Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Una dintre cele mai toxice substante chimice eliberate in mediu atat din activitatile
naturale cat si cele antropice in cea mai mare parte este dioxina, care a ridicat mari probleme
in toate tarile si in multe domenii de activitate. Dioxinele fac parte din "Dirty Dozen" grup de
substanţe chimice periculoase cunoscut sub numele de poluanţi organici persistenţi, si sunt de
îngrijorare din cauza potenţialului lor toxic ridicat. Termenul de “dioxine” se refera la un grup
de cateva sute de substante cu structura chimica si proprietati biologice asemanatoare. Toate
aceste substante au potential toxic si cancerigen. Cea mai toxica si cea mai studiata este 2,3,7,8
tetraclorodibenzo-p-dioxin (TCDD). O singura substanta din grup poate fi sintetizata artificial,
difenil policlorinat (PCBs). Din cauza riscului toxic si cancerigen mare pe care-l presupune
manipularea sa, in prezent aceasta substanta nu mai este produsa industrial.
Majoritatea dioxinelor sunt obtinute prin procese naturale, in cele mai multe cazuri aparand ca
o consecinta a activitatilor umane obisnuite. Aceste substante rezulta din procese de combustie,
cum ar fi arderea deseurilor menajere sau a combustibililor (lemn, carbune, petrol), ca si din
incendierea naturala a padurilor. Fumul de tigara contine si el dioxine. Toxicul poate rezulta si
din procesul de innalbire prin clorinare a hartiei simple sau a celei de ziar, ca si din alte procese
industriale. Cercetarile realizate pana acum arata ca dioxina provenita din surse antropologice o
depaseste mult cantitativ pe cea din surse naturale.
Dioxina, formula chimica C4H4O2, este o molecula organica cu zece atomi, in forma
de hexagon: 2 atomi de carbon, unul de oxigen, inca 2 de carbon inca 1 de oxigen completeaza
hexagonul, iar fiecare din cei 4 atomi de carbon mai are cite 1 atom de hidrogen in afara
hexagonului. Acest compus are 2 izomeri: 1,2-dioxina şi 1,4-dioxina.
Numele de dioxina este adesea folosit pentru o familie de structuri chimice legate de
dibenzo-p-dioxine (PCDD) şi dibenzofurani policloruraţi (PCDF). Compusii bifenili
policloruraţi (PCB), cu proprietăţi similare toxice sunt, de asemenea, incluse în termenul de
"dioxine". S-a identificat un numar de 419 compuşi cu dioxină, dar numai 30 dintre ei au
toxicitate semnificativă, cel mai toxic fiind TCDD. Dioxina este un lichid transparent extrem
de toxic si carcinogenic.
Dioxinele sunt prezente în mediul din jurul lumii şi se acumulează în lanţul alimentar,
în special în ţesuturile grase ale animalelor. Peste 90% din expunerea umană la dioxine este
prin alimente, în primul rând prin produse din carne şi lactate, peşte şi crustacee. Multe ţări au
programe să pună în aplicare monitorizarea aprovizionării cu produse alimentare. Dioxinele
sunt extrem de toxice si pot provoca probleme în domeniul sănătăţii reproductive şi de
dezvoltare a leziunilor în sistemul imunitar, tulburări hormonale şi cancer. Datorită faptului că
dioxinele sunt prezente peste tot, toate persoanele sunt expuse la expunerea de fond, care este
considerata a nu avea nici un efect asupra sănătăţii umane. Dioxinele sunt puţin solubile în
apă, fiind foarte stabile şi persistente în mediul înconjurător. Aceşti compuşi au fost detectaţi în
sol după 10-12 ani de la prima expunere. Proprietăţile fizice (solubilitatea slabă în apă,
stabilitate ridicată şi semivolatilitate) favorizează transportul acestora pe distanţe lungi, aceşti
compuşi fiind detectaţi în organismele din Arctica.
Datorita potentialului toxic ridicat din această clasă de compuşi, ar trebui depuse
eforturi pentru a reduce nivelul actual de expunere la fundal. Odată ajunsa în organismul
uman, dioxina persistă într-o lungă perioadă de timp, din cauza stabilităţii lor chimice şi
capacitatea de a fi absorbită de ţesutul adipos iar perioada lor de înjumătăţire în organism este
estimata la 7-11 ani.
