Centru de Excelență în Medicină și Farmacie ” Raisa Pacalo”

Unitatea de curs Chimia analitică

Tehnica titrării prin reacţii de oxido- reducere

A coordonat : Sîrbu Natalia

Aelaborat: Didencu Mihaela
 Reacţii de oxido-reducere
- reacţiile care se desfăşoară cu transfer de electroni de la o particulă la alta se numesc reacţii de oxido-reducere sau
redox,care se utilizează pentru identificarea speciilor care au diferite stări de oxidare în componența substanței chimice (exemple: Fe2+, Bi3+,
2−
Mn2+,Cr3+, Hg2+, I−, Br−, Cl−, S2O3, etc.).

 Reducători -particulele care în procesul de oxido-reducere cedează electroni.

 Oxidanți -particulele care adiționează electroni.

 Numărul de electroni cedați de reducător în reacția redox, conform legii acțiunii maselor, este egal cu
numărul de electroni adiționați de oxidanți.
 Clasificare
1. Reacții de oxido-reducere intermoleculare-oxidantul și reducătorul fac parte din moleculele
diferitor substanțe(atât oxidanții cât și reducătorii pot fi substanțe simple sau substanțe compuse.):
2 Na + Cl2 = 2 NaCl
0 −1ē
Reducător Na → Na + 1 2 proces de oxidare
2
0 +2ē
Oxidant Cl2 → 2Cl -2 1 proces de reducere

2. Reacţii de oxido-reducere intramoleculare, când oxidantul și reducătorul fac parte din componența
moleculei aceleiași substanţe:
NH4NO2 = N2 ↑ + 2 H2O
−6ē
Reducător 2N → 2 N0 6 1 proces de oxidare
+2ē
6
Oxidant 2 N3+→ 2 N0 6 1 proces de reducere
În dependență de natura substanței care participă în reacția chimică la efectuarea titrării,
deosebim:
1. Metoda de titrare permanganatometrică: în calitate de titrant se utilizează KMnO4.

2. Metode de titrare bicromatometrice: în calitate de soluție cu care se titrează se folosește K2Cr2O7.

3. Metode de titrare iodometrice: în calitate de soluții standard se utilizează Na2S2O3, K2Cr2O7.

 Metoda permanganatometrică de titrare
1. Permanganatul de potasiu este un oxidant care se reduce în mod diferit la interacțiunea cu reducătorii în
dependență de mediul soluției.
 În mediul acid:
2 KMnO4 + 5 KNO2 + 3 H2SO4 = 5 KNO3 + K2SO4 + 2 MnSO4 + 3 H2O
 În mediul neutru:
2 KMnO4 + 3 KNO2 + 3 H2O = MnO(OH)2↓ + 3 KNO3 + 2 KOH
 În mediul alcalin:
2 KMnO4 + KNO2 + 2 KOH = 2 K2MnO4 + KNO3 + H2O
Titrările permanganatometrice se efectuează numai în prezenţa acidului sulfuric

2. Prepararea soluţiei de permanganat de potasiu.

În biuretă se trece sol. de permanganat de potasiu cu concentrația aproximativ egală cu cea necesară. În balonul conic se
trece o parte alicotă (10 ml) de sol. standard de acid oxalic, apoi se adaugă cca 20 ml de acid sulfuric, 1M și soluția primită se
încălzește până la 60 - 70°C. Se realizează titrarea până la colorarea soluției din balon în roz pal.
 Nu necesită indicator special pentru determinarea punctului de echivalență.
 Permanganatul de potasiu este soluţie standard secundar și necesită prepararea din timp, cu cca 7 – 10 zile, la standardizarea sol. de
KMnO4, servește soluția de acid oxalic.
 Soluţia de permanganat nu este suficient de stabilă în timp, periodic, peste 4 – 7 zile, trebuie standardizată din nou.
 Se utilizează:
- determinarea fierului în aliajele acestuia care nu conțin crom, staniu și alte metale care manifestă două și mai 7 multe stări de oxidare.
- determinarea nitriților, sulfiților, apei oxigenate și altor reducători medii și puternici.
 Metode de titrare iodometrice
1. Prin iodimetrie putem determina cum oxidantii ( oxidează I- până la I0 ), așa și reducatorii ( reduc iodul
liber până la I- ).
Indicatorul în iodometria este amidonul
• Determinarea oxidanţilor.
• cel mai des se determină permanganatul, dicromatul, sărurile de cupru și fier ect.
-Pentru ca reacţia între oxidant și iodura de potasiu să decurgăpână la sfârşit ea trebuie să aibă loc în mediu acid.
-Titrarea se efectuează la frig, deoarece la încălzire iodul se evaporă parţial, şi cu creșterea temperaturii scade sensibilitatea amidonului ca indicator .( în mediu
alcalin,iodul intră în reacţie cu baza alcalină, pH-ul soluţiei să nu depașească 9,0.)

