Tehnici de reemediere si reecologizare a

siturilor poluate

Prin sol se intelege stratul de la suprafata pamantului, care pe baza transformarilor

continue ce se petrec si a influentei complexului de factori pedologici, poseda insusirea de
fertilitate, constituind mediul de crestere si dezvoltare a planelor. Profilul solului dezvaluie, prin
orizonturile si succesiunea acestora, procesul si stadiul de evolutie in care se gaseste.
Agricultura foloseste orizontul A care este situat la suprafata solului. In acest strat se acumuleaza
humusul format in special pe baza proceselor bioacumulative. Din acest orizont se spala sarurile
solubile si migreaza substantele coloidale.
Poluarea solului poate fi clasificată astfel:
- Poluarea endogenă: atunci când constituenţii normali ai solului se prezintă într-o formă
neobişnuită sau în concentraţii anormal de ridicate;
- Poluare exogenă: prin aducerea din exterior în sol a unor substanţe poluante, cea mai
frecventă fiind legată de următoarele:
- poluarea cu substanţe fertilizante: îngrăşăminte chimice, dejecţiile animalelor, nămoluri
de la staţiile de epurare ale apelor uzate tip menajer;
-poluarea prin reziduuri solide sau semisolide;
-poluarea cu substanţe din atmosferă;
-poluarea cu pesticide;
-poluarea cu metale grele: plumb, zinc, cadmiu, mercur, nichel, arsen, crom, cobalt,
molibden;
-poluarea cu hidrocarburi;
-poluarea biologică;
-poluarea fizică (cu apele cu temperaturi ridicate, cu substanţe radioactive).
Solul mai poate fi afectat de fenomene de degradare sau deteriorare a solului prin
eroziune, scufundări şi alunecări de teren, excavaţii, etc.

1
 1. Tehnologii de depoluare

1.1 Clasificarea bazata pe criteriul locului de aplicare

În funcţie de locul de aplicare tehnologiile de depoluare se clasifica în :

a) tehnologii aplicate în afara sitului de sol poluat;

b) tehnologii aplicate pe situl de sol poluat;
c) tehnologii aplicate ,,în situ”.

a) Tehnologiile aplicate în afara sitului, care constau în evacuare solului şi a apei

poluate din mediul lor natural (prin excavare sau pompare), transportul acestora în afară sitului
şi execuţia lucrărilor de depoluare în centre specializate.
Uneori aceste metode prevăd şi reducerea pe sit a materialului depoluant.
Principalele avantaje ale acestor metode sunt extirparea rapidă şi totală a componentelor
contaminate, posibilitatea contaminării activităţile pe sit şi eficientă ridicată de depoluare
conferită de centrele specializate. Pe de altă parte metodele plasate in afara sitului sunt marcate
de inconveniente notabile cum ar fi:
- costul ridicat al transportului;
- riscul dispersării parţiale a poluanţilor în timpul lucrărilor de evacuare, încărcare,
transport şi descărcare, impunerea unor limite de concentraţii în poluanţi înainte de
tratare, evitarea amestecului de poluanţi, etc."1
Tehnologiile din această categorie au avantajul unei depoluari rapide şi eficiente, dar au
dezavantajul că sunt deosebit de costisitoare mai ales din pricina costurilor ridicate ale lucrarilor
de excavare şi de transport.
"Cele mai des utilizate metode ex situ sunt: excavarea şi înlăturarea solului, incinerarea
acestuia, încorporarea în asfalt şi spălarea solului. În cazul poluanţilor dizolvaţi metoda de

1
Ing. Ec. Daniela Angela Buzoianu(Bahmâtă), Teză de doctorat "Strategii şi politici economice de combatere a
poluării în industria de petrol" Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Ploieşti, 2010

2
recuperare care se aplică cel mai des este pomparea. Un caz aparte îl reprezintă poluanţii
insolubili, dintre care cei mai frecvenţi sunt constituenţii din produsele petroliere. În acest caz, la
suprafaţa apei se formează o peliculă mobilă de hidrocarburi care se va deplasa în funcţie de
pantă. Recuperarea acestor produse se realizează prin pompare. Pentru a asigura gradientul
hidraulic, necesar accesului compuşilor petrolieri în zona de extracţie, este nevoie de scăderea
presiunii la suprafaţa apelor subterane. Tratarea acestor ape se face separat pentru poluanţii
anorganici şi organici. Astfel, pentru poluanţii anorganici (metale) se face o precipitare, prin
adăugare de CaCO3 şi o eliminare prin aerare, în timp ce pentru poluanţii de natură organică este
necesară o barbotare cu aer. "2

b)Tehnologiile aplicate pe sit, sunt identice cu primele, cu deosebirea ca solul poluat, dupa
excavare, nu mai este încărcat şi transportat în unităţi din afara sitului, ci este depoluat cu
ajutorul unor instalaţii mobile de depoluare amplasate chiar pe sit.
" Metode aplicabile pe sit care se asemăna cu metodele aplicabile în afară sitului deoarece
au la bază principiul evacuării solului şi aa apelor contaminate din mediul lor natural.
După excavare însă produsele contaminate nu mai sunt transportate în afara sitului ci sunt
tratate pe sit utilizând instalaţii de depoluare mobile, care ulterior pot fii folosite în altă parte.
Procedând astfel se suprima transportul produselor poluate, precum şi riscurile legate de
acestea. Procesul de depoluare desfăşurat pe sit poate deranja sau incomoda activitatea de bază
a sitului. La rândul lor echipamentele de depoluare montate pe sit trebuie să se adapteze
condiţiilor de instalare şi de exploatare impuse de ocupaţii sitului."3

c) Tehnologiile aplicate în situ, sunt acele metode care se aplică solului în

amplasamentul său.
"Metode aplicabile” în situ” care au ca particularitate inedită execuţia lucrărilor de
depoluare direct în mediul poluant, fără a se apela la lucrări de evacuare. Sistemul tehnic în
sine comporta două parţi distincte: o parte mobila instalată la suprafaţa sitului, cu posibilitate

2
http://www.hydrop.pub.ro/cap8marinovc2.pdf
3
Ing. Ec. Daniela Angela Buzoianu(Bahmâtă), Op. cit.

3
de utilizare în altă parte după terminarea lucrărilor de depoluare şi o parte inserata în mediul
poluant.
Tehnologiile” în situ” oferă posibilitate depoluării simultane atât a solului cât şi a apelor
subterane. Echipamentele aferente acestor tehnologii sunt în general uşor de amplasat dar
presupun o exploatare de specialitate delicată. În timpul exploatării este dificil de apreciat
volumul tratat, coenfguratia acestora şi eficienţa procesului de depoluare."4

1.2 Clasificare bazata pe principiile tehnice de depoluare

În funcţie de principiile tehnologiei de depoluare sunt folosite în prezent tehnologii

bazate pe metode fizice, chimice, termice şi biologice.

