CELULA EUCARIOTĂ

Eucariotele reprezintă 99% din speciile ce tră iesc pe Terra.

Prezintă nucleu bine individualizat, delimitat de o membrană nucleară dublă .
Spațiul celular este compartimentat, prin dezvoltarea unui sistem de citomembrane.
La compartimentarea celulară a contribuit și fenomenul de CITOSIMBIOZĂ (simbioza
dintre o celulă eucariotă cu celule procariote aerobe sau fotosintetizante). Potrivit
ipotezei citosimbiotice, mitocondriile și plastidele au derivat din procariote care au
dezvoltat relații de endosimbioză cu celulele eucariote primitive.
Fiecare compartiment reprezintă un organit celular, în cadrul că ruia se desfă șoară
procese metabolice specifice.
Eucariotele pot fi unicelulare sau pluricelulare. În acest ultim caz, celulele pot fi
asemă nă toare sau diferențiate în mai multe tipuri celulare.
Numă rul tipurilor morfofuncționale celulare este direct proporțional cu gradul de
evoluție a organismului.
Exemple: 
  alge: 10 tipuri celulare
  angiosperme: 30 tipuri celulare
 spongieri sau celenterate: 3 – 6 tipuri celulare
 corpul uman: peste 200 tipuri celulare
La organismele unicelulare, celula îndeplinește toate funcțiile. La cele pluricelulare, în
cursul dezvoltă rii unui organism (ONTOGENEZĂ ) celulele suferă un proces de
diferențiere ( dobâ ndesc forme și structuri diferite, adaptate pentru îndeplinirea unor
funcții specifice).
Această specializare funcțională (CITODIFERENȚ IERE) a reprezentat un salt evolutiv,
conferind un mare avantaj organismelor pluricelulare.
Alcătuirea celulei eucariote:
 Componente protoplasmatice (vii)
 Componente neprotoplasmatice (nevii)
Împreună formează corpul celulei, numit și PROTOPLASTUL VIU sau PROTOPLASMA.
Componentele protoplasmatice:
1. Sistemul de biomembrane: cuprinde membrana celulară și membranele
care delimitează organitele celulare
2. Citoplasma: cuprinde citoplasma fundamentală (HIALOPLASMA) și
organitele celulare. Acestea se împart în:
 Autodivizibile (conțin ADN): plastide și mitocondrii
 Nedivizibile: ribozomi, dictiozomi, lizozomi, centrozom, cili și flageli,
neurofibrile, miofibrile, corpi Nissl, reticul endoplasmatic
3. Nucleul

Componentele neprotoplasmatice: sunt produse metabolice ale protoplastului viu:

 VACUOMUL: totalitatea vacuolelor
 PERETELE CELULAR (la bacterii, fungi, alge și plante)
 INCLUZIUNI ERGASTICE (metabolice)
Organitele celulare:
1. Comune- prezente în toate celulele: reticul endoplasmatic (RE) neted și
rugos, ribozomi, lizozomi, dictiozomi (aparat Golgi), mitocondrii
2. Specifice – prezente numai în anumite celule: plastide (în celulele
vegetale), cilii, flagelii, miofibrilele (în fibrele musculare),corpii Nissl și
 neurofibrilele (în neuroni), vacuolele (în celulele vegetale), centrozom
(centrul celular).

Organite delimitate de membrane duble:

 Mitocondrii
 Plastide 
Organite delimitate de o membrană simplă:
 RE
 Lizozomi
 Dictiozomi 
 Vacuole 
Organite fără membrană:
 Ribozomi
 Centrozom 
 Cili
 Flageli 
 MEMBRANA PLASMATICĂ

ÎNVELIȘ URILE CELULARE: sunt membrana celulară și peretele celular.
 Membrana celulară (membrana plasmatică sau PLASMALEMA) - se mai
numește sarcolemă la fibrele musculare, neurilemă la corpul celular al
neuronului și axolemă la axon.
 Membrana plasmatică este o componentă structural – funcțională obligatorie a
tuturor celulelor vii. Ea protejează mediul intern al celulei, conferă forma celulei
și asigură intrarea și ieșirea diferitelor substanțe în / din celule.
 Modelul organiză rii biomembranelor este “modelul în mozaic fluid”, propus de
S. J. Singer și G. L. Nicholson în anul 1972.
 Membranele celulare au structură fizică și organizare moleculară unitare: toate
sunt constituite din două componente: un bistrat lipidic (un dublu strat), în
care sunt înglobate proteine.

