1.2.

Caracteristicile namolurilor
 
Caracteristicile fizico-chimice ale namolurilor depind de provenienta apei uzate si
tehnologia de epurare. Pentru a caracteriza namolurile se apeleaza la indicatori generali
(umiditate, greutate specifica, pH, putere calorica, etc.) si la indicatori specifici (substante
fertilizante, detergenti, metale, uleiuri, grasimi, etc.).
Principalele caracteristici fizico-chimice ale namolurilor, care prezinta interes in tehnologia
de prelucrare si evacuare sunt prezentate in continuare.
Umiditatea namolurilor variaza in limite destul de largi, in functie de natura namolului, de
treapta de epurare din care provine. Nisipul retinut in retinut in deznisipatoare are o umiditate de
cca. 60[%], namolul primar proaspat 95-97 [%], namolul activ in exces 98-99,5[%].
Greutatea specifica a namolului depinde de greutatea specifica a substantelor solide pe care
le contine, de umiditatea si de provenienta namolului din cadrul statiei; namolul primar brut are o
greutate specifica de 1,004-1,014[t/m3], namolul activ in exces are valori in jur de 1,001[t/m3],
iar dupa ingrosare 1,003[t/m3].
Mineral si volatil in substanta uscata este un criteriu de clasificare a namolurilor si un
criteriu de selectie a procedeelor de prelucrare, intrucat un namol organic este putrescibil si  se
are in vedere mai intai stabilizarea sa, mai ales pe cale biologica (fermentare anaeroba,
stabilizare aeroba), pe cand namolul anorganic se prelucreaza prin procedee fizico-chimice
(solidificare, extractie de elemente utile).
Rezistenta specifica la filtrare este un parametru care indica posibilitatea eliminarii apei
dintr-un namol prin filtrare. Cu cat rezistenta specifica este mai mare, cu atat apa se indeparteaza
mai greu.
In conformitate cu rezistenta specifica la filtrare, namolurile se impart in:
-   namoluri greu filtrabile, in categoria carora se incadreaza namolurile orasenesti brute si
unele namoluri primare fermentate cu durata scurta de fermentare;
-   namoluri cu filtrabilitate medie, care cuprind unele namoluri anorganice si unele
namoluri cu durata de fermentare mare;
-   namoluri usor filtrabile cu rezistenta la filtrare mica, in categoria carora intra namoluri
conditionate, namoluri provenite din epurare mecano – chimica, namoluri fibroase, etc.
Puterea calorica a namolului variaza in functie de continutul de substanta organica
(volatila). Puterea calorica se determina experimental, utilizand o bomba calorimetrica. Se poate
determina puterea calorica si prin utilizarea de calcul stabilite pe baza continutului namolului in
substanta volatila.
Continutul in metale grele si nutrienti ( K, P, N) prezinta o importanta deosebita, atunci
cand se are in vedere valorificarea namolului ca ingrasamant agricol sau agent de conditionare a
solului. Dar utilizarea agricola a namolurilor este conditionata, in primul rand, de continutul
namolului in substante toxice si in special, in metale grele, care prezinta un grad ridicat de
toxicitate.
1. Fermentarea namolurilor
Prin fermentarea namolurilor se intelege descompunerea substantelor organice complexe
pe care le contin in substante mai simple (solide, lichide sau gaze) in cursul activitatii biologice a
unor bacterii.
Tipuri de fermentari. Fermentarea namolurilor se face sub actiunea bacteriilor aerobe si
anaerobe, putand fi acida sau alcalina.
Fermentarea acida se realizeaza in mod natural, in prezenta oxigenului din aer sau din apa
si a bacteriilor aerobe; ea se produce in mediu acid, care i-a dat si numele, este insotita de gaze
rau mirositoare, namolul rezultat fiind vascos si greu de deshidratat. Durata de fermentare este
mare, deoarece oxidarea naturala a azotului necesita un timp lung, iar cea mai mare parte a
azotului din apele uzate este continut tocmai in namoluri. Produsele principale ale fermentarii
sunt: NH3, H2S,CO2, si foarte putin CH4.
 Fermentarea alcalina se realizeaza anaerob, in mediu alcalin, obtinut in anumite constructii
si conditii de mediu. Principalul produs gazos al fermentarii este metanul, de unde si numele de
fermentare metanica.
In statiile de epurare se foloseste in general fermentarea alcalina anaeroba pentru
descompunerea namolurilor, dar, pentru statiile mici, aceasta metoda poate fi mai costisitoare
decat fermentarea acida; in asemenea cazuri, folosindu-se capacitatea de adaptare a
bacteriilor  mineralizatoare, se utilizeaza constructii in care se incepe cu fermentarea acida,
obtinandu-se produse finale similare fermentarii alcaline; astfel de constructii sunt fosele septice,
decantoarele cu etaj si iazurile de namol. Calitatile produselor din fermentarea alcalina au impus-
o  drept un tip preferabil pentru tratarea namolurilor, in special, in unele tari lipsite de gaze
naturale. Metanul rezultat este urmarit ca parametru principal, iar constructiile respective pentru
fermentare se adapteaza unei productii cat mai mare de gaze. Procesele anaerobe de fermentare a
namolurilor sunt complexe si inca numai partial cunoscute.
Fermentarea anaeroba se produce, in cea mai mare masura, sub actiunea a doua grupuri de
bacterii: facultative anaerobe, care pot exista atat in medii aerobe, cat si anaerobe, si obligator
anaerobe, care nu pot exista decat in medii anaerobe. Dupa natura lor, in fermentarea anaeroba se
diferentiaza doua grupuri principale de bacterii, saprofite si metanice care traiesc in simbioza.
Bacteriile saprofite prezente in numar mare in apele uzate ataca substantele organice complexe
(zaharuri, grasimi, hidrocarburi); pe langa ele actioneaza bacteriile acidului formic. Bacteriile
metanice utilizeaza acizii si alte substante din prima grupa spre a forma metan. Prin actiunile
diferitelor bacterii, substantele organice se descompun, ceea ce schimba proprietatile si
compozitia namolului, iar ca urmare a degajarii gazelor rezultate si a unei partiale indesari,
namolul isi micsoreaza volumul chiar cu 50 [%]. O data cu descompunerea substantelor
organice, bacteriile anaerobe actioneaza asupra altor bacterii si virusurilor banale patogene
distrugandu-le.
 Factorii care influenteaza fermentarea. Principalii factori care influenteaza procesul de
fermentare sunt: temperatura, valoarea pH-ului si alcalinitatea, amestecul intim al namolului
proaspat alimentate cu cel de fermentare, agitarea namolului in fermentare, prezenta nutrientilor,
prezenta substantelor toxice.
Temperatura. Cinetica fermentarii este strans dependenta de temperatura de lucru, deoarece
aceasta influenteaza hotarator viteza relativa de crestere a diferitelor specii bacteriene; in fapt,
fermentarea anaeroba este realizata de culturi mixte, al caror echilibru este functie de
temperatura.
Dupa criteriul temperaturii de fermentare se disting urmatoarele domenii:
-   fermentare criofila, in spatii neincalzite;
-   fermentare mezofila, intre 28 si 42[°C];
-   fermentare termofila, intre 45 si 55[°C].
Alcalinitatea si pH. Pentru functionarea corecta a procesului, este necesar ca valoarea pH
sa se mentina in limite relativ restranse, deoarece bacteriile metanice sunt foarte sensibile la
variatii mici ale valorii acestui indicator. Domeniul in care poate varia pH-ul este, in general,
6,6-7,4, dar este preferabil ca el sa se mentina cat mai aproape de valoarea 7,0.
Nutrienti. Pentru desfasurarea normala a reactiilor biochimice care constituie procesul de
fermentare, este necesara prezenta anumitor nutrienti. In cazul namolurilor provenite din ape
uzate menajere, acestia sunt prezenti in cantitate suficienta. Dificultati pot sa apara in cazul
namolurilor cu aport industrial important. Dintre nutrienti se mentioneaza, in primul rand, azotul;
raportul N/C este indicat a fi cel putin 1/16.
Substante toxice. Procesul de fermentare poate fi deranjat de prezenta in namol a unor
substante ca: metale grele, sulf, detergenti, metale alcaline si alcalino - pamantoase, unele
substante chimice organice. Prezenta lor se datoreaza, de regula, apelor uzate industriale. pot, de
asemenea, exercita o actiune toxica cantitati excesive din orice substante, chiar din cele
considerate in general nutrienti. Este greu sa se defineasca concentratia la care o substanta incepe
sa fie toxica, deoarece aceasta concentratie poate fi modificata de anumite fenomene de
aclimatizare. In tabelul 1 se prezinta limitele de concentratii ale substantelor toxice:
         Tabelul 1. Concentratii limita ale substantelor toxice
Substanta Concentratia  [mg/l]
Sulfuri 200
Metale grele 1
Sodiu 5000-8000
Potasiu 4000-10000
Calciu 2000-6000
Magneziu 1200-3500
Amoniu 1700-4000
Amoniac liber 150
Daca dereglarea procesului de fermentare este pusa pe seama toxicitatii, este necesar sa se
faca o analiza atenta a constituentilor namolului. Solutiile de inlaturare a efectului toxic pot fi
stabilite prin cercetari de laborator.
Alimentarea cu namol si amestecarea. O buna amestecare a namolului in spatiul de
fermentare este necesara pentru a aduce namolul proaspat in contact intim cu organismele care se
afla in namolul in fermentare, precum si pentru a se evita ca aportul de namol proaspat sa
determine modificarea mediului din spatiul de fermentare. Procesul de fermentare decurge in
conditii mai bune atunci cand alimentarea se face in cantitati mici, la intervale scurte.
Introducerea dintr-o data a unei cantitati mari de namol proaspat poate crea socuri de incarcare
organica, deplasand echilibrul biochimic. Agitarea este necesara si pentru a inlesni degajarea
gazului, spargerea crustei si a spumei si folosirea intregului volum al instalatiei.
1.4. Compozitia namolului activ
 Aerarea unei ape uzate, tratabila biologic, provoaca dezvoltarea in masa lichidului a
microorganismelor care in timp formeaza biomasa, caracterizata macroscopic prin ingramadiri
de flocoane brune, sedimentabile in momentul inceperii aerarii; perioada de aerare in care se
formeaza biomasa variaza in functie de calitatea apei uzate de la cateva zile  la cateva saptamani.
Flocoanele sedimentabile formeaza ceea ce se numeste namol activ; deci namolul activ consta
din flocoane de culoare ce variaza de la galben-brun la brun aproape negru, produse prin
cresterea unei populatii mixte de bacterii si de alte microorganisme in prezenta unei ape uzate
tratabile biologic si a oxigenului. Aerarea apelor uzate sterile, facuta in conditii sterile, nu
provoaca formarea namolului activ, deci este dovedit ca microorganismele intervin activ in acest
fenomen.