Cercetari efectuate pe animale au comfirmat efectele dure pe care aceasta substanta ,la
care suntem expusi zilnic, le are asupra tuturor vietuitoarelor. Un studiu facut de unul din
cercetatorii care a studiat imunologia la Universitatea de medicina din Tampa, Florida, Sherry
Rier , si care ea insasi a suferit de o boala numita endometrioza, ca si maimutele care au fost
supuse cercetarilor. Colonia de maimute a fost dusa intr-un laborator al Universitatii din
Wisconsin. In 1977 s-a format un grup de 20 de femele pe care s-au studiat efectele dioxinei,
(poluantul care a provocat dezastre ecologice in Lova Canal, New York, Missouri) asupra
ciclurilor reproductive si asupra puilor.
Animalele au fost capturate din salabaticie si in alimentatia lor s-a introdus dioxina,
timp de patru ani, incepand din perioada pubertatii. Dar cum nu au mai existat fonduri, studiul
a fost abandonat, puii vanduti, iar colonia initiala a fost uitata, pana cand, 10 ani mai tarziu,
chiar cand trebuiau sa fie vandute si ele, maimutele au inceput sa moara intr-un mod ciudat:
endometrioza la plamani si intestine. S-a descoperit ca 70% din maimute sufereau de
endometrioza. Cu cat le fusese introdusa mai multa dioxina in alimentatie, cu atat mai grava
era boala. Cercetatorii au fost uimiti sa descopere unul din factorii cauzatori ai endometriozei –
dioxina. Raportul lui Rier, despre maimutele bolnave, publicat in 1993, a atras atentia
specialistilor din intreaga lume. In urmatorii 10 ani, ei au ajuns la concluzia ca exista o legatura
stransa intre dioxina si endometrioza, spune dr. Linda Birnbaum, care lucreaza pentru agentia
Americana pentru protectia mediului si este expert in probleme legate de dioxina. Dr.
Birnbaum si colegii ei au descoperit ca tesuturile endometriale implantate in abdomenul
soarecilor de laborator isi mareau dimensiunile daca animalele primeau doze de dioxina.
Diverse studii au aratat ca femeile care sufereau de endometrioza au niveluri crescute de
dioxina in sange.
Cel mai cunoscut caz de otravire cu dioxină este cel al presedintelui Ucrainei, Viktor
Iuscenko, pe vremea când era numai candidat al opoziţiei, în septembrie 2004. Atunci, el a fost
transportat de urgenţă la Clinica Rudolphinerhaus, din capitala Austriacă, Viena, unde a fost
diagnosticat cu pancreatită acută, însoţită de modificări edematoase interstiţiale, din cauza unei
infecţii virale serioase şi a unei substanţe chimice care nu se găseşte în mod normal în produse
alimentare. Otrăvirea cu dioxina, (cel mai probabil administrată oral), a fost confirmată de
toate analizele făcute ulterior, Iuscenko prezentând şi cel mai vizibil dintre efectele cunoscute
ale unei astfel de intoxicaţii, respectiv cloracneea - chisturi sebacee şi erupţii veziculare faciale,
însoţite de hiperpigmentarea feţei.
In prezent sunt identificate foarte multe substante chimice cu efect cancerigen, la care
suntem expusi zi de zi. Cancerogeneza chimica se defineste ca fiind modificarea chimica la
nivelul genomului celular sau la nivel epigenetic, avand drept consecinta multiplicarea
celulara permanenta si anarchica a celulelor, proces ce este puternic influentat de prezenta
substantelor chimice toxice. Astfel s-a facut o clasificare a substantelor cancerigene la om dupa
International Agentcy for Researche of Cancer ( I.A.R.C. ):
Grupa 1
. substante sigur carcinogene (sunt suficiente dateexperimentale, dar si epidemiologice,
privind efectul la om).Ex. Arsen, aflatoxine, benzen, estrogeni, clorura de vinil s.a.
Grupa 2.A
. Substante probabil carcinogene (date suficienteexperimentale, dar limitate la om),Ex.
Benz-antracen, dietil-nitrozamine, bifenil-policlorati (PCB).
Grupa 2.B
. Compusi posibil carcinogeni (date limitate atatexperimentale, cat si privind efectul la
om)Ex. Dioxina (T.C.D.D.), uretan.
Grupa 3
. Substante care nu sunt clasificabile la carcinogeni in momentulde fata.
Grupa 4
. Substante care probabil nu sunt carcinogene.