 Compoziție chimică : lipide, proteine, glucide.
 Membrana celulară este fluidă , are consistența uleiului vegetal. Lipidele și
proteinele sunt în permanentă mișcare: proteinele se deplasează de- a lungul
lipidelor, schimbâ ndu-și locul și formâ nd „desene” sau „mozaicuri”.
 Lipidele din membrana plasmatică sunt fosfolipide și colesterol.
 Unele lipide sunt complexate cu glucide (glicolipide), avâ nd rol de receptori
membranari.
 Fosfolipidele: sunt formate dintr-o moleculă de glicerină (glicerol) de care se
leagă două molecule de acizi grași și o grupare fosfat.
Glicerolul și gruparea fosfat reprezintă capul hidrofil, iar cei doi acizi grași reprezintă
cozile hidrofobe. 
Capul hidrofil se orientează spre mediul apos (mediul extracelular sau intracelular),
formâ nd legă turi de hidrogen cu moleculele de apă . 
Cozile hidrofobe se orientează spre interiorul membranei, vin în contact între ele, ceea
ce crește atracțiile hidrofobe și respinge apa.
Lipidele formează un fel de matrix membranar, care reprezintă o barieră pentru
substanțele hidrofile sau încă rcate electric. Este, însă , permeabil pentru substanțele
lipofile (hidrofobe).
Colesterolul din membrană este dispus printre cozile hidrofobe și reduce fluiditatea
membranei plasmatice.
Proteinele reprezintă componenta funcțională, esențială a orică rei membrane,
deoarece conferă specificitate acesteia.
Proteinele sunt globulare (puternic împachetate) sau fibrilare. Se împart în:
- transmembranare, numite și integrale (stră bat integral membrana
celulară , constituind canale ionice) 
- integrate (stră bat doar parțial membrana celulară )
- periferice (sunt doar atașate bistratului fosfolipidic). 
Proteinele periferice se mai numesc și proteine extrinseci, iar cele transmembranare și
integrate se mai numesc și intrinseci.
Proteinele de la exteriorul membranei sunt hidrofile, iar cele de la interior sunt
hidrofobe.
Proteinele transmembranare leagă la suprafața externă glucide, formâ nd
glicoproteine, prin care se recunosc celulele între ele sau funcționează ca loc de
recunoaștere a virusurilor, hormonilor etc. (deci sunt receptori membranari).
 Glucidele se atașează și de fosfolipide, formâ nd glicolipide.

FUNCȚ IILE MEMBRANEI PLASMATICE

Roluri (funcții) ale membranei celulare:
1. Funcția informațională
2. Schimburile de substanțe cu mediul înconjură tor

1. Funcția informațională  - se realizează prin receptorii membranari.

Receptorii recunosc moleculele specifice, pe care le leagă . Cele utile intră în
celulă , iar cele toxice sunt neutralizate sau degradate.
Receptorii recunosc, de asemenea, diverși agenți patogeni (virusuri, bacterii,
ciuperci), pe care- i leagă și – i distrug. Așa se explică de ce foarte puține
microorganisme patogene reușesc să pă trundă în spațiul celular.