In practica epurarii apelor uzate, namolul activ este format in bazinul de aerare (reactorul
in care au loc reactiile de degradare a substantei organice). Microorganismele  oxideaza
(mineralizeaza) substantele organice si in fluxul tehnologic trec in bazinul de sedimentare unde
se separa gravitational de apa epurata. Din punctul de vedere al dezvoltarii microorganismelor si
in acelasi timp al indepartarii substantelor organice  probleme care se pune este gasirea
echilibrului intre o mineralizare rapida, conditionata de viteza mare de crestere a
microorganismelor si formarea flocoanelor care contribuie la separarea microorganismelor din
faza apoasa, conditionata de viteze mici de crestere a bacteriilor.
In instalatiile de epurare cu namol activ acest echilibru se mentine prin recircularea
namolului, adica prin intoarcerea totala sau partiala in bazinul de aerare a namolului sedimentat.
Floconul reprezinta unitatea structurala a namolului activ; privit la microscop, el prezinta o
imagine complexa, caracterizata printr-o masa gelatinoasa secretata de bacterii in care sunt
cuprinse numeroase bacterii, dar si substante organice si anorganice inerte; printre flocoane
traiesc protozoare si unele metazoare. Ca structura, flocoanele de namol activ variaza in functie
de conditiile de mediu si de principalele microorganisme existente, de la flocoane dense formate
din ingramadiri de bacterii, la flocoane laxe, formate din bacterii filamentoase sau din ciuperci.
Trebuie spus ca in procedeul actual de epurare cu namol activ, speciile de microorganisme care il
formeaza sunt considerate intamplatoare, in sensul ca nu sunt introduse in mod deliberat in
sistem, dar ca populatia mixta se dezvolta prin existenta accidentala concomitenta a unui numar
de factori.
Bacteriile sunt organisme monocelulare, care utilizeaza hrana solubila; fiecare celula este
un organism independent, capabil sa execute toate functiile necesare vietii. Marimea celulei
bacteriene variaza in timpul cresterii, avand limite cuprinse intre 0,3 si 0,5 [μ]. Bacteriile sunt
formate din 80[%] apa si 20[%] substanta uscata, din care 90[%] reprezinta substante organice.
Fractia organica are compozitia medie de 53[%] C, 29[%] O, 12[%] N, 6[%] H ceea ce conduce
la formula empirica  C5H7O2N. Din punct de vedere al mediului in care traiesc, bacteriile din
namolul activ  sunt fie strict aerobe, deci folosesc in mod necesar oxigenul dizolvat in apa uzata,
fie facultativ aerobe, pentru care prezenta oxigenului dizolvat nu reprezinta o necesitate absoluta,
ele fiind capabile de degradarea substantelor organice si in conditii de concentratie foarte scazuta
de oxigen, sau chiar in conditii anaerobe. Cea mai comuna cale de metabolism a bacteriilor din
namolul activ este chemosinteza, respectiv oxidarea compusilor organici si anorganici pentru
obtinerea energiei. Marea majoritate a bacteriilor din aceasta biomasa sunt heterotrofe
(saprofite), deci folosesc substante organice ca sursa de carbon si de energie; in absenta
oxigenului molecular, unele bacterii heterotrofe reduc azotatii la azotiti, amoniac sau azot
molecular si sulfatii la hidrogen sulfurat. In namolul activ sunt reprezentate si bacteriile
autotrofe, care sunt capabile sa-si formeze toate structurile celulare din substante anorganice,
sursa de carbon fiind asigurata de CO2, de exemplu sulfobacterii, care oxideaza H2S la S sau la
SO42-bacterii nitrifiante care oxideaza amoniacul la azotit, si azotitul la azotat. Toate bacteriile
autotrofe sunt strict aerobe. Unele din aceste bacterii obtin energia prin fotosinteza, in general
insa acestea se gasesc rar in namolul activ. Flora bacteriana a namolului activ consta mai ales din
bacterii aerobe, Gram – negative nesporulante. Identificarea tuturor bacteriilor din namolul activ
este o sarcina extrem de dificila, dar nu imposibila, fiind izolate sute de specii de bacterii
heterotrofe, genul  Pseudomonas ocupand un loc proeminent printre bacteriile din namolul activ.
Cea mai bogata flora bacteriana, mai ales sub aspect calitativ, se gaseste in namolul activ
menajer, datorita compozitiei apelor uzate in substante organice nutritive si in factori de crestere.
Protozoarele sunt organisme predatoare, si contribuie la epurarea apelor prin mentinerea
unui echilibru in dezvoltarea bacteriilor, jucand un rol de seama in limpezirea apei epurate (un
singur ciliat poate ingera intre 20000 si 40000[bacterii/ora]). Datorita faptului ca aparitia
protozoarelor si metazoarelor in biomasa activa constituie  o dovada a unor conditii bune de viata
aeroba, aceste organisme au dovedit indicatori de epurare. Protozoarele intalnite in namolul activ
(flagelate, rizopode, ciliate) sunt strict aerobe si majoritatea ingereaza hrana ca particule solide,
dar se pot hrani si prin difuzia in celula a substantelor organice dizolvate, daca acestea sunt in
concentratie mare de 5-10[g/l], exceptie facand flagelatele care pot metaboliza si substante
organice in concentratii scazute. Multe protozoare nu isi pot sintetiza toate substantele necesare
cresterii si depind de bacterii in furnizarea acestor produsi.
Rotiferii apar numai in namoluri active cu capacitate mare de stabilizare a apelor uzate deci
in mediu cu continut scazut de substante organice, fiind indicatori ai acestor namoluri. Sunt
organisme strict aerobe, avand ca sursa principala de hrana bacteriile, deci si particule organice.
Nematodele se gasesc frecvent in namolul activ. Metabolismul nematodelor este aerob, ele
pot metaboliza materii organice  solide, chiar si pe acelea care  nu sunt usor de degradat de catre
alte microorganisme.
In afara microorganismelor descrise, in namolul activ mai sunt prezente, rareori, alge,
crustacee, copepode, oligochete, chirinomide, toate acestea fara un rol semnificativ in ecosistem.
Intre  microorganismele care alcatuiesc biocenoza namolului activ exista relatii, dintre care cele
mai importante sunt relatiile trofice (de hrana). In namolul activ, producatorii de substanta
organica vie sunt in special bacteriile, care formeaza protoplasma prin degradarea diferitelor
substante organice dizolvate in apele uzate, consumatorii producatorilor fiind protozoarele si
metazoarele. Protozoarele bacterivore  reprezinta consumatorii primari, acestia servind la randul
lor drept hrana consumatorilor secundari (suctori, rotifere, nematode).
 Dinamica populatiei microorganismelor in namolul activ este  prezentata mai jos.
 In functie de calitatile de aerare si de calitatea substantelor organice din apele uzate se
dezvolta o populatie de bacterii heterotrofe care creste rapid; aceasta se petrece in dauna
fitoflagelatelor care intra in competitie cu bacteriile pentru stratul organic. Dezvoltarea
bacteriilor duce la aparitia zooflagelatelor care utilizeaza ca hrana insasi bacteriile, dar pe masura
ce stratul organic este consumat de bacterii, zooflagelatele intra in competitie pentru bacterii cu
ciliatele libere mai eficiente, carora le cedeaza locul. Cu scaderea concentratiei
substantei  organice din mediu, scade si densitatea bacteriana, iar ciliatele libere cedeaza locul
ciliatelor fixe, acestea din urma avand necesitati energetice mai scazute decat primele. In sfarsit,
stabilitatea substantei organice din apele uzate conduce la  inlaturarea ciliatelor fixe, care nu mai
pot obtine suficienta energie pentru a supravietui. In namolul activ raman  rotifere si nematode,
care supravietuiesc datorita capacitatii lor de a consuma particule si resturi organice solide, mai
greu degradabile.
Se intelege ca mentinerea unei biomase echilibrate este conditionata de atingerea starii de
echilibru dinamic al dezvoltarii bacteriene. Acest echilibru depinde de asigurarea constantei
debitului influentului instalatiei si a calitatii compozitiei sale. Variatiile in mediul namolului
activ (calitatea substratului, temperatura, substantele toxice, scaderea concentratiei in oxigen)
conduc la dezechilibrarea biocenozei, microorganismele superioare bacteriilor fiind deosebit de
sensibile, dau nastere la variatii cantitative si calitative impresionante. In instalatii de laborator,
cu namol activ, s-au constatat  de foarte multe ori deosebiri esentiale intre indicatorii biologi
prezenti in namolurile active alimentate cu acelasi substrat, si aparent in aceleasi conditii de
debit, temperatura, etc.
Dupa cum se vede, prin notiunea de 'namol activ' se intelege o biomasa formata din
organisme foarte variate, cu cai metabolice proprii. Totusi, datorita interactiunii existente intre
diferitele specii, namol activ este privit ca un tot unitar; cercetarile se efectueaza asupra intregii
populatii mixte, iar concluziile se raporteaza la intreaga biomasa. In sensul celor spuse mai sus,
floconul de namol activ trebuie privit ca 'un biotop, un ecosistem miniatural, care este format in
anumite conditii de mediu, si care are trasaturile sale proprii'.
1.5. Teorii asupra formarii flocoanelor de namol activ
Flocularea este parte integranta a procesului cu namol activ. In general marimea
flocoanelor este cuprinsa intre 20 si 200[μ]. Primele cercetari asupra namolului activ au condus
la izolarea bacteriei formatoare de matrice gelatinoasa care promoveaza constituirea flocoanelor
si anume zooglea ramigera, si la ipoteza initiala ca namolul activ ar fi format numai din aceasta
bacterie. Ulterior au fost izolate din namolul activ mai multe bacterii cu proprietatea de a forma
flocoane, printre acestea E. coli, E intermedia, Bacillus cereus. Un factor important in procesul
de apropiere si alipire este sarcina electrica a suprafetei bacteriene ca si formarea capsulei sau
mucegaiului bacterian. Suprafata bacteriana, incarcata negativ, absoarbe cationii din apa uzata,
echilibrul ce rezulta fiind instabil. Cele doua bacterii se intalnesc sub un unghi favorabil de
contact, si se pot lipi. Odata ce floconul a inceput sa se formeze, in componenta lui intra coloizi
din apa uzata, parte din produsii de metabolism, fragmente celulare ale bacteriilor moarte care
contribuie la marirea suprafetei floconului, si la prinderea altor bacterii din mediu. Cresterea
floconului este limitata de agitarea existenta in sistemul cu namol activ; odata cu cresterea
floconului, capacitatea sa de miscare este limitata, si apare astfel posibilitatea sedimentarii.
