Deşeuri periculoase

În 1976, în SUA prima lege privind problema deşeurilor periculoase a fost trecută prin
Congres. Această legislaţie este numită Actul privind Convervarea şi Recuperarea Resurselor
(RCRA).

RCRA defineşte deşeul periculos ca: un deşeu solid său o combinaţie de deşeuri solide
care, din cauza cantităţilor lor, a concentraţiilor sau a caracteristicilor chimice, fizice sau
infecţioase pot cauza sau contribui semnificativ la creşterea mortalităţii sau o creştere în mod
irevesibil a îmbolnăvirilor sau posedă o prezenţă substanţială sau un potenţial pericol asupra
sănătăţii umane sau a mediului când sunt tratate, stocate, transportate, depozitate sau
organizate în acest fel.

Există totodată două definiţii ale deşeurilor periculoase sub programul RCAR: o definiţie
statutară şi o definiţie reglementară. Definiţia statutară citată mai sus este rar folosită astăzi. În
primul rând a servit ca şi un ghid general pentru EPA în scopul dezvoltării definiţiei
reglementare a deşeului periculos. Pentru dezvoltarea definiţiei reglementare a deşeului
periculos au fost folosite două mecanisme diferite: prin listarea anumitor deşeuri specifice ca şi
periculoase şi prin identificarea caracteristicilor care, dacă sunt prezente într-un deşeu îl fac
periculos.. EPA a dezvoltat definiţia reglementară a deşeurilor periculoase care încorporează
atât listele cât şi caracteristicile acestora. (http://www.epa.gov/lawsregs/laws/rcra.html)

Aceste deşeuri provin în cea mai mare parte din industria chimică, rafinării, industria
metalurgică, ateliere auto, unităţi medicale. Sunt reprezentate prin compuşi metalici, solvenţi
organici halogeni, acizi compuşi organofosforici, fenoli, cianuri, eteri, vopsele, pesticide,
reziduuri de spital. Cele mai periculoase substanţe chimice sunt pesticidele folosite în
agricultură pentru protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor. O altă substanţă extrem de
toxică reprezintă dioxina, care stă la baza producerii altor substanţe toxice periculoase. Dioxina
este un component al erbicidelor clorurate folosite destul de intens în agricultură. Dioxina apare
de asemenea şi la arderea reziduurilor menajere conţinând plastic sau lemn tratat cu substanţe
chimice clorurate.

Detergenţii cum ar fi clorul, înălbitorii, substanţele folosite la deblocarea ţevilor,

vopseaua, produsele pentru eradicarea gândacilor, bateriile portabile, medicamentele şi alte
produse pe bază de substanţe chimice fac parte din categoria substanţelor periculoase.
 Deocamdată, doar o parte dintre deşeurile periculoase sunt colectate separat şi reciclate.
Este vorba despre uleiul de motor, bateriile auto, bateriile telefoanelor mobile. Restul, cum ar
fi medicamentele, ierbicidele, pesticidele, vopselele, nu sunt deocamdată colectate separat.

Un caz aparte de deşeuri periculoase este cel al deşeurilor radioactive. Acestea nu pot
fi eliminate prin distrugere, ci doar prin depozitare. Pentru eliminarea deşeurilor radioactive
România are nevoie de două depozite de deşeuri care să stocheze deşeurile radioactive de la
Centrala Nucleară de la Cernavodă.

În 2003, în România, au fost identificate 145 de tipuri de deşeuri periculoase, din

totalul de 237 înscrise în Catalog European de Deşeuri. Toate aceste tipuri au însumat o cantitate
generată de peste 2,2 milioane tone de deşeuri, ceea ce reprezintă 3% din totalul deşeurilor
produse în 2003, inclusiv sterilul minier.

Cantităţi considerabile de deşeuri periculoase au fost înregistrate în judeţele Vâlcea,

Prahova, Alba, Dolj, Bacău, Constanţa, Olt. Majoritatea deşeurilor periculoase provin din
industria chimică (anorganică şi organică), de la rafinarea petrolului şi din procesele
termice.