2. Schimburile de substanțe dintre celulă și mediul ambiant

Au la bază permeabilitatea selectivă a membranei (membrana este
semipermeabilă ), ceea ce asigură HOMEOSTAZIA CELULARĂ (o compoziție
chimică relativ constantă ). Prin membrana plasmatică pot trece apa, gazele și
anumite substanțe dizolvate sub formă de ioni sau molecule și nu pot trece
substanțe cu molecule mari (macromolecule).
 Permeabilitatea este legată de existența “porilor” din membrană , iar forța ei
motrice o reprezintă diferența de concentrație de o parte și de alta a
membranei.
Tipuri de schimb celular:
I. PERMEAȚ IA
II. CITOZA
 PERMEAȚIA
Este traversarea membranei plasmatice (de la exterior spre interior și invers)
de că tre molecule și ioni.
Această traversare are la bază unele procese fiziologice: transportul pasiv și
transportul activ.
            Transportul pasiv are loc fă ră consum de energie și se desfă șoară în sensul
gradientului de concentrație (de la concentrație mare la concentrație mică ). Gradient
înseamnă diferență .
             Exemple de transport pasiv: difuziunea, osmoza și difuziunea facilitată.
            Transportul activ are loc cu energie din ATP și se desfă șoară în sens invers
gradientului de concentrație (de la concentrație mică la concentrație mare). 
           Unele tipuri de transport membranar se realizează fă ră ajutorul proteinelor
membranare, de exemplu difuziunea și osmoza.
            Alte tipuri de transport membranar necesită prezența proteinelor
transportatoare, de exemplu difuziunea facilitată și transportul activ.

Transportul fără proteine membranare transportatoare

DIFUZIUNEA
Este fenomenul prin care moleculele a două substanțe (gazoase sau lichide) puse în
contact, se deplasează dezordonat, de la o concentrație mai mare la o concentrație mai
mică , pe baza energiei lor cinetice. Ca urmare, are loc o întrepă trundere a celor două
soluții, pâ nă la egalizarea concentrațiilor.
Moleculele mici, fă ră sarcină negativă , cum sunt O , CO , H O, traversează rapid, prin
2 2 2

difuziune, dublul strat lipidic al membranei plasmatice.

OSMOZA
Osmoza reprezintă deplasarea apei, printr-o membrană semipermeabilă , dintr-o soluție
mai diluată (unde sunt mai multe molecule de apă ) într-o soluție mai concentrată (unde
sunt mai puține molecule de apă ). Deci osmoza reprezintă , de fapt, difuziunea apei.
Un exemplu de osmoză este absorbția apei prin perișorii absorbanți ai ră dă cinii.
Presiunea osmotică este direct proporțională cu numă rul de particule dizolvate în
soluție și este forța care se opune osmozei.
Cu câ t citoplasma unei celule este mai concentrată , cu atâ t presiunea ei osmotică este
mai mare.

În cazul în care apa pă trunde în vacuole, acestea își mă resc volumul și apasă asupra
citoplasmei. Citoplasma, la râ ndul ei, exercită o anumită presiune asupra membranei
celulare, care, fiind elastică , se întinde. Se spune că vacuola exercită o presiune de
turgescență, iar celula în această stare se numește turgescentă. 
Starea de turgescenta este optima pentru desfasurarea diverselor fenomene vitale
celulare.

OSMOZA
PLASMOLIZA :pierderea apei din celula. Are atunci cand citoplasma este mai diluata
decat mediul extracellular
Plasmoliza are 2 faze :
CONCAVA : Primele 2-3 minute cand se pierde apa, iar membrana celulara se
desprinde de peretele celular la colturile celulei.
CONVEXA: Urmatoarele 10-15 minute cand membrana se desprinde de peretele
celular si in alte zone
Fenomenul invers plasmolizei se numeste DEPLASMOLIZA (reintrarea apei in
celula).
Solutie IZOTOMICA: este o solutie cu aceeasi cantitate de apa ca a citoplasmei . In
acest caz nu are loc osmoza
Solutie HIPERTONICA:este mai concentrata decat citoplasma. Apa va iesi din
celula.
Solutie HIPOTONICA:este mai diluata decat citoplasma .Apa va intra in celula. In
cazul celulelor animale , prin intrarea apei , volumul celular poate sa creasca
foarte mult, iar celula se poate sparge, process numit CITOLIZA.
In cazul celulelor vegetale , deoarece exista perete celular , CITOLIZA nu se
produce . Peretele celular impiedica intrarea nelimitata a apei .