Colegiul naional ,,Ion C.

Brtianu

CELULA

~MIRACOLUL VIEII~

ELEV: Jevric Diana

Clasa a IX-a F
Celula este definit ca fiind unitatea fundamental, structural, funcional
i genetic a tuturor organismelor vii.

Ca unitate funcional, celula ndeplinete funciile organismului.

Ca unitate genetic, celula, prin ADN-ul coninut n genele plasate n

cromozomi, are rolul de a nmagazina i transmite informatiile genetice de la
prini la urmai, prin reproducere.

Frecvent, celulele sunt integrate n esuturi, rareori existnd singure (celulele

sexuale: ovulul i spermatozoidul).

Forma celulelor, iniial sferic, se modific ulterior n raport cu funciile

ndeplinite, prin proces de diferentiere.

Dimensiunile celulelor variaz n funcie de rolul ndeplinit, de factorii

mediului extern, de starea fiziologic a organismului. n medie au dimensiuni
cuprinse ntre 20-30 microni, dar sunt i celule de dimensiuni mari precum
fibrele musculare striate scheletice, a cror lungime atinge 10-12 cm.

Structura unei celule i funciile elementelor componente

1.CELULA EUCARIOTA (regnurile : protiste, fungi, plante si animale)

Celulele eucariote prezint o membran

citoplasmatic ce delimiteaz citoplasma

n care se gsesc organitele celulare

(reticulul endoplasmic, aparatul Golgi,

lizozomii, mitocondriile, citoscheletul) i

nucleul.

1.Primul invelis al celulei eucariote este peretele celular, intalnit

la fungi si plante si se formeaza cu participarea membranei plasmatice si a
aparatului Golgi. La plante este alcatuit din molecule lungi de celuloza,
grupate in manunchiuri, inglobate intr-o matrice de pectina si hemiceluloza.
Celuloza formeaza scheletul peretelui si confera acestuia elasticitate, in timp
ce restul de doua componente ii confera plasticitate.

La tulpinile lemnoase, pe fata interna a PC primar apare peretele

secundar, datorita formarii de noi straturi si depozitarii de noi substante;
acestea reprezinta produse secundare ale metabolismului celular; de
exemplu suberina din celulele tesutului suberos, lignina din vasele
conducatoare libero-lemnoase si ceara din cuticula celulelor epidermice.

2.Membrana celular
Membrana celular (plasmalema) este format dintr-un bistrat de
fosfolipide n care sunt dispersate molecule proteice. Aceste molecule se pot
mica liber n bistratul lipidic, ceea ce a atras denumirea de modelul
 mozaicului fluid pentru descrierea
structurii membranei celulare.

Cele dou componente majore ale

membranei plasmatice, proteinele i
fosfolipidele sunt cele care permit
sau nu ca o substan s intre sau
s ias din celul. Astfel, substanele
liposolubile vor trece direct prin
bistratul lipidic, n timp ce substanele hidrosolubile vor traversa membrana
prin intermediul proteinelor membranare.

Fosfolipidele i proteinele membranare i confer membranei proprietatea

de permeabilitate selectiv, adic unele substane pot trece prin
membran, n timp ce altele nu.

Membrana plasmatica a celulei are rol in delimitarea acesteia,

compartimentarea prin pliere, asigura forma si participa la microtransport,
putand fi traversata prin transport pasiv sau activ. Prezinta o componenta
structurala (lipide), una functionala (proteine) si alta energetica (glucide).

Lipidele din plasmalema sunt reprezentate in mare parte de fosfolipide

si colesterol. Moleculele fosfolipidice prezinta un pol hidrofob si unul hidrofil;
ele sunt asezate intr-un bistrat lipidic, cu polii hidrofili asezati spre exterior si
cei hidrofobi spre interior, formand miezul hidrofob. Colesterolul poate fi
situat pe ambele straturi, si acolo unde se afla creste gradul vascuozitatii si
scade fluiditatea membranei.