S-au cercetat si implementat numeroase teste de identificare si monitorizare a
substantelor toxice atat din organism cat si din organismele vii. Unul din biomarkerii de
identificare a dioxinei este enzima CYP1A1 care se gaseste in multe tesuturi si mai ales in
limfocite Această enzimă este implicată în activarea metabolică de hidrocarburi aromatice
policiclice (HAP) ,expresia CYP1A1 fiind reglementată prin intermediul receptorului de
hidrocarburi aril (AHR). Mai multi poluanti din mediu cum ar fi HAP sau policloruratii pot si
aonisti AHR si pot afecta astfel expresia de CYP1A1. Substanţiale diferenţe de susceptibilitate
faţă de expunerea la dioxină există, la nivel de specii, tulpina şi chiar organ. Oamenii sunt
considerati a fi relativ insensibili faţă de dioxină. Expresia CYP1A1 poate fi uşor determinată
în limfocitele din sângele periferic (PBLs), ceea ce îl face un potenţial candidat pentru utilizare
ca biomarker a expunerii la compuşii de mediu cu proprietăţi asemănătoare cu dioxina. Dupa
mai multe studii s-a determinat faptul ca expunerea la TCDD a limfocitelor murinelor şi
limfocitelor umane au arătat o creştere dependentă de timp a expresiei CYP1A1. În limfocite
murine, expresia CYP1A1 a fost cea mai mare după o oră de expunere 2-10 nM TCDD cu o
inducţie de 30 de ori peste control. În limfocite umane pe de altă parte, inducerea de CYP1A1
exprimata a fost observată până la 100 de ori, acesta valoare maximă nu a fost atinsă până la
48-72 de ore de expunere la TCDD.
Un alt studiu efectuat asupra contaminarii cu dioxina, pentru monitorizare,s-a facut in
Fiordurile Grenland, sudul Norvegiei, care au fost puternic contaminate de dibenzoparadioxine
şi dibenzofurani (dioxine) de mai multe decenii, prin infiltrari de la o topitorie de magneziu. .
În ciuda faptului ca au scazut infiltrarile din 1990, există în continuare niveluri ridicate de
dioxină în ambele componente biotice şi abiotice ale fiordurilor. Scopul studiului a fost de a
stabili dacă răspunsurile biomarkerilor "în trei specii de peşti, Atlantic cod (Gadus morhua L.),
păstrăv de mare (păstrăv anadrome maro, Salmo trutta L.) şi cambulă (Platichthys flesus L.), ar
putea fi folositi pentru a discerne efectele contaminarii în ecosistemele mai poluate cum ar fi
Frierfjord, in comparatie cu ecosisteme mai putin afectate -Eidangerfjord. Răspunsurile
biomarkerilor au indicat clar faptul că cele trei specii de peşti au fost afectate de expunerea la
dioxină. Răspunsurile din Etapa I în cod şi păstrăv ar putea fi folosite pentru a diferenţia
expunerea diferita la poluant a celor doua ecosisteme,faza II-raspunsul (glutation S-transferaza)
din cod şi păstrăv a indicat în mod similar o expunere la dioxină mai mare a ecosistemului din
Frierfjord. Rezultatele pentru glutation S-transferaza şi glutation reductazei au indicat diferite
niveluri de expunere în cele două fiorduri, dar au arătat, de asemenea, variabilitatea sezonieră,
iar rezultatele au subliniat nevoia de date de bază pentru acesti doi biomarkeri.
Cu abordări similare, markeri de efect biologic pot fi dezvoltati şi aplicati în studii
epidemiologice pentru a monitoriza, şi a prezice, efectele adverse ale substantelor toxice la
oameni.
În literatura de specialitate sunt tratate diverse probleme care apar ca urmare a efectelor
nocive pe care le au dioxinele şi furanii asupra mediului şi sãnãtãþii umane. Aceste probleme
vizeazã, de exemplu, schimbãri ale metabolismului de steroizi în ficatul de şobolan, în urma
administrãrii de 2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxinã (TCDD), efecte toxice ale dioxinei
2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxinã, modificãri genotoxice si citogenetice la iepuri, pisici,
ºoareci, ºobolani ºi cellule umane expuse experimental la dioxine, distribuţia ºI
embriotoxicitatea diferitã a dioxinelor ºi furanilor studiate pe ºoareci ºi maimuþe , intoxicaþia
cu dioxine ºi influenþa lor asupra perpetuãrii speciei. Multe studii fac cunoscut faptul cã
dioxinele au consecinþe clinice asupra sãnãtãþii umane în urma expunerii în timpul
tratamentelor stomatologice sau utilizãrii substanþelor chimice aºa cum a fost “agentul
orange” utilizat de armata americanã în rãzboiul din Vietnam. Dioxina, prin natura sa,
exacerbeazã multe probleme.
