METODE DE BIOCOMPATIBILIZARE A MATERIALELOR

IMPLANTABILE ÎN FLUIDE BIOLOGICE SIMULATE

Scopul lucrarii: prepararea si evaluarea caracteristicilor unui fluid biologic

simulat si analiza potentialului de utilizare a acestuia ca mediu pentru acoperirea
implanturilor metalice cu fosfati de calciu si hidroxiapatita.

Consideratii teoretice

Performanțele implanturilor sunt influențate de factori legați de dimensiune, de formă și

compoziția chimică, precum și de caracteristicile de suprafață (umectabilitatea, tensiunea
superficială, rugozitate, încarcare electrică a suprafeței). Proprietățile straturilor superficiale
ale materialului condiționează răspunsul biologic al organismului la contactul dintre
biomaterial și sistemul viu. Principala întrebare care apare este legată de modul în care poate
fi proiectată suprafața unui material implantabil cu caracteristici în masă corespunzătoare
astfel încât la contactul cu mediul biologic să nu se manifeste fenomene fizico-chimice sau
biologice care să-i reducă “durata de viață”.

Pentru a răspunde acestei intrebări, în cadrul cercetărilor privind obținerea și caracterizarea

materialelor implantabile, o atenție deosebită s-a acordat relației între proprietățile de
suprafață (compoziția chimică, diferențele între caracteristicile în masă și suprafață,
morfologie) și răspunsul biologic.

Răspunsul “in vivo” la biomateriale implantabile. Pentru ca materialele să fie

biocompatibile trebuie diminuate orice reacții adverse care pot apărea la interfața sânge-
biomaterial sau țesut-biomaterial. Absoluta biocompatibilitate se asigură dacă materialele:
 nu cauzează formarea trombusului;
 nu distrug elementele celulare sensibile ale sângelui;
 nu alterează proteinele plasmatice (inclusiv enzimele) ca urmare a unor reacţii nedorite;

1
 nu sunt carcinogenice;
 nu produc răspunsuri alergice sau toxice;
 nu se modifică prin sterilizare.
Nu există materiale care să satisfacă în totalitate aceste criterii; atunci când un
material strain este menținut într-un mediu biologic au loc reacții inevitabile care vor afecta
atât gazda cât și materialul.
Modificarea stabilității unui material pentru implant este determinată în primul rând
de transportul fluidului de-a lungul interfeței țesut-material. Componentele fluidului biologic
interacționează la suprafață sau pot difuza în interiorul biomaterialul, determinând modificări
de dimensiune. Modificările de dimensiune pot genera fisuri la suprafața materialului, care-i
diminuează proprietățile mecanice. De asemenea, fluidul biologic poate extrage unele
componente care difuzează în mediul biologic, fenomen ce poate avea două consecințe
negative:
- componentele extrase, se pot comporta ca particule suspendate care se depun în jurul
țesuturilor sau în organe și determină complicații în funcționarea normală a sistemului
biologic;
- îndepartarea particulelor poate afecta într-o măsura semnificativă caracteristicile
mecanice ale materialului.
Evitarea acestor fenomene se poate realiza prin tehnici de modificare a suprafețelor
materialelor, cu produse de inactivare a suprafețelor (pentru materialele în contact cu fluidul
sanguine - vase de sange) sau sisteme care să favorizeze adeziunea componentelor biologice
(în cazul implanturilor osoase sau dentare). În acest ultim caz se urmărește crearea unei
interfețe între biomaterial și țesut care să contribuie la fixarea implantului. Pot avea loc reacții
slabe și selective cu anumite țesuturi sau legături chimice între țesut și implant. Implantul este
protejat față de degradări ulterioare ca urmare a stratului de “ pasivare” format.
Cercetarile privind implanturile pe bază de titan și aliajele de titan, biomateriale
metalice intens utilizate ca urmare a insensibilității la agenți corozivi, biocompatibilității și
rezistenței mecanice deosebite ale acestora (cerințe necesare în cazul implanturilor dentare
sau a celor din sistemul osos) au arătat ca în cazul folosirii acestor materiale se produce
legarea mecanică a țesutului osos de suprafața biomaterialului. Pâna la realizarea acestui
fenomen însa (aproximativ 100 zile) zona de contact ramâne foarte fragilă. Perioada de fixare
poate să scadă până la 20 zile dacă se utilizează hidroxiapatita ca punte de legătură între țesut
și implant.