Mecanismul flocularii nu este inca stabilit in detaliu, se cunoaste insa rolul flocoanelor de namol
activ in epurarea apelor uzate si unele conditii de mediu care promoveaza formarea flocoanelor
si care pot influenta dimensiunile acestora.
 Cresterea microorganismelor. Din reactiile de metabolism se obtine energia necesara
sintezei materialului nou, rezultatul reactiilor conducand la cresterea si multiplicarea
microorganismelor. Aceste procese de crestere si de multiplicare sunt caracterizate prin
predominarea proceselor de anabolism asupra celor de catabolism. Cresterea unei populatii
microbiene in ansamblul ei este dependenta cu precadere de conditiile de mediu; cresterea si
multiplicarea microorganismului individual sunt legate de ereditatea acestuia. In mod practic,
prin crestere se intelege atat marirea dimensiunii celulei microorganismului, cat si multiplicarea
ei .
Relatiile de crestere a bacteriilor. In cazul in care conditiile de mediu sunt optime, cresterea
bacteriana este un proces rapid; ajunsa la maturitate, celula se  desparte in doua (fisiune binara),
procesul decurgand in continuare logaritmic, cele doua celule formate simultan crescand
aproximativ cu aceeasi viteza cu care celula - mama moare. Timpul unei generatii, adica
perioada de timp necesara pentru ca o populatie bacteriana sa-si dubleze numarul de indivizi,
poate fi pentru multe bacterii implicate in procesul de epurare, relativ scurt de 15-20[min]. S-a
calculat ca in 48[ore], in conditii nerestrictive, o celula bacteriana ar putea da nastere la
2144 celule  cu greutatea de 2 x 1028 [t]. In realitate, cresterea microorganismelor este restransa
in mod considerabil de unii factori cum ar fi: scaderea pana la epuizare a substantelor nutritive
necesare sintezei, acumularea in mediu a produsilor de metabolism, toxici, schimbari in
echilibrul ionic al mediului, mai ales ale pH-ului etc.
Cinetica cresterii namolului activ. Epurarea apelor reprezinta un proces in care predomina
relatia intre scaderea concentratiei substantei si cresterea biomasei; pe masura ce conditiile de
mediu promoveaza o crestere rapida a biomasei, consumul  impuritatilor organice creste.  Intr-
adevar se spune ca epurarea apelor depinde de cresterea bacteriilor si cunoasterea conditiilor de
crestere a bacteriilor face sa se inteleaga epurarea apelor. Extinderea relatiilor preluate de la
dezvoltarea organismelor unice la populatii mixte de microorganisme care formeaza biocenoza
namolului activ necesita urmatoarele premise:
- biomasa trebuie considerata in totalitatea ei ca o cultura unica;
- substratul mixt trebuie considerat in totalitatea componentilor lui ca factor limitativ;
- cresterea biomasei se obtine prin utilizarea substratului mixt in ansamblul lui.
Caracteristica epurarii apelor uzate cu namol activ este mentinerea, un timp prelungit, a
flocoanelor de microorganisme in contact cu substratul in concentratie scazuta; deci
microorganismele sunt supuse la limitarea severa a substratului, avand viteze specifice de
crestere scazute .
Cerinte nutritionale. Pentru ca o cultura de microorganisme sa creasca, trebuie ca substratul
sa contina toate elementele necesare formarii protoplasmei celulelor. Daca se compara culturile
mixte de microorganisme care formeaza namolul activ, cu culturile pure folosite in
microbiologia industriala pentru reproducerea diferitelor substante, se constata ca din punct de
vedere nutritional, primele sunt mult mai robuste decat ultimele, necesitatile in diferiti factori de
crestere (vitamine, aminoacizi) fiind minime, ceea ce permite functionarea unei instalatii de
epurare cu namol activ  a apelor uzate industriale fara aport de ape uzate menajere. Totusi, acest
aport de ape uzate, bogate in diferite substante organice provenite din  dejectiile umane, si care
pot fi factori de crestere, precum si in microelemente, contribuie la mentinerea unui mediu
favorabil de dezvoltare a namolului activ.
Pentru namolul activ, lipsa unor elemente esentiale poate determina predominanta unor
anumite microorganisme si anume a acelora care nu  au nevoie de aceste elemente. Desi
dezvoltarea selectiva nu are in general efect asupra transformarii substratului organic in biomasa
si asupra indepartarii substantelor organice din apa uzata, poate duce la selectarea
microorganisme-lor nedorite pentru proprietatile de sedimentare a namolului .
Se considera ca in fenomenul de umflare a namolului, lipsa ionilor de fier sau prezenta lor
in cantitate necorespunzatoare, joaca un rol important. In procesul de epurare cu namol activ,
necesarul de microelemente variaza direct cu randamentul celular, si deci, implicit cu natura apei
uzate; in acest sens concentratia in aceste elemente trebuie sa fie destul de mare pentru a
indeplini necesitatile microorganismelor.
1.6. Formarea namolului activ in instalatii
Functionarea unei instalatii de epurare biologica incepe prin formarea biocenozei
respective, operatie numita in mod curent amorsarea instalatiei; in procedeul cu namol activ,
aceasta operatie include atat formarea flocoanelor de namol, sedimentabile, cat si dezvoltarea
biomasei pana la concentratia necesara realizarii eficientei de epurare prevazuta in proiect.
Amorsarea unei instalatii de epurare a apelor uzate menajere prin procedeul cu namol activ nu
reprezinta o problema. Aceste ape uzate, bogate in substante nutritive dizolvate si in stare
coloidala, contin suficiente microorganisme pentru a produce namol activ fara a necesita
insamantare (introducere de microorganisme din namolul activ al unei instalatii in functiune).
Odata cu  introducerea aerului in masa de apei uzate (prin agitare mecanica sau insuflare) sunt
promovate conditiile pentru cresterea bacteriana; excesul de hrana, raport hrana: microorganisme
mare, permite dezvoltarea rapida a bacteriilor, care cresc in faza exponentiala a cresterii; pe
masura ce raportul scade, si hrana ajunge factor limitativ, bacteriile trec in fazele ulterioare de
crestere, inclusiv in faza de declin. In aceste faze, energia sistemului descreste si conditiile
favorizeaza aparitia flocoanelor bacteriene si a altor microorganisme cu care bacteriile sunt in
relatii trofice. In general, la amorsarea instalatiilor de epurare a apelor menajere, namolul activ se
formeaza in cateva zile, 5-10, dezvoltarea microorganismelor fiind mult influentata de
temperatura mediului ambiant, formarea namolului activ avand loc cu precadere in sezonul cald.
In cazul epurarii apelor industriale, procesul de amorsare poate fi asemanator, cu conditia
ca apele respective sa contina toate elementele necesare cresterii bacterie normale. In multe
cazuri, insa, natura compusilor organici din apele uzate conduce la formarea enzimelor induse,
necesare degradarii acestor compusi. In aceste cazuri, destul de frecvent intalnite in practica
epurarii apelor uzate industriale, amorsarea instalatiei se face cu oarecare greutate. Pentru
preintampinarea acestor greutati sunt propuse mai multe solutii:
- Formarea namolului activ exclusiv din ape menajere si adaptarea lui treptata la
compozitia apei uzate industriale date; aceasta se realizeaza prin amorsarea pe loc a namolului
activ in cazul in care sistemul de canalizare permite separarea apelor menajere de cele
industriale, iar in canalizarea menajera nu sunt scurgeri ale unor efluenti industriali, sau prin
introducerea in bazinul de aerare a unei cantitati suficiente de namol activ prelevat de la o statie
de epurare in functiune. Pentru adaptarea la apa uzata data, concentratia namolului in bazin
trebuie sa fie minim de 1[kg/m3].
- Formarea namolului activ prin dezvoltarea pe solutii de deseuri lichide industriale
nutritive (melasa, borhot) si adaptarea treptata la compozitia apelor uzate industriale.
- Formarea namolului activ prin dezvoltarea pe solutii ale unor substante chimice
biodegradabile cu compozitie similara impuritatii principale din apa uzata, daca aceste substante
sunt accesibile din punct de vedere economic. In general, concentratia acestor solutii nu trebuie
sa depaseasca valoarea CCO de 500[mg/l].
- Introducerea in bazinul de aerare a unei cantitati suficiente de namol activ prelevat dintr-o
instalatie de epurare care prelucreaza ape similare cu acelea pentru care s-a construit instalatia
noua de epurare.
- Namolul activ poate fi format si prin simpla aerare a apelor industriale, de preferinta
diluate cu ape menajere, dar prin  acest procedeu de autoinsamantare, dezvoltarea biomasei poate
dura un timp indelungat.
Din punctul de vedere al modului de introducere a apei uzate sau al solutiilor in bazinul de
aerare in timpul formarii namolului activ, acesta poate fi continuu sau discontinuu; in ultimul
caz, dupa o aerare timp de 23[ore] trebuie permisa sedimentarea (timp de aproximativ o ora) a
particulelor formate, apa decantata si care contine produsi de metabolism fiind inlaturata.
Trebuie mentionat ca in timpul amorsarii namolului activ este obligatoriu ca instalatiile de aerare
sa functioneze normal, asigurand o concentratie satisfacatoare de 3-5[mg O2] in mediul din
bazin. In functie de instalatiile aferente statiei de epurare cu namol activ, amorsarea biocenozei
poate fi realizata in unul sau  in toate compartimentele bazinului de aerare, in bazinul de
regenerare, in una sau in ambele trepte de epurare. Se considera ca in cazul amorsarii  prin
alimentare cu debit continuu, namolul depus in decantoarele secundare este recirculat in bazinul
de amorsare. Exploatarea unei statii de epurare se incepe cu amorsarea instalatiei. Pentru aceasta
se foloseste un debit de 25-30 [%] din cel proiectat si bazinele corespunzatoare acestuia.
Formarea namolului activ se poate realiza intr-o perioada de timp de 1-4 saptamani, in functie de
caracteristicile apelor uzate, capacitatea bazinului de aerare, temperatura aerului si apei in bazin,
etc. Pentru ca amorsarea sa se realizeze in mod normal trebuie sa se asigure in bazinul de aerare
o cantitate de 3-5 [mg/l O2]. In functie de concentratia oxigenului dizolvat se regleaza
intensitatea de insuflare a aerului, respectiv turatia aeratoarelor.
