COMPOZIŢIA

CHIMICA A

MATERIEI VII
 Materia vie este alcatuita din elemente chimice (bioelemente)

In functie de ponderea pe care o au In organismele vii, elementele

se clasifica in:
1.macroelemente (99% din masa organismului): C, H, 0, N, S, P,
Ca, Cl, Mg, Na, K; sunt numite si elemente plastice.

2. microelemente / oligoelemente « 1% din masa organismului):

Fe, I, F, B, Cu, Co, Cd, Se, Mo, Va, Ba, Li; multe dintre ele se
regasesc in structura unor hormoni si enzime, participand astfel la
cataliza unor importante procese metabolice din organism.
  macrobioelemente (bioelemente plastice) – in
compozitia tuturor celulelor si lichidelor biologice: nemetalele
C,H, O, N, P, S, Cl si metalele: Na+, K+, Ca2+, Mg2+

• Na+, K+ - principalii cationi extracelular/intracelular

→ contribuie la reglarea presiunii osmotice si a volumului celular

→ intervin in permeabilitatea membranelor, in transportul activ

al unor metaboliti, in reglarea pH-ului, reglarea cantitatii de apa
din organism si a balantei dintre apa intra- si extracelulara,
reglarea echilibrului hidro-salin etc.
 Ca2+ - in matricea oaselor si a dintilor, actioneaza asupra
permeabilitatii membranelor, intervine in procesul coagularii
sangelui, stimuleaza activit. unor enzime

 P – in oase si dinti; acizi nucleici, intermediari fosforilati ai

metabolismului, sisteme tampon

PO43- - principalul anion intracelular; Cl- si HCO3- sunt

principalii anioni extracelulari

 oligobioelemente (microbioelemente) (< 0,1%), inegal
distribuite în ţesuturi; rol f. important în organism, lipsa
provoaca dereglări funcţionale
- fac parte din structura unor enzime (Mn2+, Cu2+, Zn2+), hormoni
(I), vitamine (Co în vitamina B12), hemoglobină (Fe2+);

 ultramicrobioelemente (cantităţi extrem de mici): rol biologic

(F, Cr, Mo, Se etc.) sau apar accidental în ţesuturi în urma unor
contaminări: Pb, Hg, Sr, Ag, As etc.
▪ Mo (molibdopterina) – functionarea unor enzime
▪Se – in structura unor aminoacizi non-standard
(selenocisteina, selenometionina)
Cobalamina - vitamina B12
Biomolecule - componentele de bază ale materiei vii; asigură
organizarea structurală şi funcţională specifică organismelor

* biomolecule anorganice:
- apa
- săruri minerale
* biomolecule organice, cu rol:
- plastic şi energetic:
energetic proteine,
glucide, lipide
- informaţional:
nformaţional acizi nucleici
- catalitic:
catalitic enzime
- de reglare:
reglare hormoni, vitamine
Biomolecule anorganice: Apa
 * compartimentul intracelular –
participă la formarea structurii
celulare, a sistemelor coloidale,
hidratează ionii şi moleculele
* compartimentul extracelular :
-lichidul interstiţial
- lichidele transcelulare: lich. cefalo-
rahidian, umoarea apoasa; spatiul
pericardic, peritoneal, pleural,
sinovial; secretii (sudorala, digestiva)
-spaţiile intravasculare (artere,
vene, capilare limfatice)
 Rolurile apei în organism:

1. structural – in fluidele biologice; formarea structurii celulare;

2. solvent biologic – solubilizează molecule organice si

anorganice; favorizează disocierea electrolitica a multor substante
→ devin active biologic si mediu de reacţie – în apă au loc reacţiile
biochimice

4. reactant – participă la reacţii de hidroliză şi hidratare; este un

nucleofil foarte bun

5. generator de ioni H3O+ şi HO- necesari proceselor de

tamponare şi cataliză enzimatică

6. stabilizator al mediului biologic

7. termoreglator – menţinerea temperaturii organismului în

limite constante
 ►Importanţa apei în organism se bazează pe proprietăţile
sale:
♦ polaritatea moleculelor (μ=1,84 D) <=> constantă dielectrică
mare (~80, la 20°C)
solvent f. bun pentru
săruri şi pentru substanţe
organice mai mult sau mai puţin
polare → disocierea substanţelor

formare legături de hidrogen (cu

eliberare de energie)

 realizarea şi stabilizarea structurii

spaţiale a biomoleculelor: structura sec si terţ. a
proteinelor, conformaţia ADN, conformaţia
lanţurilor celulozice
 stabilizarea mediului celular
 ► Interacţia biomoleculelor cu apa influenţeaza
structura biomoleculelor (majoritatea amfipatice) si
indeplinirea functiilor biologice specifice

Exemple:
1) proteinele se pliaza astfel încât grupele polare şi cele
încarcate electric din aminoacizii polari să se afle spre exteriorul
moleculei (la suprafaţa de contact cu apa), iar resturile de
aminoacizi nepolari se orienteaza spre interior
2) fosfolipidele din stratul dublu lipidic al membranelor celulare se
orienteaza cu capetele polare ale fosfatidil serinei sau fosfatidil
etanolaminei catre apa, în timp ce restul catenelor nepolare din
acizii graşi se grupeaza împreuna, creand o zona hidrofobǎ

=> favorizarea formării unui numar maxim de interacţiuni

ion-dipol, dipol-dipol şi de legaturi de hidrogen între
biomolecule şi apa
 Alte proprietăţi ale apei:

♦ temperaturi de solidificare şi vaporizare mai ridicate decât ale

substanţelor înrudite structural: H2S, H2Se, CH4, NH3 etc.

