ORGANIZAREA

STRUCTURALA
SI
FUNCTIONALA
A CELULEI
CELULA SI FUNCTIILE SALE
Corpul omului contine aproximativ 100
trilioane de celule,fiecare din acestea
reprezentand o structura vie ce supravietuieste
indefinit si se poate reproduce atunci cand are
conditii corespunzatoare.

Celula are doua componente principale:

nucleul si citoplasma .Nucleul prezinta
membrana nucleara care il separa de
citoplasma, iar aceasta este delimitata de
mediul din jur prin membrana celulara.

In afara de aceste doua componente

importante, celula mai contine diferite substante
si acestea poarta numele de protoplasma.
Protoplasma este formata din : apa, electroliti,
proteine, lipide, glucide.
 Principalele structuri ale celulei sunt : mitocondriile,
aparatul Golgi, reticulul endoplasmic, lizozomii, centriolii,
membrana nuleara si membrana celulara.
 MEMBRANA CELULARA

Membrana contine in principal lipide si proteine.

Moleculele proteice penetreaza adesea intreaga membrana
intrerupand bariera lipidica, astfel formand cai transmembranare
sau canale prin care vor trece diferite substante.
Lipidele vor forma o bariera in calea apei si altor substante ce s-
ar misca intre compartimentele celulei.
 Lipidele membranei celulare
Membrana celulara are un strat bilipidic,de fapt un film
lipidic subtire cu grosimea a doua molecule si dispus
continuu la periferie. Intre aceste doua straturi se gasesc
proteinele globulare.

Lipidele sunt reprezentate de colesterol si fosfolipide. O

parte din ele sunt solubile numai in lipide, formand partea
hidrofoba, iar altele sunt solubile in apa, fiind partea
hidrofila.
 Lipidele membranei celulare
 Portiunile hidrofile sunt pozitionate la exterior unde vin in
contact cu apa inconjuratoare, iar cele hidrofobe se aliniaza in
centru.
 Acest strat bilipidic este o adevarata bariera pentru substantele
hidrosolubile ca ureea, glucoza, ionii, in schimb pot trece cele
liposolubile ca dioxidul de carbon, oxigenul, alcoolul.
 Stratul bilipidic are un caracter lichid, astfel proteinele sau alte
substante dizolvate pot difuza pe toata suprafata membranei.
Proteinele membranei celulare

 Masele globulare din stratul bilipidic reprezinta proteinele

membranare formate in special din glicoproteine.

 Ele se impart in doua categorii si anume : proteine integrale si

proteine periferice.
 Proteinele membranei celulare
 Proteinele integrale vor forma canale ( pori ) prin care trec substante
hidrosolubile.Aceste canale sunt selective, realizand o difuziune diferentiata
pentru unele substante.

 Proteinele periferice sunt atasate de fetele interne ale membranei fara a

o traversa. Ele sunt atasate de cate una dintre proteinele integrale. Au rol
de enzime ce catalizeaza reactii chimice foarte importante pentru functia
celulei.

 In afara acestor proteine, membrana poseda si proteine carausi (carrier).

Acestea se ocupa de “transportul activ”al substantelor (in sens invers celui
natural de difuziune).
 Glucidele membranei - glicocalixul

 Daca vorbim de glicoproteinele si glicolipidele membranei celulare inseamna

ca aceasta contine pe langa proteine si lipide, glucide aflate in combinatii cu
acestea.

 Glicoproteinele reprezinta o mare majoritate a proteinelor integrale, iar

glicolipidele sunt o zecime din moleculele lipidice.

 La nivelul membranei celulare, glucidele proemina la exterior.

 Alti compusi glucidici numiti proteoglicani au un miez proteic atarnand lejer

de suprafata externa a membranei.

 Functiile glucidelor sunt:

1. Confera suprafetelor celulare incarcatura negativa

2. Solidarizeaza celulele intre ele (glicocalixurile a doua celule se pot atasa)
3. Activeaza proteinele integrale actionand ca substante receptoare ce leaga
hormoni (insulina)
4. Participa la reactii imunologice.
CITOPLASMA SI ORGANITELE SALE
Cele cinci organite ale citosolului sunt:
- reticulul endoplasmic
- aparatul Golgi
- mitocondriile
- lizozomii
- peroxizomii.

