Depozitarea deșeurilor industriale

Până în prezent, în practica mondială cât și în țară noastră predomină încă evacuarea
reziduurilor în așa zisele gropi de gunoi provenite fie din depresiuni geografice naturale, fie
rezultate în urma unor decopertări de teren sau cariere de construcții (pentru nisip și cărămizi).
După modul în care se asigură protecția mediului înconjurator, poartă denumirea de:
- depozitare simplă: constă în descărcarea simplă, neorganizată a reziduurilor în diverse gropi,
foste cariere, sau pe alte terenuri, fără a se lua măsuri speciale pentru protecția mediului
înconjurator.
- depozitare controlată este folosită din ce în ce mai mult în lume și în țară noastră și rămâne
înca sistemul principal de depozitare și neutralizare a reziduurilor, constând în descărcarea
reziduurilor pe terenuri speciale, rampe, respectându-se anumite condiții de igienă și protecția
mediului.
Depozitele se pot clasifica în funcție și de natura deșeurilor depozitate, astfel:
-depozite pentru deșeuri periculoase;
-depozite pentru deșeuri nepericuloase;
-depozite pentru deșeuri inerte.
După conținutul în substanțe organice:
-clasa I, când materialele (reziduurile) depozitate sunt de natură exclusiv minerală, sau cu un
conținut foarte redus de materii organice; au o influență redusa prin substanțe poluante pentru
factorii ambientali;
- clasa ll-a, când deșeurile depozitate sunt cu un conținut majoritar în substanțe organice și
care în procesul de descompunere poluează factorii de mediu, necesită măsuri speciale de
izolare / etanșare;
Depozitarea deșeurilor pe teren descoperit reprezintă calea cea mai importantă pentru
eliminarea deșeurilor industriale în România, peste 80% din deșeurile generate fiind
depozitate în fiecare an. Astfel, în decursul anilor, s-a acumulat o cantitate foarte mare de
deșeuri în depozitele existente. În prezent, în România sunt înregistrate 951 depozite
industriale care ocupa peste 11000 ha. Cele mai numeroase depozite de deșeuri industriale
(354) sunt simple (de obicei, platforme betonate); de asemenea, există un număr mare de
halde de steril minier (251) și iazuri de decantare/bataluri (209). Cea mai mare parte a
depozitelor industriale (aproximativ 76%) ocupă suprafețe relativ mici de teren (pâna în 5 ha).
Doar 30% din depozitele industriale dețin autorizație de funcționare. Restul
functionează fără autorizație, deși multe dintre acestea sunt amplasate necorespunzator și nu

1
sunt depozite controlate. De exemplu, 34% din depozitele industriale sun tamplasate
intravilan, iar 6% din depozitele industriale sunt amplasate pe malul unor cursuri de apă. Doar
60% din depozite sunt în afară localităților. Din totalul depozitelor de deșeuri industriale, cel
puțin 50 nu dispun de nici un fel de amenajare pentru protecția mediului, iar cele mai multe
sunt doar împrejmuite. Unele dintre depozite au una sau mai multe amenajări speciale
(impermeabilizare, drenuri, canal de garda, foraj de monitorizare), dar foarte puține dispun de
toate amenajarile astfel încât să îndeplinească condițiile necesare pentru protecția calității
mediului.
Haldele de zgură si cenușă de termocentrală sunt depozitele cu cele mai numeroase
amenajări: impermeabilizare cu substrat mineral, sistem de drenuri pentru colectarea
levigatului, diguri pentru stabilitate, foraje de urmărire a apei freatice, sisteme de stropire a
suprafeței. De asemenea, există unele depozite de deșeuri chimice și metalurgice, paturi de
uscare sau bataluri pentru diferite tipuri de nămoluri, care sunt proiectate cu amenajări pentru
protecția apelor.
DEPOZITAREA MATERIALELOR NEFEROASE
1. Depozitarea materialelor refolosibile din hârtie Materialele refolosibile se vor livra în
baloturi sau legături având masă între 50 – 200 kg. De legătura fiecărui balot se prinde cu o
sârmă o etichetă pe care se marchează cu tuș sau cu vopsea următoarele specificații:
denumirea întreprinderii furnizoare, sortul, masa brută în kg. Baloturile sau legăturile cu
materiale refolosibile se vor depozita în încaperi închise, sub șoproane în stive acoperite.
Transportul materialelor refolosibile se va face cu mijloace de transport acoperite sau
protejate împotriva intemperiilor. În același mijloc de transport nu trebuie să se transporte
decâ tmaterialele din maximum două sorturi separate între ele. Manipularea baloturilor sau a
legăturilor se face cu grijă, astfel încât legaturile de prindere a etichetelor și etichetele să nu se
rupă. Fiecare lot de livrare va fi însoțit de documentul de certificare a calității întocmit
conform dispozițiilor legale în vigoare.
2. Depozitarea materialelor refolosibile din sticlă. Cioburile de sticlă se livrează în camioane
deschise sau vagoane. Cioburile de sticlă se repartizeaza și transporta pe sorturi. Expedierea
se face prin autorecepție, însoțită de datele: -sortul de cioburi și culoare; -cantitatea de
impurități și corpuri străine.
3. Depozitarea materialelor refolosibile din mase plastice Materialele refolosibile din plastic
se depozitează în platforme curate, separate pe sorturi sau articole.Transportul se efectuează
cu mijloace de transport adecvate, câte un sort în mijlocul de transport respectiv. Livrarea se
face în vrac sau în baloturi. Materialele refolosibile mărunțite, măcinate, sau granulate se vor

