Regn Plantae

Increngatura Magnoliophyta
Clasa Magnoliopsida
Ord. Cornales
Fam. Cornaceae
Gen Cornus
Subgen Cornus
Specia Cornus mas
Cornul este o specie vegetală lemnoasă care se poate întâlnii relativ frecvent în

pădurile de foioase de la noi, precum şi ca planta ornamentală, prin parcuri şi grădini.

Cornul este un arbust, mai rar un arbore, de 4-8 m, indigen, cu scoarţa cenuşie

care se exfoliază în plăci. Frunzele sunt opuse, simple, întregi, peţiolate, eliptice,

pubescente pe ambele feţe, ascuţite la vârf şi îngustate la bază, cu nervuri curbe.

Florile sunt mici, actinomorfe, galbene, cu patru petale, adunate în

inflorescente terminale de tip dicaziu (cimă bipară). Fructele, denumite popular

coarne sunt drupe alungite, de cca. 2 cm, purpurii, lucioase, comestibile cu gust

acrişor şi astringent.

Florile apar primăvara, în martie-aprilie, înaintea frunzelor. Cornul este o

specie relativ frecventă prin pădurile de foioase din zonele de câmpie şi cele de deal,

întâlnindu-se între 150 şi 800 m altitudine.

Specia preferă zonele mai luminoase, vegetând mai des prin luminişuri, liziere

şi rarişti. Datorită înfloritului precoce, dar şi a esteticii sale deosebite, cornul apare din

ce în ce mai des ca specie ornamentală cultivată, prin grădini şi prin parcuri.

La noi în ţară, preocupările legate de de introducerea în cultură a speciei, ca arbust

fructifer, lipsesc cu desăvârşire, deşi coarnele ar putea reprezenta o alternativă

naturală pentru industria alimentară (din aceste fructe se pot face sucuri, compoturi,

gemuri, lichioruri, etc.), existând în acest sens, o tradiţie populară bogată.

 Scoarţa, frunzele şi fructele de corn prezintă proprietăţi fitoterapeutice. Toate

organele plantei conţin mult tanin şi un principiu amar (cornina). Fructele sunt bogate

în pectine şi în malat de calciu Drupele roşii (coarnele) sunt plăcute la gust şi au

valoare dietetica Fructele mature sunt dulci-acrişoare, acidulate, astringente şi uşor

aromate. Ele conţin:glucide, acizi organici, multă vitamină C, pigmenţi vegetali,

pectine, tanin şi saruri minerale Datorită principiilor active existente întreaga parte

aeriană a plantei, cornul poate fi utilizat in fitoterapie (bolile cardiovasculare, cancer)

(Rimm si colab. 1996 ; Terry si colab., 2001 ; Ziegler, 1991). Alaturi de compusii cu

valoare nutritiva, exista si compusi cu proprietati antioxidante ( Scalzo si colab.,

2005) ca fenoli, flavonoide si antociani (Pantelidis si colab., 2007).

Cornus mas L.- planta nativa din sudul Europei si vestul Asiei. Este un arbust

mijlociu, 5-12 m, flori mici cu 4 petale galbene, adunate in grupuri de 10-25,

infloreste inainte ca frunzele sa apara. Fructele sunt drupe rosii de 2 cm lungime si

contin o singura samanta. Este o planta ornamentala pentru frunzele de la sfarsitul

iernii. Din scoarta se produce vopsea, iar din frunze se extrage tanin. Exista

aproximativ 65 de specii de Cornus, distribuite in zonele temperate ale emisferei

nordice (Eyde, 1988), majoritatea sunt ornamentale dar cateva, in special Cornus mas

L este valorificat pentru fructe, bogate in vitamina C. In plus, fructele sunt bogate in

zaharuri, antociani, acizi organici si taninuri, fiind o sursa de substante antioxidante.

Germinarea semintelor poate fi foarte lenta, pana la 18 luni Pentru stimularea

germinarii semintelor 16 saptamani caldura la 15 grade /16 saptamani rece la 4 grade.

Material si metode de cercetare

 Initierea culturilor “in vitro” s-a realizat pornindu-se de la explante mugurale,

recoltate primavara de la indivizi apartinand speciei Cornus mas L. . Principalul

obiectiv al acestui studiu a fost evaluarea posibilitatii de multiplicare clonala directa.

In consecinta, s-au testat doua medii nutritive: MS si WPM, lucrandu-se in ambele

cazuri pe mai multe variante, functie de tipul, concentratia si combinatia regulatorilor

de crestere.

Mugurii axilari au fost sterilizati cu 70% alcool etilic, timp de 1 minut, ulterior

cu hipoclorit de Ca 10%, timp de 15 minute. Dupa spalarea cu apa distilata sterila,

explantele au fost cultivate in flacoane Erlenmayer, continand fiecare 50 ml mediu

nutritiv agarizat.

Variantele mediilor bazale MS si WPM au la baza benzilaminopurina in

concentratie de 0,1, 1 si 2 mg/l. Probele au fost mentinute in camera de crestere la

temperatura de 23±1o C si o fotoperioada de 16 ore.

Componente mg/l
NH4NO3 400
Ca( NO3 )·4H2O 556
MgSO4·7H2O 370
CaCl2·6H2O 96
KH2PO4 170
K2SO4 990
FeSO4·7H2O 27,8
Na2EDTA 37,3
H3BO3 6,2
MnSO4·H2O 22,3
ZnSO4·7H2O 8,6
Na2MoO4·2H2O 0,25
CuSO4·5H2O 0,25
Acid nicotinic 0,5
Piridoxină HCl 0,5
Tiamină HCl 1
Mezo-inozitol 100
Glicina 2
Zaharoză 20000

Tabelul nr. 1- Compozitia mediului de cultura WPM (Yao, 1994)

 Componente Concentraţia(mg/l)
NH4NO3 1650
KNO3 1900
Macroelemente CaCl2·2H2O 440
MgSO4·7H2O 370
KH2PO4 170
H3BO3 6,2
Microelemente MnSO4·H2O 22,3
ZnSO4·7H2O 8,6
Na2MoO4·2H2O 0,25
CuSO4·5H2O 0,025
CaCl2·6H2O 0,025
FeEDTA FeSO4·7H2O 27,8
Na2EDTA 37,3
Vitamine Acid nicotinic 0,5
Piridoxină HCl 0,5
Tiamină HCl 0,1
Mezo-inozitol 100
Aminoacizi Glicina 2
Zaharoză 30000
agar 10
Tabelul nr. 2– Compoziţia mediului de cultură MS (Murashige and Skoog, 1962)

I 0,1 mg/l

II 1 mg/l
MS
III 2 mg/l

IV 0,1 mg/l
WPM V 1 mg/l

VI 2 mg/l
Tabelul nr. 3- Medii inductive pentru caulogeneza
 Rezultate si discutii

Biotehnologiile moderne constituie o achiziţie de valoare fundamentală şi

aplicativă a ştiinţei contemporane. O dată cu dezvoltarea cunoştinţelor de biologie

celulară, genetică moleculară, biochimie, biofizică, microbiologie şi inginerie

genetică, a devenit posibilă manipularea artificială a informaţiei genetice a

organismelor vii şi, pe această bază, au apărut biotehnologiile moderne cu implicaţii

deosebite în ameliorarea plantelor şi animalelor, în producerea de substanţe

farmaceutice şi cosmetice, de produse chimice şi bioenergetice valoroase.

Biotehnologiile sunt privite ca mijloace sigure de înfruntare a problemelor alimentare,

energetice, resurselor de materie primă şi ecologice.

Procesele implicate în formarea ţesuturilor, organelor şi plantelor întregi se

bazează, în mare parte, pe aceleaşi mecanisme şi constau în parcurgerea aceloraşi

etape atât ”în vivo”, cât şi ”in vitro”.

Morfogeneza implică citodiferenţierea progresivă şi procesele strict

controlate genetic ale diviziunii şi creşterii celulare. În timpul diferenţierii, celulele

dobândesc caracteristici morfologice şi fiziologice specifice, totul fiind guvernat de

expresia selectivă a aceluiaşi material genetic (Vântu, 2005).

Utilizarea metodelor ”in vitro” face posibilă dirijarea proceselor morfologice

şi regenerarea plantulelor în culturile de ţesuturi izolate. Regenerarea are la bază

totipotenţa celulei vegetale şi permite cercetarea particularităţilor diferenţierii

celulelor şi ţesuturilor, a mecanismelor care stau la baza proceselor de morfogeneză şi

evoluţie a plantelor.
 Investigaţii de referinţă privind morfogeneza ”in vitro” au fost realizate de

Skoog şi Miller (1957), care au reuşit regenerarea de lăstari în culturile celulare de

Nicotiana tabacum, precum şi de către Steward şi Reinert (1958), care au obţinut

embrioni adventivi. Aceste studii au conturat principalele programe morfogenetice ale

derulării ciclului ontogenetic ”in vitro”:

 organogeneza;

 embriogeneza somatică.

Ulterior, investigaţiile au condus la descoperirea numeroaselor modalităţi de

dezvoltare ”in vitro” şi la concluzia că un tratament particular declanşează o reacţie

morfogenetică specifică.

Astfel, cele două căi principale ale dezvoltării ”in vitro” sunt organogeneza şi

embriogeneza somatică, ambele reprezentând modalităţi de regenerare a plantelor întregi,

strict dependente de controlul balanţei hormonale.

Ciclul complet de dezvoltare al oricărei specii ”in vitro” presupune

parcurgerea a două etape, reprezentate în primul rând de calusogeneză, urmând apoi

regenerarea. Regenerarea se poate desfăşura şi în mod direct, adică la nivelul

explantelor inoculate pe mediul de cultură, nefiind obligatorie formarea calusului.

regenerarare
explant planta întreagă

regenerare directă
Regenerarea prin organogeneză constă în apariţia organelor monopolare

(lăstari sau rădăcini), organe ce provin din centrii meristematici de la nivelul

calusului.
 În general, mediile inductive utilizate pentru declanşarea organogenezei se

bazează pe o combinaţie de auxine şi citochinine, în care excesul de auxine stimulează

rizogeneza, iar excesul de citochinine stimulează caulogeneza.

Rizogeneza este cel mai frecvent tip de regenerare în culturile de ţesuturi,

fiind un proces de formare a rădăcinilor, care a fost semnalat pentru prima dată în

culturi de Daucus carota, dar care pare a fi comun tuturor speciilor cultivate ”in

vitro”, indiferent de sistemul de cultură aplicat.

Rizogeneza are loc în două trepte: mai întâi apar meristemele – fază

subordonată raportului de auxine, apoi are loc creşterea rădăcinilor, ce decurge fără

suplimente de fitohormoni.

Rădăcinile se pot forma indiferent din ce parte a plantei a fost recoltat

explantul. În calus, ele pot fi distribuite pe întreaga suprafaţă (dând aspect pâslos

masei vegetale), la lăstari sau pe peţiolul frunzei apar la polul bazal, iar în suspensii

celulare pe diferite tipuri de agregate (Reinert şi colab., 1977).

Capacitatea de regenerare a rădăcinilor diferă însă de la o specie al alta, de la

un soi la altul şi chiar între plantele aceleiaşi varietăţi de la un sex la altul.

Formarea ”in vitro” a mugurilor de lăstari şi a tulpinilor este un fenomen

aproape la fel de des întâlnit ca şi formarea rădăcinilor, dar este ceva mai complicat.

Mugurii de lăstar pot fi întâlniţi în paralel cu rădăcinile sau calusul (în

acelaţi sistem de cultură) sau pot fi induşi separat. Destul de des se utilizează schema

de regenerare – (calus) – lăstari - rădăcini pentru obţinerea plantelor apte a fi trecute

în sol.

Trebuie remarcat faptul că aptitudinea de formare a mugurilor este proprie

explantelor de un anumit tip şi variază cu specia şi chiar cu genotipul ales. Din acest

motiv este greu de urmat o reţetă general valabilă pentru regenerarea plantelor ”in
 vitro”. Din grupa explantelor reactive fac parte plantule proaspăt germinate,

fragmente de inflorescenţă, zona nodală a tulpinilor tinere .

Cornus mas L (Cornaceae).- planta nativa din sudul Europei si vestul Asiei.

Este un arbust mijlociu, 5-12 m, flori mici cu 4 petale galbene, adunate in grupuri de

10-25, infloreste inainte ca frunzele sa apara. Fructele sunt drupe rosii de 2 cm

lungime si contin o singura samanta. Este o planta ornamentala pentru frunzele de la

sfarsitul iernii. Din scoarta se produce vopsea, iar din frunze se extrage tanin. Exista

aproximativ 65 de specii de Cornus, distribuite in zonele temperate ale emisferei

nordice (Eyde, 1988), majoritatea sunt ornamentale dar cateva, in special Cornus mas

L. este valorificat pentru fructe, bogate in vitamina C. In plus, fructele sunt bogate in

zaharuri, antociani, acizi organici si taninuri, fiind o sursa de substante antioxidante.

Obţinerea rapidă a unor soiuri noi, înmulţirea eficeintă a clonelor cu puţini

indivizi, apariţia de mutante prin inducerea organogenezei, posibilitatea manipulării

genetice, înmulţirea indivizilor sterili constituie tot atâtea argumente pentru includerea

propagării ”in vitro” în programele de selecţie şi ameliorare a cât mai multor specii

importante din punct de vedere economic şi nu numai.

Rezultate bune în înmulţirea clonală se pot obţine prin valorificarea mugurilor

axilari, prezenţi la nivelul nodurilor şi la subsuoara frunzelor.

Îniţierea culturilor in vitro a avut ca scop evaluarea posibilităţilor de

regenerare directă prin utilizarea explantelor meristematice, prelevate de la Cornus

mas L.

Initierea culturilor de Cornus mas L. a constat in recoltarea mugurilor axilari

de pe ramuri (Foto 1) si plasarea lor pe variantele mediilor bazale MS si WPM. Alegerea

substratului nutritiv a avut ca scop pe de o parte testarea reactivitatii explantelor, functie

de tipul si concentratia macronutrientilor, iar pe de alta parte orientarea evolutiei

explantelor meristematice spre caulogeneza. Cele doua substraturi nutritive mai sus

mentionate, respectiv mediul MS si WPM difera prin compozitia si concentratia

macronutrientilor. Mediul WPM este mai bogat in saruri minerale decat mediul MS.

In cadrul fiecarui mediu bazal s-a lucrat pe trei variante, functie de concentratia

citochininei: benzilaminopurina.

In acest sens au fost testate reactiile explantelor la tratamentul cu benzilaminopurina,

in trei concentratii : 0,1mg/l, 1mg/l si 2 mg/l.

Primele reactii caulogene (Foto 2, 3, 4) au putut fi semnalate la probele cultivate pe

mediul MS (varianta III). Dupa aproximativ 14 zile de la initierea culturii,

benzilaminopurina in concentratie de 2mg/l s-a dovedit a fi benefica nu numai procesului

inductiv dar si in cresterea si alungirea lastarilor (Foto 5).

Foto 1- Ramuri tinere de Cornus mas L.

 Foto 2- Iniţierea culturilor “in vitro” la Cornus mas L.

Foto 3- Stadii incipiente ale caulogenezei la Cornus mas L.

Foto 4- Caulogeneza directă la Cornus mas L.

Foto 5- Caulogeneza directă la Cornus mas L.

 Concluzii
* Caulogeneza a reprezentat singura reactie morfogenetica in cazul speciei Cornus

mas L, cultivate “in vitro”

* Explantele meristematice apartinand speciei Cornus mas L. cultivata “ in vitro “ au

manifestat o reactivitate pronuntata la tratamentul cu benzilaminopurina, in

concentratie de 2 mg/l.

* Testarea reactivitatii explantelor mugurale pe cele doua tipuri de medii : MS si

WPM recomanda utilizarea mediului MS in tehnicile de micropropagare la Cornus

mas L.

Bibliografie

Declerck, V., Korban, S. (1994)- Effects of source of macroelements and plant

growth regulator concentrations on shoot proliferation of Cornus florida, Plant , Cell,

Tissue, Organ Cultures, 38(1): 57-60

Ďurkovič, J. (2008) -Micropropagation of mature Cornus mas ‘Macrocarpa’,Trees-

Structure and Function, 22(4): 597-602

Ercisli, S., Orhan, E., Esitken, A.(2006)- Genetic diversity in fruit quality traits in

cornelian cherry (Cornus mas L.), Asian Journal of Chemistry 18 (1) : 650–654

Gülçin, Ş. Beydemir,.G. Şat, Ö.İ. Küfrevioğlu (2005)- Evaluation of antioxidant

activity of cornelian cherry (Cornus mas L.) , Acta Alimentaria, vol. 34( 2),

193-202

Karadeniz, T., Kalkisim, O., Baltaci, C. (2001)- The investigation on pomological

characteristics of cornelian cherry (Cornus mas L.) grown in Trabzon. In proceedings

of the 1st national stone fruits symposium (pp. 307–311). Yalova, September 25–28
Serpil Tural, Ilkay Koca (2008)- Physico-chemical and antioxidant properties of

cornelian cherry fruits (Cornus mas L.) grown in Turkey, Scientia Horticulturae :

116(4): 362-366

Seeram, N. P., Schutzki, R., Chandra, A. Nair, M. G. (2002)-Characterization,

quantification, and bioactivities of anthocyanins in Cornus species. J. agric. Fd

Chem., 50, 2519-2523

Trigiano, R.N., Beaty, R.M., Dietrich, J. (1989)- Somatic embryogenesis and

plantlet regeneration in Cornus florida, Plant Cell Reports, 8(5): 270-273

Tylkowski, T. (1991)- Thermal conditions for the ofter ripering and germination of

cornelian cherry seeds, Arbor. Kornickie 36: 165-172

Yao Ying Mou (1995)-Micropropagation of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides),

Agricultural Science in Finland, 4(5/6): 503-512

Yao, Y., Tigerstedt, P.M.A. (1994)- Genetic diversity in Hippophae rhamnoides and

its use in plant breeding, Euphytica 77(1): 165-169