BIOFIZICA IN CONTEXTUL

GENERAL AL
STIINTELOR BIOLOGICE
• Biofizica este stiinta care studiaza fenomenele
fizice , implicate in functionarea sistemelor
biologice, in lumina si cu ajutorul :
– teoriilor si metodelor fizico-chimice si a
– formalizmului matematic al acestora.
 Obiectul si metodele biofizicii
• Problemele abordate de biofizica pot fi
grupate in urmatoarele categorii:
– Cercetarea aspectelor fizice ale fenomenelor
biologice, pentru intelegerea, aprofundarea si
corelarea acestor fenomene..
– Relevarea efectelor biologice ale factorilor fizici.
– Utilizarea tehnicilor fizice in studierea unor
probleme de biologie.
• Biofizica poate fi sistematizata in capitole , care
tin
– fie de domeniul fizic pe care se bazeaza :
• biomecanica
• biotermodinamica
• bioenergetica
• bioelectricitate
• biofizica radiatiilor etc
– fie de nivelul de organizare al “ biologicului “ :
• biofizica moleculara
• biofizica celulara
• biofizica sistemelor complexa :
– respirator
– circulator
– nervos
– muscular
– vizual
– auditiv etc.
 Originea si evolutia biofizicii
• Incepand cu secolul al XVII – lea
– Descates : animalale nu sunt decat masini
– La Mettrie cartea : “ Omul – masina “
– Leonardo da Vinci : zborul pasarilor
– Galileo Galilei : mecanica organismelor vii
– Luigii Galvani : excitibilitatea muschilui de broasca ->
bioelectricitatea
– Thomas Young : ipoteza tricromatica a vederii -> optica
fiziologica
– Hermann Helmholtz : contractia musculara
• A masurat viteza de propagare a influxului nervos
• A dezvoltat teoria vederii tricromatice
• A inventat oftalmoscopul
• A elaborat explicatia biofizica a perceperii sunetelor muzicale
– Robert Mayer : diferenta de oxigenarea a sangelui in zone
climatice diferite
• legea transformarii si conservarii energiei
– Norbet Winer - cibernetica
 Realizari si perspective in biofizica
• Zone ( directii ) prioritate ale cercetarii in
biofizica:
– Studiul membranelor biologice si a transportului
prin membrane
– Studiul manifestarilor bioelectrice , care insotesc
activitatea celulelor si a tesuturilor excitabile
– Utilitatea radiatiilor nucleare , a izotopilor
radioactivi
 Apa in organismul viu
• Apa este lichidul cu cea mai larga raspandire pe
Pamant si totodata cel mai important pentru viata.
• Apa este importanta nu numai din punct de vedere
cantitativ fiind componenta majora a organismelor vii,
dar si pentru ca ia parte la organizarea structurala a
biosistemelor si la activitatea metabolica celulara.
• In organismele vii apa se gaseste in procente diferite, in
functie de specie, dar si de gradul de dezvoltare
ontogenetica (intre 50% in cazul bacteriilor sporulate
pana la 97% in cazul celenteratelor).
• Mamiferele si in particular fiinta umana, contin
procente de aproximativ 70%.
 Clasificarea apei din organismele vii
• Dupa locul unde se afla in raport cu celulele, apa poate fi:
– intracelulara (in procentul cel mai mare 70%)
– Extracelulara (aproximativ 30%)
• Interstitiala sau extravasculara (23%) si
• Circulanta sau vasculara(7%)
• Din punct de vedere al distributiei apei in tesuturi apa este:
– Tisulara si
– extratisulara sau cavitara (cazul umorilor apoase si sticloase, lichidul
cefalorahidian si al sangelui)
• Din punct de vedere al interactiei cu macromoleculele biologice apa
este de doua categorii:
– Apa libera si
– Apa legata sau structurata, care interactioneaza cu gruparile hidrofile
ale proteinelor, acizilor nucleici, glucidelor si lipidelor.
• Dupa provenienta sa in organism apa este:
– Exogena (introdusa din exterior) si
– Endogena (rezulta in urma reactiilor biochimice, ex. Oxidarea aeroba)
 APA ÎN SISTEMELE BIOLOGICE
¾ Noţiuni de fizică moleculară a lichidelor