In perioada de amorsare este necesara marirea treptata a concentratiei namolului activ in
bazinul de aerare pana la o cantitate de suspensii de 800– 1000[mg/l]. Pentru realizarea acesteia
la bazinele de namol activ cu o singura treapta, intreg debitul de namol separat in decantorul
secundar este repompat la intrarea in bazinul de aerare. Pe masura cresterii concentratiei
namolului activ si a randamentului de epurare, se va mari treptat debitul de ape uzate decantate
introdus in bazinul de aerare, astfel ca atunci cand se ajunge la o concentratie a namolului activ
de 800 -1000[mg/l] suspensii, sa se ajunga  si la debitul normal de functionare prevazut in
proiect. Amorsarea se considera terminata daca dupa ajungerea la debitul normal al instalatiei se
constata prin analizele fizico-chimice efectuate pe probe medii zilnice, recoltate din apa uzata de
la intrarea in bazinul de aerare si iesita din bazinul de decantare secundara, ca se ating parametrii
trecuti in proiect.
In  exploatarea curenta a bazinelor cu namol activ, pentru o mai buna functionare  a
acestora trebuie sa se indeplineasca urmatoarele conditii:
- apa uzata bruta trebuie sa fie bine decantata;
- namolul activ si de recirculare trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, mentionate in
continuare;
- oxigenul in bazinul cu namol activ trebuie sa ramana intre anumite limite;
- namolul activ trebuie sa se separe repede in bazinele de decantare secundara.
Schimbari ale indicelui de namol. Indicele de namol creste cand se aduna substante
organice dizolvate sau toxice (plumb, cupru) in cantitate mare, de asemenea cand oxigenul
dizolvat scade in bazinul de aerare sub 1[mg/l]. Cresterea indicelui de namol conduce la
imbolnavirea acestuia, la umflarea namolului. Pentru repunerea instalatiei in conditii normale de
functionare:
- se procedeaza la reducerea debitului de namol recirculat;
- marirea debitului de namol in exces;
- intensificarea aerarii;
- se face by-pass la o parte din apa pe o perioada de timp in emisar;
- se clorineaza namolul recirculat cu doze de 10 – 20 [mg/l].         
Ridicarea namolului la suprafata in bazinul cu namol activ se produce datorita nitrificarii
excesive  a apelor uzate, prin retinerea in circuit a namolului un timp prea indelungat in bazinul
de aerare si decantorul secundar. Ridicarea namolului, este explicata prin faptul ca bacteriile iau
oxigenul din nitratii dizolvati in apa, ceea ce are ca rezultat producerea de azot gazos si dioxid de
carbon. Bulele de gaz scad densitatea namolului pana cand o parte sau tot namolul pluteste la
suprafata. Aceasta actiune  poate avea loc in decantorul secundar daca se lasa sa se acumuleze pe
fundul bazinului o grosime prea mare de namol. Al doilea efect nedorit, cauzat de nitrificare,
consta in crearea de conditii favorabile dezvoltarii eutrofizarii, respectiv a plantelor acvatice – in
emisari, care la randul lor, dupa ce mor, materia organica pe care o contin epuizeaza tot oxigenul
din apa emisarului, producand in acelasi timp si mirosul neplacut.
Pentru  remediere se recomanda:
- marirea debitului de namol evacuat;
- reducerea incarcarii cu ape uzate a bazinului de aerare prin punerea in functiune a unor
unitati de rezerva;
- marirea vitezei de miscare a mecanismelor din decantorul secundar;
- reducerea timpului de ramanere a apei in bazinul de regenerare;
- reducerea timpului ed aerare a apei uzate, prin scoaterea din circuit a unor unitati si
supraincarcarea cu ape uzate a celorlalte.
Formarea spumei se datoreaza detergentilor din apele uzate. Spuma poate fi dusa de vant,
murdarind caile de trecere si periclitand sanatatea muncitorilor din exploatare. Cantitatea de
spuma creste odata cu:
 - scaderea concentratiei de substante solide in suspensie din lichidul aerat;
- marirea cantitatii de aer;
- cresterea gradului de epurare a apelor uzate;
- cresterea temperaturii atmosferice.
Pentru remediere se procedeaza astfel:
- se stropesc suprafetele cu spuma cu apa uzata epurata;
- se adauga antispumanti in cantitatii mici, in apa uzata cu care se stropeste sau se
construieste o retea de stropire cu antispumanti;
- se mareste cantitatea de namol recirculat.
Amorsarea este considerata incheiata la atingerea concentratiei de namol activ si a
randamentelor de epurare prescrise.
2. Tratarea namolurilor
Namolul evacuat din constructiile pentru sedimentare si fermentare are foarte mare
umiditate, deoarece in cursul evacuarii din asemenea constructii nu este, in mod obisnuit, posibil
sa se realizeze o buna separare a apei din namolul care s-a depus sau care s-a colectat. Indeosebi
cantitatea de apa evacuata o data cu namolul creste, atunci cand aceasta operatie se face prin
pompare. Insa, cantitati mari de apa in namolul proaspat implica cresteri ale capacitatii de
fermentare si de deshidratare.
2.1. Ingrosarea namolului
Pentru reducerea rationala a capacitatilor de deshidratare, namolul este supus unor
operatii menite sa reduca umiditatea, fara a-i modifica complet starea fizica, ramanand in
continuare fluid si pregatindu-l pentru deshidratare; aceste operatii sunt numite ingrosarea
(concentrarea) namolului. Ingrosarea namolului se poate realiza prin urmatoarele procedee:
amestec cu namoluri uscate, concentrare mecanica, fermentare, flotatie si elutriere (spalare),
ultimele doua procedee aplicandu-se indeosebi acolo unde tratarile anterioare ale namolului
impun si o anumita conditionare a calitatilor lor chimice.
Amestecul cu namoluri mai uscate. Asemenea operatii se practica in mod curent prin
trimiterea namolului cu umiditatea de 99,6[%] din decantoarele secundare, finale, in
decantoarele primare unde se amesteca cu namol cu umiditatea de 94,5-95,5[%], inainte de a fi
trimis la fermentare. Prin aceasta, pe langa o mai buna sedimentare in decantorul primar, se
obtine o reducere a concentratiei de namoluri mai mare decat ar rezulta din media celor doua
umiditati. Aceasta se datoreaza faptului ca particulele de namol activ adsorb particulele mici,
nesedimenatabile, din apele uzate, actionand astfel ca un filtru suspensional. Experienta arata ca
insasi fermentarea amestecului de namol se face mai bine decat a fiecarui namol component in
parte.
Concentrarea mecanica. Namolul activ in exces trebuie, in mod obligatoriu, concentrat
inainte de a fi trimis in decantoarele primare sau spre fermentare. Concentrarea namolului se face
in concentratoare numite si ingrosatoare de namol care sunt bazine de sedimentare verticale sau
radiale. Din bazinele radiale - concentratoare, namolul se evacueaza prin intermediul unor palnii
sugatoare fixate pe bratele podului cu razuitoare, care se roteste cu aproximativ o rotatie pe ora.
Namolul din fata palniilor este putin comprimat, in timp ce, in spatele lor, se formeaza o brusca
depresiune, suficienta insa pentru a provoca o aspirare prin fata palniei; in continuare, presiunea
hidraulica din decantor impinge namolul pe un tub colector de unde este evacuat.
               Fermentare. Prin fermentarea alcalina, se modifica starea de gel-coloidal a
namolului, iar cantitatea de substante organice se reduce pana la 40-50[%]. Prin aceste procese,
volumul de namol se reduce cu 25-40[%] fata de volumul initial.
               Flotatia. Flotatia consta din producerea, in masa de namol, a unor bule de gaze ce
antreneaza particulele de namol spre suprafata lichidului si care formeaza un strat de suprafata cu
umiditate mai redusa decat masa din care provin; cand particulele solide au o greutate specifica
apropiata de unitate, ele pot fi separate din lichid prin flotatie, economic mai avantajos decat prin
sedimentare. Bulele de gaz pentru flotare pot fi produse prin aerare, prin adaos de substante
chimice si prin actiuni biologice.
 Flotatia prin aerare se poate realiza prin diferite procedee. La primul procedeu se face
aerarea prealabila a namolului cu cantitati de 0,2-0,3[m3aer/m3apa] sau namol si introducerea
namolului astfel aerat in rezervoare unde se produce un vacuum de 225[mm Hg], timpul de
flotatie fiind de 10-20[min]. Un al doilea procedeu este cel de aerare prin presiune, prin care
namolul este pompat la 4[at] in rezervoare o data cu aerul introdus prin injectare in conducta de
aspiratie; aerul se dizolva in namol si prin destinderea in rezervor se produc bule care floteaza
particule solide. Al treilea procedeu consta in amestecarea namolului activ cu namol fermentat ce
a fost partial aerat pana la nitrati. La sedimentare, azotul liber produs prin denitrificarea inceputa
se degajeaza antrenand particulele de namol.
Flotatia prin substante chimice urmareste tratarea care produce bule de gaze in namol sau
adaugarea de substante chimice care produc coagularea namolului; procedeul este avantajos in
special pentru namoluri bogate in grasimi. Flocoanele relativ insolubile, ce se formeaza,
aglomereaza particulele in suspensie si pe cele coloidale; umiditatea namolului se reduce pana la
88-90[%]. Se folosesc in acest scop: acid sulfuric, alaun, sulfat de fier si cloruri de fier cu sau
fara adaos de var. Flotatia biologica consta in formarea bulelor de gaz prin actiunea bacteriilor.
                  Spalarea (elutrierea). Elutrierea este definita drept un procedeu de reducere a
alcalinitatii namolului fermentat prin diluare cu ape de alcalinitate mai redusa in vederea
reducerii consumului de coagulanti solicitati de deshidratarea namolului prin vacuum-filtre;
amestecul diluat sedimenteaza in decantoare. Procedeul considera ca ingrosarea namolului
fermentat este franata de apa de namol concentrata si de catre de bulele de gaze prinse de
substantele organice, iar printr-o spalare corespunzatoare se reduce alcalinitatea apei de namol,
se precipita partea din sarurile continute si se elibereaza  bulele de gaze permitand sedimentarea
particulelor solide din namol, ingrosandu-l. Spalarea se face cu apa epurata in statie, timp de
numai 20[sec], amestecul fiind agitat mecanic cu sau fara aerare, si sedimentat; namolul ingrosat
este condus spre alte tratari iar apa rezultata este trimisa la decantorul primar.
2.2. Deshidratarea namolurilor
Namolurile fermentate contin inca mari cantitati de apa, umiditatea lor ajungand pana la
98[%], din care cauza sunt greu de manipulat pentru incarcare si transport. Uneori, ele se pot
pompa in haldele de steril sau in depresiuni ce servesc drept loc de depozitare finala. In mod
obisnuit, namolurile trebuie transportate cu vehicule la locurile de valorificare sau
depozitare  finala. In prealabil ele sunt supuse unei deshidratari inaintate, chiar in statia de
epurare, prin aceasta volumul lor reducandu-se foarte mult.        Deshidratarea se poate realiza
prin urmatoarele procedee:
-        naturale, de evaporare si drenare;
-        artificiale, mecanice statice, dinamice si termice.