Proteinele sunt intrinseci, extrinseci sau transmembranare si se gasesc

in forma filamentoasa sau globuloasa. Exista mai multe tipuri functionale de
proteine: canale, receptori, markeri, de sustinere, enzime.
 Glucidele se afla pe fata externa a membranei, in combinatie cu
proteinele si lipidele, constituind glicolipidele, respectiv glicoproteine si sunt
generatoare de sarcina electrica negativa.

In interiorul celulei se realizeaza transporturi de substante. Acest

transport se realizeaza prin membrana care este permeabila pentru ioni,
gaze si apa si nu permite trecerea substantelor cu molecule mari.
Substantele tind sa migreze din zona in care concentratia este mare spre o
zona cu valoarea concentratiei mai mica. Diferenta de valori se numeste
gradient. Tipurile de transport realizat in sensul gradientului fara consum de
energie se numesc pasive si sunt difuziunea simpla, difuziunea facilitata (cu
ajutorul proteinelor caraus) si osmoza (difuziunea apei). In cadrul osmozei se
produce absorbtia apei, fenomenul de crestere a volumului de apa se
numeste turgescenta. In cazul in care concentratia din interiorul celulei o
depaseste pe cea din exterior se produce plasmoliza care duce la ofilirea
plantei (procesul invers se numeste deplasmoliza). In sens opus gradientului
se produce transportul activ, prin pomparea substantelor cu ajutorul unor
structuri moleculare din membrana, cu proprietati enzimatice, numite pompe
ionice. Acest tip de transport determina mentinerea unei diferente de
concentratie ionica. Cea mai cunoscuta pompa de acest fel este pompa Na-K,
care, functionand pe baza unui raport de 3Na-2K, scoate din celula ionii de
Na si ii reintroduce pe cei de K.

3.Citoplasma
Citoplasma este masa celular fundamental situata ntre nucleu i
membran. Este un sistem coloidal n care mediul de dispersie este apa iar
faza dispersat este ansamblul de micelii coloidale ce se gasesc n stare de
micare brownian.
n funcie de gradul de organizare se disting 2 componente:

Citoplasma fundamental = hialoplasma = citosol

reprezentata de o solutie fluida sau gelatinoasa n care se gasesc n
suspensie celelalte structuri citoplasmatice; n hialoplasma exista o retea
de filamente proteice = citoschelet care asigura forma celulei si miscarea
ordonata a celorlalte componente celulare.

Citoplasma structurala reprezentata de organite (=organele)

celulare structuri diferentiate ale citoplasmei care ndeplinesc diverse
functii n cadrul celulei. Acestea sunt de doua tipuri: comune tuturor
celulelor si specifice, prezente numai in anumite celule, unde indeplinesc
functii speciale.

ORGANITELE COMUNE (RE, lizozomi, ribozomi, peroxizomi, vacuole, plastide,

mitocondrii, centrozom, dictiozomi)

1.Reticulul endoplasmic (RE) este un sistem de tubuli si cisterne

aplatizate care face legatura intre nucleu si membrana celulei. Este de doua
tipuri: rugos (RER) sau granular si neted (REN).
 Reticulul endoplasmic
rugos (RER) isi
datoreaza numele
prezentei ribozomilor
pe suprafata externa, fapt
care determina o
imagine granulara,
rugoasa, la
microscopul electronic. Este format mai ales din cisterne aplatizate. Ele
participa alaturi de ribozomi la procesul de sinteza proteica si de fosfolipide.
Reticulul endoplasmic neted (REN) isi datoreaza numele lipsei ribozomilor de
pe suprafata externa. Este format mai ales din tubuli. Functiile REN sunt
diferite in functie de tipul celular: system transportor, sinteza de steroizi in
glandele suprarenale si gonade, distrugerea materialelor toxice din ficat,
reglarea concentratiei intracelulare de Ca2+ in muschi, detoxifierea celulei,
diferentierea vacuomului.

2.Ribozomii sunt organite bogate in

ribonucleoproteine, de forma unor
granule ovale sau rotunde. Exista
ribozomi liberi in matricea citoplasmatica
si asociati reticulului endoplasmic neted,
care formeaza ergastoplasma (RER).
Ribozomii reprezinta sediul sintezei
proteice, cea mai imortanta sinteza din celula.