¾ Structura şi proprietăţile moleculei de apă

¾ Structura moleculară a gheţii şi a apei lichide

¾ Structura moleculară a soluţiilor apoase

¾ Structura şi rolul apei în sistemele biologice

¾ Tehnici fizice de studiu al apei în sistemele

biologice

¾ Fenomene la nivelul interfeţelor

 Noţiuni de fizică dipoli
moleculară a
moment dipolar
lichidelor Md = q·d

• forţe în lichide:
– de tip Van de Waals (1/r7)
între dipolii electrici
– legături coordinative

• lichidele:
– simple (numai legături Van
der Waals)
– complexe (exemplu, apa)
 Cristale lichide
• substanţe organice

• tranziţia solid-lichid nu se face

direct ci prin mezofaze sau faze

mezomorfe
 Proprietăţile cristalelor lichide

• agregatele moleculare - condiţii:

– să fie alungite, să conţină părţi aşezate într-un plan

– să aibă un trunchi rigid - axa lungă a moleculei;

– să conţină dipoli electrici permenţi sau induşi;

– să aibă grupări dipolare slabe la extremităţi

 Structuri moleculare – cristale lichide

– molecule organice mici:

mici esterii

colesterolului;

– agregate elicoidale lungi:

lungi ADN, virusuri;

– structuri asociate care sunt amestecuri

de amfoliţi cu solvenţi polari:

polari

membrana celulară
 Clasificarea cristalelor lichide
• termotrope
– anumit domeniu de temperatură;

• liotrope
anumit domeniu de concentraţie (membrana celulară)
Clasificarea cristalelor lichide termotrope

nematice smectice colesterice

mielina • activitate optică

• termooptice
 Structura moleculei de apă

• 2 legături covalente
– unghi: 1050
– lungime: 0,965 Å

• Legătura covalentă
– molecula de apă : dipol cu un
moment dipolar de
Md = q·d = 1,858 Debye
≅ 6,2 ⋅10-30 C·m
– molecula de apă se orientează în
câmp electric
– constantă dielectrică mare
Repartizarea electronilor în molecula de apă
 Structura moleculară a apei

• Legături de tip Van der Waals

• Legături de hidrogen
– legături coordinative (1,76 Å)

– comportament cooperativ
– o moleculă de apă poate lega coordinativ alte 4 molecule
– formarea structurilor supramoleculare

gheaţa apa lichidă

 Proprietăţile fizice ale apei
• căldură specifică foarte mare c = 4180 J/(kmol.K)
Q = m ⋅ c ⋅ ∆t

• conductibilitate termică foarte mare 0.610 W m-1 K-1 (25°C)

• căldură latentă de vaporizare mare λ = 2,4 MJ/kg

• densitate maximă la 3.984°C ρ = 999.972 kg m-3

• permitivitate electrică foarte mare ε = 78,5 . ε0 (25°C)

• constantă de disociere mică 1.821x10-16mol l-1 (25°C)

• tensiune superficială mare σ = 0,073 N/m (25°C)

 Modele moleculare ale stării
lichide

• Modelul cinetico-molecular

• Modelul cristalin

• Modelul vacanţelor fluidizate (Eyring)

• Apa - un lichid complex - modele speciale

 Structura apei în starea solidă

• reţele de prisme hexagonale

• structură afânată
Modele ale structurii apei în starea
lichidă

• Modelul reţelei cristaline parţial

distruse

• Modelul grămezilor temporare

• Modelul clatraţilor

• Modelul legăturilor flexibile

Structura moleculară a soluţiilor apoase
• Structura apei se modifică prin dizolvarea unei

substanţe în funcţie de tipul solvitului

Electroliţi
 Solviţi capabili să Solviţii cu moment
formeze legături de dipolar permanent
hidrogen

