EUROPA

Mediul natural ca suport al locuirii umane Poziţia geografică. Ţărmurile: golfuri,

insule, peninsule şi strâmtori
Relieful are o altitudine medie de aproximativ 340 m, așadar, nu este prea înalt.
Muntii Alpii, Carpații și Pirineii, oferă un mediu natural impresionant
Condițiile de locuire sunt dificile din cauza climatului rece și a căilor de acces limitate.
Câmpiile au soluri fertile și condiții bune pentru practicarea agriculturii, remarcându-se prin
mari concentrări de populație.
Europa are multe rețele hidrografice și lacuri,
Formațiunile vegetale, dispuse sub forma unor benzi latitudinale (verticale), completează
diversitatea peisajelor.
Europa este un continent cu o civilizație veche și leagănul Revoluției industriale, o forță
economică, socială și culturală dominantă de-a lungul istoriei.
Denumirea continentului Europa provine de la cuvântul de origine semită „ereb”, care
înseamnă „întunecos”, desemnând ținuturile unde apune Soarele, în opoziție cu „asu” (răsărit),
din care derivă Asia, regiunea în care răsare soarele

- Europa este situată latitudinal în emisfera nordică, iar longitudinal în emisferele estică și
vestică,

- Este străbătută de meridianul de 00 (Greenwich) și de paralela de 450 latitudine nordică.

- Împreună cu Asia, Europa formează continentul Euroasiatic (Eurasia),

- Datorită faptului că este înconjurată din trei părți de apă are aspectul unei peninsule.

- Întinderea continentului european este mai mult pe longitudine (1), iar suprafața este
de aproximativ 10 milioane km2 (al doilea cel mai mic continent ca suprafață).

Se învecinează

- la nord, cu Oceanul Arctic, la vest, cu Oceanul Atlantic,

 - la sud cu Africa de care o desparte Marea Mediterană si stramtoarea
Gibraltar
- la est, cu cu Asia, de care este delimitată prin Munții Ural, Marea
Caspică, Munții Caucaz, Marea Neagră, Marea Marmara și Marea Egee. Strâmtorile
Bosfor și Dardanele separă continentul european de Peninsula Asia Mică.

- Cea mai mare insulă care aparține politic Europei este Groenlanda (Danemarca) urmată
de Arhipelagul Britanic (cele mai mari insule ale arhipelagului sunt Marea Britanie și
Irlanda) și Islanda (cea mai mare insulă vulcanică)

- În sudul continentului sunt trei mari peninsule (Iberică, Italică și Balcanică),

- iar în partea de nord peninsulele Scandinavă și Iutlanda.

- Cele mai mari golfuri sunt: Biscaya (Spania, Franța), Botnic (Finlanda, Suedia), Finic
(Finlanda, Federația Rusă și Estonia)

Punctele extreme ale Europei continentale

- N – Capul Nord- 71° latitudine N- NORVEGIA

- S – Capul Tarifa- 36° latitudine N -SPANIA
- V – Capul Roca-9°50´longitudine V-PORTUGALIA
- E – NE-ul Munţilor Ural (localitatea Vorkuta)- 64° longitudine E- FEDERATIA RUSA

- al doilea cel mai sudic punct al Europei continentale este Capul Tainaron (36°38
´latitudine N), din Grecia, situat în sudul Peninsulei Peloponez

Din punct de vedere al numărului de locuitori, Europa este al treilea continent (după Asia și
Africa), cu o populație de peste 740 milioane locuitori în anul 2022.
Cea mai mare parte din continentul european este situată în zona de climă temperată, iar
partea extrem nordică a Europei se află în zona rece.
Țărmurile Europei sunt crestate, având numeroase articulații:
- peninsule:in N peninsulele Scandinavă, Kola, Iutlanda si in S peninsulele Iberică, Italică,
Balcanică;
- insule: Islanda și Arhipelagul Britanic (format din insulele Marea Britanie și Irlanda, dar
și din alte insule mai mici) care se află în Oceanul Atlantic. În Marea Mediterană sunt
insulele Baleare (Spania), Corsica (Franța), Sicilia și Sardinia (Italia), Creta (Grecia), Malta,
Cipru, etc.;
- golfuri: Biscaya (la Oceanul Atlantic in Spania si Franta), Botnic(in Finlanda si Suedia),
Finic și Riga (la Marea Baltică);
- strâmtori: Gibraltar, Dover (Calais), Bosfor, Dardanele etc.

