Biofizica supramoleculară

Micromoleculele şi macromoleculele din componenta

materiei vii  autoasamblare în structuri supramoleculare de
tipul ribozomilor, cromozomilor, membranelor, particulelor
subcelulare şi celulare
 Membrana celulară (plasmalema)

• structura relativ stabila care, in trasaturile sale esentiale - persista pe

întregul ciclu de viata celular, desi au loc permanente innoiri ale
componentelor sale

• ansamblu de subsisteme diferite, reglate functional si determinate

genetic, dispuse la periferia celulei
Structuri cu permeabilitate selectivă – care asigură
schimbul de materie, care se poate produce datorită
faptului că celulele sunt sisteme termodinamice
ROLURI
deschise. FUNDAMENTALE
Membrana plasmatică – asigură prin fenomene de ALE BIOMEMBRANEI

transport:
• reglarea volumului celular, menținerea pH-ului
intracelular și a compoziției ionice în limite strânse;
• extrage din mediu ”combustibil” metabolic și
”materiale de construcție”, dar elimină substanțele
toxice
• generează gradienți ionici - esențial pentru
excitabilitatea nervoasă și musculară
• asigură transportul unor molecule între diferite
compartimente celulare
 Compoziţia membranelor celulare

• proteine, lipide, carbohidrati, glicoproteine, lipoproteine,

ioni si apa

Proteinele – principalele macromolecule responsabile ptr. organizarea

spatiala a membranelor celulare, ca si ptr. functionalitatea acestora

Lipidele  colesterolul, fosfolipidele

Carbohidratii  legati chimic de proteinele si lipidele membranare 

glicoproteinele şi glicolipidele
Ionii – adsorbiţi pe feţele interne si externe ale membranelor

in interiorul canalelor ionice apoase care strabat membrana dintr-o

parte în alta

ex.: H+, Na+, K+, Cl-, HCO3-, Ca++, Mg++, Fe++, Fe+++ etc.

Apa - apa legata, structurata in jurul macromoleculelor cu grupari hidrofile

(proteine, carbohidrati) si al poliionilor

apa cu proprietati asemanatoare apei libere

 Arhitectura supramoleculară a membranelor
celulare
trasaturi caracteristice comune tuturor tipurilor de membrane celulare; ex.:
existenţa bistratului lipidic

Singer  structura “în mozaic” a proteinelor, glicoproteinelor şi

lipoproteinelor globulare, “scufundate” într-un bistrat de lipide

mozaic fluid  model actual al membranei celulare

 Modele ale membranei celulare anterioare
modelului mozaicului fluid

• 1877 – Pfeffer – demonstreaza modificarea volumului celular,

care poate fi explicata doar prin existenta unei membrane
permeabile osmotic care delimiteaza celula vegetala;
• Overton masoara viteza de traversare a membranei celulare de
catre diversi compusi chimici si concluzioneaza ca membrana
trebuie sa fie compusa din structuri lipidice;
• Fricke – 1923-1925 – masoara grosimea membranei
 Evoluția modelelor biomembranelor se poate împărți în 3
perioade:

– Perioada clasica, marcata de experimentele lui Gorter –

Grendel – Davson – Danielli;

– Perioada unitatii membranare – teorie propusa de

Robertson;

– Adoptarea modelului mozaicului fluid (perioada anilor

1960);
 Modelul Modelul Modelul
Gorter şi Danielli Robertson
Grendel Davson

Modelul
compus
 Modelul mozaicului fluid

• Singer si Nicholson în 1972  membrana: o ”solutie

bidimensionala de proteine ... inglobate in solutia viscoasa
a bistratului lipidic”

• Bistratul lipidic  rol de bariera de permeabilitate, in care

sunt inglobate proteine cu diverse functii. De fapt, bistratul
lipidic contine domenii ordonate, ”cristaline” si domenii
mai putin ordonate, ”lichide”;

• Organizarea membranei nu este deloc simetrica.

