AGROCHIMIE II

AGROCHIMIA MAGNEZIULUI

1. INTRODUCERE
2. ROLUL MAGNEZIULUI IN PLANTA
3. MAGNEZIUL IN SOL
4. EFECTELE STARII DE APROVIZIONARE CU MAGNEZIU
5. INGRASAMINTE CHIMICE CU MAGNEZIU

1. INTRODUCERE

Magneziul este un element cu rol predominant catalitic, necesar

tuturor plantelor. Se găsește in plante sub formă organică și minerală, sub
formă de ioni liberi în sucul celular ( 60-85%), ca ioni adsorbiți, sub formă
de chelațiî[n substanțele pectice din plasma celulară, împreună cu calciul și
ca oxalat de magneziu.

H2C
CH R'
CH3
H3C I II
N N
Mg
N N
H3C IV III CH3
V

H3CO2C O

O
O

CH3
CH3 CH3 CH3 CH3

Formula clorofilei
2. ROLUL MAGNEZIULUI IN PLANTĂ

În plante magneziul se găseşte în cantitate medie de 0,1 - 0,7% din s.u.

Plantele absorb magneziu sub formă de cationi de Mg 2+ din soluţia solului,
absorţia fiind mult mai complexă decât a altor cationi şi influenţată în mare
măsură de antagonism, chiar în solul cu conţinut ridicat de magneziu, unde
este posibilă apariţia carenţelor.
Valoarea pH-ului solului, prezenţa în cantitate mare a
H , K , NH4 , cationilor de Ca2+, Mn2+, în soluţia solului, influenţează
+ + +

absorţia magneziului. În solurile acide, excesul ionilor de hidrogen

împiedică pătrunderea magneziului în plantă. Plantele absorb cel mai bine
magneziul la un p H 5 - 6. Conţinutul ridicat de potasiu în soluţia solului
frânează absorţia magneziului. În solurile acide azotul amoniacal frânează
pătrunderea magneziului în plantă, iar cel nitric o favorizează.
Plantele mari consumatoare de magneziu sunt: tutunul, trifoiul,
lucerna, lupinul, sfecla, tomatele, salata. Cantitatea de magneziu extras anual
cu diferite plante de cultură este de 10 - 60 kg/ha.
În plante magneziu îndeplineşte următoarele funcţii:
- component al clorofilei legat de azotul inelelor pirolice;
- activează cuplul de polifosfaţi organici adenozintrifosfat ATP-
adenozindifosfat ADP şi multe sisteme enzimatice;
- participă la procesul de fotosinteză, iar împreună cu potasiul la
reglarea turgescenţei celulelor;
- înlesneşte nutriţia cu fosfor şi acumularea fosforului în plante
datorită mobilităţii sale mari;
- activator al proceselor de fosforilare neciclică în cadrul fotosintezei
II, ca şi a unor enzime ca: aminopeptidaza, carboxilaza, dezoxiribonucleaza,
enolaza, fosforilaza, hexochinaza, lecitinaza, prin formarea de punţi de
legătură între radicalii fosforici şi enzime. Activitatea reacţiilor enzimatice
se bazează pe însuşirea magneziului de a forma cu gruparea pirofosfat a
moleculei coenzimă un complex Mg-ATP, care face legătura cu partea
proteică a enzimei şi care este partea activă a coenzimei .