1.2.1 Metode fizice

a) Tehnologii bazate pe imobilizarea fizică a poluanţilor în solul şi subsolul

poluat.Tehnologiile din această categorie se aplică în situ şi cuprind următoarele categorii de
metode:
1. Etanşarea.Constă în izolarea solului şi a subsolului sitului poluat, utilizând tehnologii
specifice, în scopul evitării dispersiei poluantului în zonele limitrofe.
2.Alveolarea.Constă din excavarea pământului poluat şi depunerea lui într-o alveolă (
groapă) etanşă situată pe sit în apropierea zonei de excavare.
3. Stabilizarea.Constă în transformarea unui poluant solubil în situ într-unul insolubil
utilizând o reacţie chimică sau prin absorbţie pe o matrice neutră.
4. Inertarea. Constă din amestecarea solului poluat în situ cu anumite substanţe în scopul
obţinerii unui material compozit solid, impermeabil şi nereactiv.

4
Idem

4
 b) Tehnologii bazate pe extracţia fizică a poluanţilor din solul poluat. Principalele
tehnici de depoluare care se înscriu în această categorie sunt următoarele:

1.Excavarea. Constă în eliminarea stratului de sol poluat, încărcarea, transportul şi

depunerea lui în locuri unde prezenţa substanţelor sau a produselor poluante pe care le conţine
solul nu afectează mediul de depunere.

2. Spălarea.Constă din scoaterea poluanţilor din matricea solului cu ajutorul apei curate,
soluţiilor, solvenţilor sau a emulsiilor. Spălarea se poate realiza în afara sitului, pe un sit sau în
situ.

Figura 1 Spălarea în situ sau spălarea solului

5
 3. Flotaţia. În acest procedeu scoaterea poluanţilor din matricea solului se face în afara
sitului sau pe sit, în maşini de flotaţie, care folosesc ca principiu de funcţionare diferenţa dintre
tensiunea superficială a substanţelor poluante şi cea a scheletului mineral al solului.

4. Ventingul. Este o metodă de extracţie, direct din zona nesaturată a solurilor, a

poluanţilor gazoşi. În principiu aceştia sunt extraşi cu ajutorul unor puţuri care absorb (sunt
legaţi la o pompă de vid), din porii solului, substanţele poluante gazoase.

Figura 2.Venting

5. Spargingul.Este asemănătoare cu ventingul numai că utilizează două tipuri de puţuri:

unul pentru extracţie şi unul sau mai multe puţuri, pentru injecţie în sol a aerului sub presiune.
Injecţia de aer sub presiune are ca scop intensificarea proceselor de volatilizare a substanţelor
poluante volatile şi semivolatile aflate atât în zona nesaturată cât şi în cea nesaturată a solurilor.

6
 Figura 3 Sparging

6. Extracţia electrocinetică. Se bazează pe deplasarea controlată a poluanţilor sub

acţiunea unui câmp electric creat de doi eletrozi.

1.2.2 Metode chimice5

Tehnologiile chimice constau în folosirea unor reacţii chimice de eliminare, neutralizare

sau transformare a poluanţilor din soluri în specii cu caracter nepoluant.
Principalele metode de depoluare înscrise în această categorie sunt:

5
Carmen Teodosiu, Ioan Cojocaru, Ion Balasanian, Stiinta mediului , Editura EcoZone, Iasi, 2003, pag 165

7
 a) Extracţia chimică se bazează pe separarea poluanţilor faţă de mediul poluant cu
ajutorul unor reactivi chimici. În principiu se foloseşte:

1. Extracţia cu solvenţise foloseşte la depoluarea solurilor contaminate cu hidrocarburi

grele, gudroane, hidrocarburi aromatice policiclice, policlorbifenoli, pesticide organice.
Solvenţii cei mai folosiţi sunt: alcanii, alcoolii, cetonele.

2. Extracţia acidăse utilizează la depoluarea solurilor contaminate cu metale grele.

Principalii acizi folosiţi sunt: HCl, HNO3, H2SO4.

3. Extracţia bazicăse utilizează pentru extracţia unor poluanţi ca: cianuri, metale, amine,
eteri, fenoli, cel mai utilizat reactiv este soda caustică.

b) Reducerea.Se foloseşte la decontaminarea solurilor poluate cu substanţe organice şi

metale grele. Cel mai folosit agent reducător este fierul care se administrează în soluri sub
formă de pulbere. Prin reducere produsul poluant toxic se transformă într-unul inofensiv care nu
este necesar să fie extras din sol.

c) Declorurarea constă din înlocuirea ionilor de clor din poluanţii anorganici cu radicali
( OH ). Pentru declorurare sunt folosiţi hidroxidul de sodiu şi hidroxidul de potasiu.
Declorurarea se aplică pe sit sau în afara sitului într-un reactor.

d) Oxidarea constă în folosirea unor oxidanţi puternici (cei mai frecvenţi folosiţi sunt
ozonul şi apa oxigenată) care, pe de o parte, cauzează degradarea directă a poluantului, iar, pe
de altă parte, îmbogăţeşte mediul în oxigen şi determină creearea unui mediu favorabil
dezvoltării microorganismelor care vor accelera biodegradarea poluanţilor. Se foloseste la
depoluarea zonei saturate a solurilor.

8
 Figura 4 Schema de principiu a oxidării chimice în situ (amestec mecanic în situ)

e) Precipitarea este o metodă de decontaminare a apelor subterane după pomparea lor la

suprafaţa terenului.

1.2.3 Metode termice

"Tehnologiile termice de depoluare a solurilor sunt utilizate în lume pe scară largă.În

principiu metoda constă în încălzirea solului contaminat la diferite temperaturi în vederea
extracţiei, neutralizării, distrugerii sau imobilizării poluanţilor. Sunt aplicate în prezent
următoarele tehnologii de tip termic:

1. Incinerarea. Solul contaminat este excavat, încărcat, transportat şi supus mai întâi
unor operaţii de uscare, mărunţire şi clasare granulometrică după care este introdus într-un
incinerator care realizează depoluarea în două etape: în prima etapă la o temperatură de circa

9
 400 ˚C se realizează volatilizarea poluanţilor iar în a doua etapă, prin încălzire la temperaturi
mai mari de 1000 ˚C, se obţine distrugerea poluanţilor."6

2.Desorbţia termică. Se aplică pentru poluări ale solului cu compuşi volatili şi

semivolatili. Procesul tehnologic de desorbţie presupune, de asemenea, după operaţia de
pregătire, parcurgerea a doua etape: în prima etapă, la temperatura de 200-450 ˚C se realizează o
volatilizare a poluanţilor iar în a doua etapă se realizează tratarea gazelor rezultate, în scopul
separării şi concentrării poluanţilor.