Reticulul endoplasmic

Este format dintr-o retea de structuri veziculare tubulare si

aplatizate ce sunt interconectate.
Peretii sunt constituiti din bistraturi lipidice si proteine. In
interiorul tubilor se gaseste un mediu lichid diferit de citosol –
matricea endoplasmica. Reticulul endoplasmic are un rol foarte
important in activitatea metabolica a celulei, prezentand
numeroase enzime atasate de membranele sale.
 La fata externa a membranei sale sunt atasate mici
particule granulare, numite ribozomi. Ansamblul reticul
endoplasmic – ribozomi reprezinta reticulul endoplasmic rugos sau
granular.
O parte a reticulului nu are ribozomi, el numindu-se reticul
endoplasmic neted sau agranular.
Aparatul Golgi

Aparatul Golgi este format din patru

sau mai multe straturi suprapuse de
vezicule subtiri.
Are relatii stranse cu reticulul
endoplasmic, membranele fiind similare
cu ale acestuia si functionand in
asociere cu el.
In figura alaturata se observa ca din
reticulul endoplasmic se desprind mici
“vezicule de transport” care ulterior
fuzioneaza cu aparatul Golgi.
Acesta este modelul de transport al
substantelor intre reticulul endoplasmic
si aparatul Golgi din care se vor forma
lizozomii si veziculele secretorii ( bine
reprezentat in celulele secretorii ale
organismului ).
 Lizozomii

Lizozomii constituie un sistem digestiv

intracelular prin care celula inlatura,
prin digestie, substantele nedorite
( bacteriile ).
Ei sunt formati in aparatul Golgi,
apoi dispersati in citoplasma.
Lizozomii au diametrul 250-750 nm, iar membrana lizozomala este
bilipidica cu agregate proteice in structura sa.
In urma digestiei, din proteine vor rezulta aminoacizi, iar
glicogenul va fi hidrolizat la glucoza.
Principalele substante digerate sunt: proteinele, acizii nucleici,
mucopolizaharidele, lipidele si glicogenul.
In lizozomi s-au gasit peste 50 hidrolaze acide diferite, membrana
lizozomala impiedicand intalnirea acestora cu elemente din
citoplasma.
 Mitocondriile

Denumite “uzinelele energetice” ale celulei, extrag din oxigen si

alimente cantitati mari de energie. Sunt raspandite in toata citoplasma iar
numarul lor poate fi de sute sau mii in functie de nevoile fiecarui tip celular.
Compusa in principal din doua membrane proteice bilipidice, interna si
externa si matrice. Membrana interna are falduri formand septuri sau creste de
care sunt legate enzimele oxidative.
Matricea este cavitatea interna a mitocondriei si contine multe enzime
dizolvate. Aceste enzime lucreaza impreuna cu enzimele de pe septurile
membranei interne determinand oxidarea principiilor alimentare din care rezulta
CO2 siH2O.
Energia astfel rezultata este utilizata la sinteza adenozin trifosfat(ATP)
care este modalitatea de folosire a energiei de catre intreaga celula.
 NUCLEUL

