorul unor indicativi
specifici de poluare: concentraţia de amoniu, azotaţi, azotiţi, substanţe organice,
germeni patogeni, etc. Din punct de vedere al calităţii lor, resursele de apă pot fi
clasificate în 4 categorii: de calitatea 1 (ape care pot fi folosite pentru consumul
populaţiei) reprezentând 48-50% din total, de calitatea 2 (ape utilizate în industriile
pretenţioase) costituind 24% din total, de calitatea 3 (utilizate în irigaţii şi utilizări
mai puţin pretenţioase) în proporţie de 10% şi de calitatea 4 (ape degradate) care
reprezintă 17-18% din totalul reţelei naţionale.
Fluviul Dunărea, datorită debitului foarte mare, care antreneauă o diluţie foarte
mare a apelor recepţionate, are o calitate globală ce se înscrie în limitele categoriei
1 şi 2.
Datorită acestui fapt, în prezent aproximativ 20% din lungimea cursurilor de apă
supravegheate (~20000 km) sunt degradate. Din totalul reţelei hidrografice a ţării,
distribuţia pe categorii de ape este următoarea: - 18% (19700 km) se încadrează în
categoria a IV-a de calitate, improprii pentru orice utilizare; - 12% se încadrează în
categoria a III-a de calitate, care pot fi, cu mari cheltuieli, utilizabile;
- 30% se încadrează în categoria a II-a de calitate, care prin tratare, pot fi folosite şi
ca sursă de apă potabilă. Poluarea reţelei hidrografice a dus la dispariţia faunei pe
segmente importante de râu, de exemplu: Ialomiţa 48%, Olt 42%, Tisa 35%, Siret
31%, Argeş 22%, Mureş 22%, Vedea 23%, Prut 20%. Sursele de poluare a apelor
evidenţiate sunt în număr de 6097, din care au aviz de funcţionare numai 3223,
adică 52%. La ora actuală există 4831 de instalaţii de epurarea a apelor, din care
numai 2574, adică 53,2% funcţionează corespunzător. Pentru a ilustra gradul de
poluare al apelor de suprafaţă din ţara noastră, precum şi a Mării Negre, oferim
câteva exemple de situaţii constatate în ultimii ani. În acelaşi timp, trebuie
menţionat faptul că gradul de poluare se menţine ridicat chiar în condiţiile în care
unităţile economice nu mai funcţionează la parametrii proiectaţi. Oltul este, se
spune, o apă moartă. Bârsa îl sufocă, aducându-i substanţele deversate de Fabrica
de celuloză şi hârtie din Zărneşti. Alt afluent, Vulcăniţa, aduce “otravă” scursă de
la Colorom Codlea. Combinatele chimice de la Victoria şi Govora “contribuie”
sârguincioase cu substanţe organo-clorurate, la fel de toxice. Multe asemenea
întreprinderi nu au nici măcar autorizaţii de funcţionare, iar staţiile de epurare, ce
au costat milioane, zac nefolosite de ani de zile. Mai la nord se înregistrează alte
statistici negative. Unităţile miniere şi metalurgice din Maramureş au evacuat, în
fiecare an, 50 mil. m3 de ape uzate, cu un conţinut de 10000 t suspensii (350t
cupru, 240t fier etc.), afectând grav râurile Săsar, Cavnic, Vişeu, Lăpuş şi Someş.
Nu este doar o crimă ecologică, ci şi o risipă uriaşă, prin poluarea şi nerecuperarea
substanţelor utile deversate. Doar două unităţi, S.A. Phoenix şi S.A. Romplumb, au
produs pagube de 700 mil. lei în fiecare an. Râul Mureş, coloana vertebrală a
Transilvaniei, este ameninţat să se rupă sub apăsarea nemiloasă a industrializării.