3. Vitrificarea. Constă din topirea solului la temperaturi înalte şi transformarea acestuia,

după răcire, într-un material inert din punct de vedere chimic. Tratarea se face în situ cu ajutorul
unor electrozi înfipţi în teren. Temperatura de vitrificare este de circa 2000 ˚C.

Figura 5 Incinerarea şi desorbţia termică

6
Carmen Teodosiu, Ioan Cojocaru, Ion Balasanian, Op. cit., pag 166

10
 1.2.4 Metode biologice

1. Biodegradarea constă dintr-o acţiune cumulată a microorganismelor prezente în sol

(bacterii, ciuperci ), asupra substanţelor poluante şi transformarea acestora prin procese succesiv
de degradare în apă şi dioxid de carbon. În acest proces de biodegradare se mizează, în primul
rând, pe microorganismele prezente în mod natural în soluri a căror activitate este stimulată prin
introducerea de nutrienţi (azot şi fosfor) la care se adaugă aducerea, în mod obligatoriu, a unui
supliment de oxigen pentru a stimula şi ajuta activitatea de degradare a poluanţilor de către
microorganismele aerobe. Biodegradarea se poate realiza în afara sitului, pe sit şi în situ.

2. Bioacumularea. Metoda presupune acumularea biologică a poluanţilor care conduce

la scoaterea din circuitul natural al materiei ecosistemul solului. Există doua tipuri de
bioacumulări: bioacumulări pasivecare constau din fixarea poluanţilor (metale grele) la suprafaţa
anumitor microorganisme sau plante care mai apoi sunt incinerate, depozitate controlat sau prin
procedee fizico-chimice se realizează recuperarea metalelor şi bioacumularea activăcare constă
din bioacumularea poluanţilor în celulele microorganismelor şi a plantelor.

3. Biolixivierea constă din extracţia metalelor grele din soluri după ce acestea au fost
separate de scheletul mineral al solului de către bacterii. În principiu metoda foloseşte bacteria
,,de mină” care are capacitatea de a oxida metalele grele aducându-le în forme uşor solubile.

4. "Metoda zonelor umede. Această metodă constă din amenajarea unor suprafeţe
mlăştinoase în care sunt introduse apele poluate. La trecerea, apelor poluate prin zona
mlăştinoasă substanţele poluante vor fii reţinute de flora microbiană şi de organismele vegetale
superioare. În paralel vor intra în acţiune o serie de procese fizico-chimice şi microbiologice care
au ca rezultat declanşarea şi dezvoltarea proceselor de descompunere – fermentare. În final, la
ieşirea din zona mlăştinoasă apa este lipsită aproape în totalitate de elemente şi substanţele
poluante avute la intrare."7

7
Idem, pag. 167

11
 2 BIOTEHNOLOGII.
BIOREMEDIEREA SITURILOR POLUATE.

Principalul avantaj al procedeelor de remediere in situ este acela ca solul poatefi tratat
fara a fi necesare excavareasitransportul, reducându-se astfel semnificativcosturile tratarii.
Oricum, aceasta modalitate de remediere necesita perioade maiindelungate, iar uniformitatea
tratarii este mai putin sigura, data fiind variabilitateacaracteristicilor solurilorsiacviferelor. In
plus, este mai dificil de controlat eficacitateaprocesului.

Tehnicile de bioremediere sunt tehnici destructive orientate catre stimulareainmultirii

microorganismelor prin utilizarea contaminantilor drept surse de hrana sienergie. Crearea de
conditii favorabile de dezvoltare microorganismelor implica, deregula, asigurarea unor anumite
combinatii de oxigen, nutrientisiumiditate, precum siun control al temperaturiisi pH-ului. Uneori,
pentru imbunatatirea procesului, seadauga microorganisme adaptate pentru degradarea anumitor
contaminanti.

Utilizarea proceselor biologice de remediere se realizeaza de regula cu costuriscazute.

Contaminantii sunt distrusi si rareori este necesara o tratare suplimentara areziduurilor. Unele
dezavantaje apar incazul unor contaminanti specifici. De exemplu,biodegradarea HAP conduce
la ramânerea insol a HAP cu mase moleculare mari,recalcitrante si potential cancerigene.
Compusii polihalogenati sunt greubiodegradabili, iar unii dintre ei sunt transformati prin
biodegradare inprodusisecundari si mai toxici (de exemplu, transformarea tricloretenei inclorura
de vinil).

Acesti produsi secundari pot fi mobilizati de catre apele subterane, daca nu suntfolosite
tehnici de control adecvate. Bioremedierea in situ necesita o caracterizareamanuntita a solului,

12
acviferului si contaminantilor. Uneori poate fi necesara extractiasi tratarea apei freatice, apa
freatica cu grad redus de contaminare putând fi recirculataprin zona tratata pentru a-i furniza
acesteia umiditatea necesara.

Desi nu toti compusii organici se preteaza la biodegradare, bioremedierea insitu a fost

aplicata cu succes pentru remedierea solurilor, namolurilorsiapelorsubterane contaminate cu
hidrocarburi din petrol, solventi, pesticide, conservantipentru lemn si alte produse organice.
Compusii anorganici nu pot fi distrusi prinbioremediere, dar pot fi extrasi din sol sau imobilizati
prin procese de fitoremediere.

Principalii parametrii care influenteaza viteza cu care microorganismeledegradeaza

contaminantii sunt: naturasiconcentratia contaminantilor, aportul deoxigensinutrienti, umiditatea,
temperatura, pH-ul, inocularea suplimentara a solului sico-metabolismul. Tehnicile de
bioremediere in situ sunt sensibile la anumiti parametriai solului. De exemplu, prezenta
compusilor argilosi sau humici provoaca variatii in performantele procesului. Pentru a stabili
eficienta bioremedierii inanumite conditiidate este necesara efectuarea unor studii de tratabilitate.

Concentratia oxigenului in sol poate fi marita prin evitarea saturarii solului cuapa, evitarea
compactarii solului, evitarea existentei unor potentiale redox ridicate saua unor concentratii
reduse de materiale degradabile. Pentru a asigura furnizareaoxigenului cu o rata suficienta
mentinerii conditiilor aerobe, se poate utiliza injectiafortata de aer sau de peroxid de hidrogen
(H2O2). Utilizarea H2O2 este limitata intrucâtla concentratii ridicate (peste 100 ppm , sau 1000
ppm cu o aclimatizare propice) estetoxica pentru microorganisme. in plus, peroxidul de hidrogen
tinde sa se descompunarapid in apa si oxigen in prezenta anumitor componenti ai solului.

Apa serveste ca mediu de transport pentru nutrienti si contaminantii organicicare patrund in

celula microbiana, precum si pentru resturile metabolice care parasesccelula. Un exces de apa
poate dauna intrucât poate inhiba circulatia oxigenului prinsol, evident doar in cazul in care nu
sunt dorite conditii anaerobe.

13
 In lipsa nutrientilor de crestere a celulelor (azot, fosfor, potasiu, sulf, magneziu,calciu,
mangan, fier, zinc, cupru, alte elemente in urme), activitatea microbiana estelimitata. Azotul si
fosforul sunt probabil nutrientii deficitari in mediul contaminat, eifiind adaugati de regula intr-o
forma asimilabila: saruri de amoniu si fosfati. Fosfatiipot provoca colmatarea solului ca rezultat
al precipitarii fosfatilor de fier si de calciustabili care umplu porii din sol si din acvifere.

Valoarea pH-ului influenteaza solubilitatea si, in consecinta, disponibilitateamultor

constituenti ai solului care pot afecta activitatea biologica. Multe metalepotential toxice pentru
microorganisme sunt insolubile la valori pH ridicate; ca urmare,cresterea pH-ului sistemului de
tratare utilizat poate reduce riscul otraviriimicroorganismelor.

Temperatura afecteaza activitatea microbiana: scaderea temperaturii conduce lascaderea

vitezei de biodegradare; astfel bioremedierea in zonele cu climat nordic poatefi ineficienta in
anumite perioade ale anului. Microorganismele ramân insa viabile si latemperaturi sub 0 °C,
reluându-si activitatea odata cu incalzirea solului. Incalzireazonei supuse bioremedierii, prin
injectie de aer cald, poate accelera procesul deremediere. Crestere temperaturii peste un anumit
prag poate fi nociva, provocândsterilizarea solului. Cresterea temperaturii influenteaza si alte
fenomene conexebioremedierii, cum ar fi reducerea nebiologica a cantitatii de contaminanti, in
specialprin vaporizare. De regula, solubilitatea contaminantilor creste cu temperatura,
desisolubilitatea unor hidrocarburi este mai ridicata la temperaturi joase. in plus,
crestereatemperaturii micsoreaza solubilitatea oxigenului.

Studiile de tratabilitate sau de fezabilitate a bioremedierii se utilizeaza pentru ase verifica

daca bioremedierea este aplicabila intr-o situatie data. Complexitateastudiului depinde de natura
contaminantilor si de caracteristicile sitului. Pentru situricontaminate cu hidrocarburi obisnuite
din petrol (benzina, de exemplu) este de regula suficienta examinarea probelor reprezentative in
ceea ce priveste prezenta si nivelulpopulatiilor indigene de microorganisme, nivelul nutrientilor,
prezenta substantelortoxice pentru microrganisme, precum si analizarea unor caracteristici ale
solului, cumar fi: pH-ul, porozitatea, umiditatea.

14
 2. 1. Atenuarea naturala monitorizata (ANM)

Atenuarea naturala se bazeaza pe procese naturale de decontaminare sauatenuare a

poluarii in sol si ape subterane.in mod natural, insubsol pot avea locurmatoarele procese prin
care concentratia poluantilor s-ar putea diminua sub limitaadmisibila: dilutia, volatilizarea,
adsorbtia, transformarea chimicasibiodegradarea.
Desi atenuarea naturala decurge in majoritatea siturilor poluate, este necesara existentaunor
conditii corespunzatoare pentru depoluare, altfel aceasta va fi incompleta sauinsuficient de
rapida. Este necesara testarea sau monitorizarea acestor conditii pentru averifica fezabilitatea
atenuarii naturale. ANM se preteaza cel mai bine pentru utilizarein zonele in care sursa de
poluare a fost indepartata.

ANM nu este sinonima cu „neluarea nici unei masuri”, desi aceasta esteperceptia cea mai
frecventa.in comparatie cu alte tehnologii de remediere, ANMprezinta o serie de avantaje ca: (i)
generarea sau transferul redus de deseuri; (ii)impactul redus asupra siturilor (nu se intervine cu
structuri construite); (iii)aplicabilitate totala sau partiala intr-un anumit sit, infunctie de conditiile
concrete side obiectivul remedierii; (iv) posibilitatea utilizarii impreuna sau dupa alte
masuriactive de remediere; (v) costuri globale mai reduse decât incazul remedierii active.
Poluantii susceptibili la eliminare prin ANM sunt compusii organici volatili sisemivolatili
(COV, COSV) precumsihidrocarburile existente incombustibili, anumitecategorii de pesticide,
precumsiunele metale grele (Cr, de ex.) daca exista conditii deimobilizare a acestora prin
modificarea starii de oxidare.

Printre dezavantajele ANM pot fi mentionate: (i) necesitatea colectarii datelorutilizate ca

parametrii de intrare inmodelarea procesului; (ii) posibilitatea ca produsiiintermediari de
degradare sa fie mai mobili sau mai toxici decât contaminantul initial;(iii) posibilitatea migrarii
contaminantilor inaintea degradarii lor; (iv) posibilitateaimobilizarii unor poluanti (Hg, de ex.)
fara a putea realiza degradarea lor; (v)monitorizarea pe termen lung, cu costurile aferente; (vi)

15
durata mai mare a ANMcomparativ cu masurile active de remediere; (vii) posibilitatea
modificarii intimp aconditiilor hidrologice si geochimice, care ar putea duce la refacerea
mobilitatiipoluantilor inprealabil imobilizati; (viii) reticenta opiniei publice la astfel de
masuri„pasive” de depoluare.

16
 2.2. Bioremedierea imbunatatita (BI)

Este un proces incare microorganisme indigene sau inoculate (bacterii, fungiietc.)

metabolizeaza poluantii organici din sol sau ape subterane, cu formare de produsistabili,
nepoluanti. Pentru imbunatatirea procesului, sau pentru desorbtia poluantilordin materialele
subterane se pot adauga nutrienti, oxigen, alte amendamente. BI poateimplica utilizarea de
culturi microbiene special cultivate pentru degradarea anumitorpoluanti sau grupe de poluanti,
sau pentru a rezista inconditii deosebit de severe demediu. Uneori microorganismele din situl
supus remedierii sunt colectate, cultivateseparat si apoi reintroduse insit ca mijloc de marire
rapida a populatiei microbiene insitul respectiv. Alteori, desi mai rar, se pot adauga alte tipuri de
microorganisme indiferite etape ale procesului de remediere, ca urmare a modificarii
compozitieipoluantilor pe masura ce procesul de bioremediere evolueaza.

In cazul in care degradarea poluantilor este un proces aerob, BI se poate realizaprin

percolarea sau injectia insol de apa freatica sau apa necontaminata cu continut
denutrientisisaturata cu oxigen dizolvat.in locul oxigenului dizolvat se poate folosi oalta sursa de
oxigen, de ex. H2O2.in cazul solurilor contaminate instratul superficial,puturile de injectie sunt
inlocuite cu galerii de infiltratie sau cu sisteme de irigare lasuprafata. Deoarece temperaturile
scazute incetinesc bioremedierea, solul poate fiacoperit cu diverse dispozitive de incalzire sau
mentinere a temperaturii, pentruaccelerarea procesului.

Daca prin degradare anaeroba rezulta intermediari sau produsi mai periculosidecât poluantii
initiali (ex.: degradarea anaeroba a tricloretenei la clorura de vinil), serecomanda crearea
ulterioara de conditii aerobe pentru neutralizarea acestora.

BI a fost aplicata cu succes pentru remedierea solurilor, namolurilorsiapelorsubterane

contaminate cu hidrocarburi din petrol, solventi, pesticide, conservantipentru lemn, alte substante
organice. Studii pilot au aratat eficienta procesului ladegradarea anaeroba a TNT din solurile
contaminate cu reziduuri de munitii, mai alesdupa ce sursa a fost indepartata iar concentratia
poluantului insol este scazuta.

17
Poluantii frecvent indepartati prin aceasta tehnica sunt HAP, COSV nehalogenati sifractiunile
benzen-toluen-etibenzen-xileni (BTEX) din siturile poluate cu conservantiai lemnului (creuzot)
sau de pe amplasamentele unor rafinarii.

BI prezintasio serie de limitari, cum ar fi: (i) ineficienta incazul incarematricea solului nu
permite contactul intre poluantisimicroorganisme; (ii) circulatiasolutiilor apoase prin sol poate
conduce la cresterea mobilitatii poluantilor; (iii)colonizarea preferentiala a microorganismelor
poate produce infundarea puturilor deinjectie a apei/nutrientilor; (iv) curgerile preferentiale pot
reduce considerabil contactulfluidelor injectate cu poluantii — procesul nu este recomandat
pentru solurile argiloase,puternic stratificate sau eterogene; (v) concentratii ridicate de metale
grele, compusi cugrad ridicat de clorurare, alcani cu catena lunga, saruri anorganice sunt toxice
pentru microorganisme; (vi) scaderea vitezei procesului la scaderea temperaturii; (vii)necesitatea
tratarii la suprafata a apei freatice extrase (stripare cu aer sau tratare cucarbune activ) inainte de
re-injectare insol sau depozitare.

BI poate fi considerata o tehnologie pe termen lung, curatirea unui sit putânddura intre 6 luni
si 5 ani, infunctieside specificul local. Costurile aferente tehnologieivariaza intre 30 — 100
USD/m3 de sol tratat.

18
 2. 3. Bioaerarea

Bioaerarea este un procedeu prin care biodegradarea aeroba in situ estestimulata prin
aport suplimentar de oxigen catre bacteriile solului. Spre deosebire deprocedeul de extractie a
vaporilor din sol, bioaerarea utilizeaza debite scazute de aer,atât cât sa sustina activitatea
microbiologica. Uzual oxigenul este adaugat in sol prininjectie directa de aer in situl contaminat.
Injectarea de aer se poate realiza in puturiverticale sau in canale orizontale (figura 9). Pe lânga
accelerarea degradarii, bioaerareaare si un efect secundar, acela de a deplasa poluantii volatili
prin solul activat.
Procedeul se aplica, de regula, in zona nesaturata a solului (zona vadoasa) si sepreteaza tuturor
compusilor care pot fi biodegradati aerob.

Figura 6. Schema de principiu a bioaerarii: a — injectie verticala; b — injectie orizontala;

1 — compresor; 2 — rezervor de combustibil (sursa de poluare); 3 - puturi verticale;
4 — conducte orizontale de injectie

19
 Pentru realizarea corespunzatoare a procesului trebuie ca aerul sa fie capabil dea traversa
solul intr-o cantitate suficienta pentru mentinerea conditiilor aerobe, ceea ceinseamna un continut
de minimum 2% O2 in sol si in sol sa fie prezente intr-o concentratie corespunzatoare populatii
bacteriene apte pentru degradarea poluantilororganici — minim 105 UFC/g sol, optim 107 - 108
UFC/g sol. Sunt necesare testeprealabile pentru determinarea permeabilitatii solului la aer,
precum si teste derespiratie in situ.

Principalii factori care limiteaza bioaerarea sunt: (i) conditii hidrogeologiceimproprii (pânza
freatica foarte apropiata de suprafata, lentile de sol saturat,permeabilitate redusa a solului); (ii)
umiditatea extrem de scazuta a solului (la sub 2%masice umiditate, activitatea microbiana este
inhibata); (iii) umiditatea prea ridicata asolului (reduce permeabilitatea aerului si scade rata de
transfer a oxigenului); (iv)temperaturile scazute.

Pe lânga schema tehnologica tipica redata in fig. 9, exista si alte posibilitatitehnice de a

realiza bioaerarea: in circuit inchis, sau prin deshidratare sub presiune(figura 10). in cazul
aplicarii circuitului inchis se maximizeaza cantitatea de poluantbiodegradata, prin recircularea
oxigenului care nu este consumat in totalitate la osingura trecere. Solul din zona vadoasa devine
un bioreactor cu recircularea fazeigazoase, in care doar 10% din debitul de aer recirculat trebuie
inlocuit cu aer proaspat.

In cazul deshidratarii sub presiune, aerul este injectat sub presiune chiar deasupranivelului pânzei
freatice. In zona respectiva are loc deshidratarea solului, pânzafreatica se deformeaza, iar zona
contaminata este expusa actiunii oxigenului din aer.

Se accelereaza astfel degradarea poluantilor din capilare, imbunatatindu-se totodatacalitatea apei

subterane, fara a mai fi necesara remedierea directa a acesteia.

20
Figura 7. Tehnici alternative de bioaerare: a - in circuit inchis; b - prin deshidratare subpresiune; 1 - compresor; 2 -
puturi de extractie a aerului; 3 - puturi de injectie a aerului;
4 — evacuare partiala in atmosfera

Pâna in prezent bioaerarea a fost utilizata cu succes la remedierea unor soluricontaminate

cu produse petroliere, solventi neclorurati, anumite pesticide, conservantipentru lemn etc. Cele
mai rapide rezultate se obtin la degradarea componentelor celemai toxice, solubile si mobile din
componenta carburantilor: benzen, toluen,etilbenzen, xileni. µn mai putin de un an, cantitatea
acestora din sol se reduce cu peste90%. Degradarea majoritatii compusilor clorurati se poate
realiza numai prin utilizareaunor co-metaboliti (injectând metan in sol, de ex.), sau prin existenta
unui cicluanaerob.

Bioaerarea este o tehnologie aplicabila pe termen mediu spre lung. Exista cercetari
referitoare la extinderea bioaerariila solurile cu permeabilitate scazuta, prin injectie de oxigen in
loc de aer; in zone cuclima rece, prin incalzirea solului; la bioremedierea compusilor recalcitranti
(HAP,pesticide), prin ozonizarea aerului injectat in sol.

21
 2. 4. Fitoremedierea

Sub denumirea generala de fitoremediere sunt cuprinse acele procese careutilizeaza plantele
pentru indepartarea, transferul, stabilizarea si distrugereacontaminantilor din sol, apa, sedimente.
Metodele de fitoremediere ofera un potentialsemnificativ pentru anumite aplicatiisipermit
remedierea unor situri mult mai maridecât ar fi posibil incazul utilizarii unor tehnologii
traditionale de remediere. Unnumar mare de specii de plante (peste 400 la ora actuala), incepând
cu ferigilepteridofite si terminând cu angiosperme ca floarea-soarelui sau plopul, pot fi
utilizatepentru indepartarea poluantilor prin intermediul mai multor mecanisme.
Mecanismelefitoremedierii includ biodegradarea intensificata in rizosfera
(rizodegradarea),fitoextractia (fitoacumularea), fitodegradarea si fitostabilizarea.

Rizodegradarea are loc in portiunea de sol care inconjoara radacinile plantelor.Substantele

naturale eliberate de radacinile plantelor servesc drept substrat pentrumicrorganismele prezente
in rizosfera, accelerând astfel degradarea contaminantilor.Radacinile plantelor afâneaza solul,
lasând loc pentru transportul apei si aerare. Acestproces tinde sa impinga apa catre zona de
suprafata si sa deshidrateze zonele saturatemai joase.

Fitoextractia este procesul prin care radacinile plantelor absorb impreuna cu apasi nutrientii
si contaminantii din sol (metalele, in special). Contaminantii nu suntdistrusi, dar se acumuleaza
in radacinile, tulpinile si frunzele plantelor, care pot firecoltate in vederea indepartarii si
distrugerii contaminantilor. Procesul de extractiedepinde de abilitatea plantelor de a creste
insoluri cu concentratii ridicate de metale side capacitatea acestora de a extrage din sol metalele
inconditiile climaterice specificesolului respectiv. Pentru fitoextractie se pot folosi fie plante cu
capacitate naturalaexceptionala de a acumula metale, asa numitii hiperacumulatori, fie plante
care produccantitati ridicate de biomasa (porumb, orz, mazare, ovaz, orez, mu[tar indian)
asistatechimic cu adaosuri de substante care imbunatatesc capacitatea de extractie a metalelor.
Adaosurile de acid citric, acid oxalic, acid galic, acid vanilic, chelatizanti clasici
caetilendiaminotetraacetat – EDTAsidietilentriaminopentaacetat - DTPA sauchelatizanti
biodegradabili ca etilendiaminodisuccinat — EDDS, metilglicindiacetat —MGDA imbunatatesc

22
substantial extractia din sol a Zn, Cd, CusiNi. Aceste adaosuriprezinta insa riscul de a mobiliza
metalele inapele subterane. Numarulhiperacumulatorilor inregnul vegetal este redus: circa 400 de
specii de plantevasculare, marea majoritate prezentând o afinitate deosebita pentru Ni. Prin
definitie,hiperacumulatorii trebuie sa acumuleze cel putin 100 mg/g Cd sau As, 1000 mg/g
Co,Cu, Cr, Ni sau Pb, 10000 mg/g Mn sau Ni. Anumite specii de ferigi prezinta ocapacitate
deosebita de acumulare pentru As — pâna la 23000 mg/kg inlastarii specieiPteris vitata. Hri[ca
obisnuita (Fagopyrum esculentum Moench) poate acumula intulpini pâna la 4200 mg/kg Pb,
fiind prima specie hiperacumulatoare de Pb care are sio productivitate ridicata inbiomasa. Alte
plante cu potential pentru fitoextractie suntcele din genul Brassica: Brassica juncea (mu[tarul
indian) pentru Cd, Cr(VI), 137Cs,Cu, Ni, Pb, U, Zn, Brassica napus (napul) pentru Pb, Se, Zn,
Brassica oleracea (varzaornamentala) pentru 137Cs, Ni, As, Tl. Extractia Hg biodisponibil din
sol se poaterealiza cu orz, grâu, lupin galben (Lupinus luteus), iarba câinelui (Cynodon
dactylon).

Fitodegradarea este procesul de metabolizare a contaminantilor in tesuturilevegetale.

Plantele produc enzime (dehalogenaze, oxigenaze) care favorizeazadegradarea catalitica a
contaminantilor ajunsi in tesutul vegetal. Este studiataposibilitatea degradarii concomitente a
compusilor aromatici si a compusilor alifaticiclorurati prin aceasta metoda.
Fitostabilizarea este procesul bazat pe capacitatea anumitor plante de a producecompusi chimici
care pot lega, la interfata radacina - sol, intr-o forma inactiva,cantitati importante de compusi
toxici (indeosebi metale grele), impiedicând astfelraspândirea lor in apele subterane sau in alte
medii. Uzual, solul supus fitostabilizariieste arat, tratat cu diverse amendamente pentru fixarea
rapida a metalelor (var,ingrasaminte fosfatice, oxihidroxizi de Fe sau Mn, minerale argiloase
etc.), dupa careeste insamântat cu plante cunoscute ca slabi translocatori ai metalelor, astfel
incâtacestea sa nu ajunga inpartile plantei care pot fi consumate de animale. Iarba vântului
(Agrostis tenuis)sipaiutiul rosu (Festuca rubra) sunt folosite inaplicatii comercialepentru
fitostabilizarea solurilor contaminate cu Pb, Zn sau Cu.

Rizofiltrarea este similara fitoacumularii, cu observatia ca se aplica doarefluentilor lichizi.

Plantele sunt crescute fara sol si sunt transportate in ariilecontaminate.

23
 2. 5. Bioremedierea ex situ

Principala caracterisica a tehnologiilor de bioremediere ex situ este aceea casolul este

mutat din amplasamentul sau initial, fie intr-o instalatie adecvata, fie inaltaparte a aceluiasi sit.
Principalele avantaje ale tehnologiilor ex situ sunt optimizareaconditiilor de lucru, un mai bun
control al procesului, o monitorizare mai simpla si maiprecisa.in plus, adaugarea de
microorganisme specializate inbiodegradarea anumitorcontaminanti este mai u[or de
realizatsimai sigura. Aceste tehnologii sunt preferate incazul poluarilor localizate, inzonele
incare concentratia poluantilor este relativridicata, iar adâncimea la care se gasesc nu este prea
mare. Pricipalele dezavantaje suntcosturile suplimentare legate de excavaresitransport, riscurile
raspândirii poluantilorprin aceste manevre sau poluarea secundara generata de mutarea solului.in
plus, estenecesar un spatiu suplimentar pentru tratare. Costurile, ingeneral, sunt mai ridicatedecât
in cazul bioremedierii in situ.

2. 6. Bioremedierea inmovile statice (BMS)

Bioremedierea inmovile statice este o tehnologie incare solul excavat esteamestecat cu

diverse amendamente si asezat pe o zona de tratare prevazuta cu unsistem de colectare a
scurgerilorsiposibilitati de aerare. Se utilizeaza pentru reducereaconcentratiei produsilor
petrolieri din sol prin biodegradarea acestora. Pentruimbunatatirea biodegradarii se regleaza
umiditatea, caldura, continutul de nutrienti sioxigen, pH-ul.

Zona de tratare este acoperita sau inclusa intr-un strat impermeabil pentruminimizarea
riscului scurgerii contaminantilor insolul nepoluat. Scurgerile colectatepot fi de asemenea tratate
intr-un bioreactor inainte de recirculare. La ora actuala existadiverse variante comerciale ale
procedeului, incare retete speciale de nutrienti siaditivi sunt incorporate insol pentru stimularea
biodegradarii. Aceste retete sunt deregula elaborate infunctie de conditiile specifice ale sitului

24
tratat.

Movilele de sol au un sistem de aerare ingropat, prin care circulatia aerului serealizeaza prin
depresiune (vacuum) sau suprapresiune.inaltimea movilelor poateatinge pâna la 7 m, dar
inaltimea recomandata este de maximum 2 — 3 m. Movilele potfi acoperite cu folii de plastic
pentru controlul evaporarii apei si volatilizariicompusilor organici, precumsipentru favorizarea
incalzirii solare. Daca insol exista COV care trec influxul de aer, aerul care parase[te solul poate
fi tratat pentruindepartarea sau distrugerea COV inainte de descarcarea inatmosfera.

BMS este o tehnologie aplicabila pe termen scurt: saptamâni pana la câtevaluni. Tehnologia
se preteaza bine la distrugerea COV monohalogenati precumsiahidrocarburilor din combustibili.
Poate fi aplicatasila tratarea anumitor COVhalogenati, COSV, pesticide, cu o eficienta variabila.

Printre dezavantajele BMS se pot mentiona: (i) necesitatea excavarii solului; (ii)procesele
infaza solida au o eficienta discutabila incazul derivatilor halogenatisipotfi ineficiente incazul
reziduurilor provenite de la utilizarea explozivilor; (iii) la aceeasidimensiune a sarjei, timpul
necesar decontaminarii complete este mai ridicat decât incazul bioremedierii infaza de noroi; (iv)
procesul fiind static, tratarea este mai putinuniforma decât incazul proceselor care implica o
amestecare periodica a fazei solide.

Costurile tratarii depind de tipul contaminantului, necesitatea pre- sauposttratarii,

necesitatea unor echipamente pentru controlul emisiilor atmosferice. BMSeste o tehnologie
relativ simpla, cu un necesar redus de personal de operare siintretinere. Costurile tipice sunt de
130 — 260 USD/m3 de sol tratat.

25
 2. 7. Compostarea

Compostarea este un proces biologic controlat prin intermediul caruia o serie

decontaminanti organici sunt transformati aerob sau anaerob de catre microorganisme inproduse
netoxice. Solul contaminat excavat este amestecat cu agenti de afânare siamendamente organice
(rumegus, fân, gunoi de grajd, resturi vegetale etc.). Alegereacorecta a amendamentelor asigura o
porozitate adecvata, precumsiun echilibrucarbon-azot care sa asigure conditii termofile (54 — 65
°C) de dezvoltare amicroorganismelor. O eficienta maxima a degradarii se obtine prin aerare
(intoarcereazilnica a movilelor de compost), irigare (daca este necesar)sio monitorizare atenta
atemperaturiisia continutului de umiditate.in timpul compostarii pot avea loc emisii inatmosfera
daca insolul contaminat sunt prezenti COV sau COSV, caz incare suntnecesare echipamente
pentru controlul emisiilor.

Exista trei variante tehnologice de realizare a compostarii:

- compostarea inmovile statice aerate: compostul este cladit in movile si aerat prin intermediul
unor suflante sau al unor pompe de vid;
- compostarea inreactoare cu agitare mecanica: compostul este introdus intr-un vas de reactie
incare este amestecatsiaerat;
- compostarea inmovile lungi: compostul este cladit inmovile lungi, fiind periodic amestecat
cu echipamente mobile. Aceasta este considerata ca fiind ceamai ieftina alternativa de
compostare.

Compostarea se poate aplica solurilorsisedimentelor contaminate cu compusiorganici

biodegradabili. Studii pe instalatii pilot si interen au aratat ca prin compostareaeroba termofila
este posibila reducerea concentratiei trinitrotoluenului, picratului deamoniu, a HAP pâna la
nivele acceptabile.in 40 de zile de operare, continutul de TNTdin sol poate fi redus cu 99,7%,
mare parte a degradarii având loc inprimele 20 de zilede tratare.

Ca dezavantaje se pot mentiona: (i) necesitatea unui spatiu substantial pentrucompostare;

(ii) aparitia emisiilor de COV la excavarea solului; (iii) cre[tereavolumului materialului solid

26
inurma compostarii, ca urmare a adaosurilor deamendamente; (iv) imposibilitatea reducerii
continutului de metale grele.

Costurile compostarii sunt functie de volumul de sol tratat, fractia de sol dincompost,
disponibilitatea amendamentelor, tipul contaminantului, varianta tehnologicade compostare
aleasa. La un volum de sol de circa 15000 m3 contaminat cu explozivi,costurile de tratare sunt de
249 USD/m3 la compostarea inmovile lungi, 308 USD/m3la compostarea inmovile statice
aeratesi380 USD/m3 la compostarea inreactoare cuagitare mecanica.