3. MAGNEZIUL IN SOL

În sol conţinutul total este cuprins în medie între 0,2 şi 4% MgO

(1,9% Mg), fiind mai mare pe solurile cu textură argiloasă şi luto- argiloasă.
Solurile de tip cernoziomic au un conţinut total între 0,5 şi 0,8% Mg, pe
când solurile de tip podzolic conţin 0,3% Mg.
Pe solurile cu textură nisipoasă, conţinutul de magneziu scade până la
0,05% Mg. Pe adâncimea stratului arabil conţinutul în magneziu total este
cuprins între 3 şi 7 t/ha Mg, iar pe adâncimea de 1m, între 10 - 24 t/ha. În sol
provine din diferite minerale primare şi silicaţi (amfibolii, augit, biotit,
hornblendă, olivină, piroxeni, peridat, serpentin, talc), ca şi din aluminaţi şi
alumino-silicaţi, precum şi din minerale secundare (montmorilonit,
vermiculit), carbonaţi, fosfaţi, sulfaţi, cloruri, azotaţi şi diferiţi compuşi
organici.
Formele de magneziu accesibile plantelor sunt reprezentate de
magneziu schimbabil şi solubil. În general magneziu schimbabil variază
între 4 ţi 20% din suma bazelor schimbabile.
Amendamentele calcaroase, dozele mari de îngrăşăminte cu K şi
NH4, micşorează absorţia magneziului de către plante.
Magneziul din sol, variază între 0,10 me/100g sol pe psamosoluri şi
8,14 me/100g sol în cernoziomuri. Solurile care au valori ale magneziului
schimbabil mai mici de 1meMg/100g sol şi saturaţia în Mg mai mică de 7%
din T, sunt încadrate în grupa celor slab asigurate cu acest element, existând
o probabilitate ridicată a apariţiei carenţei de Mg. În această grupă în afara
psamosolurilor, sunt cuprinse o parte din solurile brune luvice, livisolurile
albice- soluri puternic debazificate (VAh < 30%) din depresiuni intră şi
piemontane.
Magneziul solubil are cele mai mici valori în luvisoluri şi planosoluri
(până la 16 ppm), acestea cresc până la 20 ppm în soluri brune luvice pentru
ca în cernoziomuri cambice să ajungă la 72 ppm. Nivelul de aprovizionare a
solului cu Mg sunt redate în tabelul 1.

Tabelul 1
Valori de interpretare a nivelului de aprovizionare a
solului cu Mg (după Davidescu 1984)

Starea de Mg solubil în CaCl2 0,025 N mg/100 g sol

aprovizionare Textură Textură Textură
a solului cu uşoară Medie Grosieră
Mg
Scăzută 0 - 2,5 0 - 3,5 0 - 6,0
Mijlocie 2,6 - 5,0 3,6 - 7,0 6,1 - 12,0
Mare > 5,0 > 7,0 > 12,0

4. EFECTELE STARII DE APROVIZIONARE CU MAGNEZIU

Carenţa de magneziu, provoacă o scădere a conţinutului plantei în

clorofilă, o încetinire a procesului de fotosinteză, o inhibare a asimilării
bioxidului de carbon, o dereglare a metabolismului azotului.
Deficienţa de magneziu se manifestă mai ales pe organele vegetative
mature şi/sau intrate în declin fiziologic. Modificările coloristice pe frunzele
plantelor afectate de carenţa de magneziu, sunt urmarea concentrării
neuniforme a pigmenţilor clorofilieni precum şi a decolorării şi translocării
magneziului spre organele vegetative tinere.
La cerealele păioase în stadiile dintre înfrăţire şi împăiere, apare pe
frunze aspectul de „tigrare" determinat de alternanţa unor benzi de
concentraţie diferită a clorofilei. La porumb, începând din stadiul a 6 - 8
frunze şi până la înspicat, pe frunzele din etajele inferioare pe fonduri
generale coloristice de la galben brun până la brun-roşcat violaceu, au loc
decolorări punctiforme izolate prin nervuri verzi, ca un şirag de mărgele, mai
ales la hibrizii de porumb cultivaţi pe solurile luvice din nord-vestul ţării
noastre.
La culturile leguminoase, solanacee, crucifere, precum şi la culturile
multianuale (pomi fructiferi şi viţă de vie), datorită descompunerii
pigmenţilor clorofilieni, carenţa de magneziu se manifestă prin estomparea
culorii verzi, îngălbenirea parenchimului internervial, nervurile continuând
să rămână verzi.
Aprecierea stării de nutriţie cu magneziu la diferite culturi se face pe
baza diagnozei foliare
5. INGRASAMINTE CHIMICE CU MAGNEZIU

Dozele de îngrăşăminte cu magneziu se stabilesc în funcţie de

conţinutul solului în magneziu şi de cerinţele plantelor, apariţia carenţelor se
aplică doze ridicate, ulterior doze de întreţinere. Dozele prea mari de
îngrăşăminte pot fi toxice pentru plante.
Aprecierea stării de nutriţie cu sulf, magneziu şi calciu la diferite
culturi se face pe baza diagnozei foliare.
Carenţa de magneziu, provoacă o scădere a conţinutului plantei în
clorofilă, o încetinire a procesului de fotosinteză, o inhibare a asimilării
bioxidului de carbon, o dereglare a metabolismului azotului.
Dozele de îngrăşăminte cu magneziu se stabilesc în funcţie de
conţinutul solului în magneziu şi de cerinţele plantelor, apariţia carenţelor se
aplică doze ridicate, ulterior doze de întreţinere. Dozele prea mari de
îngrăşăminte pot fi toxice pentru plante.