2
 Testarea biomaterialelor în ceea ce privește potențialul lor bioactiv a fost realizată
pentru prima dată de Kokubo și colaboratorii, prin imersie de implanturi în soluții anorganice
ce simulează fluidele biologice (FBS). Aceste soluții au compoziții și concentrații ionice
similare cu plasma umană sanguină și sunt folosite pentru a testa potențialul bioactiv al
materialelor utilizate la realizarea protezelor.
Aceste fluide biologice simulate au fost utilizate și pentru inducerea in vitro a unui
strat de hidroxiapatită carbonatată la suprafața implanturilor, introducerea lor în FBS
asigurând formarea de depuneri care le mențin bioactive și la implantarea in vivo.

Prepararea fluidului biologic simulat

Fluidul biologic simulat (FBS) este cunoscut ca o soluție tampon metastabilă, în care
mici variații în timpul procesului de preparare sau a temperaturilor de stocare pot afecta
drastic puritatea fazei și stabilitatea la temperaturi ridicate, precum și procesul cinetic de
interacțiune cu diferite sisteme organice sau metalice.

Se utilizează în realizarea fluidului biologic simulat:

- NaCl (99.5%);
- NaHCO3(99.5%);
- KCl (99.0%);
- Na2HPO4.2H2O(99.5%);
- MgCl2.6H2O(99.0%);
- Na2SO4(99.5%);
- (CH2OH)3CNH2(99.5%);
- CaCl2.2H2O (99.0%);
- HCl (37 vol%).
Soluția FBS se prepară prin dizolvarea în apă distilată a cantităților adecvate din
substanțele menționate. Reactivii se adaugă unul câte unul după ce fiecare agent s-a dizolvat
complet în 700 ml apa distilată, în ordinea precizată în tabelul 1.

Se utilizează un volum total de 40-50 ml de soluție 1M HCl pentru ajustarea pH-ului

în timpul preparării a 1 litru de soluție FBS. Din volumul total de acid, o parte (20ml) se
introduce înainte de adaosul celui de-al șaselea component (CaCl2.2H2O), în alte condiții în
soluție manifestându-se fenomene de precipitare (crește turbiditatea soluției). Volumul rămas

3
de soluție se adaugă în timpul titrării. După adaosul celui de-al 8-lea component
(tris(hidroximetil)amino metan) se ridică temperatura solușiei de la valoarea corespunzătoare
mediului ambiant până la temperatura de 37oC. Soluția se titrează cu 1M HCl până la pH=7.4,
la 37oC. În timpul procesului de titrare, soluția se diluează continuu prin adaos consecutiv de
apă distilată, pentru a rezulta volumul final de 1l. Pentru a evita degradarea soluției aceasta se
stochează la o temperatură de 5oC.

Tabel 1. Compoziția chimică a fluidului biologic simulat/sintetic (FBS)

Ordinea adaugarii Reactiv Cantitate(g/l)

componentului

1. NaCl 6.547

2. NaHCO3 2.268

3. KCl 0.373

4. Na2HPO4.2H2O 0.178

5. MgCl2.6H2O 0.305

6. CaCl2.2H2O 0.368

7. Na2SO4 0.071

8. (CH2OH)3CNH2 6.057

Concentrația ionilor în FBS realizat sunt apropiate de cele care se găsesc în plasma
umană, așa cum se poate observa din tabelul 2.