Țărmul Europei este foarte dantelat, cu numeroase golfuri și avansări ale uscatului sub forma
peninsulelor

a. Țărmurile cu fiorduri - specifice litoralului Norvegiei, Islandei și nordului Arhipelagului

Britanic,
- sunt țărmuri înalte, puternic crestate, care s-au format prin
invadarea unor văi glaciare (fiorduri) de către apele mărilor și oceanelor
b. Țărmurile cu rias - specifice litoralului atlantic al Spaniei și al Franței, sunt țărmuri înalte,
care prezintă golfuri înguste și ramificate.
- Acestea apar în regiunile cu maree puternică. La flux, gurile de
vărsare ale râurilor au aspect de golf, iar la reflux, se transformă în terenuri mlăștinoase,
cu insule de nisip.
c. Țărmurile de tip dalmatic - specifice litoralului Croației la Marea Adriatică, se prezintă
sub forma unor insule paralele cu țărmul
d. Țărmurile cu poldere - specifice litoralului Țărilor de Jos, sunt țărmuri antropice
rezultate prin desecarea unor zone ocupate de apele mării, prin diguri, baraje și canale
e. Țărmurile cu deltă - sunt specifice gurilor de vărsare ale unor fluvii în mări cu maree
redusă: Dunăre, Pad, Rin, Volga
Caracteristici generale ale reliefului. Unităţi majore

Relieful Europei se caracterizează prin varietate, existând toate formele majore de relief:
munți(6%), dealuri, podișuri(37%), câmpii(57%)
Spre deosebire de alte continente, în Europa lipsesc podișurile foarte extinse.
Altitudinile medii scad din sudul spre nordul continentului, dinspre sistemul montan alpin către
câmpiile joase din nord.
Cel mai înalt vârf din Europa, Muntele Elbrus, are 5 642 de metri și se află în Munții Caucaz din
Rusia.
Sectoare restrânse ale Europei se situează sub nivelul Oceanului Planetar: Câmpia Precaspică (-
28 m) și Câmpia Olandeză, cu valori între -10 și -23 m (polderele).

După vârsta reliefului, se disting două regiuni continentale: Europa Nordică, mai veche, și
Europa Sudică, mai tânără.

Relieful Europei este foarte variat, iar în funcție de altitudine, se desfășoară pe trei trepte:
1. Munții s-au format în etape diferite de evoluție, deosebindu-se trei orogeneze (procese
complexe cu durată îndelungată, care conduc la formarea munților de încrețire):
a. orogeneza caledoniană, care este cea mai veche și în care s-au format Munții Scandinaviei
(Alpii Scandinaviei), Munții Cambrieni etc.;
b. orogeneza hercinică, în care s-au format Masivul Central Francez, Munții Ural etc.;
c. orogeneza alpină, cea mai nouă, în care s-au format majoritatea unităților montane din
centrul și sudul Europei (Munții Alpi, Munții Carpați, Munții Apenini etc.).
2. Podișurile s-au format în etape diferite, prin eroziunea unor munți vechi (de exemplu,
Podișul Valdai, Podișul Donețk) sau prin sedimentare (de exemplu, Podișul Bavariei).
3. Majoritatea câmpiilor s-au format prin sedimentare, cu materiale aduse de ghețari (de
exemplu, Câmpia Nord-Europeană), prin umplerea unor lacuri sau mări, cu sedimente
transportate de către râuri (de exemplu, Câmpia Padului, Câmpia Română), sau prin evoluția
unor delte (de exemplu, Câmpia Mării Negre). Unele câmpii s-au format prin eroziunea unor
podișuri vechi, fiind încadrate în categoria câmpiilor datorită altitudinilor coborâte (de exemplu,
Câmpia Europei de Est).