2
livra în saci etichetați cu denumirea produsului, grupa de clasificare, tipul materialului și
greutatea.
4. Depozitarea materialelor refolosibile din textile Ambalarea materialelor textile refolosibile
se face pe grupă, categorie, tip și culoare, în baloturi bine presate, cu masă de la 50 la 150 kg,
legate cu sârmă, asigurându-se integritatea cantitativă și calitativă a conținutului. Materialele
folosite pentru ambalare nu trebuie să depășească 5 % din masa materialelor refolosibile
ambalate. Depozitarea se face în magazii curate, aerisite, uscate, ferite de umezeala și lipsite
de rozătoare. Transportul baloturilor se face cu mijloace de transport acoperite.
5. Depozitarea materialelor refolosibile din cauciuc După efectuarea recepției, fiecare
anvelopa aptă pentru reșapare se cântărește și se marchează sortul cu vopsea albă, pe ambele
flancari. În cazul anvelopelor de autoturisme acestea sunt numai din sortul I. Depozitarea
anvelopelor apte pentru reșapare se face în poziție verticală, pe dimensiuni și sorturi și se
acoperă împotriva intemperiilor. Se admite și depozitarea în stivă cu înaltimea de maxim 2 m
pe o perioadă de maxim o lună, pentru anvelopele de autocamioane, autobuze, troleibuze și
remorci auto. Depozitarea anvelopelor la centrele de colectare se face pe o perioada de cel
mult 3 luni. Se va urmări ca anvelopele apte pentru reșapare să fie ferite de contactul cu
diferite materiale ce le-ar putea degrada (metale, materiale pulverulente, lichide, mate sau cu
vaporii acestora, oxigen, ozon, produse petroliere și alți subsolventi). Fiind un material
combustibil, anvelopele nu se vor manipula și depozita în apropierea surselor de foc deschis
sau a unor produse inflamabile. Anvelopele neresapabile și nereparabile nu prea sunt
valorificate și se regăsesc stivuite în depozite extinse pe mari suprafețe de teren, cu cheltuieli
de depozitare neamortizate.

