Cicuitul carbonului

Circulaţia carbonului este strâns legată de activitatea energetică a biosferei,

reducerea lui chimică la compuşii organici constituind modul principal de înmagazinare şi
transfer ale energiei de către sistemele vii.
Ciclul biogeochimic al carbonului relevă faptul că cea mai mare parte (95%) din
acest element se află depozitat în litosferă, sub formă de carbonat de calciu şi alţi carbonaţi ,
deci într-o formă mai puţin accesibilă.
Producătorii primari consumă anual aproximativ 105 miliarde tone de dioxid de
carbon, din care 32 miliarde tone (aproximativ 30%) se reîntorc relativ repede în atmosferă
datorită respiraţiei aceloraşi organisme. Cea mai mare contribuţie la reîntoarcerea dioxidului
de carbon în atmosferă o au celelalte categorii de organisme, care elimină anual în atmosferă
circa 73 miliarde tone (Soran, Borcea, 1985).

Fig. 1 Ciclul biogeochimic al carbonului

Dioxidul de carbon circulat prin organismele vegetale şi animale reprezintă circa
0.2-0.3% din totalul uşor accesibil. Un calcul simplu demonstrează faptul că în actualul
echilibru al ecosferei, punerea în circulaţie a întregului fond de rezervă a carbonului accesibil
vieţii necesită între 300 şi 500 de ani. Acest echilibru multimilenar este astăzi în pericol de a
fi tulburat prin arderea în cantităţi tot mai mari a cărbunelui, a petrolului, lemnului etc.
Ricklefs apreciază că, în momentul de faţă, prin consumarea combustibililor fosili,
se elimină în atmosferă o cantitate de CO 2 echivalentă cu 2% din actualul fond de schimb al
carbonului pe Terra, ceea ce depăşeşte cu 1.70-1.75% cantitatea de CO2 consumată anual în
fotosinteză de vegetaţie. Prin acţiunile sale, omul a declanșat un proces de acumulare a
dioxidului de carbon în atmosferă, ale cărui urmări în viitor vor produce dereglări majore.
Din ecuaţia generală a fotosintezei şi a respiraţiei rezultă faptul că împlinirea ciclului
biogeochimic al carbonului este intercondiţionată de desfăşurarea sincronică a ciclului
biogeochimic al oxigenului şi al apei .