Unele sectoare din lanțuri sau masive montane s-au format și prin erupții vulcanice: Masivul
Central Francez, Munții Caucaz, Munții Carpați și Munții Apenini.
În prezent, teritoriul Europei este afectat de vulcanism, determinat de dinamica plăcilor
tectonice.
Vulcanii activi sunt localizați în spațiul mediteraneean, în zona de subducție a plăcii tectonice
africane sub cea euroasiatică, și în Islanda, în zona riftului atlantic.

ȘTIAI CĂ:
1. Insula Islanda este cea mai mare insulă vulcanică a Terrei, ca suprafață; Este considerată
insula gheții și a focului.
2. Vulcanul Vezuviu este situat în Golful Napoli, în Italia central; În anul 79 d.Hr., după
secole în care s-a aflat în stare latentă, a erupt și a devastat orașele romane Pompei și
Herculaneum (îngropate sub cenușă vulcanică).
3. Vulcanul Etna este cel mai înalt vulcan activ din Europa;Înregistrează o altitudine de 3
329 m, dar înălțimea sa variază, din cauza distrugerii parțiale a conului vulcanic în timpul
erupțiilor.
4. Santorini este locul unei erupții catastrofale, unul dintre cele mai mari evenimente
vulcanice din istoria Terrei.
5. În zona de rift (Riftul Medio-Atlantic sau Dorsala Atlantică), unul dintre cei mai activi
vulcani este Hekla (2), situat pe insula vulcanică Islanda. Înălțimea vulcanului este de
1.491 m, fiind alcătuit din numeroase cratere care erup periodic. Insula Islanda este cea
mai mare insulă vulcanică a Terrei, ca suprafață? Este considerată insula gheții și a
focului
6. În prezent, în Islanda, există o calotă glaciară restrânsă ca suprafață. Ghețari montani
actuali sunt în munții cu altitudini de peste 3 000 m (Munții Caucaz, Alpi și Pirinei) și la
altitudini mai joase, peste 2 000 m, în Munții Scandinaviei.
7. Vârful Mont Blanc (4 807 m) – cel mai înalt din Munții Alpi și ghețarul Argentière
8. Relieful glaciar a fost creat de ghețarii cuaternari. Calota glaciară ocupa tot nordul
Europei, iar, în munți, ghețarii se aflau la altitudini de peste 1 800-2 000 m. Când cea mai
mare parte a ghețarilor s-a topit, odată cu încălzirea climei, s-au evidențiat formele
reliefului glaciar: depresiuni lacustre, morene, circuri și văi glaciare.
9. Cea mai mare peninsulă de pe continentul Europa este Peninsula Scandinavă.
10. Cel mai mare golf al Europei este Biscaya
Vocabular

habitat – teritoriu locuit de un individ, de o specie ori de un grup de indivizi sau specii, în cadrul
căruia populația respectivă găsește condiții de viață la care se adaptează;
semit – care aparține unui grup de popoare, apropiate prin limbă și aspect fizic, din sud-vestul
Asiei, nordul și estul Africii (arabi, sirieni, evrei și alții)
polder – nume dat în Țările de Jos unei porțiuni de uscat obținut, de sub apele mării, prin
îndiguire și pomparea apei.
Glaciațiune cuaternară = interval de timp geologic în care răcirea globală a climei Pământului a
condus la dezvoltarea unor enorme mase de gheață poziționate fie la latitudini mari, fie în
munți, la altitudini de peste 1 800-2 000 m
HIDROGRAFIA

Caracteristici generale. Fluviile europene. Dunărea

Europa dispune de importante resurse de apă, care sunt însă neuniform distribuite.

Principalii factori care influenţează hidrografia Europei sunt:

- relieful (care determină repartiţia și direcția de curgere a apelor curgătoare)

- şi clima (debitul apelor curgătoare variază în funcție de cantitatea de precipitații și de valoarea
temperaturii aerului).