2.2.1. Deshidratarea prin metode naturale
 
Deshidratarea prin metode naturale este in prezent metoda cea mai larg raspandita deoarece
simplitatea de constructie, utilajul redus si munca practic necalificata, necesare in exploatare o
fac accesibila in mai toate situatiile.   Utilizarea acestei metode este limitata in special de lipsa de
spatiu care poate fi afectat acestor constructii si de eficienta economica. Metoda este utilizata in
special acolo unde namolul fermentat se foloseste in agricultura astfel incat calitatile lui nu
trebuie alterate prin folosirea unor substante chimice ce sunt necesare la deshidratarile mecanice.
Principiile de baza ale metodei iau in considerare faptul ca in rezervoarele si bazinele de
fermentare se trimite la deshidratare namolul situat la partea inferioara a acestora; acolo gazele se
afla sub presiune. Cand namolul este scos in aer liber, gazele aflate sub presiune precum si cele
care continua sa se degaja, tind sa se ridice la suprafata si odata cu ele, se ridica si substantele
solide ce in mod normal au tendinta contrara, de a se depune; astfel, se separa un strat de lichid
relativ limpede care ramane la fund si care poate fi drenat. Operatia de deshidratare se poate face
in iazuri de namol si pe platforme de uscare a namolului.
A.     Iazurile de namol  sunt constructii in care se introduce namolul pentru fermentare,
deshidratare sau depozitare finala pe timp nedefinit. Iazurile de namol constituie in general o
solutie putin obisnuita pentru fermentarea namolurilor, deoarece necesita suprafete mari.Ca
urmare a fermentarii in aer liber si a imposibilitatii controlului asupra mersului acestei
fermentari, produc mirosuri neplacute si constituie o sursa de infectii pentru mediul inconjurator;
ele pot constitui insa solutii intermediare pana la construirea unor instalatii avantajoase pentru
fermentarea namolurilor. In parte, mirosul poate fi redus ingrijind ca namolul sa fie sa fie in
permanenta acoperit de apa si sa nu se distruga crusta ce se formeaza la suprafata.
Iazurile de namol se asociaza, uneori, cu bazinele de sedimentare in care se introduce apa
uzata, putand astfel servi in urmatoarele scopuri :
-        pentru fermentare separata si deshidratare, in care caz namolul este lasat 1-2 ani si
apoi evacuat spre valorificare sau depozitare finala;
-        in asociatie cu iazurile biologice, acelasi bazin servind pentru oxidarea si fermentarea
apei uzate si a namolului;
-        drept bazine de deshidratare, din care namolul este extras periodic; namolul uscat
astfel, timp de 2 ani, isi reduce umiditatea pana la 70[%];
-        pentru fermentare, deshidratare si depozitare finala; cand s-a umplut, iazul se
paraseste, construindu-se o alta instalatie corespunzatoare.
Constructia iazurilor se realizeaza in depresiuni sau prin indiguirea terenurilor destinate
depozitarii namolului pentru fermentare. Adancimea iazurilor se face cat mai mare, dupa
posibilitati, insa de cel putin 2[m], astfel incat sa se creeze cat mai mult spatiu pentru depuneri.
Este recomandabil sa se aleaga un teren in panta, astfel incat sa se evite pomparea. Cand iazul de
namol serveste la deshidratare, apa de namol se evacueaza prin pompare, prin gravitatie, prin
stavile si canale de drenaj.   
B.     Platforme pentru uscarea namolului. Aceste platforme constau din terenuri amenajate
prin indiguire cu diguri de pamant de aproximativ 1m latime sau garduri de beton armat in care
se depoziteaza namolul fermentat sau chiar si nefermentat, cand conditiile igienico-sanitare o
permit. Separarea namolului de apa incepe sa se produca din prima zi si continua 1-2 saptamani;
namolul deshidratat prezinta la suprafata fisuri care, in cazul unui namol bine fermentat sunt
putine si inguste, namolul nu miroase urat si nu atrage  mustele, in timp ce un namol insuficient
fermentat sau cu adausuri chimice prezinta crapaturi largi, miroase urat si abunda in muste.
Namolul depus se deshidrateaza in mod natural si astfel uscat este transportat la locul de
depozitare finala sau pentru valorificare.
Alcatuire: platformele se fac descoperite in aer liber, in unele cazuri, cu totul izolate, se
poate justifica si acoperirea lor, ca de exemplu in localitatile de munte cu zapezi abundente si
lungi perioade de inghet. Forma in plan a platformelor se face diferita, in functie de sistemul de
incarcare (manual/ mecanic), in vehicule, cum si de transportul namolului deshidratat cu vagoane
sau cu autocamioane. La incarcarea manuala si la incarcarea in vagonete, platformele se fac
rectangulare cu latimea de 5[m] impuse de posibilitatea incarcarii dintr-o singura aruncatura de
lopata. La incarcarea mecanica si evacuarea cu autovehicule, forma in plan poate fi oarecare, in
general patrata. Evacuarea apelor de pe platforme se face in mod natural sau cu prevederea unui
strat drenant artificial la contactul cu solul, sau alt mod de canalizare dupa cum pamantul de
fundatie permite infiltrarea apelor separate din namol  sau este insuficient permeabil. platformele
se fac cu strat drenant artificial atunci cand pamantul de fundatie are permeabilitatea redusa, sau
cand nivelul apelor freatice se gaseste la o adancime mai mica decat 1,25 [m] si numai cand
solutia va rezulta avantajoasa in comparatie cu cea de coborare artificiala a nivelului apelor
freatice .
Drenajul artificial se executa dintr-un strat de sustinere din zgura, pietris sau piatra sparta
in grosime de 0,2[m], peste care se aseaza un strat de pietris sau nisip mare, in grosime de
0,2[m]. In stratul se sustinere se ingroapa tuburi de drenaj cu diametrul interior de 75[mm],
montate cu panta de 0,002, la distanta de 4-6[m] (cate unul in axul fiecarei platforme, sau dupa
necesitate) si la adancimea de 1,2[m]. Drenajele se continua in afara platformelor, legandu-se
prin camere cu vane la o retea colectoare a apelor din namol. La pamanturi de fundatii sensibile
la inmuiere, trebuie realizat un strat impermeabil din argila bine batuta, plastica, in grosime de
20-30[cm], sau din beton  de 10-15[cm] grosime. Distribuirea namolului la platformele lungi, se
face prin tuburi cu diametrul de 150[mm] iar la cele scurte, unde panta necesara de 0,001 nu
impune denivelari mari, prin jgheaburi. Din jgheaburi sau canale de aductie, namolul cade pe
platforma prin jgheaburi de descarcare. In apropierea platformelor, se prevede o sursa de apa
pentru spalarea din timp in timp a jgheaburilor si a canalelor.
2.2.2. Deshidratarea  artificiala
A. Deshidratarea prin procedee mecanice statice 
Se utilizeaza in general pentru statii de tratare ce deservesc peste 100000 locuitori.
Supunand namolul diferitelor actiuni mecanice de compresiune sau depresiune este indepartata
in mare masura apa libera existenta intre particulele solide; pentru a reduce apa legata coloidal si
capilar, namolul trebuie tratat cu coagulanti. Dispozitivele in care se realizeaza aceste actiuni
sunt filtrele vacuum, filtrele cu presiune si cele presa.
Filtrele vacuum. Namolurile trebuie sa fie de obicei, in prealabil, tratate cu coagulanti spre
a se rupe legaturile intre particulele solide si apa din compozitia lor. Filtrele vacuum se fac in
forma de disc, taler sau tambur. Un astfel de filtru consta dintr-un cilindru imbracat cu plasa
metalica sau din materiale plastice. Cilindrul este impartit in sectoare izolate intre ele si se
roteste cu o rotatie la 4-5[min], intrand cca. 1/5, 1/4 in baia in care este adus namolul fermentat.
In camerele ce intra in baie, se produce un vacuum de 30-400[mmHg], care provoaca prinderea
unei pojghite de namol de 5-20[mm] grosime. Vacuumul continua si dupa ce cilindrul a iesit din
baia de namol, provocand absorbirea si deshidratarea namolului.

Fig.2. Filtru vacuum
Cand compartimentele pe care s-a prins namolul au ajuns spre finele unei curse a
tamburului, in ele se introduce aer sub presiune (cca. 1-2 at.), care provoaca desprinderea turtei;
aceasta este indepartata prin trecerea peste un cutit cilindric. Apa absorbita prin cilindru este
trimisa in decantoarele primare. Dupa o functionare 30-40[h], filtrele trebuie spalate cu apa, iar
daca s-a imbacsit cu hidrat de fier, spalarea trebuie efectuata cu solutie inhibatoare si apoi din
nou cu apa, spalarea durand cca. 30-40[min]. Deshidratarea cu filtre vacuum prezinta
dezavantajul ca turtele de namol intra repede in putrefactie (dupa 400-600[h]), aceasta durata
putand fi sporita cu cca. 30[%] prin adausul de acid oxalic sau spalarea timp de 30[min] a
filtrelor dupa fiecare utilizare. Durata de intrebuintare a unei panze filtrante este de 900-2000[h],
iar exceptional, la tesaturi din mase plastice, 3000[h].
 
B.     Deshidratarea prin metode dinamice
Deshidratarea prin metode dinamice prezinta avantajul fata de metodele statice ca nu
necesita coagulanti, iar consumul de energie este ceva mai redus; prezinta insa mari dezavantaje
prin faptul ca extractia de substante mai fine de namol este nesatisfacatoare, astfel incat
procedeul are nevoie de inca o tratare ulterioara. In acest mod de deshidratare se folosesc
centrifuge, filtre sita.
Centrifugele supun namolul unei rotiri puternice, necesitand pentru reducerea umiditatii de
la 98 la 86[%] un debit de  10 [m3/h]. Particulele mai grele sunt azvarlite mai departe, astfel
incat pe perete se concentreaza particule de namol, alcatuind turtele, iar in centrul camerei
ramane apa care se evacueaza. Turtele se razuiesc de pe peretii centrifugei in perioada de
intrerupere a centrifugarii. Centrifugele elimina numai cca. 50[%] din substantele in suspensie,
de aceea ele necesita inca o tratare ulterioara.
Filtre – sita. Filtrul – sita consta dintr-ul tambur pe care se afla o sita filtranta. Pe acest
tambur, care se roteste, namolul ia forma unui cilindru de namol asemanator modului de formare
a bulgarilor de zapada. Bulgarii sunt supusi unei a doua trepte de deshidratare.