În aval de oraşul Reghin se deversează cca 250 l/sec. apă uzată. În aval de
localitatea Gorneşti, crescătoria de porci amplifică poluarea, la care se adaugă
şocul poluant al oraşului Tg. Mureş, 3,5 m3/oră apă uzată (menajeră şi industrială),
care reprezintă 25-35% din volumul total al debitului râului şi care conţine:
compuşi ai azotului, fosfaţi, detergenţi, fenoli. Aceşti poluanţi crează un şoc tragic
echilibrului ecologic al râului Mureş, alterându-i calităţile. Diminuarea oxigenului
din apă duce la existenţa a doar două grupe de viermi, puţin pretenţioşi la condiţiile
de mediu. Sistemul actual de dezinfectare a apei Mureş prin clorinare dă naştere la
trihalometani (substanţe cancerigene). În aval de Tg. Mureş, râul ajunge la un grad
de degradare biologică de 45-50% vara şi 60-70% iarna. Chiar şi după câţiva zeci
de kilometri în aval, când râul se autoepurează parţial, degradarea se păstrează la
35%. În aceste condiţii proliferează o bacterie filamentoasă care colmatează
conductele termocentralei Iernut, recul şi lostriţa au dispărut din faună, celelalte
specii s-au redus: somonul, ştiuca; scoica, care filtrează 40 l/zi de apă, s-a redus la
80 buc./m3 la 1-2 buc./m3.
Aceste produse reprezintă 80% din producţia societăţii Azomureş. Mediile lunare
ale concentraţiei ionilor poluanţi cresc în perioadele ploioase, datorită spălării lor
de pe platformă şi antrenării în circuitul natural al apei. Poluarea accidentală joacă
şi ea un rol important în balanţa negativă a agresării mediului acvatic. Mediul
aerian este şi el afectat. Amoniacul gazos, mai ales pe vreme umedă, formează o
ceaţă deasupra oraşului Tg. Mureş. Coşurile de dispersie (cu înălţimea h=78-106m)
aruncă în atmosferă oxizi de azot, roşii-portocalii, numiţi “cozi de vulpe”. Deşi sub
concentraţia maximă admisă, pe timp de ploaie, formează acidul azotic care
afectează direct culturile vegetale. Râul Târnava, victimă pe termen lung a poluării
de aici, este de mult abiotic. Coşurile celor două uzine domină cerul nu atât cu
înălţimea lor, cât mai ales cu negru de fum şi noxele ce le degajă continuu. Noxele
de 20-21 g/m3/lună, faţă de 17 g/m3/lună maxim admis, sunt variabile, funcţie de
anotimp. Repercursiunile poluării asupra copiilor constau în frecvenţa mare a
bolilor pulmonare şi cardio-vasculare, precum şi mortalitatea infantilă crescută.
Recent (după 1989) s-au instalat circa 8000 de electrofiltre, saci filtranţi cu
garanţie calitativă, staţii de epurare a apelor uzate la instalaţia furnal-aglomerare.
Costul amenajărilor antipoluante este foarte mare. În aceste condiţii, costul de
fabricaţie este mult mai mare decât pe piaţa externă, în ceea ce priveşte negrul de
fum. Devine firească întrebarea, de ce nu alternativa cu achiziţionarea de pe piaţa
externă? Am scăpa de poluare. Implicaţiile sociale sunt cele care dictează această
politică. De sus, dintre Călimani şi Bârgău şi până jos, în Siret, Bistriţa, apa cea
repede, devine aproape otravă. Trece prin două judeţe – Neamţ şi Bacău – şi
ajunge la vărsare corespunzătoare categoriei a III-a de calitate. Lacurile de
acumulare din aval de Piatra Neamţ – Racova, Gârleni şi Lilieci – în care afluează
debitele râului Bistriţa de pe albia veche şi de pe canalul UHE prezintă, de
asemenea, un grad mare de poluare, fiind degradate în cea mai mare parte din timp,
la un debit continuu de peste 40 m3/sec. (înscriindu-se în categoria a III-a de
calitate). Degradarea provine de la afluenţii industriali. În judeţul Neamţ, aceştia
provin de la Fabrica de celuloză şi hârtie din Piatra Neamţ, de la Platforma chimică
Săvineşti – Roznov.
