ANATOMIE CURS 1

CELULA
- este unitatea de baza structurala, functionala si genetica a tuturor organismelor vii.
- cel care a introdus pentru prima oara notiunea de celula a fost Robert Hooke in anul
1665.
- din punct de vedere al organizarii morfologice, biochimice si genetice, exista doua tipuri
de celule:
o celule eucariote (celule cu nucleu) care intra in alcatuirea tuturor plantelor si
animalelor;
o celule procariote (fara nucleu) care sunt bacterii.
- dimensiunile celulelor – variaza de la un tesut la altul; in medie sunt cuprinse intre 20-30
microni.
- structura celulei – se poate observa la microscopul electronic. Componentele principale
ale celulei sunt: membrana, citoplasma si nucleul.

1. MEMBRANA CELULARA - se gaseste la exteriorul citoplasmei, avand

structura trilaminata; straturile extern si intern sunt fosfolipidice iar cel
mijlociu protidic.Are rol de protectie si mediaza schimburile de substante intre
celula si mediu, avand permeabilitate selective si fiind polarizata electric.
 Moleculele lipidice (fosfolipide si cholesterol) sunt dispuse intr-un strat dublu continuu.
Acest bistrat lipidic asigura structura de baza a membranei celulare si serveste drept bariera
reativ impermeabila pentru moleculele solubile in apa.
Moleculele proteice sunt dispuse in mozaic in stratul bilipidic: fie sunt asezate de o parte
si de alta a bistratului lipidic (proteine extrinseci), fie il strabat (proteine intrinseci).
Proteinele membranare mediaza diferite functii ale membranei, printre care:
- transportul specific al moleculelor in si din celula;
- cataliza reactiilor asociate membranei;
- stabilirea legaturii structural intre citoscheletul celular si matricea extracelulara.

Transportul prin membrana celulara

Bistratul lipidic este permeabil pentru apa, gaze, molecule mici relative hidrofobe si este
impermeabil pentru molecule mari, macromolecule, particule, ioni si molecule incarcate electric.
Diverse substante pot ajunge in citoplasma prin mecanisme de transport variate.
Multi ioni si unele molecule mici pot strabate membrana celulara in sensul gradientului
concentratiei lor chimice, printr-un proces cunoscut drept transport pasiv, in care nu se
consuma energie metabolica. Pentru unii ioni transportul prin membrane este cuplat cu hidroliza
de ATP si se numeste transport activ.

Transportul pasiv se realizeaza prin: difuziune simpla, difuziune facilitata, proteine

canal ionic.

Difuziunea simpla – o molecula mica in solutie apoasa se dizolva in bistratul lipidic, il

strabate si apoi se dizolva in solutia apoasa de partea cealalta a membrane. Viteza de difuziune a
moleculelor prin bistrat este proportional cu gradientul de concentratie transmembranar si cu
caracterul lor hidrofob. Prin difuziune simpla strabat membrana: apa, gazelle (O 2, CO2, N2) si
moleculele mici realativ hidrofobe (etanol).

Difuziunea facilitata – este cel mai comun tip de transport pasiv si se realizeaza prin
proteine specific numite permeaze, care ajuta la transportul prin membrana a unor molecule, cu
greutate moleculara mica. Procesul este selectiv iar viteza de difuziune este mai mare decat in
difuziunea simpla. Prin difuziunea facilitate sunt trasportate prin membrana hematiei glucoza si
urea.

Transportul prin proteine canal ionic – membrane celulara contine un tip special de
proteine numite proteine canal ionic care permit anumitor ioni (Na +, K+, Cl-) sa o traverseze cu
viteze diferite in sensul gradientului lor de concentratie. Proteinele canal ionic determina
permeabilitatea selectiva a membranei celulare, care (impreuna cu gradientul) de concentratie
genereaza potentialul electric transmembranar. Acest potential variaza intre -30 si -100mV, cu
interiorul celulei negative fata de exterior.
 Transportul activ

Membranele celulare contin enzime in care hidroliza ATP-ului este cuplata direct cu
transportul ionilor impotriva gradientului electrochimic, mecanism numit transport activ.
Na+/K+ ATP-aza transporta ionii de Na+ in exterior, iar ionii de K+ in interiorul celulei.
Ca2+ ATP-aza transporta ionii de calciu afara din celula scazandu-se concentratia
intracitosolica.