3
 Recuperarea materialelor refolosibile din deșeurile industriale

A. Colectarea și recuperarea metalelor

a. Colectarea și recuperarea materialelor metalelor neferoase
1. Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile din cupru și aliaje de cupru
Materialele refolosite din cupru prezintă un deosebit interes economic pentru proprietatile
cuprului: conductibilitate electrica si termică înalta si plasticitate mare. Folosirea tot mai largă
a cuprului și aliajelor din cupru pe de o parte, iar pe dealta parte scăderea resurselor de
minereuri de cupru pe plan mondial a determinat atentia și importanșa care se acordă
colectării și recuperării materialelor refolosite din cupru. Ca impurități ce apar în cadrul
reziduurilor industriale din cupru se pot exemplifica: fierul, plumbul, bistumul, arsenul,
nichelul, sulful, zincul, oxigenul și altele. Aliajele pe bază de cupru sunt alamele și bronzurile.
2. Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile din aluminiu
În ceea ce privește consumul de metal pe plan mondial aluminiul ocupă locul 2, după oțel, iar
în cadrul metalelor neferoase locul întâi, reprezentând peste 45 % din productivitatea
mondiala a metalelor neferoase. Impuritățile au, în general, aceeași provenienta cu a
materialelor refolosibile din aluminiu și, mai precis, același reziduuri industriale din care
materialele refolosibile sunt colectate și prelucrate.  Proporția acestor impurități este destul de
mare și extragerea totală din materiale refolosibile practic nu este posibilă iar după o anumită
limita devine anevoioasa si costisitoare. De aceea, în funcție de natura și proveniența
reziduurilor industriale si de sursa de colectare, materialele refolosibile din aluminiu și aliaje
de aluminiu, pe care se poate conta că pot fi obținute prin colectare și prelucrare din cantitatea
totala de aluminiu utilizat la fabricarea unor produse, au, cu aproximativ, următoarele
proporții:
-70- 75 % pentru mijloacele de transport rutier, naval și aerian, instalatiide apă, șine, obiecte
de uz casnic;
-60 -65 % în cazul produselor (pieselor) folosite în industria constructiilor de mașini, industria
minieră, mecanică fină, industria optică, vagoane, indicatoare rutiere, articole de sport, jucării,
articole de voiaj, de muzică;
-85 % din cablurile electrice și materialele electrotehnice, aparatura chimica si din produse
pentru industria alimentara si agroindustriala;
-70 % din aluminiul utilizat în construcții;
-90 % în cazul ambalajelor din aluminiu.

4
 Pentru ca operația de colectare a materialelor refolosibile de aluminiu să
aibă rezultatele cele mai bune, cantitativ și calitativ, cu minimum de efort, este bine să se facă
la locul unde acestea rezultă și pe categorii, sorturi, mărime și compoziție.  
3. Colectarea și recuperarea materialelor din zinc și aliajelor de zinc
Reziduurile industriale din care se colectează zincul se prelucrează prin procedee metalurgice
(obtinându-se zincul în metal brut sau în aliaje) și prin procedee chimice (zincul sub formă de
compuși chimici). Pentru a se respecta limitele admise de impurități trebuie ca în cadrul
separării sa se țină seama de influența negativă a acestora astfel:
-plumbul determina fragilitate la laminare a zincului, dar mărește solubilitatea în acizi și de
aceea se admite 1 % Pb , la executarea zincarilor în poligrafie;
-staniul reduce plasticitatea și se fisureaza la prelucrarea la cald, de aceea limita admisibilă
este de maximum 0,002 % Sn;
-fierul mărește duritatea și fragilitatea;
-cadmiul oxidează intercristalele și formează crăpături.
 b. Colectarea și recuperarea materialelor metalelor feroase
Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile provenite din casarea autovehiculelor
Creșterea producției de autovehicule pe piață mondială, ca de altfel și în țară  noastră,
crează o problema dificila mai ales pentru valorificarea efectivă a celor scoase din uz, datorită
complexității materialelor care alcătuiesc autovehicolul. Având în vedere că un autoturism
cântareste circa 1000 kg , rezultă că din punct de vedere al materialelor refolosibile, un
autoturism casat prezintă o sursă de recuperare de circa 700 kg oțel, 140 kg fonta, circa 5,5 kg
neferoase, cauciuc 4 %, sticlă 2 % și altele.
B. Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile nemetalice
1. Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile din hârtie
Dupa modul de întrebuintare, materialele refolosibile din hârtie, sunt cuprinse în două mari
grupe și anume:
- materiale refolosibile din hârtie și carton destinate producerii pastei pentru utilizarea ca
materie primă la fabricarea hârtiilor, cartoanelor și cartonului cu suport bituminat. Materialele
refolosibile din aceasta grupa sunt constituite din hârtii, cartoane și mucavale folosite sau
scoase din uz (colectarea de la populație și de la unitățile comerciale și industriale de stat si
particulare (societăți și regii), precum și din resturi tehnologice rezultate de la activitatile de
confecții și imprimare a hârtiei, cartonului și mucavalei, care nu potfi folosite ca atare;
- materiale refolosibile din hârtie, carton și mucava rezultate de la finisarea și prelucrarea
hârtiei, cartoanelor și mucavalei, destinate a fi utilizate ca atare sau cu mici prelucrări, în