3. Aparatul Golgi (dictiozomii) este un ansamblu de cisterne aplatizate,

suprapuse, localizat de obicei in apropierea nucleului. Rolul sau este de a
 prelua produsii de sinteza din RER,
produsi care vor fi supusi unor
procese de maturare (secventiere,
glicozilare) si excretie extracelulara
prin exocitoza.

4.Mitocondriile sunt centralele

energetice ale celulei. Ele convertesc
energia stocata in macromoleculele
bogate in energie (lipide si glucide) in
ATP folosit pentru toate activitatile
celulei. Au o forma ovoida, care se poate
schimba in cursul deplasarii prin celula.
Prezinta o membrana externa si o
membrana interna. Aceasta din urma este pliata formand numeroase criste
mitocondriale. Membrana interna este specializata in conversii energetice .

5.Lizozomii sunt corpusculi sferici

care contin enzime hidrolitice,
capabile practic sa digere orice tip
de macromolecula din celula.
Membrana care inconjoara
lizozomii izoleaza aceste enzime de
restul celulei. Rolul lor este de a
digera bacteriile periculoase si corpurile straine, particulele fagocitate si
organitele imbatranite.
 6. Centrozomul este situat in
apropierea nucleului si se manifesta in
timpul diviziunii celulare. Este format
din doi centrioli cilindrici, orientati
perpendicular unul pe celalalt si
inconjurati de o zona de citoplasma
vascoasa numita centrosfera.
Centrozomul are rol in diviziunea
celulara. Lipseste in neuroni.

7.Vacuolele reprezinta structuri

permanente (la plante) sau temporare (la
animale), a caror fotma difera in fuctie de
tipul de celula si de varsta acesteia. Sunt
delimitate la exterior de o membrana
simpla numita tonoplast iar la interior
prezinta suc vacuolar, saruri minerale si
cateodata pigmenti. Are rol de depozit de substante de rezerva, in excretia
unor deseuri din celula, asigura circulatia apei, iar la celulele animale
realizeaza digestia.
 8.Plastidele sunt organite
caracteristice celulelor vegetale care se
gsesc n citoplasm. Acestea pot avea
form oval, cilindric sau lenticular.
Sunt auto-divizibile. Totalitatea
plastidelor dintr-o celul formeaz
plastidomul celular. Exista 3 tipuri de
plastide: leucoplaste, cromoplaste si
cloroplaste. Cloroplastele sunt
organite celulare specializate pentru
realizarea fotosintezei. Potenialul lor fotosintetic este conferit de prezenta
pigmenilor verzi (pigmenii clorofilieni), singurii pigmeni capabili de
conversie a energiei luminoase n energie chimic. Cloroplastele algelor se
numesc cromatofori. Cloroplastele au un plan unitar de organite. Stroma este
sediul reaciilor ce au loc n timpul fazei de ntuneric. Cuprinde un ntreg
aparat genetic, constituit din molecule de ADN, ARN, ribozomi,enzime i ali
factori implicai n replicarea, transcrierea i traducerea informaiei genetice.
Sistemul tilacoidal este cea mai important component a cloroplastului
constituit din vezicule aplatizate numite tilacoide. Tilacoidele sunt asociate i
ordonate unul peste altul sub forma unor fisuri cilindrice numite grane.
Granele sunt interconectate printr-un sistem de tuburi numite tilacoide
stomatice care formeaz zonele intergranale.Rolul i importana
cloroplastelor este de a transforma energia solar n energie chimic, fiind
indispensabile n fotosintez.

ORGANITELE SPECIFICE ( miofibrilele, neurofibrilele, corpusculii Nissl, cilii si

flagelii)
 1.Miofibrilele sunt elemente contractile din
sarcoplasma fibrelor musculare.

La microscopul electronic, miofibrilele apar

constituite din doua tipuri de miofilamente:
unele groase de miozina si altele subtiri de actina.

2. Neurofibrilele constituie o retea care se intinde in citoplasna

neuronului, in axoplasma si in dendrite. Prezinta rol mechanic, de sustinere si
de conducere a influxului nervos.

