Circuitul azotului

Fișă de documentare

Azotul este un component deosebit de important al materiei vii deoarece intră în

alcătuirea substanțelor proteice.
Rezervorul principal de azot îl reprezintă aerul atmosferic, care conține 78% azot. O
altă sursă de azot o reprezintă solul unde se află sub formă de compuși.
Pentru a putea fi utilizat de către plante, azotul atmosferic (N 2) trebuie să fie fixat sub
formă de molecule organice. Sub influența descărcărilor electrice din atmosferă și a radiațiilor
ultraviolete, azotul este oxidat și rezultă oxizi de azot. Aceștia sunt dizolvați de apa de ploaie
și ajung pe sol sub formă de săruri (azotiți, azotați), acumulându-se în sol, în apele lacurilor și
mărilor de unde sunt folosiți de plante.

Circuitul azotului în natură

La fixarea azotului din atmosferă un rol important îl au unele metale : fierul,

rnolibdenul, precum și unele microorganisme. Astfel, alga albastră-verde Nostoc, folosește
azotul atmosferic pentru sinteza substanțelor proteice.
Bacteria Rhysobium leguminosarum fixează în nodozitățile plantelor leguminoase
azotul atmosferic, fiind folosit pentru sinteza compușilor cu azot.
Azotații ajunși în protoplasma plantelor, trec în corpul animalelor, de unde o parte se
elimină prin urină. După moartea plantelor și animalelor, bacteriile de putrefacție pun în
libertate azotul sub formă de amoniac. O parte este descompus de bacteriile denitrificatoare
până 1a azot care se degajă în atmosferă. O altă parte, este descompusă de bacteriile de
denitrificare în două etape:
a) bacteriile din genul Nitrosomonas oxidează amoniacul până 1a acid azotos care se combină
cu diferite săruri și rezultă azotiți;
b) bacteriile din genul Nitrobacter descompun azotiții până la azotați. Acidul azotic formează
săruri cu K ,Na, care pot forma zăcăminte de silistră, ce pot fi absorbite de rădăcinile
plantelor. Circuitul azotului este perturbat de poluare.