Se integrează în reţeaua apei

modificări structurale induse minime

zaharoza
 Solviţi cu grupări hidrofobe

Clatraţi – în mijloc au molecula hidrofobă

Legăturile hidrofobe - importante în realizarea structurii

spaţiale a macromoleculelor dizolvate în apă
 Moleculele amfifile
Grupări hidrofile Grupări hidrofobe

legături cu moleculele de apă prin realizează legături

atracţii electrostatice hidrofobe

apă legată
 Disocierea apei
H2O → H+ + OH-
H+ + H2O → H3O+ (hidroniu)
Gradul de disociere al apei pure (25oC)

[H+] = [OH-] = 10-7 moli/l

pH = -log[H+]

pH biologic = 7,4 (mediu slab bazic)

Soluţii tampon
Sângele cu seroproteinele
 Structura şi rolul apei în sistemele biologice

• apa “compartimentalizată”:
• apă liberă
• apă parţial legată
• apă legată
• proprietăţi fizice deosebite
• datorată prezenţei unui mare număr de specii moleculare,
macromoleculare şi ionice, care structurează apa din jur

• apa intracelulară - grad superior de odonare

• rol important în desfăşurarea proceselor celulare
(excitaţie, contracţie, diviziune, secreţie etc).
Tehnici de studiu a structurii
apei în sistemele biologice

¾ Tehnici distructive

¾ Tehnici nedistructive
 Tehnici distructive

¾ Tehnicile de congelare

¾utilizate pentru determinarea punctului de

îngheţ

¾ Tehnicile de deshidratare

¾studiul compartimentalizării apei

 Tehnici nedistructive
¾ spectrofotometria în IR

¾ calorimetria

¾ măsurarea relaxării dielectrice

¾ RMN (rezonanţa magnetică nucleară)

¾ deuterizarea
 Fenomene la nivelul interfeţelor

Interfaţă

• înmagazinează energie direct

proporţională cu aria sa

• coeficientul de tensiune

superficială σ

σ = dF/dl

σ = - dL/dS = E/S
 Substanţe netensioactive şi tensioactive
La dizolvarea unei substanţe în apă:

¾ σ = constant

¾ σ cre şte (soluţii de

electroliţi)

¾σ scad e – substanţe tensioactive (cu grupări

hidrofobe: acizi organici, aldehide, alcooli, detergenţi etc.)

¾ legea lui Traube: tensioactivitatea unei substanţe este cu atât

mai pronunţată cu cât această substanţă conţine mai multe grupări
hidrofobe
Rolul substanţelor tensioactive în medicină
• rolul substanţelor tensioactive în
organism
– cresc permeabilitatea membranelor
fluide
– principiile alimentare trec prin substanţe
tensioactive
• glucoză → esterii Cori şi Neuberg →
glicerol;
• proteine → aminoacizi;
• glucide → acizi graşi.

• utilizarea în terapie
Rolul fenomenelor superficiale la nivelul alveolelor
pulmonare. Surfactantul pulmonar

∆p = 2σ/r

∆p ~ 12 - 24 Torr
Fenomene capilare, forţe de adeziune,
forţe de coeziune, forma stratului
superficial

Menisc concav Menisc convex

• Apa udă pereții vasului
• Hg nu udă pereții vasului
 Legea lui Jurin

2σ
h= cos θ
ρgr
 Fenomene capilare
• ascensiunea sevei

• accidente vasculare de tipul

emboliilor gazoase

• pătrunderea de gaze în sânge

poate bloca capilarele
 APA ÎN SISTEMELE BIOLOGICE
¾ Noţiuni de fizică moleculară a lichidelor

¾ Structura şi proprietăţile moleculei de apă

¾ Structura moleculară a gheţii şi a apei lichide

¾ Structura moleculară a soluţiilor apoase

¾ Structura şi rolul apei în sistemele biologice

¾ Tehnici fizice de studiu al apei în sistemele

biologice

¾ Fenomene la nivelul interfeţelor