C.    Deshidratarea prin metode termice
Metodele termice de deshidratare supun namolul unor temperaturi de cca. 300[°C]. Vaporii
rezultati din deshidratare sunt introdusi in camere separate si spalati sau supraincalziti pana la
700[°C], astfel incat sa se elimine mirosul. Pentru incalzire se foloseste carbune, pacura, gaz
metan, sau gaze obtinute prin fermentarea namolului, in general consumandu-se cca. o tona de
carbuni pentru 6 tone apa scoasa din namol. Deshidratarea prin metode termice este folosita
pentru reducerea umiditatii pana la 10 – 15[%].
D. Deshidratarea prin metode biologice
Deshidratarea prin metode biologice este folosita rar, in cazul unor conditii speciale sau in
amestec cu gunoiul menajer; ea se realizeaza in gramezi sau impreuna cu compostarea gunoiului.
Deshidratarea in gramezi. Namolul fermentat si concentrat la cca. 80[%] umiditate, este
deshidratat pe platforma; apoi este depozitat in gramezi unde dezvolta o temperatura de 70[0C]
prin care se usuca pana la umiditatea de 10[%]. Procedeul impune masuri sanitare
corespunzatoare din cauza mirosului si a mustelor.
Compostarea in comun cu gunoiul menajer. Namolul deshidratat in prealabil in filtre
vacuum este amestecat cu gunoiul menajer si introdus intr-un tambur  biostabilizator unde este
tinut timp de 1 zi la temperatura de 120[°C]. In unele sisteme, in acelasi tambur se produce si
maruntirea. Amestecul este apoi triat si depozitat in gramezi de 1,5[m] inaltime unde isi continua
fermentarea aeroba cateva zile, devenind un bun ingrasamant cu umiditatea de 70[%].
 Producerea, stocarea si utilizarea gazului fermentare
Cinetica fermentarii anaerobe este dependenta de o serie de factori cum ar fi: pH-ul,
temperatura, amestecarea namolului proaspat cu cel fermentat, agitarea namolului in rezervoarele
de fermentare, prezenta nutrientilor si a unor substante toxice, etc.  Din considerente tehnico -
economice, in practica se alege domeniul mezofil de fermentare, cu temperatura optima de
35[°C]. Utilizarea gazului de fermentare asigura o autonomie energetica a instalatiei .
Cantitatea de substanta solida uscata in namol depinde de provenienta acestuia: primar, in
exces, etc., si variaza intre 1….10[%] pentru cel rezultat de la ingrosator. Un namol bine
fermentat contine intre 40…50[%] substante solide organice volatile. Experimentarile efectuate
pe plan mondial asupra procesului de fermentare anaeroba au condus la urmatoarele concluzii:
a)     1 kg de substanta uscata contine 0,67 [kg] de substanta uscata volatila;
b)     dintr-un kg de substanta uscata volatila rezulta 0,713[kg] de gaz de fermentare;
c)     1 kg de gaz de fermentare are urmatoarea compozitie masica: 0,4[kg] metan si 0,6
[kg] bioxid de carbon, sau, volumica: 65[%] metan si 35[%] bioxid de carbon. Asadar, dintr-un
kg de substanta uscata rezulta 0,19[kg] metan, sau volumic 0,415[m3]. Puterea calorica a gazului
este de cca. 21000…26300 [kJ/m3].
                                      
1. Metantancuri
Metantancul este un rezervor inchis  in care se introduce namol in scopul stabilizarii
anaerobe si a producerii gazului de fermentare. Constructiv, metantancul este realizat sub
urmatoarele forme:
a)    
bazin de fermentare de mica incarcare, rar utilizat,  alimentat la intervale relativ scurte de timp si
amestecat in mica masura numai de bulele de gaz care se degaja; in timpul functionarii apare o
stratificare: crusta in cantitate mare, apa de namol; continutul metantancului fermenteaza in
domeniul criofil (neincalzit);
b)     bazin de fermentare de mare incarcare (fig.4.) caracterizat prin alimentare continua,
cu incalzire si amestecare prin convectie fortata;
c)     bazin de fermentare in doua trepte alcatuit dintr-un rezervor initial de fermentare, cu
incalzire si convectie fortata, in care se produce si se colecteaza gazul, si bazinul secundar in care
procesul de stabilizare se continua in mod natural fara a fi ajutat cu alte mijloace.
In general, bazinele de fermentare de mare incarcare se cupleaza cate doua, avand intre ele
camera de manevra unde se concentreaza pompele de circulatie, schimbatoarele de caldura,
colector-distribuitorul, reteaua de conducte si armaturi corespunzatoare. Automatizarea
functionarii metantancului se refera la pornirea si oprirea dispozitivelor de amestec, recirculare,
incalzire etc. Echipamentul mecanic al bazinului de fermentare este destinat amestecarii cu scop
de omogenizare (nu se foloseste in domeniul criofil) recircularii interioare cu scop de distrugere
a crustei si redizolvare a spumei, recircularii exterioare pentru incalzirea namolului,
inmagazinarii gazelor  de fermentare intr-un rezervor cu clopot. Debitul echipamentului pentru
recirculare interioara se alege astfel incat volumul metantancului sa fie vehiculat de 2…3 ori pe
zi. In general, dispunerea elementelor active se face astfel incat sa se asigure o miscare
descendenta la centru si ascendenta la periferia metantancului.
2. Captarea gazului de fermentare
Captatorul, executat sub forma unui clopot cilindric vertical mobil sau fix, se amplaseaza
in punctul cel mai inalt al bazinului de fermentare. El are rolul de a colecta gazul rezultat din
proces eliminand pericolul exploziei. In zona superioara se monteaza o supapa de siguranta cu
inchidere hidraulica care limiteaza presiunea gazului la 180…220[mm H2O]. Pentru
decantoarele cu etaj de mari dimensiuni, se colecteaza gazul de fermentare intr-un  clopot
imersat la cca. 300[mm]. Gazele, dupa ce sparg crusta formata la suprafata namolului, sunt
dirijate catre clopot. Din clopot, datorita usoarei supradimensiuni data de diferenta de nivel
hidrostatic, ele sunt dirijate spre utilizator prin conducta de gaze.
La metantancuri se folosesc captatoare de gaze sub forma de clopot mobil, cu inchidere
hidraulica. Dezavantajul principal il constituie pericolul inghetarii lichidului din exteriorul
clopotului in perioada temperaturilor scazute. La metantancurile de mare incarcare captatorul de
gaze se executa sub forma unui turn solidar cu capacul metalic, amplasat cu 1…1.2[m] peste
nivelul namolului. La cilindrul metalic vertical fix se racordeaza stutul conductei de gaz spre
rezervorul independent exterior.
Recircularea interioara cu hidroelevator. Echipamentul mecanic pentru recircularea
namolului se compune din hidroelevator, retea de conducte si pompa pentru circulatie exterioara
racordata la partea inferioara a metantancului. Hidroelevatorul este amplasat in zona superioara
astfel incat sa se asigure antrenarea crustei si spumei odata cu namolul aspirat. Actualmente
metoda nu este recomandata datorita urmatoarelor dezavantaje:
a)     randament energetic redus;
b)     suspensiile cu dimensiuni mari, din namolul primar, pot infunda duza sau pompa;
c)     in sistem trebuie asigurate viteze mai mari, corespunzatoare hidrotransportului.
Recircularea interioara cu dispozitiv de stropire. Echipamen-tul mecanic se
compune  dintr-o pompa exterioara racordata la partea inferioara a metantancului, retea de
conducte, dispozitiv de stropire rotitor (brasaj) antrenat din exterior cu un grup motoreductor la
8…10 [rot./min] (fig. 4.4.). Sistemul asigura stropirea stratului superficial (crusta – spuma),
favorizand degajarea bulelor de gaz. Pompa este utilizata pentru vehicularea namolului prin
schimbatorul de caldura si pentru stropire prin dispozitivul de brasaj in scopul distrugerii spumei.
Sistemul are dezavantajul ca pompa de recirculare, dimensionata pentru invingerea rezistentei
hidraulice prin conducte si schimbatorul de caldura, trebuie sa functioneze continuu, chiar daca
nu este nevoie de incalzire .

Fig. 4.  Dispozitiv   de   spargere   a crustei prin  stropire   (brasaj):

1 - motoreductor ; 2 - dispozitiv de stropire rotitor ; 3 - capac de vizitare.
Recircularea interioara cu gaz-lift . Echipamentul mecanic pentru recirculare gaz-lift este
alcatuit dintr-un agregat pentru comprimarea gazului, conducte, si un dispozitiv cu duze pentru
dispersie. Barbotarea continutului vasului de fermentare cu gaz propriu conduce la o buna
omogenizare. Debitul de gaz necesar barbotarii este de 1…1.5[m3/min si m2 de suprafata].
Dezavantajul sistemului consta in consumul de energie suplimentar pentru comprimarea gazului
precum si masurile speciale ce trebuie luate la vehicularea acestuia.
Recircularea mecanica interioara. Amestecatorul mecanic intubat (pompa) cu spirala  sau
axial  este larg utilizat la metantancurile incalzite care functioneaza cu nivel constant obligatoriu.
Echipamentul mecanic se amplaseaza pe verticala, in centrul metantancului, cu motorul electric
deasupra capacului metalic al acoperisului. Rotorul elice sau spirala, amplasat la partea
superioara a tubului central, este imersat la 300[mm] in stratul de namol. In functionare, el aspira
apa de namol, antrenand pe aceasta cale crusta si spuma formata la suprafata, o impinge in jos
prin tubul vertical si asigura miscarea de circulatie. Turatia rotorului este de 750[rot/min]
realizata prin cuplarea directa a acestuia pe axul electromotorului avand puterea de 1,1…
1,5[kW]. Diametrul rotorului este de 200…265[mm]. Tubul vertical de circulatie este centrat in
metantanc prin suportul de ghidaj montat in acoperis si sustinut de picioare rezemate pe radier.
 Spre deosebire de celelalte sisteme de recirculare, acesta impune mentinerea constanta a
nivelului. Evacuarea namolului fermentat se face prin dispozitiv de prea-plin. Cresterea nivelului
in scopul deversarii se realizeaza prin introducerea namolului proaspat.
Recircularea exterioara a metantancului. Echipamentul mecanic pentru recirculare
exterioara este alcatuit dintr-o electropompa de namol, schimbatorul de caldura si reteaua de
conducte. Racordul de aspiratie se face in partea inferioara, iar cel de refulare spre zona
superioara. Rolul principal al acestuia este de a asigura energia termica necesara desfasurarii
procesului de fermentare in domeniul mezofil. Pentru cazul realizarii conditiei de omogenizare a
continutului, aspiratia se face din mai multe puncte situate in diferite puncte ale cuvei. In aceasta
situatie, cand nu este necesara o cantitate de energie termica suplimentara, reteaua de conducte
are posibilitatea de a elimina din circuit schimbatorul de caldura. Se recomanda utilizarea
echipamentului mecanic pentru circulatie exterioara concomitent cu cel corespunzator
recirculatiei mecanice interioare.