Nucleul ramane cea mai importanta

parte intracelulara.
Este centrul de control al celulei.
El contine cantitati mari de ADN
( gene ) ce vor determina
caracteristicile enzimelor citoplasmei, influentand functiile
acesteia. Tot genele intervin in reproducere, ele fiind primele
care se divid in cadrul mitozei cu formare de celule fiice,fiecare
din acestea primind cate unul din cele doua seturi de gene.
Nucleul este clar conturat si bine delimitat de citoplasma prin
membrana nucleara. Este foarte usor de observat la microscop in
celula vie deoarece are un indice de refractie diferit de
citoplasma.
Nuleul prezinta cromatina raspandita peste tot in nucleoplasma,
iar aceasta in timpul mitozei formeaza cromozomii.
Invelisul nuclear
Membrana nucleara este dubla, o componenta fiind la interior si una la
exterior.
Membrana de la exterior este in continuarea reticulului endoplasmic
deci si spatiul dintre cele doua membrane vine in continuarea spatiului din
interiorul reticulului endoplasmic. Acest invelis este traversat de mii de pori
nucleari mari, trecand molecule cu greutate moleculara mare si mica.
Nucleolii
Nucleii in interfaza,( stare de fals repaus al celulei), au unul sau mai
multi nucleoli, corpusculi ce nu poseda membrana de separare si au un
continut mare de ARN si proteine.
Nuleolul se formeaza din cinci
perechi de cromozomi ce sintetizeaza
ARN . Nucleolii au si un important rol
in formarea ribozomilor.
 Endocitoza-Ingestia celulara
Pricipiile alimentare traverseaza membrana celulara prin transport activ si prin
difuziune. Atunci cand celula este in contact cu particule mai mari, acestea sunt
introduse in celula printr-o functie speciala-endocitoza. Aceasta cuprinde
pinocitoza si fagocitoza.
Pinocitoza se desfasoara continuu prin membranele multor celule,in
plus in unele celule ,acest proces are o rapiditate speciala.
De obicei proteinele se leaga de receptori specifici fiecarui tip . La suprafata
membranei locurile cu receptori se numesc invaginari captusite (coated pits)
care au in grosimea lor o proteina fibrilara-clatrina si filamente de actina si
miozina.Imediat cum proteina se atinge de receptor se produce invaginarea
adanciturii cu proteina cu tot, iar aceasta isi inchide marginile ca o punga, apoi
se desprinde de suprafata membranei fiind o vezicula de pinocitoza.
Acest proces se realizeaza cu ajutorul actinei si miozinei din structura, dar si cu
un consum de energie sub forma de ATP.
 Fagocitoza
Implica ingestia de particule mari si numai cateva celule au
aceasta capacitate ( macrofagele, leucocitele ). Particulele
fagocitabile au pe suprafata lor proteine sau mucopolizaharide ce
vor veni in contact cu receptorii fagocitului. Bacteriile, de obicei,
sunt invelite in anticorpi specifici si acestia sunt fixati de receptorii
fagocitului. Acest fenomen demonstrat de rolul anticorpilor in
fagocitoza poarta denumirea de opsonizare.
Etapele fagocitozei :
-liganzii de pe suprafata particulei fagocitabile se leaga
de receptori
-invaginarea membranei cuprinzand particula cu liganzi,
proces ce continua pana cand membrana inglobeaza toate
particulele ca un mecanism de “fermoar”.
-la acest proces participa toate elementele contractile

-proteinele contractile duc veziculele formate in

membrana, spre interiorul celulei.
Digestia intracelulara a
substantelor straine-Lizozomii
In momentul in care in celula ajung
veziculele de fagocitoza sau pinocitoza,lizozomii
se lipesc de ele si elibereaza enzimele lor
specifice-hidrolazele acide. In acest mod i-a
nastere vezicula digestiva unde are loc hidroliza
acida a acizilor nucleici, proteinelor, glicogenului,
mucopolizaharidelor.
In urma digestiei rezulta aminoacizi,
fosfati, glucoza, iar ce ramane nedigerat in
vezicule sant corpii reziduali ce se vor elimina din
celula prin exocitoza.
Un alt rol important al lizozomilor este
de a distruge cu ajutorul substantelor bactericide
microbi fagocitati inainte ca acestia sa provoace
daune.
Dintre substantele bactericide fac
parte: lizozimul (dizolva membranele), lizoferina
(leaga metale importante pentru cresterea
bacteriilor), in plus are si un pH acid de
aproximativ 5 care activeaza enzimele proprii si
inactiveaza sistemele bacteriilor.
Reticulul endoplasmic si aparatul Golgi-roluri