♦ căldură de vaporizare mare (537 Kcal/mol) şi căldură specifică

mare (18 cal/mol.grad) si aproape constanta intre 27- 40°C

→ rol termoreglator

♦ vâscozitatea relativ mică

♦ tensiune superficială relativ mare

♦ electrolit slab => H+ şi HO-

 Sisteme tampon

Lichidele biologice sunt caracterizate de valori

specifice şi foarte bine determinate ale pH-ului:
plasma sanguină şi lichidul interstiţial – 7,4
lichidul intracelular din muşchi - 6,1
lichidul intracelular din ficat – 6,9
sucul gastric – 0,8 - 3
saliva – 6,4 - 6,9
urina – 5 - 8 .
 * reacţiile biochimice au loc în limite riguros menţinute ale
valorilor de pH, compatibile cu viaţa
Un sistem tampon este amestecul la echilibru al unor
cantităţi echivalente de acid slab si baza conjugată sau de baza
slaba si acidul conjugat, capabil să-şi păstreze pH-ul în limite
constante la adăugarea unei cantităţi mici dintr-un acid sau o
bază tare.

Capacitatea de tamponare a unui

sistem este maximă atunci când
pH = pKa ± 1.
 Cele mai importante sisteme tampon “in vivo”
a) fosfat monosodic/fosfat disodic – principalul tampon
intracelular
b) pentru menţinerea constantă a pH-ului sângelui/plasmei:
sistemul tampon acid carbonic / bicarbonat), hemoglobina +
participarea sistemului respirator (eliminarea CO2 în exces) şi a
rinichilor (eliminarea HCO3- şi a altor ioni)
a) fosfat monosodic / fosfat disodic (pKa = 6,8)
_ 2
_ +
H2PO4 HPO 4 + H
b) acid carbonic – bicarbonat (pKa=6,1)
_ +
H2CO3 HCO 3 + H (1)
CO2 (aq) + H 2O H2CO3 (2)

CO2 (g) + H 2O CO2 (aq) + H 2O (3)

CO2(aq) = CO2 dizolvat in apa (spatiul intracelular)

CO2(g) = CO2 gaz (spatiul alveolar)
B2) Biomolecule organice
 ► organizare într-o ierarhie de complexitate moleculară
progresivă:

- precursori chimici - molecule simple, cu masă moleculară

mică: CO2, H2O, N2 etc. care prin procese metabolice
intermediare (de biosinteză) în care apar metaboliţi intermediari
(cu mase moleculare cuprinse între 50 - 150) sunt transformaţi în

- biomolecule de bazǎ utilizate pentru biosinteza

biomacromoleculelor: aminoacizi, zaharuri, acizi graşi,
mononucleotide etc. (mase moleculare medii: 100-350)
- biomacromoleculele - prin unirea prin legǎturi covalente a
biomoleculelor simple, cu mase moleculare relativ mari (103 - 109)
aminoacizi  proteine
acizi graşi  lipide
monozaharide  polizaharide
nucleotide  acizi nucleici

- biomacromoleculele se asociază între ele => sisteme

supramoleculare (mase moleculare foarte mari 106 - 109):
complexe enzimatice, lipoproteine, glicoproteine,
nucleoproteine, etc.
- cel mai înalt nivel de
organizare: diferitele
complexe şi sisteme
supramoleculare sînt
asamblate împreună în
organitele celulei: nucleu,
mitocondrii, cloroplaste etc.

celule => ţesuturi =>

=> organe => organism
 Natura legăturilor chimice în biomolecule
*legături covalente - cele mai puternice şi stabile legături;
caracterizate prin: geometrie şi lungimi fixe ale legăturilor, valori
exacte ale unghiurilor, rotaţie liberă a atomilor în jurul legaturilor
simple, rigiditatea legǎturilor multiple, mobilitatea şi delocalizarea
electronilor π;
 *legături ionice (electrovalente) – forţe de atracţie
electrostatică
 *legături coordinative – se formează prin cedarea unei
perechi de electroni de către atomul donor către un atom
acceptor;
 *legături de hidrogen – legături slabe, de natură electrostatică ce
se stabilesc între atomi de hidrogen legaţi de atomi electronegativi şi
alţi atomi cu electronegativitate mare (O, F, N); se pot stabili intra- şi
intermolecular şi au rol în realizarea si menţinerea configuraţiei
spaţiale a biomoleculelor
  Importanta legaturilor de hidrogen in biomolecule
(exemple)

a) Proteine (structura secundara)

b) Acizi nucleici (ADN) – conformatie de dublu-helix

H
H
N O H N
H3C O H N N
N N H N
N
N H N N N
N N N H O
O H
timinã adeninã guaninã citozinã
(formã lactam) (formã amino) (formã lactam) (formã lactam)
 *forţe van der Waals – sunt forţe mai slabe decît legăturile
de hidrogen ce apar ca urmare a interacţiilor dintre dipolii
temporari produşi de mişcarea rapida a electronilor în atomi. Pot
fi forţe de atracţie sau de respingere
 *interacţiuni hidrofobe – se manifestă între molecule sau
grupe de atomi cu caracter nepolar aflate în mediu apos
conducând la tendinţa lor de a se agrega în apă; nu reprezintă
legături propriu-zise; intervin în stabilirea structurii proteinelor
globulare şi în organizarea structurală a biomembranelor
  În mediu apos (polar) compuşii nepolari au tendinţa de a se
auto-asocia (necesitatea de minimizare a interacţiilor acestora cu
apa, defavorizate energetic) + tendinta moleculelor de apa de a
reface reteaua tridimensionala a legaturilor de hidrogen =>
interactii (legaturi) hidrofobe