4. Instalatii de incalzire a namolului
Incalzire namolului se poate face prin metode directe de contact cu sursa calda introdusa in
metantanc, sau, indirecte, prin schimbatoare de caldura cu circulatie exterioara fata de cuva.
Incalzirea directa se realizeaza prin:
a)     injectare de abur sau apa calda in zona adiacenta a radierului cuvei; apa sau condensul
se evacueaza in exterior prin conducta apei de namol; eficienta metodei este de cca. 60[%] pentru
injectie de apa calda; introducerea directa a aburului a dat bune rezultate, dar solutia nu este
intotdeauna aplicabila economic deoarece este necesara dedurizarea apei, apar zgomote, etc.;
b)     conducte cu apa calda montate in interiorul cuvei, pe esafod, sau langa radier si
pereti; eficienta metodei este de cca. 80[%];
c)     arderea gazului de fermentare in arzatoare deschise sau camere speciale de combustie,
submerse, cu difuzia gazelor calde in masa namolului din cuva. Eficienta totala a instalatiei este
de cca. 85..90[%];
d)     incalzirea namolului care intra in bazin, in zona radierului, cu vapori sau cu
schimbator de caldura in contracurent.
Incalzirea namolului in schimbatoare de caldura este metoda cea mai raspandita.
Schimbatorul de caldura exterior se construieste sub forma  unui recipient de namol, in interiorul
caruia, in plan vertical este o spirala prin  care circula apa calda la o temperatura de maxim
68[°C]. La temperaturi mai mari ale apei sau la incalzirea cu vapori s-ar produce prajirea
namolului si formarea crustelor arse. Capacul frontal al recipientului se rabate in plan orizontal
ceea ce permite vizitarea si curatirea spiralei. Namolul incalzit este refulat in bazinul de
fermentare.
                   
          5. Rezervor de gaz (gazometru)
Bazinele de fermentare de mica incarcare, au acoperisul plutitor, acesta constituind
rezervorul de inmagazinare. Pentru metantancuri de mare incarcare, cu acoperis fix, gazele de
fermentare sunt inmagazinate in rezervoare independente. Rezervorul de gaz independent se
executa din doua parti: cea inferioara, fixa, de forma circulara, executata din beton izolat
hidrofug, si cea superioara, plutitoare, de forma tot circulara, executata din tabla sudata. Cele
doua parti, asamblate, formeaza un spatiu inchis (fig. 5.), etansat hidraulic, util pentru stocarea
gazului de fermentare. Clopotul metalic este ghidat lateral prin sine, sudate elicoidal pe
exteriorul cilindrului metalic, care culiseaza pe role montate in interiorul cuvei de beton.
Suprafata inferioara a clopotului, in pozitia ridicat, trebuie sa fie cu cel putin 2[m] sub
nivelul minim al namolului din metantanc. Clopotul de gaze, plutitor, asigura mentinerea unei
presiuni constante intre 150…230[mm H2O], avand rol de compensator de debit. Rezervorul de
gaz este prevazut cu limitatoare de cursa ale clopotului si cu dispozitive de siguranta contra
exploziilor. Conducta de transport a gazelor se dimensioneaza pentru o viteza de cca. [4 m/s]. Ea
se amplaseaza cu o panta de 1…2,5[%], in punctul cel mai de jos instalandu-se robinete de
purjare a condensului si a impuritatilor antrenate de gaze. Pe reteaua de conducte se monteaza
aparate de masura: debitmetre, manometre, etc.

Fig. 5. Rezervor de gaze:

1- clopot; 2- ghidaje; 3- role de ghidare; 4- limitator cursa superioara cu sita parascantei;
5- limitator de cursa inferioara; 6- conducta de interventie cu sita parascantei.
6. Dispozitive de siguranta
 Dispozitivele de siguranta au rolul de a proteja recipientii de fermentare si stocare a
gazului in cazul aparitiei suprapresiunilor sau a depresiunilor. Datorita inflamabilitatii gazelor de
fermentare, deci pericolelor ce pot apare in exploatare, dispozitivele de siguranta trebuie sa
functioneze corect, fara a fi afectate de variatiile de temperatura,  etc. La metantanc, in cupola
acestuia se amplaseaza un dispozitiv de siguranta care este conectat pe conducta de gaze, intre
metantanc si gazometru. Dispozitivul, cu inchidere hidraulica asigura functionarea in
urmatoarele conditii:
a)     presiune normala pe circuitul de gaze; gazul de fermentare colectat in metantanc trece
direct spre gazometru;
b)     suprapresiune; gazul invinge presiunea hidrostatica a coloanei de lichid si, prin
barbotare, iese afara; in acest mod, se asigura mentinerea presiunii gazului sub o anumita limita;
c)     depresiune (cazul unei productii reduse de gaz, sau a unui consum mare); in acest caz,
prin coloana verticala patrunde o cantitate de aer in conducta de  gaze.
Asadar, dispozitivul asigura mentinerea presiunii pe circuitul de gaze, intre doua puncte
limita, maxim – minim, fie prin evacuarea gazului in atmosfera, fie prin admisia aerului.
Dispozitivul este ferit de inghet, fiind amplasat in cupola metantancului. In functionare, nivelul
lichidului din tubul vertical trebuie controlat periodic deoarece, in cele doua cazuri, de poate
aspira sau evacua apa.
Gazometrul este protejat contra variatiilor de presiune prin doua sisteme. Clopotul de
inchidere este prevazut cu un dispozitiv de siguranta care face ca recipientul mobil sa nu se
atinga de fund. La temperaturi scazute, cupola coboara datorita contractiei gazelor si se sprijina
pe suporti, inchizand orificiul conductei de consum. In acest mod, prin comprimarea pernei de
gaz se evita aparitia depresiunii in interior, ce ar putea produce voalarea cupolei metalice. Tubul
de aerisire, al doilea dispozitiv de siguranta la gazometru permite evacuarea gazului de
fermentare in atmosfera, in cazul aparitiei suprapresiunilor, cand clopotul se ridica. Daca
gazometrul nu este dotat cu tub vertical de evacuare in atmosfera, la suprapresiuni, gazele ar
barbota pe langa cupola, prin masa de apa, modificand echilibrul acestui corp plutitor.
7. Bazine cu namol activ
 Bazinele cu namol activ sunt constructii in care epurarea biologica aeroba a apei are loc in
prezenta unui amestec de namol si apa uzata, agitat in permanenta si aerat. Epurarea apei in
aceste bazine poate fi asemuita cu autoepurarea care se produce in apele de suprafata; in bazinele
cu namol activ insa, in afara de agitarea si aerarea amestecului, se realizeaza si accelerarea
procesului de epurare, ca urmare a maririi cantitatii de namol prin trimiterea in bazine a asa
numitului namol de recirculare, rezultat al decantarii efluentului bazinelor cu namol activ in
decantoarele secundare.
La fel ca si filtrele biologice, bazinele cu namol activ ocupa suprafete mult mai mici, in
comparatie cu campurile de irigare si filtrare; spre deosebire insa de filtrele biologice, au
avantajul de a nu produce  imprejurul lor miros neplacut si muste; randamentele sunt la fel de
bune vara ca si iarna, si ceva superioare filtrelor biologice; nu necesita diferente mari de nivel
intre intrarea si iesirea apei, dar necesita puteri importante pentru punerea in miscare a utilajelor
pentru furnizarea aerului, care in cea mai mare parte sunt obtinute ca urmare a folosirii gazului
din namolul fermentat anaerob.
7.1. Procesul de epurare si parametrii importanti ai acestuia
Bazinele cu namol activ au in general o forma alungita, asemanatoare unor canale, in care
procesul de epurare avanseaza pe masura ce apele uzate se apropie de iesirea din bazin. Epurarea
este activata, pe de o parte prin aerare, care furnizeaza oxigen si care in acelasi timp amesteca si
omogenizeaza lichidul din bazin, si pe de alta parte, prin namolul de recirculare. Bazinele cu
namol activ, prin forma lor alungita se preteaza foarte bine la distributia uniforma a aerului si a
namolului, ceea ce face ca procesul de epurare sa se desfasoare uniform de la un capat la altul al
bazinului. Deoarece nu tot namolul activ care se formeaza in timpul procesului este necesar
epurarii, o parte din acesta – numit namol in exces – dupa ce este  retinut in decantorul secundar,
este trimis la fermentare prin intermediul decantoarelor primare.
Scheme si metode principale de functionare a bazinelor cu namol activ. Asemanator cu
filtrele biologice, bazinele cu namol activ  pot fi de mica si de mare incarcare.
Schema epurarii clasice – conventionale, de mica incarcare (fig. 6.) este prima schema
folosita pentru epurarea apei cu namol activ. Ea a fost adoptata si incercata la Manchester in
1916, unde a fost pus in functiune primul bazin cu namol activ.

Fig. 6.  Schema epurarii clasice

Schema distributiei in etape a incarcarii organice din apa si namol (fig. 7) realizeaza o
distributie egala a incarcarii organice provenita din apa si namol, datorita amestecului complet
care se stabileste intre cele doua categorii de influenti. Prin accesul apei sau namolului la
suprafata apei din bazin se produce o aerare suplimentara a acesteia, care in acelasi timp poate
contribui la distrugerea spumei produsa de detergenti sau alte substante.
 Fig. 7. Schema distributiei in etape a incarcarii organice din apa si namol.
Schema epurarii in doua trepte corespunde la trecerea apei printr-o pereche de bazine de
aerare si de decantare secundara. Namolul rezultat din decantarea secundara este fie inapoiat
(namol de recirculare), sau indepartat (namol in exces) in cadrul fiecarei trepte, fie ca numai
namolul in exces dintr-o treapta este recirculat in cealalta, de unde este apoi indepartat.
Schema de epurare cu reaerarea namolului sau a stabilizarii de contact. Reaerarea
namolului din decantoarele secundare a fost prevazuta initial pentru imbunatatirea calitatii lui, in
vederea recircularii. In acest scop, namolul este retinut in bazine de reaerare un timp mai
indelungat pentru a-si micsora volumul sau a fi mai usor pompat. La reaerarea namolului a
trebuit insa sa se adauge si hrana corespunzatoare, in acest scop introducandu-se apa de namol
din bazinele de fermentare a namolului. In prezent, urmare a constatarii facute ca in bazinele de
aerare o eficienta practic maxima in epurarea apei se realizeaza in primele 30-45[min], si ca o
aerare mai indelungata nu este mai eficienta, se considera ca continuarea mineralizarii este mai
bine sa se faca in bazinele de reaerare. Namolul din bazinele de reaerare este inapoiat in bazinele
cu namol activ. In afara avantajului prezentat de volumul mic de constructie, epurarea folosind
aceasta schema este avantajoasa pentru apele uzate cu un CBO5 mare, si cand instalatia trebuie
sa functioneze cu o mica incarcare organica a namolului. Dintre dezavantaje se mentioneaza in
special numarul suplimentar de conducte, pompe, compresoare care trebuie instalate.