3.Corpii Nissl sau corpii tigroizi sunt echivalenti ai ergastoplasmei

pentru celula nervoasa. Au rol in metabolismul neuronal pein sinteza de
proteione

.4. Cilii si flagelii sunt intalniti la

organismele uni- si pluricelulare (
celule reproducatoare
asexuate=zoospori, celulele
reproducatoare sexuate=gamete).
Prezinta de la exterior spre interior
teaca, membrana, matrix,9 perechi
de microtubuli periferici si 1 pereche
microtubule centrali; au rol in
locomotie.
In afara organitelor comune si specifice, in citoplasma se mai gasesc si
incluziunile ergastice, care au caracter temporar si sunt reprezentate prin
granule de substante de rezerva, produsi de secretie si pigmenti.

4.Nucleul
Nucleul este cel mai important organit
din celula, deoarece contine
materialul genetic organizat sub
forma de cromozomi. Nucleul este
delimitat de o membrana (anvelopa)
nucleara prevazuta cu pori si contine
nucleoplasma cu 1-2 nucleoli.
Informatia genetica continuta in nucleu sub forma de cromatina este formata
din ADN si proteine numite histone. Cand celula se pregateste sa se divida,
cromatina se condenseaza si formeaza cromozomii.

Membrana nucleara, poroasa, este dubla, cu structura trilaminata, constituita

din doua foite, una externa spre matricea citoplasmatica, ce prezinta
ribozomi si se continua cu citomembranele reticlului endoplasmic si o foita
interna aderenta miezului nuclear. Intre cele doua membrane exista un
spatiu numit spatiu perinuclear.

2.CELULA PROCARIOTA (regnul monera)

 Procariot (din greaca: pro-inainte,
caryon-nuca, nucleu) este un
organism unicelular, a carui celula ii
lipseste o membrana nucleara, care
sa inconjoara informatia genetica.

Celula Procariota a aparut in urma

cu mai bine de 3 miliarde de ani la
bacterii si la algele albastre-verzi, se
caracterizeaza printr-o serie de
paricularitati ce o deosebeste de cea eucariota, principala diferenta fiind
lipsa nucleolilor si a anvelopei nucleare. De asemenea, ii lipsesc majoritatea
organitelor celulare. Singurele organite prezente in citoplasma celulelor
procariote sunt ribozomii (,, granulele lui Palade), al caror numar este de 10
ori mai mare decat la eucariote. ADN-ul procariot este de obicei reprezentat
printr-o singura molecula de ADN, circulara si puternic spiralizata numita
nucleoid (cromozom bacterian, genofor). Pe langa ADN, procariotele contin si
ARN care se gaseste liber sau in riozomi.

Invelisul celulei procariote este constituit din capsula polizahardidica

groasa, la exterior, urmata de un perete celular (ce prezina mureina, acid
diaminopimelic si acizi teicoici) si membrana celulara. In structura sa interna,
celula PK prezinta citoplasma, nucleoid (bacteriile contin un singur
cromozom, de forma circulara, formand nucleoidul) , ribozomi si uneori
tilacoide cu rol in fotosinteza. Prelungiri existente la celula procariota sunt
cilii, flagelii, pilii si fimbrilele.

ISTORIA APARITIEI VIETII

 EVOLUTIA BIOLOGICA

Toate organismele vii, procariote sau

eucariote, au o structur celular. Primele
celule au aprut aproximativ n urm cu 4
miliarde de ani. n sedimente de roci, datnd
cu 3 miliarde de ani n urm, s-au gsit
microfosile asemntoare procariotelor de
astzi. Primele eucariote fosile au o vechime
de aproximativ 2 miliarde de ani. Formarea
stratului de ozon din oxigenul rezultat n urma
procesului de fotosintez care a protejat
organismele de aciunea nociv a radiaiilor
ultraviolete, a avut un rol esenial pentru
continuarea procesului de evoluie.

Apariia i evoluia procariotelor

Trecerea de la evoluia chimic la cea biologic a avut loc n momentul

apariiei unor forme de via similare virusurilor actuale. De la acestea s-a
trecut la procariotele celulare. Ele au evoluat n mai multe etape.