Cationii Na+, K+, Mg2+, Ca2+ din FBS preparat se determină prin metode
microanalitice și spectroscopie de absorbție atomică. Pentru dozarea anionului Cl-, se
utilizează metoda microanalitică. Anionii HPO42- (utilizând și metoda Blue Molybdenum),
HCO3- și SO42- se dozează prin metode spectrofotometrice (spectroscopie UV).

4
 Tabel 2. Concentrațiile ionilor în FBS și în plasma umană

Tip de ion FBS preparat FBS-Kubota și Plasma umană

colab.(mM)
(mM) (mM)

Na+ 142.0 142.0 142.0

Cl- 121.4 147.8 103.0

HCO3- 27.0 4.2 27.0

K+ 5.0 5.0 5.0

Mg2+ 1.5 1.5 1.5

Ca2+ 2.5 2.5 2.5

HPO42- 1.0 1.0 1.0

SO42- 0.5 0.5 0.5

Acoperirea implanturilor metalice cu hidroxiapatita in mediu de fluid biologic

simulat

Procedura de lucru constă în: în 2 flacoane închise ermetic se introduc câte 25ml
soluție FBS. Flacoanele se imersează într-o baie termostatată la temperatura de 37oC. În
momentul în care soluția din flacon a atins temperatura stabilită se imersează implantul
metalic pe bază de titan și implant metalic din oțel inoxidabil.
După perioada de contact a suporturilor cu FBS acestea se extrag din fluidul biologic
simulat, se spală cu apă distilată și se usucă la temperatura de 37 oC. Probele se condiționează
în exicator cu CaCl2. Se evită tratamentele termice care ar putea modifica organizarea
supramoleculară a hidroxiapatitei de pe suprafața suporturilor. Morfologia suprafeței
materialelor se analizează prin tehnici de microscopie. In figurile 1-3 sunt prezentate imagini
macroscopice si de microscopie ale implaturilor inainte si dupa acoperire.

5
 Figura 1. Imagini macroscopice ale implanturilor metalice
din otel inoxidabil acoperit cu hidroxiapatita

Figura 2. Imagini macroscopice ale implanturilor metalice

din titan (a) inainte de acoperire si b) acoperit cu hidroxiapatita

Figura 3. Imagini de microscopie electronica de baleiaj (SEM) pentru

implanturi acoperite cu hidroxiapatita

6
 CHESTIONAR

1. Când spunem ca un material este biocompatibil?

2. Ce este un fluid biologic simulat?
3. De ce se depune hidroxiapatita pe implanturile metalice?

BIBLIOGRAFIE

1. B.D. Ratner - Biomaterials Science: An Introduction to Materials in Medicine, Academic

Press, 1996
2. J.B. Park - Biomaterials Science and Engineering, Plenum Press, New York, 1994
3. Kokubo T., Formation of biologically active bone-like apatite on metals and polymers by
a biomimetic process, Thermochimica Acta, Nr.280/281, pp.479-490, 1996
4. van Dijk K., Schaeken H.G., Maree C.H.M., Verhoeven J., Wolke J.C.G., Habraken
F.H.P.M., Jansen J.A., Influence of Ar pressure on r.f. magnetron - sputtered
Ca5(PO4)3OH layers, Surf. Coat. Technol.,76-77, pp.206-210, 1995
5. Darimont G.L., Cloots R., Heinen E., Seidel L., Legrand R., In vivo behaviour of
hydroxyapatite coatings on titanium implants: a quantitative study in the rabbit,
Biomaterials, Vol.23, Nr.12, pp. 2569-2575, 2002
6. Li N., Xu W.H., Zhao J.H., Xiao G.Y., Lu Y.P, The significant influence of ionic
concentrations and immersion temperatures on deposition behaviors of hydroxyapatite on
alkali- and heat-treated titanium in simulated body fluid, Thin Solid Films, 646, 163-172,
2018.
7. Mohseni E., Zalnezhad E., Bushroa A.R., Comparative investigation on the adhesion of
hydroxyapatite coating on Ti–6Al–4V implant: A review paper, International Journal of
Adhesion and Adhesives, 48, 238-257, 2014.