Cursurile de ape din judeţul Bacău, a căror calitate este grav afectată sunt râurile
Bistriţa, Trotuş, Siret. Sursele principale de poluare sunt: din Bacău, Combinatul
de îngrăşăminte chimice, Combinatul de hârtie şi celuloză; din Oneşti, Combinatul
petrochimic, Combinatul chimic din Borzeşti, Rafinăria Dărmăneşti, Combinatul
de prelucrare a lemnului Comăneşti, Întreprinderea pentru creşterea şi îngrăşarea
porcilor Bacău, Exploatările de gospodărie comunală a localităţilor urbane din
judeţ, Fabrica de postav din Buhuşi. La acestea se adaugă apele uzate menajere. În
municipiul Bacău, cantitatea de apă este insuficientă pentru populaţie. Se asigură
33,3 mil. m3/an, ceea ce reprezintă 0,456 m3/loc/zi. Se dă, în permanenţă, în
consum, apă nepotabilă din punct de vedere chimic, situaţie ce nu mai poate fi
corectată, întrucât a fost complet afectată pânza freatică, încă din 1986. Rapiditatea
cu care este influenţată pânza subterană demonstrează că solul din zonă este saturat
de poluanţi şi nu mai poate reprezenta o barieră pentru reţinerea lor prin filtrare.
Valorile indicatorilor chimic curenţi, urmărite în apa distribuită populaţiei oraşului
Bacău, înregistrează o depăşire netă a concentraţiilor maxim admisibile în
substanţe organice, amoniac, nitraţi, nitriţi. Valorile au oscilat, pentru substanţe
organice, între 69,5mg/l, în 1989 şi 28,4mg/l în 1990 (faţă de valoarea admisă 1012
mg/l), pentru amoniac între 10,5mg/l, în 1986 şi 2,8mg/l în 1990 (nu este admisă
prezenţa lui), pentru nitriţi între 0,76mg/l, în 1986 şi 4,2 mg/l în 1989 (prevederile
STAS = 0 mg/l). Existenţa amoniului din apa impurificată blochează clorul
introdus pentru dezinfecţie, formând cloramină, clorul nemaifiind eficient.
Problema aprovizionării cu apă a municipiului Bacău nu va fi corespunzător
rezolvată, întrucât evacuările de ape uzate din judeţul Neamţ afectează apa
Bistriţei, în vreme ce evacuările apelor reziduale din Bacău influenţează calitatea
apelor râului Siret, respectiv ale lacului Galbeni folosit pentru aprovizionarea
municipiului. Din cei 611 km din râurile principale ale judeţului Bacău, analizate
fizicochimic, 42% sunt de categoria I, 20% de categoria a II-a, 23% de categoria a
III-a de calitate, iar 15% sunt degradaţi. Există şi pericolul contaminării radioactive
a pânzei de apă freatică, prin infiltrarea în sol a apei de ploaie ce solvă parţial
radiul prezent în haldele de fesgips, deşeu de la Combinatul de îngrăşăminte
chimice Bacău. Implicaţiile s-au regăsit mai ales în sănătatea copiilor din Bacău,
unde în ultimii ani nivelul mortalităţii infantile a fost mai mare decât media pe ţară.