Schema epurarii apei in bazine cu namol activ de mare incarcare (fig.6.) este asemanatoare
epurarii clasice, insa aici se obtine o epurare partiala a apei (60-80[%] eficienta din punct de
vedere al CBO5) prin practicarea de perioade scurte de aerare (sub 2[h]).
Schema de epurare cu aerare prelungita – oxidare totala, stabilizarea namolului; fermentare
aeroba a namolului – are drept scop principal stabilizarea namolului care se formeaza in bazinul
cu namol activ, ceea ce conduce la obtinerea unei cantitati mici de namol in exces.
Namolul activ. Sunt doua categorii de namoluri care intervin in functionarea bazinelor cu
namol activ: namolul de recirculare, care actioneaza in bazine pentru epurarea apei si namolul in
exces care este in continuu indepartat din proces. Namolul de recirculare Nr este caracterizat prin
notiunile mentionate in continuare.
Procentul de materii solide in suspensie, separabile prin decantare, in volum (Pv) din bazin,
sau raportul in procente dintre volumul de namol rezultat din decantarea timp de 30[min] a
amestecului din bazinul de aerare, intr-un cilindru de 1[dm3] si volumul probei tot de 1[dm3].
Acest raport variaza intre 10 si 25[%], cu medie de 12[%], volumul de namol depus reprezentand
100 – 250[ml/dm3]. Acest procent reprezinta o caracteristica destul de aproximativa a
concentratiei flocoanelor de namol din bazin, deoarece concentratia de materii solide in
suspensie decantabile din bazinul de aerare este variabila in diferite statii, sau chiar in aceeasi
statie de epurare.
Concentratia in materii solide in suspensie (separabile si neseparabile prin decantare
organice si minerale) uscate in greutate (C), a amestecului din bazin, este o caracteristica care se
poate stabili cu precizie in laborator..           Concentratia in procente variaza intre 0,6 si 4[%], iar
in greutate intre 600 si 4000[mg/dm3], in timp ce Triebel furnizeaza limite mult mai restranse
(tabelul 9.14).
 Indicele namolului (In) numit si indexul Mohlman, reprezinta volumul flocoanelor de
namol activ din bazin [ml], corespunzator unui gram de materii solide in suspensie, uscate, in
greutate, la o decantare de 30[min]; acest index se calculeaza cu formula:

  .
  Procesul de epurare dintr-un bazin cu namol activ se desfasoara in conditii
bune  daca  In = 50…150[ ml/g]; un namol bolnav, care a inceput sa se umfle, are un indice de
200 [ml/g] sau chiar mai mult.
Procentul de namol de  recirculare Pnr, in volum, sau raportul, in procente, dintre volumul
de namol de recirculare si volumul de ape uzate introduse in bazin. Pana de curand acest procent
varia intre 10 si 30[%], cu o medie de 20[%], insa, odata cu introducerea reducerii timpului de
aerare, acest procent a atins valori de aproximativ 100[%].
Varsta namolului indica, la fel ca si indicele namolului, daca namolul din bazin poate
actiona mai bine sau mai rau in vederea epurarii apelor uzate. Fair si Geyer si apoi Gould
considera ca varsta namolului reprezinta timpul mediu in care o particula in suspensie ramane
sub aerare, adica raportul dintre concentratia in materii solide in suspensie uscate din amestecul
din bazinul cu namol si concentratia in materii solide in suspensie ale apelor uzate, care intra
zilnic in bazinul cu namol activ.
Varsta namolului activ se exprima in zile. Potentialul de oxidare a materiei organice
descreste cu varsta namolului; respectiv, cu cat gradul de epurare solicitat instalatiei este mai
mare, cu cat varsta namolului este mai mare.
Namolul in exces Nex reprezinta namolul care nu mai este necesar procesului de epurare.
Trecand fara intrerupere prin bazinele cu namol activ, namolul de recirculare isi mareste
neincetat volumul, deoarece gaseste in permanenta hrana din apa uzata nou venita. Din materia
organica adusa de apa uzata, 10[%] este distrusa in cadrul fenomenelor biologice, iar restul
contribuie la formarea namolului nou; de exemplu, daca nu se elimina namolul in exces in timp
de 12[h] se constata ca volumul acestuia s-a marit cu 4[%]. Cantitatea de namol in exces care
este evacuata, pentru a se mentine constanta cantitatea de namol de recirculare, de obicei, este
cuprinsa intre 1,5 si 3[%] din cantitatea de apa uzata care intra in bazinul cu namol activ.
Astfel, cu cat apa uzata este mai concentrata, cu atat cantitatea de namol este mai mare si
respectiv si cantitatea de namol in exces. Namolul in exces nu poate fi trimis direct in bazinele
de fermentare, deoarece contine mari cantitati de apa; de asemenea nici pe platformele de uscare,
deoarece degaja mirosuri neplacute. De aceea, namolul in exces este trimis inaintea
decantoarelor primare, de unde, dupa ce se depune impreuna cu materiile solide in suspensie,
separabile prin decantare, continute in apa bruta, sunt trimise la fermentare impreuna. Amestecul
celor doua feluri de namoluri contine mai putina apa si in consecinta volumul de namol este mai
mic. Umiditatea amestecului este in acest caz de numai 95,5[%], fata de umiditatea namolului in
exces care este de 99,3[%], iar a celui din decantoarele primare neamestecat cu namolul in exces
de 95[%].
Eficienta epurarii si a namolului activ poate fi marita daca se adauga acestuia namoluri
minerale inerte. Astfel, namolurile de natura argiloasa antrenate de apa de ploaie amelioreaza
capacitatea de sedimentare a namolului activ; acelasi efect s-a remarcat si la sedimentarea
suspensiilor in decantoarele primare. Se foloseste deseori sulfatul de fier, care are efect
stimulativ asupra bacteriilor, in cantitati de 5–10[mg/dm3]; namolul astfel obtinut poseda o forta
de absorbtie mai mare pentru materiile organice dizolvate, manifestand o putere de oxidare
superioara si un timp de depunere mai mic in decantoarele secundare. Se poate astfel reduce
timpul de aerare, si in acelasi timp, s-a observat ca namolul este mai putin sensibil la apele
industriale. Azbestul in cantitati de 1000[mg/dm3] ajuta la formarea unui namol rezistent,
actionand mai rapid la oxidarea materiilor organice.
Umflarea namolului este rezultatul imbolnavirii lui, si se datoreaza unei cantitati mari de
apa uzata, unui timp de aerare mic, sau unor socuri produse de apele industriale ce contin
substante toxice. Imbolnavirea namolului este caracterizata prin miros de oua clocite, separare
dificila si tendinta de ridicare la suprafata in decantoarele secundare. Imbolnavirea namolului
este cel mai bine caracterizata de indicele de  namol, care ajunge la valori mari (200 – 400[ml/g])
si de viteza mica de sedimentare a namolului in decantoarele secundare.
Pentru a redresa namolul se procedeaza la:
-       marirea cantitatii de aer;
-       reducerea cantitatii de namol de recirculare si marirea cantitatii de namol in exces, cu
scopul de a forma un nou namol;
-       diluarea influentului cu apa curata sau de ploaie;
-       adaugarea de clor sau de coagulanti in decantorul secundar;
-       introducerea de substante hranitoare (fosfor si azot);
-       trimiterea unei parti din efluentul decantoarelor primare direct in efluent.
Oxigenul necesar (On). In  statiile de epurare prevazute cu aerare pneumatica, aerul,
respectiv oxigenul, este alimentat prin difuzoare care sunt asezate sub nivelul apei, realizandu-se
asa numita aerare prin bule; in cele prevazute cu aerare mecanica, oxigenul este introdus in apa
prin actionarea aeratoarelor, realizandu-se  asa numita aerare  de suprafata.
In ambele tipuri de aerare trebuie asigurata o cantitate de 1–3 [mg/dm3] oxigen in toate
partile bazinului de aerare. Valori de peste 3 [mg/dm3] apar ca nejustificate chiar pentru ape
uzate concentrate provenite de la unele industrii. In urma cercetarilor si a datelor culese din
exploatare, s-a stabilit ca la intrarea in bazin consumul de oxigen este mai mare decat la iesire;
de aceea se recurge la aerarea treptata, care presupune introducerea unei cantitati variabile de aer
de-a lungul bazinului.
Capacitatea de oxigenare CO. Viteza de dizolvare a oxigenului in apa este in general mare,
viteza de difuzare fiind insa foarte redusa. Prin aceasta notiune se intelege cantitatea de oxigen [g
O2] care se poate introduce intr-o ora in 1[m3 apa curata] la temperatura de 10[0C], la presiunea
atmosferica normala de 760[mm H2O] si la o absenta completa de oxigen. Capacitatea de
oxigenare se stabileste fie folosind valori aproximative (de obicei dublu cat oxigenul necesar),
fie se stabileste in mod practic prin determinari de laborator sau de teren.
Durata de aerare. Durata de aerare ta [h], variaza in raport cu numerosi factori, dintre care
se mentioneaza: CBO5 al apelor care intra in bazinul cu namol activ si gradul de epurare necesar
la epurarea biologica.
Incarcarea organica a bazinului si a namolului:
Incarcarea  organica a bazinului Iob[kg CBO5/m3 bazin zi] reprezinta cantitatea de
CBO5 [kg] care poate fi indepartata intr-un metru cub bazin si zi. Aceasta incarcare variaza in
functie de gradul de epurare solicitat epurarii biologice, de timpul de aerare, de cantitatea de
namol de recirculare, de concentratia de materii in suspensie, etc.Incarcarea organica
a namolului Ion [kg CBO5/kg materii solide in suspensie zi] reprezinta cantitatea de CBO5 [kg]
care poate fi indepartata de 1[kg] materii solide in suspensie,  pe zi, din bazin; ea depinde in
mare masura de gradul de epurare solicitat, precum si de o mare parte din factorii mentionati mai
inainte. Incarcarea hidraulica a bazinului Ih[kg apa uzata/m3 bazin  zi] reprezinta raportul
dintre cantitatea de apa introdusa in bazinul de aerare si volumul bazinului de aerare; ea depinde
de gradul de epurare necesar.
Eficienta epurarii biologice  sau gradul de epurare   realizat de complexul bazin de aerare
– decantor secundar depinde de toti parametrii principali de functionare ai bazinelor de aerare.