Principalele tipuri de deşeuri periculoase generate în 2003 au fost:

• deşeuri de sodă calcinată (leşii caustice)

• fosfogips
• deşeuri petroliere
• zguri din metalurgia neferoasă (a plumbului)
• reziduuri halogenate din chimia organică
• nămoluri cianurate cu metale grele
• baterii uzate cu plumb
• deşeuri de la epurarea gazelor
• amestecuri de grăsimi şi uleiuri de la separarea grăsimilor din apele uzate.
Cea mai mare cantitate de deşeuri periculoase s-a generat, în cadrul industriei chimice
predominând deşeurile de sodă calcinată (judeţele Alba, Dolj şi Vâlcea) şi fosfogips (judeţul
Bacău).

Metalurgia este o altă activitate industrială care produce cantităţi mari de deşeuri
periculoase, cu preponderenţă zguri din metalurgia aluminiului (judeţul Olt) şi altor metale
neferoase (judeţul Maramureş).
 O caracteristică a unui deşeu periculos este o proprietate care indică capacitatea unui
deşeu de a poseda o ameninţare suficientă pentru a deservii reglementărilor de deşeu periculos.
O caracteristică a unui deşeu periculos trebuie să fie detectată prin utilizarea metodelor de
testare standard. Caracteristicile care dau periculozitate deşeurilor sunt: imflamabilitate,
coroziune, reactivitate, toxicitate. Şi acestor deşeuri le sunt atribuite coduri ca şi celor din listă
(exemplu D00X).
1. Inflamabilitatea

Deşeurile inflamabile care pot lua foc uşor şi pot susţine arderea. Multe vopsele, curăţători
şi alte deşeuri industriale prezintă pericol de aprindere. Cele mai inflamabile deşeuri sunt
lichidele în formă fizică. Această proprietate se testează printr-un test. Testul punctului de
aprindere determină temperature cea mai mică la care un compus chimic se aprinde când este
expus la flacără. Un deşeu nelichid poate fi periculos datorită inflamabilităţii dacă se poate
aprinde spontan şi poate arde atât de puternic încât să creeze un pericol.

2. Coroziunea

Deşeurile corozive sunt deşeuri acide sau alcaline (bazice) care pot coroda sau dizolva
uşor metale sau alte materiale. Ele sunt deasemenea printre cele mai comune fluxuri de deşeuri
periculoase. Deşeul de acid sulfuric din bateriile autovehiculelor este un exemplu de deşeu
coroziv. Un deşeu este considerat coroziv dacă are pH-ul mai mic sau egal cu 2 sau mai mare
sau egal cu 12,5.

3. Reactivitatea

Un deşeu reactiv este unul care explodează uşor sau este supus unei reacţii violente.
Exenple obişnuite sunt muniţiile şi explozibilele descărcate. Nu există o metodă de testare de
încredere pentru a evalua potenţialul deşeului de a exploda sau reacţiona violent în condiţii de
manevrare obişnuite.

4. Toxicitatea

Scurgerea compuşilor toxici în cursurile apelor potabile de adâncime este unul din cele mai
obişnuite moduri de a expune populaţia chimicalelor găsite în deşeurile industriale. (Oros,
Drăghici-2002)
Transportul deşeurilor periculoase

Transportul deşeurilor periculoase se efectuează de la generator sau deţinător, denumit

expeditor, către operatorul economic care realizează operaţia de colectare/stocare
temporară/tratare/valorificare/eliminare, denumit destinatar. Pentru efectuarea transportului
este necesar şi acordul agenţiei judeţene pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se
află instalaţia de
tratare/valorificare/eliminare.......................................................................................
Ruta de transport a deşeurilor periculoase se stabileşte de către expeditor şi transportator,
avându-se în vedere pe cât posibil ocolirea oraşelor, şi se autorizează de către inspectoratul
pentru situaţii de urgenţă.
Pentru deşeurile periculoase generate în cantitate mai mică de 1 t/an, formularul de
expediţie/transport deşeuri periculoase, nu trebuie să conţină aprobarea agenţiei pentru protecţia
mediului
Destinatarul este obligat să preleveze o probă din fiecare transport de deşeuri periculoase,
pe care să o păstreze în condiţii de siguranţă şi etichetată corespunzător un interval de cel puţin
3 luni.
Deşeurile periculoase care fac obiectul transportului trebuie să fie ambalate şi etichetate
în conformitate cu prevederile legale.