-cele mai bogate celule in reticul endoplasmic si

aparat Golgi sunt cele secretorii.
-de obicei sinteza incepe in reticulul endoplasmic,
apoi produsii trec in aparatul Golgi unde sufera
prelucrari inainte de a fi eliberati.
-sinteza lipidelor are loc in reticulul endoplasmic
neted
-reticulul endoplasmic rugos (granular) are
ribozomi cu rol in formarea proteinelor.
Dupa ce molecula proteica este sintetizata,trece
prin membrana reticulului endoplasmic in matricea
acestuia unde sunt prelucrate de enzimele
reticulului. Proteinele sintetizate de ribozomi si
eliberate in citoplasma sunt proteine libere, iar
cele din R.E sunt majoritatea glicoproteine.
-apratul Golgi poate forma anumite glucide pe
care R.E. nu le poate fabrica. Acestea sunt acidul
sialic si galactoza.
 FUNCTIILE MITOCONDRIILOR-EXTRAGEREA ENERGIEI
Energia pentru a supravietui celula si-o extrage din surse
ca : oxigen, glucide, lipide, proteine.
Inca inainte de a ajunge la celule, glucidele se transforma
in glucoza, proteinele in aminoacizi si lipidele in acizi grasi.
Principiile alimentare in interiorul celulei reactioneaza cu
oxigenul, toate reactiile oxidative avand loc in mitocondrii, iar
energia eliberata este stocata ca ATP care va fi utilizat la randul
sau in reactii metabolice.
Procese chimice la nivelul
mitocondriei

Glucoza este supusa

procesului de glicoliza ce o
transforma in acid piruvic si pe
baza energiei generate (5% din
intreaga energie generata de
metabolismul celular) o parte din
ADP este convertit in ATP.
In mitocondrii este
generata cea mai mare cantitate
de ATP. Tot in mitocondrii
aminoacizii, acidul piruvic si acizii
grasi sunt transformati in acetil-
CoA care intra in ciclul Krebs sau
ciclul acidului citric.
Cilii si miscarea ciliara

-Miscarea ciliara este al doilea tip de miscare

intalnit la celulele organismului uman.
-Doua teritorii prezinta astfel de celule :
mucoasa trompelor uterine si mucoasa cailor
respiratorii.
La nivelul cailor respiratorii ,miscarea
sacadata a cililor face posibila deplasarea
mucusului spre faringe (1cm/min) pentru a
realiza curatirea acestor cai.
-Daca ne referim la trompele uterine, cilii fac
posibila deplasarea lichidului dinspre ostium-ul
tubar spre cavitatea uterina, astfel ovulul
poate ajunge dinspre ovar spre uter.
-De asemenea cilul este acoperit cu o
evaginare a membranei celulare si sustinut de
unsprezece microtubuli.
-Noua tubuli dubli sunt dispusi circular la
periferia cilului si doi separati sunt dispusi
central
SCHIMBURILE DE SUBSTANTE PRIN MEMBRANELE CELULARE