Modelul de mozaic fluid al structurii membranelor (secţiune
transversală). FL – fosfolipide; C – colesterol; PGI, PGE – proteine globulare
intrinseci, respectiv, extrinseci; MIA – mediu apos ionic; MIH – mediu intern
hidrofob; CP- capete polare; I – ioni; LH – lanţuri hidrocarburice
 Modelul mozaicului fluid (1972, S.J. Singer & G. Nicolson):
proteinele membranare “plutesc in interiorul mediului fosfolipidic
ca niste iceberg-uri intr-un ocean”
M.
Glicoproteine extracelular

Glicolipide

Fosfolipide
Colesterol
Proteine transmembranare
Proteina periferica
Citoschelet
Citoplasma
 Viața nu este posibilă în absența biomembranelor
Marea majoritate a bolilor implică şi o modificare membranară
 Evaluarea fluidității membranare

1 1
fluiditate  
viscozitate 

Patologie:
– crescuta: alcoolism cronic, obezitate, maladie de
iradiere, hipertermie maligna …
– rigiditate: varsta, hipertensiune genetica,
ateroscleroza, maladie hepatica …
 Interactiuni fizice intre componentii membranari si
mediul apos adiacent

interactiuni necovalente intre moleculele componente si mediul apos

adiacent: interactiuni hidrofile si hidrofobe

alte tipuri de interacţiuni care contribuie la determinarea structurii spaţiale a

membranelor: legaturi de hidrogen, interacţiuni electrostatice
• In functie de balanta dintre caracterul hidrofil sau hidrofob al
macromoleculelor proteice in ansamblu, acestea pot avea o gama variata
de pozitii fata de matricea mozaicului fluid. Proteinele se pot clasifica in
doua clase:

a) Proteine intrinseci (integrale)

b) Proteine extrinseci (periferice)

a) cca 70%; sunt puternic legate de membrane; la aceste proteine

predomină caracterul hidrofob  sunt intercalate in structura bistratului
lipidic, in multe cazuri strabatand membrana de la fata externa la cea
interna (ex.: Na+-K+-ATP-aza)

b) cca 30 %; sunt slab legate de membrane, de unde se pot indeparta relativ

usor; predomina caracterul hidrofil  sunt expuse spre mediile apoase
extra- si intracelulare
 Tipuri de proteine membranare

Integrale (2) si periferice (3,4)

Cele integrale: cu un singur domeniu transmembranar
sau cu mai multe domenii transmembranare
 Transportul prin membranele celulare

Modalitati de transfer a substantelor prin membrane: microtransport şi

macrotransport

• Microtransportul  transportul prin membrane a unor particule

individuale (ioni, micromolecule, apă)
• Macrotransportul  transportul “in bloc” a unor ansambluri
moleculare (solide sau lichide), cum este cazul fenomenelor de fagocitoza sau
pinocitoza, sau transferul de macromolecule
Reprezentarea schematica a fenomenelor de microtransport
Difuzia simplă  produsa datorita agitatiei termice a moleculelor, in sensul
gradientilor de concentratie, fiind descrisa de legile lui Fick, adaptate
transportului prin membrane.

Pentru ca aceasta difuzie sa aiba loc, este necesar ca substantele transportate

sa se “dizolve” fie in matricea lipidica (ex.: alcoolii, acizii grasi si unele
medicamente (penicilina, cloramfenicol)), fie in matricea apoasa a canalelor
ionice (ionii Na+, K+, Cl-, Ca++ etc.).
Prin procesul de difuzie facilitata se transporta molecule ce nu pot trece nici
prin canale ionice, nici prin matricea lipidica, nefiind liposolubile (ex.: zaharuri
foarte importante pentru metabolismul celular).

Fenomenul de difuzie facilitata a unui zahar (S) mediata de transportorul T. Cu

linie continua se prezinta transportul din exterior spre interior, iar cu linie
intrerupta, transportul in sens opus. ST – complex zahar-transportor; EC-
exteriorul celular; IC- interiorul celular; MC – membrana celulara
Ionofori  molecule ce permit realizarea
difuziei facilitate

Doua categorii de ionofori:

- transportori difuzibili (carriers)
- molecule formatoare de pori (canale), prin care
se poate realiza difuzia
 Distributia asimetrica a ionilor de o parte si de alta a
membranei

asimetrie accentuata a distributiei ionilor de o parte si de alta a membranelor care

delimitează celulele  asimetrie electrică, adica – de o parte si de alta a
membranelor biologice – se obtine o diferenta de potential electric, numita
potential de repaus transmembranar (MR), de ordinul zecilor de mV.

MR = Vi - Ve

Vi – potentialul intracelular; Ve – potentialul extracelular

Vi < 0 si Ve > 0  MR < 0

legile lui Fick + legile lui Ohm  MR = – 90 mV

Daca repartitia ionilor Na+, K+ şi Cl- ar fi determinata exclusiv de catre

transportul pasiv, atunci ar trebui ca potentialele electrice ale fiecarui tip de
ion sa fie (în cazul fibrei musculare):

Na+ = 56 mV; K+ = -105 mV; Cl- = -86 mV

repartitia ionilor K+ şi Cl- este determinata, in cea mai mare parte,

de transportul pasiv, in timp ce distributia ionilor Na+ presupune
interventia unui alt tip de transport, impotriva gradientului
electrochimic, transport denumit activ.
 Transportul activ prin membrane celulare

• transportul unor substante prin membrane, impotriva gradientului de

concentratie, potential electric, sau presiune osmotica
• posibil numai prin impulsionarea moleculelor transferate de catre
metabolismul celular
• in absenta transportului activ, concentratia ionilor Na+ din interiorul
celulei s-ar dubla în timp de o oră  egalizarea concentratiei ionice de o
parte si de alta a membranei  instalarea mortii celulare.
timpul de viata al unei celule este destul de mare  trebuie sa actioneze
anumite mecanisme care, in mod activ (adica cu consum energetic
metabolic), sa pompeze ionii impotriva diferentelor de concentratii
transmembranare (de ex., Na+ să fie pompat in exteriorul celulei, iar K+ - spre
interiorul sau)  mecanisme denumite pompe ionice.

- asigura existenta unor fluxuri active de Na+ si K+, care contrabalanseaza

efectul fluxurilor pasive de Na+ si K+
Pompa de sodiu şi potasiu

Pompa ionica de Na+ si K+

este o ATP-aza care, la
un ciclu de functionare,
expulzeaza 3 ioni de Na+
si introduce in celula 2 ioni
de K+  polarizarea
electrica a membranei
(pozitiv la exterior si
negativ la interior
OPTICA
 REFRACTIA LUMINII

• Schimbarea brusca a directiei de propagare a luminii cand strabate limita

de separatie dintre 2 medii cu indici de refractie diferiti

Legile refractiei:

1) Raza incidenta, raza refractata si normala la suprafata in punctul de

incidenta  coplanare

2) Raportul dintre sinusul unghiului de incidenta si sinusul unghiului de

refractie  marime constanta, caracteristica celor doua medii

sin i  n n21 – indicele de refractie al mediului 2 in raport cu mediul 1

sin r 21
 n1sin i  n2 sin r forma generala a legii a 2-a a refractiei

i – unghi de incidenta; r – unghi de refractie; n1, n2 – indici de refractie

Indicele de refractie = f (natura substantei, temperatura, lungimea de unda)

Indicele de refractie = f (prezenta impuritatilor)  determinarea i.r. ofera

informatii asupra gradului de puritate al substantelor
 REFLEXIA LUMINII. REFLEXIA TOTALA

Reflexie: intoarcerea luminii in mediul din care provine atunci cand intalneste
limita de separatie dintre doua medii cu indici de refractie diferiti

Legile reflexiei:

1) Raza incidenta, raza reflectata si normala la suprafata in punctul de

incidenta  coplanare

2) Unghiul de incidenta este egal cu unghiul de reflexie

unghiul de incidenta = unghiul limita (l)  r = 90° sin l = n2 / n1

Reflexie totala: intoarcerea luminii in mediul optic mai dens, pentru valori
ale unghiului de incidenta mai mari decat cele corespunzatoare unghiului
limita
Aplicatii reflexie totala:

* Functionarea refractometrului Abbé (determinarea i.r. al lichidelor)

* Fibra optica – fibra din sticla, sau din plastic, care transporta lumina de-a
lungul sau; lumina  dirijata prin miezul fibrei optice cu ajutorul reflexiei
totale interne

Aplicatii fibre optice: iluminat, transport de imagini, senzori…..

Crăciun
fericit!