Primele procariote au fost anaerobe, heterotrofe. Ele se hrneau cu

substane organice din apa oceanelor, aprute pe cale abiogen. Cu timpul,
datorit nmulirii lor, cantitatea de hran s-a micorat.
 A urmat o alt etap, determinat de rcirea planetei i condensarea
vaporilor din atmosfer, cnd a devenit posibil aciunea razelor solare.
Acum a aprut o prim difereniere a procariotelor n:
a. procariote anaerobe heterotrofe fermentative, care obineau energia
necesar prin descompunerea de substane organice;
b. procariote anaerobe fotoautotrofe, capabile de a sintetiza substane din
grupa clorofilei i de a fixa CO2 atmosferic cu ajutorul luminii; reducerea
CO2 se realiza cu atomi de H provenii din molecule organice sau hidrogen
sulfurat (H2S).

n urmtoarea etap au aprut procariotele aerobe fotoautrotofe

(fotosintetizatoare) care sintetizau substanele organice priin reducerea
dioxidului de carbon atmosferic cu ajutorul luminii, ns donatorul de
hidrogen era apa. Rezultatul fotosintetizei era eliminarea oxigenului i deci,
mbogirea atmosferei cu oxigen. Au aprut astfel strmoii bacteriilor
fotosintetizante i ai algelor verzi-albastre.
n noile condiii atmosferice, o parte din procariotele anaerobe au pierit din
cauza oxigenului; o alt parte a rmas n abisurile oceanelor n structurile
petroliere (bacterii metanogene), n izvoarele fierbini (bacterii termoacidofile
) etc; cele mai multe procariote s-au adaptat ns la condiiile aerobe.

Apariia celulelor eucariote

Celula eucariot a aprut atunci cnd atmosfera s-a mbogit cu oxigen i a

fost posibil existena organismelor aerobe.

Teoria endosimbiotic
 Conform acestei teorii, celula eucariot este rezultatul unui ir de
endosimbioze succesive prin care n celula procariot au fost ncorporate
diferite structuri - simbioni procarioi , care cu timpul au devenit dependeni
de metabolismul celulei-gazd.

Exemple: Lichenii - au un organism mixt rezultat din asocierea unei alge

unicelulare verzi (Pleurococcus) sau albastre, cu miceliul unei ciuperci;

n intestinul gndacilor care se hrnesc cu materie lemnoas

(scilofagi), moliilor, narilor, care sug sngele omului, triesc bacterii care
ajut la fermentaia hranei lor unilaterale, substanele rezultate sunt
absorbite de intestinul lor i se rspndesc n corp ajutnd la cretere i
dezvoltare. De exemplu flagelatele simbionte din intestinul termitelor,
descompun substanele complexe din lemn n produi mai simpli pe care
termitele i folosesc n nutriia lor. La rndul lor flagelatele au hran i
adpost astfel c se realizeaz o asociaie foarte strns, ambii parteneri
neputnd tri independent.

Chiar i n intestinul gros al omului exist o mare cantitate de bacterii care

mbogesc n albumin i vitamine hrana pe care o consumm. Vitaminele
sunt produse de Bacterium coli si Bacterium bifidum.

Prin aceast teorie, L.S. Margulis explic originea mitocondriilor, a

cloroplastelor i a flagelilor. Susine c celula eucariot animal este o
unitate ecologic n care exist un genom nuclear (prezent n nucleu) i unul
mitocondrial, iar n celula eucariot vegetal exist n plus un genom
plastidial (prezent n plasmid ). Relaiile endosimbiotice au fost impulsionate
de apariia fotosintezei.