Hidrografia Europei cuprinde:

A. Oceanele și mările
- Continentul european este mărginit de Oceanul Atlantic (Marea Norvegiei, Marea Nordului,
Marea Mânecii, Golful Biscaya), la vest
- , și Oceanul Arctic (Marea Barents, Marea Albă), la nord.
- În sud, se află Marea Mediterană (Marea Adriatică, Marea Ionică, Marea Tireniană, Marea
Ligurică, Marea Egee),
- iar în sud-est, Marea Neagră.
B. Apele curgătoare
Continentul european are o rețea bogată de râuri și fluvii, cu caracteristici diferite ( a lungime și b debit),
în funcție de localizare:

1. Fluviile din Europa Sudică (Mediteraneană), care se varsă în Marea Mediterană (de exemplu, Tibru,
Pad, Ebru) sau Oceanul Atlantic (de exemplu, Duero, Tejo), sunt scurte și au debit variabil. Vara, din
cauza precipitațiilor reduse, debitul râurilor este scăzut, în timp ce iarna, ca urmare a precipitațiilor
bogate sub formă de ploaie și a lipsei înghețului, debitul este mare.

2. Fluviile din Europa Vestică sunt scurte și au un debit ridicat pe tot parcursul anului (datorită
precipitațiilor bogate). Se alimentează predominant din precipitații și se varsă sub formă de estuar,
datorită amplitudinii mareice din Oceanul Atlantic (de exemplu, Tamisa, Elba, Sena etc.).

3. Fluviile din Europa Centrală și Estică, din bazinul Mării Negre și al Mării Caspice, sunt lungi și au debit
variabil. Iarna (din cauza înghețului) și vara (din cauza secetei), debitul este redus, iar primăvara
(datorită precipitațiilor bogate și topirii zăpezilor) debitul este ridicat. Cele mai mari fluvii din această
zonă, Volga și Dunăre, formează delte la gura de vărsare, prin depunerea unor cantități mari de aluviuni
la contactul cu apa mării.

4. Fluviile din Europa Nordică, din bazinul Oceanului Arctic și Mării Baltice, au debit variabil (îngheață
iarna): Peciora, Dvina de Nord etc
Configurația uscatului și mările interioare împiedică existența unor râuri foarte lungi pe continent.

Cel mai lung fluviu este situat în jumătatea estică a Europei, unde și masa continentală are lățimea
maximă.

Dunărea este o excepție, prin direcția de curgere de la vest către est, în partea centrală a continentului.

Dunărea izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră și se formează prin unirea pâraielor Brigach şi Breg, pe
teritoriul Germaniei. Curge pe teritoriul a zece state, iar gura de vărsare se află pe teritoriul României

Cel mai lung fluviu din Europa este Volga. Curge aproximativ pe 3 690 km prin Rusia și se varsă în Marea
Caspică.

Cel mai intens trafic de mărfuri are loc pe fluviul Rin, care izvorăște din Munții Alpi din Elveția, curge prin
Germania și Țările de Jos și se varsă în Marea Nordului.

Râurile reprezintă importante căi de transport, oferă apă potabilă populației, apă pentru irigarea
terenurilor agricole sau pentru nevoile industriei ori producerea de energie.

Utilizarea atât de intensă a râurilor a contribuit la poluarea acestora.

Poluarea este cauzată de aruncarea directă a gunoiului și a apelor uzate în râuri, prin eliminarea
deșeurilor toxice din fabrici și scurgerile agricole care conțin îngrășăminte și pesticide.

Lungimea principalelor fluvii din Europa

1. Volga -3.530 km

2. Dunăre -2.850 km

3. Ural -2.428 km

4. Nipru -2.200 km

5. Don- 1.870 km

Dunărea este unul dintre cele mai importante fluvii europene.

Izvoare: Munții Pădurea Neagră (Germania);

Vărsare: Marea Neagră;

la vărsare se desparte în trei brațe – Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe, și formează o deltă (Delta
Dunării);

Principalii afluenți: Tisa (cel mai lung afluent), Sava (afluentul cu cel mai mare debit), Drava, Inn;
Țări traversate: 10 (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria, România,
Republica Moldova, Ucraina); Capitale traversate: 4 (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad).