Daca luam ca reper celula, se poate vorbi de

lichidul intracelular si cel extracelular care va include
lichidul interstitial(in spatiile dintre celule), dar si
plasma sangvina.
Introducerea in celule a substantelor necesare
activitatii celulare, precum si eliminarea produsilor de
catabolism sau utili metabolic se realizeaza prin
fenomene de transport transmembranar, de o mare
diversitate si eficienta.
Lichidul extracelular este bogat in sodiu si clor,
dar foarte sarac in potasiu, pe cand lichidul
intracelular are o situatie exact opusa continand
potasiu, proteine si fosfati in cantitate mai mare.
Situata la limita dintre celula si mediul extracelular,
membrana celulara controleaza si moduleaza
schimburile, asigurand supravietuirea, functionarea si
adaptarea homeostazica permanenta a celulelor la
conditiile de mediu.
 Bariera lipidica si proteinele de transport ale
membranei celulare
Stratul bilipidic al membranei celulare este o bariera fata de
miscarea apei si a substantelor hidrosolubile intre spatiul
extracelular si intracelular. Proteinele membranei ce strabat
stratul lipidic, constituie o cale alternativa de transport, si se
numesc proteine de transport.
Unele proteine integrale pot crea cai hidrofile omogene care
traverseaza membrana ca un tunel, numindu-se canale
proteice (ionice),iar altele sunt denumite proteine caraus
(carrier)care ajuta substantele sa traverseze membrana celulara.
Doua tipuri de mecanisme:
- transportul pasiv - in sensul gradientelor fizico-chimice
transmembranare, fara consum de energie (osmoza si
difuziunea )
- transportul activ - impotriva gradientelor fizico-chimice
transmembranare, cu consum de energie
Difuziunea Difuziunea reprezinta miscarea haotica
moleculara a substantelor, fie prin spatiile
intermoleculare din membrana, fie in
combinatie cu o proteina transportoare.
Energia ce provoaca difuziunea este
energie cinetica rezultata in urma miscarii.
Datorita miscarii moleculelor, fortele
electrostatice si internucleare realizeaza
atractii si respingeri, in miscarea lor in
diferite directii, ricosand aleator de
milioane de ori pe secunda
Acesta miscare permanenta a moleculelor
se numeste difuziune.
La nivelul membranei celulare vorbim de
doua subtipuri importante de difuziune:
simpla si facilitata
Difuziunea simpla

- posibilitatea de
traversare a membranei
determinata de cantitatea de
substanta existenta, de
viteza miscarii cinetice si de
numarul porilor membranei
prin care trec moleculele sau
ionii
- poate urma doua
cai: prin bistratul lipidic sau
prin canalele hidrofile
proteice
Difuziunea substantelor liposolubile.

Rapiditatea cu care o substanta traverseaza bistratul

lipidic depinde de liposubilitatea substantei respective.
Oxigenul, dioxidul de carbon, azotul, alcoolul
sunt dizolvabile in stratul lipidic, avand o rata mare a
difuziunii si patrund rapid in celula.
Transportul apei transmembranar prin difuziune
simpla.
Lipidele membranei sunt hidrofobe, insa apa
traverseaza destul de repede membrana celulara, cea
mai mare parte trecand prin canalele proteice.
Moleculele de apa fiind suficient de mici, iar
energia lor cinetica suficient de mare ele traverseaza
rapid inainte de a fi oprite de lipidele hidrofobe.
Ionii nu pot traversa liber bistratul lipidic.

Fiecare transport de ioni se face prin canalele

proteice deoarece ionii au incarcatura electrica iar
bistratul lipidic are lipide polarizate cu sarcini negative
ce vor respinge ionii.
Interactiunea dintre sarcina electrica a ionului si
sarcina bistratului lipidic face ca acestia sa poata
traversa membrana doar prin canalele proteice ale
acesteia.
Difuziunea simpla
Canalele ionice
 Canalele ionice se caracterizeaza prin permeabilitate si selectivitate.
Selectivitatea canalului permite trecerea doar a anumitor specii ionice
datorita unor “bariere de selectivitate”
Permeabilitatea canalului, capacitatea de a asigura un flux ionic este
realizata de un mecanism de bariera(“gating mechanism”).