Internalizarea macromoleculelor si particulelor

Celulele pot prelua din mediul inconjurator macromolecule, sau chiar particule mari, prin
invelirea lor de catre o regiune a membrane plasmatice, urmata de formarea unei vezicule
intracelulare.
Endocitoza este mecanismul prin care regiuni mici din membrana celulara se
invagineaza, pana cand se formeaza o noua vezicula intracelulara.

Fagocitoza consta in internalizarea particulelor mari (pana la cativa micrometri), cum ar

fi bacterii sau fragmente de celule. La inceput particula tinta este legata de suprafata celulara.
Ulterior membrana plasmatica se extinde pe suprafata particulei, inconjurand-o complet.
Veziculele de fagocitoza sunt mult mai mari decat cele de endocitoza.
 Specializari ale suprafetei celulare

Unele cellule din organismal uman pot avea la suprafata lor anumite structure
specializate. Specializari ale suprafetei celulare sunt: microvilii, cilii si flagelii.

Microvilii sunt prelungiri digitiforme ale membranei celulelor specializate in absorbtia

substantelor nutritive. La nivelul enterocitelor (cellule absorbante din epiteliul intestinal)
microvilii formeaza “marginea in perie”, marind suprafata celulara si crescand rata de absorbtie
in celula.

Cilii sunt structuri lungi 10-20mm), subtiri si mobile care proemina pe suprafata celulei.
Sunt alcatuiti dintr-un ansamblu complex de microtubuli inveliti de o extensie a membranei
celulare. Cilii sunt structuri mobile si executa o miscare de tip inainte-inapoi. Prin miscarea lor
coordonata sunt antrenate mediile fluide de la suprafata celulelor (mucusul secretat la suprafata
celulelor din epiteliul respirator).
 Flagelul este mai lung decat cilii si executa o miscare elicoidala. Singura celula flagelata
la om este spermatozoidul.

Jonctiunile intercelulare

Multe din tesuturile organismului sunt agregate de celule. Pentru a functiona integrat,
diferitele tipuri de celule au structuri de suprafata specializate, denumite jonctiuni intracelulare.
Jonctiunile permit sau impiedica trecerea moleculelor printre celule si determina celulele sa
adere intre ele sau la matricea extracelulara. Principalele tipuri de jonctiuni intercelulare sunt:
jonctiunile stranse, desmozomii si jonctiunile gap.
2. CITOPLASMA– este masa coloidala care inconjura nucleul. Se prezinta ca
un sistem coloidal, in care mediul de dispersie este apa iar faza dispersata,
ansamblul de micelle organice ce se gasesc in stare de miscare browniana. Din
punct de vedere structural si functional citoplasma este formata din doua
component:
- o parte nestructurata care formeaza citoplasma fundamentala
(hialoplasma);
- o parte structurata reprezentata de organitele citoplasmatice si
incluziunile intracelulare (sunt produsi rezultati din activitatea metabolica a
celulei). Organitele citoplasmatice sunt de doua tipuri: organite comune
(intalnite la toate tipurile celulare) si organite specifice (intalnite doar la
anumite tipuri de celule).

Organitele comune sunt:

- Reticulul endoplasmatic – apare ca un sistem circulator
intracitoplasmatic, care face legatura dintre exteriorul celulei si nucleu;
- Ribozomii – sunt sferici, liberi sau atasati de reticulul endoplasmatic.
Contin ARN, proteine si au rol in sinteza proteinelor.
- Lizozomii - sunt corpusculi foarte mici care stocheaza enzime
digestive. Au rol in digestia celulara si sunt considerati ,,maturatori" ai
celulelor. Lizozomii se gasesc in numar mare in leucocite si in celulele
imbatranite.
- Aparatul Golgi - este asezat tot in aproprierea nucleului. El este
format din niste cisterne plate in forma de disc, dilatate la capete si
inconjurate de vezicule. Are rol secretor, fiind dezvoltat mai ales in
celulele secretoare.
- Mitocondriile - sunt asezate, de obicei, in jurul nucleului, fiind mai
numeroase in celulele cu activitate intensa. Intervin in respiratia
celulara si sunt considerate ''uzinele energetice'' ale celulei, avand rol
in producerea de energie celulara.
- Centrozomul – este situat in apropierea nucleului unde formeaza fusul
de diviziune. Lipseste in celula nervoasa, care nu se divide.