C. Lacurile

În Europa există o mare varietate de lacuri, care după modul de formare (tipul genetic) sunt:

- tectonice: lacul Balaton (în Ungaria);

- vulcanice: Bolsena și Albano (în Italia), Sfânta Ana (în România);
- de acumulare amenajate în scopul producerii energiei electrice (lacuri de baraj hidroenergetic),
cum sunt cele de pe Volga (Samara, Volgograd etc.) sau de pe Dunăre (Porţile de Fier I și
Ostrovul Mare).
- lacuri glaciare de calotă, specifice câmpiei nordice din jurul Mării Baltice (de exemplu, lacurile
Ladoga, cel mai mare din Europa, și Onega, situate pe teritoriul Federației Ruse);
- lacuri glaciare montane, situate în munții înalți (de exemplu, lacurile Geneva, Como c , Konstanz
(Boden), din Munții Alpi);

ȘTIAI CĂ:

- Finlanda este denumită sugestiv Țara celor o mie de lacuri?

- Lacul Ladoga din Rusia este cel mai mare lac din Europa, ca suprafață (18 135 km²)?
- Lacurile Ohrid și Prespa, din Peninsula Balcanică, sunt „lacuri surori”? Sunt situate la o distanță
de doar nouă kilometri între ele și sunt interconectate printr-un sistem carstic de canale
subterane.
- Lacul Ohrid este cunoscut pentru perlele naturale de Ohrid.
- Loch Ness este un lac tectono-glaciar din Scoția, cunoscut pentru legenda monstrului Nessie.
- Lacurile Plitvice din Croația sunt incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, din anul 1979.
- În sud-estul Europei se află cel mai mare lac de pe Terra: Marea Caspică. Este un lac tectonic cu
o suprafață de 371 000 km² și 980 m adâncime maximă.
- Pe țărmurile Mării Negre și Mării Baltice s-au format lagune și limane. Lacurile artificiale sunt
amenajate în special în scop hidroenergetic
- Apele subterane sunt cele mai bune surse de alimentare a populației cu apă de băut, dar sunt
valorificate și în scop terapeutic.
 - in prezent, platoșa de gheață acoperă Groenlanda, partea centrală a Islandei, insule din Oceanul
Arctic. În munții înalți (Caucaz, Alpi, Pirinei) din zona temperată, la peste 3 000 m, sunt ghețari
cu suprafețe reduse.
- • Cel mai rapid ghețar din lume, Ghețarul Jakobshavn din Groenlanda, se deplasează cu o viteză
de aproximativ 40 de metri pe zi
- Oamenii de știință care studiază ghețarii sunt numiți glaciologi
- • Ghețarii montani pot forma adâncituri în scoarța terestră, care sunt numite circuri? Dacă circul
se umple cu apă, după topirea ghețarului, se formează un lac glaciar.
- • Un ghețar se formează pe măsură ce zăpada se acumulează, se tasează și se transformă în
gheață, proces care poate dura mai mult de o sută de ani
- Odată ce s-a format, un ghețar se mișcă foarte lent, sub influența gravitației

1. Fluviul care străbate Insula Irlanda se numește ...

2. Fluviul care străbate Peninsula Balcanică, traversând Bulgaria, se numește...

3. Fluviul care străbate Varșovia și se varsă în Marea Baltică se numește ...

4. Fluviul care izvorăște din Munții Alpi și se varsă în Marea Nordului, pe direcția sud-nord, se
numește ...

5. Fluviul care străbate Parisul și se varsă în Marea Mânecii se numește ...

6. Fluviul care străbate Londra și se varsă în Marea Nordului se numește ...

7. Fluviul cel mai lung din Franța, care se varsă în Golful Biscaya, se numește ...

8. Fluviul care străbate Peninsula Iberică , traversează Zaragoza și se varsă în Marea Mediterană
se numește ...

9. Fluviul care izvorăște din munții Alpi și se varsă în Marea Mediterană se numește ...

10. Fluviul care curge prin nordul Italiei se numește ...

11. Fluviul care străbate Roma se numește ...

12. Fluviul care străbate Kievul și se varsă în Marea Neagră se numește ...

Diferențieri climatice și biogeografice

 Europa este cuprinsă majoritar în zona de climă temperată (cu patru anotimpuri), iar în partea
nordică, în zona de climă rece (cu două anotimpuri).

Diferențierile climatice determină și diferențieri biogeografice, care se referă la vegetație, faună

și soluri.