În 1989, morbiditatea generală a crescut, înregistrând un indice de 719,8 cazuri la
1000 de locuitori, incidenţa fiind mai crescută în mediul urban şi în principal în
grupa de vârstă 0-14 ani. Pe primul loc se situează afecţiunile aparatului digestiv,
urmează bolile aparatului respirator, bolile infecţioase şi parazitare, bolile pielii şi
ţesutului celular subcutanat. Acţiunea substanţelor organice şi a altora are efecte
mutagene şi cancerigene asupra oamenilor, timp de 10-20 de ani. Au crescut, la
copii, anemiile, infecţiile renale, intoxicaţiile acute cu nitriţi (la sugari). Tot ca
efecte, au fost semnalate distrugeri masive ale florei şi faunei, pierderi masive de
substanţe utile evacuate în apele uzate, acuta lipsă de apă potabilă în municipiul
Bacău (de 70%), calitatea necorespunzătoare a celei existente. Iată că un râu, în loc
să dea viaţă, otrăveşte. Substanţele ucigătoare se varsă, toate, în Dunăre. “Dunărea
este bolnavă”, spunea comandantul Cousteau, aflat în vizită la Bucureşti şi nu este
de mirare, căci adună tot răul de la munţii Pădurea Neagră încoace. Iar noi sporim
“sinistra zestre”. În judeţul Mehedinţi, pe parcursul a 179km, fluviul primeşte
11600 tone suspensii şi 1600 tone substanţe biodegradabile pe care le duce spre
mare. Referitor la Dunăre, nu s-a reuşit menţinerea calităţii apelor care intră în
România la secţiunea Baziaş. Apele din interiorul ţării noastre sunt foarte poluate
şi prin urmare procesul natural de autoepurare nu reuşeşte să menţină calitatea de
la intrarea Dunării pe teritoriul românesc. O dovedesc indicii de calitate de la
secţiunea Baziaş comparativ cu indicii de la nitraţi, nitriţi, fenoli, mai recent şi la
metalele grele şi produsele petroliere. Ultimele depăşind de 20 până la 50 de ori
limitele admise. Nu sunt staţii de epurare la Tulcea, dar nici la Galaţi, Brăila,
Călăraşi, astfel încât apele uzate menajere şi o parte din apele reziduale industriale
sunt deversate direct în Dunăre. Nu există în zonă nici o instalaţie pentru
prelucrarea reziduurilor, ori un accident petrolier s-ar solda cu consecinţe
dezastruoase asupra faunei şi florei. Multiplicarea noxelor şi asaltul factorilor
poluanţi asupra mediului pe teritoriul judeţului Tulcea configurează o stare de
lucruri alarmantă. Totul se varsă în Dunăre. Şi când vorbim de protecţia Dunării
trebuie avut î vedere apartenenţa ei la o largă zonă a Europei Centrale. Afectarea
fluviului duce la degradarea Deltei. Ori, Delta Dunării şi anexele sale genetice au
statutul de zonă cu regim special de protecţie. Comitetul Internaţional UNESCO a
recunoscut necesitatea includerii sale în reţeaua internaţională a rezervaţiilor
biosferei. Această zonă ocupă pe teritoriul României, poziţia numărul unu pe lista
obiectivelor cu valoare universală, în baza prevederilor Convenţiei Internaţionale a
patrimoniului natural şi cultural universal. Sursele de poluare, pentru Dunăre, sunt:
combinatele chimice şi metalurgice, porturile lipsite de orice apărare împotriva
reziduurilor petroliere ori de altă natură provenite de la nave, zootehnia, de unde se
evacuează mari cantităţi de dejecţii. Victimele sunt, în primul rând, lacurile, legate,
în majoritate cu Dunărea, prin braţul Sf. Gheorghe. Aşa, de exemplu, Complexul
de porci Baia poluează lacul Goloviţa, cel de la Satul Nou şi Fabrica de zahăr de la
Babadag otrăveşte lacul Babadag la care se adaugă complexele avicole şi de
taurine de la Nalbant, Dăieni etc. şi, bineînţeles, exploatarea minieră de la Altân-
Tepe.
• Sunt multe de facut pentru a impiedica poluarea apelor, dar toate acestea necesita
timp, bani şi putin efort din partea oamenilor, lucruri pe care majoritatea dintre
acestia nu sunt dispusi sa le irosesca “doar pentru a salva planeta”. • Depozitarea
deseurilor în locuri special amenajate; • Reciclarea tuturor materiilor reciclabile; •
Incetarea folosirii pesticidelor, insecticidelor şi a ingrasamintelor; • Incetarea
folosirii substantelor chimice în apropierea surselor de apa; • Pentru spalarea
automobilelor sa se foloseasca locuri special amenajate; • Resturile menajere, apa
rezultata în urma spalarii hainelor şi a obiectelor de uz casnic sa fie aruncate direct
la canalizare; • Folosirea pe cat posibila a materialelor biodegradabile şi ale celor
reciclabile; • Verificarea starii automobilului pentru a evita scurgerile nedorite de
benzina şi ulei;
• Daca doriti mai multe informatii sau doriti sa va implicati direct în salvarea
surselor de apa prezentati-va la cea mai apropiata institutie ecologica !
BIBLIOGRAFIE: