1

CURS 4-5

2. Bazele bioelectromagnetismului
corpului uman

2.1. Fenomene electrice si magnetice la nivelul membranei celulare

1. Celula

Celula este unitatea de bază morfologică, funcţională şi genetică a organismelor vii.

Celulele: eucariote şi procariote

Celula poate exista singură sau în grup, formând ţesuturi.

Forma celulei: sferică, cilindrică, cubică, fusiformă, stelată

Dimensiunile celulelor: ordinul microni – zeci de microni.

Exemplu: cea mai mica : trombocitul ( 3  4m )

cea mai mare: ovulul ( 200m )

Timpul de viaţă al celulelor:

- al limfocitelor este de 7 zile
- celula nervoasă şi musculară nu se reciclează !!!

Celula vie conţine:

- substanţe organice (protide (proteine), lipide, glucide)

- substante anorganice (minerali):

- în stare solidă: molecule şi ioni ( Na  , K  , Cl  , Ca 2 , etc. )

- sub formă gazoasă: molecule şi ioni gazoşi ( O2 , N 2 , H  , O 2 , etc. ).

Ionii minerali ( Na  , K  , Cl  , Ca 2 , etc. ) intervin în procesele de transport mineral, de

excitabilitate, de metabolism, etc..
 2

Alcatuirea celulei

Este formata din trei formaţiuni subcelulare de bază (Fig.1):

- nucleu,
- citoplasmă şi
- membrană.

Celula asigură desfăşurarea proceselor vitale din organism

Fig. 1.
nucleul celular
- este locaţia informaţiei genetice a celulei şi a sintezei proteinelor

citoplasmă,
- o masă coloidală translucidă şi eterogenă, mediul de dispersie fiind apa
- are structură complexă, conţinând proteine fibrilare, cu rol în stabilirea formei celulei,
a modificărilor de formă şi în diviziunea celulară

membrana celulară
are rol de:
- barieră între citoplasmă şi mediul exterior celulei (asigurând izolarea celulei);
- schimb, constituind legătura dinamică a citoplasmei cu mediul exterior;
- excitabilitate;

- Proprietati fizice ale celulei:

- densitatea citoplasmei : 1,03 (densitatea apei de mare) şi 1,05 g cm 3 ,

- vâscozitatea : de câteva ori sau de câteva zeci de ori mai mare decât a apei ( 10 3 Ns m 2 ),
- este in functie de: - tipul celulei,
- vârsta celulei sau
- diferiţi factori externi (temperatură, lumină, etc.),
- stare normală sau patologică, pH, etc..

- pH-ul intracelular: uşor acid (cuprins între 4  5), în funcţie de tipul celulei,

- nucleul - mai acid decât citoplasma.

- pH-ul celular: valoarea acestuia se păstrează constantă, sisteme tampon (soluţii tampon),
 3
Membrana celulară : îndeplineşte o multitudine de roluri pentru celulă

- permeabilă selectiv şi
- polarizată electric

Toate celulele care intră în componenta corpului uman provin, prin segmentare, din

CELULA OU

- treptat apare diferenţierea celulară

2. Membrana celulară

- Funcţii pentru celulă:

(1) este partea care delimitează celula de mediul exterior, asigurând integritatea structurală a
ei;
(2) asigură susţinerea mecanică a celulei;
(3) este sediul proceselor bioenergetice şi bioelectrice ale celulei;
(4) este sediul proceselor de transport de substanţă, dinspre mediul exterior spre celulă şi
invers;
(5) este sediul receptorilor, care declanşează o serie de procese fiziologice.

Structura membranelor:

S-a determinat prin:

- raze X
- microscopie electronică.

Membrana este alcătuită din:

lipide,
proteine, şi în unele cazuri
glucide

Lipidele : molecule insolubile în apă,

- conţin: o parte hidrofilă – capul, şi

o parte hidrofobă – coada.

Capul : neutru electric sau încărcat electric.

Coada : 2, 3 sau 4 lanţuri de hidrocarbonat.
 4

În membranele biologice abundă fosfolipidele (Fig. 2).

Alcătuire: - schelet de glicerol,

- un alcool fosforilat.
- două lanţuri de acizi graşi (coada)

Glicerolul şi alcoolul fosforilat formează capul

Fig. 2.

Modele structurale pentru membrana celulară

MODELUL MOZAICULUI FLUID (1972 – Singer) (Fig. 3)

- lipidele sunt organizate în dublu strat;

- proteinele pot fi găsite:

(a) periferica

(b) la suprafaţa membranei, interacţionând cu capul lipidelor şi formând cu acestea

legături de hidrogen sau legături electrostatice,

(c) proteine integrale, în interiorul membranei, formând cu cozile lipidelor legături

covalente,

(d) proteine transmembranare

 5

Grosimea membranei: 4  13nm .

Lipidele sunt dispuse cu capul

spre exterior şi cu cozile spre
interiorul membranei;

Fig. 3.

Membrana celulară este o structură dinamică:

- lipidele şi proteinele sunt în continuă mişcare:

(a) mişcări de difuzie prin translaţie,

- exemplu lipidele îşi schimbă locul cu vecinii la fiecare 10 7 s .

- relaţia lui Einstein:

x 2  4 Dt t

(b) mişcări de difuzie prin rotaţie:

 2  2 Dr t

Dr  108 s 1 pentru lipide şi

Dr  10 4 s 1 pentru proteine

(c) - mişcări de difuzie de tip „flip – flop”

- in timp de 12 – 24 h,

- Mobilitatea membranei este influenţată de compoziţia sa în lipide şi proteine şi de temperatură;

 6

- Membrana prezintă o permeabilitate diferită:

- permeabilitate mare pentru apă şi o

- permeabilitate scăzută pentru ioni şi molecule polare.

- Permeabilitatea membranelor pentru ioni depinde de dimendiunea lor, de masa lor

moleculară şi de starea de hidratare.

Proprietăţile electrice ale membranelor :

(1) - rezistenţă electrică mare pentru unitatea de arie:

1 – 100 kΩ/cm2

(2) - conductanţa membranei (specifica):

g  g Na  g K   g Cl   g alti.ioni

G
g (G = 1/R)
S

(3) - capacitatea electrică a unităţii de arie: 0,5  8 F cm 2 .

Modelarea electrica a membranei (Fig. 4):

Fig. 4.
 7
3. Transportul prin membrana celulară

- este una dintre cele mai importante funcţii ale membranei celulare

Factorii care influenţează transportul:

(1) dimensiunea particulelor;

- membrana poate fi privită ca o sită

(2) permeabilitatea diferită a membranei pentru diferite tipuri de substanţe;

(3) gradientul de concentraţie;

– pentru un mol de ioni

lucru chimic

C2
Lc  RT ln
C1

R  8,31 J molK

(4) gradientul de potenţial electric;

Le  zF  zF  2  1 

z - valenţa ionului,
F - constanta lui Faraday (F ~ 96500 C/echiv. g)

(5) gradientul de potenţial electrochimic;

  Lc  Le

- variaţia de energie liberă Gibbs (la p si T const.):

C2
G    Lc  Le  RT ln  zF
C1
- la echilibru G  0 ,

RT C1
   2  1  ln E
zF C 2

- relaţia lui Nernst

potenţialul de echilibru al membranei celulare

- potenţialul este negativ, deoarece C 2 C1

 8
Transportul prin membrana celulară:

- transport pasiv
- nu necesită consum de energie metabolică
- transportul de substanţă are loc în sensul micsorarii gradientului de potenţial
electrochimic ( G0 );

- transport activ
- se face cu consum de enegie metabolică
- asigură transportul de substanţă în sens invers forţelor termodinamice ( G 0 ).

3.1. Transportul pasiv

Transportul pasiv: difuzia moleculelor mici sau a ionilor prin membrană, care are ca
rezultat aducerea sistemului în stări apropiate de cea de echilibru total.

1). Transport pasiv prin difuzie liberă

- datorat dimensiunilor mici ale particulelor difuzante, precum şi caracterul lor liposolubil;

- se supune legii de difuzie a lui Fick:

dm dC
  DS
dt dx

sau pentru cantităţi finite,

m C
  DS
t x

dm
- viteza de difuzie, D - coeficientul de difuzie ( cm 2 s ),
dt

S - aria de trecere,

dC
- gradientul de concentraţie
dx

m
 S
D
C1  C2 
t x
 9

- considerand permeabilitatea membranei

D
P
x

legea difuziei devine:

m
  PSC
t

2). Transportul pasiv prin canale ionice - constă în transportul ionilor între feţele membranei.

- constanta dielectrică a mediului gros este  r  81 , iar

- constanta dielectrică în zona cozilor lipidelor este  r  2 ,

ionii nu pot străbate membrana prin difuzie liberă

- exista însă canale ionice inalt selective (proteine transmembranare)

Exemplu: - pe 1m 2 de membrană există 60 canale pentru Na  şi 18 pentru K  .

- canalul pentru sodiu are aria secţiunii transversale 16A 2 , iar cel de K  are S  8,6 A 2 .

3). Transportul pasiv prin difuzie facilitată - constă în transportul moleculelor hidrofile prin

membrana celulară.

- moleculele hidrofile nu pot străbate singure membrana;

- ele vor forma un complex cu o altă moleculă numită transportoare, care prezintă

selectivitate;

- molecula transportoare poate adopta cel puţin două conformaţii; una în care are

afinitate pentru molecula polară şi alta în care nu mai are această afinitate.
 10

Difuzia facilitată poate fi schematizată ca in (Fig. 5):

Fig. 5.

Există sisteme în care mai multe molecule transportoare se asociază (Fig. 6)

pentru transportul unei molecule polare,

- formarea complecsilor putând avea loc fie în mediul extracelular fie în membrană.
 11

Fig. 6.

a). Transport în reţea : molecula polară A fiind pasată de la o moleculă transportoare la alta, până
ajunge pe cealaltă faţă a membranei;

b). Transportul este mobil, se găseşte atât în exteriorul membranei cât şi în interiorul ei,

c). Transpotul este mai puţin mobil, se găseşte numai în membrană,

d). Două molecule transportoare se asociază pentru a transporta molecula polară

3.2. Transportul activ

- mecanismele de transport pasiv duc la minimizarea forţelor termodinamice si tinderea

spre starea de echilibru; asta ar inseamna MORTEA CELULEI !!!!!!

- mecanismelor de transport activ acţionează în sensul creşterii forţelor termodinamice şi,

prin urmare, îndepărtează celula de echilibru;
 12

Mecanismele de transport activ se bazează pe:

- consumul de energie din partea celulei;

- acţiunea unor proteine numite pompe ionice;

Viteza transportului activ este mult mai mică decât a celui pasiv.

Exemplu: pentru ionii de Na  , transportul pasiv prin canalul de sodiu este de 108 ioni s , iar
transportul activ înseamnă trecerea a 10  10 3 ioni s .

Funcţionarea pompei de Na   K 

- din date experimentale s-a constatat:

ionii de Na  au o concentraţie mai mare în mediul extracelular faţă de celulă,

iar
ionii de K  au o concentraţie mai mare în interiorul celulei

- Mecanismele de transport pasiv introduc Na  în celulă şi scot K  , urmărind egalarea

concentraţiilor

- Pompa de ioni Na   K  - scoate Na  din celulă şi introduce K  , împiedicând

egalarea concentraţiilor (Fig. 7)
 13

Fig. 7.