În fiecare zonă climatică sunt anumite specii de plante și animale adaptate la condițiile de
mediu, însă, în ultimul timp omul, prin activitățile sale, a modificat profund vegetația naturală din fiecare
zonă geografică.

Tipurile de climă din Europa

Diferențierile climatice sunt influențate de o serie de factori, precum:

– poziția pe Glob, în zona de climă temperată; – configurația masei continentale, care

determină apariția climatelor contrastante;

– prezența Mării Mediterane și a Oceanului Atlantic, prin rolul de moderator termic al apei;

–relieful, prin altitudine și prin orientarea lanțurilor montane.

Diferențierea tipurilor de climă se realizează pe baza caracteristicilor principalelor elemente

climatice: temperatura, precipitațiile și vânturile.

1. Clima mediteraneeană, specifică Europei Sudice, este caracterizată de veri calde și secetoase,
iar iernile sunt blânde și ploioase. Vânturile specifice sunt Mistralul, Bora și Sirocco.

2. Clima temperat oceanică, caracteristică Europei Vestice și litoralului atlantic al Peninsulei

Scandinave, este influențată de prezența Oceanului Atlantic, care determină precipitații abundente pe
tot parcursul anului. Iernile sunt blânde, cu temperaturi medii anuale pozitive. Vânturile care acționează
în această zonă climatică sunt Vânturile de Vest, iar Curentul Atlanticului de Nord (un curent oceanic
cald) influențează clima Peninsulei Scandinave.

3. Clima temperat continentală, răspândită în special în Europa Estică, este caracterizată de

ierni friguroase și veri călduroase, determinate de influențele maselor de aer nordice și continentale.
Precipitațiile sunt scăzute.

4. Clima temperat continentală de tranziție, specifică Europei Centrale, este influențată de

tipurile de climă învecinate. Precipitațiile scad de la vest către est, cu cât crește distanța față de Oceanul
Atlantic.

5. Clima subpolară din nordul continentului este determinată de acțiunea vânturilor polare,
care determină temperaturi scăzute pe tot parcursul anului și precipitații predominant sub formă de
zăpadă.
 Diferențierile biogeografice

- sunt influențate de o serie de factori, precum:

- a)clima (temperatură, precipitații, vânturi);
- b) relieful, prin etajarea altitudinală a vegetației;
- c) omul, prin activitățile sale.

În funcție de acești factori se deosebesc următoarele zone biogeografice:

1. zona mediteraneeană, cu asociații de plante precum maquis și garriga și faună alcătuită

predominant din reptile;

2. zona pădurilor de foioase, cu arbori precum stejarul, fagul, ulmul, teiul etc. și animale
precum cerbul, căprioara, mistrețul, vulpea etc.;

3. zona pădurilor mixte, care face trecerea între pădurile de foioase și cele de conifere;

4. zona de stepă și silvostepă, caracteristică unui climat secetos, cu specii de plante adaptate la
condițiile de mediu (ierburi mărunte și pâlcuri de pădure), cu o faună alcătuită din rozătoare
(iepure, popândău, hârciog), păsări și reptile;

5. zona de taiga (păduri de conifere), alcătuită din specii de brad, molid și pin, din fauna
specifică făcând parte specii de mamifere cu blană, precum: ursul, lupul, râsul etc.;

6. zona de tundră, în care este specifică vegetația alcătuită din mușchi și licheni, iar fauna este
alcătuită din animale adaptate la frig (urși polari, iepure și vulpe polară, reni etc.);

7. zona alpină, specifică munților înalți, în care există o etajare altitudinală a vegetației și faunei.

Diferențierile climatice și biogeografice determină apariția unor tipuri de sol cu caracteristici

diferite (structură, fertilitate, culoare):

a. în zona mediteraneeană sunt specifice solurile de culoare roșiatică, denumite terra rossa;

b. în zona pădurilor de foioase sunt specifice soluri brune de pădure;

c. în stepă și silvostepă, solurile au o fertilitate foarte ridicată, fiind soluri de tip cernoziom,
bogate în humus;
d. în tundră solurile sunt turboase, slab fertile iar în taiga sunt soluri de tip podzol.