Reducerea şi minimizarea deşeurilor periculoase

Multe probleme privind deşeurile periculoase pot fi evitate chiar de la început prin
reducerea deşeurilor de la sursă şi minimizarea deşeurilor- utilizarea proceselor de tratare care
reduc cantităţile de deşeuri necesare depunerii finale. Există câteva moduri prin care cantităţile
de deşeuri pot fi reduse, printre care: reducerea la sursă, separarea şi concentrarea deşeurilor,
îndepărtarea resurselor şi reciclarea deşeurilor. Cele mai obişnuite categorii de reduceri la sursă
şi reduceri de volum sunt: substituţia materialelor, segregarea la sursă, reutilizarea, modificări
de proces şi reciclarea.

Există patru moduri de reciclare:

 - Reciclarea directă ca material brut la generator, prin întoacerea la materia primă a materialului
brut când nu este complet consumat într-un process de sinteză;
- Transfer ca material brut la alt proces (deşeu într-un proces- materie primă în altul);
- Utilizare pentru controlul poluării sau tratarea deşeului, ca de exemplu utilizarea unui deşeu
alcalin pentru neutralizarea unui deşeu acid;
- Recuperarea energiei; de exemplu de la incinerarea deşeurilor periculoase combustibile.

Metode de tratare a deşeurilor periculoase

Câteva tipuri de deşeuri periculoase pot fi detoxificate sau făcute mai puţin periculoase
prin metode de tratare fizică, chimică, termică şi biologică. Tratarea deşeurilor periculoase
poate fi costisitoare, dar poate servi la pregătirea materialului pentru reciclare sau depunerea
finală într-o manieră care oferă siguranţă mai mare decât depunerea fără tratare.
Metode fizice
• Separare de fază: sedimentare, decantare, filtrare, centrifugare, flotaţie;
• Tranziţie de fază: distilare, evaporare, uscare, stripare, precipitare fizică;
• Transfer de fază: extracţie cu solvent, scurgere;
• Separare moleculară: osmoza inversă, electrodializă.
Metode chimice
Depinde de proprietăţile chimice ale constituenţilor deşeurilor, şi anume de proprietăţile
acido-bazice, de oxidare-reducere, precipitare, complexare, reactivitate, inflamabilitate,
corozivitate şi altele. Operaţiile chimice de tratare includ printre altele neutralizarea acido-
bazică, precipitare chimică, extracţie şi scurgere chimică, oxidare, hidroliză.
Metode termice
Pot fi folosite pentru reducerea volumului, îndepărtarea substanţelor volatile,
combustibile, substanţei organice mobile şi distrugerea materialelor patogene şi toxice. Cel mai
aplicat procedeu de tratare termică este incinerarea. Alte procedee sunt piroliza şi oxidarea
umedă.

Metode biologice
Aceste procedee sunt: biodegradarea; mineralizarea; tratarea aerobă a deşeurilor, care
utilizează bacterii şi ciuperci aerobe; tratarea anaerobă a deşeurilor.
Au fost dezvoltate şi alte procese de tratare a deşeurilot periculoase, în special remedierea.
Procesul de barbotare a aerului este un process de volatilizare în situ pentru striparea compuşilor
volatili din apele de adâncime. Fitoremedierea este procesul în care se utilizează plante
vasculare pentru remedierea solurilor contaminate de suprafaţă. (Oros, Drăghici-2002)

Depozitarea deşeurilor periculoase

Depozitarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase reprezintă activitatea agenţilor

economici de a pune la păstrare şi conservare aceste produse, în depozite sau orice alte spaţii
de depozitare, în vederea introducerii lor în circuitul productiv sau comercial ori a utilizării
pentru prestarea unor servicii către populaţie.
Sunt considerate depozite sau spaţii de depozitare clădirile, construcţiile şi orice alte locuri
amenajate special în acest scop, prevăzute cu echipamentele şi dotările necesare prin care să se
asigure păstrarea şi conservarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, există în acest
moment un singur depozit pentru substanţe periculoase la strandarde europene în România, la
Slobozia; alte astfel de depozite sunt în construcţie.