5
vederea înlocuirii materialelor noi. Hârtia și cartonul trebuie să fie colectate separat de la
gospodării sau alti generatori de deșeuri. Hârtia și cartonul trebuie transportate direct la o
firma ce se ocupă cu reciclarea deșeurilor, în cadrul acesteia trebuie să se asigure o platforma
pentru a servi că zonă tampon în cazul în care se întârzie transportul sau comercializarea
acestui tip de deșeu.
Pe plan mondial, ca și în țară noastră, există o mare risipă de hârtie, care sporeste în
fiecare an. Dintr-un raport rezultă că numai 25% din cantitățile de hârtie existente în lume se
reciclează, dar nu exista motive de ordin tehnic și economic care să împiedice creșterea
acestei cifre. Hârtia reciclată poate fi destinată fie fabricării din nou a hârtiei (valorifica
reoptima), fie a cartoanelor și mucavalelor (valorificare inferioară), Condiția care determina
opțiunea o reprezintă tehnologia de decernelizare care, cel puțin în țara noastră, în prezent, nu
este înca pusa la punct. Ea este posibil de aplicat cu ajutorul tehnologiilor moderne de flotație
inversă. O altă problemă o constituie redistribuirea materialelor refolosibile între sectoarele
care le genereaza si cele care le pot folosi în modul cei mai eficient, întrucât nu este
întotdeauna evident că materialele recuperate trebuie neapărat să revină în fluxul tehnologic
care le-a generat. Astfel, la obținerea de hârtie și cartoane se pot folosi cu succes si deșeuri
textile, într-o pondere care atinge 12 - 14% din totalul materiilor prime. Pe de alta parte,
reciclarea hârtiei se poate face doar de 4 - 8 ori, deoarece la fiecare reciclare lungimea fibrei
de celuloză scade, conducând la o scădere a rezistentei mecanice și a calității (aspect, culoare)
a hârtiei nou fabricate, la reducerea productivității muncii în fabrica de hârtie și la creșterea
pierderilor tehnologice.La încheierea acestui număr de cicluri, însa, hârtia inferioară calitativ
poate fi utilizată cu succes într-o altă ramură industrială (ex: în industria construcțiilor, ca
izolant termic în panourile prefabricate, s.a.). Studii efectuate în țară noastră arată că, din
totalul de materiale reciclate provenite din industria bumbacului, 62,2% revin la procesul
tehnologic care le-a generat 17,1% pot fi dirijate către alte întreprinderi ale industriei ușoare,
iar 20,7% își găsesc valorificarea în cu totul alte ramuri industriale. Pentru produsele
provenite din industria lânii, procentele sunt, respectă 83,2%, 2,3% si 14,5%.
2. Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile din sticla
Sticla nu este biodegradabila dar poate fi topita si transformată în produse noi, fără a-și pierde
calitățile. Tot ce trebuie făcut este a se depozita sticlele si borcanele nefolositoare în locuri
special amenajate, de unde vor fi luate și refolosite. "Sparturile din sticlă" se folosesc la
fabricile de sticlă că materie prima, denumita material de adăugire în procesul de fabricație, în
proporție de 15 - 20%, iar în ultimultimp chiar pâna la 100%.

6
Sticla este un material dintre cele mai energointensive întrucât consumă în procesul de
elaborare în proporții considerabile sodă, precum si importante cantități de gaz metan.