27
 2. 8. Biodegradarea in straturi

Biodegradarea in straturi preparate (landfarming) este o tehnologie debioremediere a

solurilor, sedimentelor sau namolurilor contaminate prin excavare,asezare instraturi amplasate pe
un suport impermeabil. Periodic straturile suntrasturnate sau lucrate pentru aerare. De cele mai
multe ori, conditiile din strat suntcontrolate pentru optimizarea vitezei de degradare a poluantilor.
Se practica controlulumiditatii (prin irigare sau pulverizare de apa), aerarii (prin lucrarea solului
cu ofrecventa prestabilita are loc amestecareasiaerarea), pH-ului (prin neutralizare cupiatra de
var sfarâmata sau cu var agricol), amendamentelor (prin adaugare deafânatori, nutrienti etc.).
Mediul contaminat este tratat instraturi cu grosimea de pâna la 40 — 45 cm.Când este atins
nivelul de tratare dorit, stratul tratat este indepartat, cladindu-se altulnou. Se recomanda insa doar
indepartarea vârfului stratului tratat, noul strat cladindu-se prin adaugare de material
contaminatsiamestecare cu materialul ramas.in felulacesta materialul contaminat proaspat
adaugat este inoculat cu culturi microbieneactive, reducându-se astfel durata tratarii.
O varianta a BSP este tratarea solului (TS sau land treatment), când solurile,sedimentele sau
namolurile contaminate sunt afânate cu dispozitive mecanice mobilesi lasate sa interactioneze cu
solul pe care sunt amplasate. Interactiunea dinamicadintre deseuri, sol, climasiactivitatea
microbiana conduce la degradarea,transformareasiimobilizarea constituentilor poluanti.
Casiincazul BSP, este necesarcontrolul umiditatii, aerarii, pH-ului, adaosului de amendamente.in
plus sunt necesaremasuri suplimentare de siguranta pentru evitarea contaminarii apelor
freaticesidesuprafata, a aerului, sau prin intermediul lantului trofic.
BSPsiTS sunt tehnologii cu aplicabilitate pe termen mediusilung. Ele au fostdemonstrate
cu succes intratarea hidrocarburilor petroliere grele (motorine, namoluripetroliere), reziduurilor
de cocsare, a conservantilor pentru lemn (pentaclorfenol,creuzot)sia anumitor pesticide.
Hidrocarburile cu masa moleculara mica se evapora sise transfera inatmosfera inainte de a putea
fi degradate prin aceste tehnologii.
Ca dezavantaje ale acestor tehnologii se pot mentiona: (i) necesitatea unor spatiilargi; (ii)
controlul precar al anumitor factori (precipitatii, temperatura) care afecteazabiodegradarea; (iii)

28
imposibilitatea degradarii poluantilor anorganici; (iv) necesitateapretratarii COV care altfel s-ar
volatiliza inatmosfera provocând poluarea acesteia; (v)necesitatea controlului prafului emanat
intimpul lucrarii solului; (vi) necesitateaconstruiriisisupravegherea functionarii unor dispozitive
de captare a apelormeteorice; (vii) anumite de[euri sunt restrictionate la aplicarea pe sol
(anumitenamoluri petroliere, de ex.), ele neputând fi tratate prin aceste tehnologii.
Aplicarea acestor tehnologii implica atât costuri anterioare aplicarii siindependente de
volumul tratat (25000 — 50000 USD pentru studii de laborator, pânala 100000 USD pentru
studii pe pilotsiexperimentari interen), precumsicosturi deexploatare, care nu depa[esc 100
USD/m3.

29
 2. 9. Bioremedierea infaza de noroi (BFN)

Principiul tehnologiei de bioremediere infaza de noroi consta inrealizarea uneisuspensii

consistente (noroi) alcatuita din sol, sedimente sau namol, apasialti aditivi.
Noroiul este amestecat pentru mentinerea insuspensie a solidelorsipentru a permitecontactul
microrganismelor cu contaminantii din sol. Dupa realizarea biodegradarii,noroiul este
deshidratat, faza solida rezultata fiind adusa pe amplasamentul originalsau utilizata inalte
scopuri.

BFN necesita tratarea controlata a solului excavat intr-un bioreactor.inprealabil din sol se
separa pietrelesimolozul, dupa care se dilueaza cu apa la oconcentratie depinzând de concentratia
poluantilor, viteza biodegradariiside naturafizica a solului.in unele variante se practica o
prespalare a solului invedereaconcentrarii contaminantilor.

Nisipul curat poate fi indepartat, ramânând pentrualimentarea bioreactorului doar particulele fine
de sol contaminatsiapele de spalare.
Noroaiele tipice contin 10 — 30% masice de faza solida. Suspensia se trece intr-unbioreactor cu
agitare unde se adauga nutrientisioxigen. Daca este necesar, se face ocorectie de pH prin
adaugare de acizi sau baze. Se pot adaugasiculturi microbiene incazul incare specia adecvata nu
este prezenta insolul de tratat. La terminareabiodegradarii, suspensia de sol se supune
deshidratarii, utilizându-se inacest scopdecantoare, filtre sub presiune sau la vid, paturi uscatoare
de nisip sau centrifuge.

BFN este o tehnologie pe termen scurt catre mediu. Timpul de stationare inbioreactor este
functie de natura poluantilor, concentratia lorside gradul deindepartare dorit. Uzual sunt necesare
5 zile pentru distrugerea pentaclorfenolului, 13zile pentru remedierea solului contaminat cu
pesticidesi60 de zile pentrudecontaminarea namolului de rafinarie.

Pâna inprezent, BFN a fost aplicata cu succes la remedierea solurilor, namolurilor si

sedimentelor contaminate cu explozivi, produse petroliere, produse petrochimice, solventi,

30
pesticide, conservanti pentru lemnsialte substante organice.

Bioreactoarele sunt preferate fata de tehnicile de remediere in situ incazul solurilorgreu

permeabile, a solurilor eterogene, incazul incare apele freatice care inconjoarazona poluata sunt
greu de captat, sau atunci când tratarea trebuie realizata rapid.

BFN se utilizeaza inspecial pentru tratarea COVsiCOSV nehalogenati dinsoluri excavate

sau din sedimente dragate, precumsipentru tratarea solurilorcontaminate din poligoanele de
artilerie. Bioreactoarele incare se adauga co-metabolitisi microorganisme special adaptate pot fi
utilizate pentru tratarea COVsiCOSVhalogenati, pesticidelorsiPCB. Bioreactoare secventiale
anaerob/aerob se pot utilizapentru tratarea PCB, COSV halogenati, pesticidelorsireziduurilor
explozivilor deartilerie. Existasiunitati mobile de tratare, care pot fi deplasate rapid indiverse
zone.

Factorii care limiteaza aplicabilitateasieficienta BFN sunt: (i) necesitateaexcavarii, exceptie

facând tratarea inlagune; (ii) clasarea materialelor inainte deintroducere inreactor poate fi
dificilasicostisitoare; (iii) solurile neomogene sauargiloase pot crea probleme serioase de
manipulare; (iv) deshidratarea particulelor finerezultate inurma tratarii poate fi costisitoare; (v)
este necesara gasirea unei metode acceptabile de utilizare a apelor uzate nereciclate inproces.
Costul tratarii prin procedeul BFN variaza intre 130 — 200 USD/m3, respectiv
intre 160 — 210 USD/m3 incazul incare gazele rezultate din bioreactor trebuiesculterior tratate
datorita prezentei compusilor volatili.

31