Teoria endosimbiotic este acceptat aproape unanim i treptat nlocuiete

concepia conform creia celula eucariot a luat natere printr-o
transformare n linie dreapt, dintr-o celul procariot ancestral.

n favoarea teoriei endosimbiotice se aduc urmtoarele argumente:

simbiozele celulare sunt procese frecvente;

n mitocondrii i cloroplaste s-au identificat: ARN ribozomal de tip
bacterian, membrane duble i o informaie genetic proprie - o molecul de
ADN, asemntoare cu ADN-ul bacterian;
att n mitocondrii, ct i n cloroplaste exist o sintez proteic
independent de cea nuclear, realizat pe baza informaiei genetice din
ADN-ul propriu; informaia genetic ntre aceste compartimente poate fi
interschimbat;
 din analiza secvenelor proteinelor i ale acizilor nucleici reiese
nrudirea mitocondriilor i cloroplastelor cu procariotele;
existena ereditii extranucleare dovedete c genele extranucleare
pot suferi mutaii, independent de cele nucleare.
La nceput, simbiozele au fost simple, devenind apoi tot mai complexe, ca n
final, dup o lung perioad de evoluie, s se ajung la celula eucariot.

Deci trecerea de la procariote la eucariote s-a fcut printr-o serie de simbioze

succesive (etape):

1. ntre un procariot mare anaerob (asemntor cu o amoeb) i un

procariot mic aerob (similar unei bacterii) aprut prin mutaie. Procariotul
anaerob nu avea perete celular i prin invaginare (este vorba despre
invaginarea membranei celulare, ntlnit la celulele procariote, care
ancoreaz macromolecula de ADN i are rol n respiraia celular) a asimilat
procariotul aerob care a evoluat ntr-un organism amoeboid, mitocondriat
aerob; acesta se deplasa i se hrnea cu ajutorul pseudopodelor;
2. ntre amoeboidul mitocondriat i un procariot de tipul
spirililor (spirochete). A rezultat un amoeboflagelat, care avea o mai mare
mobilitate datorit spirochetei care a devenit flagel. Aceast simbioz a stat
la originea regnurilor animal i fungi. La sfritul acestei etap apar
adevratele celule eucariote nzestrate cu un aparat mitotic i meiotic ce
face posibil realizarea de diviziuni n care pot avea loc numeroase
recombinri genetice;
3. ntre eucariotul rezultat la sfritul etapei precedente i o alg
albastr-verde sau alt procariot purttor de pigment clorofilian. Procariotul
devine cloroplast, iar rezultatul acestei simbioze este apariia unei celule
eucariote fotosintetizatoare. Aceast sintez a stat la originea regnului
vegetal.
n concluzie, din procariotul ancestral au evoluat arhebacteriile i
eubacteriile, iar din eucariotul ancestral s-au difereniat toate celelalte
regnuri.

Apariia eucariotelor multicelulare

Eucariotele multicelulare au aprut aproximativ cu 600 milioane de ani n

urm, datorit sexualitii i a unor protiste consumatoare. Reproducerea
sexuat prin meioz a creat mari posibiliti de variaie genetic i deci de
adaptare la cele mai diferite condiii de mediu. Apariia unor protiste
consumatoare, care au pierdut capacitatea de fotosintez prin mutaie, dar
s-au putut hrni cu resturi organice sau chiar cu celule mai mici, a dus la
apariia i evoluia consumatorilor unicelulari i apoi, pluricelulari.
S-au difereniat astfel productorii, consumatorii i descompuntorii, ntre
care au nceput s se realizeze relaii multiple. Pe parcursul unor lungi
intervale de timp au aprut nenumrate specii de vieuitoare: unele dintre
acestea au disprut sau au fost nlocuite cu altele.

Observai aadar c toate aceste procese descrise mai sus au nceput

aproximativ acum 4 miliarde de ani i au continuat pn acum 530 de
milioane de ani, n perioada geologic cambrian. Este prima perioad n
care se gsesc resturi fosilizate ale unor organisme multicelulare mai
complexe dect bureii. n aceast perioad, au aprut aproximativ 50 de
grupe majore i diferite de organisme, inclusiv forme incipiente (un fel de
modele pentru animalele de astzi).
 BIBLIOGRAFIE:

https://lectiadebiologie.wordpress.com/2016/05/23/celula-
structura-proprietati/

http://gandeste-rational.blogspot.ro/2011/02/istoria-aparitiei-
vietii-2-primele.html

MANUAL DE BIOLOGIE CLASA A 9-A-BIOLOGIE de Ioana

Arinis/Aurora Mihail