Se descriu:
1 -canale voltaj dependente, cu senzori de voltaj care la atingerea unei
diferente de potential transmembranar realizeaza deplasari de sarcini
intracaniculare;
2 -canale chimic dependente care se deschid in prezenta anumitor
substante endo-sau exogene;
3 -canale receptor operate – unele proteine ale portii canalului sunt
deschise ca urmare a fixarii altor molecule pe aceste proteine, producandu-
se o modificare conformationala a moleculei proteice care inchide si
deschide poarta. Aceasta se numeste “ligant gating”, iar substanta care se
leaga se numeste ligant (mesager chimic);
4-canale mecano-activate – sub influenta unor factori mecanici
(presiune,intindere) trec prin modificari conformationale ce le deschid;
5 -canale cu deschidere spontana
 Canalul voltaj-dependent conduce curent dupa
legea “totul sau nimic”. Inchiderea si deschiderea
portii este brusca, timpul necesar trecerii de la o stare
la alta fiind de ordinul catorva milionimi de secunda.
La un anumit voltaj canalul poate ramane inchis tot
timpul, in timp ce la alt nivel de voltaj el poate ramane
deschis tot timpul.
 Canalele de Na+voltaj dependente
 apar mai ales in membranele neuronale si in muschiul scheletic.
 sub actiunea unui stimul se produce un influx de cationi si
apare in acea zona o depolarizare care daca depaseste pragul
( - 10 – 15 mv) modifica sarcina la suprafata membranei si
determina o redistribuire a electronilor in interior.
 acest flux de electroni spre interior are ca rezutat modificarea
starii barierelor. Fenomenul poarta denumirea de curent de
poarta (gating curent).
-depolarizarea membranei scade pragul de
deschidere a canalului (hiperexcitabilitate), iar
hiperpolarizarea creste acest prag (excitabilitate
scazuta).
-acest mecanism voltaj-dependent este modelul
potentialelor de actiune ale nervilor, ce reprezinta
de fapt impulsurile nervoase.
 Canalele de K+ voltaj dependente
 prezinta o singura bariera de permeabilitate ce se deschide tardiv
 canalele de sodiu activate de acelasi stimul sunt deja in stare
inactiva.
 odata aflate in pozitie deschisa, canalele de K+ joaca rolul unei cai
hidrice pasive, prin care, sub influenta gradientului de concentratie,
se realizeaza un eflux de K+ transportand un curent ionic dirijat in
sens contrar curentului de Na+ prin canalele specifice mentionate
anterior.
 acest curent mareste diferenta de potential transmembranar.
 Canalele de Ca+ voltaj-dependente
 controleaza o buna parte dintre fluxurile transmembranare
de Ca+, cu implicatii deosebite in declansarea si modularea
unei game largi de activitati celulare.
 proteina-canal este formata din cinci subunitati
polipeptidice si glicopeptidice: alfa1, alfa2, beta pe fata
interna, gamma, delta in zona externa.
Difuziunea facilitata - este o forma de transport
pasiv care este mediata de
carausi si implica prezenta unei
proteine - carrier specifica care
ajuta la traversarea membranei
cu o viteza mult crescuta fata
de difuziunea simpla.
-rata difuziunii atinge un
maxim pe masura cresterii
concentratiei.
-molecula de transportat se
fixeaza pe extremitatea “cis” a
proteinei apoi urmeaza etapa
de transport propriu-zis, in care
se produce deplasarea prin
interiorul transportorului spre
fata opusa “trans”.
 Difuziunea facilitata

 in acest mod se transporta glucoza si

majoritatea aminoacizilor. In cazul in care
concentratia glucozei de pe fata “trans” este
redusa, transportorul neincarcat revine la fata
“cis” pentru fixarea unei noi molecule.

 glucoza are o molecula caraus ce poate

transporta si alte monozaharide, iar insulina
poate mari rata difuziunii facilitate a glucozei de
10-20 ori.
 Contra-transportul

 numit si schimbul mediat de transportori, este

o alternativa la mecanismul difuziunii facilitate.
 lipseste etapa de revenire a trasportorului
descarcat de pe fata”trans” pe fata “cis”.
 fac parte o serie de proteine transportori cum ar
fi: schimbatorul de Na+/Ca2+ (in membranele
neurale si miocardice) si cel Na+/H+.
Factori care afecteaza rata neta a difuziunii

Rata neta a difuziunii intr-un sens reprezinta

diferenta cantitatilor de substanta ce difuzeaza in cele
doua sensuri.

Factorii care afecteaza aceasta rata sunt:

1-suprafata membranei
2-permeabilitatea
3-diferenta de concentratie a substantelor care
difuzeaza
4-diferenta de potential intre cele doua fete ale
membranei
5-diferenta de presiune
Osmoza la nivelul membranei celulare

Deplasarea transmembranara a moleculelor de apa se realizeaza

prin fenomenul de osmoza.
In cazul a doua solutii separate printr-o membrana
semipermeabila, moleculele de solvent ( apa ) se vor deplasa din
compartimentul cu concentratie mica (de solvit) in compartimentul
cu concentratie mare.
In solutiile cu concentratie mai redusa, moleculele cu solvent fiind
mai putin obstructionate de solvit, au o agitatie moleculara mai
mare, trecand in zona de concentratie crescuta.