Organitele specifice sunt:

- Miofibrilele – specifice fibrei musculare;

- Neurofibrilele si corpusculii Nissl specifici celulei nervoase.
 Fig.1. Structura celulei

3. NUCLEUL- are o forma sferica situat in centrul celulei la celulele tinere si in

lateral la cele senescente. Forma lui corespunde, in general cu forma celulei in
care se gaseste. Majoritatea celulelor sunt uninuclate, exista si celule
binucleate (celulele hepatice), polinucleate (fibra muscular striata), sau
anucleate (hematia adulta). Nucleul este o structura indispensabila pentru viata
celulei, fiind delimitat de exterior de membrana nucleara care cuprinde
nucleoplasma si unele structuri refringente: nucleoli si cromatina din care sunt
formati cromozomii. Celulele fara nucleu au o capacitate limitata de crestere
si nu se divid. Nucleul are rolul de sinteza replicativa proprie in vederea
distribuirii lor in diviziune si sinteza a celulei.
Diviziunea celulara si continuitatea genetica

- Proprietatile fundamentale de crestere, de dezvoltare si de reproducere

ale organismelor se realizeaza prin procesul de diviziune celulara.
Componentele celulei asigura in cursul diviziunii transmiterea
ereditara a caracteristicilor de la o celula la alta, de la un individ la
altul si de la o generatie la alta.
- La organismele evoluate pentru realizarea autoreproducerii integrale a
celulei, exista un mecanism specializat, cu valabilitate universala la
orice fiinta vie. Astfel nucleului ii revine rolul de a asigura
transmiterea caracteristicilor ereditare fapt ce se realizeaza in cursul
diviziunii celulare: mitoza (diviziune indirecta) pentru celulele
corporale sau somatice si meioza (diviziune reductionala) in procesul
de formare a gametilor.
- Mitoza - diviziunea mitotica se petrece intr-o celula cu o garnitura
dubla de cromozomi (2n) determinand nasterea a doua celule identice
in continut cu cea initiala. Diviziunea celulara a fost impartita in cinci
faze: interfaza, profaza, metafaza, anafaza si telofaza. In interfaza
celula are o intensa activitate de sinteza proteica si sinteza replicativa a
moleculei de ADN, care constituie procesul esential al duplicarii
cromozomale. La sfarsitul interfazei cromozomii sunt duplicati, fiind
formati din doua cromatide. De asemenea are loc sinteza replicativa a
diferitelor tipuri de ARN si a proteinelor precum si crearea unei
rezerve de energie necesara pentru diviziune. Procesul incepe la
nivelul nucleului prin individualizarea se continua cu diviziunea
nucleului si se incheie prin diviziunea celulei. Denumirea de diviziune
indirecta provine tocmai de la faptul ca diviziunea nucleului precede
diviziunea celulei mama in cele doua celule fiice, identice in continut
cu celula mama initiala. Mitoza asigura repartizarea in celulele-fiice a
unei cantitati egale de material genetic. Datorita acestui fapt,
diviziunea celulara reprezinta un mecanism biologic fundamental, care
determina transmitetea informatiei genetice de-a lungul generatiilor
celulare. Diviziunea nucleului e urmata de regula de diviziunea
citoplasmei. Durata mitozei e in functie de tipul de celule si specie, de
varsta individului si de conditiile de viata, variind intre cateva minute
pana la cateva zeci de ore.
- Meioza - diviziunea meiotica, numita si reductionala, reprezinta
totalitatea fenomenelor complexe premergatoare formarii gametilor.
Ea are loc numai in celulele germinale din organele sexuale, deci
numai la organismele care se reproduc sexuat. In urma meiozei in
procesul de formare al gametilor, dintr-o celula diploida originala se
dezvolta si devine functionala o singura celula haploida: ovulul si
spermatozoidul.
- Cromozomii - sunt structuri constituite din ADN si proteine
specifice. Ei au forme si marimi diferite. In celulele somatice
cromozomii formeaza perechi 2 cate 2 (2n). Cromozomii sexului-
heterozomi - sunt notati simbolic XX la femei si XY la sexul masculin.
 Cariotipul uman