-Pentru determinarea oxidantului se folosește exces de KI. Solubilitatea iodului în apa este mică iar excesul de KI duce la dizolvare a iodului liber, eliberat în
timpul reacţiei. Din alta parte excesul de KI duce la mărirea vitezei reacţiei între ionii de iod și oxidant.
-Viteza reacţiei între KI și oxidant nu este destul de mare, deaceea titrarea iodului eliberat în timpul reacţiei nu are loc deodată, dar peste un timp după
adăugarea oxidantului.
- Amestecul obţinut în timpul reacţiei, înainte de titrare trebuie pastrat într-un loc ferit de lumină, deoarece la lumina are loc marirea vitezei reacţiei de
oxidare Iîn I2 cu ajutorul oxigenului din aer.

• Determinarea reducatorilor.
• cel mai des se determină ionii de sulfit,sulfid, cloridul de staniu,ect.
-soluţie iniţială pentru determinarea titrului de iod se folosește oxidul de arsenic (III) As2O3 care se dizolvă
în baza și se obţine arsenit ( ion AsO2 - ).
-Titrarea are loc în mediu foarte slab alcalin ( pH < 8,0 ).
-În majoritatea cazurilor se folosește titrarea indirectă
Determinări iodimetrice.
Prepararea soluţiei Na2S2O3.
soluţie titrantă de Na2S2O3•5H2O nu poate fi preparată din substanţa cu masa exactă deoarece nu corespunde cerinţelor date.
-Soluţie de tiosulfat proaspăt preparată în primul timp își schimbă titrul, deoarecea se descompune sub influienţa microorganismelor.
-Tiosulfatul reacţionează și cu oxidul de carbon (IV), care se conţine în apă, deaceea pentru prepararea lui se foloseşte apa distilată fiartă și răcorită.
1. Pentru prepararea aproximativ 0,1n soluţiei se cântarește pe balanţa tehnică cantitatea necesară de tiosulfat Na2S2O3•5H2O (24,8g la 1l de
soluţie) .
2. Se dizolvă în cantitatea corespunzătoare de apă. În soluţia obţinută se adaugă 0,2g de Na2CO3 pentru fiecare litru de soluţie.
3. În prezenţa a Na2CO3 titrul 5 soluţiei va fi stabil.
4. Soluţie se lasă în loc întunecat într-un vas închis ermetic pe 5-6 zile, după ce se poate determina titrul soluţiei. Trebuie de ţinut cont, că titrul
Na2S2O3 cu timpul încet se schimbă, deaceea este necesară verificarea lui periodic.

Prepararea soluţiei K2Cr2O7

-Pentru prepararea soluţiei se ea reactiv supracristalizat și uscat la temperatura 1500C.
• Masa exactă a K2Cr2O7 - 0,4904, cântarită pe balanţa analitică se transferă în balon volumetric cu capacitatea de 100ml.
• Se dizolvă întro cantitatea mică de apă, se mai adaugă apa până la marcaj, se închide balonul cu dop și se amestecă ( se intoarce balonul) 12- 15
ori.
• Soluţie preparată este fix de 0,1n.
Prepararea indicatorului.
Una din condiţiile determinării exacte este prepararea corectă a soluţiei de amidon.
• Se cântarește 0,5g de amidon “solubil” și se triturează riguros cu apă. În amestecul primit se toarnă 100ml de apa clocotită și se mai fierbe 2-3
min. După răcire soluţie transparentă sevtoarnă în flacon cu dop. Soluţie de amidon se inactivează rapid. Dacă culoarea amidonului cu iod nu este
albastră, dar violetă sau cafenioară, atunci soluţie de amidon nu este bună și nu se folosește ca indicator