Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În ultimii ani au fost efectuate numeroase cercetări în vederea realizării de noi tehnologii de
epurare a apalor reziduale care să conducă la micşorarea conţinutului de noxe sub limitele admise
de normativele în vigoare.
Dintre poluanţii frecvent întâlniţi în diverse ape reziduale industriale fac parte şi nitrofenolii,
compuşi toxici şi greu biodegradabili, a căror eliminare prin procedee clasice (biologice, clorinare)
este dificilă.
Utilizarea peroxidului de hidrogen ca agent oxidant în procesele de epurare a apelor fenolice
pare a fi o alternativă realistă care poate să reducă din imperfecţiunile metodelor tradiţionale /
75,76/.
Derivaţii fenolici sunt oxidaţi direct de către proxidul de hidrogen, însă viteza procesului
poate fi mărită considerabil prin utilizarea unor catalizatori adecvaţi. Oxidarea cu H2O2 a fost
studiată atât în cataliza omogenă (în prezenţă de săruri de Fe2+, Fe3+), cât şi în cataliza eterogenă (pe
metale sau oxizi ai metalelor tranziţionale) aceasta din urma capătând recent o importanţă
crescandă.
Pe suprafaţa catalizatorilor solizi, oxidarea polaunţilor fenolici are loc concomitent cu
reacţia de descompunere a peroxidului de hidrogen, care conduce la formarea de diverse specii
oxidante printre care radicalii HO•, deosebit de reactivi datorită potenţialului de oxidare ridicat (2,8
V).
Prepararea catalizatorilor
Catalizatorii oxidici au fost obţinuţi prin precipitarea azotatului de cupru, respectiv
azotatului de nichel în mediu alcalin şi amestecare concomitentă cu alumina, urmata de filtrare,
uscare şi calcinare la 650°C timp de 4 ore.
Catalizatorii preparaţi sunt prezentaţi în tabelul 1.
Metode de analiză
Concentraţia iniţială şi finală a soluţiilor fenolice s-a determinat prin spectrometrie UV-VIS (λ =
352 nm) utilizând un Spectrofotometru Helios α UNICAM.
Ozonul din gaz a fost determinat prin metoda iodometrică.
Dozarea ozonului din gaz
Se realizează prin metoda iodometrică. Prin barbotarea aerului ozonat în soluţie de iodură de
potasiu se elibereză I2. Acesta, după acidulare cu H2SO4 25 % se titrează cu o soluţie de Na2S2O3
0.1N utilizând amidonul drept indicator.
în care:
- a = g H2O2 = 0,001707;
100 100
80 80
Conversia ONF (%)
H O (%)
60 b 60
c
2 2
40 40
20 20
0 0
0.0 0.5 1.0 1.5 2.0
Timp (h)
80 80
Conversie ONF (%)
60 60
H2O2 (%)
40 40
20 20
0 0
0.0 0.5 1.0 1.5 2.0
Timp (h)
Dupa cum se observă din figura 4, în absenţa catalizatorilor peroxidul de hidrogen este
stabil, chiar şi după agitare continuă timp de 2 ore cantitatea descompusă este sub 2 % (pentru
primele 90 min C% = 0).
În schimb în prezenţa catalizatorului CA-21 se obţin valori ale conversiilor ONF şi ale H 2O2
(atât în procesul de oxidare cât şi în cel de descompunere) mult superioare reacţiilor necatalizate.
De remarcat că gradul de conversie a ONF se corelează în ambele cazuri cu consumul de
H2O2.
H2O2 O3
1 - 30 10,4 1,5 - 5 28,1 1,3
2 - 60 13,6 6,3 - 15 46,2 5,1
3 - 90 18,5 12,1 - 30 78,6 11,3
4 - 120 21,1 18,2 - 60 99,1 29,1
5 CA-21 30 27,1 17,9 CA-21 5 44,7 8,6
6 CA-21 60 43,64 28,3 CA-21 15 64,2 13,5
7 CA-21 90 57,7 41,7 CA-21 30 89,4 34,3
8 CA-21 120 70,4 58,2 CA-21 60 100 79,6
OH
M = O + H2O2 → M
OOH
2. Un proces redox între peroxidul de hidrogen şi catalizator, în care electronul poate fi
cedat de către catalizator apei oxigenate, în mediu acid:
- -
H2O2 + e → HO + HO•
-
sau, în mediu bazic, de către ionul HO2 unui centru activ aceptor de electroni al
catalizatorului:
- -
HO2 - e → HO2 •
În ceea ce priveşte interacţia substrat organic - catalizator, în acceptul mai multor grupuri de
cercetători, aceasta are loc cu cedarea unui elctron catalizatorului.
Din datele experimentale obţinute în cadrul acestui studiu este dificil să ne pronunţăm
asupra naturii interacţiei ONF - catalizator, dar există un argument în favoarea unei astfel de
interacţii. Astfel, pentru catalizatorii din seria CA se observă o diferenţă (de aproximativ 10%)
între conversia H2O2 în procesul de descompunere şi consumul de peroxid de hidrogen înregistrat în
oxidarea ONF. Aceasta s-ar putea explica printr-o competiţie între moleculele de H2O2 şi de ONF
pe suprafaţa catalizatorului.
Adsorbţia substratului organic pe catalizator nu exclude posibilitatea ca reacţia să decurgă
ulterior în mediu omogen, după etapa de iniţiere pe suprafaţa catalizatorului.
Un consum ridicat de peroxid de hidrogen, înregistrat la oxidarea ONF, îndeosebi în
prezenţa catalizatorului CA-11, sugerează faptul că descompunerea H2O2 are loc şi cu formarea de
produşi inerţi (H2O si O2).
Concluzii