Cariotipul uman in sindromul Down ( 3 cromozomi 21)

- Gena – este unitatea elementara a ereditatii. Ea reprezinta o particula

materiala diferentiata in materialul genetic care controleaza sau
conditioneaza manifestarea uneia sau mai multor caracteristici
ereditare ale unui organism. Ea este formata dintr-un acid nucleic-
ADN- acid dezoxiribonucleic pentru marea majoritate a organismelor
si ARN- acid ribonucleic pentru unii virusi. Pozitia ocupata de gena in
cromozom se numeste locus. Ca urmare a mutatiei (o schimbare
brusca in structura submicroscropica a genei), o gena poate prezenta
mai multe variante, denumite alele din care numai cate una singura
exista in fiecare cromozom.
 TESUTURILE
- Tesuturile sunt grupari de celule interdependente care au aceeasi origine, forma, structura
si functie. Tesuturile se grupeaza la randul lor, formand organe.
- Principalele tipuri de tesuturi sunt: epitelial, conjunctiv, muscular si nervos.

I. TESUTUL EPITELIAL

- Formeaza la suprafata corpului epiderma si captuseste suprafata interna a organelor

cavitare (tub digestiv, cai respiratorii, cai urinare), constituind mucoase.
- Este format din celule pavimentoase, cubice, prismatice sau cilindrice, strans legate intre
ele, fie prin punti citoplasmatice ce trec de la o celula la alta, fie printr-o substanta amorfa
care le cimenteaza.
- Celulele profunde sunt asezate pe o membrana bazala, care le separa de tesutul
conjunctiv, care are functie trofica, epiteliile nefiind vascularizate se hranesc prin
difuziune.
- Dupa functie epiteliile sunt clasificate in: epitelii de acoperire, glandulare si senzoriale.
 1. EPITELIILE DE ACOPERIRE

- Sunt unistratificate si pluristratificate.

A. Epiteliile unistratificate, dupa forma celulelor, se pot clasifica in:

- Pavimentoase simple – formeaza tunica interna a vaselor sangvine, pleurei, pericardului

si peritoneului;
- Cubice simple – intalnite in bronhiole si canalele de secretie ale glandelor;
- Cilindrice simple – formand epiteliul mucoasei tubului digestiv de la stomac la rect si al
mucoasei trompelor uterine. Celulele acestor epitelii pot prezenta cili sau microvili,
acoperiti de o membrane celulara, formand “marginea in perie”, sau un platou striat, cu
rol de epiteliu absorbant (vilozitatile intestinale).

B. Epiteliile pluristratificate pot fi:

- Pavimentoase stratificate – avand celulele din stratul superficial turtite, cheratinizate

(epiderma) sau necheratinizate (epiteliul mucoasei bucale, esofagiene);
- Cilindrice stratificate – formate din mai multe straturi celulare, dar numai cele
superficiale sunt cilindrice (canalele excretoare ale glandelor salivare, epiteliul ureterelor
si al vezicii urinare);
- Pseudostratificate – cu celulele asezate pe membrana bazala intr-un singur strat, dar cu
nucleii situati la inaltimi diferite, cea ce da aparenta de falsa stratificare (epiteliul traheal,
al bronhiilor mari).
 2. EPITELIILE GLANDULARE

- Aceste tipuri de epitelii sunt formate din celule care au capacitatea de a elabora produsi
de secretie. Epiteliile secretoare se asociaza cu tesut conjunctiv, vase si nervi, formand
glande.
- Exista 3 tipuri de glande:
- Glande exocrine – produsul lor de secretie este eliminat printr-un canal la suprafata
pielii (sebacee, sudoripare) sau in diferite cavitati (salivare, gastrice);
- Glande endocrine sau cu secretie interna – produsul lor de secretie (hormonul) este
eliminat direct in sange (tiroida, paratiroida, suprarenale);
- Glande mixte – care au secretie exocrina si endocrina (pancreas, testicol, ovar).
 3. EPITELIILE SENZORIALE

- Sunt alcatuite din celule specializate pentru receptionarea diferitilor stimuli din mediul
extern sau intern. Excitatiile sunt transformate in influx nervos, care este transmis prin
terminatii nervoase sensitive ce inconjoara polul bazal al celulelor senzoriale.