Osmolalitate. Presiune osmotica .

O concentratie de 1 osmol la litru va determina in solutie o

presiune osmotica de 19.300 mmHg, la temperatura normala a
corpului de 37°C. Concentratia de 300 miliosmoli a lichidelor
corpului determina o presiune osmotica de 5790 mmHg .
Transportul activ

Transportul transmembranar al unor substante impotriva

gradientelor fizice, ca si mentinerea unor inegalitati de
concentratie ionica (sodiu si potasiu) nu pot fi explicate decat
daca se i-a in considerare existenta unor mecanisme de
transport activ (pompe).
Transporturile active pot fi de doua tipuri, primar si
secundar, in functie de sursa de energie utilizata pentru
transport si modul cum se realizeaza.
Transportul activ primar se caracterizeaza prin faptul
ca utilizeaza direct ATP in vederea transportului, ce este realizat
cu ajutorul unor ATP-aze specifice fiecarei specii ionice sau
molecule transportate.
In transportul activ secundar este utilizata energia
unui gradient ionic de concentratie, generat anterior prin
transport activ primar.
 De transportul activ primar beneficieaza ionii de sodiu, potasiu,
calciu, hidrogen, clor si altii.
 Cel mai cunoscut dintre mecanismele de transport activ este al
sodiului si potasiului numit pompa de sodiu-potasiu cu ATP -
azele de transport
 In urma proceselor ce au loc sodiul disociaza
spre exteriorul celulei, iar potasiul intra in
celula.
 Pompa se poate gasi in toate celulele
organismului si regleaza gradientele
transmembranare de concentratie ale sodiului
si ale potasiului, realizand la interiorul celulei un
potential electric negativ.

Functionand la capacitate maxima, aceasta ATPaza
transporta trei ioni de sodiu spre exterior si doi ioni de
potasiu spre interior pentru fiecare molecula de ATP
hidrolizata.
 Fosforilarea si defosforilarea ciclica a proteinei o face sa
oscileze intre doua conformatii alternative (peristaltica
moleculara).
 CO-TRANSPORTUL CU SODIU AL GLUCOZEI SI
AMINOACIZILOR
In multe celule, glucoza si aminoacizii sunt transportati impotriva
gradientelor de concentratie.Carausul are doua situsuri de legare in partea
sa externa : pentru sodiu si pentru cealalta substanta deoarece exista
diferenta de concentratie intre exteriorul si interiorul membranei pentru
sodiu, rezulta sursa de energie al transportului. Dupa ce sodiul si glucoza
au fost fixate, proteina carrier sufera o modificare conformationala apoi se
realizeaza transportul simultan in celula.
Co-transportul sodiu-aminoacizi
Foloseste alte proteine carrier, dar se petrece asemanator. Sunt cinci tipuri
de proteine de transport pentru aminoacizi fiecare transportand cate un
subset de aminoacizi. Aceste exemple de co-transport sunt prezente in
celulele tubulare renale si celulele mucoasei intestinale.
 CONTRA-TRANSPORTUL SODIU-HIDROGEN SI SODIU-CALCIU.

In urma acestui mecanism sodiul este deplasat spre

interiorul celulei iar calciu in exteriorul celulei.

Antiportul de calciu este prezent in toate membranele

celulare, ambii ioni avand aceiasi proteina carrier.

Aceastamodalitate de transport se adauga la

mecanismul de transport de calciu existent in unele
celule.

Contratransportul sodiu-hidrogen este foarte important

la nivelul tubuli contort proximal al nefronului, unde
concomitent cu deplasarea sodiului in afara lumenului,
ionii de hidrogen ies din celula.