Dioxina nu este un produs ca atare, ci este un contaminant în urme, în alþi produºi
de sintezã. Cel mai important din aceºti produºi în care întâlnim dioxina, ca poluant, care apare
ca produs secundar de reacþie în urme, este acidul 2,4,5 triclorofenoxiacetic. Acesta este un
erbicid folosit ca defoliant în SUA ºi deasemenea un component al agentului orange. Pentru
diminuarea ºi îndepãrtarea acestor poluanþi organici persistenþi de tip dibenzodioxine
policlorurate ºI dibenzofurani policloruraþi (PCDD ºi PCDF) s-au fãcut experimente pe diverse
probe contaminate, determinându-se nivelul de dioxinã, furani ºi compuºi policloruraþiai
bifenililor (PCB) în sângele ºi laptele uman,înregistrându-se diferenþe semnificative, în funcþie
de sex ºi vârstã în Grecia . În unele cazuri s-au utilizat, ca marker biologic, broaºte mascul
pentru contaminarea cu 2,3,7,8-tetraclorodibenzop-dioxina a mediului. S-au studiat, de
asemenea, posibilitãþi privind eliminarea dioxinei 2,3,7,8-tetrachlorodibenzo-p-dioxina din
laptele de caprã .
Un aspect foarte important îl constituie identificarea ºI cuantificarea dioxinei în
factorii de mediu. Pentru realizarea acestui aspect sunt utilizate diverse metode ºi tehnici care
constau în studiul dispersiei particulelor de gaz înainte ºI dupã purificarea fluxului de gaz
(provenit de la incinerarea deºeurilor) printr-un filtru de cãrbune activ .S-a studiat de asemenea
dehalogenarea produºilor de pirolizã , s-au realizat sinteze de dioxinã ºi analizat proprietãþile
lor electrochimice , precum ºi mecanisme de formare ºi distrugere a PCDD/PCDF. Se mai pot
menþiona reacþii unimoleculare a dioxinelor clorurate ºi a compuºilor derivaþi , formarea
tetraclorodibenzo-pdioxinelor în producþia de cloranil .
CONCLUZII
Avand in vedere efectele marcante ale acestor substante asupra sanatatii noastre ,
omenirea ar trebui sa privesca mai serios spre viitorul “urat “care ne este prezentat si pe care cu
forte proprii l-am putea schimba. Cu putin efort si multa constiinta, am putea respecta parerile
oamenilor de stiinta, in special cei care se ecupa cu ecotoxicologia, si care au atat de multe
metode pentru inlaturarea acestor efecte nocive ale toxinelor din mediu.
Ecotoxicologia este o disciplina stiintifica al carei domeniu de studiu a fost impus de
amploarea evolutiei impactului poluantilor asupra tuturor sistemelor biologice, precum si de
necesitatea elaborarii si aplicarii unei metodologii eficiente de testare si evaluare a
ecotoxicitatii acestor agenti poluanti. Rolul ecotoxicologiei, in aceasta directie, este acela de a
analiza, prin metode stiintifice, atat efectele, cat, mai ales, cauzele care determina, cu o
frecventa alarmata, fenomenele de poluare ambientala, care induc o stare permanenta de
dezechilibru ecologic, cu consecinte imprevizibile asupra evolutiei vietii pe aceasta planeta.
Aici intervine,intr-o mare masura , constiinta de mediu, un concept care are la baza
atat o educatie cat si o mentalitate ce cu adevarat ar trebui sa-si aiba locul intr-o democratie
curata. .Este un fenomen social ce ar trebui sa existe la nivelul fiecarei persoane pentru a putea
porni intr-un razboi impotriva poluarii ,intr-o batalie cu propriile noastre necesitati pentru a
putea schimba pozitiv influentarea mediului inconjurator .Este usor sa traim si sa exploatam tot
ce ne iese in cale pentru a ne fi noua bine si chiar foarte bine din anumite puncte de vedere ,
este foarte usor sa taiem padurile pentru a face bani , este foarte usor sa poluam apele , care
sunt principalul factor al vietii , doar din comoditate si din interese, la fel ,sociale , economice ,
este foarte usor sa aruncam in atmosfera tot felul de substante nocive doar din motive pur
cotidiene , este foarte usor sa aruncam hartii , gunoaie pe strada fara a avea o constiinta
umana , o constiinta de mediu ..
Noi putem schimba ceva , dar pentru asta avem nevoie de o atitudine de mediu si de o
constiinta de mediu si nu in ultimul rand de unitate .